La BookFest din București: Jurnalul lui Gheorghi Dimitrov este o mărturie remarcabilă a epocii sale

Rezumat

Informații generale despre eveniment

• Eveniment: Discuție cu privire la ediția românească a cărții „Jurnalul lui Gheorghi Dimitrov, 1933–1949” (Editura „Corint”).
• Data și locul: 7 iunie 2026, târgul internațional BookFest din București, la standul Bulgariei (Bulgaria este oaspetele de onoare al festivalului).
• Tema discuției: „De la leul antifascist la arhitectul influenței sovietice”.

Profilul participanților

• Simona Preda (moderatoare): Istorică, scriitoare, doctor în istorie și jurnalistă culturală cu specializări internaționale (programul Fulbright în SUA).
• Corina Dobos: Cercetătoare la Institutul Național de Cercetare a Totalitarismului din cadrul Academiei Române; expertă în biopolitică și istoria științei.
• Ștefan Bosomitu: Cercetător la Institutul pentru Investigarea Crimelor Comunismului; doctor în istorie, specializat în intelectualitatea comunistă.
• Vladimir Mitev: Jurnalist bulgar, fondator al unor platforme media bilingve și transfrontaliere, vorbitor de limba română.

Punctele cheie ale discuției

1. Imaginea și percepția lui Gheorghi Dimitrov

• În Bulgaria: În perioada socialismului, a fost transformat într-o „icoană” oficială, căreia i se acorda o atenție deosebită (simbolizată de mausoleul din Sofia și de manualele de partid).
  • În perioada post-socialistă (după 1990), imaginea sa a dispărut rapid din discursul public; mausoleul a fost demolat la sfârșitul anilor ’90.
  • Astăzi, în Bulgaria, nu mai există un interes public larg față de el, iar stânga este criticată pentru faptul că guvernarea sa a fost prea „internaționalistă” și insuficient de patriotică (în special în ceea ce privește problema macedoneană).
• Pe plan internațional: În mod ironic, el este mai recunoscut și apreciat mai pozitiv în străinătate (de exemplu, în Macedonia de Nord sau în rândul intelectualilor de stânga străini) decât în propria sa țară.
• Principalele merite istorice (conform tradiției de stânga):
  • Apărarea eroică în timpul procesului de la Leipzig (1933) și opoziția față de Göring.
  • Concepția ideologică și practică privind crearea „Frontului Popular (Patrioților)”.

2. Specificul și valoarea istorică a Jurnalului

• Un document unic: Liderii comuniști au lăsat rareori jurnale personale, din cauza principiului de partid conform căruia biografiile se scriu numai după moarte și din cauza riscului constant de epurări în timpul terorii staliniste.
• Lipsa stilului literar: Jurnalul este în principal administrativ, sec și factografic (descrie întâlniri, date și discuții oficiale).
• Autenticitate și protecție: Înregistrările sunt considerate autentice. Dimitrov a reușit să păstreze jurnalul (și să-și salveze viața) datorită legăturilor sale strânse cu conducătorii NKVD și încrederii personale de care se bucura din partea lui Stalin.
• Stalin ca personaj principal: Jurnalul este o sursă valoroasă de informații despre Stalin însuși, dezvăluind nivelul macro al deciziilor luate în culisele puterii sovietice din perspectiva Cominternului.

3. Legătura jurnalului cu istoria României

• Rolul României în Comintern: Mențiunile despre România sunt relativ puține, ceea ce arată că mișcarea comunistă românească nu a avut o contribuție atât de amplă pe cât se credea la nivel local.
• Figura Anei Pauker: Ea reprezintă principala prezență românească în Jurnal și este prezentată ca o adevărată lideră de anvergură internațională, căreia Moscova îi acordă o mare încredere.
• Controlul Moscovei asupra României după 1945: Jurnalul conține însemnări cheie (de exemplu, din 4 ianuarie 1945), în care Dimitrov transmite sfaturile politice directe și detaliate ale lui Stalin către Gheorghiu-Dej și Ana Pauker cu privire la modul în care să se impună tactic regimul comunist în România (reforma agrară treptată, amânarea naționalizării agresive și forțate, păstrarea provizorie a proprietăților regale în scopul liniștirii burgheziei).

4. Importanța ediției române pentru publicul contemporan

„Poarta de intrare” către Bulgaria: Cartea ajută societatea românească să înțeleagă mai bine istoria complexă și uneori „ciudată” a vecinei Bulgarii, care rămâne puțin cunoscută în România.

Contribuția academică: Traducerea (bazată pe prestigioasa ediție de la Yale) este însoțită de un aparat critic serios, care ajută publicul să reinterpreteze comunismul prin prisma internaționalismului și a realităților geopolitice ale secolului al XX-lea.

Participanți la discuție

Simona Preda (moderatoare):

Simona Preda este istorică, scriitoare și jurnalistă culturală. A absolvit Facultatea de Filosofie (2002), Facultatea de Istorie (2007) și programul de masterat în istoriografie și istoria mentalităților (2006) la Universitatea din București. În 2011 a obținut titlul de doctor în istorie cu o teză dedicată literaturii istorice pentru copii în România comunistă, la aceeași universitate. S-a specializat la Universitatea George Mason din SUA cu o bursă în cadrul programului Fulbright.

Corina Doboș:

Corina Doboș este cercetătoare la Institutul Național de Cercetare a Totalitarismului (din cadrul Academiei Române). Are un masterat în studiul naționalismului (CEU, 2004) și a urmat studii doctorale la University College London. Interese de cercetare: biopolitica în secolul al XX-lea, istoria științei, științele umaniste digitale.

Ștefan Bosomitu:

Ștefan Bosomitu este cercetător la Institutul pentru Investigarea Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc din 2007 până în prezent. În 2011 a obținut titlul de doctor în istorie la Universitatea „Al. I. Cuza” din Iași, cu teza intitulată „Miron Constantinescu – destinul unui intelectual angajat”. A fost bursier în cadrul programului „Socrates–Erasmus” la Universitatea din Angers, Franța (2004–2005), și bursier la New Europe College (2011–2012).

Vladimir Mitev:

Vladimir Mitev este un jurnalist bulgar vorbitor de limba română. Este fondatorul site-ului româno-bulgar Podul Prieteniei, precum și al publicației progresiste „Discuții Transfrontaliere” (Cross-border Talks), cu sediul în Polonia.

Video

Transcrierea evenimentului

Intro

Simona Preda:

Bună ziua!‌ Editura Corint și cu mine suntem bucuroși și ne putem considera onorați să lansăm, împreună cu un reprezentant din Bulgaria, jurnalistul Vladimir Mitev, o carte esențială pentru istoriografia comunistă, nu doar românească, ci pentru istoriografie în general, atunci când vorbim despre narativul comunist: Jurnalul lui Gheorghi Dimitrov, 1933-1949. Textul este îngrijit, adnotat și însoțit de un cuvânt înainte de Ivo Banac, cu o prefață de Cosmin Popa și o traducere în limba engleză de Lia Decei.

Evident, trebuie să spun că această carte, așa cum o arată și numele, este destul de generoasă și a beneficiat de redactarea lui Alexandru Gheorghe și a Gabrielei Trâșculescu, colegii noștri de la secția de tehnoredactare. Așadar, Jurnalul lui Gheorghi Dimitrov, 1933-1949, o apariție interesantă în peisajul istoriografic din România, cu atât mai mult cu cât tema discuției noastre de astăzi este „De la leul antifascist la arhitectul influenței sovietice”. Și, evident, cum poate cineva – și asta discutam și înainte cu invitații din această după-amiază – care are niște origini nu neapărat nobile, ca mulți alți comuniști, de altfel, să ajungă să facă parte din forurile cele mai înalte ale Internaționalei Socialiste?

Așadar, permiteți-mi să prezint invitații din această după-amiază și am onoarea și bucuria să îi avem alături de noi pe: Vladimir Mitev, este jurnalist din Bulgaria, îi mulțumim pentru prezență și pentru că vorbește foarte bine românește, ceea ce ne bucură pe toți, deoarece nu mai este nevoie să avem o traducere; Corina Doboș, cercetător științific la Institutul Național pentru Studiul Totalitarismului, ne bucurăm să o avem alături de noi; și Ștefan Bosomitu, cercetător științific la Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc, de asemenea ne bucurăm să fie alături de noi.

Câteva cuvinte pe scurt despre jurnal, după care vom vorbi mai pe larg, pentru că fiecare dintre cei invitați astăzi este specialist pe anumite… de fapt, este specialist pe tot comunismul românesc și nu numai, dar cu pasiune pe anumite zone privind discursul istoriografic. Câteva idei despre carte, în general. Politicianul bulgar Gheorghi Dimitrov, supranumit „leul antifascist”, a fost unul dintre cei mai importanți lideri ai mișcării comuniste internaționale și, de asemenea, membru de încredere în cercul de apropiați ai lui Stalin.

Una dintre discuțiile și ideile de la care vom porni dialogul de astăzi va fi chiar cum de ajunge în proximitatea lui Stalin și, în același timp, dacă este doar un pion sau are vreun drept de decizie în ceea ce privește zona politică a Bulgariei. Veți citi și în carte, și foarte frumos expune și Cosmin Popa în prefața cărții, parcursul lui, acest cursus honorum pe care îl are începând într-o familie în care există o mare pasiune pentru cuvântul tipărit, pentru tipografie, până când ajunge în cercurile cele mai înalte ale socialismului, ale comunismului din această zonă. Evident, acuzat de naziști că a incendiat Reichstagul în 1933 – iar aceasta este o idee propulsoare a carierei sale –  se apără cu succes, după care devine un simbol al rezistenței în fața nazismului.

În 1935 a fost numit secretar general al Internaționalei Comuniste și, după sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial, devine cel dintâi premier comunist al țării. Despre jurnalul său și despre importanța sa ca document, despre importanța sa nu neapărat ca sursă, cât ca idee în cadrul unui lider comunist – pentru că știm că ei nu prea scriau jurnale, iar acesta este un caz excepțional – vom vorbi pe larg cu invitații și am să încep cu Vladimir Mitev. Și este o întrebare pe care o discutam și înainte de lansare.

Ideea este că foarte mulți în Bulgaria, evident, îl cunosc pe acest Gheorghi Dimitrov, care pentru o bună parte din publicul românesc este mult mai puțin cunoscut. Cum a fost el văzut? A beneficiat, cu ghilimelele de rigoare, de acea mitologizare de care unele dintre personalitățile comunismului românesc, de exemplu, au avut parte în România? Sau a fost văzut întotdeauna ca făcând parte din comunism ca liderul pion al țării? Cum a fost el văzut?

Atitduinea către Gheorghi Dimitrov în Bulgaria de azi

Vladimir Mitev:

Presupun că e mult de discutat aici și, după cum știm, a existat timp de câteva decenii un mauzoleu în care, în centrul Sofiei, a fost înmormântat trupul lui Gheorghi Dimitrov. Desigur, eu, de exemplu, intrând în sistemul educațional la vârsta de șapte ani în anul 1990, aveam încă, timp de 2-3 ani, manualele socialiste după care studiam niște subiecte de bază, atunci foarte de la început, despre țară. Și, desigur, îmi amintesc foarte bine că era dedicată multă atenție în aceste manuale, chiar pentru copii foarte mici, faptului că el este un erou de la Leipzig, procesului său de apărare și așa mai departe.

Dar, cu toate acestea, pot spune că, odată ce a fost demantelat regimul vechi, cum se numește, după ce au venit schimbările, de fapt, mi se pare că Gheorghi Dimitrov în mare parte a dispărut din spațiul public și din discuții. Desigur, istoricii ar putea avea niște conferințe, uneori se mai fac niște filme… Pot spune că, chiar recent, sunt niște podcasturi dedicate istoriei în care apare Gheorghi Dimitrov și sunt versiuni și despre moartea lui – putem vorbi mai târziu dacă vreți despre asta. Cu toate acestea, mi se pare că, în rândul publicului de astăzi, să zicem în ultimii 30 de ani, se poate spune liniștit că Gheorghi Dimitrov nu prea stârnește interesul în rândul publicului bulgar; este un exemplu, poate, de persoană care, într-un sens, pare mai recunoscută internațional decât în Bulgaria.

Pot spune și, pe scurt, de ce mi se pare că este așa. Deci, pot spune că, de exemplu, în Macedonia de Nord – unde este o întreagă discuție și despre legăturile sale cu macedonenii –  el este văzut foarte pozitiv, din ce știu. În Macedonia de Nord sunt școli cu numele lui, presupun că și bulevarde, străzi și așa mai departe. Și tot așa pot reaminti că, făcând cunoștință cu liderul troțkist din România, care acum este profesor la Oxford, unul dintre primele lucruri pe care mi le-a spus a fost că România nu are o astfel de persoană de o anvergură atât de mare în mișcarea socialistă cum este Gheorghi Dimitrov.

Și m-am surprins, într-un sens. Nu… niciodată nu auzeam înainte, în Bulgaria, să fie de o atât de mare recunoaștere, fiindcă mi se pare că societatea bulgară a mers mai departe. Pur și simplu, poate Gheorghi Dimitrov a fost transformat într-o icoană, dar icoana, desigur, nu este persoana reală. Și odată ce acest bagaj al identității socialiste în Bulgaria a fost lăsat în spate, cumva și mausoleul lui a fost distrus… pentru că, după cum știți, chiar la sfârșitul anilor ’90 mausoleul a fost detonat, să zicem.

Și mi se pare că chiar există o oarecare opinie negativă, în sensul acesta, pentru că știm – poate nu vreau să intru aici în mari detalii, dar există o anumită contestare, cel puțin la nivel vizibil, între Bulgaria și statul Macedoniei de Nord pe anumite subiecte, putem discuta, desigur, mult despre aceste lucruri – dar există filme, de exemplu, care zic că Partidul Comunist Bulgar, în prima sa etapă după ce a luat puterea în anii ’40, ar fi trădat națiunea bulgărească, contribuind la formarea acestei identități macedonene.

Și, desigur, poate trebuie să explicăm că regimul socialist din Bulgaria începe, după cum zic și scriu unii istorici chiar de stânga, cu o insistență mare pe aspectul internaționalist al societății bulgare, iar a lui era o gândire mai degrabă internaționalistă. În timp ce în anii ’80, de exemplu, când și generalul Jivkov – când Jivkov era la putere –  se face un viraj spre o tendință naționalistă, după cum se vede și cu acest așa-numit „proces de renaștere”, schimbarea numelor turcilor din Bulgaria, care a fost legat și de anumite violențe. Deci, evaluarea despre Dimitrov ar putea fi văzută chiar ca o evoluție în timpul perioadei socialiste, chiar dacă a fost o icoană; dar odată ce a căzut socialismul, s-a făcut o acuzație la adresa Partidului Comunist, acum Socialist, că nu era suficient de patriotic în această perioadă în care chiar Gheorghi Dimitrov a fost la putere.

Și, în ghidul răspunsului meu, revenind la ideea că există bulgari care sunt mai recunoscuți internațional decât în țară, pot spune același lucru despre structuraliștii bulgari, Julia Kristeva, Tzvetan Todorov și alți oameni. Sunt oameni care sunt la un nivel intelectual foarte înalt și recunoscuți internațional, dar, în opinia mea, marea majoritate din Bulgaria nu a citit deloc ce au scris ei. Deci, asta este poate o ironie, că bulgarii, într-un sens, sunt foarte capabili să se integreze în lume și sunt bulgari care excelează foarte mult în lume, dar a fi recunoscut simultan în lume și în Bulgaria este o sarcină, în opinia mea, un pic mai dificilă.

Contribuția lui Gheorghi Dimitrov din perspectiva susținătorilor săi

Simona Preda:

Interesant ce spuneai, pentru că sunt anumite similitudini cu multe dintre personajele internaționalismului românesc care, pe parcursul discursului comunist, în funcție de varianta lui internaționalistă sau naționalistă, virează de la ocultare până la blamare. Dacă ar fi să judecăm reducționist, pe de o parte există imaginea lui în perioada comunistă în Bulgaria și, pe de altă parte, în discursul post-comunist, ca în multe alte state din Cortina de Fier – așa s-a întâmplat cu mulți dintre liderii sau personalitățile de acolo. Pe de altă parte, dacă ar fi să ne gândim în cadrul discursului comunist, imaginea lui ca erou a fost văzută legată de ce? De momentul Leipzig în 1933 sau mai degrabă de faptul că a fost primul premier comunist al țării?

Vladimir Mitev:

Cred că Gheorghi Dimitrov, din ce am înțeles și am reținut eu, are două mari merite din punctul de vedere al discursului comunist. Unul este această apărare, să zicem, eroică de la Leipzig, în care se laudă chiar faptul că, într-o limbă germană învățată, a reușit să îi contrazică lui Göring cel puternic și așa mai departe, devenind și o vedetă internațională. Aici pot deschide o paranteză: este destul de interesant că Gheorghi Dimitrov nu a avut studii foarte înalte, nu a studiat mult, din ce îmi amintesc a studiat doar șase clase de școală; el era în mare parte un om care a învățat din viață și pot spune că a învățat mult de la femeile din viața sa, fiindcă germana, de fapt, a învățat-o de la prima sa soție, care era sârbă. Și aici vedem tot legătura sa puternică cu țările din Balcanii de Vest de astăzi, cu Iugoslavia cum era înainte.

Deci, pentru Gheorghi Dimitrov, acesta este un lucru pentru care este lăudat: faptul că a ieșit învingător moral dintr-o dispută în care poziția lui era inițial foarte slabă. Și, pe de altă parte, ce a avut ca avantaj și din ce derivă recunoașterea sa, chiar încă vie astăzi în rândul celor care sunt de stânga în Bulgaria, este conceptul de „Front Popular”, să zicem. Deci, unirea tuturor forțelor antifasciste. Și se vede că această strategie, să zicem, a fost folosită chiar în timpul războiului, în cel de-al Doilea Război Mondial, și imediat după. Aceasta este considerată o contribuție, să zicem, și teoretică într-un sens, dar și practică.

Jurnalul lui Gheorghi Dimitrov și publicul bulgar

Simona Preda:

Și am așa, o întrebare, înainte de a trece la ceilalți invitați: când ai auzit tu prima oară de jurnalul lui?

Vladimir Mitev:

Aici trebuie să spun încă un detaliu. Multă lume – am întrebat și altă lume – nu știa, de fapt, foarte bine de jurnalul lui și, din ce știu, în timpul perioadei socialiste nu se știa de el. Am întrebat oameni care au studiat educație politică, având studii superioare, unde erau materii obligatorii de educație politică, și nu se discuta despre el, din ce înțeleg, cel puțin din mărturiile pe care le-am obținut.

Deci, practic, acest jurnal apare într-un moment mai târziu, din ce înțeleg. Și în limba bulgară are două ediții. Una este din anul ’97, de la Editura Universității din Sofia, iar a doua în anul 2003, la o altă editură, care cred că se numește Ist-Vest (Est-Vest), deci este una dintre marile edituri.

Și, cum am spus, mi se pare că rolul lui a fost foarte puternic într-un moment din istorie. Dar odată ce acest moment a trecut, interesul mi se pare mai scăzut și mai mult limitat la cercetători. De aceea, eu acum apreciez foarte mult faptul că, pentru prima dată, am putut citi în limba română jurnalul lui și pot zice că sunt foarte surprins, în mod plăcut, de faptul că tocmai în România există interes pentru acest subiect.

Deci, zic că inclusiv traducerea mi se pare foarte bună din aceste surse, cea bulgară și cea de la Yale. Multe lucruri se pot înțelege, în opinia mea, foarte bine de către oamenii care nu se pricep deloc la realitățile bulgărești, la această perioadă sau la persoana lui.

Importanța jurnalului

Simona Preda:

Mulțumesc mult! Pentru că tot vorbim de jurnal, Ștefan, o să te rog pe tine să continuăm discuția pe care am avut-o înainte de lansare. Un lider comunist care scrie un jurnal… Ceva, cumva, inedit într-un fel.

Ștefan Bosomitu:

Da, există. Toată aceasta este o dovadă a caracterului de excepție al acestui volum: faptul că astăzi avem in extenso jurnalul unuia dintre cei mai importanți lideri ai mișcării comuniste din perioada interbelică și din perioada celui de-al Doilea Război Mondial. Există o incompatibilitate între ideea aceasta de revoluționar și ideea de a avea în perioada vieții o istorie scrisă. Îmi amintesc, adică când mă gândesc la aceste detalii, mi-am amintit zilele trecute de un citat din Mihail Olminski, un veteran bolșevic, fost tovarăș cu Lenin și cu Stalin, participant la Revoluția din 1905-1907.

În 1921, Mihail Olminski a fost cel mai important personaj din jurul acelui efort de scriere a istoriei Partidului Comunist Bolșevic al Uniunii Sovietice și a istoriei Revoluției. El era un fel de coordonator din partea politică a ceea ce însemna scrierea istorică în anii ’20. Mihail Olminski spunea la un moment dat, citesc: „Un principiu la noi, la bolșevici: nu se scrie biografia unui tovarăș decât după ce acesta a murit”. Și acest detaliu mi se pare că este foarte relevant pentru a înțelege cât de importantă este această carte pe care o prezentăm astăzi, acest volum, acest document pe care Gheorghi Dimitrov îl scrie de-a lungul a 16 ani. Și în 16 ani, dacă ne gândim, el începe jurnalul, începe să-l scrie pentru că era în închisoare.

Motivația lui Gheorghi Dimitrov de a ține un jurnal

Simona Preda:

Dar de ce începe atunci să-l scrie?

Ștefan Bosomitu:

Din dorința de a consemna tot ceea ce se întâmplă și de a consemna, de a găsi și a consemna toate etapele acelui proces pe care el îl simțea ca fiind, foarte probabil, un moment important al existenței sale. După 1934, întors la Moscova, să scrii un jurnal cu conotații politice, știm că la momentul sovietic era ceva extrem de complicat. Știm bine, ne aflăm într-o perioadă… în perioada Marii Terori, a epurărilor, când nu era nevoie de mult și erai eliminat în mai multe feluri; erai pasibil de o arestare și de o execuție pentru mult mai puțin.

Cu toate acestea, vedem că Gheorghi Dimitrov continuă să scrie, o face cu atenție, nu atrage atenția NKVD-ului. Este poate și aici o chestie de istorie fină, pentru că, tot din jurnal, vedem că el avea legături strânse cu șefii NKVD-ului și este foarte probabil ca acest detaliu să-i fi oferit un soi de siguranță. Din această perspectivă, este important că a rămas consemnată istoria sa în această formă. Desigur, trebuie să avem în vedere că nu este nimic literar în ceea ce scrie el. Sunt consemnate doar chestiunile administrative, întâlniri.

Însă, dincolo de acest detaliu, este important de ce ne ajută să vedem dacă avem intenția de a pătrunde cu adevărat și de a avea o perspectivă asupra istoriei la nivelul culiselor, la nivelul istoriei mari în anii 1930-1940, pentru că sunt momente în care el, dintr-un lucru, dacă o să vedeți, în discuțiile cu liderii regionali, transcrie cu multă atenție discuții pe care le-a avut cu Stalin, pe câteva pagini. Transcrie cu foarte mare acuratețe, cu foarte multe detalii, aceste discuții pe care le-a avut. În felul acesta, cum se ajunge de la a fi un revoluționar la a fi un birocrat?

Atunci, iată, nu vreau să monopolizez discuția, nu vreau să vă prezint de pe acum toată discuția. Ce este acea chestiune importantă… și îi dau cuvântul… Nu ține neapărat de persoana lui Gheorghi Dimitrov de acolo, ci vreau să zic că ține mai degrabă de evoluțiile politice, geopolitice și globale.

Cititorii jurnalului

Simona Preda:

Un pic aș vrea să mai revenim la jurnal cu două întrebări scurte. Unu: pentru cine scrie? Scrie doar pentru el? Scrie să nu uite? Scrie ca să rămână consemnat? Sau se așteaptă ca cineva, mai târziu, să citească notele sale?

Ștefan Bosomitu:

Este câte puțin din fiecare dintre aceste detalii. Scrie în interes propriu, în primul rând, poate și ca să nu uite. Scrie pentru că simte nevoia să consemneze aceste lucruri. Scrie gândindu-se, iarăși… tot timpul apare proiectul acestei idei și a acestei posibilități ca, la un moment dat, să cadă și el în dizgrație. Era aproape sigur că el era conștient de ceea ce se întâmpla în timpul lui, în anii 1936-1937-1938. Vedea și era foarte conștient în timpul acela.

Vedea cum rândurile Internaționalei se subțiază de la o zi la alta, pentru că mulți dintre liderii europeni care se aflau la Moscova în acei ani erau executați pentru orice lucru. E mare lucru să-ți asumi asta, când nici în instanță nu te-ai afla, și vreau să mă gândesc și să spun că este un lucru care a avut o simbolistică în spate, multe motive. Interesantă este, însă, foarte interesantă această răbdare a lui în a consemna acest lucru, având o credință, în ciuda unui background educațional modest.

Autenticitatea jurnalului

Simona Preda:

Da, și sunt totuși 19 caiete. Și apropo de ce spuneai despre menționarea acestor discuții cu Stalin, era și întrebarea pe care o pregătisem pentru tine: în ce măsură este credibil? Este credibil?

Ștefan Bosomitu:

Cred că acest lucru este credibil. Nu aș vrea să-l privim pe Gheorghi Dimitrov doar ca pe un simplu executant al ordinelor lui Stalin. Pentru că această perspectivă ar fi foarte simplistă și ne-ar plasa iarăși în acel cadru interpretativ în care se spunea despre Stalin că era un factor care decidea totul. Nu decidea totul, existau mai mulți poli de putere. Lui Stalin nu i-ar fi plăcut ideea aceasta. Da, dar acesta este adevărul.

Este opinia mea, chiar dacă se manifesta sub formă de autocrație, dar decidea totul la nivelul acesta macro. Este adevărat că, spre deosebire de alte personaje, Gheorghi Dimitrov este un personaj care reușește să-i câștige încrederea și este un personaj care rămâne aproape de el, care nu intră în discuție ca o victimă, ci ca un personaj care rămâne în viață alături de Stalin și care îi transpune în viață deciziile lui Stalin. Dar asta la nivelul mișcării internaționale, pentru că pe plan extern el îi coordonează activitatea. Așa se explică și faptul că a avut un soi de imunitate în acei ani gri.

Gheorghi Dimitrov și mișcarea comunistă mondială

Simona Preda:

Mai revenim, pentru că aș fi curioasă dacă există – dar până atunci vorbim cu Corina – un personaj al politicii românești similar cu acest Gheorghi Dimitrov. Cineva care să aibă așa, caracteristicile lui.

Corina Doboș:

Da, aș începe cu ce avem noi acum. Am privit pasajele traduse, nu găsim nicio activitate de culise în care să poată scăpa cineva cu ceva, sunt posibile strategii și așa mai departe. Ce mi se pare mie, din nou, remarcabil este cum reușește… ce reușește el să trăiască. Ce reușește el – și poate doar Rusia Sovietică este singura care păstrează și găzduiește mișcarea comunistă ca mișcare articulată –  ca element profund antifascist, de la apărarea de la procesul din Leipzig, la transformarea acestei mari opoziții antifasciste, în Franța de exemplu. În anii ’30, la al VII-lea Congres, se schimbă cumva comunitatea lor, universalismul comunității lor.

La Lenin, vocația universalistă era Revoluția Mondială, pe când acum, sub Stalin, care nu se concentrează pe o singură țară, comunitatea lor și-a redus vocația universalistă la politicile Uniunii Sovietice de la acea vreme. Către… de fapt, asta vreau să zic: pactul cu Germania din 1939 a fost un șoc, o lovitură majoră pentru că prin acel pact s-au simțit trădați și Dimitrov, și mulți comuniști din toată lumea, care au avut deziluzii uriașe până în ’41, când URSS este atacată de… Deci, până atunci, pe partea aceasta, din ’39 până în ’41, el depinde de această căutare, iar în ’43 Cominternul este dizolvat, dar nu oricum; se recunosc oficial structurile și ne gândim la modul în care autoritățile politice se vor restructura în termenii de după 1935.

Credința lui Dimitrov în ideologia comunistă

Simona Preda:

Da, în jurnal, apropo de ce povestește despre toată această implicare, toată această imagine a lui antifascistă… este vreun moment în care s-ar crede, din punct de vedere politic, că, de fapt, el nu ar crede în toate lucrurile acestea și, de fapt, nu le face pentru că, iată, este angrenat de tânăr în acest curs? Să nu creadă în comunismul adevărat? Nu cred asta. Eu nu cred asta. Deci a fost un comunist în toată fibra lui.

Corina Doboș:

Și nu cred că ar trebui să punem… adică asta este o… o citire post-factum, cumva. A fost sau nu a fost antifascist în realitate, a fost sau nu a fost antifascistul Revoluției, după filmul evenimentelor… Nu cred că își punea problema… adică nu cred că se punea problema în termenii aceștia, prin faptul că el era prins, trăind la Moscova în cea mai extraordinară perioadă din istoria acelui moment. Nu putea fi decât ceea ce a fost. Istoria secolului XX, adică totuși este o nebunie, dar odată cu Războiul Civil din Spania, lucrurile acestea… Marea Teroare declanșată de Stalin… Adică nici… la urma urmei, nici nu… nici nu se punea problema să poată fi altfel. Că ar fi fost o treabă periculoasă pentru viața lui să te gândești că ar putea fi altcumva sau că ar fi altceva decât comunist.

Și ce mi se pare mie remarcabil – și cred că pentru asta publicarea acestui jurnal în limba română, cu un aparat critic super serios și care facilitează înțelegerea perioadei și a contextului foarte bine pentru public, nu numai pentru cei care se ocupă direct de subiect, ar fi o întreprindere academică remarcabilă – este tocmai faptul că ne oferă un pic posibilitatea, ne învață să gândim comunismul sau să ne reînvețe să gândim comunismul și în termeni internaționaliști. Pentru că este esențială reînvățarea aceasta și tensiunea care există, de fapt, între Dimitrov – național, prim-ministru al Bulgariei – și Dimitrov – leul de la Leipzig și șef al Cominternului. Ea arată, de fapt, tensiunea dintre cele două percepții asupra transformării mișcării internaționale comuniste în aceste forme de comunism național, odată cu convertirea lor la putere, într-o formă sau alta, la un moment sau altul.

Cumva, ne face să nu uităm despre acești ani ’30 și perioada de dinaintea celui de-al Doilea Război Mondial, când vocația și organizarea internaționalistă a mișcării comuniste s-au dovedit esențiale nu numai pentru funcționarea sa, dar și pentru istoria europeană. Pentru că, dacă nu… nu se zice degeaba că, fără bulgarul Dimitrov, care ajunge să se apere la Leipzig, să-și salveze viața și să poată să se întoarcă sau să se ducă în URSS și să contribuie la reorientarea politicii Cominternului și a URSS-ului pe această linie, poate istoria europeană ar fi arătat ușor diferit. Și cred că asta este esențial de recuperat din partea aceasta internațională și din perspectiva internaționalistă asupra mișcării comuniste.

Jurnalul lui Gheorghi Dimitrov și România

Simona Preda:

Asta ar fi fost interesant, să mai revenim să discutăm și despre om, efectiv: cursus honorum, întâmplările, ce s-a întâmplat și care au fost consecințele actelor sale nu doar la nivelul vieții personale, cât la nivelul mișcării internaționaliste. Dar aș fi vrut așa, o scurtă intervenție, Ștefan, te-aș ruga pe tine, despre cât învățăm din acest jurnal sau cât mai completăm din puzzle-ul pe care îl știm deja despre comunismul internaționalist și despre sferele acestea de influență care ne arată, practic, cum se construiesc în această parte. Este o întrebare care se adresează amândurora, oricum am zis să te rog și pe tine în mod special.

Ștefan Bosomitu:

O să încep eu și chiar vreau să intervin, pentru că aș fi vrut să punctez… nu aveam asta în minte de la început, dar aș vrea să mă întorc în primul rând la: de ce este important acest jurnal pentru istoria comunismului românesc? Adică, este important cum ne ajută acest volum să reinterpretăm istoria internațională a comunismului românesc. Și, la o primă vedere, dacă ați observa, sunt câteva semne. Care sunt toate mențiunile la România? Sunt foarte multe? Cred că sunt câteva. Sunt puține mențiuni la România sau la liderii comuniști români și poate majoritatea dintre acestea, cred că în proporție de 80%, sunt referințe la Ana Pauker. Așa, ca idee. Este important, interesant. Este relevant. De ce?

Pentru că trebuie să înțelegem că, dincolo de ceea ce credem noi, dincolo de impresiile pe care le avem sau de istoria care ne spune anumite lucruri legate de dimensiunea aceasta internațională a comunismului românesc, să spunem, aportul nostru la tot ceea ce a însemnat mișcarea Comisiei Internaționale nu este atât de mare pe cât am vrea să credem. Uitați, de exemplu, m-am gândit și chiar am căutat să confirm o informație pe care o aveam legată de momentul 1940. Partidul Comunist din România este într-un haos total, nu are un lider.

În acel moment se decide primirea la Moscova, pentru negocieri la Comintern, a unei delegații. Merg la Moscova Ștefan Foriș și Teohari Georgescu. Știm atunci că ei au fost instruiți la Comintern, primiți acolo, interogați și așa mai departe. Știm iarăși că Ștefan Foriș și Teohari Georgescu au fost primiți de Gheorghi Dimitrov. În urma acestei călătorii, Ștefan Foriș este numit secretar general al Partidului Comunist din România. Pot să vă spun că aici, această întâlnire nu este consemnată pe larg. Este foarte probabil, așa cum s-a discutat aici, ca Gheorghi Dimitrov să fi notat întâlnirea pe care a avut-o cu Ștefan Foriș. A fost o singură notație, fără nicio altă explicație și niciun comentariu suplimentar. Asta ca să înțelegeți lipsa de importanță pe care Gheorghi Dimitrov a acordat-o acestei întâlniri pe care o are cu Ștefan Foriș.

Iarăși, citind jurnalul, cel puțin pentru mine este relevant și pilduitor, cumva, dimensiunea internațională pe care o avea Ana Pauker. Și faptul că avem aici, în acest jurnal… Ana Pauker este prezentată acolo ca un veritabil lider de dimensiune internațională. Ea, în 1941, după atacul și începerea agresiunii naziste asupra Uniunii Sovietice… sunt însemnări în jurnal unde Gheorghi Dimitrov spune: „Ok, începem să reorganizăm Cominternul în aceste noi condiții, avem un aflux de personal în Uniunea Sovietică: Thorez, Togliatti și Marty”, și ceilalți care veniseră și care puteau pune umărul la reorganizarea mișcării internaționale și a Cominternului, la dimensiunea aceasta fiind și Ana Pauker.

Iarăși, este important din această perspectivă să avem în vedere, totuși, că din perspectiva istoriei comunismului românesc, în 1943 deja… ok, Cominternul este desființat, dar Uniunea Sovietică începe deja să planifice ordinea politică postbelică. Iarăși, aici o să vedem, avem câteva mențiuni, nu foarte largi, dar avem mențiuni în care Gheorghi Dimitrov se întâlnește cu Ana Pauker și începe să discute și dă indicații în legătură cu formarea în Uniunea Sovietică a unui nucleu în vederea demarării unui efort de propagandă care, de fapt, este sub egida sa. Și în acest context, din 1943, trimit pe Ana Pauker și pe Vasile Luca în taberele de prizonieri și formează mai întâi o divizie, Divizia „Tudor Vladimirescu”, și mai apoi Divizia „Horia, Cloșca și Crișan”.

Ceea ce o să închei prin a vă spune, dincolo de ceva foarte relevant pe care ni-l spune Dimitrov, este o mențiune esențială pentru istoria comunismului românesc legată de cum a fost interpretată și cum a fost ghidată de la Moscova evoluția politică a României după 1945. Este o notă din 4 ianuarie, în care Dimitrov spune că i-a primit la dacie pe tovarășii români Ana Pauker, Gheorghiu-Dej și Apostol, care „ne-au raportat în detaliu despre situația din România, despre succesele partidului, ne-au povestit despre discuția cu Stalin din decembrie; cel din urmă le-a dat următoarele sfaturi”.

Și aici sunt sfaturile pe care, să zicem, le-a sugerat Stalin lui Gheorghiu-Dej și Anei Pauker în decembrie 1944-1945. Punctual, mă gândesc pentru Dimitrov: „Concentrați-vă atenția pe reforma agrară, împărțirea pământurilor abandonate de proprietari, lăsați în pace domeniile regale și ale mănăstirilor”, deci cuvântul abdicării lui Mihai al II-lea (Mihai I). „Construiți stațiuni agricole de mașini și tractoare, o să se ofere, nu uitați, tractoare, o să se ofere cantități de bumbac. Nu puneți deodată problema naționalizării, acordați atenție dezvoltării, nu forțați în mod radical lucrurile, încercați să nu speriați, să nu înstrăinați pătura burgheză, în special grupul tătăresc. Folosiți Divizia Tudor Vladimirescu la București”.

Aceasta a fost exact ceea ce a urmat, practic, în istoria României: apropierea de grupurile fracționiste din PNȚ și PNL, formarea unui guvern Groza, care ca o consecință a dus la readucerea administrației românești în Transilvania de Nord, și reforma agrară, care iarăși începe odată cu guvernul Groza. Și iarăși, această tactică care are în vedere o reformă agrară parțială, care însemna să nu afecteze monarhia imediat, să nu afecteze încă, așa cum se spune, marea burghezie și celelalte partide. Mi se par absolut relevante, cumva așa, premonitoriu, cele consemnate de Dimitrov în 4 ianuarie 1945, și relevante pentru ceea ce s-a întâmplat la noi, pentru că a fost un plan de care comuniștii cu ambele mâini s-au ținut.

Gheorghi Dimitrov și Stalin

Simona Preda:

Un argument în plus să credem ceea ce scrie în jurnal, pentru că, iată, este o dovadă că așa s-a întâmplat. Corina, dacă ai o completare, și apoi am să-i dau cuvântul și colegului din Bulgaria pentru încheiere.

Corina Doboș:

…Da, mie mi se pare că în jurnalul acesta personajul principal rămâne Stalin. Adică este, îndrăznesc să zic – și de aceea merită pus în contrapartidă cu Conversații cu Stalin a lui Milovan Djilas –  o ocazie de a afla mai multe despre Stalin, numai că, din nou, după cum am și menționat, nu sunt însemnările cuiva care este deziluzionat de Stalin și de URSS, spre deosebire de liderii iugoslavi.

Și de aceea mi se pare foarte interesant – și o face și editorul, că mai pune fragmente din jurnalul lui Dimitrov în paralel cu aceleași notări sau notări referitoare la aceleași momente din jurnalul lui Djilas. Și sunt nuanțe diferite sau, mă rog, perspective. Mie mi se pare importantă existența acestui instrument, să-l primim ca pe un instrument de lucru și să încercăm să-l privim cu distanță critică. Nu punem la îndoială că Dimitrov credea ceea ce scria, dar este punctul de vedere al unei persoane particulare aflate la un moment dat într-o poziție oarecare, nu este adevărul absolut. Și cu cât putem – personajul principal fiind Stalin – să confruntăm mai multe surse referitoare la respectivele momente, cu atât mai bine. Și, mă rog, asta mi se pare: este încă o sursă referitoare la Stalin, dincolo de toate, mai avem încă ceva referitor la Stalin, scris, totuși, din perspectivă cominternistă.

Publicul român și bulgarii

Simona Preda:

Da, asta mi se pare mie esențial. Mulțumim frumos, deși tot despre Stalin vorbim până la urmă. Te rog frumos, Vladimir Mitev: de ce ar citi românii o asemenea carte? Publicul larg, la el mă refer.

Vladimir Mitev:

Te referi, mă rog, la români. Eu cred că Bulgaria rămâne puțin cunoscută și aici trebuie să spun că ideea că Bulgaria este invitata specială a acestui festival este foarte bună, o apreciez profund. Este un bun semn, văzând și miile de români care vin în fiecare zi în ultimele cinci zile.

Deci, Bulgaria are personalitățile sale de succes și de seamă. Desigur, sunt personalități care nu sunt icoane. Poate în timpul perioadei socialiste era o tendință să fie transformați în icoane. Vedem că astăzi putem discuta despre totul și inclusiv avem și mărturiile acestor persoane. Deci, zic că bulgarii, în timpurile trecute, apăreau ca fiind nu foarte atractivi, dar, în opinia mea, bulgarii au anumite complexități și ambiguități care, zic eu, sunt interesante. Chestia este să ai cheia pentru a putea descifra ce anume se întâmplă acolo.

Și, în acest sens, cartea mi se pare că va putea fi totuși un fel de poartă de intrare pe o categorie mai mare de subiecte legate de Bulgaria. Sper că vor fi și alte cărți de acest tip și, inclusiv, și munca unor experți cum sunt cei din panelul acesta și, poate, și a jurnaliștilor. Deci, zic că Bulgaria nu este chiar atât de neatractivă pe cât este considerată. Poate dificilă în unele sensuri – bulgarii sunt, în opinia mea, un pic dificili, un pic speciali –  dar totuși asta nu înseamnă că nu merită un efort mai mare de a-i înțelege.

Închidere

Simona Preda:

Mulțumim foarte mult! Așadar, o fereastră deschisă către istoria Bulgariei, așa cum ne prezinți și tu prin această carte: Jurnalul lui Gheorghi Dimitrov, 1933-1949. Pasionații și curioșii îl găsesc la standul Editurii Corinth, de unde îl pot răsfoi și achiziționa. Mulțumim, Vladimir Mitev, și suntem onorați – din nou spun acest lucru – că suntem la standul Bulgariei și că Bulgaria este invitat de onoare în cadrul acestui târg. Mulțumim, Corina Doboș, mulțumim, Ștefan Bosomitu, și vă mulțumim, evident, și dumneavoastră, celor care ne-ați fost alături la această lansare.

Este ultima lansare din cadrul acestui târg a Editurii Corinth. Vă mulțumim pentru prezența la stand, pentru cărțile cumpărate, pentru zâmbetele împărtășite și vă așteptăm în continuare, pentru că mai sunt câteva ore în care ne bucurăm de această comunitate a cărții. Succes mai departe și vă mulțumesc pentru atenție!

Foto: Standul Bulgariei în timpul lansării jurnalului lui Gheorghi Dimitrov (sursă: Editura Corint)

Abonează-te la canalul blogului Podul Prieteniei de pe YouTube, unde sunt publicate mai multe interviuri video şi audio! Blogul mai poate fi urmărit pe Facebook şi Twitter. Canalul lui din Telegram este aici. Iar aici este newsletter-ul lui de pe Substack în limba engleză.

About Author