Ohara Donovetsky: Este posibil să trăim într-un sacru acoperit de profan

Vladimir Mitev

Intro

Pe 17 octombrie 2025, la biblioteca regională din Ruse a avut loc o întâlnire cu scriitoarea română Ohara Donovetsky.

Ea și-a prezentat romanul „Casting pentru Ursitoare”, tradus în limba bulgară de Vanina Bojicova. Vanina Bojicova a tradus în cadrul evenimentului, moderat de jurnalistul Vladimir Mitev. Evenimentul a avut loc în cadrul festivalului „Comori scrise ale Dunării inferioare”.

Textul de mai jos este o transcriere a discuției cu Ohara Donovetsky.

Cuvânt de deschidere

Teodora Deankova-Peiceva, librarian principal: Bună seară! Începe un nou eveniment din cadrul festivalului „Comorile Scrise ale Dunării de Jos”. Suntem aici, alături de Municipalitatea din Ruse, în programul „Cultura” care finanțează festivalul. În acest an, programul este foarte serios, este foarte interesant. La începutul săptămânii, am descoperit o expoziție dedicată locurilor în care a poposit Constantin Brâncuși.

Iar azi, ne întâlnim cu o doamnă a cărei carte a fost tradusă pentru prima dată în limba bulgară și este foarte neobișnuit că toți sunteți aici. Pentru că nu cred că mulți dintre voi ați citit cartea. Bineînțeles, putem doar să-i invidiem pe cei care au avut ocazia să citească opera în original…

Dragii prieteni, îmi face plăcere să vă prezint Ohara Donovetsky. Avem privilegiul, toată această adunare, să aflăm nu doar despre scrisul romanului. 

Și am un privilegiu, în sensul că această carte s-a bucurat de traducerea uneia dintre traducătoarele cărții, Vanina Bojikova, și de sprijinul unuia dintre prietenii noștri, Vladimir Mitev. Apoi, vreau să-l rog pe Vladimir Mitev, care va modera această reuniune, să mă completeze. Așadar, dragi prieteni, vă invit să vă bucurați de această seară.

Ohara Donovetsky: Bine ați venit! Bună ziua!

Introducerea moderatorului

Vlad Mitev: Bună ziua! Bine ați venit!

În această seară vom vorbi despre o carte care are trei protagoniste. Cele trei eroine au o sensibilitate pentru lucrurile exotice, mistice, curioase. Fiecare dintre ele are o preocupare pentru cuvânt. Una scrie piese teatrale pentru copii. Cealaltă este un lingvist profesionist. A treia a studiat limba arabă și limba hindi.

Aceste protagoniste au descoperiri în întregul roman, descoperiri pe care le împărtășesc una cu alta, îmbogățindu-se reciproc. Într-un moment, una dintre ele primește ca moștenire o casă în Polonia. Noi știm azi că polonezii sunt elementul etnic dominant în Polonia. Dar Polonia are unele zone care erau acum mai mult de un secol stăpânite de germani. Și e interesant că protagonista din roman moștenește o casă în fosta zonă germană a Poloniei – în Wrocław.

Aici trebuie să deschidem o paranteză, pentru că în carte apare și o referință la un oraș bulgăresc – anume la Stara Zagora. Și ceea ce o să surprindă pe una dintre eroine, fiind acolo la Stara Zagora, este cultura bulgară de a face necroloage.

Cele trei ipostaze ale feminității

V-am spus că fiecare dintre aceste eroine este neconvențională. Una dintre ele are origini armenești. O altă eroină are o prietenă evreică. În viața uneia dintre ele există o fascinație pentru lucruri care nu sunt legate la prima vedere logic, dar merg în sincron, o fascinație pentru misticism, pentru ghicit, pentru zodiac, ș.a.m.d.

Dacă pot face o concluzie – în roman avem trei eroine, care seamănă cu o treime – o treime, care în întregul său probabil devine un alter ego al autoarei.

Deci, care este legătura între autoare și aceste trei eroine? Ce își dorește autoarea să ne spună prin această prezentare proprie în trei ipostaze?

Ohara Donovetsky: Aș vrea întâi să vă mulțumesc că suntem acum împreună. O să păstrez această secvență pentru mai târziu, ca să pot răspunde la întrebare. E o întrebare care, nu vă ascund, a fost printre primele care mi-au fost adresate și printre cele care mi s-au adresat cel mai frecvent. Mai ales de către cei care mă cunosc foarte bine și știu că sunt o scriitoare de ficțiune. Și atunci, răspunsul firesc este da, ați ghicit corect. În fiecare personaj este ceva și din biografia personală.

De altfel, cred, cu sau fără susținerea pe care am primit-o de la Camil Petrescu, autorul care credea în autenticitatea actului de creație, actului trăit. Teza lui Petrescu este că pentru a ajunge experiențele, ideile, imaginile cât mai bine și mai profund la cititor, ele trebuie să treacă prin realitatea simțită de autor. Însă, dincolo de acest răspuns care ține de atelierul de creație, există și un alt moment în care am gândit caracteristicile și profilurile fiecărui personaj. M-a interesat, la o altă dezbatere, să fie diferite feluri în cadrul sensibilității feminine, chiar dacă aveau același subiect.

Sub umbrela prieteniei, cele trei femei reprezintă trei tipologii. Primul element pe care am vrut să-l pun în valoare, gândind la felul lor diferit de a primi lumea, a fost cel referitor la ceea ce numim coincidența. Nu numai, dar să testăm acest exemplu. Și cum ați remarcat, una dintre ele merge atât de departe încât să le considere pe toate coincidențe semnificative. Se ghidează în ele, învață din ele, le consideră însemne, deși este intelectuală.

A doua persoană pendulează între a crede și a nu crede, jucând cartea ambiguității. Iar a treia, cum bineînțeles că dăm de înțeles și se lasă citit, este la polul opus. Am spus că toate reprezintă feluri care vin dinspre sensibilitatea feminină și când spun sensibilitatea feminină, asta înseamnă că nu ne interesează genul din buletin.

Această sensibilitate feminină stă atentă la realitatea sinestezică, adică noi, femeile, știm noi, femeile, sau noi toți cei cu sensibilitatea feminină. Și pe același fundal ne raportăm la ceea ce se întâmplă în jurul nostru. Trei dintre ele sunt aici.

Comunicare nehegemonică

Vladimir Mitev: Bine, vă mulțumesc. Asta a fost explicația din partea voastră. Ceea ce trebuie să adaug este că în acest roman aceste trei tipuri și trei moduri pentru a se întâlni cu lumea (sau celălalt) comunică fără o luptă pentru supremație între ele.

Nu există hegemonie, nu există îndepărtare, nu există rivalitate. Cele trei, într-adevăr, se ajută, sunt unite de un teren comun. Există oare aici un alt mesaj pe care îl transmiteți?

Da, bineînțeles. Pare curios că aceste femei nu luptă pentru hegemonie, nu sunt în competiție, Există oare așa ceva, cred că este întrebarea. Și, odată cu aceasta, dacă am vrut să transmit și aici un mesaj. Îmi-este ușurat de discuțiile noastre anterioare (înainte de începutul evenimentului), când tocmai am recunoscu cinevat, noi ne recunoaștem între noi. Iar mai devreme, o minunată doamnă mi-a spus că putem să fim în aceeași familie de sânge. 

Una dintre temele cărții este și prietenia, prietenia între femei, prietenia în sensul în care, dincolo de afinitățile elective și de nevoia de afecțiune pe care au avut-o, pentru că familia nu le-a fost de ajuns. Există miracolul acestui tip de relaționare, de compatibilizare, de întrepătrundere. Cu alte cuvinte, o familie, nu i-aș spune nici adoptivă, nici de conjunctură, i-aș spune spirituală, fără să mă tem prea mult de acest cuvânt, deși sună, poate avea multe conotații.

Spațiile exotice pentru români – lumea slavă și cea musulmană

Vladimir Mitev: Este un principiu pentru români. Deoarece, dacă mă gândesc, poate și alți oameni să se gândească la asta, România, prin definiție, se consideră ca o țară vorbitoare de o limbă de origine latină, aproape de țările similare din Europa. Dar ea este cumva îndepărtată de țările slave sau țările musulmane, deoarece ele cumva sunt considerate diferite de identitatea românească, așa cum românii consideră că există. Se pare că românii nu cunosc bine țările slave sau cele din Orientul Mijlociu. Există niște idei că acolo e un pericol sau pur și simplu nu e ceva atractiv în ele. Dar pentru protagonistele din roman tocmai aceste țări sunt interesante, atractive, exotice. Ele învață câte ceva din ele.

Cum pot românii dezvolta curiozitate pentru popoarele dincolo de granițe cunoscute și ce se întâmplă când această curiozitate este pusă în acțiune?

Ohara Donovetsky: Da, poate că românii care simt nevoia să creeze, să scrie și așa mai departe, se simt evident mai apropiați de spațiile romanice. Întrebarea ar fi de ce există distanțare și în ce fel românii se pot deschide către spațiile slave, către spațiile germanice, către cele slave, chiar către spațiile orientale. Dacă asta înseamnă că noi cu toții ne-am deschis sau ce beneficiu ar avea asta pentru noi.

Întâi de toate, voi spune că sunt spații importante pentru mine ca autor. Poate pentru că au legătură cu istoria vreunui membru al familiei mele. Când e vorba de familia mamei, am rădăcini armenești. Când e vorba de familia tatălui, e posibil să fie și rădăcini grecești.

Și apoi poveștile părinților se ramifică. Deci am făcut apel la acelea care au fost importante pentru mine și despre care am știut ce spun. Eu sunt, de exemplu, purtătoarea poveștii armenilor ascunși.

Acestea sunt lucrurile pe care știu că au existat și aici este foarte important răspunsul pe care îl veți oferi, pentru că a fost și discreția armenilor. Aveam mătănii, noi eram creștini, nu înțelegeam. Pe vremea lui Ceaușescu, unii dintre noi nu vorbeau despre religie.

A fost foarte neobișnuit pentru mine, când am fost la armeni acasă, în vremea comunismului, când nu se vorbea despre religie. Noi am fost creștini, el avea o mătanie și spunea Allah, Allah, Allah, care în român l-am tradus ca o rugăciune. Nu înțelegeam ce vorbea.

Mi-era foarte rușine, pentru că bunicul meu era altfel. Voiam să am și eu bunic la țară, voiam să nu-și facă manichiura și să vorbească corect românește. Intuiția și posibilitățile de cercetare de după din mulți ani am pus cap la cap tot și am presupus că bunicul era creștin și făcea parte dintre cei dintre armenii care au trebuit să se ascundă foarte multă vreme ca fiind creștini. E o istorie pe care armenii o știu, între ei, să accepte, măcar de complezență, că sunt musulmani ca apoi să plece când sunt forțați să autorizeze asta printr-un act. De aceea toată familia bunicului a plecat și a ajuns și în Bulgaria.

Și în România am venit să ne stabilim și atunci mărturisirea mi-a plăcut și a venit în interiorul meu. Cât despre celelalte spații, în Polonia, în Iordania, în Dubai și în celelalte spații pe care le gândești să fie exotice, sunt spații care au fost foarte importante în călătoriile mele, care da, pentru un călător cu arme și bagaje, pentru un spirit nomad, înseamnă foarte mult. Pot fi foarte multe spații de dezvoltare în călătorii în care învățăm mai multe lucruri din orice.

Cele trei personaje principale nu luptă pentru schimbarea socială. În schimb, ele fac descoperiri și se bucură de viață.

Vladimir Mitev: O altă observație privind protagonistele – poate să mă corectați dacă greșesc, dar ele nu prea sunt activiste pentru o cauză socială, politică sau altceva. Poate se dezvoltă în viață, au descoperiri. Se bucură de ceea ce viața le oferă. Dar nu par a fi active în plan socio-politic. De ce nu sunt activiste?

Ohara Donovetsky: Întrebarea se referă la felul în care aceste personaje, deși ar avea toate datele, nu practică un feminism militant. Nu sunt voci feministe, ci se retrag în umbră. Așa este.

Nu cred în feminismul militant. Deși cred în sororitate, cred în faptul că femeile pot muta munți din loc. Una dintre întrebările favorite la întâlnirile dintre prietenele mele este cum ar fi într-o istorie contrafactuală ca lumea să fie condusă de femei. Nu putem să știm cum ar fi, pentru că toată istoria de la Amazoane și până acum ar fi alta. Nouă ne place să credem că nu ar fi fost războaie, dar probabil că ar fi fost altceva. Și ne place să credem că victoria noastră este tocmai aceasta, de a ști cum să fim în umbră, victorioase și conducând așa cum o facem.

În condițiile date. Pe de altă parte, cred că trebuie să nu ne întoarcem cu spatele unii la alții și să milităm pe sexe și să îmbrățișăm niște cauze care ne aduc în stare de exaltare. Cred că adevărata modalitate de a ne înțelege rolul, poziția și așa mai departe, este tocmai aceasta, de a transmite felul feminin de a ne preocupa.

Aceasta în care încape cu generozitate grija pentru cei mai slabi decât noi, fie bătrâni, fie bolnavi, fie cei care trebuie să crească cu ajutorul nostru. Așa cum există în subtext câteva personaje care au făcut și fac multe lucruri, când dau bani la căminurile pentru bătrâni, copii și așa mai departe. Și mai cred că forța feminismului, nu foarte pronunțat, militant, este și vine din soliditate, din a strânge rândurile și de a ajuta, cum știm, cel mai bine, indiferent de granițe și indiferent de probleme. Să răspundem mutual la probleme. 

E foarte, mie mi se părea, caraghios ca o femeie din, o să spun, România, dacă este doar un exemplu, înseamnă cam o vecină de-a noastră, să lupte pentru cauza și egalitatea între femei și bărbați, atât timp cât în spațiul musulman se întâmplă niște atrocități. Nu spun că nu este important să lupte pentru ce consideră ea, cred că e o cauză dreaptă, dar cred că este mult mai nimerit să ne concentrăm și să prioritizăm problemele pe care le avem într-o colectivitate sau să ne mutăm în acea colectivitate care are exact acea problemă foarte grea. Așa mi se pare doar un exercițiu așa de civism, cum de exemplu se întâmplă în Germania, când într-o singură zi pe săptămână sau pe lună, între orele și orele, toată lumea iese la manifestație. De aici până aici e o secțiune, de aici până aici sunt împotriva altceva. E un exercițiu cu spiritul civil. Nu este nimic rău, nu știu dacă este eficient.

Romanul lui Ohara Donovetsky și feminismul

Vladimir Mitev: Poate să fie interesant pentru Ohara Donovetsky, ca și pentru public, că în primul roman scris de o femeie în Iran – romanul Suvashun al lui Simin Daneshvar, există o heroină prin care se comunică aceeași întrebare. Cum ar arăta lumea dacă ar fi condusă de femei? Acțiunea în roman are loc în perioada celui de-Al Doilea Război Mondial, în Iranul de Sud, ocupat de Marea Britanie. Și această doamnă, în aceeași carte, în același timp, pune întrebarea cum ar arăta lumea dacă era condusă de femei, care știu să prețuiască viața. Și ea tot așa ajută unor oameni bolnavi în cămin și luptă să salveze viața din vârtejul războiului.

Eu am scris un articol de critică literară despre acest roman în care am afirmat că Simin Daneshvar este influențată de valul cel de-al doilea al feminismului. Și vreau să vă întreb – oare nu aveți și dumneavoastră în romanul dumneavoastră idei din cel de-al doilea val al feminismului, cel care este bazat pe femeile din clasa de mijloc?

Ohara Donovetsky: E interesant că introduceți discuția despre valurile feminismului. Știu că suntem în al patrulea val de feminism, și acum, mai în glumă, mai în serios, dacă luăm straturile transgeneraționale din romanul meu, am putea găsi și aici o potrivire pe atâtea tipuri de feminism.

Și, bineînțeles, dacă avem o metaforă pe roman, poate să ne găsim poate un pic de fiecare dintre aceste valuri. Nu a fost intenția mea să fac metafora a valurilor. Dar cred că ar fi motiv să ne întrebăm de ce m-a interesat, cu privire la aceste grupuri, de trei femei care se găsesc pe spirale temporale diferite.

Ceea ce mă interesează, de fapt, era să găsim aceste grupuri de trei femei pe spirala temporală. Au fost două idei. Posibilitatea să trăim într-un sacru acoperit de profan. În alte cuvinte, fiecare dintre noi să aibă un rol și o menire pe care trebuie să le descopere până la urmă. Iar a doua idee pe care am vrut să o subliniez cu aceste grupuri de trei femei care se găsesc în epoci diferite, a fost în ce măsură este valabilă această pedagogie transgenerațională, cum o numesc.

Femeile învață unele de la altele, nu numai mame de la fii, ci și bunici și așa mai departe. Deci, în faptul că este foarte valabilă această pedagogie transgenerațională, care se transmite în generații diferite, și aici nu se vorbește doar de ce învață bărbații, copiii mămicilor, ci și prin povești pe care le transportă în întâlniri pe care le au din generații diferite.

O numesc pedagogie familială sau pedagogie transgenerațională, că nu am alt termen și cred că sunt doar așa. Iar în subsidiar există ideea unor tipologii care se pot regăsi în situații tipice și atunci se repetă istoria și să le fie mai ușor să se înțeleagă și să înțeleagă și ceilalți despre ele. Și aici, bineînțeles, vorbim despre tipologii care sunt și valide, care se întâlnesc, care ajută să se întâlnească între ei și să fie înțeleși în viața lor.

Comentariile lui Lili Ganceva

Vladimir Mitev: Acum o să dau cuvântul publicului. Știu că în publicul nostru există unele persoane care au citit romanul. Aș vrea să dau cuvântul doamnei Lili Ganceva.

Vanina Bojicova: Doamna Ganceva, care este un adevărat simbol al prieteniei, posibilul liant al spațiului româno-bulgar și acum vorbește în calitatea de una dintre primele cititoare ale romanului.

Lili Ganceva: Nu știu cum să comentez, pentru că domnul Mitev a formulat în cuvinte toate lucrurile pe care le-am resimțit și observat și eu în roman. Uneori omul are nevoie să citească o carte. Are nevoie de spațiu și are o viziune în ceea ce scrie și este într-o atmosferă, să zicem, că asta, în afară de faptul că îți oferă posibilitatea să îți găsești fantezia, este, într-adevăr, să găsești ceea ce trebuie.

De fapt, așa s-a întâmplat și este bine și sunt foarte fericită că am cunoscut o persoană ca dumneavoastră. Am câștigat dintr-un punct de vedere și mi-e părerea că în carte, în perspectivă, o să descoperiți tot ce-i diferit, indiferent dacă sunteți bărbați sau femei. Cele trei personaje mi-au plăcut foarte mult.

Eu vorbesc ceea ce simt atât. Cele trei personaje sunt foarte importante pentru fiecare. Eu am vrut să mă identific cu una dintre eorine, dar nu am putut să nu mă identific, pentru că în fiecare dintre ele totuși am găsit ceva din mine.

Citind o carte, căutam ceva de care aveam nevoie în momentul de disperare, fie alinare sau bucurie sau altă trăire. Și mi-a plăcut foarte mult. Mi-a plăcut și referirea la Stara Zagora și la necroloage.

Ohara Donovetsky: Foarte mare onoare. Așa când mă adresez dvs în această carte, vorbesc în toate cărțile.

Lili Ganceva: Pentru mine este o carte feministă – în subtext. Și are un simț al umorului foarte subtil, pe care l-am simțit, care, pe alocuri, este și multă tristețe. Acest simț al umorului ajută foarte mult. Mă opresc aici, le recomand din toată inima și mă bucur foarte mult că am făcut cunoștință cu Ohara.

Ohara Donovetsky: Eu vă mulțumesc și mă bucur dacă efectul cărții este și acesta, ca cititorul să se poată identifica cu fiecare dintre povești, cu fiecare dintre eroine…‌ Și mă bucur foarte mult că în textul dumneavoastră au simțit că mesajul este un apel la pace și că bărbații pot fi interesați, chiar dacă cartea poate fi interpretată și în cheie feministă, ei pot fi interesați de felul în care aceste femei se pot uita la bărbați.

Cuvintele lui Bohos Garjaryan

Vladimir Mitev: Mulțumesc pentru comentariul dumneavoastră! Încă o întrebare din partea publicului…

Armenean din Ruse: Bună seară! Am văzut că onorați lumea mea armenească, pe care o prețuiesc. Eu de asemenea am rădăcini armenești. Dar strămoșii mei n-au venit odată cu persecuția din Imperiul Otoman, ci mai devreme – în anul 1620. Biserica armenească originară din Ruse a fost construită în secolul al XVII-lea, și străbunicul meu era donator pentru construirea ei.

Apreciez că diseară avem lângă noi o scriitoare română de seamă, de la București, precum și traducătoarea din română Vanina Bojikova, care l-a tradus în limba bulgară pe Varujan Vosganian. Vă mulțumesc pentru această seară și vă doresc să-mi cumpăr cartea și să o citesc mai curând și să o pun la dispoziția prietenilor mei.

Ohara Donovetsky: Eu vă mulțumesc din suflet. Rădăcinile mele armene la care fac referența mă fac să simt o cu totul altă legătură, deși e un procent foarte mic cât am putut să-l înțeleg. Dar vă mulțumesc și pentru faptul că e un spațiu care seamănă cu spațiul în care eu m-am născut. Eu m-am născut tot pe o parte a Dunării, pe cealaltă parte, lângă orașul bulgăresc, Silistra.

Așa încât noi, oamenii născuți în jurul Dunării, avem o posibilitate în plus de a comunica și de a ne apropia cu ceilalți bulgari – din București, Dunăre, îi numesc semeni după unitate, după spirit, după știri, după mituri. În lingvistică și în dialectologie se spune că Dunărea nu este o graniță, și asta înseamnă că România de la nord și sud de Dunăre, istoric vorbind, cum bine știm, la nord slavii au fost asimilați de români, la sud de Dunăre s-a întâmplat un proces invers. Însă comunitatea are și împărtășește aceleași valori și asta se simte și astăzi.

Mă simt foarte bine în spațiul bulgarilor, chiar dacă nu știu limba, dar am o senzație că atunci când am cunoscut limba bulgară, m-am obișnuit. Iubesc Silistra, Balcic, Sozopol, Stara Zagora, Ruse. Când am fost aici, am simțit familiarul nefamiliar. Și mi-am dat seama că împărtășim foarte multe lucruri. De aceea nu înțeleg de ce românii nu vorbesc mai mult despre spațiul slav.

Călătorind în atâtea locuri și atâția ani, eu sunt bucuroasă să știu, când găsesc în lume pe cineva care știe cozonac, să ciocnească ouă de Paști, aceeași reverență față de Sfântul Gheorghe, Sfânta Parascheva, Sfântul Nicolae. Avem aimboluri comune. Colindatul românesc, ritualul sărbătorilor german, paparuda (care apelează la ploua – nota traducătorului). Încât și faptul că avem aceleași spaime, referitoare la cârcotași, la balauri, la samca. Și în contemporaneitatea noastră, aceeași lipsă de încredere în clasele care ne conduc.

Așa că, probabil că încă nu se cunosc aceste lucruri sau încă nu sunt interesați autorii de acest fel de a aborda lucruri lucrând cu lumea, dar ele sunt extraordinar de importante pentru a ne cunoaște și trecutul, ca să ne înțelegem prezentul. Așa că mulțumesc încă o dată, am avut voie să vă mărturisesc ce simt, atât de a vă da spațiu. Vă mulțumesc foarte mult!

Cuvintele Teodorei Evtimova

Teodora Evtimova, directoarea bibliotecii regionale din Ruse: Vă mulțumesc pentru faptul că ați acceptat invitația noastră de a participa la acest prim festival de arte, care are un singur scop: să prezinte cuvântul ca un unificator al locuitorilor de pe ambele maluri ale Dunării. Sper că vom continua să cooperăm și să veniți iarăși.

Ohara Donovetsky: Vă mulțumesc încă o dată și venind, pregătindu-mă să vin la întâlnirea voastră, mi-am dat seama că sunt din aceeași familie cu Elias Canetti, pentru că ultima mea carte, „Vedere cu Solzi”, se referă la spațiul Călărașiului, în felul în care și Canetti, cu mult timp în urmă, a vorbit despre această comunitate teribilă, în sensul de grozavă.

Este exact cum în „Limba salvată”, Canetti vorbea despre cât de bine se înțelegeau bulgarii de la Ruse cu românii din Giurgiu, așa vorbesc eu în „Vedere cu Solzi”, despre amalgamul de bulgari, tătari, turci, români, țigani din Călărași. Eram foarte aproape de Silistra. Am o preferință pentru Canetti, pentru Ruse și pentru „Limba salvată”… Canetti a apreciat-o, iar eu mă străduiesc să învăț.

În momentul acesta, știu câteva cuvinte românești care vin de la voastră, vin din fondul slav și ele sunt suficiente. Nu înseamnă că românescul nu e slav. Vorbim cu prieteni și ei mă întreabă:  ”Ce vrei să zici?” Vrea să zic un lucru important, nu am cum să nu fac apel la el. Și dacă ele sunt: a iubi, a primi, prieten și drag, adică toate astea sunt cuvinte de dragoste, pe care le folosim: iubim, primim, prieten.

Și da, aceste cuvinte cred că vorbesc de la sine pentru felul în care noi trebuie să comunicăm. Altfel, cred că nu mor de foame, pentru că știm și să cântăm. 

Vanina Bojicova: Și sper că cuvintele de dragoste vorbesc de la sine pentru felul în care noi trebuie să comunicăm. Mă bucur că am tradus această carte și că ești alături de noi.

Mulțumesc prietenilor din Giurgiu, că sunt alături de noi.

Mersi pentru vizionare și ne revedem la viitoarea întâlnire!

Paula Erizanu la Ruse: Se poate fi moldovean, român, londonez, european în același timp. Moldovenii sunt prin natura lor poligloți și cosmopoliți

Paula Erizanu: Vreau să spun povestea Republicii Moldova

Kapka Kassabova: Misiunea mea ca scriitor este aceea de a vindeca

„Sosești ca un nimeni”: O odă dedicată Balcanilor semnată de Kapka Kassabova

Foto: Coperta cărții Casting pentru Ursitoare de Ohara Donovetsky (sursă: Editura Paradox)

Abonează-te la canalul blogului Podul Prieteniei de pe YouTube, unde sunt publicate mai multe interviuri video şi audio! Blogul mai poate fi urmărit pe Facebook şi Twitter. Canalul lui din Telegram este aici, iar aici este contul de la Substack.

About Author