Dimitar Sabev: Eșecul guvernării din Bulgaria și relațiile regionale tensionate condamnă nordul Bulgariei la înapoiere

Vladimir Mitev

Rezumat

1. Strategia Dunării și inacțiunea guvernului

Bulgaria deține oficial președinția Strategiei Dunării în 2026, dar se constată o lipsă de obiective practice clare și de experți specializați. În ciuda potențialului enorm al regiunii, guvernul dă dovadă de pasivitate, de lipsă de investiții și de capacitate conceptuală, precum și de o abordare complet greșită a dezvoltării regionale.

2. Cauzele declinului sistematic al nordului Bulgariei

• Lipsa planificării de stat: După 1990, ideea planificării de stat a fost discreditată pe nedrept. În timp ce în țările din Europa Centrală și în România statul a continuat să organizeze aceste procese, în Bulgaria, nordul țării a fost lăsat să se descurce singur.
• Subiectivismul politic și factorul „Sofia”: Infrastructura și investițiile sunt direcționate în principal către sudul Bulgariei, datorită originii politicienilor-cheie. Capitalul public și privat ocolește nordul (cu puține excepții, precum Gabrovo). Investițiile străine directe în Burgas sunt de până la 40 de ori mai mari decât cele din Vidin sau Montana.
• Un model agricol defectuos: Concentrarea pe monoculturi (culturi comerciale precum grâul și floarea-soarelui) generează profituri pentru marii proprietari de terenuri, dar nu reușește să creeze o industrie de prelucrare sau locuri de muncă, ceea ce duce la depopulare.

3. Dinamica regională și internațională

• Concurența cu România: Spre deosebire de Grecia și Turcia, ale căror economii se completează cu a noastră, România are un model economic similar cu al nostru, iar noi suntem mai degrabă concurenți. România atrage mai multe investiții datorită pieței sale interne semnificativ mai mari.
• „Ocolirea centrului”: Din cauza preocupărilor strategice legate de influența crescândă a Bulgariei (deoarece aceasta este centrul geografic natural al Balcanilor), eforturile de a o izola sunt evidente — de exemplu, prin investițiile directe ale Greciei în sectorul energetic al României.

4. Legătura cu fluviul Dunărea și mediul înconjurător

Guvernul central de la Sofia nu consideră Dunărea ca făcând parte din regiunea sa. Dr. Sabev își exprimă îngrijorări puternice de natură ecologică cu privire la propunerile de dragare a fluviului pe tot parcursul anului sau la construirea unei noi centrale hidroelectrice lângă Nikopol, pentru care Bulgaria nu dispune de capacitatea industrială necesară de a utiliza energia electrică generată. Planurile de dezvoltare regională sunt pur și simplu documente copiate din anii 1980, cu terminologia actualizată.

5. Potențialul demografic epuizat și „lepra administrativă”

• Infrastructură inutilă fără oameni: Dacă nu se iau măsuri concrete în următorii cinci ani (până în 2031–2032), construcția autostrăzilor și a tunelurilor amânate va deveni inutilă, deoarece capitalul uman din nord va fi deja complet epuizat.
• Lepra politică bulgară: Motivul întârzierii nu este lipsa sprijinului din partea UE sau a Germaniei, ci mai degrabă guvernanța bulgară, pasivitatea și birocrația în stil balcanic. Schimbarea poate veni doar din interior — printr-o renaștere intelectuală și culturală a societății.

Interviu

Introducere

Dimitar Sabev s-a născut în 1976 în Dobriț. A obținut o diplomă de master în Administrarea Afacerilor la Universitatea de Economie din Varna și, ulterior, s-a specializat în Economia Dezvoltării Durabile în Germania. Din 2006, lucrează ca jurnalist economic în Sofia — ocupând funcțiile de redactor, redactor-șef, cronicar și jurnalist de investigație pentru o serie de publicații online și tipărite. A fost distins cu trei premii naționale de jurnalism. În 2020, și-a susținut teza de doctorat la Universitatea de Economie Națională și Mondială pe tema „Marketing, consum și creștere economică”, pe care a publicat-o ulterior sub formă de carte. Este, de asemenea, autorul cărților „Pământul umilit” (2010), „Salamandra” (2016), „Regiunile montane ale Bulgariei: Economie și populație (2024) și Regiunile miniere de cărbune după încetarea extracției de cărbune: Noua politică industrială a Bulgariei (2026).

Începând din 2010, Sabev a participat în calitate de expert economic la numeroase proiecte de cercetare legate de diverse aspecte ale economiei de mediu și ale dezvoltării durabile a regiunilor cu biodiversitate ridicată. Printre organizațiile și instituțiile cu care a colaborat se numără Greenpeace, SDP „Balkans”, EU „For the Earth”, „BlueLink”, Fundația Bulgară pentru Biodiversitate, grupul Verzilor din Parlamentul European și multe altele. A fost autor principal al mai multor rapoarte de cercetare internaționale. A desfășurat cercetări de teren privind aspecte ale dezvoltării economice în țările tropicale. Interesele sale se concentrează pe domeniul economiei ecologice și, mai precis, pe „economics”: intersecția dintre economie, natură și cultură.

Bulgaria deține președinția Strategiei Dunării în 2026.

Dr. Sabev, motivul acestei conversații este faptul că Bulgaria deține în acest an președinția așa-numitei Strategii pentru Dunăre. În ce măsură, în calitate de economist și de persoană care locuiește în Sofia și în Bulgaria, observați că Bulgaria deține președinția Strategii pentru Dunăre?

Am primit un comunicat de presă în acest sens, am auzit câteva lucruri – adică, la nivel instituțional, există unele indicii –, dar în ceea ce privește ce anume se va face și ce rezultate practice se vor urmări, nu am absolut nicio idee. Și totuși lucrez în secția de „Economie regională” a unui institut din cadrul Academiei Bulgare de Științe.

S-a anunțat că viziunea sau obiectivul președinției Bulgariei din acest an este de a depăși inegalitățile regionale.

Da, aceasta ar trebui să fie cu siguranță strategia, deoarece de la izvor până la vărsarea Dunării există dezechilibre extrem de mari pentru care, vorbind realist, nu există o explicație obiectivă – ele sunt rezultatul unor factori situaționali. S-ar putea spune că de-a lungul Dunării există țări care sunt mai mult divizate decât unite de acest fluviu. Lucrurile nu ar trebui în niciun caz lăsate așa cum sunt; există muncă de făcut.

Cu toate acestea, cunoscând natura acestui tip de document strategic și, mai general, procesul de planificare strategică în țările cu capacități limitate – în primul rând în ceea ce privește investițiile și, în al doilea rând, în ceea ce privește capacitatea conceptuală… sunt destul de sceptic că se va schimba ceva în această privință. În același timp, oportunitățile sunt enorme; se află chiar sub ochii tuturor. Dar, în mod evident, abordarea pe care țara noastră a ales-o pentru dezvoltarea sa regională este pur și simplu greșită.

Sunteți economist la o instituție prestigioasă. Mă aștept să cunoașteți actorii-cheie din domeniul dumneavoastră. Cunoașteți vreun expert din Bulgaria specializat în Strategia Dunării sau, mai general, în chestiuni legate de dezvoltarea regiunii Dunării?

Sincer să fiu, cunosc mai bine persoanele din sectorul neguvernamental care sunt interesate de această temă. Dar ele nu se concentrează exclusiv pe aceasta; ci se ocupă de Dunăre alături de multe alte aspecte. Știu că unele persoane din regiune, inclusiv cele din instituțiile academice, au mari speranțe legate de această inițiativă. Dar nu cunosc pe nimeni care să se fi autointitulat „specialist în Strategia Dunării” sau specialist în dezvoltarea europeană a Bulgariei de-a lungul axei Dunării. Este revelator în acest sens faptul că am auzit recent o persoană care ocupă o funcție academică de rang înalt din Ruse vorbind la o conferință exact în acest fel: „ așa-numita Strategie a Dunării.”

Motivele pentru care nordul Bulgariei rămâne în urmă în ceea ce privește dezvoltarea

V-am invitat la acest interviu din mai multe motive. Cu toate acestea, articolul dumneavoastră despre „vecinul sărac din nord”, care utilizează date statistice pentru a examina disparitățile de dezvoltare dintre nordul și sudul Bulgariei, a jucat un rol important. Dumneavoastră înșivă v-ați născut și ați crescut în nord — în Dobriț —, așa că presupun că aveți atât experiență personală, cât și profesională relevantă. Cum se face că, de zeci de ani, nordul Bulgariei prezintă o evoluție atât de diferită față de sudul țării?

Aceasta este o întrebare foarte amplă. Dacă s-ar putea răspunde la ea chiar și în cadrul unui interviu de o oră – dacă răspunsul ar fi simplu –, asta ar oferi economiei regiunii o șansă să prospere. Nordul Bulgariei se află într-adevăr în declin – un declin sistemic, structural. Singurul centru economic dinamic din nordul Bulgariei este Varna. Dar și Varna se află în declin – nu doar din punct de vedere economic, ci și social, cultural și chiar demografic. Un jurnalist din Varna a amintit recent că, în anii trecuți, se preconiza că orașul va ajunge la o populație de jumătate de milion în viitorul previzibil. Realitatea este că, de mulți ani, populația orașului stagnează la aproximativ 320.000–330.000 de locuitori.

Există numeroase motive pentru declinul nordului – dacă ar fi să le urmărim, am ajunge cu siguranță până în perioada otomană. Explicația mea este că factorul „Sofia” a jucat un rol foarte semnificativ în Bulgaria după anii 1990, deoarece până în 1990, nordul Bulgariei avea o structură economică mai puternică: întreprinderile industriale prosperau și ofereau locuri de muncă semnificative pentru oameni.

Poate că sună dur, dar exemplul următor ilustrează clar cum s-au desfășurat lucrurile. De ce a fost finalizată Autostrada Hemus până la Pravets, localitate situată pe ruta dintre Sofia și nordul Bulgariei? Ei bine, pentru că liderul de atunci era originar din Pravets. Majoritatea liderilor Bulgariei de după 1990, dintr-un motiv sau altul, au provenit din sudul țării, cu excepția notabilă a lui Boyko Borisov, originar din Sofia. Pur și simplu au acordat prioritate lucrurilor care le erau dragi.

În orice caz, în nordul Bulgariei observăm eșecul politicii regionale naționale. De multă vreme, ideea dominantă în Bulgaria este că orice fel de planificare și organizare este practic dăunătoare. Probabil că știți acest lucru – ați urmărit această problemă în calitate de jurnalist –, dar încă de la sfârșitul anilor 1990, în Bulgaria au fost finanțate și promovate în mod deliberat structuri care susțin că orice formă de organizare națională este dăunătoare. Tocmai acest tip de experți au primit o tribună în mass-media – iar acest lucru continuă și astăzi din inerție.

S-a instalat un fel de dispreț față de profesia de planificator – față de persoana care se străduiește să organizeze lucrurile în vederea atingerii anumitor rezultate naționale dorite.

Într-un fel, acest lucru era firesc – era pendulul care se întoarce înapoi după ani de economie planificată ineficientă –, dar a produs rezultate neplăcute și negative. În alte țări, inclusiv în cele din Europa Centrală, unde ideea organizării conduse de stat nu a fost respinsă atât de radical, rezultatele s-au dovedit a fi mult mai bune. Din câte știu, România este, de asemenea, mai bine organizată decât Bulgaria.

Bulgaria a abandonat ideea planificării și organizării de stat. Ceea ce vedem în nordul Bulgariei este o regiune vastă lăsată să se dezvolte în întregime pe cont propriu. Oriunde s-au alocat bani de-a lungul anilor – fonduri publice limitate –, aceștia s-au îndreptat către proiecte care deja prosperau. Fondurile nu au fost alocate pentru a ajuta ceva care se afla în dificultate, ci mai degrabă pentru a susține ceva care deja avea succes.

Dar însăși ideea sprijinului public pentru dezvoltare în ansamblu a fost discreditată. Mai mult, sumele mici care au fost alocate nu au vizat, în general, eficiența, ci alte obiective – cel mai adesea politice. La un moment dat, Bulgaria a atins punctul cel mai de jos. După aceea, toate investițiile publice în infrastructură – oricât de limitate ar fi fost – au fost direcționate către sudul Bulgariei. Investițiile private, de altfel, au fost, de asemenea, direcționate spre sud – bănuiesc că nu fără intenție, nu fără un „împins” din partea capitalei.

Să analizăm statisticile privind investițiile străine directe pe regiuni. Regiunea Burgas este, fără îndoială, foarte importantă – este poarta Bulgariei către Marea Neagră –, dar acolo, investițiile străine directe cumulate până în 2024 se ridică la 2,15 miliarde de euro – ceea ce reprezintă un ordin de mărime, adică de aproximativ zece ori mai mult decât în regiuni precum Șumen și Lovech. Investițiile străine directe în regiunea Burgas sunt de 3,7 ori mai mari decât în regiunea Ruse. Diferența față de regiuni precum Montana și Vidin ajunge la 40 de ori.

În sudul Bulgariei, unde au fost construite autostrăzile, s-a dezvoltat rapid o infrastructură economică secundară.

Cu alte cuvinte, economia a reacționat așa cum era de așteptat: prin crearea de capacități de producție, ceea ce a dus la creșterea ocupării forței de muncă și, în consecință, la o oarecare stabilitate demografică. Această dezvoltare a infrastructurii a ocolit nordul Bulgariei, cu excepția câtorva regiuni precum Gabrovo — și aici revenim încă o dată la factorul personal din politică, aceasta fiind regiunea unui cunoscut trezorier al partidului GERB, aflat de mult timp la putere. Cu excepția câtorva astfel de regiuni, restul nordului Bulgariei a fost practic pedepsit pentru că nu a votat pentru câștigătorii alegerilor.

De asemenea, nu putem trece cu vederea faptul că agricultura este, în mod tradițional, mai dezvoltată în nordul Bulgariei, însă sectorul nostru agricol a adoptat o orientare greșită către producția așa-numitelor culturi comerciale (monoculturi destinate vânzării rapide), care generează profituri pe piețele globale, dar nu sunt prelucrate pe plan intern, iar acest lucru privează economia regională de locuri de muncă și de capacitate industrială. Astăzi, nordul Bulgariei „bate recorduri” în producția și exportul de grâu și semințe de floarea-soarelui, dar prețul pe care îl plătesc fermierii este depopularea unor regiuni întregi.

Toți acești factori — și mulți alții — se combină pentru a crea o dezindustrializare pe scară largă, o infrastructură în ruină și un profund sentiment de tristețe. Un sentiment de nefericire s-a înrădăcinat în nordul Bulgariei. Firește, în nordul Bulgariei – de exemplu, în Ruse și Pleven – există cercuri intelectuale de lungă tradiție care doresc să se opună acestei tendințe. Cu toate acestea, eforturile lor se bazează pe o teorie economică eronată, nu beneficiază de sprijin din partea guvernului central, iar decalajul dintre nordul Bulgariei și restul țării continuă să se adâncească.

Importanța vecinilor din sud și din nord ai Bulgariei pentru dezvoltarea regională

Cum se împacă acest lucru cu faptul că, la sud, Bulgaria se învecinează cu Grecia și Turcia — țări cu care relațiile par mai tradiționale și mai dezvoltate și care, în același timp, au fost mult timp mai avansate economic decât Bulgaria, în timp ce la nord se află România, cu care nu pare să existe o apropiere la fel de mare între popoare — între bulgari și români — și, într-adevăr, zonele care se învecinează cu Bulgaria sunt regiunile mai sărace ale României, nu Transilvania? Cu alte cuvinte, cum influențează acest fapt — faptul că România se află la nord — ceea ce spuneți?

Da, factorul internațional este, fără îndoială, important, dar cred că, pentru a exista orice fel de cooperare transfrontalieră care să ducă la prosperitate, este nevoie de un anumit grad de complementaritate. De exemplu, Bulgaria și Grecia se completează reciproc într-un mod care nu este neapărat benefic pentru Bulgaria, dar se completează totuși.

Bulgaria exportă materii prime către Grecia – precum lemn și energie electrică în lunile de iarnă. În același timp, grecii profită de prețurile mai mici din Bulgaria și vin aici să cumpere bunuri, inclusiv servicii de muncă.

Noi cumpărăm bunuri de consum din Turcia, cum ar fi produsele textile, în timp ce Turcia investește în întreprinderile noastre industriale: forța de muncă bulgară se dovedește a fi, dacă nu mai ieftină, cel puțin mai fiabilă și mai responsabilă decât forța de muncă turcă disponibilă. Și așa mai departe – acestea sunt doar cele mai generale exemple. În schimb, în relațiile dintre Bulgaria și România, nu observăm complementaritate. Țările sunt similare ca natură, iar acest lucru sugerează mai degrabă concurență decât complementaritate. Pentru ca Bulgaria și România să interacționeze într-un mod care să aducă valoare adăugată, ele trebuie să aibă proiecte comune de interes reciproc, lucru pe care mi-e greu să mi-l imaginez.

În ceea ce privește relațiile dintre bulgari și români, nu sunt pe deplin de acord că ar exista o alienare între noi. În Dobrogea mea natală, mulți oameni merg în România să facă cumpărături sau pur și simplu să se plimbe. Ei laudă mâncarea vândută în piețele românești și calitatea drumurilor lor. Se spune pe scară largă că România a depășit Bulgaria în multe privințe. Dar pentru a realiza o producție comună și o cooperare între Bulgaria și România, trebuie să avem ceva cu care să ne completăm reciproc. De exemplu, Bulgaria ar putea furniza ideile, România resursele – am putea uni forțele și lucra împreună.

Cu toate acestea, există și faptul că pe drumul Bulgariei spre Europa se află două bariere. Grecia și Turcia nu se află pe drumul Bulgariei spre Europa. Pe o parte a drumului Bulgariei spre Europa se află sârbii, iar pe cealaltă – românii. Infrastructura care ar putea conecta Bulgaria la Europa – în primul rând poduri și acces feroviar – nu este deloc bine dezvoltată. În multe privințe, România acționează ca un obstacol pentru Bulgaria.

Aceasta nu este în niciun caz o strategie exprimată în mod explicit, dar este prezentă în relațiile noastre, deoarece Bulgaria este un concurent puternic și foarte tenace. Împărtășim trăsături balcanice comune, printre care se numără tenacitatea — când vedem o oportunitate, o valorificăm. Bulgaria este un concurent nedorit. Lucrez cu statistici pentru întreaga Uniune Europeană și încep să observ concurența dintre diferitele țări – este ceva despre care nu se vorbește, dar devine clar vizibil când analizezi mai în profunzime statisticile. În cadrul UE, este evident că există o divizare în blocuri. La fel cum țările occidentale le privesc pe cele estice ca pe niște concurenți nedoriți, la fel și țările estice ar fi reticente să cedeze primul loc cuiva din propria tabără.

Nu există așa ceva ca altruismul de bună vecinătate între țările din lume, fie că ne place sau nu. Dacă începi să faci ceva de genul acesta, te vei trezi în situația deloc de invidiat a lui Mihail Gorbaciov, care este considerat cel mai bun lider sovietic în Occident, dar cel mai slab de către ruși. Pentru că a pornit pe calea bunelor relații de vecinătate, pe calea binelui, a ceea ce ar trebui să fim ca ființe umane — dar se pare că trăim într-o lume mai dură.

Afirmația mea că Occidentul nu privește ascensiunea Estului cu bucurie nu este nefondată. În Occident, există o narațiune foarte puternică despre dezindustrializare — că industria din Europa se află într-un declin profund și de durată. Însă, în realitate, începând din 2007 s-a înregistrat o creștere impresionantă a producției industriale în Polonia, România și, de asemenea, în Bulgaria. Acest lucru semnifică o reorientare a noii dinamici industriale către Est – însoțită de dezindustrializarea din Occident, ceea ce provoacă îngrijorare în rândul puterilor existente. Multe dintre politicile ecologice ale UE, care au cu siguranță un impact mai negativ asupra Estului, pot fi interpretate tocmai în această lumină.

Da, nu este plăcut. Da, acest lucru contrazice sloganurile Uniunii Europene. Desigur, având în vedere acest lucru, Uniunea Europeană reprezintă, în ultimă instanță, marea oportunitate pentru Bulgaria și România. Este cartea noastră joker, cea pe care am tras-o când s-au împărțit cărțile. Dar asta nu înseamnă că totul va fi roz. Trebuie să profităm de această situație – adică să jucăm ca niște jucători inteligenți. Tocmai acest lucru nu reușește să îl facă Bulgaria.

Și acum revin încă o dată la problema cooperării transfrontaliere dintre România și Bulgaria. Acolo unde există complementaritate, poate exista cooperare. Acolo unde există ferme de mari dimensiuni similare și o structură economică similară, nu putem vorbi de cooperare.

Am putea vorbi de o formă de cooperare pentru creștere economică și dezvoltare doar dacă s-ar stabili relații speciale între Bulgaria și România – relații care, cu siguranță, nu există în prezent. Un bloc Bulgaria-România – și de ce să nu încurajăm și Serbia să ni se alăture – un astfel de bloc ne-ar ajuta să devenim un centru de dinamism economic în întreaga UE. Totuși, nimic de acest fel nu există; în acest moment, văd mai degrabă o prietenie între Serbia și România decât posibilitatea unui bloc Serbia-România-Bulgaria. Ar trebui să se schimbe multe pentru ca noi să ne angajăm pe o astfel de cale.

Importanța axei Grecia-România-Bulgaria pentru dezvoltarea nordului Bulgariei

Ați menționat cooperarea regională Serbia-România-Bulgaria — o inițiativă care, în 2015, a fost denumită „Trio-ul de la Craiova” și s-a desfășurat sub auspiciile prim-ministrului român de atunci, Victor Ponta. Însă, de fapt, se conturează într-o oarecare măsură o altă formă de cooperare regională – între Grecia, Bulgaria și România – toate fiind state membre ale Uniunii Europene. După cum știți, în decembrie anul trecut acestea au semnat la Bruxelles un memorandum prin care s-au angajat să construiască coridoare de infrastructură între ele. Lucrările în acest sens continuă. De la începutul războiului din Ucraina, observăm schimbări în regiune. Mi se pare că aceasta este o tendință durabilă. Cum evaluați aceste schimbări ca factor? Faptul că Grecia intră, de asemenea, în ecuația relațiilor bulgaro-române – inclusiv cu sprijinul geopolitic al puterilor euro-atlantice – schimbă lucrurile și, în ce măsură, le face diferite? Pentru că această nouă tendință spre cooperare în Europa de Sud-Est se lovește de o anumită inerție, de o anumită tradiție și așa mai departe. Spuneți că oamenii din Balcani sunt încăpățânați. În ce măsură poate formatul Grecia-Bulgaria-România să aibă un impact pozitiv asupra dezvoltării nordului Bulgariei?

Grecia, România, Bulgaria — aveți dreptate să remarcați apariția unei tendințe de dezvoltare, dar există multe obstacole pe parcurs. În primul rând, Bulgaria are o poziție geografică centrală, iar acest lucru îi conferă un avantaj cert. Când vorbim despre integrarea regională în Balcani, Bulgaria se află inevitabil în centrul atenției. Dacă o federație balcanică – cea la care visa Georgi Rakovski – ar lua vreodată naștere, capitala sa geografică naturală ar fi Sofia. Iar partenerii noștri din Serbia, Grecia și România știu acest lucru.

Bulgaria a fost, fără îndoială, dezavantajată din punct de vedere istoric, iar acest lucru este, de asemenea, de notorietate. A fost dezavantajată din punct de vedere teritorial – la fel cum a fost și Ungaria. Acest lucru trezește suspiciuni în rândul celorlalte țări din Balcani. Nu pentru că Bulgaria ar face ceva anume, ci pentru că deține cea mai puternică poziție geografică și a irosit oportunități istorice.

Același lucru se întâmplă și în coridorul vertical Grecia-Bulgaria-România. Este suficient să menționăm că compania publică greacă de energie PPC investește miliarde în sectorul energetic al României. În regiunea Oltenia, tranziția energetică este susținută puternic de investițiile din partea PPC. Grecia investeste direct în sectorul energetic al României, inclusiv în rețelele de transport al energiei electrice, în parcuri solare și într-un parc eolian de mari dimensiuni (600 MW) situat în partea românească a Dobrogei. Acest lucru ar trebui să ne sugereze că consolidarea legăturilor dintre Grecia și România are ca scop slăbirea rolului Bulgariei, care reprezintă veriga lor naturală. Asistăm, fără îndoială, la o „ocolire a centrului” în cadrul coridorului energetic.

Nu doresc să resping ideea unei dezvoltări în spirit de bună vecinătate de-a lungul unei axe balcanice verticale; cu toate acestea, cariera mea de economist și jurnalist m-a pus față în față cu zeci de anunțuri privind dezvoltarea infrastructurii transfrontaliere. Îmi amintesc încă de „grand slam-ul” președintelui Parvanov, care, printre altele, trebuia să conecteze Marea Neagră și Marea Albă printr-o conductă…

Totuși, să vedem ce se va întâmpla. Să sperăm că de data aceasta va fi altfel. Dar istoria diplomației internaționale este presărată cu inițiative și strategii care prind avânt și apoi se sting. Personal, consider că în Balcani abordarea nu poate fi de sus în jos. Când se ia o decizie de sus, apar brusc mii de mici obstacole. Chiar dacă se investește miliarde în implementarea ei, oamenii ar putea pur și simplu să o boicoteze și să refuze să o folosească.

Pe scurt, legătura dintre Grecia, Bulgaria și România conferă Bulgariei o poziție deosebit de puternică, iar acest lucru nu este de dorit. O legătură între Grecia și România, cu Serbia în rol de intermediar, ar fi mai realistă decât una care să implice Bulgaria. Nimeni nu dorește o Bulgarie puternică.

Relațiile economice greco-bulgare

Nu voi contesta multe dintre afirmațiile dumneavoastră, cu care nu sunt pe deplin de acord. Voi sublinia doar un lucru. Conform rapoartelor, investițiile grecești în Bulgaria se ridică la 3 miliarde de euro, iar acolo își desfășoară activitatea 18.000 de companii grecești, în timp ce investițiile grecești în România se ridică la 4 miliarde de euro, iar acolo își desfășoară activitatea 2.000 de companii grecești. România este o piață mai mare. Nu mi se pare că Grecia ar avea vreo atitudine anti-bulgară sau pro-română. Și pot chiar să revin la tema dezvoltării regionale.

Nu credeți că există deja ceva asemănător unei economii comune între nordul Greciei și sudul Bulgariei?

Există numeroase investiții bulgare în sectorul imobiliar din nordul Greciei, precum și în comerț, iar în Bulgaria există companii grecești – în Sandanski, Plovdiv și așa mai departe. Nu credeți că între Bulgaria și Grecia are loc deja o cooperare regională și că aceasta ar putea servi drept sursă de inspirație pentru cineva care dorește să facă același lucru cu România?

Aveți perfectă dreptate că există numeroase investiții grecești în Bulgaria. Multe dintre ele se regăsesc în domeniul finanțelor și al intermedierii financiare. Știm cât de extinsă a fost expansiunea sistemului bancar grec în Bulgaria înainte de criza datoriilor. O parte semnificativă din acele investiții se află încă aici.

Investițiile pe scară largă ale Greciei în Bulgaria confirmă în mare măsură teza mea conform căreia dezvoltarea are loc acolo unde există o diferență. Acolo unde există complementaritate. Acolo unde există o diferență de preț. Diferența de preț dintre Bulgaria și Grecia a fost semnificativă până de curând, iar acest lucru a dus, în primul rând, la investiții menite să „profite” de costurile de producție mai mici din Bulgaria și, în al doilea rând, la accesul la piețe mai puțin dezvoltate decât cele din Grecia.

Bulgaria este, fără îndoială, mai apropiată de Grecia. Bulgaria este o țară ortodoxă, iar acest lucru atrage în sine turiștii greci; văd mulți turiști greci în Plovdiv. Apropierea noastră culturală este de necontestat. Când spun că nimănui nu-i place o Bulgarie puternică, nu mă refer la ideile de la începutul secolului al XX-lea – despre confruntarea militară –, ci mai degrabă la confruntarea economică strategică, care este, cum să spun, „foc prietenos”. Ca o îndemnare din partea unui prieten – la fel ca la o conferință științifică, este foarte probabil ca unul dintre prietenii tăi apropiați să-ți conteste concluziile, pentru că el este cel care știe cel mai bine la ce te gândeai și ce încerci să realizezi.

Așadar, te poți aștepta la cea mai serioasă opoziție tocmai din partea celor mai apropiați de tine – dar ei rămân aliații tăi cei mai apropiați. Să luăm din nou România ca exemplu. Suntem prea asemănători cu România pentru a ne putea dezvolta în mod complementar. Dezvoltarea este favorizată de diferențe. România are însă un avantaj major de care Bulgaria nu dispune, și anume piața sa mai mare. Când o companie – inclusiv una străină – produce pentru o piață de 16–18 milioane de oameni, este un lucru. Când produce pentru o piață de 6 milioane de oameni, este cu totul altceva. Pentru 6 milioane de oameni din Bulgaria, pur și simplu nu merită să se construiască unități de producție. România este avantajată de dimensiunea sa; are o forță de atracție economică mai mare. Atrage investiții și dezvoltare, în timp ce Bulgariei îi lipsește acest avantaj de scară și trebuie să se specializeze. Bulgaria încearcă în prezent să se specializeze.

Bulgaria este o piață mică pentru companiile românești. Mai mult, piața bulgară este una extrem de competitivă. Nu mă aștept la investiții majore din partea companiilor românești în Bulgaria. Dimpotrivă, investițiile bulgare în România ar fi probabil mai mari. Companiile bulgare încearcă de mult timp să pătrundă pe piața românească, mai mare.

În orice caz, când vorbim în mod specific despre nordul Bulgariei și sudul României, mi se pare deosebit de revelator faptul că eu însumi m-am născut la 35 km de granița dintre Bulgaria și România. În cei 50 de ani de viață, nu am pus niciodată piciorul în România. Nu au existat programe școlare care să mă ducă de la Dobriț la Constanța. Nu a existat nicio conferință care să mă ducă de la Varna – sau acum de la Sofia – la București sau Brașov.

Există Dunărea, care curge între noi. Acesta ne desparte. Pentru oamenii din orașele de frontieră precum Ruse sau Silistra, este mult mai firesc să aibă legături puternice și speranțe pentru o dezvoltare comună. Dar un oraș situat mai în interiorul țării, precum Dobriț, are o orientare diferită. Sunt o persoană căreia îi place să călătorească. Dar nu – am fost pe cinci continente, și totuși nu am fost niciodată în România, la doar 35 km de locul în care m-am născut. Iar acest lucru spune multe despre starea cooperării și interacțiunii noastre.

Dunărea și Sofia

Există, de asemenea, opinia că Bulgaria – sau, mai precis, Sofia, unde se iau deciziile în țara noastră – nu simte că Dunărea îi aparține, deoarece nu trece pe lângă ea. De-a lungul anilor, Bulgaria s-a plâns că România nu manifestă suficient entuziasm pentru construirea de poduri peste Dunăre. La rândul său, România s-a plâns că Bulgaria nu draghează Dunărea pentru a o menține navigabilă pe tot parcursul anului. De zeci de ani, se discută despre construirea unui baraj comun în zona Nikopol. Însă aceste inițiative, precum și multe altele legate de Dunăre și de granița comună, rămân la stadiul de intenții, fără a fi transpuse în acțiuni concrete.

Personal, sunt de acord cu observația că Bulgaria nu consideră Dunărea ca fiind a sa. Cu toate acestea, în ceea ce privește dragarea și centrala electrică, am rezerve foarte serioase de natură ecologică. În lumea în care trăim – o lume care se confruntă cu o criză de mediu și se află la un pas de colapsul ecologic – nu ne putem permite o dezvoltare care se face în detrimentul naturii.

În ceea ce privește dragarea Dunării, știu că există mai multe ONG-uri de mediu care ar merge pe jos din Bulgaria până la Bruxelles pentru a se opune unui astfel de proiect. Cred că noi, bulgarii, suntem ceva mai conștienți de mediu decât vecinii noștri din nord.

Iar în ceea ce privește noua centrală electrică de pe Dunăre: energia electrică pe care o va genera trebuie să servească unui scop. În discuțiile cu colegi mai experimentați decât mine, aceștia îi citează pe oamenii de știință români spunând: „De ce aveți voi, bulgarii, nevoie de o nouă centrală electrică la Nikopol? Uitați-vă, noi avem nevoie de energie electrică – producem mașini Dacia, avem industrie. Ce veți face voi cu acea energie electrică?” Să produci ceva doar de dragul producției în sine, fără a ține cont de utilitatea sa practică sau de beneficiile pentru dezvoltare – sunt împotriva acestui lucru.

Din câte îmi dau seama, abandonarea proiectului de pe Dunăre este o consecință a ceea ce am menționat la început: neglijarea generală a nordului Bulgariei și abandonarea generală a ideii de planificare regională.

În acest sens, există documente numite Strategii teritoriale integrate pentru dezvoltare regională. Fiecare dintre cele șase regiuni ale Bulgariei are un astfel de plan; acestea sunt relativ noi, datând din 2022. În nordul Bulgariei, există încă trei regiuni la așa-numitul nivel NUTS-2: Nord-Vest, Centru-Nord și Nord-Est. Începând de anul viitor, va exista o singură regiune.

Însă aceste documente conțin atât de multe afirmații de dorință! Am impresia că planurile și conceptele din ele nu au mai fost actualizate de la sfârșitul anilor 1980. Pe atunci, geografia și științele teritoriale în general atinseseră un nivel bun — dar de atunci, de 40 de ani încoace, ideile și planurile au fost copiate la nesfârșit. Unde înainte se spunea „dezvoltare socialistă”, acum se spune „integrare europeană” și „coeziune teritorială” — dar asta este, practic, singura diferență dintre documentele noi și cele vechi.

Nu știu de cât timp se vorbește despre trasee de biciclete de-a lungul Dunării (de fapt, chiar recent, la Berlin, doi turiști canadieni m-au întrebat dacă există piste de biciclete decente pe malul bulgar al râului). Nu știu de cât timp se vorbește despre îmbunătățirea rețelei de autostrăzi. Nu știu de cât timp se vorbește despre aceleași lucruri care trebuie făcute — și totuși ele încă nu se realizează. Singurul lucru care mi-a mai rămas de făcut este să cred cu adevărat în factorul partid:

Nordul Bulgariei este, în general, mai orientat spre stânga, iar se pare că partidele de dreapta aflate la putere penalizează regiunile și municipalitățile din nord. Sună ca o teorie a conspirației, dar aveți vreo altă explicație?

Desigur, o mare parte din neglijarea infrastructurii din nordul Bulgariei este o consecință a neglijării generale a Bulgariei, inclusiv la nivel ideologic. Dacă nu se schimbă ceva în modul de gândire la nivel central în Bulgaria, mă aștept ca, an după an, aceleași strategii și planuri vechi să fie reciclate la nesfârșit, în timp ce populația continuă să scadă – și, la un moment dat, doar declinul demografic al Bulgariei va face ca toate aceste proiecte de infrastructură amânate la nesfârșit să devină lipsite de sens.

Proiectele de dezvoltare au sens doar atâta timp cât mai există oameni. Deja, în unele regiuni din nordul Bulgariei, statul este cel mai mare angajator prin intermediul școlilor, serviciilor de sănătate și poliției. Nu mai există nicio afacere privată acolo – a dispărut pentru că nu mai sunt oameni cărora să le ofere servicii. Am spus deja că are sens să muncești și să produci atunci când piața este mare. Aici, suntem cu mult în urmă în ceea ce privește luarea de măsuri, iar la un moment dat, nu mai are sens să o facem.

Ce este trist este că, atât în Bulgaria, cât și în România, regiunile dunărene au potențial; au propriile lor oportunități. Dar li s-a refuzat în mod sistematic acel mic impuls infrastructural care face toată diferența. Astăzi, cel puțin la sud de Dunăre, există regiuni pustii, abandonate, periferice.

Presiunea publică și dezvoltarea nordului Bulgariei

Problema regiunilor periferice și subdezvoltate este importantă. Pot cita din nou exemplul vecinilor noștri din nord. Și acolo există regiuni subdezvoltate, cum ar fi regiunea Moldovei din România. Literalmente până anul trecut, nu exista nici măcar o autostradă care să ducă la intrarea în acea regiune. În prezent, lucrările de construcție avansează într-un ritm rapid dinspre București, așa că în curând va exista o autostradă, dar timp de ani de zile această regiune a fost neglijată. Regiunea se confruntă cu o scădere a populației de zeci de ani. Doar Iași, capitala regiunii, a înregistrat o creștere a populației. Există o emigrație semnificativă din regiunea românească a Moldovei către Italia și în alte părți.

Interesant este faptul că locuitorii din Moldova s-au organizat în organizații neguvernamentale care au devenit grupuri de advocacy. Au organizat proteste, au creat site-uri web, au comunicat între ei și au formulat cereri către politicieni pentru dezvoltarea infrastructurii și a regiunii în ansamblu.

Aceasta a dus la o situație în care chiar și partidele politice au început să încorporeze persoane din aceste mișcări pentru dezvoltarea Moldovei, deoarece aceste mișcări aveau în mod clar o anumită influență și atinseseră o masă critică.

Îmi amintesc că anul trecut, în luna mai, au avut loc proteste la Ruse care au blocat Podul Dunării. Poate că acestea au trecut neobservate la Sofia. Dar una dintre cererile lor era construirea autostrăzii Veliko Tarnovo–Ruse. Aceste proteste nu s-au transformat într-o organizație durabilă, cu comunicate de presă, analize ale experților sau o influență publică de lungă durată.

Ar putea fi acesta unul dintre motivele lipsei de dezvoltare din nordul Bulgariei – absența societății civile, a grupurilor de presiune și a presiunii publice? Aceasta este prima mea întrebare. Cealaltă se referă la relația dintre Sofia și nordul Bulgariei, precum și dintre Sofia și provincii. Cum pot fi modelate în continuare aceste relații într-un mod care să țină seama de interesele periferiei? Acestea sunt două întrebări care, în opinia mea, sunt interconectate.

Există într-adevăr multe exemple în care nemulțumirea locală declanșează o reacție și determină schimbări. În Bulgaria, exemple tipice – și cred că același lucru se întâmplă și în România – sunt protestele împotriva anumitor investiții în extracția resurselor minerale. Când oamenii se unesc și opun rezistență la nivel local, ei fac diferența. Dar nu am cunoștință de vreun protest deosebit de reușit în Bulgaria în ceea ce privește dezvoltarea infrastructurii. Știu că oamenii se adună și blochează drumurile – de exemplu, în regiunea Pleven și în alte părți din nordul Bulgariei – cerând pur și simplu îmbunătățirea rețelei rutiere, adică repararea gropilor. Dar rezultatele, din păcate, sunt următoarele: vine un politician, spune: „O să o facem!”; poate se începe ceva, iar apoi lucrările se sting. Există multă ineficiență și multă apatie.

Nu există oameni în guvern care să-și pună sufletul în munca lor. Și asta pentru că, dacă îți pui sufletul în ceea ce faci, vei fi luat în vizor și „doborât”. Birocrația în stil balcanic îi răsplătește pe cei care stau cu capul plecat și îi pedepsește pe cei care vor să aducă schimbarea. Da, protestele regionale duc la schimbări, dar este foarte dificil. Trebuie să ai mass-media de partea ta.

Până acum, nu am văzut o mișcare similară în Varna – acest oraș mare – pentru finalizarea autostrăzii Hemus. Încep să am impresia că locuitorilor din Varna le convine situația actuală – izolați de Sofia, izolați de restul țării, lăsați să se descurce singuri.

Și astfel ajungem la punctul de neo-feudalizare.

Cu această infrastructură în ruină din nordul Bulgariei, dependența feudală este aproape mai ușor de menținut. Acest lucru ține de umorul negru. Dar un mare economist, Gunnar Myrdal, a spus de fapt ceva similar: oamenii care sunt împotmoliți în sărăcie nu protestează pentru o viață mai bună. Cei care protestează sunt oamenii care au atins deja un anumit nivel de trai – fie căutând îmbunătățiri, fie dorind să păstreze ceea ce li se ia. Dar cei care au căzut în disperare și mizerie nu mai pot protesta. Sunt descurajați, dezarmați.

Cred, de exemplu, că Nord-Vestul nu se află într-o astfel de situație. Oricât de ciudat ar părea, Nord-Vestul a păstrat focare de rezistență regională. Cu toate acestea, chiar și aceștia au renunțat acum să mai aștepte îmbunătățiri ale infrastructurii și încearcă să se organizeze cu orice mijloace au la îndemână. Încă de când am studiat geografia Bulgariei pentru examenul de admitere la facultate, am auzit mereu cum acest drum de la Vidin, prin Pleven, până la Sofia va fi finalizat și cât de minunat va fi totul odată ce vor fi construite tuneluri sub Trecătoarea Petrohan și sub Shipka.

Piramida lui Keops a fost construită mai repede decât Autostrada Hemus. Nu vreau să par pesimist, dar mai are vreun rost toate aceste proiecte de infrastructură? Ce vor aduce ele în plus, când potențialul uman a fost deja epuizat? Trebuie să fim sinceri: dacă lucrurile nu se schimbă în următorii cinci ani cel mult — până în 2031–2032 — trebuie să regândim ideea dezvoltării infrastructurii naționale. Ar fi mai bine să devenim o rezervație naturală. Nu mai sunt oameni, nu mai există activitate economică — de ce să mai construim drumuri și tuneluri? Asta în ceea ce privește rezistența locală.

Rolul Germaniei și al UE în dezvoltarea nordului Bulgariei

O ultimă încercare de optimism din partea mea. 🙂 Știți că Bulgaria face parte din marile rețele de integrare occidentale – NATO, UE, zona euro, spațiul Schengen, în curând Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică, și poate că mai omit multe alte rețele importante. Știm, de asemenea, că Strategia pentru Dunăre – pentru a reveni la subiectul cu care am început – este o strategie macroregională europeană. Dunărea este foarte dezvoltată în cursul superior — adică acolo unde se află Germania și Austria.

Cu alte cuvinte, poate că la nivel european, partenerii noștri — și Germania, care este un partener atât de important și de tradițional pentru Bulgaria — ar trebui să se angajeze în dezvoltarea întregii Uniuni Europene, inclusiv a periferiei sale, inclusiv a nordului Bulgariei, inclusiv a regiunii Dunării de-a lungul cursului inferior al râului și așa mai departe.

Ce credeți că se va întâmpla în această privință? Poate că sunteți chiar mai implicat în diverse proiecte de cercetare sau participați la conferințe în țările UE. Trebuie să ne depășim singuri propriile provocări – desigur, folosindu-ne de resursele puse la dispoziție de Uniunea Europeană – sau ne putem aștepta la un impuls din exterior – așa cum, de exemplu, am putea spune că cele două poduri dintre Bulgaria și România au fost construite cu un impuls din exterior: unul de către URSS lângă Ruse, celălalt de către Austria lângă Vidin? Cu alte cuvinte, uneori, când interesele strategice ale unor factori externi importanți prevalează, lucrurile se întâmplă – chiar dacă suntem încăpățânați și incapabili să găsim un numitor comun. Cum priviți toate aceste aspecte – factorul extern și, mai presus de toate, factorul european?

Personal, nu cred în argumentul că ceva se poate îmbunătăți în țările noastre balcanice ca urmare a dorințelor Germaniei. În măsura în care a existat vreo „împingere”, suntem împinși de ceva vreme. Și aș spune că mulți dintre partenerii noștri internaționali din Europa de Vest nu pot explica pasivitatea părții bulgare – pot vorbi în numele Bulgariei –, având în vedere că aceasta îndeplinește toate condițiile necesare. Ei ne îndeamnă, iar noi răspundem cu o pasivitate greu de explicat. Este ca și cum bulgarii nu ar putea să se convingă că fac deja parte dintr-o societate în care succesul revine celor inteligenți și harnici. Mai degrabă, se așteaptă ca, pentru ca lucrurile să se întâmple, altcineva să ne dea încă permisiunea.

Problema rezidă în guvernarea bulgară – în „lepra” politicii bulgare, aș spune. În viziunea mea, dezvoltarea, în măsura în care poate avea loc, nu se va exprima doar printr-o creștere a bogăției, ci printr-o înălțare intelectuală și culturală generală – o înălțare a simțului demnității – conștientizarea faptului că ești valoros, că nu ești de mâna a doua, ci un om care poartă istoria străveche și tot ce este mai bun din civilizație. Personal, cred că ceva de genul acesta poate veni doar de la noi, doar din interior.

Oamenii care trăiesc în prezent în Bulgaria îmi amintesc, într-o oarecare măsură, de un aisberg. Ceea ce se află la suprafață nu este întotdeauna ceea ce este mai bun sau mai reprezentativ pentru națiune. Poate că este nevoie de un mare val de apă liniștită, de ape învolburate, de o revoluție puternică, astfel încât ceea ce se află acum la suprafață să se scufunde la fund, acolo unde îi este locul, iar mințile strălucite să poată ieși la suprafață.

Foto: Dimitar Sabev (sursă: YouTube)

Abonează-te la canalul blogului Podul Prieteniei de pe YouTube, unde sunt publicate mai multe interviuri video şi audio! Blogul mai poate fi urmărit pe Facebook şi Twitter. Canalul lui din Telegram este aici. Iar aici este newsletter-ul lui de pe Substack în limba engleză.

About Author