Lucia Costache: Cartea ”Istoria Bulgarilor din Târgoviște” e menită să afirme identitatea noastră de bulgari din România

Vladimir Mitev

Intro

Lucia Costache este unul dintre autorii cărții „Istoria bulgarilor din Târgoviște”, alături de soțul ei, Marian Costache, și de preotul Ioan Ștefănescu. „Istoria bulgarilor din Târgoviște”   poveteste despre istoria comunității bulgare din orașul românesc Târgoviște – stabilirea lor în zonă, dezvoltarea lor în perioada interbelică, când comunitatea și-a înființat propria bancă, perioada socialistă asociată cu naționalizarea pământului și prezentul, când comunitatea este puternic integrată în societatea românească. 

Bulgarii din Târgoviște sunt cunoscuți pentru credința lor ortodoxă și au un reper religios în cartierul lor – Biserica Sfântul Nifon. Sunt patrioți români și cinstesc victimele comunității lor în războaiele românești din epoca modernă. Ei se străduiesc să-și îmbunătățească relațiile cu bulgarii din România și să învețe mai multe despre limba bulgară. În fiecare an, în primăvară, bulgarii din Târgoviște sărbătoresc Paștele Cailor– un eveniment foarte popular în România și în regiune. Interviul de mai jos reflectă câteva elemente semnificative ale identității istorice și colective a bulgarilor din Târgoviște.

Originile bulgarilor din Târgoviște

Doamna Costache, ne aflăm la doar câteva zile de la apariția cărții „Istoria Bulgarilor din Târgoviște”, dedicată bulgarilor din România. Am dori să discutăm cu dumneavoastră despre această carte, despre experiențele și identitatea bulgarilor Târgovișteni. În primul rând, care sunt originile acestei comunități? De unde provine și cum s-a așezat în Târgoviște?

La început, cartierul bulgăresc a fost  parte a Târgoviștei,  însă între anii 1936-1944 și 1946-1952  a fost înființată Comuna Matei Voievod cu administrație proprie , ulterior integrată în municipiu. Aici locuiesc peste 2.000 de etnici bulgari. Noi, din dorința de a păstra tradițiile și obiceiurile, dar și în memoria celor care au traversat Dunărea și au venit în România pentru a avea o viață mai bună, de teama turcilor, am înființat o asociație. Aceasta se numește Zaedno. Asociația este una culturală și ne-am dorit ca prin ea să creăm o comunitate mai strânsă, unde tradițiile și obiceiurile bulgărești, atât de dragi și importante pentru noi, să fie mai bine păstrate.

Căutând originile, momentul și motivele pentru care bulgarii au ajuns în Târgoviște, am descoperit că au venit din Băleni în 1851. La moșia boierului Băleanu, situată la 20 de kilometri de Târgoviște și 60 de kilometri de București, locuiau în 1851 peste 100 de familii de bulgari. Dintre aceștia, o parte au vrut să plece, deoarece condițiile nu erau foarte bune. Ei și-au putut plăti terenurile, iar în carte am scris despre condițiile în care au trăit, despre motivele plecării de la Băleni și venirii la Târgoviște. Aici au cumpărat terenuri pentru case și pentru agricultură. Erau legumicultori.

Un document consemnează că, la 30 noiembrie 1851, 57 de familii au venit și s-au așezat la Târgoviște. Primarul de atunci i-a primit și au făcut o înțelegere prin care erau considerați cetățeni ai orașului și urmau să plătească taxe pentru terenurile deținute. Mai departe de atât, nu am știut și am început să căutăm. Am ajuns în Bulgaria și, prin Ministerul Învățământului, am făcut niște cursuri de limba bulgară la Sofia, la Universitatea „Sf. Kliment din Ohrida” (Kliment-Ohridski). Acolo, la Muzeul Național al Istoriei, am descoperit niște costume care semănau foarte mult cu ale noastre. Am întrebat de unde provin și am aflat că din zona Plevna. Mai târziu, am vizitat Muzeul din Plevna și am descoperit multe obiecte de îmbrăcăminte și de gospodărie foarte asemănătoare cu cele pe care noi le avem la Muzeul Asociației Zaedno. Astfel am descoperit că zona de unde au plecat spre Băleni este zona Plevna. Încă suntem în căutare, am vrea să descoperim mai multe documente.

Am găsit în podul casei părinților mei o ladă unde bunica mea păstrase foarte multe documente. Acolo am descoperit certificate de naștere și de căsătorie ale înaintașilor noștri. Așa am văzut că, în 1821, Marin Sin Voiciu, un strămoș de-al meu, s-a născut la Băleni. Deci bulgarii existau în Băleni încă din 1821. Urmează să facem cercetări pentru a afla de unde veneau. Am găsit documente și în alte case, pe lângă fotografiile în care bunicii și străbunicii noștri sunt îmbrăcați în straie tradiționale.

Avem multe tradiții care nu mai sunt de actualitate, pentru că modernizarea este firească. Cu atât mai mult cu cât locuim într-un oraș, iar orașul atrage mai degrabă spre modernism decât locuitorii de la sate. Am și scris în carte că locuim în oraș, dar ca la țară, pentru că tot acest cartier e format din case, iar fiecare casă are o grădină. Bulgarii știu să cultive legume. Unii o fac doar pentru ei, alții și pentru vânzare. Am observat că și în Bulgaria majoritatea oamenilor care au case au o grădină și m-am bucurat să văd că preocupările sunt foarte asemănătoare.

Având atâtea documente și căutând atât de mult, ne-am gândit că este momentul ca mai mulți locuitori ai cartierului să afle ce am putut descoperi noi până acum. Cu ajutorul primăriei, am scris această carte. Partea de istorie și toate documentele adunate de soțul meu, Marian Costache, sunt scanate și așezate în carte, într-o ordine cronologică. Despre biserica „Sfântul Nifon”, preotul Ioan Ștefănescu, care a fost 31 de ani preot paroh, a scris despre Sfântul Nifon și povestea sa foarte interesantă. Despre tradiții și obiceiuri mi-am permis să scriu eu, pentru că am fost crescută de două bunici cu mare dragoste pentru tradiții, port, natură și tot ce înseamnă viață.

Cartea a fost făcută pentru acești oameni care au știut să păstreze tradiția până în zilele noastre, la peste 175 de ani de când au venit în Târgoviște. Am făcut-o pentru ca și copiii și nepoții noștri să-și cunoască rădăcinile și pentru că este firesc să avem o legătură cu țara mamă. Suntem cetățeni români, suntem educați în limba română, dar de fiecare dată când vorbesc cu cineva din Bulgaria, spun că nu am nicio picătură de sânge românesc, că sângele meu este bulgăresc. Într-adevăr, simți asta atunci când vorbești cu cineva din Bulgaria, e ca și cum ai vorbi cu cineva de acasă.

Avem o problemă aici, la Târgoviște, pe care o au toți bulgarii din nordul Dunării: suntem cunoscuți ca sârbi. Aici, dacă întrebi pe cineva, îți spune că este cartierul de sârbi, dar dacă vorbești cu ei în  bulgara,, spun că sunt bulgari. De aceea am dorit să subliniem încă o dată acest aspect și de asta cartea se numește „Istoria Bulgarilor din Târgoviște”, pentru a intra în subconștientul nostru că suntem bulgari și să nu mai spunem că suntem sârbi. Încă o dată, spun, în memoria celor care au știut să ne crească și să lase în urma lor o comunitate de oameni harnici, am reușit să facem această carte. A fost o surpriză foarte mare și plăcută că atât de mulți români și bulgari sunt interesați de ea. Este important pentru noi ca această carte să ajungă la cât mai multe persoane, iar cât mai mulți să înțeleagă că există o rădăcină, o țară natală, o patrie mamă, deși noi suntem cetățeni români.

De ce bulgarii grădinări din România sunt numiți ”sârbi”?

Biserica Sf. Nifon și credința ortodoxă a bulgarilor din Târgoviște

Ați menționat importanța Bisericii Sfântului Nifon și a credinței ortodoxe pentru bulgarii din Târgoviște. Puteți spune mai multe despre aceste două aspecte: biserica și atitudinea lor față de credință?

Pentru mine, este interesant faptul că așezarea bulgarilor se află la marginea Târgoviștei și că biserica este undeva la vechiul  hotar al orașului. Există o poveste a Sfântului Nifon, care se pare că a fost alungat din oraș din cauza unei neînțelegeri cu domnitorul Radu cel Mare. El era mitropolitul Țării Românești. 

Sfântul Nifon a fost exilat de Radu Voievod. Biserica Sfântului Nifon are aceeași vechime ca și bulgarii din Târgoviște. A fost sfințită în 1854, pe 9 decembrie. Bulgarii au venit în 1851 și au participat la construcția și sfințirea ei. Se spune că Sfântul Nifon a fost ascuns acolo, într-un bordei, pentru că domnitorul Radu cel Mare îl exilase. Domnitorul voia să-și căsătorească o soră, pe domnița Caplea, cu un boier moldovean care însă avea deja soție și copii. Patriarhul Nifon s-a opus, iar domnitorul a hotărât să-l mazilească sau chiar să-l omoare. Sfântul s-a ascuns în acest bordei, iar când a plecat, și-a scuturat încălțările, spunând că se va alege praful de această cetate și de cei care locuiesc în ea. Însă, l-a binecuvântat pe cel care l-a ascuns, care mai târziu a devenit domnitor: Neagoe Basarab.

Spuneam că bulgarii s-au așezat dincoace de biserică. M-am gândit că, deși Sfântul Nifon și-a scuturat încălțările acolo, această parte a fost binecuvântată, pentru că pământurile de aici sunt foarte roditoare. Mai târziu, Târgoviștea, fosta cetate de scaun și capitală, a fost părăsită, iar capitala s-a mutat la București. Poate și acesta este un semn, nu știu.

Bulgarii au participat la construcția bisericii, știind povestea Sfântului Nifon. Ei sunt oameni pravoslavnici, cu multă credință. Așa cum am scris în carte, își produceau singuri semințele. Femeile se duceau de Sfântul Haralambie la biserică pentru a sfinți semințele. De Sfântul Toader, numit și Paștele Cailor, își sfințeau caii, făcând niște pâinici. Noi am transformat acest obicei într-o mare sărbătoare a cartierului, iar acum toată lumea știe că bulgarii au cai, că îi iubesc și îi sfințesc. Sărbătoarea Paștelui Cailor se celebrează în fiecare primă sâmbătă din postul Paștelui. Ei au contribuit cu bani și cu muncă, iar de atunci, biserica a înflorit. Este și astăzi o biserică frumoasă și bine întreținută, iar majoritatea bulgarilor din cartier sunt buni creștini și credincioși.

Paștele Căilor 2022: o sărbătoare a bulgarilor din Târgoviște în România

The popular bank

În carte și în povestea bulgarilor din Târgoviște, este important faptul că au avut o bancă populară în perioada interbelică. Aș vrea să vorbim despre meseriile, despre starea socioeconomică a bulgarilor în acea perioadă și despre această bancă.

Așa cum a fost pentru toată România, perioada interbelică a fost o perioadă de înflorire și prosperitate. În documentele pe care le-am găsit, am constatat că membrii comunității se uneau și cumpărau împreună terenuri, pe care le împărțeau apoi în funcție de cât putea plăti fiecare. Așa s-a ajuns ca aproape toate pământurile din zona Târgoviște și din comunele învecinate să fie proprietatea bulgarilor de aici. Iată că, din 1851 până în 1956-1957, când a început colectivizarea, în o sută de ani, acești oameni au reușit să cumpere prin munca lor toate aceste terenuri de la marii moșieri.

Mai mult, au considerat că le trebuie o putere economică mai mare și s-au hotărât să construiască un sediu , să înființeze o bancă. Pe strada Grădinari există o clădire care a fost sediul băncii. S-au unit, au depus bani și s-au împrumutat, astfel încât au putut face toate aceste investiții. Banca se numea „Banca Grădina”. Există un libret în care se arată că, după înființare, a avut 163 de membri acționari. A funcționat până în 1948, când a fost naționalizată. Oamenilor li s-a luat tot ce aveau depus acolo. În carte se găsește actul constitutiv, numele membrilor inițiatori, fotografii cu primii vicepreședinți și cu Consiliul Băncii, precum și acte de vânzare-cumpărare. Unul dintre acte are chiar 90 de persoane care s-au unit și au cumpărat terenuri.

Professions of Bulgarians in Târgoviște

Ce puteți spune despre meseriile și economia cartierului? Cu ce se ocupau bulgarii?

Majoritatea erau legumicultori, dar o parte dintre ei au înțeles că, pentru ca economia să meargă, trebuie să-și vândă produsele și au devenit negustori. Alții au învățat sau chiar au venit cu diverse meserii, astfel încât în cadrul comunității existau familii care se ocupau cu diverse lucruri. De exemplu, unii erau croitori, alții cizmari, alții potcovari. Există și o familie de lăutari, dar a rămas doar porecla „cimpoieri”. Toate meseriile de care aveau nevoie în comunitate, astfel încât să poată prospera și să nu depindă în mare măsură de mediul exterior. Ei au crescut și au încercat să-și asigure singuri tot ce aveau nevoie, să-și achiziționeze și să-și vândă produsele. Există și documente care atestă un fel de certificate, prin care puteau să vândă în târguri sau să-și deschidă prăvălii. S-au ocupat cu tot ce putea aduce profit, deși munca pământului a fost cea mai importantă activitate.

The Treaty of Craiova

Vine anul 1940, odată cu Tratatul de la Craiova. Aici am două întrebări: în primul rând, așa cum scrie și în carte, bulgarii din Târgoviște nu au vrut să fie repatriați în Bulgaria odată cu schimbul de populație. De asemenea, este foarte important că bulgarii din Târgoviște sunt patrioți români, care au luptat în războaie. Chiar și astăzi există un monument care recunoaște jertfele date de această comunitate pentru statul român. Ce ne puteți spune despre această atitudine a bulgarilor din Târgoviște față de statul român?

Odată veniți în 1851 și dornici să fie considerați cetățeni ai orașului Târgoviște, au început să lucreze, să-și crească copiii și să investească, din dorința de a trăi în condiții mai bune și a fi mai prosperi. În Războiul de Independență al României din 1877, avem câteva nume de eroi sacrificați. Nu doar oameni au fost sacrificați, ci au participat și cu produse diverse. Au vrut să fie de ajutor pentru că erau conștienți că binele lor era și binele României, al națiunii în care încercau să se integreze. Mai târziu, în Primul Război Mondial, au participat, de asemenea, cu produse, cai și tot ce era nevoie. Avem și o listă a celor care au murit pe front, atât în Primul, cât și în al Doilea Război Mondial. Eu am un străbunic care a participat în Primul Război Mondial, a fost militar timp de 9 ani, apoi lăsat la vatră, după care a fost reîncorporat. S-a întors din război, pe când bunicul meu, fiul lui, a plecat în 1940 și în 1941 a fost împușcat și nu s-a mai întors.

Acesta este sacrificiul pe care comunitatea l-a făcut pentru binele tuturor, atât al lor, cât și al cetățenilor români. Suntem născuți și crescuți în România. În 1940, era deja a câta generație de bulgari veniți aici. Vorbeau bulgărește, își păstrau tradițiile și portul. Dar investiseră atât de mult și, după cum spuneam, într-o sută de ani, toate terenurile erau ale lor. După atâtea eforturi și atâta muncă, nu au dorit să lase toată munca dinaintea lor și să plece cu mâinile goale în Bulgaria. Pe de altă parte, consiliul orășenesc de atunci era conștient că aprovizionarea cu legume proaspete, aduse zilnic de bulgarii din cartier,  iar plecarea bulgarilor ar fi fost o mare pierdere pentru întreg orașul. Deși, la vremea respectivă, unii erau dornici să-i vadă pe bulgari plecând și să pună mâna pe averile lor. Până la urmă, înțelegerea s-a făcut între cele două state. Ei au declarat că sunt sârbi, iar bulgarii au tăcut, acceptând să fie declarați sârbi pentru a fi lăsați să locuiască în continuare acolo unde se stabiliseră. De aceea ni se spune sârbi și nu bulgari, și de aceea nu li s-a mai dat dreptul de a fi considerați o minoritate.

Ce este de lăudat la acești bunici și străbunici care au trăit acele vremuri este că, deși nu au comentat în fața autorităților, nu au renunțat la identitatea lor. Și-au păstrat limba, portul și tradițiile în micuța lor comunitate și și-au crescut copiii cu drag. A fost simplu pentru autoritățile române, deoarece nu exista o școală în limba bulgară, iar preotul slujea la biserică în limba română. A fost mult mai ușor să spună: „Domnule, ăștia nu sunt bulgari, sunt sârbi și nu vor pleca în Bulgaria.” Nu știu dacă ar fi fost altfel sau care ar fi fost urmările unui schimb mai mare de cetățeni între bulgari și români. Ce știu este că s-au integrat foarte bine și că poporul român este un popor tolerant. Și pentru că bulgarii sunt sinceri, cinstiți, onești și harnici, au fost și sunt acceptați până în ziua de astăzi.

Am constatat însă că, în zilele noastre, în ultimii 30-40 de ani, comunitatea era privită cumva ca una în care oamenii nu sunt foarte școliți sau inteligenți, ci știu doar să muncească și să facă bani. După ce li s-au luat pământurile, odată cu colectivizarea, au fost nevoiți să-și dea copiii la școală. Nu mai exista un alt viitor pentru ei, pentru că nu le mai puteau lăsa zestre și nu mai puteau investi. Acești copii sunt foarte inteligenți, vorbesc bulgărește acasă și românește pe stradă și la școală. Încet-încet, impresia despre întreaga comunitate s-a schimbat și sperăm ca această carte să aducă un plus de cunoștințe și să scoată în evidență ce fel de oameni sunt bulgarii.

The socialist times

A fost o perioadă în care Partidul Comunist Român a fost foarte influent, iar instituțiile de stat aveau un rol major. Cum s-au descurcat bulgarii din Târgoviște în timpul socialismului? Au existat oameni care au crescut în sistemul socialist, oameni educați sau în poziții de conducere?

Eu am fost crescută în acest sistem, pentru că deja colectivizarea fusese făcută când m-am născut. Se pare că din 1960 s-a creat un CAP (cooperativă agricolă de producție), iar în 1962 au fost colectivizați forțat. Pur și simplu li s-au luat pământurile și s-a creat acest colectiv. Chiar dacă nu mai beneficiau personal de pe urma muncii lor, au continuat să lucreze pământurile în comun. Această perioadă de colectivizare a adus, spun eu, mari beneficii și pentru cartier, și pentru oraș. Cu voluntariat și cu fonduri proprii, au construit Căminul Cultural, o clădire care există și astăzi și unde Asociația ZAEDNO își desfășoară activitatea. Acum, clădirea este a primăriei și este administrată de Teatrul Municipal. În spatele ei se află o altă clădire, vândută între timp de primărie, iar alături este o altă construcție foarte mare, care se dorea a fi o creșă, dar care a devenit sediul jandarmeriei. Deci orașul a beneficiat de munca lor.

Pe lângă acestea, au construit un dispensar cu două cabinete, care au fost cumpărate ulterior de medicii care lucrează acolo. Au construit o grădiniță pentru copii, au pietruit străzile și au construit  gater pentru ca aveau nevoie de  cherestea. În carte este stipulat că bunicul soțului meu a fost obligat să intre în acest CAP, și a cedat cu condiția ca doar el și soția să intre, iar copiii să fie lăsați să meargă la școală. Așa că majoritatea copiilor au fost trimiși la școli, pentru că nu mai aveau posibilitatea să beneficieze de pe urma muncii  terenurilor lor.

Școala se făcea în limba română. În carte există și un capitol despre școală și grădiniță. Primul învățător a constatat că nu se putea înțelege cu copiii, pentru că nu știau românește. Mai întâi, copiii au trebuit să învețe limba română la școală, după care au început studiile. Nu s-a scris niciodată cu caractere chirilice sau în limba bulgară. Noi, acum, în ultimii ani, cu ajutorul doamnei Darina Cerneva, am reușit să descifrăm și să învățăm mai mult. Copiii învățau română și acasă. Eu, spre exemplu, copil fiind, vorbeam cu bunicii în bulgară, dar tata, de la 3 ani, a vorbit cu mine doar în limba română, conștient că trebuie să mă duc la școală să vorbesc românește și că îmi va fi mult mai ușor.

Astăzi, în cartier, așa cum scrie în carte, sunt oameni cu tot felul de meserii, plecați din oraș sau din țară. Se întorc cu drag, iar surpriza plăcută a fost că foarte mulți dintre cei plecați își doresc și ei să obțină cartea, să citească despre origini și să afle mai multe, pentru că „sângele apă nu se face”.

The Bulgarian community today

Care sunt provocările și starea socioeconomică actuală a comunității?

La început, nu cei mai reprezentativi și harnici s-au erijat în conducători. Cu timpul, însă, pentru că comunitatea a evoluat, la conducerea cooperativei au ajuns câțiva care chiar și-au dorit binele comunității. Au reușit să facă construcțiile despre care am vorbit. Cunoșteau mult mai bine regulile unei vieți capitaliste și, întorcându-se la origini, au reușit cu documentele avute dinainte de colectivizare să-și recupereze pământurile. Aceste pământuri au fost puse în vânzare de către cei care nu le mai puteau lucra. Vânzările au adus o prosperitate în cartier, iar acum vedem foarte rar case vechi, nefăcute. Fiecare gospodărie a înflorit, dar din aceste surse, din aceste vânzări de terenuri. După cum spuneam, majoritatea terenurilor, poate chiar 90%, au aparținut bulgarilor. Așadar, această perioadă a adus cumva prosperitate.

S-au integrat, fiindcă sunt oameni care știu să muncească și să-și vadă de treburile lor. Nu s-a întâmplat nimic diferit față de ce s-a întâmplat în toată țara. Este mai greu în zilele noastre pentru cei care trăiesc din grădinărit, din cultivarea legumelor, pentru că, așa cum s-a întâmplat peste tot, magazinele mari s-au umplut cu produse venite din alte țări, cultivate în condiții diferite. Aceștia au de suferit în continuare și trebuie să se reorienteze. Nu mai pot trăi din munca pământului. Asta este dureros. Însă, marea majoritate sunt integrați, lucrează. Bucureștiul este foarte aproape. Mulți au plecat la București, unii chiar fac naveta zilnic, 80 de kilometri. Se întâmplă cu membrii comunității la fel ca și cu toți românii. Au suferit din mai multe puncte de vedere, la fel ca toți românii, cu mențiunea că aici nu sunt politicieni.

Locul bulgarilor din Târgoviște în comunitatea mai largă a bulgarilor din România

Care este locul, importanța și rolul bulgarilor din Târgoviște în cadrul comunității mai mari de bulgari din România?

Fiecare dintre comunitățile de etnici bulgari din România are un specific. De exemplu, bulgarii de la Izvoarele sunt mari viticultori, cei de la Băleni sunt legumicultori… Am aflat că există bulgari și în Banat abia după Revoluția din 1989. Ei au ajuns în acea zonă cu mult mai mult timp în urmă decât bulgarii de la nordul Dunării. Fiecare are specificul lui, dar există o legătură de suflet. Există o bucurie și o recunoaștere a fiecăruia dintre noi, pentru că fiecare, acolo unde s-a stabilit, a căutat să se integreze și să-și păstreze specificul. Asta este foarte îmbucurător.

Există o vorbă românească ce spune că bulgarul este foarte încăpățânat. Această încăpățânare sau, mai bine zis, hotărâre, care ține de etnie și de origine, de a ține la ceea ce e al tău, ne face să încercăm să ne promovăm unii pe alții. Ne întâlnim la diverse evenimente, suntem invitați și invităm, la rândul nostru, la evenimentele noastre. Este o adevărată bucurie să ne întâlnim. Chiar dacă cu majoritatea vorbim acum în limba română, știm că suntem bulgari și asta este foarte important. Și suntem în toată România.

O călătorie la bulgarii din Banat

The relations with Bulgarians from Bulgaria

Ați vorbit puțin despre relația dumneavoastră cu o profesoară din Bulgaria. Puteți oferi mai multe detalii despre cum interacționați cu bulgarii sau cu Bulgaria? Poate ca instituții sau ca oameni de rând. Ce fel de relații aveți cu bulgarii din Bulgaria și cu statul bulgar în sine?

Cu ani în urmă, această doamnă, Darina Cerneva, profesoară la un liceu din Veliko Târnovo, a fost trimisă de Ministerul din Bulgaria la București cu scopul de a face cursuri de limba bulgară cu etnicii de aici. Ea a avut bunăvoința să vină și la Târgoviște, venea o dată pe săptămână. Timp de patru ani de zile, a făcut naveta săptămânal de la Veliko Târnovo. A constatat că noi vorbim o bulgară veche, că nu cunoaștem alfabetul și a început prin a ne preda efectiv alfabetul. Ne-a fost de mare ajutor pentru că, atunci când mergeam în Bulgaria, nu reușeam să ne înțelegem foarte bine. Deși ne înțelegem cel mai bine cu oamenii de la țară, care au un vocabular mai restrâns și folosesc cuvinte arhaice, ea ne-a ajutat.

Am putut să facem și cursuri de limbă bulgară cu ajutorul Ministerului Învățământului din Bulgaria. O parte din copii au reușit să facă aceste cursuri, să învețe inclusiv alfabetul, să scrie și să citească. Ei au crescut acum, unii sunt deja studenți, alții au terminat și lucrează, au diverse joburi, dar știu să vorbească bulgărește, ceea ce e foarte important. Am renunțat la un moment dat, după ce a plecat doamna. Nu a mai existat aceeași dăruire a celor care veneau la cursuri.

Este o mare problemă pentru copiii noștri din cartier, pentru că nu sunt școlarizați la o singură școală. Fiecare și-a dus copilul la școala care i-a fost mai convenabilă, și atunci este foarte complicat să aduni copii din toate școlile din oraș și să faci o școală duminicală. Mai nou, sunt foarte multe familii mixte, iar mulți sunt căsătoriți cu români și nu mai au un interes atât de mare să învețe limba bulgară. Există și această explozie tehnologică și nevoia de a învăța limba engleză. Așadar, nu mai facem cursuri de limba bulgară la Căminul Cultural. Însă, perioada în care am reușit să învățăm și să ajutăm o parte din copii să învețe a fost foarte benefică. Să sperăm că dacă popularizăm această carte și dacă reușesc mai mulți să o citească, vom putea relua cursurile de limba bulgară, bineînțeles, cu ajutorul profesorilor bulgari. Noi, aici, nu avem profesori de limba bulgară. Este doar ceea ce știm noi și ce am putut să facem la cursurile de specializare. Câțiva oameni, membri ai asociației, au participat la cursuri la Sofia. De atunci, însă, am întrerupt legătura cu ministerul din Bulgaria, pentru că am constatat că nu ne putem ridica la cerințele pe care le doreau. Nu este târziu să reluăm cursurile de limba bulgară.

Mesaj final

La sfârșit, puteți oferi un mesaj către publicul Podul Prieteniei, dar în bulgară.

Aș putea să spun câteva cuvinte, care se vor auzi în bulgară mea arhaică: 

„Zdrăvete, az sum Lucia Costache. Jiveem v Târgoviște, România. Sum ot kvartala na bălgărite, kydeto jiveem v grad Târgoviște. Tuka sme ot 1851, govorim s horata otpredi. Iskame da uchim bugarskia po-dobre, zašto sme rumunci, no rasnem v bugarite. Kogato me popita nikoî, s kogo govorim, mu kazah, če jiveem v Romania, imam maže tuka. No nie sme bugari i ni e mnogo priatno da govorim v bugarski i da imame vryzki s bugarite.”

”Bună ziua, sunt Lucia Costache. Locuiesc în Târgoviște, România. Sunt din cartierul bulgarilor, unde locuiesc în orașul Târgoviște. Suntem aici din 1851, vorbim cu oamenii de mai înainte. Vrem să învățăm mai bine limba bulgară, pentru că suntem români, dar creștem în cartierul bulgarilor. Când mă întreabă cineva cu cine vorbesc, îi spun că locuiesc în România, am soțul aici. Dar noi suntem bulgari și ne place să vorbim bulgară și să avem legături cu bulgarii.”

Foto: Cartea Istoria‌ Bulgarilor din Târgoviște (sursă: Facebook, Lucia Costache)

Abonează-te la canalul blogului Podul Prieteniei de pe YouTube, unde sunt publicate mai multe interviuri video şi audio! Blogul mai poate fi urmărit pe Facebook şi Twitter. Canalul lui din Telegram este aici, iar aici este contul de la Substack.

About Author