Iordan Bojilov: Este timpul pentru o strategie națională privind Marea Neagră

Vladimir Mitev, Mediapool, 4 august 2026

Notă explicativă

Acest text este versiunea completă a interviului cu expertul Iordan Bojilov, publicat de Mediapool pe 4 august 2026.

Scurt rezumat al interviului cu Iordan Bojilov

Interviul cu expertul în domeniul apărării Iordan Bojilov analizează provocările importante cu care se confruntă securitatea în regiunea Mării Negre, relațiile dintre Bulgaria, România și Turcia și argumentează de ce este urgent ca Bulgaria să adopte o Strategie națională pentru Marea Neagră.

• Evoluția securității: După perioada de cooperare din anii ’90, agresiunea rusă în Georgia (2008) și războiul pe scară largă din Ucraina (2022) au transformat Marea Neagră într-o zonă de conflict grav. Nu se preconizează o pace durabilă în viitorul apropiat, iar o eventuală „înghețare” a războiului va lăsa în urmă riscuri pe termen lung (mine plutitoare, amenințări la adresa comerțului și turismului).
• UE și hub-ul de securitate din Marea Neagră: În 2025, UE a adoptat o abordare strategică pentru regiune. În cadrul noului hub de securitate, România joacă un rol de lider în apărarea infrastructurii critice, iar Bulgaria – în combaterea amenințărilor hibride și în asigurarea securității frontierelor.
• Turcia ca factor-cheie: Turcia este cel mai puternic actor militar din regiune, deținând controlul asupra strâmtorilor. Aceasta conduce o politică de echilibru – susține Ucraina, dar face comerț cu Rusia și insistă ca problemele din Marea Neagră să fie soluționate exclusiv de statele riverane.
• Bulgaria vs. România:
  • România este extrem de activă – consideră Rusia o amenințare directă, atrage aliați (SUA, Franța), încheie acorduri bilaterale de securitate și investește miliarde în programul SAFE (Rheinmetall).
  • Bulgaria adoptă o poziție ezitantă și pasivă, nu dispune de o Strategie de securitate națională actualizată și ratează oportunități de modernizare a complexului său militar-industrial.
• Reuniunea NATO de la Ankara (2026): Subliniază necesitatea ca statele europene să-și asume o responsabilitate mai mare pentru propria apărare și să-și majoreze cheltuielile pentru industria militară. În timp ce Europa de Nord construiește alianțe regionale puternice, cooperarea dintre Bulgaria, România și Turcia rămâne insuficientă pentru a răspunde amenințărilor grave.

Interviu

Introducere

Iordan Bojilov este fondatorul și directorul Forumului de Securitate din Sofia. Are o carieră îndelungată ca funcționar public în cadrul Ministerului Apărării în perioada 1992-2013, ocupând diverse funcții, printre care șef al departamentului „Organizații internaționale și controlul armamentelor”, director al direcției „Cooperare internațională”, director adjunct al Direcției „Politica de securitate și apărare” și șef al cabinetului politic al ministrului apărării. A ocupat funcția de ministru adjunct al apărării în anii 2022 și 2026.

Iordan Bojilov este lector la Universitatea din Sofia și are publicații pe teme legate de apărarea europeană, securitatea în regiunea Mării Negre și alte subiecte conexe.

Atitudinea Bulgariei față de regiunea Mării Negre înainte și după aderarea la NATO

Domnule Bojilov, de mai bine de 20 de ani, Bulgaria și România sunt membre ale NATO și, într-un fel, se consideră în mod firesc că o parte din valoarea lor adăugată ca membre ale Alianței este legată de regiunea Mării Negre. Care a fost perspectiva Bulgariei asupra problemelor din regiunea Mării Negre înainte de aderarea la NATO și cum s-a schimbat aceasta în primii ani după aderare?

Da, observăm o dinamică foarte serioasă a securității în regiunea Mării Negre. Dacă ne întoarcem încă din perioada Războiului Rece, regiunea Mării Negre făcea parte din flancul confruntării dintre Pactul de la Varșovia și NATO și era considerată una dintre principalele linii de contact între cele două structuri, ceea ce a determinat și militarizarea sa cu forțe și mijloace foarte importante, atât din partea NATO (reprezentată de Turcia), cât și din partea Pactului de la Varșovia. Bulgaria era, de asemenea, extrem de militarizată — având una dintre cele mai mari armate pe cap de locuitor la acea vreme și un buget uriaș pentru apărare în raport cu PIB-ul.

După destrămarea URSS și a Pactului de la Varșovia, arhitectura de securitate din Marea Neagră s-a schimbat radical, întrucât Bulgaria, România, Ucraina și Georgia au început un proces de democratizare și de asociere treptată cu valorile și alianțele occidentale — mă refer la NATO și la UE.

Rusia a rămas, într-o anumită măsură, izolată de aceste procese, iar după 2007, în urma acelui discurs al lui Putin la Conferința de securitate de la München, în care acesta a afirmat că nu mai există o lume unipolară, că lumea devine multipolară și că interesele Rusiei trebuie respectate — asistăm la o intensificare foarte serioasă a confruntării în regiunea Mării Negre.

Mai mult, în 2008, NATO a adoptat într-o declarație a sa faptul că Ucraina și Georgia vor deveni membre ale Alianței, fără a oferi o foaie de parcurs și fără a preciza când, ceea ce a alimentat noi acțiuni agresive din partea Rusiei. Acest lucru s-a concretizat mai întâi în operațiunea ofensivă a Rusiei din august împotriva Georgiei, când Rusia a ocupat o parte din teritoriul georgian și a distrus întreaga flotă georgiană de pe Marea Neagră, iar apoi au început și acțiunile militare în estul Ucrainei, susținute de Rusia. Din 2022, asistăm la un război pe scară largă pe teritoriul Ucrainei, Marea Neagră făcând parte din acest conflict militar. 

Atât Rusia, cât și Ucraina au desfășurat operațiuni navale de amploare. În ciuda superiorității enorme a Rusiei pe mare, Ucraina, care practic nu avea o flotă de Marea Neagră, a reușit nu numai să distrugă o treime din flota rusă, ci și să stabilească zone de control în Marea Neagră, în special cu ajutorul dronelor maritime și aeriene. Războiul Rusiei împotriva Ucrainei a creat și alte riscuri de natură diferită în regiune – mine plutitoare, riscuri ecologice, denaturarea și bruierea semnalelor GPS, refugiați, proliferarea armelor și altele.

Dar să revin la întrebarea dumneavoastră. Dumneavoastră întrebați despre evoluția relațiilor după aderarea Bulgariei și a României la NATO. Trebuie să menționez că, la acel moment, regiunea Mării Negre era considerată o regiune a păcii, a cooperării — o regiune care constituie o punte între continente, state și culturi. O regiune extrem de importantă pentru comerț și turism. Adică, evaluările tuturor țărilor erau foarte optimiste. Nimeni nu se gândea la posibilitatea unei confruntări serioase în viitor.

Mai mult decât atât, în regiunea Mării Negre se construiesc sisteme subregionale de securitate, care se bazează pe câteva documente fundamentale. Unul dintre aceste documente este acordul privind BLACKSEAFOR, la care participă toate cele șase țări de la Marea Neagră și care are atât o dimensiune militară, cât și una de politică externă — adică țările găsesc un cadru de cooperare. Un alt element al cadrului subregional de securitate este Acordul privind stabilirea măsurilor de încredere și securitate, care prevede ca statele — în scopul reducerii tensiunilor și al asigurării previzibilității în regiune — să facă schimb de informații, să efectueze vizite de bunăvoință și altele asemenea.

Au fost create structuri menite să acționeze în comun în caz de poluare ecologică și așa mai departe. În același timp, pentru a ține seama de riscul potențial de răspândire a armelor, a fost înființat Centrul Mării Negre din Burgas, prin intermediul căruia se realiza schimbul de informații între toate cele șase țări la nivelul ministerelor de interne — cu privire la navele care pot reprezenta un risc potențial pentru securitatea internă, un risc potențial de răspândire a mărfurilor ilegale și altele. Turcia a lansat operațiunea națională Black Sea Harmony, deschisă participării celorlalte țări de la Marea Neagră. Au apărut și alte inițiative de politică externă.

Adică, în Marea Neagră, pe parcursul a două decenii după sfârșitul Războiului Rece — până la începutul agresiunii ruse împotriva Georgiei în 2008 — am avut tendințe mai degrabă pozitive de cooperare și de reducere a riscurilor, ceea ce s-a reflectat, de altfel, și asupra activităților economice și comerciale din regiune. După ce Bulgaria și România au aderat la NATO, acestea au pus în discuție în cadrul Alianței modul în care NATO ar trebui să fie prezentă în Marea Neagră. Acest lucru a fost legat în primul rând de faptul că NATO nu dispunea de sisteme de protecție a noilor state membre împotriva potențialelor amenințări.

De altfel, facem o paranteză — planurile de acțiune ale NATO pe flancul estic au fost adoptate abia în 2022. Așadar, timp de mulți ani, Marea Neagră a fost într-adevăr o regiune a cooperării, ceea ce, din păcate, nu mai este cazul. Desigur, se pune întrebarea: dacă situația de securitate s-a schimbat radical, care ar trebui să fie răspunsul? Putem reveni la măsurile și sistemele universale și cuprinzătoare despre care am vorbit mai devreme, sau trebuie să ne consolidăm propria noastră securitate în afara cadrelor universale, dar mai ales în cadrul alianțelor la care participăm? Eu sunt de părere că alianțele comune nu funcționează și că Europa, nu doar regiunea noastră, se confruntă cu necesitatea de a construi o nouă arhitectură de securitate.

De aceea, Bulgaria, România și Turcia trebuie să caute o cooperare mult mai clară, pentru a-și putea garanta propria securitate, precum și să caute cooperarea cu Ucraina. Din păcate, Georgia a pornit pe o cale care o îndepărtează de NATO și de Uniunea Europeană.

Și, mai presus de toate, trebuie să construim astfel de sisteme care să nu permită Rusiei să-și extindă interesele într-un mod care să pună în pericol securitatea țărilor noastre. Aceasta este o prezentare în linii mari.

Interesele UE în regiunea Mării Negre după aderarea Bulgariei și a României

În anul 2007, Bulgaria și România au aderat la UE, iar astfel Uniunea Europeană a dobândit ieșire la Marea Neagră. Care este rolul Uniunii Europene și care sunt interesele sale în regiunea Mării Negre de atunci încoace?

Timp de foarte mulți ani, Uniunea Europeană nu a recunoscut Marea Neagră ca o regiune importantă. Uniunea Europeană privea Marea Neagră în principal prin prisma dezvoltării economice, a comerțului, a ecologiei și a potențialei extinderi. Au fost create formate menite să ajute țări precum Moldova, Ucraina, Georgia și țările din Caucaz să se pregătească pentru aderare atunci când vor fi pregătite — cu condiția ca ambele părți să-și exprime dorința.

Timp de mulți ani, Uniunea Europeană nu a acordat importanță securității în regiune. Acest lucru s-a schimbat în 2025, când a fost adoptată strategia Uniunii Europene pentru regiunea Mării Negre, sau așa-numita Abordare strategică a Uniunii Europene, care are trei piloni. Primul pilon — securitatea și reziliența; al doilea pilon — dezvoltarea economică, creșterea economică și conectivitatea; iar al treilea — mediul, pregătirea pentru acțiune în diverse situații și alte aspecte.

Adică, pentru prima dată, Uniunea Europeană — la propunerea Bulgariei și a României — a adoptat o abordare care, în primul rând, include toate aspectele de interes pentru Uniune, dar care, totodată, plasează securitatea în centrul atenției. Bulgaria și România sunt considerate motoarele principale ale punerii în aplicare a strategiei. Cele două țări lucrează activ pentru a construi așa-numitul „hub de securitate al Mării Negre”, care are de rezolvat câteva aspecte cheie: protecția infrastructurii critice, combaterea amenințărilor hibride și securitatea frontierelor. Bulgaria și România au adoptat recent, în comun, un document care repartizează angajamentele celor două țări în construirea acestui hub. Documentul a fost prezentat Comisiei Europene și a fost primit cu satisfacție, întrucât acesta constituie într-adevăr un cadru care va permite Uniunii Europene să joace un rol în securitatea Mării Negre.

Menționez, între paranteze, că acest hub nu este o entitate monolitică, ci că anumite structuri ale sale vor fi amplasate în Bulgaria și România.

România va avea un rol de lider în ceea ce privește protecția infrastructurii maritime critice, iar Bulgaria — în ceea ce privește combaterea amenințărilor hibride și securitatea frontierelor. Însă, pe lângă faptul că Uniunea Europeană are propria strategie de securitate pentru această regiune, și anumite state recunosc importanța regiunii Mării Negre — mă refer la țări precum Germania, Franța, Italia și altele. Franța a adoptat propria strategie națională pentru regiunea Mării Negre. Acest lucru este foarte pozitiv, deoarece nici Bulgaria, nici România nu pot construi singure sisteme de securitate care să răspundă tuturor riscurilor și amenințărilor. Bulgaria trebuie, în sfârșit, să elaboreze și să adopte propria strategie pentru Marea Neagră și să definească clar interesele și modalitățile de apărare a acestora.

Când vorbim despre Marea Neagră, trebuie să vorbim și despre rolul Turciei, deoarece aceasta este un aliat-cheie în cadrul NATO, un actor foarte important în regiunea Mării Negre, un candidat la aderarea la Uniunea Europeană, o țară cu un sistem de securitate puternic și cu interese diverse. Însă Turcia rămâne, într-un fel, în afara inițiativelor europene. UE trebuie să depună eforturi pentru ca Turcia să fie implicată în noile inițiative europene.

Turcia, regiunea Mării Negre și SUA

În interviurile și discuțiile mele cu experți români apare periodic ideea că Turcia are un rol mai complex în regiune – ea face parte din NATO, dar, în același timp, menține deschisă poarta cooperării economice cu Rusia. Chiar după summitul NATO de la Ankara, se pare că asistăm la o apropiere între Donald Trump și Recep Erdogan și țările pe care le conduc. Această dinamică dintre ei este diferită de relațiile din primul mandat, care au fost mai reci. Cum evoluează rolul Turciei în regiunea Mării Negre?

Da, Turcia este un actor extrem de important în regiunea Mării Negre din mai multe motive. Turcia dispune de cea mai puternică putere militară din regiune. Turcia dispune de sisteme de informații și supraveghere de care Bulgaria și România nu dispun. Turcia controlează strâmtorile, care constituie principala cale de intrare și ieșire din Marea Neagră. Cealaltă cale de intrare și ieșire este Dunărea, dacă ne referim la căile navigabile. În plus, Turcia este un nod de legătură foarte important, care unește Orientul Apropiat și, ulterior, Asia cu Europa.

Adică Turcia încearcă să se poziționeze ca un factor de neînlocuit atât în domeniul securității, cât și în cel al energiei, economiei și transporturilor — nu doar pentru regiune, ci și pentru UE. Turcia are o importanță deosebită pentru securitatea Europei din perspectiva combaterii migrației ilegale și a prevenirii terorismului.

Din această perspectivă, Turcia încearcă să conducă o politică foarte complexă pentru a-și realiza interesele în vecinătatea sa, dar și în cadrul lumii musulmane.

Observăm că Turcia are ambiția de a juca un rol mult mai amplu în securitatea regională și globală. Din acest punct de vedere, ea este un actor destul de complex, întrucât întreține relații cu Rusia, dar, în același timp, susține Ucraina. Turcia blochează trecerea navelor militare rusești și ucrainene prin strâmtori, dar, de asemenea, nu permite intrarea navelor militare ale țărilor care nu sunt membre ale NATO din regiunea Mării Negre.

Din acest motiv, NATO nu a avut posibilitatea de a-și consolida prezența navală în Marea Neagră și, prin urmare, nici apărarea statelor sale membre. Într-adevăr, Turcia este un actor destul de complex, ceea ce, în multe cazuri, pune sub semnul întrebării găsirea de soluții sau compromisuri. Una dintre problemele serioase o reprezintă participarea Turciei la inițiativele europene.

Turcia a afirmat foarte clar că punerea în aplicare a abordării strategice europene față de Marea Neagră nu se poate realiza fără participarea sa, iar noi încă nu am stabilit modalitățile acestei participări. Turcia rămâne candidată la aderarea la Uniunea Europeană și dorește să joace un rol în elaborarea politicilor. Relațiile dintre UE și Turcia sunt de o importanță extremă pentru regiune.

Observăm, de asemenea, dorința Turciei de a-și îmbunătăți relațiile cu Statele Unite, ceea ce ar putea spori importanța țării în regiunea extinsă a Mării Negre și mult dincolo de aceasta. Este semnificativ faptul că SUA și-au exprimat deja disponibilitatea de a reintegra Turcia în programul F-35.

Cum se va manifesta această îmbunătățire a relațiilor — vom vedea, având în vedere că celălalt factor-cheie pentru Statele Unite este Israelul, iar noi observăm că relațiile dintre Israel și Turcia s-au tensionat și s-au deteriorat considerabil în ultimii ani. În orice caz, eu cred că Turcia dispune de destule mecanisme și are un interes politic să joace un rol din ce în ce mai important atât în Orientul Apropiat, cât și în lumea musulmană, dar și în Marea Neagră.

De altfel, Turcia și-a exprimat întotdeauna opinia și a apărat poziția conform căreia ceea ce se întâmplă în Marea Neagră trebuie să rămână în Marea Neagră. Adică, de mulți ani, Turcia blochează o implicare mai mare a NATO în Marea Neagră și susține că țările din regiunea Mării Negre trebuie să-și construiască singure așa-numita „apartenență regională”, care să se ocupe de problemele de securitate din regiunea Mării Negre fără un rol semnificativ al altor factori.

Relațiile Bulgariei și României cu Turcia

Interes reciproc: cooperarea militară dintre România și Turcia prinde avânt

România, poartă pentru Turcia spre miliardele SAFE. Cum poate Ankara replica modelul Otokar în UE și intra în apărarea Europei

În această lună, mass-media română scrie mult despre cooperarea româno-turcă în curs de dezvoltare în domeniul apărării și al industriei de apărare, inclusiv despre posibilitatea ca firmele turcești să aibă acces la finanțare în cadrul programului SAFE prin intermediul întreprinderilor lor cu sediul în România. În acest context, în ce măsură Bulgaria și România au propriile inițiative de cooperare cu Turcia și dacă nu există oarecare diviziune a muncii între ele — în sensul că România pare să pună, în mod tradițional, un accent mai mare pe securitate în prioritățile sale de politică externă, în timp ce Bulgaria (din ceea ce se aude despre construirea de noi proiecte de infrastructură sau despre cooperarea în domeniul energetic) pare să urmărească mai degrabă interese economice?

Eu cred că există două direcții de reflecție în această privință. Una dintre ele se referă la chestiunile asupra cărora toate cele trei țări avem poziții similare — și anume chestiunile legate de securitate, problemele de mediu, problema minelor plutitoare și protecția infrastructurii critice. Observăm că există o cooperare intensificată în aceste domenii.

În ceea ce privește cooperarea militar-tehnică cu Turcia la nivel bilateral, voi sublinia faptul că Turcia dispune de un complex militar-industrial extrem de bine dezvoltat. De mulți ani, Turcia încearcă să-și ofere produsele către Bulgaria și România. Bulgaria nu a fost întotdeauna deschisă către o astfel de cooperare și se pare că s-a orientat mai mult către achiziționarea de sisteme de armament din țările occidentale — în principal Germania, Franța sau Statele Unite. Într-adevăr, până în prezent, Bulgaria nu are o cooperare militară suficientă cu Turcia în domeniul militar-economic, iar acesta este, în opinia mea, un domeniu de cooperare cu perspective. România manifestă un interes mai mare și o inițiativă mai puternică decât noi în ceea ce privește dezvoltarea relațiilor comerciale și de producție cu Turcia.

Mă întrebați despre SAFE. Nu cred că Turcia va deveni participant cu drepturi depline la această inițiativă în viitorul apropiat. Există chestiuni politice legate în principal de relațiile dintre Turcia, pe de o parte, și Grecia și Cipru, pe de altă parte. Marile țări europene producătoare de armament și echipamente militare au, de asemenea, rezerve, având în vedere amploarea complexului militar-industrial turc. Dar acest lucru nu înseamnă că nu se pot găsi forme de cooperare. De exemplu, SAFE permite participarea unor țări terțe din afara Uniunii Europene, cu condiția ca această participare să nu depășească 35 % din rezultatul financiar total al proiectelor militare. În orice caz, Turcia are interesul de a-și vinde armamentul către țările membre ale NATO și ale UE, iar acest lucru a fost evident la forumul industrial care a însoțit summitul NATO de la Ankara.

Voi sublinia din nou că Bulgaria, România și Turcia își dezvoltă cooperarea trilaterală într-o direcție pozitivă, în măsura în care identifică interese comune. În acest stadiu, avem o singură operațiune navală, care vizează combaterea minelor plutitoare și protecția infrastructurii critice.

O altă inițiativă regională este construirea unui conduct NATO, care va transporta combustibil din Turcia și Grecia către Bulgaria și România. Dar acesta este un proiect al cărui parcurs rămâne de văzut. În afara acestor aspecte, nu observăm o cooperare regională serioasă, iar pentru mine aceasta reprezintă o problemă. De ce spun că este o problemă?

Vedem cum se transformă NATO. Vedem că Statele Unite își reduc angajamentul față de apărarea europeană. Aceasta înseamnă că se reduc capacitățile SUA de a se implica în apărarea statelor europene afectate încă din primele momente ale unui atac împotriva lor. Armata americană este cea mai bine pregătită, cea mai bine înarmată și cea mai rapidă în a interveni într-o situație de criză. Dacă influența americană se reduce, cum își asigură țările propria securitate? Răspunsul este prin consolidarea cooperării regionale.

Și aici mă refer în special la țările nordice: statele baltice, Polonia, Germania, Finlanda, Suedia, Danemarca, Norvegia — printr-un mecanism care le va permite, în cazul în care una dintre ele va fi atacată, ca celelalte să se deplaseze foarte rapid și să acorde ajutor. Acestea sunt apropiate, dispun de structuri consolidate, iar mecanismele de luare a deciziilor vor fi rapide. Să ne îndreptăm acum puțin mai spre sud, către regiunea noastră de la Marea Neagră. Acolo nu observăm o astfel de cooperare.

Prezentăm operațiunea navală de luptă împotriva minelor ca pe o formă de cooperare navală — că avem structuri, formate, mecanisme și așa mai departe, dar acest lucru este absolut insuficient în cazul unei crize mai grave în Marea Neagră. Iată care este problema serioasă.

Nu văd în viitorul apropiat o variantă prin care Bulgaria, România și Turcia să-și schimbe în mod semnificativ cooperarea în Marea Neagră, astfel încât aceasta să fie capabilă să răspundă la o amenințare mai mare — cum ar fi o amenințare din partea Rusiei cu mijloace militare sau cu aceste noi mijloace, precum dronele maritime, pentru care cel mai dificil lucru este să se înțeleagă de unde vin, cine le comandă, ce urmăresc și așa mai departe.

Așadar, din acest punct de vedere, pentru a concluziona: da, cele trei țări — Bulgaria, România și Turcia — dezvoltăm o cooperare navală, dar aceasta este insuficientă și sub nivelul necesar pentru a garanta securitatea în Marea Neagră. Pe de altă parte, cooperarea în domeniul militar-economic rămâne, de asemenea, la un nivel relativ scăzut.

Cum privesc Bulgaria, România și Turcia amenințarea la adresa securității lor din partea Rusiei?

Menționați că cooperarea dintre cele trei țări în domeniul apărării nu este deosebit de extinsă. Unul dintre motivele pentru aceasta este probabil faptul că cele trei țări percep amenințările la adresa securității lor în mod diferit, sau cel puțin această amenințare principală, reprezentată de Rusia, este percepută în mod diferit. Menționez acest lucru deoarece, în prezent, la Sofia avem un guvern condus de Rumen Radev, care este acuzat că înțelegerea sa asupra conflictului din Ucraina și soluția pe care o propune diferă de cea a Europei de Vest.

În ce măsură cabinetul Radev continuă linia actuală în ceea ce privește securitatea și apărarea în regiunea Mării Negre și față de Ucraina, și în ce măsură încearcă ceva nou? Ce este acest lucru nou, dacă există?

În mod categoric, cele trei țări au o evaluare diferită a riscului din regiunea Mării Negre. România are o conștiință mult mai acută a faptului că Rusia reprezintă o amenințare reală și iminentă. De aceea, România urmărește să atragă și alte țări în efortul de a garanta securitatea în regiunea Mării Negre, inclusiv Franța și Statele Unite. Știți că România, prin acceptarea avioanelor, a cisternelor și a altor mijloace americane pe teritoriul său, a ridicat problema ca America să nu părăsească teritoriul său tocmai în calitate de garant al securității.

În Bulgaria observăm o poziție mult mai ezitantă în ceea ce privește evaluările de risc. Încă nu dispunem de documente clare, adoptate de guvern, care să evalueze situația de securitate din regiunea Mării Negre. Nu avem o strategie națională bulgară pentru regiunea Mării Negre, nu avem o strategie actualizată de securitate națională. Adică acestea sunt lucruri care, în opinia mea, trebuie realizate. Dar, având în vedere primele declarații ale guvernului, cred că poziția noastră se va deosebi în mod substanțial de cea a României.

Poziția Turciei este cu totul diferită. Aceasta afirmă că Ucraina este victima unei agresiuni, face apel la încetarea războiului, dar, în același timp, lasă o ușă deschisă către Rusia — atât pentru eventuale negocieri de pace în viitor, cât și pentru că Turcia are interesul de a face comerț cu Rusia, de a fi tocmai acea punte comercială și economică între diferite regiuni și de a deveni un fel de nod de legătură.

Așadar, din acest punct de vedere, țările au viziuni și interese diferite, iar aceasta reprezintă într-adevăr o problemă serioasă în calea unei cooperări mai aprofundate. Adică se caută cel mai mic numitor comun. Observăm că, în această etapă, factorii de unificare nu sunt prea mulți.

Viziunea lui Rumen Radev asupra regiunii Mării Negre

Paul Hurmuz: Bulgaria, România și Turcia sunt pe drumul cel bun în ceea ce privește securitatea în Marea Neagră

Epoca Radev și noua greutate geopolitică a Bulgariei

Și care este viziunea lui Rumen Radev asupra apărării și securității în regiunea Mării Negre? În ce măsură reprezintă aceasta ceva nou și în ce măsură este o continuare a politicii bulgare și europene de până acum?

Ceea ce observăm este că premierul Radev încearcă să elaboreze politici care reprezintă o continuare a declarațiilor pe care le-a făcut atât în perioada în care a fost președinte, cât și în cadrul campaniei electorale. El a cerut încetarea ajutorului militar acordat Ucrainei. Apelează la pace, fără a preciza însă cum se va ajunge la masa negocierilor în contextul agresiunii continue a Rusiei împotriva Ucrainei.

Observăm că problema participării la masa negocierilor, a modului, momentului și condițiilor în care să se angajeze în discuții cu Rusia, este ridicată atât de Ucraina, cât și de diverși lideri europeni și responsabili din UE. Întrebarea este cum se pot crea condițiile necesare pentru acest lucru. Cred că, în acest moment, există un consens doar asupra faptului că Europa trebuie să facă parte din negocierile dintre Rusia și Ucraina. O chestiune separată o reprezintă garanțiile pe care Europa le poate oferi pentru pacea viitoare.

Eu sunt de părere că Europa trebuie să se situeze ferm de partea Ucrainei și să-și continue sprijinul atât prin fonduri financiare, cât și prin furnizarea de armament. Pe de altă parte, trebuie să continue presiunea asupra Rusiei și sper că Bulgaria va face parte din consensul paneuropean.

Atitudinea lui Rumen Radev față de România și Turcia

Bogdan Cozma:‌ Pentru German Marshall Fund România conectivitatea dintre România și Bulgaria este de interes maxim

Paul Hurmuz: Vine timpul că România și Bulgaria să devină jucători mai importanți în Europa de Sud-Est

Ați menționat că Turcia pare să pună accentul pe interesele sale economice, care o conduc către o relație deschisă cu Rusia. Nu există oare și un interes bulgar în acest sens? Reamintesc situația din 2016, când președintele român Klaus Iohannis nu a reușit să semneze la Sofia un acord prin care să se creeze un fel de flotilă NATO în regiunea Mării Negre. Atunci, Boiko Borisov a devenit cunoscut pentru afirmația sa că dorește să vadă vele în regiunea Mării Negre, dorește să vadă turism, dorește să vadă dezvoltare economică, și nu mișcarea navelor militare.

Care este atitudinea lui Rumen Radev față de aliații din NATO din regiunea Mării Negre? În calitate de președinte, imediat după alegerile prezidențiale din România din mai 2025, Radev l-a invitat pe omologul său român, Nicușor Dan, să viziteze Sofia, dar până în prezent această vizită nu a avut loc…

Da, nu întâmplător am spus că Bulgaria nu are încă o strategie pentru Marea Neagră care să definească clar care sunt interesele noastre, cum le realizăm și care sunt relațiile cu aliații — spre deosebire de pozițiile României și Turciei, care se bazează în mod evident pe politici pe termen lung. Relațiile Bulgariei cu România trebuie, în opinia mea, să fie o prioritate. Nu doar pentru că suntem țări de la Marea Neagră, nu doar pentru că suntem membre ale NATO și ale Uniunii Europene, ci pentru că, în opinia mea, împărtășim riscuri comune, precum și interese comune.

Din acest punct de vedere, mi-aș dori foarte mult să văd o cooperare tot mai strânsă. Aceasta ar trebui să se desfășoare atât în domeniul securității din regiunea Mării Negre, cât și în cel al relațiilor economice și al producției comune. Călătoresc foarte des în România și observ din partea română dorința unei cooperări mai strânse.

Dar rămâne de văzut care vor fi prioritățile regionale ale guvernului.

Oare Turcia nu va fi țara-cheie din regiune pentru Rumen Radev? Mulți dintre alegătorii săi au fost turci bulgari. Există și deputați din grupul parlamentar al Bulgariei Progresiste, partidul lui Radev, care sunt turci bulgari.

Așa este, dar nici noi nu avem o poziție clară cu privire la ceea ce ar trebui să fie poziția Bulgariei față de Turcia. Câteva cuvinte despre poziționarea Bulgariei în ceea ce privește securitatea Mării Negre și despre anul 2016, pe care l-ați menționat. În trecut, Bulgaria a adoptat o poziție destul de prudentă — unii ar spune poate ezitantă — pe de o parte, să nu se agraveze și mai mult tensiunea cu Rusia, dar, în același timp, să existe o prezență mai puternică a NATO. Bulgaria și România au insistat ani de zile ca NATO să elaboreze o strategie pentru Marea Neagră, care, de altfel, a fost blocată de Turcia din cauza acelei politici de apartenență regională despre care v-am vorbit. De aceea, Turcia a lansat proiectul „Armonia Mării Negre“ (Black Sea Harmony) — o operațiune navală menită să înlocuiască potențialele acțiuni ale NATO în Marea Neagră.

Revenind la poziția ezitantă: da, într-adevăr, în 2016, Bulgaria a purtat discuții cu România privind crearea acestei flote din Marea Neagră. Ucraina își manifestase deja interesul de a se alătura acesteia. Pot spune că în Bulgaria au existat persoane care au susținut participarea bulgară la inițiativă, aceasta fiind și poziția președintelui Plevneliev.

Cu toate acestea, în cadrul întâlnirii avute cu ocazia vizitei președintelui român Iohannis, Boico Borisov a refuzat categoric participarea Bulgariei la această inițiativă și a rostit acele cuvinte, spunând că dorește să vadă bărci și vele în Marea Neagră, nu nave militare. Care este, în opinia mea, problema aici sau care sunt motivele lui Boico Borisov? În primul rând, cred că el a perceput într-adevăr flotila ca pe o manifestare anti-rusă. În al doilea rând, însă, cu câteva zile înainte de această întâlnire cu Johannis, fusese făcută publică hotărârea arbitrală conform căreia Bulgaria trebuie să plătească sume uriașe către „Rosatom” pentru echipamentele produse pentru centrala nucleară. Prim-ministrul nu dorea să distrugă relațiile dintre Bulgaria și Rusia, întrucât singura opțiune de a realiza proiectul pentru care a fost fabricat acest echipament de către Rusia era doar cu participarea Rusiei. El a înțeles că, dacă Rusia nu participă la construcție, vom rămâne cu niște echipamente în valoare de 600 de milioane de euro.

Pe de altă parte, la acea vreme se purtau deja negocieri pentru „Balkan Stream”, „Turk Stream” sau cum s-ar numi — ceva ce trebuia să treacă prin Turcia, prin Bulgaria, spre Serbia și alte țări din Europa Centrală. Așadar, el privea relațiile cu Rusia tocmai prin prisma acestor proiecte economice, de aceea, în opinia mea, a fost și reacția sa. Acestea sunt reflecțiile mele, dar este bine să cunoaștem motivele. Și voi sublinia din nou: nu avem o poziție clară, exprimată și acceptată la nivel național a Bulgariei cu privire la Marea Neagră.

Summitul NATO din 2026 de la Ankara

La 8 iulie 2026, la Ankara a avut loc summitul NATO — așa-numitul NATO 3.0 — și probabil că acesta are, de asemenea, un impact asupra echilibrelor regionale și asupra regiunii Mării Negre. Cum a evoluat tema cooperării din Marea Neagră în domeniul apărării și securității după summitul de la Ankara?

Summitul de la Ankara a marcat ceva ce a început deja — și asta de ceva vreme. Există, probabil, trei aspecte cheie.

Primul se referă la cum arată arhitectura de securitate a Europei, având în vedere că ne confruntăm cu un război real și cu o Rusie extrem de agresivă. Care este mecanismul care va sta la baza securității noastre în cadrul acestei arhitecturi de securitate? Noi spunem: acesta este NATO. Da, dar, în același timp, Statele Unite, care sunt un aliat cheie în cadrul NATO, își reduc angajamentul față de securitatea Europei. Adică țările europene trebuie să-și asume mai multe angajamente financiare, să aibă mai mulți militari în structurile NATO, să producă mai multe arme și așa mai departe.

Adică este ceva despre care încă nu știm cum va arăta, dar, oricum ar fi, tendința este ca Europa să aibă un rol mai important în NATO.

A doua direcție abordată la Ankara este intensificarea producției militare. Dacă nu avem o producție militară suficientă bazată pe tehnologii noi, nu putem construi o apărare pentru un război de acest tip, precum cel care se desfășoară în Ucraina. În același timp, trebuie să reorganizăm armatele, producția și gradul de pregătire al statelor și al populației. Și acest lucru a fost, de asemenea, subliniat la Ankara.

Al treilea aspect este sprijinul acordat Ucrainei. Noi, în calitate de țări membre ale NATO, recunoaștem că securitatea Ucrainei contribuie la securitatea Europei. Din acest punct de vedere, Europa trebuie să sprijine Ucraina.

Iată care este acest triunghi de chestiuni care au fost discutate la reuniunea NATO și cu privire la care s-a adoptat un comunicat comun. Pozițiile pe care le-am adoptat și noi la Ankara ar trebui să se reflecte într-un fel în politica noastră și în acțiunile guvernului. Am aflat că a fost adoptat un plan de creștere a cheltuielilor naționale pentru apărare până la 5% până în 2035, dar rămâne de văzut cum se va concretiza acest lucru în proiecte militare specifice.

Dacă ar trebui să comparați acțiunile delegațiilor României și Bulgariei ca participante la summitul de la Ankara, ce vă face impresie?

Impresionează inițiativa mult mai mare a României în ceea ce privește Marea Neagră. În ultimii ani, România a investit mult în capacitățile militare și în propria producție militară. În Bulgaria suntem în special în urmă în ceea ce privește dezvoltarea bazei de producție din domeniul apărării. Spre deosebire de noi, România a reușit să atragă investiții foarte serioase și întreprinderi mari pentru producția comună de produse militare pe teritoriul românesc. Noi încă nu avem o producție de sisteme noi conform standardelor NATO. Proiectul care trebuia să rezulte din colaborarea dintre Bulgaria și „Rheinmetall” (Rheinmetall) pentru producția de obuze de 155 mm a intrat în impas. Mai degrabă, acest lucru nu se va întâmpla, iar îngrijorarea mea este că, dacă Bulgaria nu reușește să-și modernizeze producția militară și dacă nu reușește să dezvolte producția de sisteme noi — precum drone, roboți, sisteme bazate pe inteligență artificială — vom rămâne cu mult în urma tendințelor și vom fi în principal cumpărători de produse militare din alte țări, nu producători.

Bulgaria și investiția companiei germane „Rheinmetall” în industria sa de apărare

În urmă cu aproximativ două luni, România a semnat contractul cu „Rheinmetall” în valoare de 5,7 miliarde de euro în cadrul programului SAFE. Ce ați dori să spuneți în acest moment despre negocierile, problemele și discuțiile din Bulgaria care au apărut în legătură cu proiectul „Rheinmetall” din această țară?

România a solicitat în cadrul programului SAFE aproape 17 miliarde de euro, care urmează să fie cheltuiți pentru capacități militare, pentru construirea de infrastructură ca element al mobilității militare și pentru sporirea securității interne și a protecției infrastructurii critice. Și acolo au existat probleme. Îmi amintesc că „Beretta” a criticat faptul că România favorizează „Rheinmetall”, care, la rândul său, practica prețuri excesiv de mari.

În Bulgaria, situația este diferită. Am convenit asupra unei sume de 3,26 miliarde de euro, care vor fi alocate în principal pentru achiziționarea de produse din străinătate, adică aproape fără participare bulgară. Printre proiecte se numără achiziționarea de rachete, de sisteme de apărare antiaeriană și de obuziere, precum și dezvoltarea capacităților de producție a dronelor etc. Unul dintre proiectele din cadrul SAFE a fost într-adevăr pentru construirea unei fabrici comune cu „Rheinmetall”. Din păcate, persoanele din Bulgaria care s-au gândit la modul de finanțare a fabricii nu au ținut cont de particularitățile programului SAFE.

În cadrul programului SAFE nu este vorba de fonduri pur împrumutate, pe care le primești de la Comisia Europeană și le folosești după cum dorești. Din acest punct de vedere, o întreprindere comună între Bulgaria și „Rheinmetall” în cadrul programului SAFE nu poate fi realizată, iar în bugetul Bulgariei nu sunt prevăzute fonduri pentru construirea unei astfel de unități de producție. De aceea, în ciuda dorinței politice de a avea o întreprindere comună, în acest stadiu schema financiară nu este clară și, cel puțin în acest an, nu consider că aceasta poate fi realizată.

Viitorul Ucrainei în regiunea Mării Negre

Marea Neagră în epoca Trump: episodul München 2025

De ce țările din regiunea Mării Negre cooperează mai puțin decât cele din regiunea Mării Baltice

Care va fi rolul viitor al Ucrainei în regiunea Mării Negre, având în vedere că aceasta s-a impus în mod remarcabil ca o forță în domeniul tehnologiilor militare și din punct de vedere militar?

Da, armata ucraineană este probabil cea mai capabilă armată din Europa. Mai mult decât atât, Ucraina dezvoltă un complex militar-industrial extrem de modern, care produce cele mai noi sisteme de armament, care vor sta la baza armatelor viitoare. Observăm că chiar și SUA doresc să colaboreze cu Ucraina pentru producerea de noi sisteme.

Europa manifestă, de asemenea, o activitate foarte intensă în vederea unei viitoare colaborări cu Ucraina. Aș spune că Ucraina va fi un factor-cheie în Marea Neagră. Observăm că navele militare ruse au fost retrase din porturile din Crimeea, deoarece dronele maritime și aeriene, precum și rachetele ucrainene au început să le lovească cu mare ușurință. Observăm însă că Ucraina lovește și nave din „flota fantomă”, care transportă petrol rusesc. În orice caz, în viitoarea arhitectură a securității din Marea Neagră, Ucraina va fi un factor foarte important. Cum se vor construi relațiile dintre Ucraina și Bulgaria — aceasta este într-adevăr o chestiune foarte serioasă, având în vedere poziția Bulgariei privind sprijinirea țării și modul în care se poate ajunge la pace.

Din perspectiva evoluției conflictului militar, din păcate nu văd ca în viitorul apropiat să se ajungă la o pace durabilă, care să reglementeze relațiile dintre Ucraina și Rusia. Mai degrabă se tinde spre o anumită formă de înghețare a conflictului, dar și aceasta reprezintă un risc, deoarece, dacă nu se rezolvă problemele fundamentale dintre cele două părți beligerante, orice înghețare a conflictului poate fi foarte repede „dezghețată”, putând duce la noi acțiuni sau la o nouă confruntare. Pe de altă parte, nu putem rezolva o problemă precum minele plutitoare și curățarea Mării Negre de minele marine deja amplasate până când nu se va ajunge la pace. Adică, dacă avem doar o înghețare a acțiunilor de luptă, aceste mine vor continua să reprezinte un risc pe termen lung. Din acest punct de vedere, pentru mine, regiunea Mării Negre va rămâne una de conflict încă mulți, mulți ani de acum înainte. Desigur, toate acestea au consecințe negative atât pentru transport, cât și pentru turism și pentru relațiile dintre state, dar acestea sunt realitățile.

Polonia și regiunea Mării Negre

Cred că aveți o perspectivă bună și asupra rolului Poloniei în domeniul apărării și securității, inclusiv asupra interesului polonez față de regiunea noastră. Ce este important pentru Polonia când vine vorba de apărare și securitate în regiunea Mării Negre?

Polonia este extrem de activă nu doar în intențiile și acțiunile sale de a construi o armată foarte puternică. Bugetul Poloniei pentru apărare reprezintă deja aproape 5% din produsul intern brut. Aceasta achiziționează în mod foarte activ armament și își dezvoltă o bază militar-industrială pe teritoriul său, deoarece consideră că riscurile reprezentate de Rusia sunt foarte mari. Dar Polonia încearcă, de asemenea, să unească în jurul său țările din Europa Centrală și de Est.

Polonia este inițiatoare și participantă activă la o serie de inițiative regionale — inițiativa „Trei Mări”, inițiativa „B-9”, dar, de asemenea, Polonia participă și la un format trilateral cu România și Turcia privind securitatea Mării Negre. Vedeți, nu menționez Bulgaria, deoarece aceasta a rămas în afara acestui format încă din anii 2017–2018. Așadar, din acest punct de vedere, Polonia este un actor regional important. În plus, Polonia are o influență semnificativă în cadrul NATO și al Uniunii Europene, inclusiv în ceea ce privește chestiunile legate de securitatea Mării Negre.

Bulgaria și acordurile de securitate cu aliații săi

Paul Hurmuz: Acordul româno-britanic de cooperare în domeniul apărării va întări activitatea de apărare a NATO‌ în Marea Neagră

După 2022, multe țări din regiune au încheiat acorduri în domeniul securității cu state din Europa de Vest. De exemplu România a încheiat un astfel de acord cu Marea Britanie în 2024. Polonia a încheiat inițial un acord cu Franța, dar recent — și cu Marea Britanie. În timp ce în regiunea noastră se construiește o rețea de astfel de acorduri de securitate, se pare că Bulgaria nu a semnat un acord similar cu nicio țară din Europa de Vest. Cum se explică acest lucru? Este țara mai sigură fără astfel de acorduri?

Eu aș atribui acest lucru mai degrabă problemelor pe care le-am avut pe plan politic intern — schimbarea frecventă a guvernelor, poziția în mare măsură neclară a Bulgariei în ceea ce privește securitatea în regiune. Așa cum am spus, nu avem o strategie actualizată de securitate națională.

Din acest punct de vedere, nu știm cum se evaluează riscurile și amenințările, cum se neutralizează aceste riscuri și amenințări, ce facem la nivel național și ce facem la nivel regional, cum atragem aliații noștri, NATO și Uniunea Europeană. Iată, acestea sunt aspecte pe care trebuie să le clarificăm de acum înainte. Poziția mea fermă este că Bulgaria trebuie neapărat să-și consolideze rolul regional și cooperarea. Este un lucru foarte pozitiv semnarea acordului pe 10 ani între Bulgaria și Ucraina privind cooperarea în diverse domenii, inclusiv în cel militar și al securității. Mi-ar plăcea să văd și alte inițiative la nivel bilateral și regional. Interesul Bulgariei este să vedem o prezență mai puternică a NATO și a Uniunii Europene în regiune, dar acest lucru depinde de Bulgaria și de celelalte țări din regiunea Mării Negre.

Alte interviuri cu Iordan Bojilov

Iordan Bojilov: Documentul de parteneriat strategic cu România trebuie să fie urmat de acțiuni reale și de anvergură

Iordan Bojilov: Bulgaria nu și-a pierdut interesul față de inițiativa celor Trei Mări

Iordan Bojilov: Acordul dintre Turcia, România și Bulgaria pentru combaterea minelor în Marea Neagră este foarte diferit de ideea unei flotile NATO

Foto: Iordan Bojilov (sursă: Forumul de Securitate din Sofia)

Abonează-te la canalul blogului Podul Prieteniei de pe YouTube, unde sunt publicate mai multe interviuri video şi audio! Blogul mai poate fi urmărit pe Facebook şi Twitter. Canalul lui în limba română din Telegram este aici. Iar aici este newsletter-ul lui de pe Substack în limba engleză.

About Author