De ce nu citesc românii?

Alexandru Ionașcu

Rezumat

Acesta este un rezumat al opiniilor lui Alexandru Ionașcu cu privire la situația actuală a lecturii în România.

Rădăcini istorice

• Obiceiurile reduse de lectură ale românilor au fost documentate pentru prima dată de Dimitrie Cantemir la începutul secolului al XVIII-lea, care a observat o neîncredere generalizată față de educația formală în societatea rurală din Moldova, unde învățătura era considerată inutilă sau chiar o cauză a nebuniei.
• Secole de instabilitate geopolitică au întârziat crearea instituțiilor de învățământ formal, menținând alfabetizarea strict legată de nevoile practice de bază și de viața bisericească.

Deficiențe structurale moderne

• România ocupă în prezent ultimul loc în UE în ceea ce privește lectura, 11 milioane de români nefiind în măsură să citească nici măcar o singură carte în ultimul an.
• Printre cauzele principale se numără prețurile ridicate ale cărților, dependența de rețelele sociale și subfinanțarea severă a învățământului public și a bibliotecilor — o tendință agravată de măsurile de austeritate în curs.

Contextul socio-politic

• Observațiile istorice ale lui Cantemir sunt citate frecvent de intelectualii contemporani pentru a explica antiintelectualismul perceput al românilor.
• Declinul lecturii face parte dintr-o tendință globală determinată de mediile digitale și de austeritate, pe care comentatorii o leagă de radicalizarea politică crescândă și de erodarea spațiilor literare comunitare.

Articol

În ultimii ani, observaţia că românii nu citesc a devenit o banalitate. Toţi comentatorii din mediul cultural, editorii şi chiar jurnaliştii ştiu că românii citesc foarte puţin spre deloc şi au dreptate: toate sondajele arată această realitate. Ba chiar presa oferă date concrete despre cât de mare este numărul celor care nu deschid o carte: 11 milioane de români nu au citit nicio carte în ultimul an. Suntem pe ultimul loc din Uniunea Europeană la lectură, iar motivele pentru care atât de mulţi români nu citesc sunt diverse – de la arhicunoscuta lipsă a timpului sau dependenţa de reţelele sociale, până la preţurile din ce în ce mai mari ale cărţilor, pe punctul de a deveni un obiect de lux. Peste toate aceste cauze planează vechea subfinanţare a bibliotecilor publice. Deja suntem în mijlocul unui nou val de austeritate, deci ne putem aştepta la noi închideri de biblioteci, mai ales în oraşele mici şi în mediul rural, în timp ce învăţământul public de la noi primeşte şi mai puţini bani şi suferă de o hemoragie de personal calificat: din ce în ce mai puţini profesori, în special de matematică.

Presa culturală de la nord de Dunăre cere ca românii să nu fie blamaţi pentru faptul că nu citesc şi explică motivele din spatele acestui fenomen, observând cu jumătate de gură că, atunci când un stat susţine lectura, susţine nu doar infrastructura care face posibil interesul pentru cărţi, ci şi coagularea unor mici comunităţi de oameni cu aceleaşi pasiuni şi interese. Adică o comunitate, un centru comunitar – aşa cum scrie autoarea de la Dilema Veche, cuvinte-cheie la care nu te aştepţi să apară într-o publicaţie de dreapta. Dar toate aceste observaţii nu sunt deloc noi.

Primul care a scris despre relaţia românilor cu lectura este cărturarul Dimitrie Cantemir (1674–1723). Voievod al Moldovei în două rânduri (câteva săptămâni în 1693 şi ulterior în 1710–1711), Dimitrie Cantemir este primul iluminist din istoria culturală română, un filosof, muzicolog, istoric şi geograf cu scrieri şi preocupări mult mai vaste decât pot eu arăta în acest mic text. Este primul cărturar român membru al Academiei de Ştiinţe din Berlin, la îndemnul căreia a redactat Descrierea Moldovei, un text în latină considerat a fi primul studiu ştiinţific din cultura română. Descriptio Moldaviae, aşa cum se numea studiul în original, cuprinde informaţii despre geografia, politica, istoria, administraţia, limba şi tradiţiile statului premodern Moldova, pe atunci tributar Imperiului Otoman. Într-un subcapitol numit „Despre năravul moldovenilor”, voievodul cărturar – pe atunci refugiat în Imperiul Rus după o încercare nereuşită de a ieşi din sfera otomană – reflectează şi asupra relaţiei românilor moldoveni cu cartea, neavând nimic bun de spus despre aceasta.

Ce scrie Cantemir? După câteva observaţii despre psihologia moldovenilor, umanistul scrie dintr-o dată, fără avertisment: „De altminteri, moldovenii nu numai că nu sînt iubitori de învăţătură, ci chiar le e urîtă aproape la toţi.” Cuvinte deloc măgulitoare, iar primul iluminist al românilor nu se opreşte aici: „Chiar şi numele meşteşugurilor cele frumoase şi ale ştiinţelor nu le sânt cunoscute.” Moldovenii nu cunoşteau evoluţiile prin care treceau ştiinţa şi filosofia din vestul european de la începutul secolului al XVIII-lea şi nici nu aveau cum, de vreme ce nu exista nicio universitate în Ţările Române în acea vreme. Prin urmare, am putea crede că oamenii de ştiinţă şi cărturarii îi lăsau reci. La o adică, vorbim despre societăţi – Moldova şi Ţara Românească – copleşitor rurale.

Ei bine, nu: moldovenii din vremea lui Dimitrie Cantemir aveau propriile lor opinii în privinţa clasei oamenilor învăţaţi. Ei nu credeau doar că cititul multor cărţi este ceva inutil, că e o pierdere de vreme să înveţi alte limbi sau să observi reacţii chimice în laborator – aşa cum ar suna în prezent obişnuitul discurs antiintelectual obsedat de eficienţa economică –, ci vedeau studiul drept o sursă de boală mintală şi alienare: „Ei cred că oamenii învăţaţi îşi pierd mintea şi atunci când vor să laude învăţătura cuiva, zic că a înnebunit de prea multă învăţătură.” O societate rurală nu are acces la cultura scrisă a oraşelor, iar singura ei legătură cu acea lume este Biserica Ortodoxă. Umanistul moldovean arată că oamenii din vremea sa credeau că învăţătura este treaba preoţilor, în timp ce pentru omul obişnuit este suficient să ştie să scrie şi să citească doar cât să-şi poată nota numele şi animalele pe care le deţine.

Asprimea acestor afirmaţii despre dispreţul moldovenilor de la începuturile iluminismului pentru studiu şi cărţi a şocat următoarele generaţii de scriitori români, care au oscilat între un pesimism general şi încercarea de a culturaliza o ţară ce ieşea foarte lent din mentalităţile ei rurale. Descrierea Moldovei a apărut într-un volum pentru publicul larg în 1973 (din care am citat mai sus), iar autorităţile de atunci simţeau nevoia să explice asemenea afirmaţii. O notă explicativă la fragmentele citate arăta că instabilitatea în care se afla de secole Moldova premodernă nu permitea dezvoltarea învăţământului; invaziile şi voievozii schimbaţi rapid de otomani nu aveau cum să inspire ridicarea de şcoli şi deschiderea de academii, singurii care aveau acces la educaţie fiind fiii de boieri, majoritatea studiind în universităţile poloneze. Ca un răspuns dat parcă sincerităţii aspre a domnitorului umanist, în Moldova se va înfiinţa prima universitate românească – Universitatea din Iaşi –, apărută în 1860, în plin program de reformă pe model occidental desfăşurat de domnitorul Alexandru Ioan Cuza.

Deşi după dispariţia socialismului de stat studiul etnografic al lui Dimitrie Cantemir a rămas un simplu obiect de cercetare academică, paragraful său despre reticenţa moldovenilor faţă de cărţi a avut o carieră dintre cele mai neaşteptate. De la reacţia exasperată şi plină de dispreţ a lui Horia-Roman Patapievici în Politice după alegerile din 1990 – în care românii erau văzuţi ca incapabili să se ridice la aşteptările Occidentului şi să aleagă lideri reformişti –, până la celebrul editorial marca Gabriel Liiceanu despre „românii ştirbi” (care a declanşat o serie de contra-articole menite să expună, pe bună dreptate, clasismul din spatele unei etichetări atât de nedrepte), paragraful lui Cantemir planează asupra tuturor opiniilor dreptei despre relaţia românilor cu studiul.

Ca o cultură în mare parte rurală, cu elite educate în afară şi cu un învăţământ dezvoltat târziu şi frustrant de lent, românii nu erau prea diferiţi de celelalte societăţi rurale din jurul lor, precum bulgarii. Şi, oricât de şocantă este raritatea lecturii şi slaba finanţare a culturii publice din România actuală, asemenea realităţi nu sunt deloc specifice doar nouă. Şi în spaţiul anglofon, finanţarea învăţământului public – şi implicit a bibliotecilor – s-a redus, fiind lovită de valuri de austeritate neoliberală. În acest timp, librăriile fie se închid, fie sunt obligate să-şi diversifice oferta cu produse care nu au nicio legătură cu cărţile, aşa cum vedem cu toţii când intrăm într-o librărie Cărtureşti dintr-un oraş universitar mare.

Reţelele sociale şi platformele de tot felul au indus impresia că oricine îşi poate promova scrisul şi poate avea propriul public fără intervenţia criticilor sau a editorilor. Toţi comentatorii observă declinul cititului şi văd în asta una dintre cauzele ascensiunii extremei drepte şi a fanatizării bărbaţilor cis-hetero prin misoginia din „manosferă”.

Presupun că unii dintre cei care mai citesc cărţi – în special literatură clasică sau modernă – speră că lectura va fi la un moment dat din nou la modă, că tinerii vor redescoperi plăcerea citirii unui roman clasic sau că vor apărea mai multe cluburi şi cenacluri de poezie, iar puţinele librării rămase şi anticariatele vor coagula mici comunităţi, ca în trecut. Fie că acest lucru se va întâmpla sau nu, fie că lectura va fi un stavilă în faţa extremei drepte sau că un roman din secolul al XIX-lea îţi poate oferi răspunsuri pentru ceea ce ţi se întâmplă astăzi, în secolul al XXI-lea, un lucru este clar: ştim de ce nu citesc românii, iar ei nu sunt singuri în acest necitit – este un proces general. Cu toate acestea, cititul în sine rămâne un efort şi o alegere. Viziuni diferite despre lume, actualizarea vechilor texte şi mereu aceeaşi întrebare: de ce citim?

Bibliografie: Dimitrie Cantemir, Descrierea Moldovei. Postfaţă şi bibliografie de Magdalena Popescu. Bucureşti: Minerva, 1973.

Foto: (sursă: Pixabay, CC0)

Abonează-te la canalul blogului Podul Prieteniei de pe YouTube, unde sunt publicate mai multe interviuri video şi audio! Blogul mai poate fi urmărit pe Facebook şi Twitter. Canalul lui în limba română din Telegram este aici. Iar aici este newsletter-ul lui de pe Substack în limba engleză.

About Author