Vladimir Mitev
Rezumat
Iată un rezumat detaliat al celei de-a doua părți a interviului cu Paltin Nottara, care explorează destinul familiilor fanariote în România, legăturile istorice balcanice și moștenirea culturală a familiei sale.
Relațiile dintre familiile fanariote în România modernă
Paltin Nottara explică faptul că, spre deosebire de perioada bizantină, când marile familii (Notaras, Paleologos, Cantacuzino, Mavrocordat) erau strâns legate prin căsătorii, odată stabilite în principatele române, aceste legături de clan s-au destrămat. Strategia acestor familii a fost „împământenirea”: au preferat alianțele matrimoniale cu boierimea locală (precum familia Grădișteanu) pentru a fi asimilați mai ușor și pentru a-și securiza poziția socială și economică. În perioada modernă și sub regimul comunist, aceste elite nu au mai format un grup unitar, mulți evitând să-și afișeze originile nobile.
Interacțiuni contemporane și anecdote
După 1990, Paltin Nottara a restabilit legături cu figuri proeminente precum Neagu Djuvara și Alexandru Paleologu. O amintire notabilă este legată de numirea lui Alexandru Paleologu ca ambasador la Paris în 1990; Nottara l-a însoțit la preluarea ambasadei (Hôtel de Béhague), descriind atmosfera rece a personalului din vechea gardă și scurta durată a mandatului lui Paleologu, destituit pentru susținerea manifestanților din Piața Universității. De asemenea, prin cercetări genealogice comune cu Neagu Djuvara, a descoperit înrudiri vechi prin familia Grădișteanu.
Moștenirea bizantină și formarea statului român
Interviul atinge subiectul complex al migrațiilor în Balcani și al originii comune a populațiilor de pe ambele maluri ale Dunării. Nottara menționează rolul arnăuților și al vlahilor din sudul Dunării (cum ar fi cei din Arbanasi sau Moscopole) în formarea elitelor românești. Este evocată și teoria mișcării pendulare a populației între nordul și sudul Dunării, precum și originea vlahă a dinastiei Asăneștilor, subliniind că istoria regiunii este marcată de o continuitate și o întrepătrundere mult mai mare decât se recunoaște oficial.
Contribuții culturale și rolul istoric al familiei Nottara
Sunt evidențiate figuri cheie ale familiei:
- Patriarhul Dosoftei Notaras: Un apărător al culturii române, care a scris prefața Bibliei de la București (1688) și a susținut traducerea textelor sfinte în limba poporului, opunându-se Patriarhiei de la Constantinopol.
- Ion M. Vasilescu-Nottara: Jurist interbelic, contributor la unificarea Codului comercial român.
- Membrii din Grecia: Familia a plătit un „tribut de sânge” în Războiul de Independență al Greciei (Missolonghi) și a continuat să joace un rol politic major în statul grec modern.
Concluzii și dezamăgiri post-decembriste
Paltin Nottara se declară ultimul reprezentant al ramurii românești a familiei. Deși s-a întors în România în anii ’90 cu dorința de a contribui la reconstrucția țării, mărturisește o anumită dezamăgire față de evoluția politică din acea decadă („anii pierduți”). Totuși, rămâne mândru de moștenirea culturală lăsată prin filme documentare (precum „Regăsirea Bizanțului”), cărți și monografia despre Ana Nottara, considerând că a reușit să păstreze vie memoria familiei în arhiva istoriei sud-est europene.
Prima parte a interviului cu Paltin Nottara
Interviu
Relațiile dintre familiile fanariote din România
Ați vorbit pe larg despre rolul familiei Nottara în timpuriole fanariote, menționând că era apropiată de familii precum Paleologu sau Mavrocordat. Fac un salt în prezent: mai avem moștenitori ai acestor familii fanariote în România? Unii fac parte din elita culturală sau diplomatică (mă refer la familia Paleologu). Care sunt relațiile între aceste familii astăzi? Se sprijină reciproc? Mai au un rol de elită?
Aici trebuie să lămuresc un lucru, modificarea ortografiei numelui de familie din Notaras în Nottara. În dezbaterea culturală din secolul 19 privind grafia limbii romîne în mod aparent familia greacă a ales varianta italienizantă!
Dacă în Imperiul Bizantin familiile Notaras, Paleologos, Cantacuzino sau Mavrocordat erau foarte legate prin căsătorii (doi dintre fiii lui Luca Notaras erau căsătoriți cu o Cantacuzină, respectiv o Paleologă), după căderea Constantinopolului aceste legături s-au destrămat. Când Dimitros Nottaras a venit în 1719, s-a căsătorit în familia Grădișteanu, una dintre cele mai bogate de atunci. Familiile Cantacuzino sau Paleologu nu apăreau ca fiind la fel de importante în acel moment în România; au apărut mai târziu. Genealogic vorbind, prezența Paleologilor în Balcani după 1453 este un subiect ce ar trebui cercetat mai mult; ei au reapărut târziu în România. Eu cred că primii prezenți au fost Cantacuzinii și Notaras.
În România nu au existat legături de clan între aceste familii ca pe vremea Bizanțului. Nu cred că vreun Paleolog s-a căsătorit cu vreo Cantacuzină aici. Totuși, când m-am întors în anii ’90, am luat legătura cu domnul Alexandru Paleologu și cu o altă familie, Djuvara (care era din Constantinopol, dar de origine aromână). Lucrând cu domnul Neagu Djuvara, am descoperit că suntem înrudiți prin familia Grădișteanu; am pus arhivele cap la cap și am făcut o genealogie documentată. L-am apreciat mult pe Neagu Djuvara, un om distins, cu umor și idei originale.
Cu domnul Alexandru Paleologu am o anecdotă din perioada când a fost numit ambasador la Paris (1990). M-a sunat și mi-a propus să vizităm împreună ambasada. Am plecat împreună la Paris, l-am invitat și pe Stelian Tănase directorul revistei 22, și ne-am prezentat la sediul ambasadei, aflat într-unul dintre cele mai frumoase palate pariziene, Hôtel de Béhague. Personalul de acolo, numit de regimul comunist și neschimbat încă, ne-a primit cu o distanță respectuoasă, dar rece. Am vizitat clădirea, ne-am așezat în micul teatru de acolo și domnul Paleologu ne-a întrebat: „Și acum ce facem?”. Nu a avut mult timp la dispoziție, pentru că a fost destituit repede după ce a luat apărarea „golanilor” din Piața Universității.
Deci, aceste familii nu au mai avut în România aceleași relații strânse. Sub comunism, toată lumea se ferea să spună că are origini nobile. Căderea Bizanțului a schimbat nu doar fața Europei, ci și viața socială a elitei. Mai trebuie să menționez că în timpul Războiului de Independență al Greciei (1821-1831), familia Notaras din Grecia a participat activ, plătind un tribut de sânge la Missolonghi. După apariția statului grec modern, membrii familiei au fost din nou miniștri și parlamentari, reluându-și importanța.
În România, familia Nottaras a căutat să se „împământenească”, preferând alianțe matrimoniale cu boierimea pământeană pentru a fi asimilați mai ușor. Nicolae Gane sau Octav-George Lecca, care au studiat aceste relații, confirmă că nu sunt foarte multe legături între familiile fanariote stabilite aici și restul elitei fanariote de pe plan local.
Elitele bizantine și rolul lor în formarea statului român modern
Aș vrea să rămânem puțin în zona moștenirii bizantine. L-ați menționat pe Neagu Djuvara, care era aromân. Aromânii sunt o populație care are legătură cu această moștenire. Citind despre Arbanasi, un sat turistic lângă Veliko Târnovo (capitala medievală bulgară), am aflat că era populat de un fel de vlahi sau populație rămasă din timpurile bizantine ca gardă pentru zonă. După războaiele ruso-turce de la începutul secolului XIX, acești oameni se mută în Țara Românească și se integrează rapid în elite. În ce măsură aceste legături bizantine, aromâne, vlahe sau arnăuțe (arbanasi sunt o variantă a denumirii arnautilor) au jucat un rol în formarea statului român modern?
Întrebarea este foarte interesantă și trimite la o dezbatere istorică neterminată despre organizarea statală de pe ambele maluri ale Dunării. Există o memorie a originii comune care a traversat secolele. Într-adevăr, arnăuții au făcut parte din garda voievozilor români. Această problemă a evoluției populației din Balcani are repercusiuni până recent. Mișcările de populație din Macedonia sau Albania spre nord au fost dese. O familie macedoneană Gojdu din Moscopole a ajuns importantă chiar și în Ungaria, la Budapesta. În România îl avem pe Macedonski, de origine aromână clară.
Astăzi, lingvistul Dan Alexe susține o teorie (care nu e nouă) despre crearea poporului român printr-o mișcare pendulară între sudul și nordul Dunării în secolele VII-XII. Rădăcinile limbii și ale populației se găsesc și în sudul Dunării.
Pare a fi un aspect puțin cunoscut de publicul larg, fie el român sau bulgar. Există o apropiere istorică între ambele popoare, dar multă lume nu conștientizează aceste fapte.
Faptul că romanii s-au retras în 271 nu a însemnat că toată populația din Dacia a plecat. Retragerea a fost mai degrabă administrativă. Problema revenirii celor din sud în nord rămâne o enigmă fără răspuns clar. Istorici români din secolul XIX avansau ideea că dinastia Asăneștilor (al doilea țarat bulgar) era de origine vlahă, nu slavă. Este adevărat că Balcanii au fost o regiune cu migrații constante în toate direcțiile.
Sosirea slavilor în secolul VI a creat o diferențiere, prezența lor fiind mai masivă în sud (Bulgaria, Grecia). Sub presiunea istoriografiei comuniste (Roller), s-a spus că prezența slavă în nordul Dunării a fost masivă și pașnică, ceea ce nu este complet adevărat. În nord existau deja avarii, veniți din Asia Centrală. Slavii nu au venit chiar pașnic iar Bizanțul a avut mai mult de-a face cu avarii. Documentele sunt rare și câteodată imprecise. Este o enigmă cum, dintr-odată, acele populații s-au organizat statal atât de eficient încât să pună în dificultate Imperiul Bizantin, care a pierdut teritoriul Bulgariei pentru o vreme.
Familia Nottara în timpurile contemporane
Mă gândeam la legăturile unei astfel de familii fanariote internaționalizate (Grecia, Franța, România). În istoria contemporană (după Mica Unire sau în perioada interbelică), ce rol a mai jucat familia Nottara?
În afară de Constantin Ion Nottara și fiul său, un văr al primului a fost avocat, scriitor, autor al un unui roman foarte interesant «Suflete obosite» publicat în 1898 și socotit de o parte a criticii contemporane cel dintîi romancier modern este un alt membru activ al familiei, Ion M. Vasilescu-Nottara, deputat și membru al Consiliului Legislativ interbelic al cărui nume este legat de realizarea Codului comercial unificat român. Dar vreau să revin la patriarhii Ierusalimului, Dosoftei și Hrisantos Notaras. Dosoftei a fost cel care a susținut traducerea bibliei în limba română. Biblia de la București (1688) are o prefață scrisă de el. Dosoftei s-a opus Patriarhului de la Constantinopol, care nu dorea ca biblia să fie tradusă în română. Deși se numește „Biblia lui Șerban Cantacuzino”, prefața îi aparține lui Dosoftei Notaras. El a militat mereu pentru apropierea textelor religioase de limba națională a poporului.
Cei doi patriarhi au călătorit enorm în toată lumea ortodoxă. Hrisantos a traversat Mediterana de zeci de ori între Grecia și Turcia pentru a apăra comunitățile. Ei au fost apărători pașnici ai ortodoxiei în Imperiul Otoman, un imperiu care, trebuie spus, nu și-a obligat supușii să adopte islamul. Conversiunile erau mai degrabă decizii personale pentru a scăpa de impozite.
Din punct de vedere al moștenirii în România, eu sunt ultimul. Fiul meu nu mai este printre noi. Am încercat să fac ce am putut în anii ’90, dar eforturile mele nu au fost încununate de succes. România a pierdut acei zece ani (1990-2000) și am fost foarte dezamăgit de activitatea partidelor politice. România a început să decoleze abia după anul 2000.
Să nu sunăm atât de trist la sfârșitul interviului! Cred că există și ceva pozitiv în multele aspecte ale vieții voastre…
Da, pe plan personal. Nu sunt nemulțumit, sunt chiar mândru de eforturile făcute ca ultim reprezentant al familiei Nottara aici. Nu regret că m-am întors în România pentru acei șapte-opt ani. Am fost doar trist că acele eforturi nu au dat roadele scontate atunci. Sunt mândru de filmele documentare pe care le-am făcut (cum este „Regăsirea Bizanțului”), de cărțile scrise și de monografia despre Ana Nottara care va apărea în curând. Am lăsat ceva în urmă care să arate că familia Nottara în sud-estul Europei rămâne în arhiva istoriei. Sper ca cei care prețuiesc istoria României să nu fie dezamăgiți.
Video (priviți pe YouTube un film al canalului germano-francez Arte despre Paltin Nottara cu subtitrări autogenerate în limba română)
Foto: Biserica din strada Stavropoleos din Centrul Vechi în București (sursă: Domeniul Public)
Abonează-te la canalul blogului Podul Prieteniei de pe YouTube, unde sunt publicate mai multe interviuri video şi audio! Blogul mai poate fi urmărit pe Facebook şi Twitter. Canalul lui din Telegram este aici. Iar aici este newsletter-ul lui de pe Substack în limba engleză.
About Author
Descoperă mai multe la Podul Prieteniei
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.
