Vitalie Sprînceană, Platzforma, 26 septembrie 2025
Cuprins
Temele principale includ:
- Drama electorală și retorica: Campaniile electorale sunt prezentate ca o „luptă eternă între Bine și Rău”, îndemnând cetățenii să voteze pentru a „salva țara” de la catastrofă, o temă amplificată la niveluri fără precedent.
- „Consensul profund” în guvernare: În ciuda diferențelor retorice și a aliniamentelor geopolitice schimbătoare (pro-europene vs. pro-ruse), toate partidele relevante aflate la putere au implementat un „model de guvernare” similar: autoritar din punct de vedere politic, capitalist și neoliberal din punct de vedere economic și naționalist din punct de vedere ideologic. Acest model, caracterizat prin liberalizarea economică, protecție socială minimă și privatizare, a menținut Moldova ca „cea mai săracă țară din Europa”.
- Tactici de intimidare și ură reciprocă: Atât partidul de guvernământ (PAS), cât și opoziția folosesc intens tactici de intimidare (amenințări cu pierderea libertății de mișcare, război etc.) și discursuri de ură pentru a mobiliza alegătorii. Acest lucru a polarizat electoratul, ducând la voturi exprimate din frică sau ură, nu din încredere în programul unui partid.
- Geopolitica înaintea politicii: Discuția politică este aproape în totalitate subordonată problemelor geopolitice (aderarea la UE vs. uniunea cu Rusia). Agendele electorale nu conțin soluții pentru problemele critice cotidiene care preocupă majoritatea cetățenilor, precum creșterea economică redusă, criza locuințelor, salariile mici și declinul demografic.
- Integrarea europeană fără democrație: Deși guvernului PAS i se atribuie meritele accelerării procesului de aderare la UE, autorul susține că acest lucru s-a produs în detrimentul consolidării democratice. Regimul PAS se caracterizează printr-un „autoritarism dur”, cu concentrarea puterii în mâinile președinției, subordonarea instituțiilor statului, anularea alegerilor, închiderea posturilor de televiziune ale opoziției și numirea persoanelor pe baza loialității față de partid, mai degrabă decât pe baza meritelor. Sistemul politic actual este descris ca fiind „destul de similar cu statul oligarhic” pe care PAS a promis să îl eradice.
- Concluzie privind votul: Articolul pune sub semnul întrebării valoarea votului într-un sistem în care puterea reală migrează către structuri nedemocratice (cum ar fi organizațiile internaționale de creditare și blocurile externe) și sugerează că o schimbare fundamentală necesită o reformă majoră a sistemului politic în sine, pledând pentru mai multe forme de democrație directă, participativă și deliberativă.
Un intro despre ”salvarea țării”.
Una din butadele care circulă prin Moldova înainte de orice alegeri este îndemnul ”de a mai salva o dată țara”, însoțit uneori și de explicația: de data asta chiar e important cu adevărat… Butada face referință ironică la faptul că exercițiile electorale în Moldova sînt mai mult decît despre alegeri – retorica electorală e îmbibată cu atîtea referințe geopolitice, religioase, culturale și etice încît de fiecare dată pare că nu e vorba de simplul act de a arunca un buletin în urna de vot, ci de o eternă bătălie între Bine și Rău, în care se decide, nici mai mult nici mai puțin, soarta omenirii pe veacuri înainte…
Alegerile parlamentare din 28 septembrie 2025 nu doar că urmează trendul ”salvării țării”, ci îl și amplifică la cote nemaivăzute. Concurenții se întrec în a-și convinge electoratul că participarea la votul de duminică e crucială, pentru că, alegerile sînt ”istorice, importante, cruciale, ultimele alegeri”, iar dacă o să învingă oponenții, va fi…catastrofă, sfîrșitul lumii și capătul istoriei.
Toți sînt vechi și toți sînt noi.
Lucrul poate cel mai evident la aceste alegeri este că toate partidele și blocurile prezente relevante în cursă (plus o mare parte din candidații independenți) au fost, într-un timp sau altul la guvernare, la nivel național sau local. Cu mici și nesemnificative excepții. Mai mult, toate partidele relevante au fost deja (unele mai mult de o singură dată) în diverse configurații guvernamentale cu orientare geopolitică diferită: toți au fost în guvernări pro-europene, pro-ruse (ori sprijinite de Rusia).
Și mai mult, toate partidele care au fost la putere au implementat aproximativ același program de guvernare. Formulat concis, ”modelul de guvernamentalitate în Moldova (care e și paradigma dominantă în Europa de Est) în ultimii 20 ani arată astfel: autoritară din punct de vedere politic, capitalistă și neoliberală în economie și naționalism în ideologie. Asupra acestui model de guvernamentalitate există un consens ”subteran” al partidelor politice locale care merge dincolo de scamatoriile retorice despre valori tradiționale, unire, Est sau Vest.
Acest consens subteran se bazează pe trei piloni, unul economic, unul ideologic și altul politic.
Pe partea de economie, pilonul se bazează pe un acord total asupra liniei de dezvoltare economică – ”mai mult capitalism în orice condiții”.
Pe partea de ideologie, consensul se bazează pe o retorică naționalistă: moldovenistă, în cazul ”stîngii conservatoare”, moderat unionistă, în cazul PAS și radical unionistă în cazul unor forțe precum BUN.
Pe partea politică, consensul se bazează pe o preferință pentru autoritarism.”
Redus la componentele sale esențiale modelul arată astfel: stat minim (să nu ajungă de protecție socială, dar să rămînă de împărțit pentru apropiații partidului), liberalizare a economiei, slăbire a regulilor interne (în domeniul drepturilor muncii, a reglementărilor ecologice) de dragul investitorilor și investițiilor străine, favorizare a capitalului străin, delapidare/privatizare a proprietății publice etc. Cu același rezultat: Moldova a fost și rămîne țara cea mai săracă din Europa.
Altfel spus, poate pentru prima oară în istoria ei politică post-independență, Republica Moldova nu are în politică oameni noi, viziuni noi sau planuri noi.
Asta este situația.
Alegerile ca un Halloween care anul acesta vine mai devreme.
Toate instrumentele sînt bune în aceste alegeri: sperietori, amenințări, exagerări, minciuni, scorniri, discursuri alarmiste, invenții, calomnii, înjurături…
Anxietățile, fricile și angoasele cele mai profunde sînt trezite și alimentate pentru a forța oamenii, la aceste alegeri, să facă ”alegerea rațională” (ironie intenționată) pentru un candidat sau altul…
O candidată la funcția de deputat din partea partidului de guvernare (PAS), Doina Gherman încearcă să își mobilizeze electoratul speriindu-l că, dacă nu votează pentru partidul ei, atunci rudele lor din țările Uniunii Europene n-o să se mai poată întoarce acasă: ”Dragi moldoveni, dacă pierdem drumul european, riscăm să pierdem libertatea de a circula pe care o avem acum. Riscăm ca rudele noastre să nu mai poată veni acasă. Riscăm să ne trezim iarăși cu granițele închise.”
Președinta țării, Maia Sandu, care ar trebui să fie deasupra partidelor, își aduce și ea vocea în corul de sperietori, ca să aibă mai mult efect: ”suveranitatea, independența, integritatea și viitorul nostru european sunt în pericol. (…) Dacă Rusia ajunge să controleze Moldova, consecințele vor fi directe și periculoase pentru țara noastră și pentru întreaga regiune. Toți moldovenii vor avea de suferit, indiferent cu cine au votat. Europa se va termina la hotar cu Moldova. Fondurile europene se vor opri la Prut. Libertatea de circulație s-ar putea încheia. Pământul nostru ar putea deveni rampă de infiltrare spre regiunea Odesa. Regiunea transnistreană ar fi destabilizată.” Anterior șefa statului avertiza că, în cazul în care PAS pierde puterea Ucraina ar putea impune bariere accesului moldovenilor la apă din rîul Nistru…
O altă imagine de campanie, distribuită de cineva în numele PAS, dar împotriva lui Dodon-Ceban, mă amenință că, dacă îmi dau votul pentru vreunul din partidele acestora, risc ”să aduc război copiilor și să îi condamn la sclavie”.
Ca să fie Halloween-ul moldovenesc complet, opoziția îi ține în hang puterii și vine cu propria listă de monștri – stafii, vampiri și grifoni – care vor invada Moldova în cazul în care PAS rămîne la guvernare.
Fostul președinte Igor Dodon, actualmente candidat din partea Blocului Electoral Patriotic (BEP), dezvăluie că ”dacă PAS va rămâne la guvernare, sorosiștii o vor obliga pe Sandu să atace Transnistria împreună cu Zelenski și să deschidă acolo al doilea front – în sprijinul Ucrainei și împotriva Rusiei.”
Același Igor Dodon: ”Dacă îi lăsăm la putere, vor crește tarifele, vor îngloda țara în datorii, ne vor lua credința, vor anula neutralitatea și ne vor împinge în război!”
Și guvernarea, și opoziția sperie votanții că în cazul în care votează nu cu ei, moldovenii vor fi mobilizați în războaie străine.
Evident, fiecare are în cap propriul său război.
Concurenții electorali nici măcar nu mai încearcă să convingă, sperietorile par mai la îndemînă. Și sînt, în mod clar, mai comode.
…În cercul meu, oameni care sînt destul de departe de politică și își văd de treabă ca muncitori necalificați prin Franțe și Spanii, mă întreabă dacă e adevărat că ar putea să-și piardă locurile de muncă și să fie vînați și izgoniți din Uniunea Europeană dacă iese altcineva decît PAS și eu nu par deloc convingător atunci cînd le zic că UE are proceduri și legi, că nici un oficial european nu a făcut astfel de declarații iresponsabile (și absurde din orice punct de vedere: dacă omul lucrează legal, cum naiba să-l reții și să-l trimiți înapoi în Moldova doar pentru că nu îți plac rezultatele alegerilor parlamentare?). ”O să merg la vot oricum”, îmi zic prietenii, și înțelegem și eu și ei, că acesta nu este un vot dat din entuziasm și încredere în programul sau abilitățile unui partid, ci de frică.
Dar, la numărare votul vine fără biografie personală și, chiar dacă e acordat din frică, este egal cu oricare alt vot, dat și el din frică ori din încredere…
Un alt prieten mă întreabă dacă nu știu cînd vor fi reluate tranzațiile bancare directe între Federația Rusă și Moldova: tatăl său, care a muncit legal mulți ani în Moscova în anii 90, s-a pensionat în Federația Rusă și ar vrea să revină în Moldova. Dar, în condițiile cînd legăturile între băncile dintre cele două state s-au rupt, omul nu-și poate primi pensia rusească. Are pensie minimă în Moldova și o pensie destul de bună, dar inaccesibilă, în Rusia. ”Paștele lor de imbecili”, îmi zice, cu referire la cei responsabili de această situație în viziunea lui (partidul de guvernare). ”O să merg să votez pe oricine în afară de ei, că nu are tata nici o vină de Putin și războiul lui…”
Nici acesta nu este un vot de entuziasm sau de încredere, ci un vot de ură. Dar na, la numărare fiecare vot e egal cu oricare alt vot…
Uniți în ură…
Un ministru care face campanie pentru PAS și care, probabil vrea să cîștige puncte de loialitate pentru a prinde un fotoliu în garnitura puterii după alegeri, îi numește ”bîdle” (animale de oameni, oameni reduși la o stare animalică) pe alegătorii care nu înțeleg gravitatea situației (adică nu votează cu partidul pentru care el face agitație). Ministrul însă nu e excepția. Partidul din care face parte și-a făcut deja o tradiție din a-i împărți pe cetățenii țării în două grupuri: oameni frumoși, oameni buni (membrii și alegătorii săi) și gîndaci, robi, agenți ai Kremlinului, bîdle, proști, spălați pe creier, putiniști, sabotori (cei care au alte simpatii politice). O parte a mass-media, societății civile și influencerilor afiliați cu guvernarea reproduc de zor aceste discursuri și amplifică ura reciprocă, ajutînd-o să ajungă pînă și în cele mai îndepărtate colțuri ale țării.
Dar are și opoziția ”meritul” și ”aportul” ei în proliferarea discursurilor de ură – pentru partidele anti-guvernare cei care nu-s de acord sînt sorosiști, sodomiști, agenți ai Bruxelles-ului, Iuda, trădători, trepăduși…Altă parte a mass-media, societății civile și influencerilor afiliați cu opoziția amplifică la rîndul lor aceste discursuri și fac partea lor de efort ca ura reciprocă să ajungă în locurile unde încă nu a ajuns…
Retorica și discursul politic au degradat atît de mult în aceste alegeri încît nu mai poți să ai o discuție în contradictoriu, să ai o altă părere ori altă viziune fără să fii învinuit de trădare, fără să fii atacat ca fiind deviant, subom, trădător.
Dezacordul devine crimă, iar părerea diferită de a grupului – motiv ”legitim” de ură…
Eforturile zilnice ale milioane de oameni, sute de organizații și inițiative de a construi poduri de înțelegere între grupuri etnice, religioase, ideologice, culturale care oricum au suficiente motive de a nu se suferi reciproc sînt călcate în picioare pentru interese de moment.
Unica ideologie – geopolitica.
Nicicînd platformele electorale nu au fost atît de sărace și lipsite de idei ca în aceste alegeri. Nicicînd discuția politică despre problemele cotidiene și soluțiile acestora, despre viziunile despre viitor și pașii spre realizarea acestora nu a fost subordonată într-un mod atît de absolut temelor geopolitice.
Despre aceste alegeri ca avînd o imensă miză geopolitică vorbește partidul de guvernare PAS. Programul electoral al partidului pare că are un singur punct: aderarea la UE. Din aceasta decurg celelalte: pace, dezvoltare, prosperitate. Dacă ar avea posibilitate, PAS ar oferi același răspuns la toate întrebările posibile: UE. (Oarecum ironic: cînd l-am rugat pe un fruntaș PAS, pe care îl cunosc personal, să completeze Busola Electorală, un instrument online de orientare a alegătorilor, care îi informează despre pozițiile principalilor concurenți electorali –partide/ blocuri electorale, acesta mi-a zis că e gata să răspundă doar la întrebările despre geopolitică, iar pe celelalte – despre politici sociale, politici economice – le ignoră pentru că ele se vor rezolva de la sine cînd vom ajunge în UE).
Despre aceste alegeri ca avînd o imensă miză geopolitică vorbesc și politicienii din UE care vin la Chișinău și acționează ca agenți electorali ai PAS-ului. “Rusia a încercat în permanenţă să submineze libertatea, prosperitatea şi pacea în Republica Moldova“, a declarat cancelarul german Friedrich Merz, aflat în vizită la Chișinău exact înaintea începerii campaniei electorale, avertizând că preşedintele Vladimir Putin vrea să atragă ţara “în sfera de influenţă” a Rusiei. „Nu va fi o Europă sigură fără o R. Moldova independentă și sigură”, a declarat Donald Tusk, prim-ministrul Poloniei.
Puterea își face fotografii cu politicieni europeni, în care își pune toate speranțele.
De cealaltă parte, dinspre est, vin declarații care amplifică miza geopolitică a alegerilor, doar că în sens invers. Ditamai Serviciul rus de Informații Externe (SVR) afirmă că ”în acest moment, se realizează concentrarea unităților armate ale statelor NATO în România, în apropierea granițelor cu Moldova. Se pregătește un „debarcament” NATO în regiunea Odessa din Ucraina pentru a intimida Transnistria. Conform datelor disponibile, primul grup de militari din Franța și Marea Britanie a sosit deja. Un astfel de scenariu (…) poate fi pus în aplicare după alegerile parlamentare din Moldova din 28 septembrie anul curent.”
Un alt concurent electoral, fostul primar Ilan Șor, interzis oficial, dar prezent în campanie, probabil, prin alte cîteva partide de buzunar, își face platformă electorală în jurul ideii de uniune cu Rusia: ”Poziția mea politică constă în faptul că singura salvare pentru Republica Moldova – mai bine spus oameni, pentru că într-un final fiecare țară înseamnă simpli cetățeni – este uniunea cu Federația Rusă. (…) Această uniune trebuie să strânsă, de încredere și veșnic.”
O parte a opoziției își face fotografii cu politicieni ruși, în care își pun toate speranțele.
Atît guvernarea, cît și opoziția prezintă ca soluții la toate problemele (economice, sociale) sprijinul unor factori externi (care ar da bani, gaze ieftine sau acces privilegiat la piețele lor).
Prin faptul că își leagă toate speranțele de alte țări și blocuri de țări, atît guvernarea cît și opoziția își recunosc propria neputință de a genera soluții și de a gîndi planuri de ieșire din criză.
E un joc comod atît pentru putere, cît și pentru opoziție, în fapt unica strategie utilă pentru toți concurenții electorali pentru că asta îi scutește să mai discute programe economice (pe care nu le au), să răspundă la întrebări dureroase din domeniul social, economic și politic (la care nu au răspunsuri ori la care răspunsurile sînt evidente și sînt în defavoarea lor).
Efectul pervers al acestei situații e că partidele politice participă în alegerile parlamentare nu ca reprezentanți ai unor grupuri sociale ce au interese distincte, uneori complementare, alteori opuse, și care interese trebuie mediate în cadrul unui proces politic democratic, ci ca ”delegați” ai unor forțe și interese geopolitice.
Dinspre alegători, această situație arată și mai aiurea: aceștia și acestea nu mai au nici dreptul și nici spațiul de discuție pentru temele ce-i preocupă, pentru că alegerea lor trebuie să țină cont întîi de considerații geopolitice, celelalte griji și preocupări fiind secundare…
Așa ajungem ca agendele electorale ale concurenților să răspundă la întrebări pe care nimeni nu le-a adresat: Cine iubește cel mai mult UE? Cine adoră cel mai mult Rusia?
Așa ajungem ca aceste agende electorale să nu răspundă la întrebările pe care oamenii vor să le pună:
– Cum se face că, în pofida injecțiilor masive de capital străin, sub formă de împrumuturi, asistență externă și granturi, creșterea economică în 2024 a fost de doar 0.1 %, iar în 2025 aceasta nu va depăși probabil 0.9 %, mult prea puțin pentru un salt economic sau o dezvoltare vertiginoasă?
– Cum se face că, guvernul care ”rezistă” cu stoicism atacurilor hibride ruse nu are nici o soluție la criza locativă și la problema exploziei prețurilor la apartamente în Chișinău (anual prețurile la apartamente cresc cu 35 %)?
– De ce angajații de la Căile Ferate ale Moldovei abia își primesc, la sfîrșit de septembrie, salariile pentru luna mai?
– De ce guvernele moldovenești succesive (cel puțin de vreo 20 ani) continuă politica falimentară de a ține salariile mici cu scopul de a atrage investiții străine (ce nu mai vin), politici care au drept unic efect menținerea în sărăcie a muncitorilor și muncitoarelor din Moldova, ale căror drepturi de muncă sînt frecvent încălcate de investitori hrăpăreți (vezi cazul muncitoarelor de la Maxmanserv sau al celor de la Floreana Fashion) și pentru care statul nu face nimic pentru a le apăra?
– Cum arată viziunea de dezvoltare a țării pentru următorii 10 ani și care sînt scenariile de a implementa această viziune într-un context regional și global extrem de volatil?
– Care-s soluțiile pentru declinul demografic al țării, ce ar putea periclita pe termen mediu și lung nu doar capacitatea țării de menține și întreține sistemul de protecție socială, ci și posibilitatea sa de a-și asigura o dezvoltare economică durabilă și de a implementa procese masive de transformare economică?
– De ce autoritățile moldovenești susțin doar în mod declarativ Ucraina în războiul cu Rusia în timp ce refugiații ucraineni din Moldova se confruntă cu o serie de probleme în accesul la spații de găzduire, angajare în cîmpul muncii și, în general, sînt lăsați în grija financiară și materială a organizațiilor umanitare internaționale?
– De ce, în pofida sprijinului declarativ pentru Ucraina, firme moldovenești transportă petrol rusesc ajutînd astfel Rusia să evite sancțiunile internaționale impuse ca urmare a atacului asupra Ucrainei?
– De ce autoritățile moldovenești condamnă în mod vehement (și legitim) agresiunea Rusiei asupra Ucrainei, dar trec sub tăcere genocidul care are loc în Palestina?
– În ce fel neutralitatea Moldovei poate fi transformată într-un avantaj pentru țară și într-o platformă regională și internațională activă, ce promovează pacea și cooperarea, și de pe pozițiile morale ale căreia ar sprijini negocierile, medierea, împăcarea și reconcilierea părților beligerante?
În fapt, agenda geopolitică și cea a fricii nu reprezintă decît interesul unui grup îngust de oameni, afiliați partidului de guvernămînt și partidelor din opoziție, unii din ei avînd interese financiare directe ca discuțiile să se reducă doar la geopolitică și frică.
Partea majoritară a electoratului – țărani, mici producători, funcționari, pensionari, muncitori, funcționari – nu-și vede deloc interesele reprezentate în imitația de discuții din această campanie electorală.
O mare parte din ei și ele trăiesc demult în afara statului și au un contact minim cu acesta care se reduce la servicii de evidență, eliberare de acte, școală (pentru copii) și spital. Partea cea mai importantă a vieții lor – prosperitatea economică, rezolvarea problemelor materiale (locuință, venituri) e asigurată de circuite financiare și de mobilitate umană în afara statului Republica Moldova: migrație, remitențe, venituri nedeclarate din chirii, arende, vînzări etc… Absența unor mecanisme de participare relevantă la nivel local, regional și național (din cauza lipsei de transparență, a intereselor de grup, a formalismului cadrului de consultări publice) îi exclude și din procesul politic.
Paradoxul central al politicii moldovenești, pe care aceste alegeri, și nici alte algeri nu-l pot rezolva, și care e rezolvabil doar printr-o reformă de anvergură a sistemului politic poate fi formulat în termenii următori: există un grup restrîns de oameni, foarte activ și cu acces relativ la puterea politică, economică și simbolică, și acest grup, pentru a-și proteja accesul privilegiat la putere, exclude majoritatea cetățenilor din procesul de participare politică, și doar în preajma alegerilor acest grup ”implică” majoritatea în actul simbolic al votului pentru a-și asigura și în continuare accesul la resurse.
Statul și societatea Republicii Moldova e unul în care masa de cetățeni este exclusă constant din procesul politic (a se vedea orice raport al organizațiilor care monitorizează participarea și consultările publice pentru a constata că majoritatea absolută a deciziilor la nivel central și local are loc fără respectarea procedurilor de participare) și cu timpul s-a demobilizat politic. Dovadă a acestei demobilizări politice stă nivelul extrem de redus de participare în acțiuni politice colective: calitatea de membru în partid politic, participarea la proteste sau la discuții și consultări publice. O dată în patru ani clasa politică îi oferă acestei majorități excluse posibilitatea de a participa la alegeri, și după aia o exclude imediat din procesul guvernării.
Moldova 2021-2025. Integrare Europeană fără democrație.
Chiar în ajunul alegerilor parlamentare, pe 23 septembrie Moldova a încheiat procesul de evaluare a conformității legislației naționale cu cea europeană, numit și screening. Ar urma ca Moldova să obțină sprijinul unanim al țărilor-membre UE pentru inițierea negocierilor de aderare. Nimeni nu poate spune cînd se va întîmpla acest lucru…
Oricum am privi performanțele guvernării PAS în perioada 2021-2025, accelerarea procesului de integrare europeană (depunerea cererii în martie 2022, obținerea statutului de de candidat la aderarea la Uniunea Europeană în iunie 2022, inițierea procedurii de screening în iunie 2024 și finalizarea ei în 2024), reprezintă un merit incontestabil al acestei guvernări. (Pe alte domenii rezultatele PAS sînt cel mult modeste, dacă nu derizorii: ceva kilometri de drum, uneori la suprapreț, un pod de pontoane peste Prut, adică chestii minuscule de gospodărire şi întreținere plus rateuri imense în domeniul justiției, luptei cu corupția etc).
E drept că aceasta a avut parte de circumstanțe excepționale (legate în primul rînd de războiul din Ucraina), dar la fel de adevărat e că a știut să și folosească această șansă.
E aproape sigur că Republicii Moldova îi vine extrem de greu, dacă nu imposibil, să supraviețuiască de una singură și probabil aderarea la UE reprezintă soluția cea mai bună pentru țară la acest moment… Dacă guvernările ulterioare vor ști să negocieze condiții bune la aderare, mai ales pe domeniile strategice ale țării – agricultură, piața forței de muncă, în combinație cu o politică externă ce ar păstra deschideri spre o Rusie post-Putin democratică, cu păstrarea neutralității și cu aprofundarea colaborării cu țările din Sudul Global, s-ar putea ca rezultatul să fie unul bun pe termen lung…
Totuși, problema majoră a procesului de integrare europeană realizat de PAS constă în decuplarea acestuia de procesele de consolidare și extindere a democrației: stimularea participării, fortificarea instituțiilor democratice, lărgirea participării cetățenilor, consolidarea independenței justiției etc.
Procesele și procedurile democratice au fost sacrificate în numele vitezei și eficienței procesului de aderare la UE.
Moldova a avansat pe calea integrării europene și în același timp a avansat pe drumul spre un autoritarism destul de dur, coagulat în jurul figurii președintei, ca partener preferat al Uniunii Europene în Moldova și în jurul PAS ca partid ce asistă președinția pe acest drum.
Guvernarea PAS nu s-a sinchisit să anuleze alegeri locale atunci cînd nu i-au convenit rezultatele: în decembrie 2021 la alegerile locale din Bălți un candidat a fost exclus cu 3 zile înainte de alegeri iar alegerile înseși au fost anulate cu jumătate de oră înaintea deschiderii secțiilor de vot.
Guvernarea PAS a închis mai multe posturi TV ale opoziției, fără respectarea procedurilor legale minime și fără a asigura dreptul la un proces echitabil, uneori sub pretexte dubioase – așa-zisa ”propagandă prin omisiune” ar putea fi desprinsă dintr-un roman de Orwell dacă nu ar fi formulă ”oficială” a instituției de reglementare a audiovizualului, iar alteori de instituții dubioase – este greu de argumentat că Consiliul pentru Examinarea Investițiilor de Importanță pentru Securitatea Statului este organul cel mai potrivit și cel mai democratic pentru a gestiona situația licențelor TV.
Tot din domeniul practicilor dubioase din punctul de vedere al legalității ține și cea de a impune sancțiuni (fără conținut clar) propriilor cetățeni bănuiți de complicitate cu actori politici dubioși (Ilan Șor, Vlad Plahotniuc etc). Oamenii s-au trezit cu restricții de circulație, blocarea conturilor, fără ca să existe o procedură clară de contestare a sancțiunilor, fără ca să existe o procedură legală de implementare a acestora.
Numirea în funcții publice a unor persoane ce au venit pe linie de partid sau pe linie de rudenie a șubrezit încrederea în procesul meritocratic de care a făcut PAS atîta caz pe cînd era în opoziție… Odraslele unor donatori ai partidului, verișori și verișoare, persoane din organizații (ONG-uri, companii) – toate aceste ”cadre prețioase” au prins funcții de conducere fără competențele și experiența necesară, avînd singura virtute că sînt loiali partidului, ori rude cu persoane importante din partid…
Subordonarea instituțiilor de stat față de partidul de guvernare nu a fost mai vizibilă și mai clară, probabil, de pe vremea cînd Ivan Bodiul era prim-secretar al Partidului Comunist al Moldovei. Instituțiile publice fac partizanat deschis pentru PAS și sînt, în mare parte, anti-opoziție, de la poliție la procuratură la Inspectoratul Fiscal… Poliția urmărește și persecută doar oponenții PAS iar procuratura anticorupție găsește corupție doar la oponenții PAS (în pofida unor dovezi evidente despre conflicte de interese și spălări de bani în proiecte implementate de partidul de guvernare, cum ar fi de exemplu drumul Leova-Bumbăta).
Pînă și instituțiile culturale publice, așa cum o arată scandalul spectacolului ”Invizibil” de la Teatrul ”Luceafărul” din vara trecută, cînd o piesă aproape gata a fost interzisă pentru că ar fi criticat PAS, își văd programele lor artistice ajustate în urma unor intervenții directe de la partid, pentru a nu afecta imaginea acestuia…
Momentul readucerii în Moldova în cătușe a oligarhului Vladimir Plahotniuc în dimineața zilei de 25 septembrie, adică în ajunul alegerilor, oferă un prilej de reflecție cu privire la lucrurile care s-au schimbat între iunie 2019, cînd Plahotniuc a fugit din țară (în urma loviluției ambasadorilor) și 2025, cînd a fost adus înapoi cu forța. Guvernarea oligarhică a lui Plahotniuc între 2015-2019 e importantă ca jalon politic și simbolic, pentru că lupta contra acestuia a construit aura de eroism în jurul PAS-ului, iar eradicarea sistemului administrativ-politic al oligarhatului și înlocuirea lui cu un stat funcțional și democratic a fost marea promisiune a PAS-ului, care a adus partidul în parlament majoritatea politică necesară pentru a-și implementa planul.
Comparația are rezultate destul de triste.
Sistemul politic curent al țării – cu frîiele puterii concentrate în mîna unei persoane (președinta) în care loialitatea personală față de deținătoarea puterii e mai importantă decît orice altceva, cu un parlament care votează ca la comandă (uneori fără să își dea seama ce votează, cum a fost cazul cu legile amnistiei), cu un prim-ministru decorativ, cu un proces politic opac, netransparent, autoritar și lipsit de participativitate (a se vedea conveierul de adoptat legi din parlament, majoritatea legilor adoptate fiind votate fără discuții sau adăugate în ultimul moment), cu sistemul economic ajustat așa încît să ajute oamenii ”buni” ai casei (vedeți cum s-au dezvoltat abilitățile antreprenoriale ale oamenilor din PAS – de la ministrul de externe la alte zeci de persoane conectate cu puterea care cîștigă licitații pe bandă rulantă), cu un sistem administrativ în care partidul își angajează oameni loiali în funcții publice bănoase și în care instituțiile lucrează pentru partid, cu un conglomerat informal de mass-media – ziare, televiziuni, bloggeri și influenceri (strunit de Consiliul Audiovizualului și ”miluit” de partenerii externi) care sprijină partidul puterii și lucrează împotriva oponenților acesteia, cu mass-media incomode persecutate sau închise sub pretexte bizare, uneori în afara cadrului legal, cu eliminarea candiaților incomozi din alegeri (fiecare regim politic are nevoie de o Berdilo a sa), cu structurile intermediare ale societății civile – ONG-uri, sindicate, o mare parte a bisericii – subordonate sau aliniate strategic către guvernare, cu aranjamente în care lucrările publice devin sursă de îmbogățire pentru persoane apropiate puterii (de la podul Leova-Bumbăta la schemele din gaz), cu cenzură de stat prin telefon, cu o justiție care, cel puțin pe cazurile strategice dă decizii ”de care trebu” – deci acest sistem nu i-ar fi deloc străin lui Plahotniuc și, în linii generale, se aseamănă destul de mult cu statul oligarhic pe care acesta l-a construit.
Evident, nu zic că cele două sisteme ar fi identice – doar sugerez că ele funcționează similar.
(Există și diferențe destul de mari – puterea e concentrată într-o instituție formală, președinția, nu în mîinile unui mafiot, apoi, partenerii externi – UE, SUA – sprijină necondiționat actuala putere, inclusiv financiar, spre deosebire de pozițiile precaute pe care le-au avut în perioada guvernării lui Plahotniuc (pe care totuși l-au susținut necondiționat în fuga acestuia din țară), pandemia și războiul din Ucraina au ”normalizat” regimurile de situație excepțională și restricțiile asociate acestora – instrumente la care Plahotniuc nici nu visa)…
Moldova a devenit mult mai aproape de UE în timpul acestei guvernări PAS, dar a rămas la fel de departe, și poate chiar s-a îndepărtat chiar, de standardele unei democrații normale. (Ca să putem evalua ”proiectul democratic” al opoziției nu trebuie să mergem prea departe: e destul să ne uităm la primăria municipiului Chișinău, domeniul electoral al Blocului Alternativa și care funcționează exact ca aceeași “încrengătură”comunitate de interese” de grup, rudenie și partid, uniți în jurul cultului primarului Ion Ceban).
O parte din această derivă spre autoritarism a fost făcută cu aprobarea tacită a UE, care, în alte condiții și cu alte guvernări probabil ar fi avut alte reacții. Delegația UE în Republica Moldova, în primul rînd, dar și instituțiile Uniunii Europene în general, au închis deseori ochii la aceste derapaje, alteori s-au prefăcut că le critică, iar cel mai des au continuat să sprijine autoritățile moldovenești, politic și financiar, în pofida derapajelor anti-democratice ale acestora. UE a ajutat, pe unde a putut guvernarea politic guvernarea PAS: sancțiunile UE au fost întotdeauna îndreptate împotriva oponenților politici ai PAS, chiar dacă se cunoaște public că unii reprezentanți ai PAS au fost implicați în scheme de deturnare a unor bani europeni. UE a demonstrat un nivel extraordinar de generozitate financiară față de PAS: cu începere din 2021, Uniunea a contribuit parțial la plata facturilor la electricitate și gaz a cetățenilor Moldovei, compensînd creșterile imense la prețurile combustibililor… (Evident, banii europeni, oricît de mulți, nu au putut compensa incompetența și ineficiența guvernelor PAS, dar asta e o altă istorie).
Ajutorul financiar al UE nu a fost legat de performanța democratică a partidului de guvernămînt – banii au venit oricum, iar asta nu a contribuit deloc ca PAS să devină un partid responsabil, ce ar fi interesat de consolidarea democrației în Moldova.
Acest lucru va trebui făcut de altcineva, într-un viitor imprevizibil.
Și dacă pleacă de la guvernare, și dacă rămîne sub forma unei coaliții, și dacă guvernează de unul singur – indiferent de scenariu, ce lasă moștenire PAS-ul în urma guvernării sale între 2021-2025 este un stat cu puternice puseuri autoritare, golit de participare la nivel local și central, cu instituții slabe și fragilizate, lipsite de autonomie și subordonate partidului care se întîmplă să dețină puterea pe moment.
Și eu cu cine votez? Oare votez în genere?
Am răspuns la această întrebare de mai multe ori (aici și aici, de exemplu) cu ocazia altor alegeri, parlamentare, prezidențiale sau locale, toate la fel de ”istorice” și ”cruciale”. Răspunsul meu nu s-a schimbat prea mult…
În primul rînd, pentru a putea judeca la rece miza alegerilor ar trebui să luăm o distanță față de fundamentaliștii electorali care trîmbiță peste tot cît de important e să mergi la alegeri, că sîntem obligați să mergem la alegeri și că cine nu votează nu are dreptul să se plîngă după asta. Faptul că ”avem alegeri istorice” de atîția ani și oricît de mare n-ar fi alegerea, la putere ajung aceeași oameni ar trebui să ne dea de gîndit. Faptul că, aproape de fiecare dată la alegeri avem competiție dar fără opoziție reală sau fără pluralism politic real, ar trebui să ne dea iar de gîndit. La fel, ar trebui să ne gîndim dacă nu cumva fetișizăm votul într-un context în care acesta nu mai decide mare lucru (întrebarea relevantă nu este pentru cine să votăm, ci cum să schimbăm relațiile de putere și asta nu e același lucru de vreme ce puterea a tot migrat, în ultimii ani, spre organizații de creditare internațională, spre structuri nedemocratice precum UE, G7, Comunitatea Europeană a lui Macron, în detrimentul instituțiilor formale precum ONU sau Curtea Penală Internațională, lucru evident mai ales în cazul criminalilor de război din Israel și Palestina).
Poate e cazul să ne gîndim (și să construim!) o lume în care votul nu are atîta putere.
Poate nu ar trebui să fim obsedați de procesul electoral – cantitatea de schimbare pe care o putem atinge prin alegeri este destul de mică. Ar trebui să schimbăm mai mult – sistemul politic.
Votul rămîne, fără îndoială, o mare cucerire a democrației. Între timp însă, ponderea acestuia s-a schimbat enorm. Și acesta aduce, de asemenea, o serie de probleme: criza reprezentării, instaurarea unor oligarhii sau sisteme autoritare ce manipulează votul (dacă ai vot în Coreea de Nord, în Rusia și în Ecuador, dar rezultate diferite, poate că votul nu aduce, de unul singur democrație).
Poate criza de astăzi a democrației provine din faptul că aceasta a fost redusă la alegeri?
Guvernarea PAS, ca și guvernele anterioare ce s-au perindat în Moldova, sînt dovezi concludente ale acestei situații. Oare nu am votat ca să avem democrație veritabilă în Moldova și să ne trezim că avem o guvernare care îi numește trădători pe cei care o critică și care desconsideră opinia cetățenilor atunci cînd nu îi convine (procesul netrasparent de dăruire a Stadionului Republican către SUA este mărturie)? Putem nu fi de acord, în Moldova, asupra mai multor lucruri, dar sper că putem să ne punem de acord că asta e departe de orice procedură democratică normală…
Soluția este evidentă (dar ea nu e legată nicicum de aceste alegeri): ar trebui să introducem mai multe forme de democrație directă (CPR a experimentat recent cu prima Adunare Cetățenească din Moldova), participativă și deliberativă, instrumente de alegere a reprezentanților politici prin tragere la sorți sau selectare aleatorie.
Democrația electorală nu este unicul orizont politic posibil.
…Stînga progresistă nu are reprezentare la aceste alegeri parlamentare. În plan economic niciun concurent electoral nu a criticat capitalismul, profiturile excesive ale băncilor, nu a propus măsuri de protecție socială pe domeniul locativ, cel al sănătății sau educației, niciunul nu a venit cu vreun plan economic care să fie altceva decît ”cum va zice FMI”, niciunul nu a făcut măcar argumentul rezonabil și oarecum neutru din pucnt de vedere ideologic că e imposibil să faci o țară capitalistă prosperă cu oameni săraci și că, din acest motiv salariile ar trebui crescute, ca să crească puterea de cumpărare și să crească și economia țării.
În plan cultural, toate partidele au avut grijă să gîdile mitul inexistent al tradițiilor, familiei și valorilor tradiționale, băgînd generos mătănii și pupături de icoane. Competiția a fost despre cine ajunge mai rapid în Evul Mediu. Genocidul din Palestina e total absent din discursul tuturor concurenților electorali.
Atîta e orizontul de imaginație politică la moment. Și aceste alegeri parlamentare nu îl vor schimba.
Imagine de fundal: banner electoral în centrul orașului Chișinău. Subtitlul aparține blogului româno-bulgar Podul Prieteniei
Abonează-te la canalul blogului Podul Prieteniei de pe YouTube, unde sunt publicate mai multe interviuri video şi audio! Blogul mai poate fi urmărit pe Facebook şi Twitter. Canalul lui din Telegram este aici, iar aici este contul de la Substack.
About Author
Descoperă mai multe la Podul Prieteniei
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.
