Filosofia Podului Prieteniei

Platforma media „Podul Prieteniei” nu se limitează la simpla furnizare de informații despre aspectele politice, economice, sociale și culturale ale vieții din Bulgaria, România și regiune. Aceasta aspiră să contribuie la apariția unor experiențe noi în aceste țări, în relațiile dintre ele și în regiune (termenul „nou” este definit aici ca transformare și reînnoire, în contrast cu identitatea statică a relațiilor și a oamenilor – situația prea bine cunoscută în care experiențele din viața reală nu conduc la o reînnoire a gândirii și a identității, iar evenimentele trec de parcă nu s-ar fi întâmplat niciodată). Această reînnoire devine posibilă atunci când individul sau comunitatea solicită transformarea „armurii” lor de izolare și eliminarea treptată a acesteia. Numim calea către această reînnoire „podul prieteniei” — o comunicare nehegemonică între oameni și realitățile sociale, în cadrul căreia aceștia se îmbogățesc și se transformă reciproc, eliberându-se de bagajul dăunător al socializării inițiale. Scopul este transformarea identității statice într-una dinamică, în care lumea încetează să mai fie o amenințare externă și devine o parte din noi înșine.

1. Identitatea statică vs. identitatea dinamică

Războiul din Ucraina a accelerat schimbările din Europa de Sud-Est, favorizând apariția unor spații care oglindesc logica nucleului european. „Podul prieteniei” aspiră să fie un astfel de spațiu, urmărind transformarea identităților statice din regiune și remodelarea relațiilor bilaterale dintre aceștia.

Identitatea statică provine dintr-o socializare națională înrădăcinată în traumă și în „neputința învățată”. Aceasta îi limitează pe indivizi în interiorul granițelor naționale, făcându-i incapabili să-și transforme societatea. Ieșirea din această stare necesită introducerea unui element dinamic. Implicarea în acest element și înțelegerea lui creează noi experiențe care schimbă mentalitatea statică.

Identitatea dinamică se dezvoltă atunci când diverse elemente — în cadrul unei persoane, al unei societăți sau al unei regiuni — comunică fără hegemonie sau stigmatizare reciprocă, concentrându-se în schimb pe îmbogățirea reciprocă. Calea către realizarea acestei comunicări nehegemonice și a identității dinamice este „podul prieteniei”.

2. Podul prieteniei în relațiile internaționale și interpersonale

În relațiile internaționale, adesea prăpăstii adânci separă țările. Trecerea peste această prăpastie către un alt teritoriu fără a trece printr-o transformare personală duce la o situație în care o persoană pătrunde în cealaltă cultură „domesticită” — la fel de incapabilă să transforme acel nou mediu pe cât este de a-l transforma pe al său.

Podul prieteniei oferă o formulă alternativă. Națiunile separate convin să nu se absoarbă reciproc, nici politic, nici existențial, rămânând ancorate pe malurile lor respective. În schimb, ele facilitează o infrastructură formată din oameni și organizații de încredere. Aceste entități revitalizează legăturile și transformă treptat natura statică a relațiilor regionale.

Trăsătura definitorie a oricărei persoane sau organizații care acționează ca un „pod al prieteniei” este prietenia, convingerea în bunătatea celeilalte părți, clădită pe încrederea reciprocă între părțile conectate. Acest lucru se află în contrast puternic cu ostilitatea și neîncrederea tradiționale, comune în rândul societăților socializate prin trauma experiențelor periferice.

În cele din urmă, puntea prieteniei este universală. Ea nu este nici „pro”, nici „anti” față de vreun lobby politic sau geopolitic; dimpotrivă, recunoaște legitimitatea umană fundamentală a tuturor celor dintr-o regiune. Abordând toate părțile cu deschidere, ea demontează sistematic ura și neîncrederea acumulate, lăsate în urmă de vechea logică a periferiei.

3. Centrul, periferia și maturizarea prin integrarea umbrei

În Balcani, periferiile concurează adesea pentru a atrage centrul de partea lor și a-l folosi în rivalitatea lor oarbă cu vecinii. O parte a acestei dinamici o constituie „sindromul satelitului” al unor țări precum Bulgaria și România – căutarea lor constantă de a găsi un „frate mai mare” pentru care să acționeze ca subcontractanți în regiune.

Podul prieteniei reprezintă o abordare menită să transcendă rolul eternului „fratele mai mic”. Acesta ne oferă ocazia de a ne extinde granițele „nu prin cucerirea teritoriilor străine” și impunerea hegemoniei noastre asupra acestora, ci prin integrarea experienței vecinilor noștri și „iluminarea propriei noastre umbre” în sensul jungian al termenului.

În mod tradițional, popoarele din Europa de Sud-Est își proiectau adesea propriile calități negative asupra vecinilor lor. Comunicarea peste pod ne permite să integrăm experiențele și contradicțiile lor, extinzându-ne teritoriul personal și profunzimea strategică. În acest fel, introducem logica nucleului UE (identitate dinamică) într-un spațiu dominat de experiența periferiei. Această sincronizare marchează sfârșitul „fratelui mai mic” care este mereu în căutarea unui protector și le permite societăților noastre să devină în sfârșit adulte și mature.

4. Cele patru manifestări ale podului prieteniei în activitatea lui Vladimir Mitev

Acești patru piloni reprezintă mijloacele concrete, materiale și intelectuale, prin care viziunea podului prieteniei se materializează în spațiu:

1. Platforma media „Podul Prieteniei” (The Media):

O publicație bulgaro-română fondată în septembrie 2015. Cu o arhivă de aproximativ 2.500 de articole și canale active pe Substack, Facebook și Viber, aceasta oferă publicului său știri, analize și comentarii în context. Atunci când mass-media explică contextul „celuilalt” ca fiind al său, cititorul încetează să se mai simtă izolat în fortăreața sa națională.

2. Un fond pentru finanțarea evenimentelor româno-bulgare (Fondul):

Un portofoliu personal de acțiuni la Bursa de Valori din Bulgaria, ale cărui dividende sunt utilizate pentru finanțarea inițiativelor bilaterale: conferințe, dezbateri, schimb de experiență, proiecții de filme, turnee de teatru, călătorii jurnalistice și traduceri de cărți. Acest model asigură suveranitatea economică și demonstrează că gândirea independentă are propria sa bază financiară.

3. Clubul vorbitorilor de română din Ruse (Clubul Vorbitorilor):

O comunitate informală, dinamică și independentă din punct de vedere politic, care se va reuni pentru prima dată în vara anului 2026 la Biblioteca Austriacă din Ruse. Clubul menține viu interesul intelectual pentru temele românești și construiește legături orizontale în regiunea transfrontalieră.

4. Biblioteca româno-bulgară (Biblioteca):

O colecție personală de sute de cărți în bulgară, română și alte limbi. În condiții favorabile, aceste colecții ar putea constitui nucleul conceptual al unei viitoare biblioteci comune destinate schimbului cultural și științific.

5. Zece exemple de transformare (orizontul pentru alți actori)

Aceste zece domenii ar defini modul în care elitele de stat, societatea civilă, elitele culturale, sectorul ONG-urilor și comunitatea de afaceri pot aplica pe teren abordarea comunicării nehegemonice:

• Memoria istorică și educația: Depășirea disputelor privind apartenența figurilor istorice comune (cum ar fi dinastia Asen sau Anton Pann) la Bulgaria sau România. Înlocuirea temerilor naționaliste legate de revizionismul teritorial în Dobrogea cu principiul îmbogățirii culturale reciproce.
• Orașul transfrontalier Giurgiu-Ruse: Un exemplu al modului în care conectivitatea este posibilă la nivelul administrațiilor, instituțiilor culturale și al producătorilor, grație organizațiilor care se bucură de încrederea ambelor țări (cum ar fi Asociația „Euro-Regiunea Danubius”).
• Investițiile la Bursa de Valori din Bulgaria (BSE) și la Bursa de Valori din București (BVB): Eliminarea izolării burselor naționale. Depășirea barierelor tehnice și birocratice pentru ca investitorii individuali să poată crea portofolii mixte și să se asigure libera circulație a capitalului local.
• Mass-media și spațiul informațional: Ieșirea din „bulele” mediatice naționale care acoperă știrile despre țara vecină doar în caz de dezastre, scandaluri sau ambuteiaje pe Podul Dunării. Necesitatea unui timp de antenă comun, urmând exemplul canalului franco-german Arte.
• Traducerile literare: Echilibrarea eforturilor de traducere. În timp ce în Bulgaria se traduc din ce în ce mai multe romane românești, în România sunt traduși în principal autori bulgari recunoscuți în Occident și de limbă română. O identitate dinamică necesită traducerea textelor necomerciale ale filosofilor, gânditorilor, anarhiștilor și feministelor.
• Ecologie: Solidaritatea civică în fața amenințărilor comune, ilustrată de protestele comune ale locuitorilor din Ruse și Giurgiu împotriva construirii unui incinerator de deșeuri.
• Festivaluri și sport: Valorificarea maratoanelor transfrontaliere (Via Pontica, Ruse-Giurgiu), a traseului ciclist „Danube Ultra” și a festivalurilor folclorice autentice (cuci în Brănești, Paștele Cailor în Târgoviște etc.) ca spații comune pentru experiențe împărtășite.
• Relații internaționale și geopolitică: Conștientizarea faptului că puterea națiunilor rezidă în conectivitate, nu în izolare. Deoarece diplomații sunt constrânși de dogmele statului, iar mediul de afaceri de profitul pur, acest model este cel mai accesibil cetățenilor obișnuiți care nu își impun voința prin hegemonie.
• Inovația socială și sectorul ONG-urilor: Schimbul sincer de expertiză între experți în bună guvernanță (cum ar fi Codru Vrabie) și organizațiile locale ale societății civile, în vederea supraviețuirii strategice într-un mediu plin de provocări.
• Dezvoltarea personală și psihologia: Transformarea „blestemului balcanic” – sentimentul că nimic nu depinde de individ și că viața socială poate fi doar îndurată, nu schimbată – în consolidarea încrederii personale în propriile forțe, grație experienței trăite dincolo de graniță.

6. Relațiile româno-bulgare prin prisma filosofiei „podului prieteniei”

Relațiile în domeniul securității și apărării dintre Sofia și București se dezvoltă sub auspiciile partenerilor occidentali, dar la nivel interpersonal ele suferă de pe urma inerției epocii anterioare. Același lucru este valabil și pentru economie: deși comerțul este substanțial, dinamica este determinată în primul rând de corporațiile străine. Capitalul local rămâne mai slab și mai timid. Politicienii și oamenii de afaceri nu reușesc să schimbe percepțiile negative și adesea le întăresc. 

În acest context, schimbarea poate veni doar din participarea cetățenilor obișnuiți, a sectorului ONG-urilor și a elitelor culturale, care sunt mai puțin împovărate de proceduri stricte și ideologii. Trebuie să existe un dinamism autohton român și bulgar în relațiile bilaterale, care avansează în principal în domenii în care partenerii occidentali garantează că nu vor exista surprize. Relațiile româno-bulgare se vor transforma cu adevărat atunci când vor fi conduse de impulsul intern al românilor și al bulgarilor și, dacă acest lucru se va întâmpla, ele vor deveni relații solide în orice circumstanțe.

7. Orientări pentru dezvoltarea mass-mediei care promovează o identitate dinamică

7.1. Observații generale privind societatea bulgară

Bulgaria face parte din lume, dar în ce măsură face lumea parte din ea? Spre deosebire de România, economia bulgară este adesea descrisă de analiștii externi ca un câmp de luptă închis între structurile locale (bulgare și ruse) și mediul de afaceri german – un sistem care se reproduce în primul rând în propriile rânduri. Acest lucru transformă țara într-o societate cu un grad ridicat de izolare, în care nemulțumirea publică generalizată este îndreptată împotriva reprezentanților politici ai sectoarelor corporativ și IT, care pretind că au ambiția de a înlocui elitele oligarhice ale tranziției, dar, în realitate, nu pot sau nu vor să o facă.

Tranziția Bulgariei a fost mai distructivă și mai traumatică, ducând la un deficit de capital social. Bulgaria contemporană este o societate a grupurilor și a cercurilor închise, în cadrul cărora oamenii se dizolvă și prin intermediul cărora interacționează cu lumea. Aceste grupuri concurează, în general, între ele, iar solidaritatea lipsește. Din cauza absenței unui centru social unificat, rămâne impresia că loviturile pot veni din orice direcție. În Bulgaria, autoritatea nu este percepută ca fiind distantă și nu este respectată. Oricine poate fi ușor etichetat drept ridicol sau dubios, întrucât în regiune există o luptă constantă pentru a stabili cine este „prostul” într-o anumită relație. Mulți cred că, dacă nu pot identifica persoana naivă într-o relație, atunci ei înșiși sunt cei naivi – un fapt pe care ego-urile lor nu îl pot accepta – iar acest lucru constituie un obstacol în calea unor relații nehegemonice și reciproc avantajoase.

La nivel politic, fragmentarea duce la impasuri periodice. Fiecare grup încearcă să atragă o putere externă de partea sa, dar când acea putere alege o tabără, energia sa se împotmolește în impasul local. Acest lucru dă naștere unui sentiment de excepționalism – o societate în care puterea brută și capacitatea de a-și impune interesele prin forță determină adesea ce se va întâmpla, în timp ce dialogul, empatia sau argumentele raționale duc rareori la schimbare. Este clar că bulgarul generic, bulgarul de mijloc, bulgarul nealiniat – care trebuie identificat la nivel filosofic și sociologic și există în societate într-o formă diluată – trebuie să fie împuternicit, astfel încât cercul vicios și blocajul grupurilor de apartenență să fie transformate și slăbite.

7.2. Rolul site-ului „Podul Prieteniei”

Într-un astfel de mediu, nu este suficient doar să se informeze. Conținutul trebuie să aibă un efect transformator – îmbogățind percepțiile, lărgind orizonturile, combatând clișeele și ducând oamenii dincolo de limitele excepționalismului lor național. Pentru a face față puternicului nihilism și convingerii bulgarilor că niciun jurnalist nu are conștiință proprie și scrie doar sub dictatul partidelor, oligarhilor, fundațiilor sau forțelor geopolitice, instituția media trebuie finanțată din resursele personale ale fondatorului sau ale echipei sale. Dacă se acceptă donații, ele ar trebui să se limiteze la un cerc de prieteni de încredere.

Puterea mass-mediei transfrontaliere rezidă în faptul că aceasta se află cu un picior în afara contextului național. Acest lucru îi permite să rămână independentă de polarizarea internă și să ofere o perspectivă diferită. Acestea practică deschiderea intelectuală: tratează toate curentele politice cu respect, interes și bunăvoință, inclusiv suveraniștii români și bulgari. Indiferent de narațiunile lor radicale, aceștia fac parte din procesul democratic legitim și reflectă atitudinile unor oameni reali. Pentru reînnoirea experienței lor într-un mod nehegemonic, trebuie mai întâi să-i recunoaștem ca interlocutori legitimi.

Mișcarea pentru schimbare socială nu ar trebui să stigmatizeze personalitățile publice, chiar și atunci când acestea sunt mediocre. Eforturile ar trebui îndreptate spre a-i ajuta să-și recunoască propriile limite, mai degrabă decât să-i „biciuim” și să-i „anulăm”. În cele din urmă, o parte a noii experiențe, inclusiv a experienței noilor medii de comunicare, ar putea fi, în mod paradoxal, puterea de a vorbi cu blândețe și de a lăsa hegemonia să-și demonstreze gradele de capacitate și eșec, pentru a deveni apoi conștientă de propria nevoie de reînnoire și de a dezvăța lecțiile greșite ale socializării la periferie.

8. Realismul „dorințelor imposibile”: capacitatea de acțiune a cetățenilor

Prin „cetățeni” înțelegem aici persoanele care dispun de resursele de timp, informații și mijloace de trai necesare pentru a face mai mult decât ceea ce li se cere prin contractele de muncă sau legăturile familiale — persoane cu propriul proiect social, hobby sau cauză. Aceștia par să posede calitatea de a acționa — capacitatea individului de a acționa independent în fața forțelor hegemonice (definitia acțiunii deliberate a lui Anthony Giddens).

Acești cetățeni constituie coloana vertebrală a unei viitoare politici externe descentralizate, conduse de oameni, independentă de centrul oficial al statului din Sofia. În loc să-și pună speranțe deșarte într-un alt „salvator” politic împotriva corupției și să fie ulterior dezamăgiți, oamenii ar putea asista la slăbirea oligarhiei într-un mod mult mai eficient dacă aceasta este dehegemonizată. Pe măsură ce capitalul social, financiar și educațional al forțelor autentice neoligarhice crește, puterea oligarhiei se slăbește de la sine. Construirea a ceva propriu la nivel social ne oferă experiență și resurse pe care nu le-am avea niciodată dacă ne-am limita doar la a vota și apoi la a blestema încă un „salvator”.

9. Atitudinea față de spațiile stigmatizate și cele care stigmatizează de la periferie

În orice societate, forțele stigmatizate și cele care stigmatizează (ele sunt întotdeauna ambele – pot enumera aici o serie de doctrine și ideologii care se termină în „-isme” și a căror manifestare încalcă adesea dreptul internațional, ucide, rănește sau traumatizează grupuri mari de oameni și care recrutează adepți în orice țară din Europa de Sud-Est și din lume) reprezintă adesea o încercare, uneori foarte reușită, a periferiei de a influența centrul social. Aceste grupuri nu sunt omogene, putând exista în cadrul lor atât tendințe progresiste, cât și reacționare, dar sunt dominate și bântuite de o dorință maniacală de putere și se bazează pe excepționalism. Podul autentic al prieteniei nu intră în conflict direct cu acestea. Se pare că acesta funcționează în cadrul unui „câmp de forță” specific, care menține o distanță, dar rămâne deschis tuturor. Chiar actul de a te apropia și de a traversa podul dezhegemonizează și transformă; purtătorii ideologiilor excludente își pierd puterea distructivă la contactul cu acesta.

10. Natura intermediară a podului ca antiteză a excluderii

Podul este un spațiu intermediar între două sau mai multe realități. În cazul Bulgariei, stagnarea socială provine atât din impasul reciproc al diverselor forțe, cât și din faptul că experiența unei părți mari a societății a rămas blocată emoțional în deceniile de tranziție, percepând țara ca pe centrul lumii, mai degrabă decât ca parte a unor spații mai largi. Caracterul intermediar al podului, care se bucură de încrederea malurilor sale, permite ca experiența externă și logica nucleului de țări ale UE (care au un grad mai ridicat de identitate dinamică, reciprocitate și interconectare) să fie acceptate în societăți care, în principiu, manifestă rezistență la schimbare.

11. Geneza podului: încăpățânarea ca mijloc de păstrare a autenticității

Cum a luat naștere Podul Prieteniei – prin inginerie socială, o coincidență a circumstanțelor sau pur și simplu prin încăpățânare? Răspunsul meu personal înclină cel mai mult spre încăpățânare. Acest canal media a fost creat cu intenția clară și conștientă de a nu fi un instrument al bulgarilor împotriva românilor sau invers. Refuzul său de a fi cooptat de forțele politice din ambele țări, dorința sa „de a fi conectat cu toți, dar de a nu aparține nimănui”, au transformat proiectul într-o abordare autentică a relațiilor umane.

Într-o regiune obsedată de suspiciuni legate de „cine plătește”, podul își dovedește valoarea prin diversitatea practică a vocilor și a nuanțelor sale. Construcția sa este o mișcare din interior spre exterior; nu este produsul unor conspirații, ci al tenacității în fața suspiciunii, a aroganței și a supremației. Această tenacitate păstrează autenticitatea demersului până când facțiunile care își văd dușmanul în el își dau seama de neputința sau ignoranța lor și se retrag.

12. Extinderea dincolo de Europa de Sud-Est: Europa Centrală și Orientul Mijlociu

Principiul podului, care acoperă prăpastia dintre experiențe, rămâne valabil și pentru contexte mai îndepărtate, precum cele pe care le explorez în proiectele mele „Cross-Border Talks” (Discuții Transfrontaliere – cu sediul în Polonia, interesat de Europa Centrală) și „Podul Persan al Prieteniei” (către Iran și Orientul Mijlociu). Cu toate acestea, diverse limitări fac ca, în aceste cazuri, construirea podului să avanseze într-un ritm mai lent sau să stagneze. La fel ca Podul Prieteniei, aceste poduri se construiesc pe măsură ce mergem pe ele, pe măsură ce le traversăm. Nu sunt structuri prefabricate, trimise de sus, ci o invitație de a interacționa cu necunoscutul și o expresie a încrederii că dialogul va fi productiv.

Fiecare mediu nou necesită chei conceptuale specifice pentru a aborda experiența specifică. Pentru Iran, cheia ar putea sta în răbdare, stoicism și ideea mitologică a „vieții nevinovate luate pe nedrept” (legenda lui Siyavush). Pentru Polonia, calea implică gestionarea unui puternic național-centrism, a competitivității și a mercantilismului. În ambele societăți, însă, contururile excepționalismului sunt vizibile, ceea ce justifică necesitatea unor punți de legătură, dar creează totodată nevoia unor eforturi mai mari..

Cauza finală: Spațiul numit Viață

Mulți dintre noi, cei care trăim în lumea modernă, suntem obsedați de ideea de a avea propria noastră hegemonie, mai mică sau mai mare – cu dorința de a deține un spațiu în care noi suntem șefii și în care ne facem lucrurile din nou mărețe. Pentru mine, ceea ce este cu adevărat interesant este spațiul dintre interesele înrădăcinate și întărite. Cred că acest spațiu intermediar se numește viață – viața fiind teritoriul vulnerabilității, în care are loc și reînnoirea, în locul acumulării mortale de putere asupra experienței statice (trauma), o experiență pe care podul prieteniei încearcă să o dehegemonizeze.

Podul prieteniei nu este construit pentru a acapara puterea, pentru a forța mâinile cuiva sau pentru a învrăjbi oamenii unii împotriva altora. Rolul său este cu totul altul – acela de a afirma viața și schimbarea într-o lume obsedată de lupta pentru dominație. Este un efort persistent și pe termen lung de a păstra un spațiu uman, liber și autentic în mijlocul ciocnirii hegemoniei, de a ne aduce contribuția și de a avea un impact într-o regiune care se opune cu înverșunare noilor inițiative.

Foto: (sursă: Podul Prieteniei, creată cu Gemini)