Clădirile din oraşul românesc sunt influenţate puternic de timpurile socialiste, dar cultura îl pune pe harta nu doar a României, ci şi a Europei
Vladimir Mitev
Câţi cetăţeni oraşului Ruse ştiu că un regizor italian a montat un spectacol de ”comedia dell’arte” la teatrul din Giurgiu? Sau că spre deosebire de multe teatre bulgăreşti, în Giurgiu pot merge la spectacole şi în weekend? Ştim în Bulgaria că teatrul giurgiuvean oferă bilete grătuite pentru bulgari şi câţi dintre noi am profitat de acestea?
Poate că mulţi cetăţeni din Ruse ar gândi că să mergi la teatrul din Giurgiu ar fi ceva pretenţios. Bariera lingvistică într-adevăr există. Dar oraşul românesc are mai mult de oferit decât piaţa de brânză şi carne sau plăci comemoriale legate de istoria bulgărească pentru pelerinaj. În ultimii ani, teatrul este una dintre instituțiile care înfăptuiesc schimbarea socială din Giurgiu şi se luptă pentru a-i elibera pe giurgiuveni din simtul puternic de ”provincialism” şi ”vasalitate” în raport cu Bucureştiul şi celelate oraşe mari din România.
Câte trupe teatrale din Bulgaria joacă în penitenciar, în spital sau în cămin pentru bătrânii din zonele sale, cum fac actorii din Giurgiu? Unde, dacă nu în Giurgiu, ne putem întâlni în cadrul Festivalului Internaţional al Teatrelor Dunărene cu un teatru al tineretului din Serbia cu director bulgăroaică şi cu un teatru al comunităţii locale din regiunea Toscana din Italia, care dă locuitorilor oraşului mic Sarteano sens să rămână în oraşul său natal şi să iubească viaţa din ţară în loc de a lua drumul spre emigraţie?
Chiar dacă Giurgiu este un judeţ cunoscut prin tradiţionalismul său, piesele montate de teatrul acolo sunt moderne. ”Neapărat, Caragiale” recreează o scenă din una dintre piesele clasice ale dramaturgiei româneşti ”O noapte futrunoasă” de Ion Luca Caragiale. Doi îndragostiţi încep cuminte o convobire pentru a ajune în sfârşit la o poantă dramatică – fie ucigându-se reciproc, fie înecându-se în ”mingea” jocului de-a dragostea. Această scenă interpretează în spiritul postmodernismului patru epoci istorice diferite şi mediu social diferit. În prima, acţiunea are loc în secolul XIX, între doi mic-burghezi români. În a doua variantă, evenimentele se mută la Grecia Antică. În cazul al treilea, povestea are loc în Parisul artistic după revoluţia franceză. Varianta a patra se desfăşoară în timpurile de azi, protagoniştii fiind fanii muzicii rock.
Spectacolul redă cu succes universalitatea poveștii lui Caragiale. El a fost însoțit de pauze, în care ”regizorul” piesei îi chema pe scenă pe oamenii din public pentru a interpreta scurte dialoguri din piesă. Astfel, spectatorii teatrului – în principal oameni tineri, care au venit pentru a petrece o seară de sâmbătă mai diferită – au devenit parte din epoca în care a trăit Caragiale. Ei au jucat nu numai scurte scene, ci au și citat poezii în limba română şi limba franceză.
Trupa teatrului ”Tudor Vianu” se află într-o schimbare constantă – unii actori pleacă, cei noi îi înlocuiesc. Asta contribuie de vitalitatea trupei. Ea este foarte tănâră – toţi sunt sub vârsta de 40 de ani. O mare parte dintre ei locuiesc în Bucureşti şi fac naveta pentru a participa la repetiţii şi spectacole. Mulţi dintre ei își continuă apoi cariera în unele teatre mai mari din România.
Însă teatrul din Giurgiu de asemenea are soluțiile sale de a face parte dintre cei mari. Spectacolul ”Asediul Veneţiei” după Albert Camus este regizat de italianul Michele Modesto Casarin. ”Asediul Veneţiei” este definită ca prima ”tragicomedia dell’arte” din lume. Tema piesei vizează puterea şi mai exact puterea autoritară, care doreşte permanent jertfe. Apariţia ciumei şi a morții ca protoganişti pune acţiunea din Veneţia medievală în mişcare şi astfel se ajunge la dezvăluirea mesajului piesei. Toţi protagoniştii din piesă sunt ascunși în spatele unor măşti. Ciuma şi moartea îi testează pe oameni, supunând la voinţa lor dogele Veneţiei. Protagonistul central este și el supus unui test. I se propune să salveze oraşul de ciuma, jertfindu-și iubita. El refuză. Însă refuzul lui nu duce la o încheiere nefericită. Dimpotriva, puterea înţelege că are limite şi se retrage. La final, măştile cad. Atunci se dovedește că toţi protoganiştii din piesă au feţe umane, iar numai măştile – rolurile lor sociale – îi pun în relaţii de putere. În sfârşit, capacitatea de a vedea în spatele măştilor care sunt purtate de oameni în viaţă se dovedește a fi baza unei vieţi adevărate.
Ce se ascunde în spatele măştii gri a clădirilor din Giurgiu? Oameni ca noi, cu propriile lor povești, destine şi lupte.
În ultimii zece ani în Ruse s-au construit câteva mall-uri care nu funcţionează şi o sală de sport care nu reuşeşte să genereze profit. Ele trebuia să aducă clienţi şi spectatori din România. Însă asta nu se întâmplă. Poate că unii se mai gândesc că simplă existenţa a unui proiect de afaceri va duce fără efort utilizatori interesaţi şi înstăriți. Oare în afară de colaborarea interinstituţională, Ruse şi Giurgiu nu au nevoie de mai multe legături la un nivel uman? Cei ispiţi să cunoască o faţă modernă a oraşului românesc, pot face asta prin intermediul teatrului ”Tudor Vianu”.
Jos măștile!
Citeşte în limba engleză!
Citeşte în limba bulgară!
About Author
Descoperă mai multe la Podul Prieteniei
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.
