Vladimir Mitev
Spectatorul iubitor de teatru din orașul Ruse este privilegiat în comparație cu compatrioții săi din altele orașe, inclusiv din Sofia. Secretul pe care din ce în ce mai mulți oameni il descopera este că în orașul de lângă Dunare vin de mai multe ori piese și teatre românești. În 2016 aici au fost teatrul ”Odeon” și teatrul ”Masca” din București. ”Masca” chiar a venit nu numai cu o piesă, ci cu o întreagă concepție de arta teatrală, bazată pe statuile vivante – masteriat unic pentru România, dezvoltat de la teatrul lui Mihai Mălaimare. Pe altă parte începând cu toamna lui 2016 în teatrul dramatic din Ruse este montată piesa ”Julieta” a directorului român de origine maghiară Andras Visky. Ea dezvăluie cum socialismul în nordul Dunării devine un test pentru credința unei familii.
Toate aceste piese și vizite teatrale au afirmat noțiunea că teatrul românesc încearcă să apeleze la mintea spectatorului, să-i oferă povești, de care sunt legate cu dileme etice și societale. Prin contrast trupele bulgărești care staționează la Ruse de cele mai multe ori prezintă piese unde acțiunea merge în jurul infidelității sau legaturi amantose în formate diferite. Dar scopul de bază a acestor piese este ca spectatorii să se odihnească, să uite problemele lor, zâmbind, să nu se încarce cu problemele sociale ascuțite din țara și să nu plece din sală cu o gândire nouă.
Giurgiu este o posibilă salvare de la ”insuportabila ușurătate” a ființei teatrale. Acolo este trupa teatrului ”Tudor Vianu”, creată de oameni tineri, care în același timp a preluat toate cele bune de la colosul teatrului român Mihai Mălaimare. Directorul tănâr al teatrului din Giurgiu Cosmin Crețu a fost până recent în trupa lui Mălaimare din București. Acolo au fost și alți actori giurgiuveni precum Victoria Vasilache.
Cei care vor să se uite la piese din Giurgiu nu trebuie să renunțe din cauza barierei limbii. Câteva dintre piesele din repertoirul teatrului giurgiuvean sunt muzicale sau spectacole de dans, care sunt bune și pentru bulgarii care nu stăpânesc limba română. Exact printr-un spectacol, bazat pe salsa, teatrul ”Tudor Vianu” a venit cu mare succes la Ruse în februarie 2017. Acest fel de piese arată fața modernă a teatrului, vorbind limba tinerilor.
Dar trupa lui Crețu nu servește unei singure generații, simte care sunt contradicțiile în societatea românească și pune degetul pe rană. Asta se vede clar în piesa ”Șantaj” care povestește despre conflictul generațiilor. Elevi încearcă de a forța prin șantaj o profesoară de matematică să-le dea cheia pentru locul din școala unde cataloagele și notele la examene se pastrează. Elevii au eșuat la examenul care predestinează viitorul lor și în mod disperat vor să schimbe răspunsurile lor cu unele mai bune. Așa ei sper să evite eșecul în viață.
Rezistența profesoarei deschide legături conflictuase – primul între ei și ea, și apoi între ei înseși, care scoat la iveală contradicțiile, slabiciunile și neputința fiecărui dintre protagoniști – fie profesoara sau elevii. Dar este destul de posibil spectatorul însuși să se simtă rascolit și pus la test, chiar dacă este în public. În sfârșit piesa ajunge la catarsis. Chiar si cei care au reușit în șantajul lor se simt pierduți. Vine vremea pentru recapitulara grea, pentru că după nebunia lor protagoniștii se întorc la concluzia că dorințele lor egoiste i-au făcut victime pe ceilalți și ei înșiși.
Piesa e scrisă de dramaturga rusă Liudmila Razumovscaia în anii `80. Atunci ministerul culturii cere povesta despre tinerii sovietici care crează probleme. Marele director Eldar Reazanov va face un film după scenariu în 1988 – când perestroica și elibararea relațiilor societale deja progresează. Mijlocul prin care acțiunea lua loc este caracteristică pentru teatrul rus și pentru felul rus de a povesti. El ar putea fi observat și în unele dintre cele mai populare ”reality” show-uri televizate rusești. Sufletele protagoniștilor sunt scoase la iveală până la capat.
De fapt piesa a fost inspirată la multe scene din lume înclusiv din Bulgaria. În 2012 teatrul ”Sfumato” face premiera ei și chiar Razumovscaia insuși vine pentru a se uita la creația sa pe scena. Piesa a fost montată și la teatrul din Șumen.
Dar directorul Cosmin Crețu pune piesă în contextul românesc cu referiri culturale delicate, care îl pribesc mult și pe spectatorul bulgar. Volodya – liderul elevilor, recunoaște în monologul său că vrea să devină politician, iar pentru politicieni nu moralul, ci interesul contează. Tănârul zice profesoarei sale în timpul unui șantaj că oamenii pe care el îi reprezintă sunt ”cei frumoși și liberi”. Această noțiune este echivalentul propoziției populare în Bulgaria de ”cei frumoși și deștepți”. În vara 2013 ei au devenit liderii unor proteste cu mare crescendo moralist împotriva oligarhiei, dar în 2014 au devenit parte a unui guvern susținut de ei înșiși . În România așa-numiți ”tineri și frumoși” se simt in avangardă etic, care trebuie să împingă societatea către schimbări pozitive, dar la fel ca elevii din piesa, narcisismul lor ar putea fi manipulat și să-i ducă la distrugere.
De fapt protestele din ianuarie și februarie 2017 din România au scos la iveală exact divizarea generațională din Româia. Psihologul Daniel David subliniează că protestatanții din toată țara sunt cei tineri și jumătate din generația la vârsta de mijloc. În același timp oamenii care sunt împotriva protestelor sunt în mare parte cei bătrăni și o parte din cei la vârsta de mijloc. Nu e întâmplator cum contraprotestele împotriva președintelui Klaus Iohannis au adus în strada mai mulți pensionari.
Piesa ”Șantaj” ar putea fi văzuta în feluri diferite – ca o poveste de liceu despre alegerea în viața, ca prezentare a conflictului între generații, ca poveste despre lumea contemporană. Dar în contextul societăților românești și bulgărești ea arată în mod clar cum răul în legaturile interpersonale de regulă se realizează de la oamenii care cred că dreptatea și ”binele” lor sunt mai prioritare decat ale celorlalți. Adică, simțul de dominație etică este primul pas către pacat.
Misticii cred că răul este un bine neînțeles .Unul dintre scopurile piesei este de a ajuta răul să fie înțeles ca mecanism. Dar pentru spectatorul bulgar ea ar putea fi interesată și cu faptul că pune întrebări etice ascuțite despre modernitate. Ele sunt prezentate într-un fel care nu poate lasa spectatorul indiferent. El simte o parte din testul umanității care lua loc pe scena și la lung timp după piesa echo-ul ei continuează să bată.
Teatrul pare să fie una dintre realizările giurgiuvenilor care merită să fie cunoscute și de locuitorii orașului Ruse. Blogul ”Podul prieteniei” urmează să povestească mai multe despre teatrul românesc. Ceea ce se întâmplă în Giurgiu va fi în centrul atenției și în viitor.
Foto: Volodea nu are limite în încercarea sa de a obține propriul scop. El abuzează nu doar profesoara sa – simbolul autorităților, dar și elevii în numele cărora duce lupta sa (foto: Teatrul Tudor Vianu Giurgiu)
Acest articol a fost publicat la 1 martie 2017 pe site-ul ”Baricada”.
Abonează-te la canalul blogului Podul Prieteniei de pe YouTube, unde sunt publicate mai multe interviuri video şi audio! Blogul mai poate fi urmărit pe Facebook şi Twitter. Canalul lui din Telegram este aici. Iar aici este newsletter-ul lui de pe Substack în limba engleză.
About Author
Descoperă mai multe la Podul Prieteniei
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.
