Vladimir Mitev
Maria-Luisa Guevara este un nom de guerre a unei activiste române pentru dreptul la locuire, drepturile muncitorești a muncitorilor neeuropeni și în general pe subiecte progresiste. Ea face parte din Grupul de Acțiune Socialistă (GAS), care este o organizație grassroots cu orientare marxistă din România și face muncă de teren pentru Frontul Comun pentru Dreptul la Locuire, una din organizațiile grassroots pe tema locuirii din România. Maria-Luisa Guevara stă de vorbă cu Podul Prieteniei în contextul proiectului său de cunoaștere a diferitelor fețe a României în anul supraelectoral 2024 și cum ele văd evoluția societății românești.
Impresiile mele din stânga românească sunt că poate să nu fie o mare bulă, dar parcă este un fel de efervescență, în sensul că sunt mai multe mișcări grassroots, comunități mai mici sau mai mari și online și offline. Sunt centre culturale, să zicem, așa cum ar fi Art Hub (închis mai devreme în 2024 – nota editorului) sau Filaret 16 în București sau Acasă la Cluj-Napoca sau Iedera la Timișoara. Deci mi se pare că poate că nu sunt mulți oameni. De exemplu, știu, așa am auzit că mișcarea locativă din Timișoara are doar câțiva membri, dar de fapt mi se pare că în România parcă este spațiul chiar pentru stânga. Asta e impresia mea, având experiențele mele bulgărești. Impresia mea este că oamenii chiar se pot descurca, pot crește în această tendință. Cum privești tu starea stângii românești astăzi și în ultimii ani? Cum evoluează ea?
Da, ai absolută dreptate pentru că într-adevăr, în stânga românească, chiar și fiind micuță, este într-adevăr o efervescență. Sunt foarte mulți tineri. Adică în România putem spune că avem două stângi. Într-un fel, avem generația veche, să spunem așa care au peste 50 de ani, dintre care unii sunt parte din Partidul Socialist Român sau simpatizează sau care au anumite nostalgii față de regimul ceaușist sau comunist, dar care sunt destul de conservatori din punct de vedere social și, pe de altă parte, avem stânga progresistă, ca să-i spunem așa, care e formată din tineri. Adică, nu știu, cred că au majoritatea celor mai în vârstă membri au până la 45 de ani. Sunt foarte mulți tineri, adică care au sub 30 de ani și care sunt extrem de activi. Evident, au energie, au timp, se descurcă pe social media și se organizează într-adevăr tot felul de evenimente, de grupuri de comunități. Cum ai spus și tu, aceste locuri unde lumea se poate întâlni și deși nu există susținere financiară din partea statului pentru spațiile astea, totuși stângiștii tineri găsesc fonduri, găsesc moduri de a se organiza și asta dă o speranță enormă.
Și pentru că da, România, de fapt nu are o tradiție de stânga foarte mare, chiar dacă am avut un regim comunist, noi nu avem tradiția lungă a francezilor, a spaniolilor, a italienilor, a grecilor, de exemplu. Și asta face că da, sunt foarte mulți tineri care au auzit de stânga recent, poate în ultimii 10 ani să spunem așa, și care unii da, au făcut studii în străinătate și au auzit acolo unii se se socializează către stânga datorită internetului. Și atunci e într-adevăr o efervescență, o energie.
Aș zice că problema e această diviziune a generațiilor, este o, cum să spun eu, un abisîntre cele două generații, pentru că sunt puncte de dezacord foarte mari și foarte importante. Și a doua problemă ar fi faptul că da, stânga e foarte activă în România, la nivel de grassroots și la nivel cultural, dar nu și la nivel politic, în sensul de creare a unui partid politic sau a unor mișcări cu adevărat puternice din punct de vedere politic. Nu prea văd cum ar putea apărea ceva concret foarte curând, cu timpul cu siguranță vor apărea. Dar acum, acum nu. Nu se întrevede nicio putere politică din partea stângii.
A fost episodul Demos, care a demoralizat foarte mulți din stânga, pentru că, din păcate, nu a reușit. Motivele sunt multe și nu vreau să intru în detalii pentru că nu am fost acolo să să le înțeleg. Chiar și cu un proiect politic eșuat, cu timpul, cu cât mai mult ne organizăm și cu cât mai multe evenimente și proiecte facem, am speranța că va ieși ceva și din punct de vedere al politicii active, al puterii politice. Dar pentru moment, da, e o efervescență culturală deocamdată.
Da, de fapt, această stângă se numește stângă intelectuală, într-una din definițiile sale. Se pare că stângiștii românii sunt chiar mainstream în unele domenii. De exemplu, există așa numitul teatru social. Am fost anul trecut la un spectacol al teatrului social, jucat la Teatrul Masca. Acolo am văzut o persoană cu care niciodată nu am comunicat, dar era într-o poziție foarte influentă, într-una dintre cele mai bune sau poate cea mai bună universitate din România. Am abordat această persoană. Am spus oare nu sunteți dumneavoastră domnul cutare? Această persoană mi-a spus că și ea mă cunoaște. Și, prin urmare, m-am trezit cu invitație să am întâlnire cu această persoană când mă duc la Cluj.
Deci, practic m-a uimit acest episod, pentru că dacă mă duc la teatru, la Sofia sau la Ruse sunt 99 procente sau chiar mai mult, sigur că nu voi întâlni un șef de universitate de stângă care să mă invite să mă cunosc cu el sau cu ea. Deci mi se pare că, în primul rând, este o calitate foarte bună, care apreciez la românii în general, nu doar la stângiști. Mă refer la atitudinea deschisă și la o curiozitate cumva, cred, sinceră. Apoi vine această atitudine angajată cu ceea ce faci, care se vede în stângă românească, dar și în activiști cu altă ideologie. Și văd că multă lume are și umor balcanic, bășcalie și e accesibilă pentru discuții.
Dar vreau aici un pic să mă opresc și să pun o întrebare, pentru că, spun opinia mea, mi se pare că nu e obligatoriu o problemă că stânga românească nu poate produce un partid influent cu care să lupte în lupta politică din România. Pentru că, de exemplu, în Bulgaria am avut recent o candidată pe care mulți oamenii o recunosc ca lideră a ”stângii bulgare” de mai mult timp și aproape a câștigat alegerile de primar la Sofia, a avut doar 5.000 buletine diferență de la primarul care a câștigat, dar mi se pare asta foarte problematic, “weaponizarea” stângii. Sunt niște conservatori, naționaliști, interese economice rusești, care interpretează stânga într-un mod foarte îngust ca însemnând a fi anti-Vest, anti-democrați americani, anti-Comisia Europeană, anti-Soros.
Deci mi se pare că în stânga bulgară cu timp apar în frunte poate oameni mai frumoși în față, mai tineri, dar nu se schimbă nimic sau lucrurile se schimbă foarte încet în fond. Și stânga rămâne o armă împotriva Vestului, mai ales împotriva Europei de Vest, care însă e o înțelegere oarbă la faptul că în Europa de Vest de asemenea există stânga. Există stânga și în Ucraina, în condițiile de război. Există stânga în Polonia. Deci în regiunea noastă există o oarecare înțelegere cam statică a ceea ce înseamnă stânga și această înțelegere ține de o continuare a războiului rece. Și de asta tot apreciez stânga românească unde mi se pare că e mai mare diversitate și lumea nu se definește obligatoriu geopolitic și anti-ceva, ci încearcă și să construiască ceva propriu.
În acest context, cum se leagă stânga românească la ceea ce numim Rusia? Știu că e foarte larg ca definiție Rusia. Știu că dacă începem să definim, poate să devină un pic dificil. Dar în ce măsură asupra stângii românești există această umbră a Rusiei, o umbră care probabil există și într-o mare masură a stângii occidentale care se definește și ea ca o poziție anti-americană sau anti-israeliană? În ce măsură această stângă independentă românească, nu doar în sens politic, înseamnă că oamenii sunt independenți în sine, inclusiv de toate forțele hegemonice în lume?
Întrebare foarte bună. Nu știu dacă aș putea să vorbesc în numele stângii întregi. Dar din ce am observat eu în ultimii doi ani, de când sunt mult mai activă, activă nu doar pe Facebook, e că nu mi se pare că Rusia are vreo prezență sau că ar avea vreo influență asupra stângii românești în general.
Acum, după ce a izbucnit războiul în Ucraina, evident că sunt stângiști care au o anumită poziție antirusească și sunt și stângiștii care au fost acuzați că sunt tanchiști de către alți stângiști. Și aș spune că doar prin prisma războiului în Ucraina există Rusia în conversațiile noastre. În rest, moștenirea URSS-ului, ca să vorbim și despre Rusia comunistă, să spunem așa, cred că e destul de nuanțat. Adică, în conversațiile pe care le avem, mulți dintre noi încercăm să avem o viziune destul de echilibrată, adică să înțelegem și ce a fost bine în URSS, ce s-a făcut bine și ce nu a fost ok. Dar per total, cel puțin mie personal, nu mi se pare că spectrul Rusiei este enorm asupra noastră și nici în rândurile stângiștilor de generație mai veche. Și nici în rândurile tinerilor. Și asta probabil pentru că România, istoric vorbind, s-a îndepărtat de URSS prin anii 60-70. Dacă comparăm cu Bulgaria, poate Bulgaria a avut mai multe schimburi comerciale și culturale cu Rusia. Și atunci poate de aia în Bulgaria spectrul Rusiei e mult mai mare decât în România.
Bine. Vroiam să te întreb tot în acest context putem face un fel de descriere, poate relativ pe scurt, dar nu știu dacă nu o fi și ceva detaliată a infrastructurii stângiste din România. Adică ce fel de organizații, comunități, media mișcării grassroots poți enumera? Știu că probabil nu se poți enumera toate și poate cineva chiar s-ar plânge că nu e respectat, dacă nu e menționat. Dar nu e scopul meu să creăm nemulțumire. Dacă putem vorbi așa cum pe larg despre acest spațiu progresist de stângă sau de stângă alternativă, de stânga intelectuală, ce fel de infrastructură are?
Trebuie să mă gândesc un pic, pentru că, așa cum ai spus și tu, e greu să le nimeresc pe toate. Mai aș spune că cele două centre mari ale stângii sunt, evident, Bucureștiul și Clujul, pentru că sunt și centre mari economice, și sociale, dar și universitare. Dar, de exemplu, la nivel universitar, Universitatea din Sibiu are niște proiecte și niște oameni de o calitate extraordinară. Adică ce fac ei pe publicații de stânga din orice domeniu academic mi se pare super. În fiecare zi descoperi publicații noi, interesante, de la literatură la sociologie, la politică, economie, care sunt deosebite, efectiv deosebite. În mediul academic din București și Cluj, la fel sunt profesori și actori academici care sunt foarte, foarte buni. Din câte am înțeles de la tovarăși, uneori problema este administrația academică, administrația universitară, care nu e de stânga și, evident, e mai greu să să lucrezi pe subiecte de stânga în mediul academic. Aș mai menționa Craiova unde la fel avem tovarăși de stânga în mediul academic, și evident mai sunt mulți alții și în alte orașe.
Mai există toate centrele astea culturale despre pe care le ai pomenit și tu, Art Hub (care din păcate s-a închis temporar) și Filaret 16 în București, Acasă la Cluj. Există deja și alte alte mici centre de întâlnire pentru pentru artiști și activiști politici. Și apoi ai diverse asociații sau sau ONG-uri – Politeia pe partea de informare a muncitorilor, Frontul Comun pentru Dreptul la Locuire, pe care am menționat deja, toate organizațiile feministe, de la Pe Stop la Mulțumim pentru flori!, Feminism România, E-Romnja, care e la intersecția feminismului cu partea de discriminare etnică. Adică nu aș putea să le enumăr pe toate. Și pe partea politică, partidul Demos a fost un proiect foarte mare și care acum e mult mai mic. Mai sunt GAS – Grupul de Acțiune Socialistă, BTM – Blocul Tineretului Marxist, apoi ai destul de multe organizații anarhiste pe Cluj. Filaret 16, care nu e doar un centru, dar este și un grup de de tineri care sunt foarte implicați și foarte activi. E o paletă largă, o infrastructură și o platformă de stânga. Pe urmă și stânga online, să spunem așa cu grupul Stânga Progresistă de pe Facebook. Sunt stângiști care au copii sau, au job și nu se pot implica altfel decât online. Și na, sunt tot felul de oportunități de a te implica mai mult sau mai puțin activ în stânga.
Pare că e mare subcultură de stânga la voi. Și mai interesant că eu știu de teatru politic, poate de cel puțin 6 ani, dacă nu mai mult. Și mi se pare că sunt oamenii care au crescut în teatrul politic în jurul acestor spectacole cu proiecte de teatru politic, că nu le-am menționat.
Da, da, e foarte interesantă această subcultură, pentru că mi se pare că oamenii sunt, ca și cum formează o biserică, dar nu e biserică, de fapt e un fel de teatru în comunitate. Și oamenii cresc în această comunitate. Nu e obligatoriu să se supună complet lumii externe. Pot găsi o lume proprie și să crească acolo, să să devină maturii sau adulți, cum se zice. Asta e impresia mea. Nu știu dacă e adevărat, dar așa mi se pare că am văzut, parcă, oamenii care erau atunci mai tineri și îi văd și acum, când mă duc la teatru politic. Văd acest spectacol de care am menționat. Am văzut o fostă secretară de stat în Ministerul Culturii, am văzut un om influent de la UBB, cum am spus, deci mi se pare ceva foarte impresionant, pe scurt, dar este și ceva spațiu media de stânga și nu știu dacă vrei să comentezi acest spațiu, ce fel de relief are?
Sigur, da, ca spațiu media depinde cum înțelegem spațiul media și ce ce luăm în cont. Bun, ai publicații de stânga de genul CriticAtac, care e una din platformele unde scriu autori de stânga. Mai este Dezarticulat, Trepanatsii care la fel au nișa lor. Uite, mai sunteți voi de la Cross-Border Talks, mai e și Platon Florin, care a lansat Contracurent, Baricada… Cred că sunt mai mulți pe YouTube (Silviu Faiăr de exemplu) și pe Facebook. Iar ca publicații, adică ziare de stânga în sine, nu există oficial vreun ziar de stânga de circulație mare. În România, însă sunt și ziare care mai publică articole cu un conținut mai social sau mai stângist.
Uite Libertatea! Când îl avea pe pe Tolontan ca editor șef și avea toată echipa de redacție din jurul lui, erau foarte mulți jurnaliști care publicau anchete sociale și mie mi se păreau că erau destul de angajați pe partea de stânga, însă, după cum poate ai văzut și tu, a fost dat afară împreună cu Iulia Roșu și cred că încă cineva, din cauză că au fost niște niște probleme cu grupul care i-a cumpărat din Elveția. Acum rămâne de văzut ce vor mai publica redacția de la Libertatea și dacă vor mai avea aceeași libertate de publicare, mai mai spre stânga. Pe urmă ai VICE Romania care s-a închis și unde, deși nu era de stânga, se puteau publica anumite anchete sociale, anumite subiecte mai stângiste sau măcar pe parte de progresism social, adică tot ce înseamnă pentru comunitatea LGBTQ chestiuni pe care tinerii din ziua de azi și le pun. Faptul este că unii scriau clar despre exploatarea de la locul de muncă, adică era totuși o platformă unde se puteau exprima anumite idei, dar care s-a închis. Deci astea două probleme mari pe care le vom avea de acum înainte, unde vom mai putea găsi public articole mai de stânga?
Și uite aici și Scena9, care este un proiect susținut de BRD. Adică acolo sunt niște bani de la o bancă și care se mai duc și pe uneori pe subiecte culturale, dacă nu, evident, de stânga, măcar spre stânga, un pic. Pe urmă mai sunt Mindcraft Stories, unde mai sunt idei interesante, adică sunt, sunt publicații și publică, am mai uitat dintre ele un pic. Sunt și podcasturi. Din păcate nu le cunosc destul. Nu știu despre ele suficient. Adică sunt outlet-uri, ca să vorbim așa în engleză, pentru idei de stânga, dar încă nu avem o publicație de stânga.
Uite exemplu Franța ca mediu de comparare, pentru că îl știu mai bine, au Mediapart, care e un ziar independent susținut numai din abonamente și care are idei mai de stânga, deși nu sunt cei mai radicali. Apoi, acum câțiva ani s-au născut și două proiecte de media online, unul care se numește chiar Le Media și celălalt care se numește Blast și care au poziții foarte critice vizavi de politica neoliberală a lui Macron, care invită personalități ale stângii să se exprime și unde au și o audiență foarte mare în online. Le Media mi se pare că și au deschis și un canal de televiziune, însă ei, de exemplu, au problema că diferitele companii de televiziune prin cablu nu le dau canalul pe care să poată emită. Și la Francezi se pun bețe în roate în partea de media ideilor de stânga. În România suntem încă la început, din câte constat eu, și ți-am spus-o cu faptul că s-a închis Vice și faptul că au fost dați afară jurnaliști importanți de la Libertatea, s-ar putea să fie mai greu, cel puțin în următorul an, să vedem publicații mai de stânga, dar na, nu știu, poate vor mai fi proiecte de genul Casa Jurnalistului, tot ceva similar care să apară și să fie mai de stânga.
Da. Dar din ce știu, ești membru GAS – Grupul de Acțiune Socialistă. Poți povesti despre acest grup? Ce activitate dezvoltă? Și apropo, mai este ceva. Sunt și cercuri de lectură marxistă și asta tot poate fi un subiect…
Avem aceste cercuri de lectură marxiste, cercul de lectură feminist, care au loc uneori online, uneori fizic. Avem în București, Cluj și Brașov deja câteva cercuri. Și noi venim din diverse colțuri ale stângii, să zicem așa. Suntem destul de diverși. Ce ne propunem să facem este, pe lângă aceste cercuri de lectură, să avem și acțiuni politice și în primul rând, noi ne solidarizăm cu majoritatea mișcărilor sindicale și protestele din partea muncitorilor. Dar uite și cu protestele cu Palestina din ultimele luni.
Și da, aș zice că suntem încă la început, deci mai trebuie să treacă un pic de timp până vom avea un portofoliu stufos de proiecte. Dar e și greu să pornești proiecte active pentru că, după cum am spus, bula de stânga e relativ mică în România și clasa muncitoare nu este politizată încă și pe asta ar trebui să lucreze stânga în general, stânga românească să nu rămână doar la stadiu de stângă intelectuală sau stângă culturală, ci să înceapă să se deschidă și către a-și apropia clasa muncitoare. Mai precis, despre cluburile de lectură. Eu nu am fost activă în cluburile astea, deci colegii mei ar putea ar putea da mai multe detalii. Ideea e că în România, stânga e încă la început și atunci este esențial să citim și textele fundamentale ale stângii. Și de la ideea asta au pornit cercurile de lectură. E un interes foarte mare, mai ales din partea studenților și a tinerilor care sunt însetați de a cunoaște, de a învăța și altceva decât capitalismul care ni se bagă pe gât la școală, la televizor, în societate și ca niște proiecte care au pornit efectiv de la zero și cu zero bani. Sunt printre cele mai de succes proiecte de cercuri de lectură. Mai există și altele în România și în București. Tovarășii de la BTM, Blocul Tineretului Marxist au și ei tot așa un club de lectură. Adică e vorba și de a ne auto educa pe teoria stângistă. Zic stângistă pentru că na, aici intră mai multe curente, care e o etapă necesară în formarea unei stângi mai puternice în România.
Da. Vreau doar să închei această parte cu stânga românească, cu ceva care am aflat eu însumi. Am aflat că la protestul de solidaritate cu Palestina din Cluj, care a avut loc în ianuarie, dacă nu mă înșel, erau 400 de oamenii. Având perspectiva mea bulgărească, acest număr e foarte impresionant. Spui ca bula stângii românești e mică, dar 400 oamenii mi se un număr foarte, foarte mare, inclusiv chiar pentru oraș bulgăresc cu dimensiunile Sofiei. E ceva foarte mare pentru orice tip de protest.
Poți povesti un pic mai mult despre această mișcare de suport pentru Palestina? Se pare că România face parte dintr-o tendință europeană sau vestică de solidaritate cu un popor supus violenței incredibile. Bulgaria tot are oamenii proprii de stânga, dar în general, spiritul în societate mi se pare foarte diferit. De fapt, și simțul meu pentru Bulgaria e că mai multe lucruri, dacă există, trec pe linia statului. Mi se pare avem mai puțini oameni care, exprimă sincer și autentic poziția lor politică. Parcă exprimăm poziții pentru care suntem siguri că avem sprijin de anumită putere în societate sau în plan internațional. În acest context se poate să-mi povestești sau să prezinți ce se întâmplă la aceste proteste, ce duc înainte, ce schimbă. Și tot am aflat că parcă e un fel de presiune asupra palestinienilor în România în legătură cu aceste proteste…
Da, da, 400 de oameni la Cluj, în București, au fost nu mai știu care dintre proteste, care au adunat vreo 1500 de oameni. Ceea ce, da, este enorm pentru o chestiune care, cum ai spus și tu, poate fi văzută ca ceva destul de occidental, ca o problematică occidentală.
Însă felul cum au pornit protestele pro Palestina în București, cel puțin și în România, au pornit împreună cu comunitatea palestiniană, care e destul de importantă în România, comunitatea palestiniană care există în România de 40-50 de ani, poate chiar mai mult, ținând cont că regimul comunist sau ceaușist depinde cum vrem să îl numim a avut legături cu Palestina. Foarte mulți veneau aici la studii și au rămas. Și au făcut familii aici. Unii au venit și mai târziu, după anii 90. În orice caz, comunitatea palestiniană din București și din România este importantă. Are un număr destul de mare de membri și există apoi și Asociația Solidaritate Palestina-România, care a fost pornită de un român și care lucrează în strânsă legătură cu comunitatea palestiniană și care a făcut podul, să zicem, între comunitate și noi, stângiștii. Chestiunea palestiniană este una a stângii de bază, ar spune, pentru că da, e vorba de un popor victimă, victimă a unei opresiuni și a unei unei violențe politice de 70-80 de ani. Faptul că au venit atât de mulți oameni la proteste și pentru mine e impresionant. Ți se încălzește sufletul când vezi că lumea vine pentru pentru o chestiune pe care poate românul de rând ar zice “ce mă interesează pe mine”.
Am menționat că s-a scris de presiunea pe parte poliției asupra comunității palestiniene să nu protesteze. Poate e un subiect sensitiv, dar te-aș ruga să spui ceva și despre el!
Sigur. Eu cred că trebuie spus și trebuie știut de oameni că există o presiune foarte mare din partea poliției și a serviciilor secrete SRI. Eu însămi am fost intimidată de Jandarmerie și de SRI la unul din proteste. Tovarășii mei chiar au fost și mai victimizați, în sensul că poliția le-a luat datele personale și s-a dus a doua zi acasă la ei, de multe ori la adresa din buletin, care înseamnă adresa părinților. Și s-au trezit efectiv oamenii că a venit poliția să întrebe ce-i cu fiul lor sau cu fiica lor și de ce a fost la protest. Vorbim de activiștii români.
Cât despre comunitatea palestiniană, li se autorizează aceste marșuri și aceste demonstrații sub niște condiții draconice, în sensul că din cauza acestei presiuni, de multe ori comunitatea palestiniană este obligată să se desolidarizare de mesajele stângiste și de tovarășii stângiști care li se alătură, pentru că ei spun “noi nu vrem să avem probleme cu poliția”, și poliția de obicei se ia de noi, de stângiști dar mai ales de palestinienii tineri.. Îi vizează mult mai ușor pentru a-i legitima, pentru a-i intimida. Și presiunea asta a crescut foarte mult din octombrie încoace, pentru că la marșurile și la protestele de dinainte de luna octombrie, poliția nu avea treabă cu noi. Adică era acolo și doar supraveghea, să fie totul ok.
De exemplu, mi se pare că în august a avut loc un o demonstrație la Piața Universității, în București și era foarte cald și unui membru din comunitatea palestiniană mai în vârstă îi s-a făcut rău, iar poliția a venit, l-a ajutat, au chemat ambulanța, adică erau foarte cooperanți cu noi. Inițial nu se interesau absolut deloc ce scandam, de ce scria pe pancarte. Și dintr-o dată, odată cu luna octombrie și cu multiplicarea protestelor, Jandarmeria a început să verifice ceea ce scrie pe pancarte, să spună că nu ai voie cu anumite sloganuri. Și mai ales a fost problema cu o scandare considerată antisemită de către ministra de interne a Marii Britanii, care se știe că este o persoană foarte conservatoare și care mi se pare că a și fost dată afară de propriul ei guvern pentru cât de extremistă era. Și autoritățile române au luat de bună ce a zis, că acea scandare ”de la rău până la mare…” și nu mai continui, că ar fi antisemită și au luat de bună chestia asta și așa a rămas. În sine, scandarea nu este antisemită. Și este acest risc că în ultima vreme, în jurisprudența internațională se încearcă să se egalizeze anti-sionism și antisemitism și automat ți se pune pumnul în gură. Deci da, autoritățile sunt foarte, foarte pornite împotriva noastră. Și da, va fi din ce în ce mai greu să putem face aceste proteste, să putem avea platformele, să ne exprimăm și vor fi intimidări în continuare, sunt convinsă.
Foto de Aidan Roof: https://www.pexels.com/photo/person-on-truck-s-roof-2449600/
Abonează-te la canalul blogului Podul Prieteniei de pe YouTube, unde sunt publicate mai multe interviuri video şi audio! Blogul mai poate fi urmărit pe Facebook şi Twitter. Canalul lui din Telegram este aici.
About Author
Descoperă mai multe la Podul Prieteniei
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.
