Moldova încearcă să reintegreze Transnistria – prin pârghii economice și răbdare

Vladimir Mitev, Mediapool, 26 august 2026

Rezumat

După decenii de impas, Moldova urmărește reintegrarea treptată a regiunii separatiste Transnistria prin mecanisme economice, energetice și fiscale, mai degrabă decât prin forță militară.

Elementele-cheie ale strategiei:

• Alinierea economică și fiscală: Începând din 2024, firmele din Transnistria au început să plătească taxe vamale către Chișinău. TVA-ul și accizele intră în vigoare la sfârșitul anului 2026, alinierea fiscală completă fiind planificată până în 2030. Veniturile vor finanța un „Fond de Convergență” (care va ajunge la 200 de milioane de euro pe an) pentru a sprijini bunăstarea și integrarea locală.
• Independența energetică: Dependența Transnistriei de gazul rusesc gratuit furnizat prin Ucraina s-a prăbușit la sfârșitul anului 2024. 
• Schimbări geopolitice și interne: Aproape 77% din exporturile transnistrene se îndreaptă către UE, creând o ruptură între personalitățile din domeniul securității pro-Moscova și interesele de afaceri locale (cum ar fi grupul Sheriff) care au nevoie de comerțul cu Occidentul. 
• Poziția internațională: Rusia se opune planului și recurge la „pasaportizare” pentru a-și menține influența, în timp ce UE și aliații occidentali susțin abordarea Chișinăului și solicită retragerea completă a trupelor ruse.
• Provocarea: Analiștii avertizează că Chișinăul trebuie să găsească un echilibru între presiunea economică și o abordare sinceră de dialog, pentru a evita alienarea populației de pe malul stâng.

Analiză

Timp de trei decenii, nu s-au înregistrat evenimente semnificative în relațiile dintre Republica Moldovenească Pridnestroviană (cunoscută pe scurt sub numele de Transnistria) – un stat autoproclamat din partea de est a Republicii Moldova – și autoritățile centrale de la Chișinău. În 1992, în urma unui scurt război civil, s-a ajuns la un armistițiu, iar trupele ruse au rămas în regiune. În încercarea de a rezolva problema transnistreană, au avut loc negocieri în formatul 5+2 (Moldova, Transnistria, Rusia, Ucraina, OSCE, cu observatori din SUA și UE), care au dus la întâlniri, dar nu și la soluții.

Odată cu izbucnirea războiului din Ucraina în 2022 și cu apariția schimbărilor geopolitice din regiune – care au dus la demararea negocierilor privind aderarea Republicii Moldova la UE – au început să se contureze schimbări în geopolitica moldovenească. Autoritățile de la Chișinău au inițiat un proces de reintegrare a Transnistriei prin intermediul legislației fiscale, al aprovizionării cu gaze și al unui fond de convergență. Transnistria nu mai beneficiază de sprijinul economic și energetic pe care îl primea odinioară din partea Rusiei. Integrarea europeană și diversificarea energetică au oferit Chișinăului noi pârghii de influență asupra Tiraspolului. Înainte de 2022, Rusia putea aproviziona Transnistria relativ ușor prin Ucraina. Acum acest lucru este mult mai dificil, iar aceasta este tocmai una dintre schimbările fundamentale ale situației strategice.

Aceasta a dus la situația în care, pentru prima dată de la respingerea „Memorandului Kozak” rusesc (un plan de federalizare a țării) în 2003, Chișinăul a prezentat un plan cuprinzător de reintegrare.

Documentul non-paper intitulat „Abordări-cheie privind procesul de reintegrare treptată a regiunii Transnistriei”, datat februarie 2026, a fost înmânat personal la Bruxelles de către viceprim-ministrul pentru Reintegrare, Valeriu Chiveri, care s-a întâlnit cu comisarul european pentru Extindere, Marta Kos. Planul a stat ulterior la baza programului de guvernare al noului prim-ministru, Vasile Tofan, prezentat la 20 iulie 2026. Un important element al planului este faptul că un „Fond de convergență” special urmează să devină operațional la 1 ianuarie 2027.

Procesul de reintegrare se desfășoară deja la nivel fiscal

Un fapt interesant despre anul 2026: economia Transnistriei este mai dependentă de UE ca niciodată, în timp ce, din punct de vedere politic, regiunea rămâne loială Moscovei. Potrivit Biroului pentru Reintegrare (condus chiar de Chiveri), UE reprezintă aproape 77% din exporturile regiunii și asigură 41,5% din importurile acesteia. Costul acestei dependențe este însă dureros – conform datelor Fundației Friedrich Naumann, PIB-ul Transnistriei a scăzut cu 18% în 2025, în timp ce industria s-a contractat cu 30%, ajungând la doar 75% din nivelul de acum treizeci și șapte de ani. Salariile și pensiile din Transnistria sunt acum aproximativ la jumătate față de cele de pe malul drept.

Începând din 2024, întreprinderile din Transnistria plătesc taxe vamale către Chișinău, după aproape un sfert de secol de scutire de la această obligație, și își desfășoară activitatea în cadrul Zonei de liber schimb aprofundată și cuprinzătoare cu UE. Începând cu 1 septembrie 2026, se vor introduce TVA-ul și accizele la importurile de alcool, tutun, autovehicule, bijuterii și parfumuri provenite de pe malul stâng. Pentru moment, produsele alimentare, medicamentele și serviciile de utilități rămân scutite. Din 2027, va veni rândul surselor de energie și al metalelor, iar până la 1 ianuarie 2030, regimul fiscal al regiunii trebuie să fie pe deplin aliniat cu cel al restului țării. Estimările sugerează că eliminarea tuturor vechilor facilități fiscale ar putea aduce bugetului până la 195 de milioane de dolari într-un singur an, în timp ce Fondul de Convergență, pornind de la o sumă modestă de 15 milioane de euro până la sfârșitul anului 2026, urmează să crească la 200 de milioane de euro pe an până în 2030.

Un alt aspect important al schimbării îl reprezintă sectorul energetic

Fondul Marshall descrie procesul în curs după cum urmează: reintegrarea este „un proiect energetic înainte de a deveni un proiect politic”.

Timp de treizeci de ani, Transnistria și Moldova au împărtășit o dependență comună – și subvenționată de Moscova – de gaz prin intermediul centralei electrice „Cuciurgan”: Rusia furniza gaz în condiții foarte favorabile, iar centrala asigura energie electrică ieftină pentru întreaga țară. Schema s-a prăbușit la sfârșitul anului 2024, când Ucraina a refuzat să reia tranzitul gazului rusesc, iar Transnistria a rămas fără gaz aproape instantaneu. De atunci, regiunea se clatină de la o criză la alta.

În loc să aștepte următoarea lovitură, Chișinăul a decis să ia măsuri: compania de stat de gaze a început să cumpere gaze de pe bursa europeană și să le revândă Transnistriei. Liderul Vadim Krasnoselsky a acceptat în cele din urmă aceste livrări – o mișcare pe care analistul suedez Jakob Hedenskog a descris-o drept „o realizare importantă în criza energetică din acest an din Moldova, inclusiv în regiunea separatistă pro-rusă”.

În spatele schimbărilor din sectorul energetic al regiunii se află o infrastructură construită de-a lungul multor ani. O parte din aceasta o reprezintă sincronizarea de urgență a rețelei electrice moldovenești cu rețeaua europeană ENTSO-E din martie 2022, finalizată în mai puțin de trei săptămâni, în loc de un an, așa cum era planificat. Un alt element îl reprezintă gazoductul Iași–Ungheni–Chișinău, capabil să acopere până la 75% din consumul țării, completat de un nou gazoduct Ungheni–Bălți și de „Coridorul Vertical” regional care leagă Bulgaria, Grecia, Ungaria și România. Nu în ultimul rând, se numără centralele solare, a căror capacitate totală a crescut de peste 13 ori în cinci ani și acoperă acum, în unele cazuri, peste 70 % din consumul de energie electrică – deși țara încă importă energie electrică scumpă în orele de vârf.

Astfel, planul de reintegrare include extinderea unilaterală a taxelor vamale, a TVA-ului și a standardelor de mediu din Moldova asupra malului stâng al Nistrului, precum și înființarea unei misiuni civile internaționale de tranziție care să înlocuiască operațiunea rusă de menținere a păcii în urma demilitarizării. Fondul de Convergență are rolul de a garanta transnistrenilor dreptul la cetățenie, amnistia pentru funcționarii care nu au comis nicio infracțiune și promisiunea că plățile sociale nu vor scădea sub nivelurile actuale.

Cum privesc autoritățile de la Tiraspol și Moscova planul de reintegrare?

Oficial, separatiștii acuză Chișinăul că urmează un „curs distructiv”, în timp ce se referă la Fondul de Convergență ca la un „mecanism de retragere ilegală a resurselor”. Cu toate acestea, în spatele acestei retorici, unii analiști văd o ruptură între două centre neoficiale de putere: forțele de securitate, strâns legate de Moscova, și grupul de afaceri „Sherif”, ale cărui interese sunt din ce în ce mai orientate spre Occident, având în vedere că aproximativ 80% din exporturile transnistrene trec acum prin acordul comercial al Moldovei cu UE.

Chiar și Krasnoselsky însuși se dovedește uneori mai pragmatic decât funcționarii săi – el a propus o luptă comună împotriva traficului de droguri și a poluării Nistrului și recunoaște cooperarea cu Chișinăul în chestiuni legate de gazele naturale. Sondajele oficiale citate de mass-media pro-Tiraspol arată un sprijin de 82,5% pentru așa-numitele forțe ruse de menținere a păcii în rândul populației locale, în timp ce un sondaj citat de CSIS adaugă că aproximativ 45% dintre transnistreni susțin acum reintegrarea – un semn că „realitățile economice schimbă atitudinile”, după cum explică analiștii.

Rusia respinge în totalitate abordarea Chișinăului – purtătoarea de cuvânt a Ministerului Afacerilor Externe, Maria Zaharova, a acuzat autoritățile moldovene că obstrucționează retragerea forțelor ruse și insistă că formatul „5+2” rămâne „fără alternativă”. Însă, odată epuizate pârghiile sale de influență, Kremlinul revine la vechea tactică – eliberarea pașapoartelor. Fostul ministru al Apărării, Serghei Șoigu, a avertizat că peste 220000 de cetățeni ruși din regiune se află „în pericol”, în timp ce Putin a semnat un decret care facilitează obținerea cetățeniei ruse. Experții din Fondul Marshall interpretează acest lucru nu ca o demonstrație de forță, ci ca o încercare de a compensa pierderea influenței.

Puteri occidentale

În urma alegerilor parlamentare din Moldova din septembrie 2025, poziția UE pare să se fi înăsprit. Declarația de la summitul UE-Moldova din iulie 2025 solicită retragerea completă a trupelor ruse din regiune, sprijinul fiind asigurat în mare parte de Germania, Franța și România prin intermediul Platformei de sprijin pentru Moldova, lansată la Berlin în 2022. Austria a jucat un rol de mediere mai discret, dar de lungă durată, prin intermediul OSCE, în timp ce Ungaria a blocat mult timp grupurile de negociere privind Moldova din cauza propriului său punct de vedere asupra Ucrainei – un veto care a fost ridicat abia după alegerile parlamentare din Ungaria din aprilie 2026.

Statele Unite procedează mai prudent – la începutul anului 2026, au alocat 36,5 milioane de dolari pentru securitatea Moldovei, în timp ce un diplomat american de rang înalt a vizitat atât Chișinăul, cât și Tiraspolul. Un articol de opinie publicat în The National Interest chiar l-a îndemnat personal pe Trump să medieze pe modelul acordului dintre Armenia și Azerbaidjan, propunând statutul de „republică autonomă” după modelul Găgăuziei.

Va duce această presiune la o reintegrare autentică – sau va lăsa pur și simplu malul stâng mai sărac și mai amărât? Un articol de pe site-ul Fondul Marshall atrage atenția asupra unei „ferestre înguste” de acțiune: presiunea fără o soluție politică poate deschide uși, dar, dacă este gestionată greșit, ar putea la fel de ușor să adâncească neîncrederea populației pe care Chișinăul speră să o guverneze direct într-o zi.

Foto: (sursă: Wikipedia Commons/Bogdan Giușcă, CC BY-SA 3.0)

Abonează-te la canalul blogului Podul Prieteniei de pe YouTube, unde sunt publicate mai multe interviuri video şi audio! Blogul mai poate fi urmărit pe Facebook şi Twitter. Canalul lui în limba română din Telegram este aici. Iar aici este newsletter-ul lui de pe Substack în limba engleză.

About Author