Vladimir Mitev
Intro
În martie 2023, relațiile româno-bulgare au fost ridicate de cele două țări la rangul de parteneriat strategic. Iar acest lucru a coincis în mod deosebit cu intrarea mea într-o nouă etapă a vieții mele sociale și profesionale în spațiul bulgaro-românesc. Doctoratul meu în literatura iraniană modernă la universitatea din Sofia s-a încheiat cu o descărcare de gestiune cu drept de apărare. Am devenit corespondent pentru Bulgaria la Radio România. Am semnat un nou contract ca redactor al secției române a Radio Bulgaria, de data aceasta cu normă întreagă.
Așa că poveștile care evoluaseră lent în ultimii ani și-au găsit o oarecare încheiere. Iar dorința mea de a avea atât un bilanț, cât și un plan de acțiuni viitoare a crescut în mod firesc. Sentimentul meu este că lunga perioadă de încercări, anxietate și stagnare de la moartea mamei mele mi-a oferit o anumită experiență și concepte prin care să mă înțeleg mai bine pe mine și lumea, precum și modul în care se produce schimbarea în noi.
Prin aceast text voi trece în revistă principalii vectori ai activității mele, cu accent pe blogul Podul Prieteniei și voi încerca să definesc calea de urmat. Poate că textul va suna uneori ca un raport sau ca un fel de nonsense. Îmi imaginez, totuși, că aceasta poate fi calea atât pentru a fi deschis față de cititorii blogului, cât și, poate, pentru a obține o mai bună organizare internă.
Oamenii din Bulgaria, și din România, au o întrebare perenă atunci când cineva face presă, mai ales presa care este, sper, mai greu de încadrat în cadrele politice înguste ale unei părți sau ale alteia – „Cine plătește?”. Eu îmi dezvolt blogurile ca media necomercială, non-profit, tocmai din cauza acestui stigmat puternic pe care societățile noastre îl exercită asupra vocilor cu care nu sunt de acord.
În Bulgaria, din păcate, orice tentativă de inițiativă nouă de la bază este capturată de Partidul Socialist Bulgar sau de Bulgaria Democratică atunci când capătă amploare și devine mare. În România, în mai toate mediile, toată lumea vorbește despre așa-numitele servicii secrete și acestea sunt întotdeauna prezentate ca fiind din tabăra adversă. Dar serviciile, prin definiție, sunt peste tot, nu doar în curentul liberal sau conservator.
Cu această scurtă introducere, sper să lămuresc de ce a fost dificil să se dezvolte o presă bulgaro-română cu subiectivitate proprie timp de atâția ani. Este dificil și din multe alte motive decât cele politice. Există neîncredere între oameni, există o criză în industria jurnalistică, există un război între structuri financiare și politice puternice în Ucraina, în regiune și în SUA. Iar societățile noastre întâmpină dificultăți în dezvoltarea conceptelor și a experienței pentru a da sens schimbărilor.
În aceste condiții, consider că este un succes faptul că îmi urmez propria cale, că am propriile concepte și sper că ceea ce fac este util pentru toată lumea.
Blog bulgaro-românesc
Pe 19 septembrie 2023, blogul Podul Prieteniei va împlini opt ani de existență. După schimbările de pe acesta – înregistrarea domeniului friendshipbridge.eu și trecerea la utilizarea de plugin-uri, este un site în toată regula, cu un design modern, cu o prezență în mai multe rețele sociale și cu parteneriate internaționale.
Continui să văd blogul ca pe alter ego-ul meu online, ceva de la care învăț, de care îmi pasă și cu care mă dezvolt. În prezent, are 1.500 de articole în 10 limbi (engleză, română, bulgară, poloneză, italiană, germană, daneză, croată, chineză, persană). Pe Facebook, urmăritorii săi sunt peste 1.775. Pe Twitter are 172 de urmăritori, 201 abonați la noile sale articole pe e-mail și pe WordPress, 49 de abonați pe Substack.
Podul Prieteniei este una dintre puținele instituții media bulgare care scriu despre ridicarea relațiilor româno-bulgare la rangul de parteneriat strategic. Este, de asemenea, un loc de întâlnire a expertizei bulgare și românești în domeniul relațiilor internaționale. În plus, acoperă subiecte de nișă, cum ar fi evenimentele bulgaro-române privind relațiile interumane transfrontaliere, are publicații despre viața culturală din Bulgaria și România, despre modelul economic din ambele țări etc.
Printre partenerii Podului Prieteniei se numără presa românească Press Hub, editată de Freedom House România, presa poloneză Cross-Border Talks, editată de Fundația Naprzod, și unele media bulgare cu care există o practică de preluare reciprocă a articolelor, cum ar fi Arena Media din Ruse și site-ul cultural Revista Urbană din Varna.
În octombrie 2022, am participat la o conferință a artiștilor și activiștilor independenți din Frankfurt am Oder și Slubice, care a creat o comunitate de orașe gemene din UE separate de o graniță europeană.
În acest an, blogul a sprijinit un cercetător din România și un jurnalist din Polonia, care au explorat realitățile transfrontaliere din zona Ruse-Giurgiu și particularitățile vieții politice și sociale din Bulgaria.
Feedback-ul unora dintre cei mai importanți experți pe România din generațiile mai vechi din Bulgaria confirmă impresia că „Podul Prieteniei” a adus într-adevăr anumite schimbări pozitive în relațiile româno-bulgare și în modul în care fiecare dintre cele două națiuni se gândește la cealaltă. Pe de altă parte, iau invitația Radio România de a deveni corespondentul său pentru Bulgaria ca pe un semn de încredere și de recunoaștere a faptului că joc un rol pozitiv în relațiile și de partea română. Se pare că blogul servește într-adevăr ca o punte. Și acesta este un lucru bun, pentru că ambele țări gândesc prea mult în termeni național-centrici, iar părți din popoarele lor rămân inutil de reticente și suspicioase atunci când au de-a face cu vecinii de peste fluviu. Este, de asemenea, un semn că mult mai mulți oameni, bunuri și idei trebuie să traverseze podul pentru ca identitatea dinamică bulgaro-română să se dezvolte.
Filosofia relațiilor bulgaro-române și regionale
Menționarea cuvântului filosofie și încercările de conversație abstractă provoacă adesea antipatie, perplexitate sau ridicol în Bulgaria. Bulgarii sunt oameni de experiență imediată sau nemediată. Ei lucrează cu ceea ce pot gusta, atinge, digera și cu ceea ce are un context. Una dintre dificultățile integrării bulgarilor în UE este tocmai diferența dintre societățile vest-europene bazate pe concepte precum „construcția socială a realității” și periferia specifică bulgărească, marcată de Bai Ghanio-uri (bulgarii orientali), care reduc toate ideile complexe de schimbare la consum, la așa-numitul „a băga și a scoate sărbătoarea” (o expresie care în Bulgaria ar putea avea și o conotație sexuală).
O altă specificitate a Bulgariei, cel puțin în opinia mea, este așa-numita identitate statică. Este vorba de rolul social al individului, marcat de trauma socializării bulgare, care nu permite evoluția de-a lungul anilor. Dacă ai publicat cândva un articol în Duma, ziarul Partidului Socialist Bulgar, ești comunist pe viață. Dacă ai avut o idilă cu Casa Roșie pentru Cultură și Dezbateri sau cu Centrul pentru Strategii Liberale, ești un soros-ist. Fie ești unul dintre copiii căpitanului Grant (adică primești bani de la fundații occidentale), fie ești un vatnik, un rușist etc., pentru că arborezi steagul național și asculți podcast-urile diverșilor critici locali ai Occidentului. În mod corespunzător, timp de o viață, cele două mari tendințe din societatea bulgară – așa-numitele servicii noi și așa-numitele servicii vechi, așa-numiții soroșiști și așa-numiții orbaniști, așa-numiții trumpisti și așa-numiții bidenisti se domină reciproc și se luptă pentru dreptate pe fondul crizei demografice și al statisticilor conform cărora bulgarii sunt cei mai săraci, cei mai corupți și cei mai nefericiți oameni din UE sau chiar din lume.
Nu ne dăm seama că, odată ce am interiorizat o identitate statică, am interiorizat trauma și în loc să facem efortul de a o depăși, petrecându-ne viața reproducând-o, impunând-o și retrăind-o la nesfârșit. Astfel, viața devine o acumulare de putere. Credem că dominăm pe cineva sau ceva, dar, de fapt, trauma noastră, identitatea noastră statică ne domină prin actul nostru de dominare asupra celuilalt. Și cu cât mai multă putere acumulează diferitele tendințe din societatea bulgară asupra noastră ca indivizi, cu atât mai mult rămânem izolați și neînțeleși în restul țărilor europene. La rândul lor, reprezentanții acestora par a fi interesați de noi până când stabilesc cine sunt cei buni și cine sunt cei răi în politica noastră, prin urmare, posibila includere a unor persoane din afară nu schimbă cu nimic caracteristicile acesteia. Aceștia nu sunt interesați să ridice întreaga societate, să ajungă la oamenii fără suprastructura politică, ci mai degrabă se cufundă în contradicțiile noastre și se alătură uneia sau alteia dintre tabere ce întemeiază cultura noastră de eșec.
Înțelegerea blogului Podul Prieteniei este că problema Bulgariei nu este nici „Occidentul”, nici „Estul”, ci identitatea noastră statică, incapacitatea noastră de a asimila mișcarea în spiritul lumii și de a o face să funcționeze pentru societatea noastră. În loc să dezvoltăm gândirea caracteristică centrului sistemului mondial, o gândire caracterizată de autocritică, reflexivitate, transformare, incluziune etc., preferăm să ne subsumăm unua sau altuia dintre marii frați imperiali și să fim subcontractanții acestuia în țară și în regiune, dominându-ne și traumatizându-ne reciproc cu alți frați mai mici ai altor frați mai mari. Astfel, regiunea noastră pur și simplu nu se poate dezvolta din identitatea statică subordonată și dependentă autoimpusă.
Care este atunci schimbarea în Europa de Sud-Est?
Cel puțin pentru mine, schimbarea nu este o acțiune împotriva cuiva, ci este deschisă tuturor și poate extrage experiență și energie din întreaga lume și din toate regiunile și contradicțiile sale.
Nu este o luptă pentru dominație cu inamicul. Este o transformare interioară dureroasă, în care resursele identității statice dispar treptat și, în cele din urmă, eul viu din spatele ei, eul nostru autentic, își sparge carapacea și se naște un subiect adevărat. Schimbarea nu constă în a-l alege pe Kiril Petkov sau pe Kostadin Kostadinov, ci în a înlocui identitatea statică cu una dinamică. Și nu doar în interiorul granițelor sale. Pentru că în momentul în care identitatea statică dispare în sinele nostru, ea va dispărea și în relațiile cu concetățenii noștri. Nu îi vom mai vedea ca „genderi” (termen peiorativ folosit de forțele conservatoare bulgare împotriva cercurilor liberale, feministe și LGBT) sau putinisti, ci le vom vedea adevăratul sine. Și, respingând această construcție colonială a identității statice, vom deveni parte a lumii și vom aduce Bulgaria mai aproape de locul care i se cuvine în UE și în lume.
Schimbarea este expansiunea conștiinței noastre individuale și de grup, astfel încât să putem interioriza și învăța din contradicțiile lumii și să ne creștem potențialul. Odată ce această expansiune este realizată, centrele de putere sunt obligate să ne ofere produse mai sofisticate ale autorității lor. Prin urmare, puterea nu evoluează prin faptul că noi o luăm și impunem ceva pretins nou, ci mai degrabă prin faptul că ne prefacem că ea nu există și ne dezvoltăm fără intermediarii ei. La următorul pas ea nu are altă opțiune decât să crească singură, pentru că, dacă nu-și învață lecția, va fi marginalizată.
Cum se poate întâmpla acest lucru?
Podul Prieteniei încearcă să facă acest lucru prin intermediul dinamicii identitare dintre bulgari și români. Cu alte cuvinte, la identitatea statică a unui rezident din Europa de Sud-Est se adaugă un element dinamic – elementul dinamic fiind societatea bulgară sau românească, ce generează experiență, adică energie. Înțelegerea acestui element dinamic duce la interiorizarea energiei, ceea ce duce la o transformare personală continuă. În cele din urmă, prezența unei realități dincolo de granițele traumei naționale permite dezvoltarea unei experiențe neîngrădite de trauma însăși. Iar aceasta începe să își piardă forțele vitale, deoarece acestea curg către partea netraumatizată a personalității. Timpul, perseverența și motivația intrinsecă sunt cheia succesului acestei fisuri a carapacei. Iar abordarea prin care are loc această construcție dinamică a identității se numește „podul prieteniei”.
Podurile prieteniei pot fi oameni și organizații în care se are încredere pe cele două maluri pe care le leagă. Podul prieteniei permite ca experiența/energia să circule prin el, permite cunoașterea reciprocă și dinamizarea relațiilor, într-o situație în care este clar pentru ambele părți că niciuna dintre ele nu-și va sacrifica interesele naționale pentru a realiza aspirațiile celeilalte. Altfel spus, podul prieteniei este un pas spre ceea ce Johan Galtung numește pacea pozitivă – nu doar absența războiului (pacea negativă), ci o relație în care cooperarea și încrederea se desfășoară între state, comunități sau oameni care, în mod tradițional, au stat unul de partea celuilalt.
Bulgaria și România au uneori probleme pe care nu reușesc să le rezolve de mai bine de un secol. Și, în loc să acumuleze frustrări din cauza eșecului de a găsi un teren comun, ar putea căuta schimbări pozitive care să introducă energie nouă și potențial prin podurile prieteniei, prin spațiile de mijloc pentru ca schimbările graduale să aibă loc într-un mediu inert, cu atitudini de indiferență.
Un studiu privind politica externă a României și relațiile bulgaro-române
Dezvolt aceste idei, deși într-o formă mai simplă, într-un studiu privind politica externă a României și relațiile bulgaro-române, pe care mă aștept ca Institutul Diplomatic Bulgar să îl publice în mai 2023. Bulgaria și România gândesc prea des în mod național-centric cu privire la vecinii lor și la politica regională. Acest lucru înseamnă, de asemenea, că se bazează pe hegemonie, pe acumularea de putere prin identitate statică, în loc să caute transformarea în relațiile lor.
Dar identitatea statică este rigidă, previzibilă și infertilă. Ea nu poate crește în afara limitelor sale. Prin urmare, ar fi dezamăgitor dacă tot ceea ce au învățat cele două țări de pe urma apartenenței lor la UE ar fi să se comporte ca niște hegemoni în regiune. Dar, într-un anumit sens, politica internă bazată pe dominație reciprocă și pe acumularea de putere implică o politică externă bazată pe aceleași principii. Prin urmare, este interesant în ce măsură nu politicienii și nici diplomații, ci oamenii „obișnuiți” pot deveni subiect al relațiilor internaționale prin propria lor luptă pentru transformare. Actorii de stat și elitele sunt prea dependenți atât de percepția lor asupra intereselor naționale, cât și de ierarhia în care se află, pentru a putea învăța prea multe din relațiile lor din regiune. În timp ce pentru oamenii obișnuiți, liberi de percepția rigidă a intereselor naționale, posibilitățile de transformare par nelimitate.
Primii lor pași vor fi probabil cei mai dificili și, pentru o lungă perioadă de timp, niciun rezultat al activităților lor nu va fi vizibil, în timp ce asupra lor vor cădea acuzații că în spatele efortului lor de a fi un teren comun se află o identitate statică inamică, acuzații venite probabil din ambele sau din toate părțile. Dar, pe măsură ce procesul de transformare internă se desfășoară, schimbarea va avea loc și în exterior. Iar acest efort este cel care interesează „Podul Prieteniei”.
Discuții transfrontaliere
Experiența mea cu Bulgaria și România arată că pot apărea neînțelegeri chiar dacă cineva are cele mai bune intenții. De exemplu, unii oameni, obsedați de logica identității statice sau pur și simplu din indiferență sau lipsă de imaginație, pot decide că „podul prieteniei” sau „identitatea dinamică” reprezintă o manipulare superficială a adversarului lor și nu reușesc să aprecieze potențialul pe care îl au aceste concepte și abordări. Prin urmare, mi se pare că identitatea dinamică româno-bulgară este mai capabilă să se dezvolte dacă oamenii care caută să dezvolte această conviețuire bazată pe dialog și respect reciproc dezvoltă conectivitatea în mai multe direcții. Una dintre inițiativele care mă ajută să am o dinamică suplimentară este media Cross-Border Talks, cu sediul în Polonia.
Cross-Border Talks există din 2021 și este un efort comun al jurnalistei poloneze Malgorzata Kulbaczewska-Figat, al jurnalistei ceho-finlandeze Veronika Sushova-Salminen și al meu. Cross Border Talks este un site web în cinci limbi (engleză, poloneză, cehă, română și bulgară), un podcast pe YouTube și un buletin informativ Substack care tratează politica internațională și probleme sociale precum migrația, problemele legate de muncă și schimbările sociale. Mass-media se concentrează pe subiecte din regiunea Europei Centrale și de Sud-Est, inclusiv Balcanii de Vest și spațiul post-sovietic. Încearcă să dezvolte o înțelegere a culturii transfrontaliere în UE, a tranziției ecologice și a grevelor din Europa de Vest. De asemenea, se aruncă o privire asupra a ceea ce se întâmplă în Orientul Mijlociu – în țări precum Iran, Irak și Israel.
Pentru mine, unul dintre avantajele acestui parteneriat jurnalistic este oportunitatea de a învăța de la colegi care călătoresc mult, cunosc multe limbi străine și au cariere de jurnaliști internaționali. În plus, prin intermediul discuțiilor transfrontaliere sunt informat despre multe evenimente din regiune și din întreaga lume, despre care presa din Bulgaria și chiar din România nu scrie. Așadar, Cross-border Talks este o încercare de a construi treptat o identitate dinamică într-un spațiu mai larg, cu mai multe voci și este o altă inițiativă pe termen lung.
Unii dintre cei mai importanți experți și activiști români și bulgari în domeniul relațiilor internaționale au fost invitați la Cross-Border Talks. Și ar fi minunat dacă acest mijloc de comunicare ar putea juca, în limitele sale, rolul de punte între Europa de Vest și partea estică a UE, între Europa Centrală și de Sud-Est și între UE și Sudul Global. Parteneriatul Cross-border Talks cu rețeaua europeană progresistă transform! europe poate ajuta în această direcție.
Podul Persan al Prieteniei
Un studiu de caz interesant de aplicare a podului prieteniei și a identității dinamice este relația dintre Europa de Sud-Est și lumea persană, în special cu Iranul. Iranul este o țară foarte specifică, care a fost în mod tradițional precaută și chiar suspicioasă față de lumea exterioară. Cum se poate realiza o identitate dinamică cu Iranul, când totul este sensibil și orice mișcare poate fi considerată dăunătoare?
În ciuda dificultăților, cred că o identitate dinamică cu Iranul este posibilă, chiar și fără să mergem acolo – dacă, de exemplu, avem parte de traume iraniene. O astfel de identitate poate să se dezvolte într-un teritoriu, care permite o acțiune mai blândă și mai moderată. În cazul meu, literatura și filozofia par a fi, cel puțin la primele vederi, spații potențiale de cunoaștere care permit o mișcare ceva mai ușoară, fără a declanșa mine.
Din nou, este ceva ce ar trebui să se întâmple prin intermediul dinamicii interne, deoarece dacă nu suntem autentici și nu avem o convingere profundă în necesitatea actului nostru, legat de Iran, acesta ar putea fie să nu impresioneze, fie să ducă la dezamăgire după confruntarea cu rezistența. Sentimentul meu despre Iran este că este o societate a intensității – intensitate atât în bunătate, cât și în cruzime. Așa că poate că nu ar trebui să ne propunem atât de mult să atingem intensitatea iraniană în Iran sau în afara acestuia. Mai degrabă, dacă avem propria noastră intensitate, am putea face eforturi pentru a o înțelege, pentru a da nume unor elemente din ea. Iar dacă avansăm pe acest cont, practica arată că iranienii dau dovadă de interes și se implică pe oricine pare să îi urmărească interesul.
Ceea ce este mai important pentru mine, în calitate de editor al blogului bulgaro-româno-persan Podul Persan al Prieteniei, este cum se poate construi o punte de prietenie cu Iranul din interiorul unei regiuni, unde Iranul este profund nepopular, Afganistanul este asociat cu decenii de război, Tajikistan este complet necunoscut, migranții din Orientul Mijlociu sunt văzuți negativ.
Ce trebuie să se întâmple pentru ca o persoană, un mijloc de comunicare sau o organizație să fie acceptată ca o legătură autentică între diferite spații, ca o persoană neînarmată, ca o persoană care vine în pace? Este cu adevărat posibil să comunicăm cu această lume de la egal la egal, atunci când realitățile noastre sunt atât de diferite? România și Bulgaria au cam același statut internațional ca țări și fac parte din aceleași cercuri de integrare. Dar Iranul este o lume în sine. În jurul Iranului și în Iran, hegemonia și contrahegemonia sunt la cote înalte, cel puțin pentru cineva format în societăți relativ demilitarizate. Așadar, cum poate fi depășit acest zid de securitate, neîncredere și lipsă de experiență, astfel încât să aibă loc o întâlnire autentică, de la egal la egal?
În acest moment nu am niciun răspuns la întrebarea mea. Am doar câteva idei care ar putea ajuta. Una este că identitatea dinamică este, în opinia mea, un concept care poate trece drept ca unul iranian sau poate avea dimensiuni iraniene. Însuși ministrul iranian de externe, Amir Abdolahian, îi place să folosească cuvântul „dinamic” pentru a desemna o înțelegere a lumii care se află în evoluție. Societatea iraniană este, de asemenea, familiarizată cu termenul „jurisprudență dinamică”, care denotă capacitatea autorităților religioase de a avea o jurisprudență care evoluează în timp pe baza realităților sociale în schimbare.
Cu toate acestea, un obstacol în calea relațiilor cu Iranul este supra-securizarea acestora. Este prea pretențios să îi cerem unui om obișnuit din Bulgaria sau România să dezvolte mentalitatea și experiența necesare pentru a putea naviga într-o lume în care toată lumea este supravegheată și suspectată. Și chiar dacă, dintr-un motiv oarecare, el dezvoltă astfel de abilități și realizări, va putea rolul său să fie recunoscut și să i se răspundă în mod corespunzător. Aparent, există aici un rol pe care Podul Persan al Prieteniei trebuie să îl joace în Bulgaria și România – să formuleze o experiență care ar putea permite oamenilor obișnuiți din Europa de Sud-Est să aibă o interacțiune semnificativă cu iranienii, atunci când sau dacă oamenii obișnuiți din Iran încep să vină. Pentru că, dacă relațiile internaționale nu sunt conduse de oameni și nu sunt controlate de oameni, ele rămân prea conduse de stat și limitate în domeniul lor de aplicare.
Aici, evident este un rol pe care Podul Persan al Prieteniei trebuie să îl joace în Bulgaria și România – să formuleze o experiență, care ar putea permite oamenilor obișnuiți din Europa de Sud-Est să aibă o interacțiune semnificativă cu iranienii, atunci când oamenii obișnuiți din Iran ar începe să vină.
În această privință, Bulgaria și România au într-adevăr nevoie de multă muncă. Și nu ar trebui să se pună mari așteptări în ceea ce privește progresul. Cu toate acestea, cred că dinamizarea relațiilor bulgaro-române și a relațiilor în general în regiunea noastră poate crea situații în care ceea ce bulgarii, românii, polonezii sau alții nu pot face separat, pot face împreună. Iar planurile mele personale sunt legate de unele inițiative individuale, bazate pe cele câteva prietenii online cu iranieni din Iran și din lumea occidentală. Poate că aș putea traduce o mică carte de teorie literară scrisă de traducătorul iranian al lui James Joyce și al generației Beat din SUA. Poate că aș putea organiza un eveniment cu o scriitoare feministă iraniană. Sau aș putea intervieva un specialist consacrat în relații internaționale, care locuiește la Teheran și care a fost diplomat în timpul șahului. Mă bazez, de asemenea, pe interacțiunea mea cu directorul Centrului Cultural Iranian din Sofia, care menține un rubric de Facebook pe pagina Podului Persan al Prieteniei din rețeaua socială.
Calea de urmat
Să ne imaginăm pentru un moment că identitățile dinamice din acest text sunt reale – cea bulgaro-română, cea central și sud-est europeană, cea irano-europeana, etc. Ce urmează? Nu ar avea loc intr-un moment o întoarcere la logica traumei și a acumulării de putere, chiar dacă de pe o poziție diferită – pentru că asta e logica societăților în care trăim – societății ale competiției, acumulării de capital, militarizării?
Revoluția iraniană din 1979 a fost, printre altele, despre eliminarea traumei și recuperarea capacității de a simți și de a trăi pe deplin și liber. Similar a fost și sloganul revoluției feministe din 2022 – viața, libertatea și forța femeilor. Dar oare trauma nu prevalează întotdeauna și nu cumva revoluția este întotdeauna sortită eșecului?
Ei bine, dacă bogăția vieții – emoțională, intelectuală, senzuală – este recuperată, sentimentul meu este că procesul de revitalizare ar trebui să continue. Există o infinitate de realități diverse, atunci când avem de-a face cu omul și societatea. Eu nu caut un punct de saturație. Mai degrabă, sper ca procesul de revitalizare să dureze mai mult. Cu cât va dura mai mult, cu atât mai multă experiență și energie vor fi interiorizate.
Bulgaria, ca societate, face totul cu toată lumea în toate direcțiile, tot timpul. La fel, parcă vreau să continui să dezvolt toate proiectele în timpul care îmi rămâne după ce mi-am îndeplinit obligațiile față de Radio Bulgaria și Radio România. Pentru prima dată după ani de zile îmi dau seama că în perioadele dificile am luat decizii în general corecte. Cred că principiile și conceptele mele sunt valabile și dau roade. Rămâne de văzut în ce măsură bulgarii, românii și toți ceilalți își vor recunoaște interesul pentru ceea ce fac eu. Și, bineînțeles, aștept cu nerăbdare să învăț din experiența pe care puntea prieteniei și identitățile mele dinamice o oferă. Această experiență ar trebui să aibă întruchipări foarte concrete și în viața mea profesională și personală.
Voi continua să întreb ce înseamnă exact parteneriatul strategic romano-bulgar. Voi căuta cunoștințe despre evoluția regiunii noastre – flancul estic al NATO. Mă voi strădui să călătoresc mai mult și să mă conectez mai des la viața culturală și socială din România și din regiune.
Și voi continua să explorez și să dezvolt teoria identității dinamice, pe care mulți oameni o reduc la imagini grafice. Pentru mine, identitatea dinamică este, de asemenea, o școală. Și poate că, analizând-o și efectele sale, ne putem înțelege mai bine pe noi înșine.
Închei cu o urare de primăvară:
Să existe discuții transfrontaliere între numeroasele noastre identități și să ne construim cu toții poduri ale prieteniei!
Foto: ”Mergem pe un drum, dar drumul este în noi…” (versuri: Dimitar Voev, poză: Pixabay, CC0)
Abonează-te la canalul blogului Podul Prieteniei de pe YouTube, unde sunt publicate mai multe interviuri video şi audio! Blogul mai poate fi urmărit pe Facebook şi Twitter. Canalul lui din Telegram este aici, iar aici este contul de la Substack.
About Author
Descoperă mai multe la Podul Prieteniei
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.
