Vladimir Mitev
Cuprins
- Rezumat
- Intro
- Așezările bulgarilor catolici în România
- Relațiile dintre bulgarii catolici și alte comunități din România
- Cercetări privind locuitorii din Cioplea și Popești-Leordeni
- Catolici bulgari populari din România
- Viața bisericească a bulgarilor din Cioplea și Popești-Leordeni
- Conștientizarea originii bulgare în rândul descendenților pavlichenilor din jurul Bucureștiului
- Descoperirile cercetătorului Marius Oanță
- Renașterea identității bulgare în România
- Rolul Bisericii Catolice în relațiile dintre comunitățile paulichene din sudul și nordul Dunării
Rezumat
- Marius Oanță examinează prezența istorică a catolicilor bulgari în România, descriind în detaliu migrația acestora ca urmare a presiunilor politice și a războaielor.
- El evidențiază rolul unor personalități și evenimente istorice cheie în formarea comunităților catolice bulgare în regiuni precum Valahia și Banatul.
- Articolul examinează starea actuală a acestor comunități, evidențiind conștientizarea identității lor bulgare în rândul descendenților lor, în ciuda eroziunii culturale și lingvistice.
- În plus, Oanță dezvăluie eforturile de studiere și promovare a patrimoniului bulgar, inclusiv evenimente culturale și cooperarea cu instituții din România și Bulgaria.
- În final, textul examinează rolul limitat al Bisericii Catolice în promovarea legăturilor între comunitățile bulgare de pe ambele maluri ale Dunării.
Intro
Marius Oanță s-a născut în București, la 3 iulie 1981, obținând titlul de doctor în cadrul Institutului de Istorie „George Barițiu” al Academiei Române din Cluj-Napoca. Titlul tezei: Arhidieceza romano-catolică de București (1948-1964). Structuri ecleziale centrale.
A colaborat la diverse reviste, cum ar fi: Keresztény Szó, Literaturna Miselji, Nasa Glas, Vasarnap, Actualitatea Creștină, Ararat etc. Totodată, a colaborat și la reviste științifice și volume colective precum: Banatica, Acta Musei Napocensis, Pro Memoria, Studii de Istorie, Anuarul Institutului de Istorie al Academiei Române „George Barițiu”, seria Historica. O parte a contributiilor sale se pot regasi aici.
Așezările bulgarilor catolici în România
Domnule Oanță, sunteți cunoscător al evoluțiilor istorice ale bulgarilor catolici din România. Ce îi determină pe paulicienii să așeze în România? Care sunt localitățile lor? Și care e starea acestei comunități azi?
Evoluțiile climatului internațional dintre marile puteri ale timpului – Rusia Țaristă, Imperiul Austriac și cel Otoman -, războaiele succesive dintre acestea și creșterea influenței kîrjalilor, pe fondul scăderii puterii centralizate în Imperiul Otoman, i-au determinat pe pavlichieni să se așeze în Valahia, la cumpăna dintre secolele XVIII și XIX. Anterior, în secolul XVII a avut loc, la Ciprovți, răcoala împotriva Semilunei, fapt consemnat la 1688, ceea ce a condus inevitabil la migrația unei părți însemnate a bulgarilor către Țara Românească, apoi către Banat. Situația a fost impusă de un decret al sultanului, prin care exercitarea cultului catolic a fost interzisă, iar bisericile dărâmate de trupele otomane nu mai puteau să fie reconstruite vreme de 50 ani. Mulți dintre bulgarii de confesiune catolică au fost duși în robie, o parte însemnată și-a pierdut viața, cealaltă rămasă a rătăcit prin pădurile Transilvaniei, dintre acești bulgari unii au murit din cauza frigului și a iernii aspre. Supraviețuitorii au înființat comunități privilegiate la Vinga, Beșenova Veche (astăzi Dudeștii Vechi) sau Lovrin, după ce anterior au deținut importante privilegii în Oltenia – la Craiova, Brădiceni sau Râmnicu Vâlcea – unde au fondat biserici, au obținut terenuri și dreptul de a organiza bâlciuri și târguri în sărbătorile importante, sub protecția austriecilor. Aici, aceeași comunitate bulgară a înființat precursoarele Camerelor de comerț de astăzi, figurând alături de greci printre etniile recunoscute care se ocupau cu negoțul în Cetatea Băniei. Importante privilegii le-au fost acordate de către domnul Țării Românești, Constantin Brâncoveanu, respectiv Maria Terezia, împărăteasa Austriei. De aici putem deduce rolul însemnat jucat de bulgarii catolici așezați vremelnic la Craiova și suburbiile acestui oraș, unde au deținut o episcopie catolică, cu mănăstirea aferentă, precum și un claustru pentru adăpostirea călugărilor.
Alte localități unde bulgarii catolici au obținut dreptul de a construi biserici, în peregrinarea lor către Banat, sunt consemnate documentar și la Deva, Vințu de Jos sau Alba Iulia. Cu excepția celor din Banat, în niciuna dintre localitățile enumerate nu se mai înregistrează persoane cu origini bulgare.
Revenind la pavlichienii aflați în pribegie prin Muntenia, în secolul XIX sunt menționate mai multe localități rurale, respectiv: satul Flămânda, azi Poiana, din județul Teleorman, Visciova sau Slobozia, în proximitatea orașului Rusciuk, Ruse de astăzi. Către mijlocul secolului XIX niciuna dintre aceste localități nu mai figurează în mențiunile misionarilor catolici ca fiind locuite de bulgari, în schimb apar alte sate, printre care sunt consemnate Cioplea (astăzi cartierul Dristor din București) și Popești-Leordeni; prima dintre acestea foarte importantă pentru istoria cultului catolic din Bulgaria, Valahia și Serbia, devenind reședință a episcopului catolic, până la 1847, an în care este mutată în capitala țării, București.
În Popești-Leordeni se regăsesc și astăzi persoane cu origini bulgare, vorbitoare ale unui dialect pavlichian, în schimb, la Cioplea, graiul specific, parte a dialectului pavlichian, se utilizează în mediu restrâns, cu precădere în familie, de către bătrâni. Satul Cioplea, odinioară înfloritor, devenit la mijlocul anilor 30 ai secolului XX comună suburbană, a fost demolat în timpul regimului comunist, pe locul acestuia ridicându-se blocuri socialiste, iar membrii comunității au fost împrăștiați pretutindeni pe întreg cuprinsul orașului, în locuințele dormitor existente. Singurele locuri de întâlnire – dintre membrii fostei comunități – au rămas biserica, pentru botezurile sau cununiile religioase, respectiv cimitirul, unde se oficiau funeraliile, ambele supraviețuind miraculos, printre blocurile construite sub regimul comunist.
Relațiile dintre bulgarii catolici și alte comunități din România
Cum s-au desfășurat istoric vorbind relațiile între bulgarii catolici și români, pe de o parte, și bulgarii catolici și bulgarii ortodoxi, pe de altă parte? Cum bulgarii catolici din România se raportează la maghiari?
Pe parcursul secolului XIX relațiile dintre români și bulgari erau practic inexistente. Bulgarii interacționau cu proprietarii de terenuri, prin intermediul episcopului catolic, unde de cele mai multe ori întâlnim situații litigioase care ajungeau pentru mediere la domnii Țării Românești. Este de notorietate diferendul bulgarilor cu urmașii lui Hagi Moscu, fost proprietar de teren și important dregător în configurația Divanului Domnesc, proces care s-a întins pe parcursul mai multor decenii.
Până la împroprietărirea efectivă a bulgarilor catolici, prin intermediul Legii rurale a lui Alexandru-Ioan Cuza, ulterior prin dobândirea de terenuri, după Prima Conflagrație Mondială, pavlichienii erau tratați ca șerbi și obligați să muncească în folosul proprietarului de moșie, care îi trata după bunul plac, considerând necesar ca uneori să lucreze un număr de zile, alteori cuantumul zilelor lucrate în folosul proprietarului creștea considerabil, fără a ține cont de evenimentele naturale: dacă recolta a fost una bogată, dacă a plouat în anul respectiv, ori dacă animalele fătau pui. Cu certitudine, bulgarii nu mai puteau să-și susțină traiul de zi cu zi, să își hrănească copiii sau să dețină animale. Pe mulți condițiile din Valahia i-a determinat să se reîntoarcă în Bulgaria, la Dragomirovo, unde întâlnim, după Tratatul de la Berlin din 1878, numeroase familii din Cioplea, dar și la Oreș sau Belene, localități în care întâlnim ciopleni care s-au reîntors la rudele lor. Cei mai mulți au ajuns pe moșia boierului Condurat, la Popești-Leordeni, fondând un alt sat catolic locuit de etnici bulgari.
După dobândirea terenurilor, prin legea amintită, sătenii dezvoltă relații cu românii, în special prin intermediul piețelor capitalei, unde își vând verdețurile și își desfac mărfurile rezultate din activitățile lucrative. Trebuie să subliniem faptul că autoritățiile românești ale vremii nu au fost întotdeauna favorabile minorităților naționale, refuzând în dese rânduri să avizeze favorabil înființarea și funcționarea școlilor etnice pe teritoriul Regatului României, așa cum ne reliefează actele timpului despre școala etnico-confesională din satul Cioplea, la finalul secolului XIX. În veacul ce a urmat, prefecții județului Ilfov, de care ea arondată și comuna Dudești-Cioplea, cu satele din componența acesteia, au exercitat presiuni constante asupra comunității bulgare, în special pentru a renunța la limba bulgară vorbită în familie, pentru a se declara cetățeni români și a frecventa cursurile școlii publice din satul Tîrca-Vitan. Opoziția arhiepiscopului catolic, Raymund Netzhammer, în raport cu reprezentanții statului s-a materializat prin reeditarea de cărți de rugăciuni în limba bulgară, cu grafie latină, tocmai în scopul prezervării graiului propriu al poporului. Aceste tipărituri au reprezentat niște instrumente utile în sat, prin care era încurajată practica devoțională, exersarea limbii vorbite și nealterarea idiomului caracteristic. În privința interacțiunii bulgarilor cu alte naționalități, trebuie să menționăm faptul că acestea au fost sporadice, indiferent că vorbim despre maghiari, armeni sau alte etnii, cu excepția preoților prezenți în sat și a celor care vizitează localitatea.
Cercetări privind locuitorii din Cioplea și Popești-Leordeni
Cât de multă cercetare și cunoaștere există în România despre locuitorii lui Cioplea și Popești-Leordeni în perioada contemporană a României?
În ultimul deceniu, prin cercetători dedicați au apărut mai multe studii tematice despre satul Cioplea și locuitorii acestuia, printre care menționăm cele cu specific etnografic, istoric sau teologic. Cercetători independenți precum Gabriela Mitu-Bulăreanu, Ilie-Cătălin Grigore sau subsemnatul au încercat și reușit de-a lungul timpului scoaterea la lumină a patrimoniului cultural propriu și conștientizarea originii bulgare a urmașilor locuitorilor din Cioplea. De asemenea, pentru a face cunoscută comunitatea din Cioplea au fost accesate granturi de cercetare la Academia Bulgară de Științe din Sofia, au fost susținute conferințe la Institutul pentru Investigarea Crimelor Comunismului și Memoria Memoria Exilului Românesc, precum și colaborări cu Academia de Muzică, Dans și Arta „Assen Diamandiev” din Plovdiv, cu sprijinul Fondului Național „Cultura” al Institutului de Folclor și Etnografie din Sofia. Totodată, costumele populare din Cioplea, specifice zonei de nord a Bulgariei, au fost prezentate de către Gabriela Mitu-Bulăreanu, la Muzeul Satului „Dimitrie Gusti”, cu prilejul Zilei Limbii Bulgare și a Sfinților „Chiril și Metodiu”, din acest an. Totodată, aceeași cercetători au fost fost prezenți la emisiuni ale televiziunii naționale din România, la TVR1 și TVR Cultural, dedicate minorităților naționale, cu subiecte legate de specificul și istoria cartierului Cioplea și a comunității bulgare, evoluția urbanistică a zonei, dar și despre etnografie, memorialistică și folclor. În subsidiar, cercetările întreprinse s-au materializat într-o suită de lucrări științifice, prezentate la conferințe naționale și internaționale, fiind publicate cărți sau articole de popularizare, respectiv studii științifice în volume colective sau reviste de profil. Nu trebuie să omit că personalitățile din Cioplea, cu origini bulgare, printre care trebuie să îl menționez pe Iosif Gunciu, prelat important al Bisericii Catolice din Românie, a fost menționat în volumul editat de Institutul Național pentru Studiul Totalitarismului al Academiei Române. Colaborările cu muzeele din România sau Bulgaria s-au realizat preponderent individual, Gabriela Mitu-Bulăreanu cu cele din Plovdiv sau București, subsemnatul cu Muzeul de Istorie al Municipiului București, fiind susținute conferințe și publicate studii în revista „Urbanitas”. Ilie – Cătălin Grigore a susținut o conferință la Academia de Științe din Sofia despre catehismul lui Karl Pooten, instrument util destinat catehizării populației bulgare de confesiune catolică.
Catolici bulgari populari din România
Care sunt persoanele cele mai importante din rândurile comunităților catolice bulgare din România în secolul XX-lea și azi?
Nu aș vrea să omit nicio personalitate relevantă, dar comunitățile catolice – mă rezum la acestea, întrucât au constituit subiectele mele predilecte de cercetare – au dat persoane care s-au evidențiat în domeniile în care au activat. L-am menționat deja pe Iosif Gunciu, personalitate marcantă și unul dintre exponenții Bisericii Catolice din Muntenia, doctor în istorie și teologie la Münster, în Bavaria, autor de studii în periodicul interbelic „Farul Nou”, autor al ediției critice în limba germană a Septuagintei, cel care a condus în clandestinitate destinele Arhiepiscopiei de București, petru perioada regimului comunist.
Banatul s-a evidențiat prin personalitatea primarului Timișoarei, Carol Telbis, sub administrația căruia urbea străbătută de râul Bega a devenit înfloritoare și un etalon printre orașele moderne ale Europei.
Chiar dacă a dispărut din viață înainte de ivirea zorilor secolului XX, călugărul Eusebiu Fermendžin rămâne un cercetător de marcă pe care nu aș vrea să îl omit, întrucât mi-a influențat decisiv cercetările, prin documentele publicate despre istoria comunităților catolice din Bulgaria, Țara Românească și Banat, grație stăruințelor sale de a publica acte din arhiva de la Vatican.
De asemenea, putem aminti numeroși sportivi care s-au evidențiat în sporturile pe care le-au practicat. Fotbalul a reprezentat domeniul predilect al sportivilor din Cioplea, dar am avut reprezentanți și în sporturile nautice cu vâsle. Cronologic, printre fotbaliștii din Cioplea, îl amintesc pe Laurenţiu Velicu, sportiv care a evoluat la Bacău, pentru echipa locală care a înfruntat, în cupele europene, pe Arsenal Londra, în primăvara anului 1970, urmat, în deceniul următor de Ionel Augustin, component al echipei naționale de fotbal a României și al lui Dinamo București. Augustin a evoluat chiar împotriva echipei naționale a Bulgariei în 1982, chiar dacă originea familiei sale era cea bulgară. Aurel Mincu este un alt fotbalist de care aș aminti, evoluând pe prima scenă fotbalistică în aceeași perioadă cu Augustin. Ca fundaș de bandă stânga, Mincu a fost component al echipei fanion din satul dictatorului Nicolae Ceaușescu, Fc Olt Scornicești, pentru care a evoluat 4 sezoane, apoi pentru Rapid și Progresul, ambele din București. Florin Marin este un alt fotbalist de legendă pentru fotbalul din capitală, unde a îmbrăcat tricoul a două echipe rivale Rapid și Steaua, însumând peste 275 de apariții. Ilie Oanță este un canotor reprezentativ pentru comunitatea din Cioplea, sportiv care a participat la campionatele naționale, europene și jocurile jocurile olimpice de vară de la Munchen, disputate în anul 1972.
Lista pesonalităților nu se oprește aici, putând fi completatată și în zilele noastre cu soprana Cecilia Bucerzan, artist liric și membră a Corului Academic Radio, participantă la numeroase evenimente muzicale de prestigiu, în plan național și internațional. Ileana Bîrsan completează fericit lista persoanelor reprezentative din Cioplea, ca specialist în audiovizual, critic de film și scenarist. Ileana Bîrsan se implică activ în programe de educație cinematografică, printre care – filme pentru liceeni. De asemenea este co-scenaristă a documentarului „Procesul” și curator al programului „Grădina cu filme’’. Cu siguranță sunt și alte persoane care au excelat în domeniile lor, dar momentan mă rezum la cele prezentate.
Viața bisericească a bulgarilor din Cioplea și Popești-Leordeni
Ce organizații sau activități au bulgarii din Cioplea și Popești-Leordeni? În ce măsură bisericile lor sunt centre de viața a comunităților?
Dacă în trecut existau activități preponderent religioase, cu caracter colectiv, cum ar fi Confraternitatea Rozariului sau a Scapularului, în Popești-Leordeni, unde comunitatea întreaga participa la diferinte rugăciuni comune, cu specific marian, deci dedicate Sfintei Fecioare, proprii Bisericii Catolice, iar la Cioplea puteam întâlni comunitatea celor care se ruga pentru sufletele din Purgatoriu, astăzi aceste organizații lipesc din ambientul comunităților catolice bulgare. Bisericile rămân în centru preocupărilor credincioșilor bulgari sau a urmașilor acestora, chiar și atunci când acestea nu mai au anvergura celor întâlnite pe parcursul secolelor XIX și XX, când se editau, la Roma sau București, cărți de rugăciuni și catehisme în limba bulgară, utilizate în tot spațiul unde întâlnim vorbitori, pe cuprinsul Bulgariei și României. În perioada comunistă, regimul politic nu a permis înființarea de organizații religioase sau etnice, drept urmare comunitățile amintite au fost dizolvate sau au funcționat clandestin, după cum ne revelează memorialistica preotului Ivan Petre Sebastian. Astăzi, interacțiunile se desfășoară exclusiv on-line, prin intermediul platformelor de socializare, unde întâlnim urmași ai bulgarilor pavlichieni din România și diaspora, din America și Europa. Aceste platforme de interacțiune au ca scop comunicarea între membrii și popularizarea activităților specifice.
Conștientizarea originii bulgare în rândul descendenților pavlichenilor din jurul Bucureștiului
Cât de multă conștientizare privind originile bulgare există astăzi între descendenții acestor comunități bulgare paulichene?
Urmașii bulgarilor de confesiune catolică sunt foarte conștienți de originile lor, mulți se declară bulgari și se întreabă de ce numărul din datele colectate cu prilejul recensămintelor este atât de neînsemnat. Poate că „spargerea” comunității din Cioplea, din anii 60-80 ai secolului XX, și împrăștierea locuitorilor ei pe întreg cuprinsul Bucureștiului, alături de creșterea semnificativă a arealului orașului și a numărului de locuitori face ca cifra bulgarilor declarați să fie una nesemnificativă, ponderea înregistrată să conducă la valori de sub 1%. Scăderea nivelului de trai din România post-decembrită, nivelul nesemnificativ al natalității, căsătoriile mixte, între bulgari și alte etnii și confesiuni religioase, precum și migrarea către alte țări ale Europei, în căutarea unui trai mai bun, toate au determinat o diminuare alarmantă a populației cu origini bulgare în centrul urban deja menționat.
Descoperirile cercetătorului Marius Oanță
Care sunt cele mai importante sau prețioase descoperiri ale dvs. în cercetările dvs?
În istorie toate evenimentele compun o imagine de ansamblu și toate sunt importante, prețioase, prin însuși faptul că au fost consemnate, că devin „o cale” către cunoaștere. Sigur, descopăr zilnic, în documentele de arhivă, imagini extraordinare, pe care încerc să le pun cap la cap pentru a le crea interlocutorilor mei, cei care mă citesc, ca într-un puzzle, o perspectivă de ansamblu, imagini vii, ca niște cadre ce se succed într-un film de artă. De unele mă leg afectiv, altele îmi rămân întipărite pe retină, de parcă eu le-aș fi trăit, de parcă aș dialoga cu episcopi, misionari, regi, prinți sau regine. Cele mai multe reflectă evoluția limbii, a moravurilor, a discursului istoric sau colectivității e care o cercetez. Îmi amintesc de o expresie: „trece baba cu colaci”, transliterată în grafia timpului, la episcopul Nicola Stanislavich, cel care care îi conduce pe bulgari către Banat. Aici expresia semnifică „a fi prea târziu, n-ai prins momentul, ai scapat ocazia” și nu mă gândeam că este atât de veche, dar, iată că era uzitată, cu certitudine în perioada premodernă, încă de dinainte de 1750, cu siguranță ca vine din alte timpuri, poate din perioada medievală.
Remarcabilă este vizita pe un cal a principelui Carol I, devenit regele Românilor, la Cioplea, pentru a-i cunoaște pe bulgarii care s-au așezat pe moșia boierului Dudescu, la începutul secolului XIX, a le cunoaște obiceiurile, istoria și a le înțelege specificul. Cu siguranță, Carol a aflat despre bulgarii statofniciți în patria sa adoptivă, le-a remarcat calitățile și le-a apreciat hărnicia specifică, mai ales că grădinile acestora erau renumite în tot regatul. Din păcate, însemnările din propriul jurnal sunt destul de sărăcăcioase.
Prețioase sunt și eforturile lui Iosif Gunciu de aș păstra conștiința nealterată în penitenciarele prin care a trecut, acuzat pe nedrept, ca preot catolic, purtându-și cu demnitate -la circa 200 de ani de alt compatriot bulgar, Nicola Stanislavici – soarta potrivnică; primul obligat să trăiască în alt ținut, cel de-al doilea să caute refugiul în interiorul său pentru a supravieții condițiilor de detenție. Posibil ca, într-o lumea normală, fără opreliști, fără arestul forțat de venirea la putere a regimului opresiv din România, monseniorul Gunciu nu ar fi avut un destin frânt, ca majoritatea celor care au cunoscut privarea de libertate pentru niște vini inventate. Desigur că, istoria nu se face cu „ce s-ar fi putut întâmpla dacă…”; deja vorbim despre o istorie contrafactuală, știința istorică operează cu certitudini, cu fapte verificabile. Dacă ar fi să caut să descopăr un breaking news, acela ar fi că niciodată preotul catolic bulgar, Iosif Gunciu nu a defectat, nu și-a trădat colegii, nu i-a învinovățit pe detractorii săi, nici pe torționarii care îl chinuiau, iar suferințele îndurate le-a luat cu el „dincolo”. Deși vorbea din familie limba strămoșilor săi, nu a slujit în nicio parohie bulgară, dintre cele două, ci în cea de limbă maghiară din București, dar și la Mihail Kogălniceanu, în limba germană. De asemenea, a păstorit comunități catolice cosmopolite cum sunt Sinaia sau Constanța, de unde s-a pensionat.
O altă cercetare pe care o consider prețioasă, atât în plan personal, cât și pentru istoria bulgarilor în general, am realizat-o alături de soția mea, arhitect. Pentru a determina unde s-a aflat reședința episcopală din Craiova a episcopului bulgar, Nicola Stanislavich, am suprapus planurile existente, pe care le-am corelat cu documentele disponibile, respectiv izvoarele scrise deținute de arhiva Episcopiei Catolice de Timișoara, puse la dispoziție prin bunăvoința arhivistului Claudiu Călin. Până mai ieri necunoscută publicului – întrucât țesutul urban a cunoscut o prefacere semnificativă – reședința episcopală și zona adiacentă claustrului franciscan, cu dependințele sale, unde au fost depuse osemintele preoților bulgari, au fost identificate cu precizie. La scurt timp, o credincioasă convertită la Biserica Catolică a luat legătura cu preotul local, care imediat m-a anunțat că o persoana a găsit o relicvă din perioada austriacă – un pandantiv, sub forma unei icoanițe miraculoase – istorisindu-mi că deține o casă care se suprapune peste un beci, unde cu siguranță se află o istorie consistentă din trecut. După ce ne-a arătat poze din beciul respectiv, am descoperit cripta și osuarul de sub biserica franciscană, construită din cărămizi fabricate în perioada în care Oltenia era administrată de către austrieci. Ceea ce ne confirmă ipotezele de lucru.
Renașterea identității bulgare în România
Oare se poate vorbi de o mică renaștere a identității bulgare în România de azi în condițiile în care limba bulgară poate fi în mare parte uitată, dar unii oameni își dau seamă că bunicii sau strabunicii lor au venit din Bulgaria?
Cu siguranță putem vorbi de o renaștere a identității bulgare în România. Tot mai mulți oameni văzând strădaniile noastre de a face cunoscută comunitatea ne abordează în mediul on-line și ne întreabă cum pot afla de unde provine familia din care fac parte, ca să ia legătura cu rudele din Bulgaria. Limba este o componentă importantă a identității unei comunități, dar nu singura. Oricum, dacă vorbim despre dialectul pavlichian pe care îl vorbeau oamenii în Cioplea și Popești-Leordeni, cu graiurile aferente, el nu putea fi utilizat în spațiul bulgar, deoarece era un dialect medieval, neevoluat, în timp ce limba bulgară modernă a evoluat distinct. Vorbim, totuși, de 200 ani de când înaintașii noștri au părăsit locurile natale pentru a se așeza în Valahia. În tot acest timp au apărut numeroase neologisme pe care limba bulgară le-a preluat în limba modernă, în timp ce în dialectul specific bulgarilor catolici acestea sunt prezente, sub diverse forme, în zonele unde rezidă bulgari. Dacă ar fi să vă mulțumesc pentru interviul pe care mi-l luați, în Cioplea aș spune spulaisăt, în Banat același cuvânt ar avea drept corespondent zăfalem, iar în limba bulgară modernă blăgudăria. Și ne referim doar la banalul mulțumesc. Nu aș îndrăzni să fac alte analogii, cu sigurantă nu aș reuși să le susțin științific, nefiind lingvist. Toate aceste aspecte au fost cercetate de-a lungul timpului de lingviștii bulgari care au venit la Cioplea, mă refer la Lubomir Miletici, Stoian Romanski și Olga Mladenova, ultima vizită înregistrată în urmă cu mai puțin de 20 ani. Înainte de dispariția satului și alți cercetători, din spațiul românesc au vizitat Cioplea, anume: Olimpia Guțu și Ovidiu Bolcan, pentru a efectua cercetări sistematice ample, care astăzi se regăsesc în arhiva fonogramică a Institutului de Lingvistică „Iorgu Iordan” al Academiei Române, în secțiunea destinată limbilor slave.
Cei mai mulți oameni care au mai mult de 20 ani au auzit vorbindu-se în limba bulgară la biserică, după ceremoniile religioase, unde bătrânele trecute în etenitatate, dar și soții acestora, își întâlneau rudele sau colegii de generație cu care comunicau. Alții au auzit vorbindu-se în limba bulgară în familie, unde încă mai întâlnim persoane trecute de 70 ani care o utilizează. Inevitabil, toți și-au pus întrebări firești: de unde ne tragem, care ne sunt înaintașii și dacă putem identifica satele de unde ne provin strămoșii? Pe acest fond, după îndelungi cercetări în arhive și documente, s-au creat contacte individuale cu persoane care locuiesc în Bulgaria, pe care le vizităm și alături de care participăm sporadic la evenimentele importante ale comunităților din care aceste persoane provin. În acest an am participat, spre exemplu, la Malcika, la invitația clericului Radoslav Radkov, la evenimentul prilejuit de împlinirea a 170 ani de la sfințirea bisericii dedicate „Sfintei Ana”. M-au urmat și alți urmași ai bulgarilor din Cioplea, care au vizitat parohiile arondate Diecezei de Nicopole, pentru a cunoaște localitățiile din care au venit strămoșii lor. Vizitele sunt în general pline de emoție și suntem întâmpinați cu entuziasm.
Rolul Bisericii Catolice în relațiile dintre comunitățile paulichene din sudul și nordul Dunării
Care e rolul Bisericii catolice în păstrarea și dezvoltarea relațiilor între comunitățile paulichene din sudul și nordul Dunării?
Rolul Bisericii Catolice l-aș considera unul minor, în niciunul dintre satele unde locuiesc urmașii pavlichienilor nu întâlnim preoți bulgari, cu excepția Banatului, mai precis la Dudeștii-Vechi și Vinga. La Cioplea și Popești-Leordeni sunt preoți originari din Moldova, care își propun, pe fondul scăderii numărului de urmași ai bulgarilor, să trateze aceste comunități din perspectivă universală, fără a ține cont de specificul acestor comunități. În Bulgaria misionarii sunt de origine franceză sau italiană, în special proveniți din rândurile Congregației pasioniste. Sigur, în ultimii ani au existat câteva pelerinaje efectuate de bulgarii din Bulgaria în România, precum și vizite ale celor din Cioplea în satele Belene, Oreș, Trănciovița și Malcika, dar fără a se înregistra progrese semnificative sau schimburi culturale majore. Cu siguranță toți acești preoți încearcă să mențină specificul fiecărei comunități, dar important este și aportul membrilor în prezervarea valorilor: a limbii bulgare, portului și istoriei proprii.
Foto: Marius Oanță (sursă: Facebook/Marius Oanță)
Abonează-te la canalul blogului Podul Prieteniei de pe YouTube, unde sunt publicate mai multe interviuri video şi audio! Blogul mai poate fi urmărit pe Facebook şi Twitter. Canalul lui din Telegram este aici.
About Author
Descoperă mai multe la Podul Prieteniei
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.
