Poate nu e chiar common knowledge, dar în România există un mare tabú în privința sănătății mentale. În special bărbații români refuză cu obstinație să se ducă la terapie, oricât de mult le arată cei din jur cât de toxice sunt comportamentele lor. Bărbatul român heterosexual obișnuit nu se gândește deloc la sănătatea sa mintală, cu atâta mai puțin să reflecteze asupra felului în care comportamentul lui îi afectează pe ceilalți. Cum lumea se schimbă, și în România se discută din ce în ce mai mult despre sănătatea mentală și comportamente, atitudini toxice, dar oare cum stăteau lucrurile în era trecută? Prin ,,era trecută’’ mă refer la anii dinaintea pandemiei de covid. Dar în trecutul pre-pandemic lucrurile stăteau puțin diferit. Să vedem cât de diferit.
Toma și Ana sunt doi studenți relativ săraci (după standardele sărăciei din România, studenți sunt doar moderat săraci) care studiază Literele, ceea ce înseamnă că vor discuta ca și cum nu mai există nimic în afară de ei doi lucruri complet neinteresante pentru ceilalți. Dacă vă spuneți că discuțiile filologice ale celor doi protagoniști sunt din zona dreptei reacționare, aveți dreptate și ar trebui să vă considerați scenariști în devenire – adevărul trist este că, în anii 2000, facultățile de Litere din România erau dominate de curente de dreapta. Indiferent ce se discută într-o facultate de Litere, lumea de afară există și în realitatea cotidiană Ana suferă de anxietate și depresie, iar Toma încearcă să îi fie alături și, mai ales, să îi înțeleagă problemele mentale cu care se confruntă partenera sa. Probabil crezînd că e un fel de psiholog, Toma crede că relația cu tatăl ei vitreg este cauza anxietății de care suferă Ana, însă partenera lui ezită mereu să discute despre relația cu părinții. Cu toate acestea, relația celor doi merg mai departe, la un moment dat se va duce și Toma la terapie, iar interacțiunile lui cu psihologul interpretat de Adrian Titieni reprezintă prezentul narațiunii. Ceea ce înseamnă că Toma se va despărți de Ana, dar înainte de asta vor avea un copil și Ana îi va reproșa partenerului gelozia lui din ce în ce mai vizibilă.
Ana, mon amour este bazat pe un roman al scriitorului Cezar-Paul Bădescu, numit Luminița, mon amour (multă originalitate, știu) și este un film regizat de Călin Peter Netzer, cunoscut pentru Poziția copilului care a primit Ursul de aur la Berlinala din 2013. Ceea ce înseamnă că și aici vom vedea teme tipice Călin Peter Netzer, precum conflict generațional, bărbați care trăiesc în lumea lor, deci agresivi sau potențial agresivi. Fiind vorba de un film românesc, vom vedea detalii interesante pentru studenții la etnologie, ca obsesia românilor cu felul doi la prânz, ciorba ca felul principal indiferent de eveniment, dar mai ales când vine cineva la tine în vizită. La ce nu se așteaptă etnologii care văd acest film este scena în care Toma trebuie să doarmă în același pat cu tatăl vitreg al Anei. Uneori blocurile comuniste pur și simplu nu sunt suficient de spațioase. Ca de obicei, părinții intervin în relația copiilor și fiii își acuză tații de colaboraționism cu fosta securitate comunistă, ceva ce se poate observa în multe familii de mileniali români.
Printre filmele din Noul Val românesc, Ana, mon amour este cunoscut pentru scena de sex nesimulat de la început, un început de tradiție ce va fi continuată de Radu Jude. Cele două personaje evoluează-n opoziție. Dacă Ana, personajul Dianei Cavallioti, este la început traumatizată și suferă de atacuri de panică, dar terapia o ajută să-și construiască o carieră și să navigheze cu succes cealaltă carieră, cea de mamă. În acest timp, partenerul Toma devine gelos și, când în cele din urmă se duce la un psiholog, frustrările de după încheierea relației îl facă să fantazeze la moartea fostei soții. Bărbații români ezită să se ducă la terapie, nu caută să-și înțeleagă emoțiile și aruncă vina pe parteneră, pe părinți sau chiar pe fosta securitate comunistă, deoarece bine înțeles că vor face asta. Filmul lui Călin Peter Netzer surprinde prejudecățile din societatea românească în privința bolilor mentale, părinții lui Toma sunt suspicioși față de Ana și tatăl interpretat de Vasile Muraru o respinge fără rețineri, de unde conflictul cu fiul și acuzele de securist. Carmen Tănase interpretează mama obișnuită a unui milenial, mereu prinsă între dorința fiului de-a merge pe drumul lui, independent de părinți și lipsa de apropare din partea tatălui.
În evoluția unei relații găsim și o radiografie a societății românești din prezent, în care bărbații heterosexuali nu vor să-și confrunte problemele, femeile se luptă cu traumele cu origini în familii la rândul lor afectate de dificultățile une istorii sociale zbuciumate și trecutul încă mai este prezent.
Ana, mon amour (2017), regie Călin Peter Netzer, cu: Diana Cavaliotti, Mircea Postelnicu, Carmen Tănase.
Foto: (sursă: Ana, mon amour)
Abonează-te la canalul blogului Podul Prieteniei de pe YouTube, unde sunt publicate mai multe interviuri video şi audio! Blogul mai poate fi urmărit pe Facebook şi Twitter. Canalul lui din Telegram este aici. Iar aici este newsletter-ul lui de pe Substack în limba engleză.
About Author
Descoperă mai multe la Podul Prieteniei
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.
