Lеwiss Carroll creează Țara din Oglindă a lui Alice ca o metaforă a unei călătorii din lumea imaginară a copiului spre lumea enigmatică și reală, aproape bolnăvicioasă a adulților. Fiecare om are țara sa din oglindă, în care se pierde mereu și din când în când se regăsește. Aceasta poate fi lumea unei metropole, a relațiilor cu sexul opus, a unei pasiuni, care captivează viața. Întâlnirea mea personală cu țara mea din oglindă are loc mereu, când intru în contact cu români.
Drumul spre vecina noastră din nord nu îl parcurg doar eu. Mulți bulgari au fost aici sau acolo, în nordul Dunării, în anii ce au urmat intrării țărilor noastre în Uniunea Europeană. Numărul turiștilor bulgari depașește 300 000 în fiecare an, în timp ce comerțul cu țara vecină ajunge la 3,5 miliarde de euro. Cu alte cuvinte între popoarele noastre are loc un proces intensiv de comunicare, cunoaștere și comparare.
Aici noi, bulgarii, trecem în țara din oglindă. Desigur, unii dintre noi refuză contactul cu vecinii, descriindu-i cu epitete neplăcute. Dar mulți, care au cunoscut obiceiurile românești, sunt tentați să le idealizeze.
De exemplu, am auzit de la bulgari că România are statalitate – adică respect pentru legi și frică de autorități; că în România nu există așa-anumiții ”mutri” (businessmani-mafioți cu gât gros), profesorii sunt respectați și asa mai departe. Mulți bulgari invidiază lupta notorie a țării vecine împotriva corupției, care a băgat în pușcărie un cabinet de miniștri. Sau invidiază succesul doctorului Raed Arafat, care a creat noul sistem medical de urgență al Romaniei: SMURD.
Se poate ca fiecare din aceste puncte pozitive să aibă un fundament. Mulți români se arată însă surprinși, dacă le se spune cineva că țara lor are servicii de sănătate bune sau că a reușit să salveze etica în comunicarea dintre oameni. Există voci conform cărora lupta împotriva corupției este un tv show pentru masele, care doresc să-i vadă pe bogați încătușați. De multe ori când, dicutând cu ei, i-am lăudat pe vecinii nostri, au gândit că îi ironizez.
Am crezut ca în Romania statalitata e mult mai respectată decât la noi, care suntem obișnuiți să legăm administrația de corupție, de o conducere proastă, de hoții și clientelism. Dar jurnalistul român, Christian, mi-a spus ca în Romania serviciile publice nu sunt bine plătite, nu sunt prestigioase și nu atrag oamenii tineri. El a fost în Bulgaria pentru afaceri și a fost surprins de cât de mulți bulgari tineri vor să lucreze pentru administrația statală. A avut impresia ca bulgarii își respectă țara mai mult decât românii o respectă pe a lor.
La un moment dat am avut impresia că în România sunt încă vii principiile morale eterne. Am observat că de regulă românii sunt mai calmi, mai puțin stresați la serviciu și a părut ca și cum au mai multe niveluri de educație morală, când vorbesc unul cu celălalt. În mass-media lor mi s-a parut că sunt mai puține știri negative, iar când oamenii de la lobby-uri diferite vorbesc într-o emisiune, ei se întregesc și nu intra în conflict.
”Nimic nu e așa! – mi-a explicat Diana – La voi există mai mult respect pentru oameni, în mod special pentru oamenii în etate.” Când a fost în Ruse cu mama sa în vârstă, sănătatea mamei s-a deteriorat repede. Primi ruseni, cărora le-a cerut ajutor, au avut grijă și le-au transportat la spital. Își amintește bunătatea lor până astăzi. Este convinsă că românii sunt în general indiferenti față de concetățenii lor, față de persoane care nu le sunt apopiate.
”La voi bunul-simț este încă viu” – adaugă o alta româncă – Miruna.
Din toată această comunicare pe axa România-Bulgaria, am înteles că fiecare om este tentat să vadă în vecinul lui acele lucruri, care îi lipsesc. Ceea ce gândesc mi s-a confirmat când, cautând contacte în mișcarea de protest din România, m-am cunsocut cu eco-activistul Teo. ”Vă respect, pentru că ați interzis sondajele și exploatarea gazelor de șist. Cum ați facut-o?” – a fost prima întrebare a lui, când a înteles că sunt bulgar.
După acest eveniment eu pășesc cu o încredere nouă. Mă gândesc din ce în ce mai mult că legătura dintre popoarele noastre trebuie să crească, pentru a ne da reciproc acele lucruri, care ne lipsesc.
Se pare ca și eu dau românilor un lucru, pe care nu îl au. După ciocnirea cu positivismul meu despre ei, psihologul Ovidiu i-a spus unui prieten comun: ”Trebuie să facem în așa fel, încât să vină mereu la noi. Avem nevoie de el!”
Ceea ce cu toții avem însă nevoie să vedem, este ce se ascunde în spatele oglinzii și astfel să oferim profunzime aprecierilor noastre. Să facem abstracție de blamarea ispititoare și să realizăm că la cealaltă parte a comunicării este un om, care din multe puncte de vedere este la fel ca noi.
