Paul Hurmuz: România, Bulgaria și Turcia pot face mai multe lucruri împreună pentru a-și întări apărarea din Marea Neagră

Vladimir Mitev, Mediapool, 8 noiembrie 2026

Rezumat

Iată un scurt rezumat al interviului cu generalul român în rezervă Paul Hurmuz:

• Criza din Marea Neagră și atacurile împotriva navigației: În 2026, peste 570 de nave comerciale au fost atacate în Marea Neagră, ceea ce creează o situație extrem de periculoasă în apropierea coastelor și a zonelor economice ale României și Bulgariei. Lipsa unei reacții prompte din partea NATO și a UE, precum și afectarea navelor neutre duc la o escaladare gravă a situației.
• Restricțiile impuse de NATO și Convenția de la Montreux: Datorită închiderii strâmtorilor de către Turcia, în conformitate cu Convenția de la Montreux, navele militare ale Alianței care nu provin din Marea Neagră nu pot intra în aceste ape. Generalul propune ca această lacună să fie compensată printr-un grup permanent de drone aeriene, de suprafață și subacvatice, precum și prin sisteme economice de combatere a dronelor.
• Colaborarea dintre România, Bulgaria și Turcia: Întâlnirea de la Sofia reprezintă un pas important, dar este necesară o coordonare mult mai puternică și mai constantă între cele trei țări, inclusiv o presiune comună și un dialog atât cu Rusia, cât și cu Ucraina, pentru protejarea traficului comercial.
• Dezechilibru față de regiunea baltică: Statele Unite și aliații lor alocă resurse și acordă o atenție mult mai mare Poloniei și republicilor baltice decât regiunii Mării Negre. România și Bulgaria trebuie să depășească rivalitatea dintre ele și să militeze împreună pentru securitatea lor, la fel ca țările baltice.
• Rolul UE și al NATO: Cele două organizații trebuie să se completeze reciproc – NATO asigură planurile de apărare și structurile de comandă (inclusiv viitorul nod maritim de securitate din Varna și Constanța), în timp ce UE pune la dispoziție instrumente financiare și industriale. Obiectivul rămâne descurajarea conflictului cu Rusia, fără ca acesta să degenereze într-o confruntare directă cu Alianța.

Interviu

Intro

Paul Hurmuz este un general român în rezervă și unul dintre experții respectați în domeniul securității din spațiul media românesc. A fost atașat al apărării al României în Regatul Unit între 2003 și 2007. Între 2013 și 2016 a fost director adjunct al Departamentului de Informații din cadrul sediului NATO de la Bruxelles. Din 2016 până în 2017 a fost secretar de stat adjunct pentru politica de apărare și planificare în cadrul Ministerului Apărării din România. Paul Hurmuz este membru al Centrului pentru o Nouă Strategie – un important think tank românesc format din experți în relații internaționale și securitate.

Întâlnirea miniștrilor apărării din România, Bulgaria și Turcia la Sofia

Vladimir Mitev: Domnule general Hurmuz, în ziua de 28 octombrie 2026 miniștrii apărării și șefii statelor majore din România, Bulgaria și Turcia s-au adunat la Sofia, o întâlnire care a fost provocată de escaladarea războiului din Marea Neagră și de atacurile asupra navelor comerciale. În ce măsură colaborarea care acum începe să se contureze mai mult între cele trei țări răspunde viziunii dumneavoastră și are loc în condițiile în care ați dorit să aibă loc?

Paul Hurmuz: Bună ziua! Așa cum menționa ziarul Financial Times recent, numai în anul 2026 au fost peste 570 de nave comerciale care au fost lovite în Marea Neagră. Deci numărul este extrem de mare și, la un moment dat, presa occidentală menționa că au fost în 2026 mai mulți morți și răniți în astfel de atacuri în Marea Neagră decât au fost în Marea Roșie. Ceea ce este, într-adevăr, un motiv de îngrijorare și, din acest punct de vedere, reuniunea la care faceți referire cred că este, în primul rând, un semnal politic. Un semnal politic bun.

Acum, de la semnalul politic și până la implementarea practică e o distanță destul de mare și, dacă inițiativa României, Bulgariei și Turciei de a avea o misiune comună de deminare a fost luată acum ceva timp și a fost primită cu deschidere ca un semnal încurajator, trebuie să fim și realiști și să spunem că această misiune a fost doar o misiune temporară. Nu și-a propus de la început să fie o misiune permanentă, ci o activare a acestei misiuni de deminare, pentru că, la momentul respectiv, pericolul minelor marine care au fost pierdute în Marea Neagră și de către Federația Rusă, și de către Ucraina reprezenta un pericol real.

Realitatea este că de la acel moment și până acum lucrurile au evoluat într-o manieră periculoasă. Chiar vreau să vă menționez că pe site-ul Ministerului Apărării din România există o situație actualizată a intervențiilor României și Aliaților împotriva dronelor care au acționat împotriva Ucrainei. Din februarie 2022 și până acum (30 octombrie 2026), România a înregistrat peste 164 de atacuri cu drone pe teritoriul Ucrainei în apropierea graniței cu România, peste 54 de violări ale spațiului aerian al României, 81 de cazuri de fragmente de drone care au ajuns pe teritoriul românesc, iar forțele aeriene române și aliate au fost activate de peste 112 ori, timp în care 6 drone au fost neutralizate. A fost și un caz de o dronă maritimă în apropierea unei platforme de extracție românești din zona economică exclusivă.

Situația este tot mai periculoasă, tot mai gravă, și această reuniune este un început. Este evident că dintre cele trei țări, cea mai capabilă din punct de vedere militar pentru a interveni este Turcia. Însă trebuie să recunoaștem că Turcia are o atitudine foarte prudentă în ceea ce privește intervențiile în Marea Neagră și, din acest punct de vedere, putem să privim cu încurajare decizia luată la summitul de la Ankara din vara acestui an, în care misiunea comună de deminare a României, Bulgariei și Turciei a fost extinsă și la protecția infrastructurii critice din Marea Neagră, a infrastructurilor submarine. Așa cum știți, atât România, cât și Turcia au exploatări în zona economică exclusivă pentru extracția de gaze, iar protecția acestei infrastructuri critice, ca și a conductelor care există sub Marea Neagră și a cablurilor care există în Marea Neagră, reprezintă o prioritate.

Acum, revenind la situația la zi, este evident că e un deficit de capabilități în zona Mării Negre, atât din punct de vedere al NATO, cât și al Uniunii Europene. România și Bulgaria au cerut în mod insistent ca astfel de capabilități, în genul avioanelor de patrulare maritimă, pentru descoperirea acestor drone, pentru eventuala anihilare a lor înainte de a intra în zona apelor teritoriale, să fie posibile. Până acum, răspunsul aliat a fost unul politic și să sperăm că într-un timp cât mai scurt va fi și unul militar. Dar, evident, toate aceste lucruri trebuie să fie făcute într-o coordonare strânsă între cele trei state aliate din Marea Neagră și cu ceilalți aliați și membri ai Uniunii Europene.

Colaborarea trilaterală și capabilitățile ei de descurajare

Vladimir Mitev: Ministrul apărării turc, Yaşar Güler, a emis din Sofia un avertisment către Ucraina și Rusia deopotrivă, în sensul acesta, ca să oprească atacurile asupra navelor comerciale din Marea Neagră. Bine, avertismentul există, mai mult, pe 21 octombrie 2026, președintele Erdoğan însuși s-a alăturat acestei idei de moratoriu asupra loviturilor peste navele comerciale. Dar astea sunt, cum ați zis, declarații, decizii politice poate, sau voințe politice. Dar, de fapt, ce poate fi făcut ca să oprească aceste lovituri, care vedem că au continuat inclusiv în timpul discuțiilor de la Sofia? Deci, pe lângă cuvintele și deciziile politice, ce alte unelte sunt disponibile pentru țările riverane ale Mării Negre și, dacă vreți, și pentru aliații lor?

Paul Hurmuz: Încă de acum vreo trei ani s-a atras atenția de către organizațiile internaționale care se ocupă de securitatea maritimă că atacurile asupra unor nave comerciale reprezintă un precedent periculos. Chiar și eu am menționat într-o conferință la Paris, în martie anul acesta, despre pericolul pe care îl reprezintă atacurile împotriva navelor comerciale în Marea Neagră și în prima parte a acestui an erau menționate atacuri asupra navelor, cele mai multe dintre ele fiind în proprietatea unor societăți din Grecia, care transportau petrolul din Kazahstan. Așa cum știți, există un concern internațional cu foarte multe firme occidentale care se ocupă de acest petrol din Kazahstan și care a fost de mult timp transportat în Marea Neagră, evident, de la portul rusesc.

Însă lipsa de discernământ în privința atacurilor cu drone împotriva acestor nave comerciale, fără a ține cont de faptul că acele nave aparțineau și reprezentau interese occidentale ale unor țări NATO și din UE, a fost, după părerea mea, o greșeală. Faptul că nu a fost o reacție clară și precisă în acest sens, inclusiv ceea ce s-a întâmplat în iunie anul curent — acea dronă navală ucraineană care a ajuns în portul Constanța și care putea să… numai un mare noroc a făcut să nu fie o mare tragedie. În acea zi au fost mai multe drone navale ucrainiene care au urmărit nave care părăseau portul din România. Faptul că nu au fost lovite acele nave a fost, iarăși, un noroc.

Dar, din punctul meu de vedere, cele trei țări NATO din Marea Neagră — Turcia, Bulgaria și România — trebuiau să facă, cum să zic eu, să aibă o voce clară, comună în a descuraja orice fel de atacuri asupra acestor nave comerciale care nu erau implicate în niciun fel în conflictul din Ucraina, dintre Federația Rusă și Ucraina. Faptul că nu s-a făcut acest lucru la timp, vedem urmările și acum. În ultima perioadă, aceste atacuri au ajuns tot mai mult în vestul Mării Negre, la zonele economice exclusive ale Bulgariei și României. A fost chiar un atac, chiar și în apele teritoriale ale României.

Acum, recent, au fost lovite nave care se îndreptau spre portul din România. Deci asistăm la o escaladare care putea fi prevenită. N-a fost. Și cred că acum ceea ce este urgent de făcut este ca cele trei țări, și cu sprijinul aliaților, și al organizațiilor internaționale care se ocupă de siguranță maritimă, să discute cu beligeranții și să se asigure că navele comerciale care operează în Marea Neagră nu mai sunt atacate, pentru că această escaladare afectează grav interesele celor trei țări aliate din Marea Neagră și acest lucru nu trebuie să continue.

NATO nu are politică de escaladare față de Rusia, ci își dorește să-o descurajeze

Vladimir Mitev: Care e linia NATO în condițiile actuale în Marea Neagră, în ce măsură NATO își dorește o descurajare și în ce măsură caută o escaladare a tensiunilor? În sensul acesta că s-a vorbit de unii experți, de exemplu, că toți liderii politici bulgari sau români sunt descurajați de a apela la Articolul 4. Nu știu dacă confirmați voi acest lucru, dar s-a discutat în presa românească și în mai multe medii. Ce înseamnă, de fapt, descurajare, dacă zicem că asta este politica oficială a NATO, și cum se diferențiază această descurajare de la ideea unei escaladări a tensiunilor, a unei lovituri chiar mai puternice în sensul opus?

Paul Hurmuz: Încă din momentul invadării și ocupării Crimeei de către Federația Rusă, NATO a luat măsuri de întărire a posturii de descurajare și asta a constat în primul rând în cele patru grupuri de luptă care au fost stabilite să fie desfășurate la momentul respectiv în Polonia și în țările baltice. Din păcate, și aceasta e o temă recurentă, NATO n-a fost în măsură la momentul respectiv — așa cum am mai spus și eu de câteva ori mai în glumă, mai în serios — ca toate măsurile la momentul respectiv, la invadarea Crimeei, să se ia în Marea Neagră, deși Crimeea este în Marea Neagră. La Marea Neagră s-au luat măsuri limitate, minime, aș putea spune.

Spre exemplu, România a insistat foarte mult la momentul respectiv ca în zona noastră să fie luate măsuri de reasigurare adecvate (tailored measures), spre deosebire de Marea Baltică, unde măsurile au fost enhanced. După februarie 2022 și conflictul deschis declanșat de Federația Rusă împotriva Ucrainei, NATO a reacționat într-adevăr și au fost desfășurate grupuri de luptă și în România, și în Bulgaria, și în Ungaria, și în Slovacia. Și acest lucru a dus la o echilibrare relativă între Marea Baltică și Marea Neagră.

Însă aceste măsuri au fost luate mai ales în domeniile aerian și terestru, mai puțin în cel naval. În Marea Baltică, chiar și recent, cu aproximativ 2 ani în urmă, s-au întărit măsurile în domeniul naval, dar în Marea Neagră nu s-a putut face același lucru, pentru că există această diferență între Marea Baltică și Marea Neagră. În Marea Neagră avem Convenția de la Montreux.

Și această convenție din 1936 practic permite Turciei ca, în cazuri de escaladare militară, să închidă strâmtorile pentru navele militare. Din acest motiv, nicio navă militară a unei țări NATO nu poate să intre în Marea Neagră în acest moment, pentru că, după februarie 2022, practic Turcia a închis strâmtorile și deci nu putem să beneficiem de acest ajutor din partea aliaților în domeniul naval. Însă aceste capabilități pot fi compensate.

Eu am spus-o și o repet că o soluție ar fi ca în Marea Neagră să fie stabilită o NATO Standing Maritime Force, care să fie compusă integral din drone aeriene, navale și submarine ale țărilor NATO, care astfel să compenseze lipsa de capabilități navale din zonă și să asigure o postură de descurajare. Nu am reușit acest lucru. Nu avem la momentul ăsta decât capabilități de descoperire în mare parte a acestor amenințări.

Menționez în acest sens, de pildă, faptul că pentru mult timp, încă din 2021, la Câmpia Turzii, în România, la Baza 71 Aeriană, au fost dizlocate de către Statele Unite așa-numitele drone MQ-9 Reaper. Ele au funcționat, aceste drone, care erau folosite pentru misiuni de informații, supraveghere și recunoaștere în zonă, până recent, când, după pierderile suferite de Statele Unite în războiul împotriva Iranului, așa cum știți, s-au pierdut în Iran peste 45 de drone de acest tip, MQ-9 Reaper, aproape un sfert din tot inventarul Statelor Unite, și atunci au decis să le retragă, inclusiv din România. Aceste drone americane au fost înlocuite în România, la Câmpia Turzii, de către Olanda, care a dispus practic de același tip de drone și care sunt folosite pentru misiuni de supraveghere în zonă.

Însă ele nu sunt suficiente. Ar fi necesar ca și alte tipuri de drone, inclusiv drone navale, să fie disponibile pentru aliați în Marea Neagră, astfel încât să avem o supraveghere mai bună și, eventual, o capacitate de reacție împotriva acestor drone navale sau aeriene care operează în apropierea apelor teritoriale ale României și Bulgariei și care, așa cum vedem, atacă și scufundă nave comerciale, care ne afectează grav interesele. Din punctul ăsta de vedere, cred că se poate face mai mult. Mult mai mult decât avem până acum, și să sperăm că vom reuși să găsim cele mai bune metode pentru a combate aceste amenințări.

Vladimir Mitev: În luna octombrie, Parlamentul European a votat o rezoluție care vizează politica europeană față de conflictul din Marea Neagră. Ați spus că se poate face mai mult. În ce măsură poziția UE față de securitatea din Marea Neagră este diferită de poziția NATO? În ce măsură Uniunea Europeană sau, dacă doriți, Europa de Vest poate face acest „mai mult” pe care-l doriți?

Paul Hurmuz: Este foarte mult vehiculat și în mediul politic și diplomatic, și în presă, stabilirea unui hub de securitate maritimă la Marea Neagră sub auspiciile Uniunii Europene, care să fie, practic, la Varna și Constanța. Din ceea ce știu, negocierile sunt în curs. Ministerele de Externe din cele două țări negociază. S-au stabilit deja responsabilitățile pentru cele două țări. Chiar săptămâna trecută, când am participat la summitul de securitate și apărare regională de la Sofia, am discutat despre acest subiect și am menționat că stabilirea acestui hub de securitate maritimă în Bulgaria și România le-ar permite celor două țări să beneficieze de finanțarea și de capabilitățile statelor membre din UE pentru a-și întări postura de apărare și descurajare. Ar fi un fapt salutar. Eu cred că ar fi foarte bun.

Însă trebuie să reținem, din ceea ce știu eu, că acest hub de securitate maritimă la Marea Neagră va fi practic operat de către forțele Ministerelor de Interne din Bulgaria și România, nu de către forțele navale. Forțele navale din cele două țări vor fi doar în sprijin, dar practic poliția de coastă / garda de coastă va fi esențială în această dezvoltare.

Și din acest punct de vedere, deși nu apare cel puțin în mesajul public o diferențiere clară între ce poate să facă NATO și ce poate să facă UE, este evident că cel mai important lucru este să existe o manieră coerentă între cele două organizații, între UE și NATO, și o delimitare clară a ceea ce poate să facă o organizație și alta. Până la urmă, NATO reprezintă o organizație militară, are planuri permanente de apărare, inclusiv pentru România, Bulgaria și Turcia, evident, și un sistem de comandă și control, o structură de comandă permanentă, inclusiv noile structuri care s-au stabilit în România și Bulgaria, structurile de comandă ale NATO. UE, în schimb, are alte instrumente financiare, industriale, de mobilitate militară, care pot să permită dezvoltarea capabilităților celor două țări și, în felul ăsta, cele două organizații, UE și NATO, se pot ajuta reciproc.

Eu nu văd, personal, că existând o divergență între cele două organizații; trebuie să găsim cele mai bune instrumente de a coopera. Evident, în Marea Neagră, pentru ca cele două organizații să coopereze, există, cum să zic eu, un element specific: Turcia. Faptul că Turcia nu este membră a Uniunii Europene și că, până la acest moment, eu n-am văzut Uniunea Europeană ca având o deschidere mai mare față de Turcia pentru a rezolva problemele pe care le avem la Marea Neagră. Aici este un minus pe care eu îl constat.

Din acest punct de vedere, cred că eforturile pe care unii le fac, poate conștient sau inconștient, de a separa NATO și UE în rezolvarea problemelor de securitate și apărare din Europa, pentru mine reprezintă o îngrijorare. Mă refer aici la un articol recent semnat de diplomați remarcabili din Germania, Marea Britanie și Franța, publicat chiar pe 30 septembrie 2026, în care se discută despre aceste eforturi de creare a unei apărări colective europene autonome. Chiar se discută de variante precum apărarea colectivă a Uniunii Europene sau o uniune de apărare europeană. Sunt fel de fel de variante care se discută.

Din punctul meu de vedere, cel mai bun efort pe care europenii îl pot face este să dezvolte pilonul european al NATO. În niciun caz, eforturile care se fac în acest moment la nivelul Europei nu trebuie să ducă la o slăbire a NATO, ci la o întărire a NATO, și în deosebi a pilonului european, prin asumarea unor responsabilități tot mai mari din partea europenilor pentru propria securitate. Este evident că Statele Unite sunt acum într-un proces de reflexie, de determinare a manierei în care pot să-și acopere responsabilitățile și să-și apere interesele atât în teatrul european, cât și în cel din Indo-Pacific. Până acum, semnalul din partea administrației Trump a fost foarte clar.

Până acum, semnalul din partea administrației Trump a fost foarte clar: umbrela nucleară americană deasupra Europei va continua să existe. Ceea ce europenii trebuie să facă mai mult este să-și întărească capabilitățile convenționale pentru a fi în măsură să păstreze o postură serioasă și realistă de apărare și descurajare, chiar și în situația în care contribuția militară americană în Europa ar fi mai scăzută. Deși, ca să fiu sincer, atunci când mă uit la anumite cifre, realizez că, de fapt, ceea ce observăm, mai ales în Europa, este o rebalansare a posturii militare americane.

Dacă în octombrie anul trecut Statele Unite au anunțat o retragere — practic, netrimiterea unor contingente rotaționale americane în România, scăzând practic prezența militară americană de la vreo 1.700 la doar circa 1.000 de militari americani — în Polonia SUA au în jur de 10.000 de militari la acest moment. Am văzut recent articole în care președintele Poloniei a convocat Consiliul de Securitate Națională pentru a discuta și a se pregăti serios pentru mai multe baze americane în Polonia, unde să aibă circa 5.000 de militari pe bază permanentă, plus încă vreo 10.000 rotațional.

Atunci când comparăm cifrele, când comparăm teatrele de operații din Marea Baltică și din Marea Neagră, observăm clar un transfer al atenției și interesului SUA spre Marea Baltică și nu spre Marea Neagră. Acest lucru nu știu cum poate fi revizuit în favoarea Mării Negre, dar trebuie să vedem realitatea și să ne dăm seama că există un deficit de atenție și de interes al Statelor Unite și, câteodată, chiar și al aliaților noștri din Europa Occidentală față de Marea Neagră.

Acest lucru, din punctul meu de vedere, trebuie corectat, iar maniera în care guvernele din România și Bulgaria pot să corecteze acest lucru se poate face doar printr-un efort conjugat, constant, printr-o coordonare serioasă, așa cum ne-au demonstrat Polonia și țările baltice. Atunci când țările baltice merg în SUA să-și promoveze interesele, o fac într-o manieră admirabilă. Noi încă mai avem uneori impresia că suntem așa, într-un fel de concurs între noi, cine să fie mai bine primit de către aliații noștri occidentali. Să sperăm că noua guvernare din România, împreună cu noua guvernare din Bulgaria, vor reuși să găsească cele mai bune metode și soluții pentru a coopera și pentru a proiecta o imagine de colaborare, de coordonare, pentru a ne proteja interesele pe care le avem la Marea Neagră.

Vladimir Mitev: România are un nou guvern în care ministrul de externe este, din ce înțeleg, foarte priceput la materii strategice, inclusiv cele legate de NATO, fiindcă s-a ocupat de acest subiect mai mult timp în cadrul Ministerului Afacerilor Externe. Dar, pe de altă parte, aveți la guvern și 11 miniștri de la Partidul Social Democrat, care, din ce am înțeles cel puțin din discuțiile românești, este mai puțin sceptic față de Rusia tradițional — nu vorbesc de acum, dar tradițional. Deci, pe scurt, ce așteptări aveți de la linia de politică externă, mai ales cea legată de Marea Neagră, de apărare, de cooperare regională în domeniul apărării, când vă gândiți la acest nou guvern Luca Niculescu?

Paul Hurmuz: Nu mă amestec în politică. N-am făcut-o nici atunci când eram în activitate și nici după, pentru că formația mea este de a proteja și de a promova interesele de securitate și apărare ale României. Din acest punct de vedere, pot să spun fără să greșesc faptul că nu a contat culoarea politică a guvernului României după 1990 atunci când a venit vorba de promovarea intereselor fundamentale ale României. Practic, intrarea României — prima țară care de fapt a aderat la programul PFP al NATO (Partnership for Peace) — s-a făcut sub un guvern PSD (se numea altfel atunci). Admiterea României în NATO în 2004 s-a făcut tot sub un guvern PSD.

Din acest punct de vedere, cred că este demnă de menționat reuniunea de la Snagov, în cadrul căreia președintele Iliescu, care era atunci la Cotroceni, i-a invitat pe liderii tuturor partidelor politice și au decis care sunt interesele fundamentale ale României. Din acest punct de vedere, eu n-am remarcat în ultimii 35–36 de ani diferențe fundamentale atunci când a venit vorba de opțiunea pro-occidentală a României. Încerc să fac distincții aici între discursul politic pe care uneori unele partide și unii politicieni îl au în încercarea de a se proiecta ca fiind mai pro-occidentali decât alții. Nu mă interesează acest subiect.

Ceea ce vă spun este că, în realitate, poziția pro-occidentală a României nu s-a schimbat, indiferent de culoarea politică a partidelor. Uneori s-a făcut mai bine, alteori mai puțin bine; asta a depins foarte mult nu neapărat de obiectivul politic sau strategic, cât de priceperea celor care au fost în anumite funcții. Eu sunt foarte încrezător când vine vorba atât de ministrul de externe, cât și de cel al apărării pe care îi avem acum. Întâmplător îi cunosc, adică îi cunosc în sensul că le cunosc realizările, și sunt oameni serioși și pricepuți.

În privința ministrului de externe, că m-ați întrebat foarte precis: noul ministru de externe al României este cel care a fost secretar de stat în perioada în care România făcea eforturi, după invadarea Crimeei, să-și facă vocea auzită. Este unul dintre arhitecții a ceea ce s-a numit postura de descurajare adecvată în România, în deciziile NATO de la momentul respectiv, pentru că România practic nu avea nimic. Așa cum am spus mai devreme, deciziile au fost pentru întărirea posturii de descurajare și apărare în Marea Baltică și nu în Marea Neagră. Ori, domnul Nicolescu la momentul respectiv era secretar de stat și știu personal eforturile deosebite pe care le-a făcut alături de colegii din Ministerul Apărării pentru a promova aceste proiecte, care au avut succes la summiturile de la Varsovia și… de fapt, Varsovia și ulterior… mă rog.

Eu am încredere; cred că atât Ministerul Afacerilor Externe, cât și cel al Apărării din România au suficienți oameni de calitate, oameni capabili, oameni patrioți care știu cum să promoveze interesele României.

Vladimir Mitev: Eu împărtășesc încrederea dumneavoastră și respect dorința dumneavoastră de a nu vă amesteca în politică, dar totuși mi se pare relevant să pun încă o întrebare, poate la granița dintre subiectul politic și subiectul intereselor naționale și de comunitate NATO. Am avut impresia că Rumen Radev, care e prim-ministru în Bulgaria — acum cea mai influentă figură politică — se confruntă cu un grad de neîncredere în România. În ce măsură asta e o problemă la nivel de elite, dacă pot întreba așa, o problemă la nivelul colaborării dintre cele două țări în plan regional sau la nivel NATO?

Paul Hurmuz: Nu cred că este o problemă foarte serioasă. Este foarte posibil ca o parte din mesajele premierului Radev să fi fost pentru consum intern și nu e obligatoriu să aibă un impact negativ asupra relațiilor dintre cele două țări. Evident că este nevoie de multă pricepere și de multă deschidere din partea autorităților din România și Bulgaria pentru a dezvolta cooperarea și înțelegerea. Eu mi-aș dori să văd, de pildă, într-un timp relativ scurt, o ședință de guvern comună a celor două țări, așa cum s-a mai obișnuit în alte cazuri. Este evident că, până la urmă, pentru România cel mai apropiat geografic aliat este Bulgaria.

Știu că, acum câțiva ani, discutam la un moment dat cu câțiva experți despre eforturile care s-au făcut ca aeronavele militare aliate dislocate în România sau în Bulgaria să poată zbura în ambele țări. Acest lucru nu a fost ușor și suntem totuși țări aliate; s-a rezolvat până la urmă. Părerea mea e că toți acești mici pași, toate aceste măsuri administrative care par, cum să spun eu, neimportante, sunt de fapt foarte importanți. Noi trebuie să găsim modalitatea ca forțele aeriene, forțele navale, terestre, paza de coastă și așa mai departe să colaboreze mai bine.

Atunci când România și Bulgaria au aderat la Uniunea Europeană, și-au luat angajamente de a-și dezvolta sisteme de supraveghere la Marea Neagră, în deosebi pentru protecția granițelor Uniunii Europene. Datele care sunt culese de sistemele respective — care, din ceea ce știu, sunt în responsabilitatea Ministerelor de Interne din cele două țări — ar trebui să beneficieze de o cooperare excepțională între instituțiile respective. Schimbul de informații trebuie să se facă în timp real, astfel încât să avem o imagine clară în Marea Neagră asupra amenințărilor care vin atât de pe mare, cât și din aer.

La nivelul NATO, pentru domeniul aerian, lucrurile astea sunt rezolvate, există un sistem integrat; la sistemul naval însă mai avem de lucrat și eu cred că sunt lucruri concrete care pot fi făcute și dezvoltate astfel încât cooperarea dintre România și Bulgaria să fie și mai bună decât este la momentul acesta.

Vladimir Mitev: Doriți să dezvoltați mai mult idei de pași următori, concreți, care ar putea avantaja securitatea regională?

Paul Hurmuz: Cred că cele două țări, bineînțeles alături de Turcia — că nu putem să excludem Turcia din acest efort — trebuie să facă până la urmă o evaluare serioasă a măsurilor care trebuiesc luate în primul rând de cele trei țări și apoi și cu ajutorul aliaților, pentru a reface postura de apărare și descurajare în Marea Neagră. Din punctul meu de vedere — și este doar punctul meu de vedere — atacurile din ultimele luni asupra navelor comerciale în vestul Mării Negre, în apropierea coastelor României și Bulgariei, reprezintă practic o amenințare la adresa posturii de descurajare a celor două țări și a NATO ca organizație. Noi trebuie să refacem această postură și trebuie să descurajăm.

A descuraja e întotdeauna mai bine decât a trece la măsuri militare care să producă o escaladare și să conducă, în ultima instanță, la un conflict deschis între NATO și Rusia. Nimeni nu-și dorește acest lucru, dar Rusia trebuie să înțeleagă că nu i se poate permite să facă ceea ce face în acest moment. Iar aliații noștri ucraineni trebuie să înțeleagă că atunci când atacă nave comerciale în Marea Neagră trebuie să aibă în atenție interesele statelor NATO și UE care sprijină Ucraina. Deci avem nevoie de o coordonare mai bună cu Ucraina pentru a evita afectarea intereselor noastre în Marea Neagră și de mai multă fermitate, atât din perspectiva NATO, cât și a Uniunii Europene, astfel încât Rusia să nu-și mai permită să lanseze astfel de atacuri în apropierea coastelor României și Bulgariei.

Asta trebuie să fie decisă de țările membre NATO care sunt aici în zonă și, acolo unde nu au capabilități, să le solicite aliaților noștri. Din acest punct de vedere, cred că și programul SAFE poate să ne ajute să ne dezvoltăm capabilități, să avem sisteme performante de supraveghere, de descoperire a amenințărilor aeriene, navale și submarine din Marea Neagră, dar și mijloacele prin care să putem combate aceste drone. Așa cum știți, cele șase drone care au fost doborâte de forțele aeriene române și de aliați numai în acest an au fost doborâte, în cazul României, cu avioane F-16, cu rachete aer-aer. Ori trebuie să găsim soluții economice care să ne permită o sustenabilitate; F-16 nu a fost proiectat pentru astfel de misiuni și trebuie să existe soluții mai bune.

Din acest punct de vedere, putem învăța foarte mult de la ucraineni, care și-au dezvoltat foarte multe sisteme pentru a combate numărul foarte mare de drone pe care Rusia le lansează asupra teritoriului ucrainean. Trebuie să fim în măsură să învățăm de la ei, să colaborăm cu ei și să ne dezvoltăm și noi capabilități corespunzătoare pentru a combate astfel de amenințări.

Vin acum cu o idee care poate să pară puțin cam revoluționară, dar să ne amintim că, atunci când navele comerciale erau atacate de pirați în Marea Roșie, în Oceanul Indian și în alte zone, aveau la bord echipe înarmate care se protejează împotriva piraților. Poate că a venit momentul ca aceste nave comerciale, până când lucrurile se vor reglementa și vom avea toate sistemele necesare pentru protecția interesului nostru în Marea Neagră, să aibă la bord sisteme exact similare cu navele care se protejează împotriva piraților, să aibă sisteme antidronă de pe piață care sunt disponibile și astfel să-și asigure o protecție.

Așa cum știți, practic țările NATO își pot proteja interesele în apele lor teritoriale; nicio dronă n-a fost doborâtă, de exemplu, în România decât atunci când a intrat la limita celor 12 mile marine. În zona economică exclusivă lucrurile sunt destul de neclare, însă este evident că acolo NATO nu poate să intervină. Și atunci trebuie să găsim modalități mai revoluționare, mai interesante, mai noi de a combate astfel de amenințări.

Foto: Generalul Paul Hurmuz (în centrul fotografiei) alături de generalul ceh Petr Pavel (care avea să devină ulterior al patrulea președinte al Cehiei) (în stânga), pe vremea când Hurmuz era subordonatul lui Pavel la cartierul general al NATO (sursă: Paul Hurmuz)

Abonează-te la canalul blogului Podul Prieteniei de pe YouTube, unde sunt publicate mai multe interviuri video şi audio! Blogul mai poate fi urmărit pe Facebook şi Twitter. Canalul lui în limba română din Telegram este aici. Iar aici este newsletter-ul lui de pe Substack în limba engleză.

About Author