Mihai Isac: Sofia ar trebui să fie mult mai implicată în Republica Moldova

Vladimir Mitev

Rezumat

• Summitul NATO 3.0 și securitatea la Marea Neagră: Reuniunea de la Ankara reconfirmă dorința de cooperare între România, Bulgaria și Turcia (misiuni de deminare, supraveghere aeriană, protecția infrastructurii). Totuși, Convenția de la Montreux împiedică o prezență permanentă a navelor NATO din afara regiunii, iar Marea Neagră rămâne, în opinia analistului Mihai Isac, insuficient valorificată strategic de către partenerii occidentali.
• Colaborarea româno-turcă în apărare: Turcia a atins un grad ridicat de autosuficiență în industria militară. România dorește să profite de relația diplomatică strânsă pentru achiziții și producție de armament, deși interesele strategice diferă parțial (Bucureștiul își dorește o prezență NATO permanentă, în timp ce Ankara preferă menținerea mării închise pentru statele neriverane).
• Parteneriatul româno-bulgar: Deși Armata Română și Armata Bulgară cooperează foarte bine la nivel tehnic, la nivel politic se resimte o lipsă de viziune. Cele două țări vor găzdui împreună hubul european de securitate la Marea Neagră, dar pierd oportunități din cauza lipsei proiectelor industriale și de infrastructură comune (cum ar fi dezvoltarea unei flote militare dunărene combinate sau achizițiile comune).
• Instabilitatea politică internă: Atât România (marcată de rivalități politice, riscul alegerilor anticipate și gestionarea crizelor interne), cât și Bulgaria au suferit din cauza instabilității politice. Această stare de fapt frânează proiectele de lungă durată și dialogul bilateral la nivel înalt.
• Incidentele de securitate din spațiul aerian: Doborârea dronelor străine de către Forțele Aeriene Române arată o schimbare de atitudine și o fermitate crescută a autorităților din București, deși utilizarea avioanelor de vânătoare împotriva dronelor ieftine ridică probleme de sustenabilitate economică pe termen lung.
• Tranziția guvernamentală la Chișinău: Republica Moldova traversează schimbări de guvern pe fondul scandalurilor de corupție și al nemulțumirilor sociale. Noul Cabinet Tofan se confruntă cu presiunea reformării justiției fără a beneficia de perioada clasică de grație.
• Parcursul european al Republicii Moldova: Deși integrarea tehnică și diplomația Maiei Sandu avansează, Moldova rămâne vulnerabilă la blocajele geopolitice externe și la consecințele exodului populației. Este necesară o consolidare a relațiilor bilaterale directe cu toate capitalele europene, inclusiv cu Sofia.
• Relația Sofiei cu comunitatea bulgară din Basarabia: Bulgaria are o datorie istorică față de etnicii bulgari din Republica Moldova și Ucraina. Mihai Isac susține că Sofia ar trebui să se implice mult mai activ prin investiții, sprijin educațional și cultural direct în regiune (cum este proiectul universitar din Taraclia), pentru a preveni asimilarea sau părăsirea definitivă a zonei de către aceștia.

Interviu

Intro

Mihai Isac este jurnalist cu sediul în Chișinău, Moldova. Cu o activitate de aproape două decenii în mass-media din Republica Moldova și România, este jurnalist la TVR Moldova și invitat permanent al emisiunii săptămânale de politică externă „Global Impact” a acestui post. De asemenea, colaborează periodic cu mass-media din Bulgaria, Turcia, România, Ucraina, Polonia, Republica Moldova, Italia, Serbia și Spania în calitate de analist politic, acordând o atenție deosebită spațiului ex-sovietic, regiunii extinse a Mării Negre și Orientului Mijlociu.

Summit-ul NATO‌ și relațiile de apărare din regiunea Mării Negre

Domnule Isac, în luna aceasta, iulie 2026, la Ankara, a avut loc summitul NATO, care a fost gândit ca summitul unui nou tip de NATO, numit NATO 3.0. Desigur, era un eveniment foarte important și pentru regiunea noastră. Cum s-a schimbat, în urma acestui summit, situația din Marea Neagră, precum și perspectiva și relațiile de apărare legate de regiunea Mării Negre?

Recentele incidente cu drone au demonstrat importanța statutului de stat membru al NATO de care se bucură România și Bulgaria. Pe termen scurt, încă nu putem vedea aceste schimbări, cu excepția unei voințe politice mult mai clare a statelor membre NATO din regiune. Desigur, vedem extinderea colaborării dintre Bulgaria, România și Turcia în ceea ce privește protecția infrastructurii strategice. Practic, asistăm la o oficializare a unor măsuri de securitate implementate anterior de Grupul Maritim Comun, dar și de alte structuri militare din aceste trei state. Pentru că, este adevărat, noi vedem activitățile de deminare ale Grupului Naval Comun, dar, în același timp — conform unor date neoficiale venite pe surse — există foarte multe procese de colaborare în ceea ce privește supravegherea aeriană comună, acțiunea serviciilor de informații militare și civile, activități ale forțelor speciale și, desigur, vorbim și despre anumite strategii comune pregătite de cele trei state NATO cu ieșire la Marea Neagră pentru a răspunde amenințărilor de securitate. Iar aici nu vorbim doar despre amenințarea majoră reprezentată de Federația Rusă, ci și despre activitățile unor entități teroriste non-statale, și nu numai.

În același timp, politicile proprii ale tuturor statelor din regiune împiedică o permanentizare a prezenței navale NATO în Marea Neagră. Desigur, Tratatul de la Montreux este o sabie cu două tăișuri. Oferă o aură de securitate, să spunem, prin faptul că nu permite intrarea în Marea Neagră a unor nave militare care nu aparțin unor state riverane. Dar, în același timp, trebuie să înțelegem că NATO, ca organizație politico-militară, are state membre cu puternice tradiții navale militare, precum Statele Unite, Marea Britanie, Italia, Spania și nu numai — state care ar putea suplini, prin prezența lor militaro-navală în Marea Neagră, aceste lipsuri pe care le avem în acest moment.

Desigur, am văzut acest summit și ca pe un triumf de politică externă al președintelui Recep Tayyip Erdoğan. Pentru România, a fost o reconfirmare a statutului de aliat privilegiat pe care Turcia îl are în arhitectura de securitate pontică a României. Recent, România a achiziționat o navă militară din Turcia pentru a suplini lipsa unei flote militare moderne. În acest moment, din nefericire, Forțele Navale Române rămân o Cenușăreasă a structurilor militare prin faptul că timp de decenii nu au fost alocate fondurile necesare. Au fost și o serie de probleme cu procedurile de achiziționare a unor nave noi, cel mai recent vorbind despre scandalul fregatelor.

Dar este, de asemenea, o reconfirmare a faptului că această diplomație militară poate fi mult mai avansată în ceea ce privește colaborarea dintre Ankara, Sofia și București decât în alte domenii. Pentru a vorbi despre acest summit și despre rezultatele sale reale va trebui să mai purtăm o discuție peste câteva luni, pentru că, chiar dacă au fost anunțate o serie de decizii, totuși rămâne să vedem dacă ele vor putea fi implementate — cum este, de pildă, accesul firmelor turcești la programele SAFE în ciuda opoziției Greciei, sau schimbările de politică din anumite state, inclusiv evoluțiile politice recente de la Sofia. Este oricum un pas înainte. Vedem că summitul de la Ankara este practic o continuare a summitului de anul trecut și așteptăm să vedem în câteva luni care sunt rezultatele concrete.

Pentru zona pontică, acest summit nu a avut totuși, în opinia mea, rezultatul scontat, pentru că Marea Neagră ar fi trebuit să fie o temă mult mai importantă. Noi nu mai suntem o zonă periferică, suntem o zonă importantă din punct de vedere strategic, dar nu există încă o înțelegere clară a acestui lucru din partea statelor occidentale. De asemenea, sunt și anumite probleme, cum ar fi, de exemplu, finanțarea activității militare NATO din regiune și a Uniunii Europene, pentru că protecția oferită de România, Bulgaria și Turcia în această zonă apără și interesele economice ale altor state, cum sunt Italia, Spania sau Grecia. Și ar fi de bun augur ca aceste costuri să fie oarecum suportate și de alte state, pentru a putea oferi o protecție mai bună, ceea ce se traduce, desigur, în costuri economice mult mai reduse, costuri economice care pot fi provocate de evoluțiile rapide de securitate.

Colaborarea româno-turcă în domeniul apărării

În luna aceasta am observat și în presa română o creștere a numărului de articole legate de colaborarea româno-turcă în ceea ce privește apărarea României și dezvoltarea industriei de apărare. Ați menționat și dumneavoastră că parcă Turcia speră că va putea accesa cumva, prin colaborările sale de acest tip, și fondurile SAFE. Care este dinamica acestei colaborări româno-turcești în prezent? La ce ne mai putem aștepta ca mișcări și evoluții în această colaborare?

Turcia a ajuns în acest moment la un nivel de autosuficiență, conform anumitor studii, de 70-80%, dar are încă probleme în implementarea unor programe avansate, de pildă avioanele de generația a cincea. Turcia s-a remarcat prin dezvoltarea rapidă a sistemelor de drone — ținem minte vestitele Bayraktar, care au jucat un rol important în oprirea ofensivelor blindate rusești în 2022-2023. De asemenea, vedem evoluția rapidă a prezenței militare turce în lume: vorbim despre o prezență militară masivă în Somalia, Libia, Qatar și în alte regiuni. Știm că Turcia are un rol privilegiat în politica externă a statelor din Balcani.

România, în acest moment, colaborează cu Turcia în diferite domeni, inclusiv în domeniul producției diferitelor sisteme de armament. Această colaborare ar putea să fie mult mai avansată dacă anumite măsuri ar fi luate pentru a permite Turciei accesul la programele SAFE. Problema integrării Turciei în strategia de apărare a Uniunii Europene este una mai mult politică decât tehnică. Este clar că Uniunea Europeană și statele Uniunii Europene ar avea doar de profitat, dar, în același timp, trebuie să evităm și ca această colaborare cu Turcia să nu se transforme într-o dependență față de industria turcă de profil, care știm că poate fi influențată foarte ușor de deciziile politice ale președintelui Erdoğan sau ale celor care îi vor urma în această funcție.

Uniunea Europeană are, după cum bine știți, o relație aparte cu Turcia. Vorbim despre dosare politice importante, pornind de la Republica Turcă a Ciprului de Nord până la problema migranților și alte aspecte geopolitice. Dar România are interesul de a colabora cu Turcia. Din păcate, vedem că nu există o foarte mare deschidere sau nu există un foarte mare interes pentru inițierea unor colaborări militare cu partea bulgară, făcând abstracție de faptul că industria bulgară de profil este mult mai puternică decât cea din România, angajând, aproximativ, din datele oficiale, 65-70 de mii de oameni și fiind una dintre sursele de armament pentru partea ucraineană, ajutând în acest fel și bugetul național bulgar, care a obținut câteva miliarde în fiecare an din 2022 încoace. Știu că sună foarte cinic când vorbim în cifre, dar trebuie să înțelegem că nevoia de reconsolidare a apărării este primordială. Nu mai putem fi șantajați de către partea rusă cu declanșarea războiului și obligați să facem concesii politice care ne pot pune pe viitor în pericol propria democrație. În acest moment investim în propria noastră democrație, atâta timp cât nu vedem nicio rază de speranță că Federația Rusă se va democratiza. Este clar că trebuie să ne pregătim pentru ce este mai rău.

Dar, în ceea ce privește colaborarea militară dintre România și Turcia, sunt foarte multe negocieri, sunt foarte multe întâlniri, mai mult sau mai puțin oficiale, iar România încearcă cumva să profite de relațiile privilegiate politice și economice cu Turcia pentru a le transforma și în relații cu caracter militar. Statul turc a participat în mod direct la protecția spațiului aerian românesc prin misiuni de poliție aeriană. Există o colaborare bună între Armata Română și Armata Turcă și ne putem aștepta ca pe viitor partea turcă să mai vândă anumite sisteme de armament părții române.

Trebuie să înțelegem că interesele Turciei și interesele României în ceea ce privește formatul de asigurare a securității la Marea Neagră sunt, în opinia mea, puțin diferite. În timp ce România ar dori o prezență militară NATO permanentă, vedem că partea turcă folosește în continuare prevederile Convenției de la Montreux din 1936 pentru a menține această mare închisă statelor neriverane. De asemenea, construcția noului canal de legătură între Marea Marmara și Marea Neagră va oferi un nou avantaj strategic părții turce, care dispune de o flotă militară impresionantă și va putea muta mult mai ușor unitățile militare între Marea Egee, Marea Marmara și Marea Neagră.

Dar, din nou, ar fi greșit ca apărarea NATO să fie dependentă doar de un singur stat sau de două state (n.r. România, Bulgaria) sau de trei state, cu Turcia în regiune, și este nevoie ca Marea Neagră să devină o a doua Mare Baltică în ceea ce privește garanțiile de securitate și instrumentarul militar și civil pus la dispoziție pentru asigurarea securității. Turcia, desigur, are interesul să vândă cât mai multe sisteme de armament, inclusiv din motive financiare și din motive de influență politică. Pe termen scurt, putem acoperi aceste nevoi prin achiziții de armament, dar fără consolidarea unei industrii de apărare românești care să facă parte din acest întreg ecosistem militar european, va fi foarte greu pentru România să rămână un lider important pe piață sau un lider politic, pentru că înțelegem faptul că anvergura industriei de apărare oferă unui stat un important rol politic.

Și exemplul Turciei sau al Bulgariei este important. Bulgaria are un rol important în ceea ce privește susținerea Ucrainei, iar acest lucru oferă Sofiei o anumită marjă de manevră în ceea ce privește relațiile cu Bruxelles-ul. Am văzut recent evoluțiile dintre Sofia și Bruxelles atunci când a fost vorba despre introducerea numelui patriarhului rus Kiril pe lista de sancțiuni, și nu numai a acestuia. Deci avem un semnal în acest sens și, cu riscul de a discuta mai mult timp decât era preconizat, trebuie să menționăm că este păcat faptul că România și Bulgaria nu au avut până acum proiecte militare clare, având în vedere că, de pildă, Dunărea este o zonă importantă pentru ambele state. România are cea mai puternică flotă militară fluvială din blocul NATO, dar nici experiența Bulgariei în acest domeniu nu este de neglijat și, de pildă, am putea să vorbim despre un eventual program de consolidare a apărării celor două state și a NATO în această zonă, poate proiecte navale comune, dar, desigur, aceste lucruri pot fi dezvoltate mai bine de către specialiști.

Hubul european de securitate din Marea Neagră co-găzduit de România și Bulgaria

Probabil colaborarea româno-bulgară în ceea ce privește industria de apărare nu are anvergura pe care cea dintre România și Turcia ar putea-o avea, pentru că România și Bulgaria au nevoie să-și modernizeze industria de apărare sau să-și upgradeze ceea ce au ca sisteme și, în acest sens, poate nu pot oferi aceluiași lucru vecinului lor, care se confruntă cu o asemenea provocare. Dar vedeți că colaborarea româno-bulgară cumva merge în ceea ce privește, de exemplu, această operațiune comună de deminare a Mării Negre. Pe de altă parte, s-a decis recent că România și Bulgaria vor găzdui împreună un hub de securitate la Marea Neagră. Ce se poate spune despre acest hub și ce fel de presă sau reacții apar de partea românească în ceea ce privește aceste colaborări deja existente între români și bulgari?

Partea română și partea bulgară au purtat un adevărat război în culise pentru acest hub de securitate la Marea Neagră. Uniunea Europeană a încercat să împace și capra, și varza prin oferirea ambelor state a unor resurse pentru a implementa acest program. Deocamdată nu vedem rezultate clare, dar nici nu ne putem aștepta la rezultate imediate, având în vedere că vorbim despre un program ambițios, care are nevoie de o perioadă mai lungă de timp pentru implementare.

Cred că situația industriei de apărare din Bulgaria și România este o problemă care ar putea să fie rezolvată și prin accesarea unor fonduri europene sau de altă natură pentru lansarea unor proiecte comune. Pentru că, trebuie să înțelegem, cu voință politică se poate face orice, iar noi acum decontăm, după trei decenii, lipsa unui interes clar din partea factorilor politici de pe ambele maluri ale Dunării în acest sens, cu toate că, la un moment dat, au mai existat poate anumite discuții. De pildă, România și Bulgaria ar putea să aibă unități navale comune pe Dunăre, iar aici putem vorbi de infanterie marină, putem vorbi de unități de protecție și supraveghere a infrastructurii strategice dunărene, pentru că se vorbește atât de mult despre poduri, conducte și alte genuri de infrastructură critică. Deci, dacă ar exista voință politică, s-ar putea.

Armata Română și Armata Bulgară colaborează mult mai bine decât politicienii, iar acest lucru este valabil mai ales din 2007 încoace. Foarte mulți soldați români și bulgari au făcut parte din misiuni internaționale de menținere a păcii. Subunități militare române și bulgare participă în comun la foarte multe exerciții, atât în cele două state, cât și în alte părți. Această camaraderie între soldați ar putea să fie transpusă și politic, dacă ar exista voință. Dar, desigur, vorbim despre anumite interese economice.

Și, în primul rând, când vorbim despre industriile de apărare, este adevărat că ar trebui să existe și un impuls din partea comunității oamenilor de afaceri. Pentru că, până la urmă, o parte din industria de armament din Bulgaria sau din România este reprezentată de companii cu capital privat. Deci nu trebuie să fim extrem de îngăduitori cu clasa noastră politică în acest sens, pentru că este clar că majoritatea politicienilor nu au pregătirea necesară să înțeleagă această importanță, și atunci trebuie oferit un impuls.

Dar întotdeauna lucrurile pot fi făcute mai bine. Asistăm în acest moment la o relansare a intențiilor de colaborare din partea altor state: vedem declarații venite din Germania cu privire la colaborarea cu România, declarații venite din alte state care ar dori lansarea unor proiecte militare cu România, desigur în această marjă a SAFE, dar trebuie să ne uităm cu mare atenție la astfel de intenții, pentru ca zona să nu devină dependentă de importurile de tehnică de apărare din alte state.

Și chiar acum, vorbind cu dumneavoastră, îmi dau seama câte fonduri au fost pierdute de România și Bulgaria pentru că nu a existat voință politică. Chiar dacă industria de apărare din cele două țări nu este modernizată, totuși, prin accesarea unor fonduri sau prin anumite inițiative comune, puteau fi dezvoltate anumite sectoare ale industriei de apărare. Putem vorbi despre inteligență artificială, putem vorbi despre drone, putem vorbi despre sisteme de luptă robotizate sau putem vorbi despre dezvoltarea unor sisteme de armament ușor, despre construcția unor nave militare, fluviale sau maritime, având în vedere că ambele state au experiență în acest sens. De exemplu, în România au fost construite nave pentru flota maritimă a Republicii Islamice Pakistan. Deci există o astfel de experiență care ar putea să fie folosită.

Am văzut chiar săptămâna trecută vizita președintelui Indiei în Republica Moldova, Republica Macedonia de Nord și România. Știm că India este un lider important al Sudului Global, un stat cu capacități nucleare importante, un stat care are interese în industria de apărare. Poate ar fi fost bine ca această vizită să nu fi fost efectuată pe etapele Chișinău, Skopje, București, ci poate ar fi fost bine ca președintele Indiei să fi fost întâmpinat împreună de omologii săi din Bulgaria și din România. Dar nu există, din păcate, încă o înțelegere clară a cât de mult poate însemna Bulgaria pentru România și a cât de mult poate însemna România pentru Bulgaria.

Avem, desigur, anumite legături istorice care în acest moment sunt neglijate. Mai mult ne concentrăm pe probleme decât pe soluții și mai mult pe punctele care ne despart decât pe punctele care ne unesc. Și este doar o chestiune de timp până când alte state, cu o conducere politică mult mai abilă, vor profita de acest lucru.

Dar există foarte multe inițiative, mai ales private, care pot aduce cele două maluri ale Dunării mai aproape. Din păcate, însă, o să mai curgă multă apă pe Dunăre până când vom vedea anumite rezultate care să aibă cu adevărat impact.

Criza politică din România

Probabil este foarte important, înainte de toate, pentru a colabora, să avem și guverne stabile, iar această criză politică periodică ce apare în țările noastre să nu mai apară atât de des. Aici vreau să întreb despre evoluția crizei politice din România, care a început în primăvară și încă continuă — și se pare că va continua și mai mult, unii zic chiar până în septembrie și așa mai departe. Cum se va încheia această criză politică? Cât de probabil este să existe alegeri anticipate în România — ceva ce, cred, nu s-a mai întâmplat niciodată înainte? Care este natura acestei crize politice, de fapt? De ce le este atât de greu diferitelor partide, care au colaborat atât de mult împreună, să se înțeleagă?

Mai în glumă, mai în serios, anterior vedeam dese declarații în mass-media despre o românizare a vieții politice din statul bulgar și o bulgarizare a vieții politice din statul român. În România, criza politică a fost declanșată de interese personale, de ambițiile unor lideri politici. Din nefericire, vedem că aceste crize sunt continuate și prin ambiguitatea ambițiilor politice ale liderilor de la București. Vedem că se încearcă pasarea responsabilității acestei crize pe umerii celorlalți. În același timp, vedem și evoluțiile îngrijorătoare din jurul polului politic pro-european.

Nu cred că vom asista foarte curând la o stabilizare a situației politice. Poate va fi identificată o soluție pentru un guvern de criză care să păstorească destinele economice și politice ale României pentru câteva luni. Cred că alegerile anticipate sunt din ce în ce mai aproape. Șocurile care vor urma în această toamnă și în această iarnă vor fi decontate electoral. Este foarte probabil ca această strategie de formare a unui cordon sanitar care să țină departe forțele populiste să nu mai aibă rezultatul scontat.

În același timp, vedem cum ambițiile unor oameni mărunți, că nu putem să îi numim altfel, ale unor lideri politici duc la slăbirea capacității de funcționare a statului român, dar și a statului bulgar la un moment dat. Cred că în acest moment Bulgaria a scăpat oarecum de amenințarea unei crize politice permanentizate. Guvernul Radev pare să fi înțeles anumite linii roșii care au fost trasate pentru guvernul Orban și joacă între acele linii pentru a-și menține relațiile bune cu Bruxelles-ul și accesul la fondurile europene.

În România, deocamdată, liderii politici se ascund sub cuvinte mari, sub declarații foarte grandioase, dar nu au în acest moment gândul încheierii acestei crize, singurul lor obiectiv fiind subminarea opoziției politice, a partidelor pe care le consideră țintă, și, desigur, este o fugă totală de responsabilitate pentru situația creată. Nu am văzut niciun lider politic care să își asume anumite greșeli făcute și, practic, asistăm la un joc de uzură, așteptând ca ceva să se întâmple, fără a fi pregătiți de concesii. Dar, după cum spuneam, vorbim despre ambiții personale ale fostului premier Bolojan, ale liderilor Partidului Social-Democrat, ale președintelui Nicușor Dan. Deci este clar că vom mai avea câteva săptămâni de liniște aparentă, dar pline de negocieri în spatele ușilor închise.

Forțele aeriene au doborât drone peste teritoriul românesc

Săptămâna în care discutăm a fost marcată și prin faptul că, pentru prima dată, Forțele Aeriene ale României au doborât drone străine. Ce urmează după acest incident? Cum priviți reacțiile autorităților românești, care înainte erau mult mai reținute la astfel de acțiuni? Ne vom aștepta la o astfel de fermitate și în viitor în ceea ce privește apărarea graniței românești?

Este clar că, după summitul NATO 3.0 și evoluțiile pe frontul propagandei pe care le-am văzut în urma cazurilor de la Galați și de la Constanța, autoritățile au eficientizat modul în care sunt coordonate aceste situații. Practic, vedem o schimbare a modului în care sunt gestionate situațiile de criză. Chiar sâmbătă dimineață a fost doborâtă o a doua dronă, în două zile. Ulterior partea română a mai doborât o dronă, iar ambasadorul rus la București a fost convocat la MAE român. Autoritățile de la București au decis rechemarea pentru consultări a ambasadorului român la Moscova, precum și expulzarea unui diplomat rus. La rândul său, partea rusă a amenințat cu implementarea unor măsuri similare.  

Această fermitate poate fi înțeleasă și prin intențiile președintelui Nicușor Dan (n.r.: care este comandantul Forțelor Armate ale statului român, conform Constituției), dar și ale actualului guvern, de a demonstra publicului român, electoratului român, că aceste drone sunt interceptate. După cazul de la Galați, când am avut un incident cu două persoane rănite, și cazul din portul Constanța, există deja o revoltă generală din partea publicului. Pe fondul unor cheltuieli din ce în ce mai mari pentru apărare, care, desigur, ar trebui înțelese și explicate mai bine publicului, prin astfel de gesturi dure și prin răspunsurile oferite de partea română se încearcă implementarea unei strategii cât mai ferme față de acțiunile Federației Ruse, dar din păcate, pe termen lung, nu este o strategie viabilă. O astfel de dronă poate costa câteva zeci de mii de euro sau dolari, dar costurile de operare ale unui avion F-16 sau costurile rachetelor folosite pentru doborârea acestor drone sunt mult mai mari decât costul unei drone. Din punct de vedere economic, nu este o strategie viabilă.

Nu este pentru prima dată când un pilot român de F-16 doboară o dronă. Acest lucru s-a întâmplat și pe frontul baltic, când un pilot român dintr-o subunitate aeriană care făcea parte din misiunea de poliție aeriană din regiune pentru protecția statelor baltice, state membre NATO, a doborât o dronă rusească. Deci era doar o chestiune de timp până când acest lucru avea să se întâmple mai des și în spațiul Mării Negre. Este un spațiu al Mării Negre pe care Federația Rusă l-a tratat ca pe propria ogradă în ceea ce privește incursiunile dronelor. Trebuie să înțelegem că aceste drone nu sunt trimise aleatoriu. Ele sunt trimise intenționat în spațiul aerian al unor state țintă, pentru că, dacă ne uităm și la zona unde a fost doborâtă această dronă, la câteva sute de kilometri de linia frontului, ne dăm seama de faptul că aceste drone sunt practic o extensie a procesului de reimperializare a politicii externe a Federației Ruse.

Căderea cabinetului Munteanu și formarea guvernului Tofan în Republica Moldova

România nu este singura țară aflată într-un proces de tranziție între un guvern care a demisionat și un guvern nou: Republica Moldova se află în prezent în aceeași etapă. Este interesant că nu prea s-a discutat în presa românească sau, în general, în regiune despre motivele căderii Guvernului Munteanu, care au fost legate de niște scandaluri de corupție și de numirea unor apropiați ai partidului de guvernământ, PAS, în funcții bine plătite. Deci la ce ne așteptăm de la formula guvernamentală condusă de domnul Tofan, care este desemnat prim-ministru? În ce fel va aduce ceva nou față de Guvernul Munteanu, având în vedere că aderarea la Uniunea Europeană era o prioritate și pentru Munteanu, teoretic? Și, nu în ultimul rând, cum se va garanta că scandalurile de corupție de dinainte nu se vor repeta? Putem oare aștepta o schimbare calitativă și în acest sens?

Nu, cu siguranță nu ne putem aștepta la o schimbare pe termen scurt. Cu siguranță vor mai fi făcute dezvăluiri în acest sens. Trebuie să înțelegem foarte clar că problema corupției în Republica Moldova nu a apărut odată cu PAS. Este o problemă sistemică. Decontăm trei decenii în care practic nu s-a făcut mare lucru în acest sens.

PAS a venit la guvernare cu o puternică agendă îndreptată împotriva corupției și, cu siguranță, publicul avea așteptări mai mari. Mai ales implicarea unor reprezentanți ai familiei extinse a doamnei președinte a făcut acest caz și mai răsunător. Cazul de la Moldatsa, unde un post important a fost ocupat de o persoană fără studiile necesare, și alte cazuri similare de-a lungul timpului au făcut ca aceste teme să fie din ce în ce mai sensibile și exploatate de propaganda pro-rusă. Dar vorbim despre o revoltă reală a oamenilor față de această situație, o revoltă îndreptățită. Trebuie să înțelegem că vorbim despre niște salarii care sfidează bunul simț, nu numai în Republica Moldova, ci și în state europene.

Dar pe termen scurt nu ne putem aștepta la schimbări importante. Guvernul Munteanu a plecat în urma unui conflict între premierul Munteanu și o serie de lideri ai PAS. Este clar că și această luptă anticorupție este unul dintre motivele pentru care acesta a plecat, pentru că există o serie de personaje politice care par de neatins, iar premierul Munteanu a încercat să ia o serie de măsuri. Nu spun că marea majoritate a partidului PAS nu luptă împotriva corupției, dar există multe semnale cu privire la interese de grup, interese mai puțin legale pe care pot să le aibă anumiți oameni de afaceri cu legături cu PAS sau anumiți înalți funcționari.

Dar în acest moment PAS decontează faptul că timp de decenii nu au fost luate măsuri în acest sens. Premierul Tofan a fost deja afectat de un prim scandal politic. Ministrul Agriculturii a demisionat ca urmare a faptului că și-a ascuns o parte din trecutul politic, acesta fiind membru al Partidului Democrat, fostul partid al oligarhului Plahotniuc. Desigur, acest scandal nu este de bun augur pentru premierul Tofan. Dar va mai dura puțin până vom înțelege ce linii roșii și-a negociat domnul Tofan în acest sens și la ce ne putem aștepta.

Este important să înțelegem faptul că în acest moment premierul Tofan nu va avea 100 de zile de grație, așa cum se oferă în general, și trebuie să ne așteptăm și la o serie de proteste pe fondul scumpirilor așteptate în perioada următoare. Este extrem de important ca Guvernul Tofan să acorde o importanță aparte luptei împotriva corupției, acesta fiind și un avertisment venit ca un sfat prietenesc, dar menționat în mod repetat de la Bruxelles. Lupta anticorupție va trebui să aibă rezultate în perioada următoare, dar, desigur, este greu de vorbit despre acest lucru în momentul în care avem un sistem de justiție corupt și când vedem că reforma nu are încă rezultatul scontat.

Europenizarea Republicii Moldova

Dumneavoastră petreceți în fiecare săptămână câteva zile, cel puțin, la Chișinău și, în general, în Republica Moldova. Cum se simte sau cât de mult se simte europenizarea în acest stat care face pași rapizi în direcția Uniunii Europene, dar totuși bănuiesc că a te transforma într-un stat european ia timp și este nevoie de modificări nu doar legislative, ci și în societate, în diferite raporturi de putere, chiar poate și în structura economică și așa mai departe? Cât de mult avansează și cât de mult se vede o europeanizare în Republica Moldova și cât de realist este ca ea să adere la Uniunea Europeană chiar în anii apropiați?

Se fac eforturi pentru reformă, dar și populația este nemulțumită, având în vedere costurile înalte. De asemenea, putem spune că, din punctul de vedere al populației Republicii Moldova, Chișinăul, mai mult sau mai puțin, este integrat în Uniunea Europeană, marea majoritate a populației având pașapoarte ale unor state membre ale UE. Și nu vorbim doar despre statul român, ci și despre statul bulgar, portughez, italian, german, spaniol, grec, cipriot. Nu există practic niciun stat membru al Uniunii Europene unde să nu existe o mică comunitate de cetățeni ai Republicii Moldova.

Această migrație masivă are un cost social, politic și economic de neimaginat. Republica Bulgaria și România pot înțelege acest lucru, dar amploarea este mult mai mare în Republica Moldova. Din punctul de vedere al politicii externe, Republica Moldova stă destul de bine. Diplomația peer-to-peer implementată de președinta Maia Sandu și de alți înalți factori politici de la Chișinău pare să aibă succesul scontat. Maia Sandu pare că deschide mai multe uși decât mulți lideri politici din regiune, inclusiv premierul Radev sau președintele Nicușor Dan.

Dar este greu de spus dacă Guvernul Tofan și președinta Maia Sandu vor reuși să respecte calendarul pe care și l-au autoimpus și cu care au câștigat alegerile ultima dată. Trebuie să înțelegem că alegerile din 2024 și 2025 din Republica Moldova nu au fost câștigate de Maia Sandu sau de PAS, ci au fost câștigate de Europa, de visul de a trăi într-o țară democratică, într-o țară europeană, al marii majorități a populației din fosta republică sovietică. Eu locuiesc la Chișinău de foarte mult timp și pot vedea schimbările. Sunt schimbări în mentalitate, dar mai avem foarte mult de lucru în acest sens.

După cum spuneam, Republica Moldova devine destul de vulnerabilă și la anumite raporturi dintre unele state. Vedem relația dintre Budapesta și Kiev și cum Republica Moldova a așteptat rezolvarea acestei crize pentru deschiderea oficială, din punct de vedere politic, a negocierilor. Din punct de vedere tehnic, Republica Moldova este destul de avansată și o parte dintre capitole vor fi închise destul de rapid. Același lucru nu este valabil pentru Ucraina. Se vorbește foarte mult despre decuplare la Chișinău și în alte capitale europene. Am văzut cum Ungaria a blocat deschiderea a încă două capitole. Cu siguranță Republica Moldova trebuie să își dezvolte un sistem de diplomație bilaterală pentru a nu mai permite apariția unor astfel de cazuri, când depindem de crizele altora. Este important ca problemele Republicii Moldova să fie cunoscute și în alte capitale europene, tocmai pentru a se răspunde cât mai rapid problemelor ce pot fi provocate de evoluțiile politice din anumite state.

Inclusiv cu Sofia, Republica Moldova trebuie să aibă legături mult mai bune. Mă așteptam ca până în acest moment să existe cel puțin o vizită oficială a unui înalt oficial de la Chișinău la Sofia. Nu știm care sunt intențiile Guvernului Radev față de Republica Moldova. Știm că sunt anumite dosare care ar trebui discutate, inclusiv situația comunității bulgare din Republica Moldova. În contextul reformei administrative atât de importante din Republica Moldova, regiunea Taraclia își va menține un statut aparte, dar în același timp este nevoie de clarificarea anumitor intenții și de identificarea relansării anumitor discuții privind inclusiv colaborarea economică. Atât Bulgaria, cât și Republica Moldova se cunosc foarte puțin și, din nefericire, comunitatea bulgară din regiunea Taraclia este în continuare prizoniera propagandei ruse.

Există anumite evoluții, dar timpul nu ne iartă și este nevoie de o recalibrare a acestor relații, indiferent de opțiunile politice ale premierului Radev, pentru că Republica Moldova nu își poate permite să transforme Sofia într-un dușman, iar la Sofia ar trebui înțelese mai bine problemele Republicii Moldova. De asemenea, Republica Moldova trebuie să depună toate eforturile pentru ca relațiile tensionate care pot apărea între Sofia și Kiev să nu afecteze drumul european al Republicii Moldova.

Efectele colaborării între Sofia și Chișinău din ultimii ani

În ultimii doi ani au avut loc întâlniri diplomatice mai intensive, care au dus la o situație în care există și o universitate bulgară cu filiala la Taraclia, există mai multe idei de influențare a unor mass-media bulgărești bazate în zona populată de bulgarii din sudul Moldovei. Există foarte multe intenții, dar și deja anumite realizări în ceea ce privește această intensificare a relațiilor între Republica Bulgaria și Moldova sau, dacă doriți, cu regiunea din cadrul R. Moldova care este bulgarofonă sau are legături cu spațiul bulgăresc. Oare putem vorbi deja despre anumite efecte ale acestor interacțiuni mai intensive ale acestei infrastructuri de legături care a fost creată, inclusiv la nivel academic? Sau, probabil, ar trebui să așteptăm mai mult pentru a vedea primele efecte și transformările care cred că au fost intenționate, inclusiv de statul R. Moldova, când a permis aceste colaborări?

Implicarea Universității „Anghel Kanchev” din Ruse în dezvoltarea învățământului din comunitatea bulgară din sudul Republicii Moldova este extrem de importantă. Taraclia poate deveni un punct de sprijin și pentru importanta comunitate bulgară din Ucraina. Se pot face mai multe lucruri, dar, din păcate, și numărul populației bulgare din Republica Moldova este în continuă scădere datorită emigrației. O parte dintre aceste persoane, desigur, pleacă către Bulgaria, o parte către Federația Rusă, și avem nevoie de o mai bună înțelegere a acestor fenomene pentru a putea implementa politici menite să reducă acest exod.

Zona are nevoie de investiții, este clar, dar nu mă aștept ca investițiile economice să fie atât de importante, având în vedere numărul mic al populației. Pentru a investi într-o regiune îți trebuie o bază de populație care să ofere, desigur, forță de muncă și o piață de desfacere. Dar anumite investiții pot sprijini regiunea să mențină cel puțin nivelul actual de dezvoltare și să formeze o bază pentru dezvoltarea viitoare.

Cred că Bulgaria ar putea colabora mai mult cu Republica Moldova și în domeniul tehnologiilor de vârf, dar aici, desigur, este nevoie și de inițiativă privată. Nu ne putem aștepta ca statul bulgar să facă totul sau statul Republica Moldova să facă totul. Ar fi, poate, de bun augur și o mai bună colaborare între România și Bulgaria în acest sens, dar aici sunt diferențe de opinie și anumite rivalități birocratice.

În Republica Moldova, Bulgaria are o imagine foarte bună, și nu numai din punctul de vedere al legăturilor istorice comune, ci și din punct de vedere uman. Foarte mulți cetățeni ai Republicii Moldova cunosc Bulgaria prin prisma deplasărilor din perioada de vară. Ar fi de bun augur dezvoltarea imaginii Republicii Moldova ca destinație turistică pentru cetățenii bulgari. Este o problemă pe care și România încearcă să o rezolve. România este mult prea puțin cunoscută ca destinație turistică pentru o mare majoritate a cetățenilor bulgari. Consolidarea infrastructurii rutiere către Republica Moldova prin România va sprijini foarte mult acest lucru. Vedem și investițiile în anumite domenii venite din Bulgaria.

De asemenea, trebuie să ne uităm și la această geopolitică a gazelor, despre care am mai vorbit și cu dumneavoastră, și la rolul jucat de Bulgaria în asigurarea securității energetice a Republicii Moldova. Avem nevoie de mai multe discuții privind modul în care Republica Bulgaria se poate implica în procesul de reintegrare a regiunii transnistrene, probabil și în rezolvarea anumitor probleme punctuale din relațiile dintre Chișinău și comunitatea bulgară din sudul Republicii Moldova.

Bulgaria are un interes în susținerea Republicii Moldova, cu siguranță. Securizarea Republicii Moldova aduce beneficii statului bulgar. Republica Moldova este un dosar mult mai ușor de gestionat pentru Sofia față de cum este dosarul ucrainean, având în vedere numărul mai mic al populației și problemele bilaterale mult mai mici ca anvergură. Dar, în același timp, putem înțelege de ce Republica Moldova ocupa un rol periferic în politica externă bulgară. Aici este și vina părții moldovenești, care ar fi trebuit să depună eforturi mai mari în acest sens. Desigur, diplomații moldoveni de la Sofia depun toate eforturile în măsura posibilităților, dar nu ne putem aștepta la minuni. Ar fi de bun augur ca și autoritățile moldovenești să fie mai active în inițierea unor discuții cu Sofia, inclusiv prin invitarea premierului Radev la Chișinău și Taraclia. Știm că domnul Radev este implicat în susținerea bulgarilor de pretutindeni, am văzut acest lucru și în timpul mandatelor sale prezidențiale. Deci ar fi de bun augur o invitație transmisă premierului Radev în acest sens. Cred că Republica Moldova nu ar trebui să intre într-un con de umbră la Sofia, pentru că pe viitor ar putea să existe probleme în procesul de integrare europeană. Republica Moldova nu își poate permite să nu aibă relații excelente cu Sofia.

Rumen Radev și relațiile româno-bulgare

Să conchidem și cu dimensiunea româno-bulgară a relațiilor lor, inclusiv în ceea ce privește Republica Moldova, dar și nu numai. A fost semnat un parteneriat strategic în 2023 între România și Bulgaria, inclusiv de Rumen Radev însuși. Tot așa, în 2025 a fost semnat un memorandum de înțelegere între Grecia, România și Bulgaria, care privește dezvoltarea coridoarelor de infrastructură între cele trei țări. Și acum ați menționat și așa-numitul coridor vertical de gaze naturale, care este o inițiativă sprijinită de Rumen Radev. El a avut amabilitatea să îl invite pe Nicușor Dan la Sofia imediat după ce Nicușor Dan a fost ales președinte acum un an. Dar vedem că nu a fost realizată această vizită a lui Nicușor Dan, iar invitația nu a fost onorată. Și probabil merită să ne întrebăm cum această dinamică nouă, sau nu știu, această complexitate, dacă doriți, a politicii externe bulgare, care este legată de președintele Radev, pentru care există diferite opinii: unii zic că nu este atât de mare schimbarea, alții vorbesc despre opinii contradictorii sau poziții contradictorii, unii sugerează că este o politică multinivel și așa mai departe… Deci sunt diferiți termeni, dar oricum este evident că Radev are poate un stil propriu de a face politică externă. Deci cum faptul că Radev este deja o persoană puternică la Sofia schimbă dinamica relațiilor româno-bulgare, atât în ceea ce privește relațiile dintre București și Sofia, cât și în ceea ce privește relațiile legate de Republica Moldova?

Bine, Bulgaria joacă un rol important în Balcanii de Vest. Vedem această încercare a premierului Radev de a menține relații deschise cu Belgrad, cu Ankara. Bulgaria joacă un joc diplomatic, desigur, caracterizat și de poziția sa geografică, de linia istorică. Trebuie să contextualizăm foarte mult modul în care domnul Radev duce această politică. Premierul Radev are și acest mandat politic clar prin majoritatea parlamentară pe care o are. El are nevoie să ofere rezultate de politică externă. El a învățat niște lecții clare de la președintele Erdoğan, dar și de la președintele Trump și de la alți lideri cu o politică mai populistă, și știe că rezultatele de politică externă pot fi traduse în sprijin electoral intern.

Față de România, Bulgaria da, cu siguranță are anumite rețineri. Aceste rețineri nu cred că își au rostul în acest moment, ar trebui să existe o deschidere. Bine, premierul Radev poate să facă și o veche glumă, în sensul că: dacă premierul Radev sună la București, cine îi răspunde? Deci această instabilitate politică din România are un impact asupra relațiilor bilaterale. În același timp, vedem și o anumită reținere provocată probabil și de anumite carențe de comunicare din partea celor două state.

Cred că vom asista pe viitor, cel puțin pe termen mediu, la relansarea discuțiilor, dar o vizită de înalt nivel este mai mult decât necesară, fie a președintelui Nicușor Dan la Sofia, fie a premierului Radev la București, poate chiar și o ședință de guvern comună. Dar da, această criză politică din România are impact asupra relațiilor bilaterale, așa cum anterior crizele politice din Bulgaria aveau acest impact. Pentru că, da, acum pe un ton umoristic putem încheia spunând: premierul Radev sună în România. Cine răspunde la Palatul Victoria? Cine este personajul cu care premierul Radev poate dialoga? Deci este clar că avem nevoie de mai multă stabilitate și în România înainte să vorbim despre relansarea acestor discuții.

Anumite proiecte comune româno-bulgare pot fi implementate în Republica Moldova pentru asigurarea unei europenizări mai active a Republicii Moldova. Acest lucru nu ar trebui să coste foarte mult bugetul celor două state și, în același timp, trebuie să înțelegem că relațiile dintre așa-zișii suveraniști din România și așa-zișii suveraniști din Bulgaria pot dăuna pe termen lung relațiilor dintre cele două state sau cu Republica Moldova. Știm că anumite partide din Bulgaria, dar și din România, au pretenții teritoriale în anumite zone din Est. Acest lucru contravine tuturor tratatelor internaționale aflate în vigoare, iar în acest sens trebuie să fim extrem de atenți atunci când atingem anumite probleme istorice.

Cred că este vorba despre lipsa de voință politică în acest moment pentru a asigura mai clar o revigorare a relației dintre cele două state, România și Bulgaria. Cele trei state pot colabora foarte bine în dezvoltarea anumitor proiecte turistice, culturale, economice și de altă natură, dar în acest moment vedem anumite probleme politice interne care, desigur, au un impact mai mare.

Comunitatea bulgară din Republica Moldova poate fi salvată de o intervenție clară a Sofiei. Nu avem nevoie doar de invitarea unor trupe sau grupuri de cântăreți și dansatori bulgari din Republica Moldova la Sofia pentru a dansa, a juca și a spune că totul este bine, că se păstrează tradițiile bulgare. Comunitatea bulgară din actualul teritoriu al Republicii Moldova și din sudul Basarabiei este comunitatea care a jucat un rol important în formarea statului bulgar modern. Fără acest aport istoric al bulgarilor basarabeni, statul bulgar modern nu ar fi existat. Iar sacrificiile istorice ale acestei comunități par a fi uitate de Sofia. Nu vorbim doar despre sacrificii materiale, dar de faptul că Bulgaria are o datorie istorică față de comunitatea bulgarilor basarabeni. Și oricât s-ar încerca trecerea sub preș a acestei datorii, prin burse oferite sau prin anumite ajutoare materiale, totuși istoria ne arată că această datorie rămâne neplătită și crește.

Faptul că oferim burse studenților bulgari este foarte bine, dar faptul că ei rămân în Bulgaria după aceea este de bun augur doar pentru statul bulgar. Este nevoie de politici care să stimuleze revenirea lor. Comunitatea bulgară din Republica Moldova și din Ucraina se veștejește și, din păcate, cel mai probabil și prin prisma presiunii ruse, în câteva decenii această comunitate ar putea să își înceteze existența. Reimperializarea politicii externe a Federației Ruse are un cost enorm pentru comunitatea bulgară. Practic, tinerii bulgari din Republica Moldova sunt transformați în soldați ai Russkiy Mir încă din școală. Acest lucru nu se întâmplă de ieri, ci se întâmplă de decenii.

Sofia ar trebui să fie mult mai implicată în regiune tocmai pentru a-și salva onoarea, pentru a își salva istoria. Și nu este un discurs naționalist, este pur și simplu o concluzie pe care o trag și în urma interacțiunii pe care statul român o are cu etnicii români de la est de Prut, cu etnicii români din Republica Moldova și Ucraina. Este timpul ca Bulgaria să își recupereze această istorie. Este timpul ca statul bulgar modern să își plătească datoriile istorice, de onoare, pe care le are față de bulgarii din Basarabia.

Foto: La 10 iunie 2026, prim-ministrul bulgar Rumen Radev a purtat discuții cu omologul său moldovean de atunci, Alexandru Munteanu, la Sofia (sursă: Consiliul de Miniștri)

Abonează-te la canalul blogului Podul Prieteniei de pe YouTube, unde sunt publicate mai multe interviuri video şi audio! Blogul mai poate fi urmărit pe Facebook şi Twitter. Canalul lui în limba română din Telegram este aici. Iar aici este newsletter-ul lui de pe Substack în limba engleză.

About Author