Vladimir Mitev
Maria-Luisa Guevara este un nom de guerre a unei activiste române pentru dreptul la locuire, drepturile muncitorești a muncitorilor neeuropeni și în general pe subiecte progresiste. Ea face parte din Grupul de Acțiune Socialistă (GAS), care este o organizație grassroots cu orientare marxistă din România și face muncă de teren pentru Frontul Comun pentru Dreptul la Locuire, una din organizațiile grassroots pe tema locuirii din România. Maria-Luisa Guevara stă de vorbă cu Podul Prieteniei în contextul proiectului său de cunoaștere a diferitelor fețe a României în anul supraelectoral 2024 și cum ele văd evoluția societății românești.
Maria-Luisa, în primul rând, poate să îți faci un fel de biografie scurtă. Cum te-ai prezenta? Ce ai studiat? Ce proiecte mai importante ai?
Păi aș începe cu numele meu, de fapt este mon nom de guerre – Maria Luisa Guevara. Mi l-am luat ca pseudonim acum vreo 12 ani pentru un proiect la facultate și de atunci mi-a rămas. M-am născut la București în 1990, fix după Revoluție, și până la 13 ani am locuit în București și în câțiva ani în Bărăgan, în Ialomița. La 13 ani am plecat în Franța cu părinții mei, emigranți economici, iar acolo am studiat din clasa a 7-a până mi-am terminat facultatea și asta înseamnă vreo 10 ani de zile. În 2013 am plecat în Irlanda de Nord și am lucrat acolo un an și după aia m-am mutat la Londra. Am studiat științe politice, economie, dar și științele mediului înconjurător, fizică, chimie, biologie. Deci am o paletă largă de subiecte pe care le pot acoperi și care mă interesează pe partea profesională.
Din păcate, nu lucrez pe teme și pe valori cu care mă identific. Din contră, am avut mai mult contact cu firme private și corporații și de aceea mi-e foarte greu să îmbin partea profesională cu convingerile mele personale. Dar na, asta e în capitalism trebuie să ne plătim și noi facturile. Și sincer, eu nu mă identific cu munca pe care o fac la serviciu, ci mai degrabă ca activistă politică și socială. În sensul că în România m-am implicat în mai multe organizații de stânga care au mai mult sau mai puțin succes. E destul de greu și pentru noi aici. Iar acum, cel mai recent, am început să fac voluntariat la FCDL, Frontul Comun pentru Dreptul la Locuire.
Este un subiect care m-a atins pe mine personal și familia noastră când eram în Franța și, evident, când s-a ivit oportunitatea să vin să lucrez pe subiectul ăsta aici, în România, am vrut să mă implic. Și mai e un subiect la care lucrez de câteva luni, dar care încă n-am reușit să pornesc proiectul pe bune, și anume despre lucrătorii pe platformă, cum ar fi cei care lucrează pe Uber, Glovo, Taz, Bolt. Ideea a pornit acum vreo doi ani deja, iar acum a evoluat și spre a integra muncitorii migranți din Asia și Africa care vin în România din ce în ce mai mult. Și în următoarele luni urmează să pornim un proiect împreună cu alți tovarăși, dar deocamdată nu pot să spun mai multe, pentru că suntem încă la stadiul în care trebuie să vedem ce putem face dacă putem să-i sindicalizăm pe acești oameni, dacă pornim măcar un un ONG, o fundație prin care să îi putem ajuta cumva să nu mai fie atât de exploatați sau măcar să-și cunoască drepturile. Și cam atât pentru moment.
Prima întrebare. Mi se pare că mai multă lume, care merge din țările noastre spre Europa de Vest se socializează acolo, dacă nu mă înșel spre dreapta, adică, de exemplu, în ultima perioadă, partidul românesc AUR și partidul bulgăresc Renaștere sunt partide influente în diasporă. Am citit opiniile unor românce chiar care merg în Franța și descoperă că franțuzoaicele sunt de stânga și aceste românce sunt mândre că sunt de dreapta, că sunt anticomuniste.
Vai de mine, da.
Dar interesant că prima observație care am auzit din ceea ce ai povestit era că tu te-ai socializat, dacă înțeleg corect în Franța, spre stânga. Și vroiam să te întreb cum s-a întâmplat așa ceva. Cum se explică? Mi se pare că e interesant că într-un moment în care mai mulți românii sau oamenii din Europa de Est ar putea merge direct în altă direcție, tu ai mers chiar pe stânga? Nu ai avut problemă cu asta?
Da, e foarte interesant faptul că da, românii care emigrează în Vest de obicei se duc spre dreapta. Cazul meu, da, e un pic o excepție și în primul rând cred că a ajutat faptul că atunci, în anii 2005, 2006, 2007, adică înainte să vină Sarkozy la putere, stânga era încă foarte, foarte vizibilă, foarte acceptată, foarte populară. Adică îmi aduc aminte, când eram la liceu, liceenii ieșeau și făceau proteste împotriva politicilor neoliberale. Și automat, ca să evoluezi într-un climat de stânga, fără să vrei, începi să fii sensibilizat la treburile astea. Dar asta n-a fost singurul motiv. Cred că și valorile pe care mi le-au transmis părinții mei au ajutat foarte mult, în sensul că, deși tatăl meu era anticomunist în teorie, în practică nu era deloc. Adică ai mei mereu mi-au deschis mintea și m-au învățat să mă solidarizez cu persoanele vulnerabile, cu persoanele sărace, cu cei care sunt victimele societății în care trăim.
Noi am dus-o foarte greu în Franța. Am trecut prin momente foarte grele și a venit natural până la urmă să înțeleg că a fi de stânga înseamnă să fii uman, să fii empatic și să înțelegem că noi suntem oprimați de sistemul economic actual. Apoi și pe partea intelectuală: când am început facultatea și de Științe Politice, facultatea unde eram era de dreapta, mai ales foarte burgheză, foarte aristocrată și mi-aduc aminte că eu nu mă împăcam deloc cu ideile de acolo. Încă nu aveam vocabularul și încă nu citisem niciun text de stânga, dar știam că nu sunt de acord cu ce ne predau la facultate.
Și apoi, în anul trei, am făcut Erasmus în Scoția, culmea, patria lui Adam Smith. Dar acolo am citit Manifestul Partidului Comunist pentru unul din cursuri și mi-am dat seama că tot ce știam eu din propaganda românească, că “dom’le, comuniștii sunt niște nemernici și că din cauza lor avem probleme” și că e o ideologie oribilă, este fals. Iar totuși, la școală, în Franța, ni se spunea că comuniștii și naziștii sunt cam același lucru. Sunt niște extremiști. Citind Manifestul Partidului Comunist mi-am dat seama că ”Stai un pic! Oamenii ăștia spun cu totul altceva.” Adică ideologia comunistă nu părea să fie deloc cea care mi-a fost inoculată de propaganda anticomunistă. Și apoi am început să caut și eu alte texte, alte opinii, alte puncte de vedere.
Voiajul meu spre stânga a început de fapt, din anarhism. Am citit destul de multe texte anarhiste cu care rezonam foarte mult și am făcut un proiect la facultate de unde mi-a rămas și pseudonimul de Maria Luisa Guevara. Întrebarea era cum hrănim lumea în 2050 și efectiv, din cercetările pe care le-am făcut noi în echipa din care am făcut parte, a rezultat că nu putem hrăni lumea în 2050, dacă mai e capitalism. Și am fost foarte convinsă de ce am găsit și de acolo, adică de vreo doisprezece ani de zile, mi-a fost foarte clar că nu putem trăi în capitalism. Adică e o ideologie anti-viață. Și așa, încetul cu încetul, lucrând și în firme și în corporații, unde am fost exploatată, unde mi-am văzut colegii exploatați, văzându-i și pe părinții mei fiind exploatați și prietenii mei, încetul cu încetul mi-am dat seama că ”Nu! Stânga e singura soluție.” Și aș zice că în ultimii doi ani sunt foarte activă (după standardele mele, dar în România din fericire sunt tovarăși și tovarășe mult mai activi.e față de mine) aici, în România, pentru că am am avut și mai mult timp și mai ales am găsit și locul unde sunt, unde să pot pune în practică ideile și idealurile la care la care subscriu.
Bine. Mi se pare că cumva te miști între țări, între lume corporatistă, lume anarhistă, așa, din afară, așa cum descrii, mi se pare că sună ca și cum e ușor să traversezi mai multe lumi. Și voiam poate să întreb și despre asta, ca introducere – se pare că ești foarte convinsă și ai descoperit chiar la timp, în tinerete, ce te reprezintă, ca și convingerii politice sau sociale. Oare nu a fost cumva dificil, fiind imigrantă, poate, presupun, supusă uneori presiunii vârstnice sau provenite din grupurile în care erai socializată? Ai putea să-mi descrii cumva contextul în care ai existat? A fost ușor oare să găsești comunități cu oamenii cu convingeri similare? Ai sugerat că a fost cumva dificil economic… Deci dacă se poate să-mi descrii un pic despre contextul în care te-ai dezvoltat în tinerețe.
Da. Nu e ușor să traversezi lumile astea și să călătorești între ele așa cum spui tu, dar până la urmă cred că asta e esența mea ca om. Faptul că am plecat din România la 13 ani și am învățat o limbă nouă, o cultură nouă. Sunt obișnuită cu a învăța. Am luat de la 0 viața, totul sau a fi așa între mai multe lumi.
În Franța când spun că nu a fost ușor, mă refer și la partea economică. Românii erau foarte discriminați acum 15-20 ani în Franța. Acum poate mai puțin, pentru că se insistă mai mult pe persoanele de confesiune musulmană din partea extremei drepte. Ai mai întrebat dacă mi-a fost ușor să găsesc comunități de de stânga de-a lungul vieții în Franța. Mi-a fost nici ușor, nici greu, în sensul că studiile pe care le am făcut m-au dus către o lume de dreapta, dar în același timp mama mea lucra într-un depozit în logistică și cu ea, cu prietenele ei și colegele ei, care erau mai toate de stânga aveam contact cu lumea de stânga, cu muncitorii care încercau să se organizeze cât puteau și ei de bine.
Apoi când am locuit în Irlanda de Nord, acolo politica nu e neapărat de stânga sau de dreapta. E doar pe diviziunea dacă să rămână uniți cu Marea Britanie sau dacă să se separe. Dar majoritatea prietenilor pe care i-am avut acolo erau oarecum de stânga, deși poate nu-și spuneau așa, convingerile lor și valorile lor erau de stânga. Dar am lucrat într-un call center, deci făceam parte tot din clasa muncitoare. În schimb, la Londra, unde am lucrat mai mult munci de birou în corporații, acolo iarăși am fost oarecum aruncată într-o lume a dreptei, a neoliberalismului, a capitaliștilor. Și acolo mi-a fost destul de greu să găsesc persoane care care gândeau ca mine.
Totuși, am o satisfacție personală că printre foștii mei colegi de la corporația unde am lucrat, le spuneam întruna că noi suntem exploatați, că suntem batjocoriți, că nu suntem plătiți destul, că e anormal ca noi să primim un salariu atât de mizer și să locuim în niște case pline de șoareci, de tot felul de insalubrității și șefii noștri să fie atât de înstăriți.
Și cu timpul, după ce am plecat toți de la corporația aia, am păstrat legătura cu ei și unii mi-au zis ”Măi, să știi că datorită ție sunt socialist acum”. Adică, chiar dacă formal sau chiar dacă oficial, oamenii cu care am avut eu de-a face nu se numeau neapărat socialiști sau anarhiști, totuși valorile pentru care ei le aveau erau de stânga. Și atunci, inevitabil, m-am legat de ei. Însă aici, în România, am găsit că a fost cel mai ușor să mă integrez într-un grup de stânga. Și am impresia, fiindcă, să zicem așa, bula de stânga este destul de mică, automat cunoști oameni foarte repede, pentru că toată lumea se cunoaște între ei și dintr-una într-alta cunoști din ce în ce mai mulți oameni, te învârți în aceleași locuri și, în plus de asta, nu este o comunitate foarte închisă. Adică când ești un membru nou al al bulei, mie mi se pare că ești foarte bine primit, indiferent de micile dezacorduri pe care le poți avea pe plan ideologic. În general sunt foarte primitori.
De exemplu, în Franța ce am remarcat e că e destul de greu să te conectezi, să intri în grupuri de stânga. Sunt foarte suspicioși, poate și pentru faptul că de-a lungul anilor au fost tot felul de probleme de persoane de dreapta sau extremă dreapta sau securitate care s-au infiltrat în aceste grupuri. Dar da, în București cel puțin, mi se pare destul de ușor să te integrezi în stânga și să știi să-ți faci un loc, să-ți găsești un loc în comunitatea asta.
Foto: Maria-Luisa Guevara (sursă: Maria-Luisa Guevara)
Abonează-te la canalul blogului Podul Prieteniei de pe YouTube, unde sunt publicate mai multe interviuri video şi audio! Blogul mai poate fi urmărit pe Facebook şi Twitter. Canalul lui din Telegram este aici.
About the Author
Descoperă mai multe la Podul Prieteniei
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.
