Dacii ajung în socialism

Alexandru Ionașcu

Rezumat

Contextul ideologic și cinematografia de propagandă

• Diferențele culturale în vizionarea filmelor: În timp ce în Occident publicul vede cinematografia ca pe o formă de divertisment, destindere și escapism, în Europa de Est – și în special în România – lucrurile au funcționat diferit.
• Filmul istoric ca instrument politic: În perioada socialismului de stat (1965-1989), sub regimul lui Nicolae Ceaușescu, cinematografia românească a fost utilizată pentru promovarea unui proiect naționalist, menit să cultive mândria națională și să arate că trecutul țării a fost măreț.
• Mitizarea dacilor: Deoarece datele istorice reale despre geto-daci sunt puține și generale, aceștia au devenit subiectul ideal pentru fanteziile naționaliste și proiecțiile esențialiste ale regimului.
• Debutul lui Sergiu Nicolaescu: În acest context politic apare filmul „Dacii” (1966), prima megaproducție istorică românească (o coproducție cu Franța), care marchează totodată debutul regizoral al lui Sergiu Nicolaescu.

Analiza acțiunii și deconstrucția miturilor din film

• Deschiderea epică: Filmul debutează cu asediul unei cetăți dacice de către legiunile romane. Dialogul inițial dintre solul roman (care pretinde supunerea în numele „stăpânilor lumii”) și războinicul dac (care răspunde: „Veți ajunge, dacă noi vom pieri”) definește tonul specific propagandei naționaliste.
• Rolurile de gen și realitatea istorică: Filmul introduce subtil patriarhatul prin scena în care un tânăr dac refuză să-și ajute sora la treburile casnice, afirmând că un războinic nu face „treburi femeiești”. Autorul recenziei subliniază că realitatea istorică documentată de Herodot era mult mai dură: geto-dacii erau poligami, iar la moartea soțului, soția preferată era ucisă ritualic și îngropată cu el, restul femeilor fiind marginalizate.
• Clișeele și desfășurarea ostilităților: Acțiunea pendulează între tabăra romană – unde generalul Cornelius Fuscus își ascunde miopia cu ajutorul tânărului Severus, iar împăratul Domițian cere o victorie rapidă pentru a-și plăti armata – și lumea dacilor. După scene clișeice de diplomație și ospățuri comune, urmează o bătălie într-o trecătoare în care legiunile romane sunt masacrate de daci. Scenele cu femei și copii trimiși în munți și daci care aruncă bolovani au generat legendele naționaliste din manualele școlare. Sergiu Nicolaescu are și el un rol în film, cel al unui legionar roman care moare spre final.

Personajele și resursele logistice

• Sprijinul masiv al statului: Producția a beneficiat de resurse uriașe din partea regimului socialist, care a pus la dispoziție unități întregi de armată pe post de figuranți pentru daci și romani.
• Portretizarea lui Decebal: Regele dac este interpretat de Amza Pellea, actor iubit de publicul aflat în plin proces de urbanizare datorită rolurilor sale de țărani simpatici. În film, Decebal este prezentat ca un țăran înțelept și atașat de datini, apelând însă vizibil la trucuri din recuzita teatrală.
• Personajul Meda: Fiica lui Decebal este cel mai interesant și anacronic personaj; ea manifestă o gândire modernă, înfruntându-l pe rege și respingând sacrificarea fratelui ei, Cotyzo, în numele zeului Zamolxe. Răspunsul autorității dace, conform căruia datinile străbune trebuie acceptate așa cum sunt, reflectă o mentalitate ultraconservatoare și naționalistă.

Moștenirea culturală și gafele de producție

• Etalon tehnic: Din punct de vedere tehnic, „Dacii” a reprezentat un punct de referință pentru cinematografia românească prin coregrafia luptelor, mișcarea maselor și implicarea directă a Ministerului Apărării.
• Gafele devenite celebre (bloopers): Din cauza dimensiunii colosale a producției și a numărului mare de figuranți, filmul a rămas în mentalul colectiv și prin gafe memorabile, care au alimentat numeroase glume populare, cum ar fi prezența firelor de înaltă tensiune pe fundal sau dacii care poartă ceasuri de mână.
• Ironia optică: Autorul încheie pe un ton ironic, amintind că generalul roman Cornelius Fuscus nu a putut beneficia de ochelari pentru miopia sa în anul 87 e.n., deoarece descoperirile majore în domeniul opticii aveau să fie realizate de gânditorii musulmani abia peste un mileniu, în timpul Secolului de Aur Islamic.

Filmul Dacii

Recenzie

Într-un loc precum România, cinematografia funcționează într-un fel ciudat pentru un observator din afară. Pentru persoana obișnuită care se duce vineri sau sâmbătă seara la cinema, toată experiența înseamnă destindere și divertisment, iar acel cinefil pasionat dintr-un oraș mare se duce la cinema pentru a se bucura de tot meniul, adică postere și ce filme au mai apărut, discuții mai mult sau mai puțin întâmplătoare cu alți cinefili la fel de pasionați, joc actoricesc și imagine, să se piardă-n poveste sau să admire sau nu efectele speciale. În mare, cei din aceste două categorii de movie-goers nu văd în experiența de-a viziona un film ceva mai mult decât evaziune, destindere și cunoaștere. În Europa de Est, însă, lucrurile stau puțin diferit, mai ales într-un loc anume din Europa de Est. Cum se întâmplă de obicei când e vorba de Europa de Est, bineînțeles. Acel loc anume este România.

În etapa 1965-1989 a socialismului de stat românesc, când puterea i-a aparținut lui Nicolae Ceaușescu, cinema-ul românesc a făcut cunoștință cu filmul istoric de propagandă, deci românii acelor vremuri mergeau la cinema nu doar pentru evaziune și plăcere estetică, ci și pentru a se simți mândri că sunt români, mai simplu spus. Cinematografia acestei perioade a istoriei moderne românești răspunde și unui proiect naționalist menit să arate că trecutul românilor este ceva măreț și ei au fost mereu în reflectoarele istoriei, inclusiv acei strămoși ai lor numiți geți, geto-daci sau mai simplu – daci. Acești daci sunt subiectul perfect pentru fantazare naționalistă din simplul motiv că nu se știe mare lucru despre ei. Lucrurile stau așa. Știm doar câteva detalii generale despre daci, deci o bună ocazie pentru mediile naționaliste să proiecteze imagini esențialiste. Primul film românesc notoriu în care dacii, deci oarecum antichitatea românească, strămoșii românilor sunt subiectul principal se numește chiar Dacii din 1966 și înseamnă debutul lui Sergiu Nicolaescu ca regizor. Ce se întâmplă-n acest film?

Primul film istoric regizat de Sergiu Nicolaescu nu avea cum să dezamăgească și începutul este epic: vedem o cetate dacică încercuită de legiunile romane, apare un sol roman și îi cere unui dac hirsut cățărat pe metereze să deschidă porțile și toți dacii din cetate se vor bucura de viața și libertatea lor. Ofertă de nerefuzat, ai putea zice, sigur, cu toții am accepta această ofertă și ne-am supune în fața celei mai puternice armate din acea vreme. Dar nu așa funcționează cinematografia istorică naționalistă, și cu siguranță nu așa lucrează maestrul Sergiu Nicolaescu, iar următorul dialog o dovedește. Întrebat de războinicul barbar, pardon, adică dac de pe metereze ,,Cine sunteți voi?’’, legionarul roman nu poate să răspundă decât prin ,,Stăpânii lumii!’’, însă contra-răspunsul primit de la viteazul războinic dac este, cu siguranță, cel mai epic contra-răspuns primit de un invadator din cinematografia istorică naționalistă românească: ,,Veți ajunge, dacă noi vom pieri.’’ Un răspuns puternic de epic. În următoarele scene, doi tineri daci, frate și soră, se întorc de la vânătoare, unul dintre ei cântă la un fel de fluier și când fata îi cere fratelui să se ducă după apă și apoi să o ajute la restul treburilor casnice, răspunsul tânărului vine prompt: ,,un războinic nu face treburi femeiești.’’ Așa aflăm că rolurile de gen patriarhale existau din vremea dacilor, deci geniul lui Sergiu Nicolaescu ne explică de unde provin inegalitățile de gen ale românilor din prezent. Dacă ai impresia că aceste imagini sunt doar o înfrumusețare, ei bine, ai dreptate – realitatea istorică e mult mai urâtă:

,,[…]fiinștecarile dintru dînșii ari mueri multe; și, cînd moare bărbatul, să facu giudeți tari pentru bărbați și pentru muieri, care au fost mai dragă bărbatului ei. Iar care vor alege cu toții că i-au fost mai dragă, aceea să laudă de bărbați și de mueri, și mergi de să giunghie asupra mormântului bărbatului ei: o giunghie cine-i iaste mai aproape; și, așé, să groapă într-un locu cu bărbatul. Iar celorlalte li iaste foarte cu rușini mari, pentru căci rămaseră necinstite: că mare ocară iaste la dînșii aceasta.”‌ (Herodot, Istorii)

Tradus în româna actuală, acest fragment despre traci din Istoriile lui Herodot ne spune că bărbații din acea zonă, deci și geto-dacii, erau poligami și la moartea soțului, soția preferată era ucisă de cei din jur și îngropată cu soțul mort, iar celelalte soții rămâneau cu stigmatul social, deci probabil erau și marginalizate, că nu fuseseră și ele preferatele soțului mort și poligam. V-am spus că realitățile de la față locului stăteau mult mai rău. Dar să revenim la filmul nostru. De la lumea rurală a dacilor ajungem la tabăra romană, unde comandantul Cornelius Fuscus vrea să le arate oștenilor cum se aruncă o suliță, dar pare să sufere de miopie. Norocul lui este că apare mai tânărul Severus și secretul lui Fuscus e-n siguranță. Legiunile romane se pregătesc să invadeze pământurile dacilor și împăratul roman Domițian vrea o victorie rapidă, mai ales că acele legiuni trebuie plătite, obișnuitul oștean roman Marcus din Tarent nu luptă doar pentru gloria împăratului. Dar până la gloria împăratului, diplomația mai are un cuvânt de zis și cele două tabere fraternizează, vedem un ospăț comun cu daci și romani la o singură masă și totul decurge la fel de patriarhal pe cât ne-am aștepta, în special în partea dacilor. Mă refer la imagini cu daci bărboși mușcând din hălci de carne și îndesându-și fețele în pocale cu ceea ar trebui să fie vin, dar de fapt nu contează deloc, însă știm că asemenea imagini sunt clișeice. La fel de clișeică este și prima confruntare dintre daci și romani, cu acel comandant pe Cornelius Fuscus lansând un atac pripit și legiunile sunt masacrate de războinicii daci ascunși în trecătoare. Dacii aruncă bolovani asupra romanilor, le spun femeilor și copiilor să se ascundă-n munți, mici narațiuni cunoscute de toți elevii generației mele, rămășițe ale legendelor naționaliste a căror sursă a fost și acest prim film regizat de Sergiu Nicolaescu. Același Sergiu Nicolaescu apare și ca personaj în acest film, este un legionar roman și va muri în ultima parte a filmului.

Perioada socialismului de stat a cinematografiei din România este cunoscută pentru susținerea primită de regizori din partea statului, iar pentru filmele istorice această susținere se traduce prin unități întregi de armată pe post de oșteni figuranți, atât legiuni romane, cât și cetele de daci. Decebal, regele dacilor, este interpretat de Amza Pellea, actor devenit celebru pentru personajele de țărani pe care le făcea simpatice unui public deja în plin proces de urbanizare și nu dezamăgește nici în acest film. Decebal în viziunea lui Sergiu Nicolaescu este un fel de țăran înțelept și atent la datinile străbune, cu o expresie afectată, ce vrea să fie o înțelepciune, dar vei realiza destul de repede că este un truc împrumutat din recuzita teatrală. Personajul cel mai interesant mi se pare Meda, fiica lui Decebal și sora lui Cotyzo, un personaj cu siguranță fără miez istoric, dacă ne gândim cât de modern poate gândi și cum poate să-i răspundă regelui dacilor. Confruntându-l pe Decebal în privința sacrificării lui Cotyzo pentru ca Zamolxe, principalul zeu al dacilor, să le dea un semn înaintea unei bătălii, respinge cu totul existența acestui zeu și dezaprobă practicile dacilor. Răspunsul lui Decebal? Datinile au fost ,,făurite’’ de strămoși, deci trebuie acceptate, bune sau rele. Un răspuns pe placul oricărui ultraconservator, iar dreapta naționalistă de la nord de Dunăre nu a făcut excepție, văzând în lumea rurală românească posibile indicii privind comportamentele vechilor daci. Având în vedere poligamia și femicidul organizat, nu-i de mirare că acest personaj feminin dorea schimbarea legii patriarhale.

Care este rolul acestui film în istoria culturală din România? Deși o coproducție româno-franceză, Dacii este prima megaproducție istorică românească și a fost un etalon pentru filmul istoric, mai ales în partea tehnică, coregrafia luptelor, mișcarea figuranților și implicarea ministerului apărării în coregrafia militară. Deoarece au implicat un număr mare de figuranți, filme precum Dacii au rămas în mentalul colectiv românesc prin glumele despre gafele (bloopers) din cinema-ul acelei epoci: toți românii știu de firele de înaltă tensiuni ce pot fi observate în unele secvențe din filmele istorice axate pe vechii geto-daci sau nenumăratele glume despre daci care purtau ceasuri de mână. În ceea ce mă privește, regret că va mai trece mai mult de un mileniu până la descoperirile în optică făcute de gânditorii musulmani din acel Secol de Aur Islamic, deci Cornelius Fuscus, comandantul roman implicat în bătălia pierdută în fața dacilor în anul 87 e.n. nu va beneficia de ochelari.

Dacii (1966), regie Sergiu Nicolaescu, cu: Amza Pellea, Emil Botta, Pierre Brice, Mircea Albulescu, György Kovács.

Bibliografie:

Herodot, Istorii. ediție îngrijită de Liviu Onu și Lucia Șapcaliu, prefață, studiu filologic, note și glosar de Liviu Onu, indice de Lucia Șapcaliu. București: Editura Minerva, 1984.

Foto: Filmul Dacii începe cu asediul legioanelor romane asupra unei cetate din Dacia (sursă: YouTube)

Abonează-te la canalul blogului Podul Prieteniei de pe YouTube, unde sunt publicate mai multe interviuri video şi audio! Blogul mai poate fi urmărit pe Facebook şi Twitter. Canalul lui din Telegram este aici. Iar aici este newsletter-ul lui de pe Substack în limba engleză.

About Author