Bulgaria: în așteptarea unei (ne)schimbări

Małgorzata Kulbaczewska-Figat, Cross-border Talks, 25 aprilie 2023

De câte alegeri va fi nevoie pentru a pune capăt crizei din Bulgaria?, a întrebat Dimitar Bechev, pe  4 aprilie. Cu două zile înainte de publicarea textului, compatrioții săi au fost invitați la vot pentru a cincea oară în doi ani. Cred că niciunul dintre cei care au votat, sau dintre cei care nu au votat, nu a avut un răspuns bun la întrebarea sa.

Am fost în Bulgaria cu puțin timp înainte de alegeri. În trei orașe diferite am pus întrebări similare și am ascultat cum oamenii mi-au vorbit despre dezamăgire, oportunități ratate și falsurile inerente fiecărui partid politic.

Speranță? Schimbare? Dacă vin, am auzit, ar putea veni doar din afară, inspirate de oameni care au trăit în altă parte și au ajuns să cunoască alte politici decât pânza de păianjen locală de conexiuni, corupție și lipsă de încredere.

Unii dintre interlocutorii mei au fost chiar surprinși de faptul că aveam de gând să scriu despre criza bulgară pentru un public străin și să încerc să găsesc explicații pentru succesiunea de alegeri neconcludente.

– Nici noi înșine nu știm despre ce este vorba!,  aproape că a exclamat Rosița Atanasova, o tânără locuitoare a Sofiei, bine educată și expertă la o fundație care ajută migranții.

Așadar, să încercăm să rezumăm în primul rând ceea ce se știe mai degrabă indiscutabil.

Din 2009 până în 2021, guvernul bulgar a avut mai ales o singură față: cea a lui Boiko Borisov, liderul partidului GERB, fost luptător de karate și garda de corp a lui Todor Jivkov. 

GERB, sau Cetățenii pentru Dezvoltarea Europeană a Bulgariei, a fost un partid de centru-dreapta în teorie. În practică – o rețea destul de complicată de conexiuni personale, deținând puterea la toate nivelurile, alimentată de banii oligarhilor prieteni și de fondurile europene distribuite între „prieteni și parteneri”. 

Corupția și abuzurile acestui sistem au fost un secret știut de toată lumea. Cu toate acestea, aproape nimeni nu a făcut observații cu privire la problemele lui Borisov cu statul de drept.

În câteva minute puteți căuta imagini în care premierul bulgar este întâmpinat în saloane europene. La apogeul crizelor migraționiste  din Balcani, Borisov a discutat probleme de securitate cu președintele turc. El a fost, de asemenea, bine primit la Moscova, după toate mărturiile. 

Dar cea mai mare înțelegere reciprocă răzbate din fotografiile în care Borisov, înalt și puternic, cade în brațele cancelarului german Angela Merkel.

– Când Borisov a construit structurile partidului său, a primit know-how de la fundațiile conservatoare germane. Poziția sa în cadrul Partidului Popular European era de necontestat,mi spune Kalina Drenska, jurnalistă a portalului de stânga Dversia.

PPE a luat apărarea lui Borisov chiar și atunci când cetățenii bulgari au ieșit în stradă pentru a protesta împotriva corupției și a abuzurilor de putere. 

Era vara anului 2020, pandemică, bulgarii încă în stare de șoc după închiderea frontierei. 

Un scandal politic care, în alte circumstanțe, ar fi stârnit emoții – era vorba despre protejarea vilei de la malul mării a unuia dintre oligarhi de către funcționari de stat – s-a dovedit a fi doar o scânteie. 

Mii de oameni, majoritatea tineri, s-au adunat în fața clădirilor parlamentului și a biroului premierului, cerând demisia lui Borisov, lupta împotriva corupției, noi alegeri. 

„Jos Mafia” a reapărut pe zeci de bannere.

„Dacă nu ar fi fost pandemia, aceste proteste nu ar fi atins un asemenea nivel de implicare”,  își amintește Konstantin Mravov, un jurnalist, în timp ce stăm într-o cafenea din Sofia, la câteva minute distanță de locul unde au avut loc demonstrațiile.„Faptul că stăteau acasă și vedeau granițele închise îi făcea pe oamenii tineri și educați să simtă că li se luau ultimele șanse în viață. Ei au zis: Dacă nu facem ceva acum, nu ne așteaptă nimic în Bulgaria”.

Protestatarii, așa cum îi descrie Konstantin, trebuie să fi fost la fel caoamenii care treceau prin cafenea în timpul întâlnirilor noastre. 

Cine știe, poate că unii dintre cei care beau bere cu veselie își strigau atunci furia? Tineri, bine îmbrăcați, cunoscători de limbi străine, adesea după ce au studiat și/sau în străinătate.

Protestatarii de la Sofia au visat la standarde europene în politică, la onestitate, la transparență în viața publică. Ei au avut sprijinul președintelui Rumen Radev. Aceasta nu a fost o revoltă a celor excluși, o revoluție de stânga.

Nici în afara Sofiei nu au beneficiat de sprijin în masă. În centrele mai mici, protestele nu au depășit o scară simbolică. A fost ca și cum cei care se aflau în cea mai proastă situație în Bulgaria, ale căror locuri de muncă au dispărut în timpul tranziției de la socialism la capitalism, ale căror sate și orașe se prăbușesc acum, și-au pierdut de mult timp orice încredere în sensul de a demonstra.

Unul dintre trenurile cu care am călătorit în Bulgaria. Rețeaua feroviară de stat este, de asemenea, una dintre victimele perioadei de tranziție / foto de Małgorzata Kulbaczewska-Figat 

Borisov nu a demisionat. El a așteptat cel mai mare val de nemulțumire. A câștigat alegerile din aprilie 2021, dar nu a mai obținut majoritatea. 92 de locuri în parlamentul de 240 de membri au fost ocupate de partide care s-au identificat cu protestele. Nu suficient pentru a forma un guvern.

Următoarele alegeri din iulie 2021: 63 de locuri pentru GERB, 65 pentru partidul Există un Astfel de Popor, forța „antisistem” condusă de cântărețul Slavi Trifonov. 

În total, partidele care îl doresc pe Borisov afară adună 112 locuri, cu nouă locuri mai puțin decât majoritatea.

Noiembrie 2021. Bulgarii votează pentru a treia oară. De fapt, din ce în ce mai puțini dintre ei o fac, prezența la vot scade de la o alegere la alta. 

Dintre cei 38,4 % dintre alegătorii cu drept de vot care au mers totuși la urne, o altă noutate politică este cea mai populară: partidul Continuăm Schimbarea (acronim bulgăresc: PP). 

Partidul – visul clasei de mijloc tinere și bine educate din Sofia – este pro-european, liberal, cu doi absolvenți de Harvard, Kiril Petkov și Asen Vasilev, în frunte. GERB se află pe locul al doilea.

Pentru a forma un guvern, „frații Harvard” fac o alianță cu (aproape) toată lumea împotriva lui Borisov – cu partidul lui Slavi Trifonov, cu liberalii din Bulgaria Democratică și, pe deasupra, cu Partidul Socialist Bulgar, care de mult timp are socialismul doar cu numele. 

Coaliția scârțâie din start, nu în ultimul rând din motive geopolitice (Schimbarea continuă vrea un curs puternic pro-occidental, „socialiștii” visează la o prietenie bulgaro-rusă). Cu toate acestea…

– Guvernul Petkov a fost ca o rază de lumină, îmi spune Mihail Mihov, un activist al Mișcării Verzilor din Bulgaria.

În acele câteva luni, își amintește el, lupta împotriva corupției nu era un slogan gol. A fost distrus un puternic aranjament de corupție care funcționa în jurul transportului de alimente peste granița bulgaro-turcă. 

Filiala bulgară a Lukoil a început în sfârșit să plătească impozite. De asemenea, guvernul a ajuns la un acord istoric cu Comisia Europeană privind transformarea ecologică a economiei, angajându-se să închidă unele mine de cărbune până în 2026.

Radosveta Vasileva, expertă bulgară în statul de drept, este mai sceptică atunci când rezumă cele opt luni ale lui Petkov.

– Combaterea corupției într-un regim autocratic, în care majoritatea instituțiilor cheie, inclusiv Parchetul omnipotent, care deține monopolul asupra investigațiilor penale, sunt controlate de status quo-ul corupt, reprezintă o provocare imensă. 

Se pare că guvernul lui Petkov a abordat aceste bătălii epice împotriva unor inamici puternici ai valorilor democratice cu entuziasm și cu afirmații îndrăznețe în mass-media, dar cu puțină pregătire și cu o echipă destul de slabă, a scris ea.

Potrivit lui Vasileva, partidul lui Slavi Trifonov a fost încă de la început un cal troian în echipă. Analistul admite că, de la început, cântărețul nu a vrut atât de mult să schimbe Bulgaria, ci a luat voturi de la partidele autentice în dorința lor de rebeliune și schimbare.

Oricum ar fi – în iunie 2022, Trifonov anunță că nu va rămâne în guvern, care și-a retras veto-ul asupra planurilor de aderare a Macedoniei de Nord la UE. 

Este un pretext, sunt de acord aproape toți intervievații mei. În temeiul acestuia, GERB inițiază un vot de neîncredere în guvernul minoritar. Cel mai pro-occidental guvern din istoria recentă a Bulgariei devine primul care cade în astfel de circumstanțe.

20 octombrie 2022, votul nr. 4. La Sofia, tinerii și persoanele educate se mobilizează din nou și încredințează cele mai multe locuri PP, dar, în comparație cu restul țării, este o excepție. 

GERB câștigă, bazându-se pe vechile relații și rețele locale care nu au fost demontate de câteva luni de luptă împotriva corupției. Dar victoria nu este suficient de clară pentru a forma un guvern. 

Partidul lui Slavi Trifonov nu se mai regăsește în noul parlament. În schimb, vine Renaștere – naționaliști bulgari care urăsc Occidentul, descurajează vaccinarea COVID-19 și atacă migranții și romii – și care câștigă 27 de locuri. Acum sunt cea mai proaspătă mișcare „anti-sistem”.

La votul nr. 5, cel din 2 aprilie 2023, Renaștere câștigă mai mult teren și vine ca a treia forță. Marii rivali – GERB și alianța Noi continuăm schimbarea cu Bulgaria Democratică ocupă primele două poziții. 

Nicio combinație care să implice partidele mai slabe nu ar putea duce la formarea unui guvern. La 13 aprilie, Borisov îl invită pe Petkov să se alăture coaliției, dar niciunul dintre observatori nu crede că va primi un răspuns pozitiv. Luptătorii împotriva corupției ar co-funda un guvern cu epitomul corupției politice? Nu și-ar da ei înșiși un sărut al morții?

– Democrația parlamentară bulgară este moartă – îmi spune cu amărăciune Stan Dodov, jurnalist la portalul de stânga Dversia.

El nu este singurul care are acest sentiment.

– Tot ceea ce numim „viață politică” este fals, declară dramaturgul și intelectualul Petar Dencev. Partidele nu au programe, nu au propuneri pentru alegători. Partidul Socialist Bulgar, care este de fapt un partid conservator care apără „valorile tradiționale” de tip rusesc, este doar un exemplu al modului în care cuvintele nu au niciun sens.

 Alegătorul poate doar să observe jocurile personale de putere, fără să înțeleagă care este adevăratul lor scop.

Dencev nu crede că tot ceea ce s-a întâmplat în viața politică bulgară în ultimii ani este autentic. Nici măcar protestele anticorupție. El nu are nicio îndoială că în spatele fiecărui partid sau mișcare se află fie bani de la vreun oligarh care visează să scape de rivalii săi, fie pur și simplu fonduri de la Moscova. 

Nu mă îndoiesc cine îi susține pe naționaliștii de la Renaștere – comentează el.

Stamen Belcev, un activist civic din Ruse, în nordul Bulgariei, încă mai crede în cei care continuă schimbarea. El calculează: avem din ce în ce mai mulți cetățeni ambițioși, educați în străinătate, cei care ar dori să vadă o democrație reală în Bulgaria. 

Tinerii intră în politică și, spre deosebire de generația mai în vârstă, ei nu consideră că însuși cuvântul „politică” este un limbaj urât. Desigur, schimbarea nu va veni peste noapte, prea mulți oameni și-au pierdut încrederea că implicarea lor are vreun sens. Dar, mă convinge activistul de la Ruse, o picătură găurește stânca.

Schimbarea va veni din exterior, spune el, mulțumită oamenilor care au avut parte de o politică mai bună și mai cinstită în străinătate. Acesta a fost întotdeauna cazul în istoria Bulgariei.

Încerc să număr casele abandonate pe care le văd de la ferestrele autobuzului pe ruta Ruse-Sofia, apoi mă opresc. Sunt practic în fiecare sat prin care trecem.

Unele arată de parcă locuitorii au plecat ieri, altele, abandonate de ani de zile, s-au dărâmat. De câteva ori, dăm peste o școală sau o clădire abandonată a oficiului poștal. Vechea firmă este încă acolo, dar nimeni nu va mai trimite scrisori și pachete de aici.

Moștenirea de coșmar a transformării Bulgariei nu este uitată. Dacă în Polonia schimbarea de regim a fost o experiență traumatizantă pentru mii de oameni, în Bulgaria a fost un cataclism: țara și-a pierdut piețele existente odată cu căderea Uniunii Sovietice și a blocului socialist, iar calitatea scăzută a producției locale a făcut imposibilă atragerea de noi piețe. 

Lichidarea întreprinderilor de stat și a cooperativelor agricole din mediul rural a dus la o creștere exponențială a șomajului. Salariile celor care și-au păstrat locurile de muncă și-au pierdut rapid valoarea. 

Programul de redresare, pregătit de Fondul Monetar Internațional și de Banca Mondială în 1997, a contribuit la îmbunătățirea indicatorilor economici, dar nu a reușit să ofere noi locuri de muncă.

La începutul secolului al XX-lea, 65% dintre gospodăriile bulgare vegetau la limita nivelului de subzistență. După cum scrie cercetătorul polonez Rafal Woznica în studiul său: „La polul opus se afla un mic grup de noi bogați care au adunat averi inimaginabile pentru cetățeanul obișnuit. Foarte adesea, aceștia s-au îmbogățit prin speculații, corupție și deturnarea de fonduri de la întreprinderile și băncile de stat”.

În 1998, continuă el, 8% dintre cele mai bogate familii bulgare reprezentau 3/4 din consumul intern. Iar în 1996, 76% dintre bulgari credeau că socialismul este un sistem mai echitabil.

Apoi, speranța bulgarilor pentru o viață mai bună a devenit Uniunea Europeană. Aceasta era cea care trebuia să domolească corupția, să pună un baraj asupra criminalității și să lupte împotriva inegalității mai eficient decât guvernele locale. 

Când s-a dovedit că schimbarea instantanee în bine nu a avut loc, societatea s-a scufundat din nou în apatie. Apoi, speranța a fost Borisov. 

Mai recent, mulți bulgari l-au distribuit pe președintele Rumen Radev în rolul de salvator. Fost general militar, puternic, onest, el a fost cel care a numit prim-miniștri tehnici atunci când alegerile nu au fost concludente.

Probabil că va ajunge în curând să facă acest lucru din nou, deoarece discuțiile privind un nou guvern par să fie în impas. Există zvonuri privind un guvern minoritar format de Noi continuăm schimbarea cu sprijinul discret al GERB, cel puțin pentru a vota legile cheie. Dar ar susține GERB un guvern în care nu există miniștri GERB?

Dacă nu se va produce o schimbare bruscă, bulgarii vor vota din nou în această toamnă, odată cu alegerile locale. Dar s-ar putea să voteze și altceva.

– Dacă Radev va conduce un referendum privind transformarea Bulgariei într-o republică prezidențială, el ar putea obține puterea deplină în mod destul de oficial, îmi spune jurnalista Galina Gancheva, editor al unui portal care promovează inițiativa celor Trei Mări. După o serie de alegeri neconcludente și după o experiență neplăcută cu guvernanții anteriori, o parte a populației ar putea crede în guvernarea cu mână forte.

Gancheva este cu o generație mai în vârstă decât Mihail Mihov și Stamen Belcev. Nu îi este ușor să le împărtășească speranțele lor pentru schimbările pe care le va aduce tineretul, pentru vindecarea democrației. 

În opinia ei, este mai probabil ca naționaliștii să își extindă influența, ca subiectele nu doar ale unei republici prezidențiale („din moment ce parlamentarismul nu funcționează”), ci și ieșirea Bulgariei din Uniunea Europeană să fie discutate serios.

Deocamdată, însă, principala dezbatere este dacă și cum ar trebui Bulgaria să sprijine Ucraina.

În ianuarie 2023. „Die Welt” a numit Bulgaria „țara care a salvat în secret Ucraina” . Philipp Volkmann-Schluck a descris modul în care premierul Petkov, încă din primele zile ale invaziei rusești, a trimis muniție, combustibil și arme la Kiev, inclusiv muniție post-sovietică bine cunoscută de soldații ucraineni.

La un moment dat, livrările bulgare au acoperit o treime din necesarul de muniție și 40% din combustibilul pentru tancuri, a concluzionat cotidianul german. Acestea au ajuns la destinație prin intermediari – americani, români, britanici, polonezi.

Oficial, acest lucru nu avea dreptul să se întâmple, deoarece atât președintele Radev, cât și Partidul Socialist Bulgar, partenerul de coaliție al lui Petkov, erau împotriva trimiterii de arme.

La fel ca o parte a opiniei publice bulgare pentru care rușii, indiferent de ceea ce se întâmplă aici și acum, sunt eliberatorii. Cei care au învins Imperiul Otoman în 1878, permițând statului bulgar să revină pe harta Europei după aproape cinci sute de ani.

Împreună cu jurnalistul bulgar Vladimir Mitev, partenerul meu în proiectul Cross-Border Talks, suntem față în față cu puterea recunoștinței și a nostalgiei. Mergem la Panteonul luptătorilor pentru renașterea națională a Bulgariei.

În ultimul deceniu de domnie a lui Jivkov, în orașul dunărean Ruse a fost construit acest edificiu cubic din beton, cu o cupolă aurită – ca și cum ar fi provocat arhitectura sacră tradițională. 

Înăuntru, au fost depuse rămășițele unor luptători pentru o Bulgarie independentă: participanți și participante la revoltele armate anti-turce, profesori, poeți. 

După prăbușirea socialismului bulgar, Panteonul a început să se destrame, la fel ca întregul oraș. A fost renovat relativ recent cu bani europeni, astfel încât vizitatorii pot acum nu numai să citească numele eroilor din trecut de pe pietrele funerare, ci și să urmărească un spectacol multimedia. 

Mesajul său este clar: bulgarii au muncit asiduu pentru a-și păstra distincția națională, au luptat cu vitejie, dar fără războiul ruso-turc, fără sprijinul Sankt Petersburgului pentru aspirațiile lor, nu ar fi fost niciodată victorioși.

Poate un bulgar să se gândească măcar să vorbească împotriva binefăcătorilor patriei sale, chiar și după 150 de ani?

-Niciodată – acesta este aparent răspunsul alegătorilor „socialiști” și naționaliști, precum și al multora dintre cei care nu au mai mers la vot de mult timp.

Da, răspund susținătorii partidelor liberale, cei care se îndreaptă spre Occident. Am auzit o astfel de voce de la Rosița Atanasova, când a exclamat cât de mult își dorea să vadă înlăturat monumentul Armatei Sovietice din Sofia. 

De ce trebuie să-i lăudăm mereu pe cei care ne-au făcut rău! – a întrebat ea. De ce în școlile noastre încă învățăm în principal despre jugul turcesc, despre eliberare, iar istoria mai recentă nu este discutată? Îmi doresc atât de mult ca noi să mergem înainte, a conchis ea.

– Bineînțeles că putem ține piept Rusiei!, exclamă Boiko Borisov. În calitate de prim-ministru, el a manevrat, cu mai mult sau mai puțin succes, între Est și Vest. 

Într-un singur mandat s-a bucurat de sprijinul tacit al partidului naționalist Attack, pro-rus fără echivoc. Acum, simțind cum bate vântul, el promite că, în calitate de șef al guvernului, va oferi Ucrainei tot ceea ce a cerut ambasadorul său de la Sofia.

*

Cu zece zile înainte de alegeri, iau micul dejun la un hotel de familie din Veliko Târnovo. Într-un colț al camerei rulează un televizor. Începe un program de știri. Vorbind sârbă și rusă, reușesc să înțeleg mesajul pe care îl transmite jurnalistul.

Aștept ultimele noutăți din campania electorală, la fel de dinamice și controversate cum sunt în Polonia în ocazii similare. În plus, cu câteva zile mai devreme, Bulgaria a fost vizitată de președintele României, Klaus Iohannis, pentru a semna o declarație de parteneriat strategic împreună cu omologul său bulgar.

S-ar părea că este un progres, în fond, România este un pilon al NATO în regiune. Totuși, lansarea programului este dominată de altceva. Un rezumat al sondajelor de opinie este știrea numărul patru, cu mult în urma relatării unei încăierări într-o suburbie a Sofiei și a știrii despre un accident de mașină mortal. Este ca și cum și mass-media ar fi presupus dinainte că nu va exista niciun progres în politică, pentru că nu se poate.

Poate că am avut noroc oricum. Nu am dat peste niciun conținut care să discute probleme precum monumentul Armatei Sovietice (nu a fost eliminat până acum) sau relațiile dintre Bulgaria și Macedonia (de Nord). 

După cum îmi spune Vladimir Mitev, aceste teme, axate pe istorie și simboluri, revin constant în ceea ce se numește dezbaterea publică bulgară, creând controverse și diviziuni profunde. Rămâne puțin spațiu atunci pentru a discuta provocările viitorului.

Între timp, mai este ceva care nu este în regulă. Nu pot uita satele abandonate și casele prăbușite din Bulgaria. Trebuie să îi întreb pe interlocutorii mei de ce într-una dintre cele mai sărace țări din Uniunea Europeană nu a apărut niciun partid care să apere interesele celor mai slabi?

De ce toate partidele își îndreaptă programul către mediul de afaceri, chiar dacă în Bulgaria există incomparabil mai mulți muncitori indigenți și șomeri decât antreprenori bogați?

Și de ce nu ies în stradă, chiar dacă au ceva de cerut?

– Dar ei protestează, bineînțeles că protestează muncitorii! – răspunde Kalina Drenska. Ea enumeră cu nonșalanță mai multe grupuri profesionale care au ieșit în stradă. Ea își amintește de protestele muncitorilor care, cu câțiva ani în urmă, au implicat mii de oameni. Ceva mai recent? Personalul medical a manifestat, amărât că sacrificiile lor în timpul pandemiei nu s-au tradus nici măcar prin creșteri salariale simbolice.

Cu toate acestea, concluzionează Drenska, toate aceste proteste au fost ignorate de cei aflați la putere. Nimeni nu a vorbit serios cu muncitorii care protestau. O motivație slabă pentru a se organiza și a protesta din nou în stradă. Oricine ar fi ajuns mai repede la concluzia că supraviețuirea individuală trebuie căutată pe cont propriu.

În plus, partidele din Bulgaria se mențin datorită sprijinului din partea mediului de afaceri, îmi spune Stamen Belcev.

– Ce afacere va pune bani pentru o organizație care ar vrea să-și limiteze libertățile? De aceea, la un moment dat, Partidul Socialist Bulgar a considerat că este mai profitabil să lupte pentru un electorat conservator nostalgic după o epocă anterioară, luptând împotriva „ideologiei de gen”, în loc să fie interesat de drepturile lucrătorilor. Singurul partid care a introdus unele elemente social-liberale, a încercat să apeleze la indigenți, a fost partidul Continuăm Schimbarea. Ei sunt de partea afacerilor, desigur, dar observă că inegalitatea socială uriașă este o problemă.

Dar sunt aceste mici atingeri social-liberale suficiente pentru a inspira miile de alegători care se luptă să supraviețuiască din prima în prima și care nu cred că vreunui politician îi pasă cu adevărat de situația lor?

Chiar și atunci când își amintesc trecutul, bulgarii rareori dau glas celor nereușiți, săraci și excluși. Acest muzeu dintr-o casă de negustori bogați din Veliko Târnovo (Casa Sarafkina) prezintă condițiile de trai pe care doar clasa superioară din Bulgaria secolului 19-20 și le putea permite / foto de Małgorzata Kulbaczewska-Figat

Sau nu acesta este scopul aici?

Poate că personalitățile, aranjamentele locale și contactele individuale ale anumitor candidați sunt mai importante decât programele?

Unii dintre interlocutorii mei par să încline spre acest lucru. Konstantin Mravov și Mihail Mihov, de exemplu, cred că, dacă se va produce vreo schimbare, aceasta va avea loc mai repede după alegerile locale. Alegerile locale sunt cele care vor fi testul de durabilitate a vechilor rețele țesute de GERB. Dacă se va dovedi că fețele noi câștigă în orașe și comune, alegătorii ar putea fi mai îndrăzneți și la alegerile parlamentare. Bineînțeles, cei care se duc să voteze totuși.

Vladimir Mitev tinde să nu creadă că o schimbare politică reală este posibilă în cadrul acestui sistem și al logicii sale. Cum am putea să schimbăm Bulgaria și să dăm putere cetățenilor, se întreabă el, dacă fiecare tabără politică tinde să o domine și să o umilească pe cealaltă? Cum am putea avea încredere deplină în cineva, dacă aceiași politicieni pot apărea mai întâi ca dușmani și apoi să caute alianțe și parteneriate? Cum pot bulgarii să decidă care mișcări sunt autentice și care sunt doar un spectacol?

El îmi amintește că Petkov, care este total pro-occidental, a fost promovat pentru prima dată în politică de președintele Radev, împotriva lui Borisov. Cu toate acestea, Radev este acuzat acum de atitudini pro-ruse, pe care se pare că le-a afișat întotdeauna, de către mulți dintre tinerii și persoanele educate care au votat pentru Petkov și, de fapt, și pentru Radev însuși la realegerea sa în 2021.

Propria viziune a lui Vladimir despre schimbare s-a născut pe Dunăre, unde a trăit și a lucrat. Privind în permanență peste fluviu și lucrând cu românii, el visează la mai mult decât la o bună vecinătate – își imaginează cum ambele națiuni ar putea elabora ceva ce el numește „identități dinamice”.

În opinia sa, experiența bulgărească a tranziției a fost traumatizantă și a dus la stagnare – nu doar economică, ci și una în ceea ce privește economia (în spațiul vast de dincolo de Sofia, care este orașul care concentrează cea mai mare parte sau poate aproape toată bogăția și afacerile) și dezvoltarea personală. Așadar, pentru ca oamenii să aibă o șansă și să devină parte a lumii, ei trebuie să interorizeze cumva energia din exterior. El crede că acest lucru s-ar putea întâmpla prin atașarea sau grefarea unui element dinamic la ceea ce altfel este o identitate statică. Adică un element care se află în stare de evoluție și a cărui mai bună înțelegere poate aduce schimbare în ceea ce pare lipsit de energie sau de speranță.

El explică în acest articol că aceasta este schimbarea care a avut loc în timpul guvernării lui Petkov, cu alianța dintre tineri, educați și orientați spre afaceri, precum Petkov și Vasilev, și pensionarii, care votează preponderent cu Partidul Socialist Bulgar. Pensiile acestora au crescut semnificativ ca urmare a deciziilor guvernului Petkov, care a avut o politică socială activă, dar care, de asemenea, a fost aparent configurată pentru vremuri în care Occidentul și „Estul” în relațiile internaționale sunt în pace.

Într-un alt articol al său, Vladimir împărtășește o viziune asupra relațiilor româno-bulgare, în timp ce pare să-și descopere propriul dinamism în România. El îmi spune că călătorește des la nordul Dunării, ascultă zilnic programul analitic de seară al Radio România și este imersat în interacțiunea cu românii, online și offline. Crede că în Bulgaria este dificil să înțelegi și să afli ce se întâmplă, dacă nu locuiești la Sofia și nu ești inițiat în unele dintre cercurile politice sau economice ale puterii. Elitele, spune el, sunt rareori dispuse să îmbunătățească înțelegerea lumii de către mase și să le implice pe acestea în unele proiecte naționale mari și ambițioase. Așa că face descoperiri prin experiența sa românească, care după aceea îl ajută să înțeleagă mai bine Bulgaria. Mi-a împărtășit un articol, pe care l-a scris pentru site-ul britanic Open Democracy, în care face o paralelă între lupta anticorupție din România și cea din Bulgaria, pentru a înțelege mai bine protestele bulgare din 2020. O altă paralelă româno-bulgară a sa cu privire la situația de după izbucnirea protestelor din 2020 poate fi citită aici.

Pe 13 aprilie, GERB și PP anunță că ar putea anunța un minim legislativ comun – un pachet de legi pe care îl vor susține împreună în parlament, deși nu va fi format un guvern comun.

Îi scriu lui Vladimir Mitev: ce înseamnă asta? Oare reformatorii de altădată vor să își ia locul în sistem, în loc să îl demonteze? Jurnalistul nu își asumă un răspuns clar. Singura sa aluzie este că partidele nu sunt atotputernice și că dacă statul are interese pentru ca unele legi să fie convenite sau unele acțiuni politice să fie întreprinse, acestea vor fi întreprinse. Întotdeauna pare să existe o formulă, care ar putea acționa ca o frunză de smochin a lui Adam pentru a acoperi ceea ce anterior a fost considerat imoral și inacceptabil în politica bulgară.

În zilele de după alegeri se discută în permanență la radio despre ce urmează, spune el. Toți analiștii ghiceau ce se va întâmpla în continuare. Nimeni nu a exclus însă că vor fi alte alegeri în toamnă, adaugă el.

Poate că este vorba doar de o înțelegere asupra unor chestiuni absolut fundamentale – cum ar fi adoptarea legilor necesare pentru continuarea eforturilor de a intra în zona Schengen. Sau poate că acordul neașteptat are un al doilea fond. Bulgarii înșiși sunt deseori în imposibilitatea de a spune care este rostul jocurilor politice care se desfășoară sub ochii lor. Mai exact: în fața ochilor unei majorități pasive din ce în ce mai mari. Cel mult, un lucru poate fi sigur: dacă nu se schimbă nimic, Bulgaria va continua să se prăbușească în ruină. La propriu.

Fotografia de pe copertă: „Triunghiul” din Sofia, unde clădirile Parlamentului, Guvernului și Președinției se privesc una pe cealaltă. În 2020, a existat un al patrulea actor – tinerii protestatari furioși din piața dintre ele. Când am vizitat locul în ultima mea seară la Sofia, totul arăta ca și cum protestul nu ar fi avut loc niciodată. Oamenii, în cel mai bun caz, se grăbeau spre stația de metrou din apropiere.

About Author