Lora Nenkovska: Premiile Sofia Nădejde sunt foarte necesare, deoarece literatura femeilor continuă să fie invizibilă

Vladimir Mitev

Lora Nenkovska este lector de limba și literatura română la Universitatea din Sofia „Kliment Ohridski”. A tradus în limba bulgară autori precum Matei Vișniec, Petru Cimpoeşu, Mircea Eliade, Dan Lungu, Claudiu Komartin, Elena Vlădăreanu, Simona Popescu, Ioan Es. Pop, Max Blecher și alții.

Doamnă Nenkovska, sunteți o mare admiratoare a culturii și literaturii române. Ce găsiţi în ele? În ce măsură România este o țară periferică pe harta culturală europeană și în ce măsură cultura sa este centrală pentru regiune și pentru Europa?

Da, am norocul că literatura și cultura română sunt o parte integrantă și esențială a vieții mele de zi cu zi. În arta și literatura română găsesc tot ceea ce o persoană caută până acum în cultura și manifestările ei – sens, înțelepciune, noi direcții, cunoaștere, întâlnire cu lumi diferite. Pot continua mai departe, pentru că literatura română este extrem de bogată. Voi cita unul dintre autorii mei preferați, Matei Vișniec, care spune că o mulțime de literatură de o calitate excepțională a fost scrisă în limba română.

Nu pot percepe România ca o țară periferică pe harta culturii europene. Pentru mine, cultura din România este vie și pulsantă și face parte integrantă atât din harta creativă a Balcanilor, cât și din procesele culturale europene.

Este suficient să menționăm minunata dramă contemporană (Gianina Cărbunariu, Elise Wilk, Matei Vișniec, Peca Ștefan, Mihaela Michailov etc.) pe care o au vecinii noștri din nord, artiști precum Dan și Lia Perjovschi, scena poeziei vii, numeroasele festivaluri literare internaționale, viața muzicală bogată. Îmi doresc foarte mult să scriu și să pun în scenă texte atât de influente, angajate social, precum sunt cele create în teatrul românesc contemporan și să am festivaluri precum Festivalul de literatură și traducere din Iași.

L-ați tradus în bulgară pe scriitorul român Max Blecher, un fel de Kafka din România. De ce acest scriitor joacă un rol important în dezvoltarea postmodernismului românesc?

Max Blecher (1909-1938) este unul dintre acei scriitori care lasă urme adânci în memoria literară cu originalitatea și estetica sa specifice. Pentru scurta sa viață, a creat o moștenire semnificativă în diferite forme de gen – nuvele, aforisme, poezie și ficțiune. Cele trei romane ale sale – Întâmplări în irealitatea imediată, Inimi cicatrizate și Vizuina luminată, îl fac unul dintre cei mai importanți scriitori români. 

Romanele sale îl introduc pe cititor în adâncurile conștiinței umane. Și poate că datorită acestei specificități este comparat cu Kafka. Eu personal nu găsesc o scuză pentru o astfel de comparație. Pentru mine, Max Blecher este Max Blecher. Puternic influențat de suprarealism, de cărțile lui Kierkegaard, de care nu s-a despărțit, și de boala care l-a forțat să trăiască la pat până la moartea timpurie, la vârsta de doar 29 de ani.

Mircea Cărtărescu, care îl compară cu Kafka și Bruno Schultz, spune că în Întâmplări în irealitatea imediată, Blecher aduce narațiunea romanului, între cele două războaie mondiale, la ceea ce s-ar putea numi postmodernism din cauza prezenței puternice a kitsch-ului, a imitației. simulacre tocmai în acest roman al său.

Interesul pentru Max Blecher a reînviat printre poeții generației 2000.

Un extras din traducerea dvs. a unei opere a Simonei Popescu, o scriitoare româncă postmodernă din anii ’90, a fost publicat recent în Jurnalul literar. Ce ar putea atrage atenția cititorului bulgar asupra labirintelor mentale și a chinurilor personajului principal din cartea ei? Nu avem noi, astăzi, ca națiune, o gândire prea materială, de zi cu zi, incapabilă și neinteresată de astfel de tensiuni și căutări mentale?

Da, în martie Jurnalul literar a publicat un extras din romanul Exuvii, care a fost publicat recent de Editura Gutenberg și poate fi citit în bulgară. Acesta este un roman foarte important pentru literatura română. A fost publicat în 1997, a fost republicat de unsprezece ori de atunci, a fost inclus în manualele de literatură și a însoțit formarea generațiilor de cititori de mai bine de două decenii. Exuvii este într-adevăr un roman reprezentativ pentru literatura postmodernă, în care nu există acțiune, dar totuși se întâmplă ceva constant la nivel mental. Influența lui Blecher poate fi, de asemenea, detectată. Simona Popescu este o poetă extrem de talentată. Este profesor de literatură română contemporană la Universitatea din București și este un cercetător aprofundat al suprarealiștilor români.

Exuvii este o carte experimentală. Nu este o narațiune care ne duce din punctul A pentru a ajunge și a termina logic în punctul B. Pregătiți-vă să urcați și să coborâți în spirală și să călcați în apele adânci ale prozei-labirintului inteligent, în care nu există acțiune, ci un lucru continuu se întâmplă. La prima vedere, poate părea că aceasta este o poveste despre copilărie, adolescență sau căutare de sine, dar aceasta nu este un jurnal, nici nu este o narațiune care are ca scop construirea imaginii unei persoane în creștere și maturizare. Mai degrabă, ni se oferă o narațiune a tuturor acelor fețe-ființe-esențe din care suntem construiți, cum ar fi păpușa rusă de lemn matryoshka, care ascunde în interiorul nenumăraților frați identici mai mici, o întreagă „societate feminină”. în cuvintele Simonei Popescu.

Există un interes pentru cultura și literatura română în mass-media și societatea bulgară. Se vorbește despre o întreagă „școală” de traducere a literaturii române, susținută de programul de traducere al Institutului Cultural Român. În același timp, în România există încă opinia că în Bulgaria suntem puternici în producția de legume, nu în idei. De ce cultura și intelectualii bulgari nu sunt populari în România și nu captează imaginația românilor, așa cum ați fost cucerită dvs. de creativitatea românească? Cine nu are nicio imaginație în relațiile bulgaro-române?

Da, sunt de acord că, în ultimii ani, putem vorbi despre existența unei școli de traduceri și despre o puternică primire a literaturii române contemporane în limba bulgară, iar acest lucru se datorează politicii prudente a Institutului Cultural Român, care sub conducerea lui Horia-Roman Patapievici a pus bazele multor programe fructuoase pentru a crea generații de traducători literari și programul existent de sprijin pentru publicarea traducerilor de literatură română în întreaga lume.

În opinia mea, Bulgariei îi lipsesc astfel de programe cuprinzătoare și bine finanțate pentru sprijinirea și finanțarea consecventă a traducerilor autorilor bulgari în limbi străine. Avem, de asemenea, literatură contemporană minunată și sunt sigur că își va găsi cititorii în România.

În toamna anului 2020, ați tradus poezii și fragmente din romanele scriitorilor români nominalizați la Premiile de literatură feminină Sofia Nădejde. Cum apreciați această inițiativă? Și care este esenţa cooperării dvs. cu ea?

Îmi place foarte mult această inițiativă, care a creat un barometru pentru urmărirea scrierii femeilor în România și a începuturilor sale. Anul acesta, am fost invitată să traduc textele nominalizate în bulgară și să le pun la dispoziția cititorilor bulgari.

Cred că astfel de inițiative sunt foarte necesare, deoarece literatura femeilor continuă să fie neglijată, neobservată și, prin urmare, inexistentă în lumea premiilor literare.

Scopul Premiului Sofia Nădejde este de a face femeile scriitoare vizibile în diversele lor activități și forme literare. Sunt foarte curioasă cum această inițiativă va schimba percepția cititorilor și a vieții literare din România în următorii câțiva ani.

Ce le lipsește bulgarilor și românilor pentru a avea cooperarea și încrederea pe care le-au avut în Evul Mediu (când luptau împreună împotriva bizantinilor și latinilor) sau în perioada anterioară Războiului de Indendepdenţă din 1877-1878, când în România locuiau mase de emigranți bulgari? Elitele sau popoarele au un potențial mai mare de a dezvolta relații bulgaro-române de astăzi?

Cred că ne lipsesc mai multe cunoștințe reciproce ca popoare, mai multe oportunități de a ne întâlni în inițiative culturale care ajută la construirea acelor cunoștințe, și empatie, un sentiment al celuilalt. Cultura, arta și literatura pentru mine sunt modalitățile prin care ne putem întâlni și comunica cel mai ușor.

Foto: Lora Nenkovska (sursă: Lora Nenkovska)

Citeşte în limba engleză!

Citeşte în limba bulgară!

About Author