Vladimir Mitev
Cristian Gherasim este analist și jurnalist din România. Articolele sale au apărut în publicații precum CNN, Euronews, EUobserver și DW.
Care este miza alegerilor parlamentare de pe 28 septembrie din Republica Moldova?
Miza este una europeană, mai largă, care include și România. Dar pentru Europa, și în special pentru Uniunea Europeană, aceste alegeri sunt o lecție esențială. Ele vor arăta dacă Republica Moldova, cu sprijinul european și al forțelor pro-europene, va reuși să facă față tăvălugului rusesc: campaniei de dezinformare, războiului cibernetic (cyberwarfare) și fenomenului de cumpărare a voturilor (vote-buying) pe filiera Ilan Șor, așa cum reiese din investigațiile presei locale.
Un succes în Moldova ar fi o veste excelentă pentru Uniunea Europeană, deoarece Republica Moldova este, în această fază, un fel de bastion pentru Europa. Este evident că Rusia testează acolo tehnologii care, dacă dau rezultate, vor fi folosite la scară mai largă pentru a destabiliza regimuri din Europa de Vest. Dacă reușesc în Moldova, de ce nu ar aplica aceeași soluție și în alte țări? Am văzut deja în cazul României, la alegerile precedente, cum extremiștii au avut un avans considerabil, parțial datorat aportului Rusiei, așa cum a ieșit la iveală.
Pentru România, miza este și mai serioasă. Nu o putem spune altfel: dacă Moldova „pică”, următoarea țară pusă sub presiune rusească ar putea fi România. Moldova reprezintă o zonă-tampon (buffer zone) între NATO și Uniunea Europeană, pe de o parte, și Rusia, pe de altă parte. Odată ce Rusia avansează mai mult în interiorul Europei, va încerca să-și impună influența și în alte zone. Următoarea pe traseu este România, mai ales că abordarea ei în stoparea influenței rusești este, aparent, mai slabă, mai apatică. România nu are nici mecanismele, nici voința politică pe care o au țări precum Polonia sau statele Baltice.
Pe lângă aspectele geopolitice, pentru Republica Moldova însăși, miza este integrarea europeană și beneficiile sale.
- Economie: Aportul economic al menținerii parcursului european este semnificativ, aducând investiții și stabilitate.
- Demografie: Moldova este, probabil, cea mai rapid depopulată țară din Europa. A pierdut peste o treime din populația sa de la obținerea independenței. O eventuală integrare europeană – similar cu ce s-a întâmplat în România și Bulgaria – ar aduce beneficii economice care, dacă nu ar opri migrația inițial, ar putea duce, pe termen lung, la o reîntoarcere a celor plecați.
- Sectorial: Agricultura moldovenească ar primi o infuzie de capital prin politica agrară europeană. Infrastructura, una dintre cele mai slabe din Europa, ar beneficia masiv de investiții.
Pentru Europa, Moldova nu este doar un bastion: să ne amintim că a primit cel mai mare număr de refugiați ucraineni raportat la populația ei. Deși are o componentă românească puternică, Moldova este mai apropiată cultural de zona slavică, devenind o zonă de refugiu pentru cei care nu s-au simțit la fel de bine reprezentați în alte țări europene. Beneficiile sunt multiple, iar riscurile sunt pe măsură.
Cât de mult ar putea o țară din regiune, precum Moldova, să meargă către Rusia, când modelul de dezvoltare care vine de acolo este relativ clar că nu reprezintă o alternativă? Se pare că Uniunea Europeană atrage comerțul întregii noastre regiuni, investițiile străine vin în mare parte din Vest, la fel și dezvoltarea tehnologică. Nu se exagerează acest pericol rusesc, tocmai pentru a mobiliza voturile?
Sigur că Uniunea Europeană are mult mai mult de oferit Moldovei decât Rusia. Chiar și Transnistria face cel mai mare volum de afaceri cu Uniunea Europeană, nu cu Rusia.
Totuși, cifrele arată că pro-europenii nu stau foarte bine în sondaje. Blocul pro-Kremlin are chiar un avans mic și ar putea ieși pe primul loc, ceea ce ar fi o răsturnare radicală față de alegerile precedente, unde Partidul Acțiune și Solidaritate (PAS) a câștigat la o diferență considerabilă (landslide victory).
Așadar, nu cred că este vorba de o teamă exagerată („fakenews”) sau de o realitate distorsionată pentru a mobiliza votanții. Pericolul este real. Din câte am observat, Rusia mizează pe o politică agresivă de propagandă care, din păcate, pare să funcționeze pentru o bună parte a oamenilor, nu doar în Moldova, dar și în România și în alte țări. Se prefigurează chiar o majoritate care răspunde acestei propagande.
Cauzele sunt complexe. Moldova are o legătură istorică mai puternică cu Rusia. Pe lângă nostalgie, se mizează pe elementele tradiționale și pe un atac fals împotriva valorilor europene. Am văzut chiar și implicarea Bisericii Ortodoxe, cum preoți din Moldova au fost duși în pelerinaj la Moscova, cerându-li-se probabil să facă propagandă pro-rusă în parohiile lor.
Din păcate, Biserica Ortodoxă (atât în Moldova, cât și în România) înclină mai mult spre Răsărit și spre elemente, dacă vrei, mai retrograde, decât o fac alte confesiuni. Ceea ce observăm este că majoritatea votanților nu înțelege suficient de clar că beneficiile europene sunt incomparabil mai puternice decât cele care vin de la Moscova.
Mai există o minoritate de cetățeni moldoveni care lucrează în Rusia sau în fostele republici sovietice și trimit acasă bani (redevence), dar aceștia sunt o minoritate.
Eu personal nu cred că există o exagerare a pericolului rusesc pentru a mobiliza oamenii. Cred că pericolul este real, iar jocul se face la diferențe foarte mici (Game of Inches). De aceea, fiecare parte încearcă să mobilizeze cât mai mult. Noi, ca europeni, sperăm ca valorile pro-europene să prevaleze.
Care este semnificația și rolul faptului că Vlad Plahotniuc a revenit în țară? Ce schimbă asta pentru jocul politic din Republica Moldova, mai ales că a apărut și un serial bine realizat despre el? Ce așteptări aveți de la politica moldovenească după alegeri, în special dacă va fi necesară o coaliție?
Nu cred că revenirea lui Plahotniuc a destabilizat foarte mult propaganda rusă. Implicarea sa în perioada de influență a fost la nivelul multor partide; el a fost chiar văzut la un moment dat ca un mare filantrop. Nu-mi pot da seama cât de mult va influența acest lucru rezultatul alegerilor, într-un sens sau în celălalt.
Ceea ce este îngrijorător este situația post-alegeri. Dacă forțele pro-europene aflate acum la putere nu vor putea forma o coaliție, vor fi foarte ușor marginalizate și eliminate. Nu va exista o șansă reală să facă o opoziție puternică. Bănuiesc că, odată ce influența rusă ajunge într-un anumit punct, este extrem de greu să scoți zona, țara sau regiunea respectivă de sub această influență. E greu să tratezi boala când deja s-a extins. Sincer, nu cred că există un Plan B pentru ei.
Să conchidem cu politica externă a României față de Republica Moldova. Există lucruri concrete și trăinice, cum ar fi platforma de sprijin a Moldovei (cu Germania și Franța), care asigură fonduri. Pe de altă parte, România i-a interzis primarului Chișinăului, Ion Ceban, să intre în zona Schengen, deși el a reușit să călătorească în Italia. Pe de altă parte, din ce am auzit, Istoric vorbind, Ceban nu era considerat anti-român. Cum vedeți jocul României, mai pe larg?
Mai pe larg, politica externă românească – fie că vorbim de Republica Moldova, fie de oricine altcineva – este extrem de timidă.
După cum am menționat, nu există o politică externă coerentă care să facă față presiunilor. Nici măcar intern nu există o politică eficientă de contracarare a influenței rusești; degringolada instituțiilor este maximă, ele sunt slăbite. România nu se poate descurca pentru ea însăși, așa că îmi este greu să cred că poate aduce un aport considerabil și masiv pentru Republica Moldova.
Mi se pare o politică extrem de timidă, ambiguă, fricoasă. Nu există nicio comparație cu politica externă tranșantă a Poloniei față de Rusia. În România, domnește ambiguitatea din varii motive: lipsă de curaj, lipsă de inițiativă. Este pur și simplu ca o frunză dusă de vânt. Nu cred că are un cuvânt masiv de spus.
Moldova se poate baza pe sprijinul Germaniei, Franței și pe sprijinul României pe elemente punctuale: programe de asistență, susținere morală. Însă nu aș paria pe politica externă românească, mai ales că este extrem de ambiguă și îi lipsește forța necesară în aceste vremuri. O astfel de politică externă ar fi fost păguboasă și în perioade calme, cu atât mai mult acum, când lucrurile se joacă atât de dur. Ai nevoie de decizii clare, tranșante; nu poți să „o scalzi” și să zici că mai vedem.
Sunt cel puțin două exemple când România face alegere și ia decizii tranșante. Unul este interzicerea lui Ion Ceban, primarul lui Chișinău și politician din blocul Alternativa să intre în spațiul Schengen. Al doilea este linia pro-Ucraina a președintelui Nicușor Dan. Cât de mult vă convingă aceste exemple că România nu este ambiguă în politica sa externă?
- Exemplul Ceban: Sincer, nu am o părere absolută despre interzicerea accesului lui Ion Ceban în spațiul Schengen. Știu că s-a întâmplat, dar nu cunosc detaliile.
- Exemplul Nicușor Dan: Deși la nivel local, platforma pro-Ucraina a lui Nicușor Dan este clară, problema este la nivel de politică externă națională. La nivel declarativ, stăm bine. La nivel faptic, stăm mai puțin bine și suntem ezitanți. România acționează mereu pe principiul „mai bine să nu deranjăm”.
Acest principiu va afecta și Republica Moldova în sensul că, după Ucraina, Moldova este cea mai expusă țară la pericolul și la un potențial atac din partea Rusiei. Moldova este deja în ținta Rusiei. Dacă lucrurile merg prost pe direcția Odesa și acest lucru se realizează, este practic Game Over.
Mă aștept ca România să continue asistența, dar Moldova nu se poate baza doar pe ea. Moldova are nevoie de ajutor european și de parteneri puternici, precum Franța și Germania, pe lângă România.
Foto: Cristian Gherasim (sursă: Facebook/ Cristian Gherasim)
Abonează-te la canalul blogului Podul Prieteniei de pe YouTube, unde sunt publicate mai multe interviuri video şi audio! Blogul mai poate fi urmărit pe Facebook şi Twitter. Canalul lui din Telegram este aici, iar aici este contul de la Substack.
About Author
Descoperă mai multe la Podul Prieteniei
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.
