Chuck Norris versus comunism

Alexandru Ionașcu

Rezumat

Iată un rezumat detaliat al articolului scris de Alexandru Ionașcu despre documentarul „Chuck Norris versus comunism” (2015), regizat de Ilinca Călugăreanu:

Memoria Culturală și Legătura cu Prezentul

Autorul își începe analiza printr-o notă personală, amintindu-și de impactul pe care figurile emblematice ale filmelor de acțiune, precum Chuck Norris (în Walker, polițist texan sau Delta Force 2) și prezența tăioasă a actorului Billy Drago, l-au avut asupra generației sale de mileniali. Deși autorul a crescut în capitalismul post-1990, el folosește această nostalgie ca punte pentru a explora experiența culturală a generațiilor anterioare, care au trăit în izolarea ultimului deceniu de comunism românesc.

Fenomenul Casetelor Video în România Anilor ’80

Documentarul Ilincăi Călugăreanu investighează modul în care românii reușeau să consume cultură occidentală într-o perioadă marcată de cenzură extremă și de ideologia naționalistă a protocronismului. În timp ce regimul Ceaușescu impunea directive stricte de propagandă și tăia scenele de abundență alimentară din filme, pe piața neagră a înflorit un fenomen clandestin: casetele video.

Două figuri centrale sunt pilonii acestui documentar:

• Irina Margareta Nistor: Vocea inconfundabilă a cinematografiei străine, care a tradus și dublat clandestin mii de filme aduse din Vest, oferind românilor o cale de evadare din „cenușiul” cotidian.
• Teodor Zamfir: Un personaj enigmatic și un afacerist de succes al pieței negre, care a traficat mii de casete video peste graniță, beneficiind probabil de o anumită îngăduință din partea Securității.

Impactul asupra Societății

Vizionările colective de apartament reprezentau un „home cinema clandestin” care schimba perspectivele oamenilor. Filmele americane nu ofereau doar divertisment, ci și o fereastră către o lume a abundenței, a modei și a libertății de mișcare. Dincolo de acțiunea propriu-zisă, spectatorii erau fascinați de detalii precum mașinile străine sau zgârie-norii, elemente ce reprezentau o formă de contra-propagandă naturală în fața stagnării din țară.

Critici și Observații

Alexandru Ionașcu aduce și o notă critică documentarului, observând că acesta nu analizează în profunzime mesajele politice ale filmelor de acțiune din anii ’80. Aceste producții promovau adesea o viziune idealizată a capitalismului neoliberal și elemente de masculinitate toxică. Totuși, autorul subliniază ironia situației de atunci: până și agenții Securității consumau aceste filme, ignorând conținutul vădit anticomunist (cum ar fi Rambo distrugând elicoptere sovietice) pentru plăcerea spectacolului sau pentru câștigurile financiare derivate din acest comerț.

Concluzii

Articolul se încheie cu o recunoaștere a importanței culturale a Irinei Margareta Nistor, a cărei pasiune pentru film a devenit o inspirație. Deși tehnicile de vizionare s-au schimbat radical în era internetului, „vocea” ei rămâne un simbol al rezistenței culturale, legând definitiv imaginea lui Chuck Norris de memoria colectivă a românilor care au căutat libertatea într-o sufragerie, în fața unui aparat video.

Recenzie

Ah, îmi amintesc de parcă ar fi fost ieri, eram în clasele primare, se apropia noul mileniu și mă uitam zilnic la serialul Walker, polițist texan și fiecare dată eram sigur că perseverența lui Chuck Norris va salva totul și acei răufăcători corupți vor fi prinși. La fel cum îmi amintesc și acum acea seară când priveam cu sufletul la gură cum Chuck Norris s-a infiltra în hacienda militarizată a celui mai mare druglord din America Latină ca să-și răzbune partenerul ucis de Ramon Cota, respectivul cel mai mare druglord din San Carlos, adică toată America Latină.

Mă refer, evident, la acea capodoperă a lui Chuck Norris numită Delta Force 2: The Colombian Connection (1990), un film urât de criticii vremii, dar care a rămas în memoria culturală a unui elev din Europa de Est pasionat de filme și literatură. Bine, recunosc, în acest film m-a speriat prezența rece și nemiloasă a lui Billy Drago, multă vreme imaginea mea reprezentativă pentru cum ar trebui să arate, să vorbească și ce să facă un villain, personajul negativ din totdeauna pentru mine și chiar și acum sunt trist că cinema-ul nu mai produce actori cu o asemenea prezență memorabil de tăioasă precum Billy Drago. Anii au trecut, eu am terminat gimnaziul, cinematografia s-a schimbat, am terminat liceul și Facebook încă nu era prea răspândit, am terminat și facultatea, apoi doctorat și lumea s-a schimbat și mai mult, mult mai mult decât și-ar fi putut imagina cineva de pe la începutul anilor 2000. Nu mai zic de cineva care se maturiza în ultimul deceniu de comunism românesc. Da, știu, socialism autoritar. Ce vreau să spun e că eu fac parte din acea generație a milenialilor români care au trăit aproape exclusiv în capitalismul post-1990 și am avut acces liber la toată cultura de masă produsă în ultima decadă a secolului XX în spațiul preponderent american. Dar cum își trăiau viețile culturale generațiile anterioare? Ce fel de filme erau apreciate în România anilor ’80 și cum ajungea cineva la ele? Documentarul Ilincăi Călugăreanu răspunde la aceste întrebări.

Chuck Norris vs. Communism din 2015 este un proiect curios, ceva între interviuri și reenactment, o punere în scenă plină de suspans a unor evenimente și persoane de la mijlocul anilor ’80, iar în prim-plan este Irina Margareta Nistor. Cel mai cunoscut critic de film de la noi este prezență aproape mitică în spațiul cultural românesc, imaginea cinematografiei și vocea filmului străin, o absolventă de literatură și engleză care, oficial, înainte de 1989 a lucrat ca redactor și translator la TVR (Televiziunea română). Neoficial, în ultimii 5-6 ani de dictatură a tradus mii de filme aduse din occident și înregistrate pe casete video . Casetele video ajungeau la publicul larg, cine dorea să vadă un film produs în țările vestice sau în Statele Unite făcea rost de caseta video respectivă, se adunau mai mulți prieteni într-o sufragerie și vizionau filmul, un fel de home cinema clandestin.

Aici trebuie puțin context. După 1980, regimul condus de Nicolae Ceaușescu se închide tot mai mult de restul lumii și promovează o ideologie naționalistă numită protocronism, conform căreia românii ar fi fost primii care au inventat tehnologii sau au creat mișcări culturale. Acum societatea e din ce în ce mai supravegheată și autoritățile insistă ca mediul artistic, scriitorii, regizorii și actorii să se conformeze directivelor de propagandă. În acest climat de supraveghere și suspiciune, se dezvoltă o piață clandestină de casete video cu filme occidentale sau marca Hollywood, care nu erau lăsate-n cinematografe datorită conținutului lor. Astfel, pe casete video, familii puteau vedea filme de acțiune precum seria Missing in Action cu Chuck Norris sau trilogia Rambo cu Sylvester Stallone, filme care, datorită conținutului lor vădit anticomunist, nu ar fi putut fi proiectate niciodată într-un cinematograf dintr-o țară din spatele Cortinei de Fier.

În documentar facem cunoștință cu un Teodor Zamfir, un personaj pe atât de interesant pe cât este de anonim pentru publicul larg și oricine altcineva nu a văzut acest documentar. Teodor Zamfir nu este un critic de film sau actor obscur, ci omul care în acea perioadă a traficat mii de casete video cu filme occidentale, trecând regulat granița cu Ungaria pentru a putea aproviziona românii cu capodoperele lui Chuck Norris și cel care angajat-o pe Irina Margareta Nistor să traducă-dubleze clandestin filmele aduse de el. Într-o atmosferă de mister și pericol la tot pasul, vedem o femeie blondă cum parcurge noaptea străzii pustii și intră într-o casă unde face cunoștință cu acest Teodor Zamfir pe ai cărui pereți vedem postere cu The Shining al lui Stanley Kubrick.

Teodor Zamfir reușea să treacă granița cu sute de casete video mituind grăniceri și se pare că avea legături cu securitatea, doar așa putea activa fără griji și chiar strânsese niște sume importante de bani, mult peste ce câștiga muncitorul obișnuit din România anilor ’80. Practic, devenise un fel de afacerist în lipsa capitalismului, sau un afacerist de succes al unei piețe negre care miza pe nevoia românilor de-a afla ce se întâmpla afară, dincolo de granițele unei țări în care totul stagna. Nu doar că societatea românească de atunci stagna, dar cenzura oficială ajunsese la un asemenea nivel de absurd, încât cenzorii tăiau din filme scene în care apărea prea multă mâncare, că doar se știe că Occidentul nu are cum să fie tărâmul abundenței. Iar în ajutorul românilor care doreau să vadă cum se trăiește-n occidentul decadent au venit un afacerist cu sensibilități artistice și o traducătoare pasionată de filme.

Ce anume doreau să afle românii despre lumea din afară, despre occident și societatea americană? Păi, cam totul. Așa cum spune unul din cei intervievați, filmele americane vizionate clandestin de grupuri de prieteni și de familii întregi ,,îți schimbau perspectiva asupra vieții, te dezvoltai prin filme, prospețime și noutate, faptul că vedeai niște haine, până la atitudini, gesturi, era o viață ce se întâmpla acolo, în video’’. Mașini străine, modă, zgârie-norii, străzile, totul însemna evazionism dintr-o realitate care ar fi trebuit să reprezinte cea mai bună lume posibilă, dar nu se mai potrivea cu aspirațiile oamenilor ajunși deja la stadiul modernității urbane de la sfârșitul secolului trecut. Poate că românii își doreau să călătorească mai mult, să încerce alte haine, să conducă alte mașini, însă filmele americane pe care le vedeau pe casete video conțineau propria lor contra-propagandă.

Unul din jurnaliștii intervievați în acest documentar, un cunoscut om de radio căruia mereu îi uit numele spune că filmele de acțiune erau primordiale și copiii care creșteau în ultimul deceniu de ceaușism imitau scene de arte marțiale din filmele cu Chuck Norris, de exemplu și aici se poate face un reproș documentarului Ilincăi Călugăreanu. Ea nu chestionează deloc narațiunile acelor filme de acțiune americane din anii ’80, și nu mă refer doar la arte marțiale. Mă refer la ce promovau acele filme, adică o viziune de dreapta care nu lasă loc de discuții și idealizează, la rândul ei, un spațiu capitalist deja intrat în era neoliberală și deja cuprins de inegalități, așa cum putem vedea în They Live (1988), SF-ul iconic al lui John Carpenter centrat pe o elită economică hrăpăreață, în spatele căreia se ascunde o specie extraterestră care încearcă să acapareze planeta plin mesaje subliminale. De altfel, în filmele de acțiune din anii ’80 se pot observa primele exemple a ceea ce acum s-ar numi masculinitate toxică.

Sigur, Irina Margareta Nistor nu avea de unde ști cum vor evolua aceste fenomene culturale aflate pe atunci abia la început, ea doar voia să vadă filme, așa cum spune la sfârșitul documentarului. Nu se temea că ar fi putut fi arestată de securitate deoarece filmul era ca un drog, cum se exprimă ea înseși, era evadarea ei din cenușiul unui socialism în care puțini mai credeau. Chiar și securiștii gustau filme de acțiune americane, deci și ei treceau peste detalii care nu ar fi trebuit să fie deloc plăcute, precum Chuck Norris secerând cu un pistol-mitralieră un batalion întreg de comuniști vietnamezi, sau Rambo aruncând în aer elicoptere de asalt sovietice în Afganistan. Dincolo de divertisment, securitatea și oficialii comuniști români beneficiau din plin de câștigul obținut din acest comerț clandestin cu casete video, așa cum ne informează documentarul. Sau poate că și securitatea știa că dinozaurii s-au uitat pieziș la Chuck Norris și cu toții știm ce au pățit dinozaurii.

Eu însumi nu am văzut niciodată o casetă video, nu știu cum arată un video, dar nu mă interesează asta, sunt un om al internetului, jocurilor video și rețelelor sociale, însă apreciez pasiunea pentru filme a Irinei Margareta Nistor, acea pasiune ce ar putea fi la fel de bine un drog, aceasta era șansa ei de-a vedea filme, o inspirație pentru noi toți. Unele din filmele dublate clandestin de Irina Margareta Nistor sunt complet necunoscute acum, de titluri ca Death Cruise sau Rough Cut cred că doar cinefilul terminal a mai auzit. Irina Margareta Nistor este vocea asociată de români cu filmul american, traducerile ei curate, fără niciun fel de obscenitate au intrat în memoria culturală a românilor. Irina Margareta Nistor este cinefila care a dublat prima oară filmele lui Chuck Norris, iar Chuck Norris e singura persoană din istorie care a numărat până la infinit. De două ori.

Foto: Afișul filmului (sursă: Alexandru Ionașcu)

Abonează-te la canalul blogului Podul Prieteniei de pe YouTube, unde sunt publicate mai multe interviuri video şi audio! Blogul mai poate fi urmărit pe Facebook şi Twitter. Canalul lui din Telegram este aici. Iar aici este newsletter-ul lui de pe Substack în limba engleză.

About Author