Toposul patriei în autobiografiile lui Elias Canetti
Partajează asta:
Prof. Penka Anghelova
Acest articol a fost publicat sub titlul Topoi der Heimat in den Autobiographien von Elias Canetti în volumul Dossier 25. Hrg. v. Kurt Bartsch und Gerhard Melzer. Verlag Droschl 2005, S. 94-109. ISBN: 3-85420-686-0
Conceptul de patrie:
După cum se știe, șapte orașe au pledat pentru Homer, iar șapte țări l-au susținut pe Elias Canetti atunci când acesta a primit Premiul Nobel. Cu toate acestea, nu a apărut nicio controversă, deoarece el a reușit să descrie perfect apartenența sa multiplă și “cetățenia”, care poate fi definită ca “cetățean european prin excelență”.
Atât de mulți oameni care vor să părăsească Europa. Eu vreau să rămân în Europa chiar mai mult. (Zap1, 482).
Canetti a introdus un nou topos al patriei în literatura de limbă germană, în care patria nu se mai distinge prin imagini ale alterității, ci este compusă ca un mozaic și un peisaj multicultural. Dar, în același timp, trebuie avut în vedere faptul că noțiunea de patrie/Heimathttps://www.duden.de/rechtschreibung/Heimat. Dicționarul oficial german oferă următoarea explicație a cuvântului: Țară, parte a unei țări sau a unui loc în care cineva s-a [născut și] a crescut sau se simte acasă. în tradiția culturală, literară și lingvistică germană nu este neapărat legată de locul de naștere, ci mai degrabă de “acasă, acasă”.
Într-o notă din 1943 (sic!), la persoana a treia, tipică pentru el, Canetti notează:
Cu povestea copilăriei sale, el vrea să unească Europa. (Zap2,21).
Într-adevăr, viața sa se desfășoară în multe țări pe care le iubește ca pe patria sa, pentru că acolo s-a născut și acolo s-a creat o parte din esența sa. Astfel, el schimbă toposul de “patrie”, devenind “Unul care se întoarce în multe țări” (Zap1,482). În acest fel, el se distinge în literatura de limbă germană atât de tendințele literare naționaliste, cât și de cele antipatriotice
Prietenul meu, scriitorul. Încă o dată, am intrat în contact cu acea entitate ciudată numită scriitor de cronică și cred că, în sfârșit, i-am descoperit secretul.
Scriitorului meu de mărțișoare îi place cel mai mult. Cu toate acestea, este o eroare să crezi că vacile sau coșurile de fum sunt ceva apropiat. Există lucruri mai apropiate, iar acestea sunt organele corpului său.
Procesul care îl încântă, care îl umple în fiecare oră cu energie nouă, care îl excită și îl inspiră, este procesul propriei sale digestii. …
Îi iubește pe săteni atunci când aceștia se adună în jurul castronului mare și aranjează lucrurile astfel încât să rămână cu mai mulți dintre ei, pe rând. Cu muncitorii este un socialist. Este membru al partidului lor și pledează fulgerător pentru îmbunătățirea condițiilor lor de viață. (Zap1,69)
De asemenea, concepția lui Canetti despre “patrie” nu are prea multe în comun cu criticile uneori fără scop ale literaturii antipatriotice tipice Austriei și Germaniei. Nici termenul de “scriitor exilat” nu i se potrivește, deoarece el este acasă peste tot și nicăieri, profesând mai multe patrii fără a practica cosmopolitismul în sensul obișnuit.
Ei vor să câștige din nou pentru națiunea lor pierdută.
Cu toate acestea, ea este lăsată doar pentru a fi câștigată de orice națiune.
Ei nu înțeleg că patria lui este pretutindeni, oriunde a fost deja și oriunde ar vrea să fie. (Zap2,344).
Niciodată nu a fost neatârnat, dar întotdeauna a fost atașat de prea multe locuri. Le-a protejat pe fiecare dintre ele cu infailibilitatea datorată unei singure patrii. (Zap1, 470).
Aceste topoi ale patriei sunt clar marcate în “trilogia autobiografică”Angelova, Penka: Canettis autobiographische Trilogie als Bildungsroman In: Autobiographie zwischen Fiktion und Wirklichkeit. Schriftenreihe der Elias Canetti-Gesellschaft Bd.1. Hrg. Penka Angelova, Emilia Staitscheva, Röhrig Verlag 1997… a lui Canetti (Limba salvată, Torța în ureche și Jocul cu ochii) și se reflectă în lumea sa de idei, în viziunea asupra lumii creată de experiența diferitelor culturi. Fiecare loc nou în care zăbovește îl prinde în felul său particular, aprofundând și lărgind primele sale experiențe, construindu-se pe ele ca pe o experiență educativă: el însuși îl asimilează și se scufundă în el, fie și numai pentru o vreme, pentru ca apoi să se despartă de el îmbogățit. Numeroasele locuri în care zăbovește formează topoi ai peisajului său spiritual; ele formează geografia educației ca patrie. Pentru că – potrivit lui Canetti – oamenii și locurile pe care le experimentează îl modelează, le percepe, le “încorporează” în sine, iar acestea devin etape ale dezvoltării sale interculturale, parte din el însuși – se simte compus din ele. În acest fel, el percepe și experimentează și personaje de masă, pe care apoi le redescoperă în el însuși: în experiența personajelor de masă și a simbolurilor de masă, Canetti ne demonstrează ceea ce el definește drept “transformare”: locuirea unei proprietăți de masă observate și percepute. Acest proces este descris foarte exact în Masa și puterea
“Trebuie să ne luăm osteneala de a defini caracteristica fiecărei națiuni în parte, fără a le împărtăși lăcomia. El trebuie să fie imparțial, independent de oricine, dar onest și profund interesat de toate. Astfel încât să o ia la inimă pe fiecare ca și cum ar fi condamnat să îi aparțină cu adevărat toată viața. Dar el nu trebuie să aparțină atât de mult uneia dintre ele încât să depindă în întregime de ea în detrimentul tuturor celorlalte” (MB,174).
Apel la cetățenie globală prin excelență! Și o invitație la transformare: nu pentru a rămâne în ea, ci pentru a crește cu ea și a ajunge la realizarea ei. Canetti prezintă aici transformarea ca un mod de cunoaștere și de a da sens proceselor istorico-politice. Dar trebuie subliniat în mod clar că doar o parte a cunoașterii are loc sub masca acestei transformări. Cealaltă și mai importantă parte a cunoașterii are loc în afara, dincolo, “independent de oricine, dar cinstit și profund interesat de toți” (MB, 174). Prin această alternanță repetată a perspectivelor interioare și exterioare, prin această mișcare de la exterior la interior și de la interior la exterior, are loc procesul de formare și extindere a spațiului spiritual, devenind un nou peisaj spiritual.
Această deconstrucție și, într-un fel, și reconstrucție a unei noțiuni de apartenență uitată și poate oarecum pierdută, pe care o putem vedea în unele “noi democrații” după căderea zidului ca un dor, iar uneori ca un strigăt de luptă, “Să ne întoarcem în Europa”, să nu pierdem “ultimul tren spre Europa” la Canetti, se vede între identificare și distanță și se completează în sensul de moștenire spirituală. Cu toate acestea, el subliniază că experiențele de bază care îi formează spiritualitatea le-a adunat înapoi în Rusciuc:
Tot ceea ce am trăit mai târziu se întâmplase deja la Rusciuc (CE,23).
Canetti compară atitudinea sa față de relațiile umane cu atitudinea mamei sale față de familia sa:
“Am dat cei mai buni ani ai mei pentru a expune manifestările omului în diverse civilizații istorice. Am studiat neîncetat puterea și am deslușit-o, așa cum mama mea a făcut cu procesele din familia ei. Sunt foarte puține lucruri rele pe care nu le-aș putea spune despre om și umanitate. Cu toate acestea, sunt atât de mândru de el, încât nu-l urăsc cu adevărat decât pe dușmanul său, moartea (CE,25)
Acest angajament dublu față de “umanitate”, acest dublu mesaj care se află în prim-plan la începutul primei autobiografii, ne dă motive să privim într-o nouă lumină intenția lui Canetti, citată la începutul acestui text, de a “rămâne” în Europa. Ca și intenția sa incredibil de explicită de a scrie în limba germană, care fusese pătată de național-socialism, decizia de a rămâne în Europa, care fusese devastată de două războaie mondiale, a fost, de asemenea, o expresie a responsabilității față de această patrie.
“Limba spiritului meu va rămâne germană, și asta pentru că sunt evreu. Ca evreu, vreau să păstrez în mine ceea ce a mai rămas din această țară care a fost devastată din toate punctele de vedere. Soarta ei este și soarta mea; dar port și eu o moștenire umană comună. Vreau să înapoiez limbii lor ceea ce îi datorez. Vreau să aduc o contribuție, astfel încât poporul să fie recunoscător pentru ceva” (Zap1,76).
Este o responsabilitate care se exprimă în conștiința cuvintelor și în dorința de a păstra memoria culturală prin scris. Nu este o coincidență faptul că Canetti a numit o colecție de eseuri selectate “Conștiința cuvintelor”.
Topos Bulgaria:
Literatura de limbă germană și filozofia germană, dar mai ales scriitorii filozofi, au încercat adesea să împartă peisajul spiritual european în axe pentru a crea un fel de ordine. Pe de o parte, sunt prezentate contradicțiile dintre Nord și Sud. De la Goethe, trecând prin August von Platen și Nietzsche, până la Thomas Mann și Wolfgang Köppen, Sudul își conturează imaginea în Italia. Reprezintă dorința, arta, căldura, dragostea, dar și dezordinea, haosul, primordialitatea, murdăria etc. – pe scurt, este antiteza Nordului. Nu este nevoie să intru în toate detaliile imagologice ale acestor opoziții, de la dorul zbuciumat al lui Mignon al lui Goethe pentru înfloritoarea țară italiană până la intruziunea fatală a pasiunilor sudiste venețiene în viața ordonată, păzită de ordinea nordică și de o etică a rezistenței, a protagonistului din Moartea la Veneția a lui Thomas Mann. Nu mai puțin condamnată geografic este Moartea la Roma, a protagonistului național-socialist al lui Wolfgang Köppen, sau observațiile cultural-ecologice ale unui scriitor est-german, profesor de limba germană la școala de limbă germană din Burgas, care, din cauza imposibilității de a merge în Italia, a deplasat “axa” nord-sud puțin spre sud-est: Moartea lângă mare, de Werner Heyduschek, a cărei acțiune se petrece în Bulgaria. Ca să spunem așa, din motive politice practice, Bulgaria a căzut în câmpul imagologic al alterității în problematica Nord-Sud, într-un fel ca un substitut socialist al Italiei. Această căutare și descoperire a alterității a putut fi astfel extinsă, adâncită și plonjată până la adâncimi preistorice
Cealaltă axă – din acest punct de vedere, scriitorii nu sunt foarte diferiți de colegii lor din politică – și ei împart lumea în axe, este axa Est-Vest. De la romantici, dar chiar și de la Goethe cu divanul său Vest-Est, la Hermann Hesse și contele Keyserling, la Günter Grass, Joseph Winkler și Gerhard Roth, ei creează imaginea Orientului Mijlociu și a Orientului Îndepărtat, călătorii în Est și excursii în India și Japonia. Pentru a-și face observațiile budiste și budiste zen, ei fac această imagine accesibilă literaturii prin intermediul alterității. La rândul lor, politologii și specialiștii în studii culturale au început să vorbească despre deschiderea culturii europene către alte culturi pe această bază și cu cât își imaginează mai puțin această așa-numită cultură europeană, cu atât mai mult o pot imagina mai deschisă. Iar observațiile din călătoriile din secolele trecute – fie că este vorba de călători și comercianți englezi, germani sau austrieci, deși pot fi foarte informative, ele pot fi citite uneori mai mult ca descrieri ale așteptărilor – se vede și se experimentează ceea ce se așteaptă – și nu atât de mult ca observații.
În această împărțire a Axei, sud-estul sau Balcanii – un concept care, cu ajutorul lui Bismarck, a devenit un cuvânt jignitor odată cu adăugarea cuvântului “butoi cu pulbere” – a preluat unele dintre aceste semnificații imagologice, dar a creat și altele noi. Nu voi intra aici în diversele interacțiuni dintre perspectivele externe și interne, în crearea de “imagini” false și de “imagini de sine”, am făcut asta în altă parteCompilator. Angelova, Penka/Veichtlbauer, Judith;Colaborator. Angelova, Penka: Elias Canetti. Internationale Zeitschrift für transdisziplinäre Kulturforschung. 3/2000. Balkanidentitäten S.1-9. Angelova, Penka: Der Balkan – Eine Landschaft als Schicksal? Die Landschaft und das Schicksal. http://www.inst.at. Cu toate acestea, ficțiunea de limbă germană nu a acordat Balcanilor atenția pe care o merită, așa cum a făcut-o cu celelalte două “axe”. Personaje individuale apar acolo, dar de cele mai multe ori în rolul de “alteritate”, ca în cazul lui Heimito von Doderer sau Ingeborg Bachmann.
Roda Roda a fost unul dintre primii care, în toiul Primului Război Mondial, a decis să prezinte câteva traduceri literare de unic succes din literatura bulgară în colecția sa Țara TrandafirilorRoda Roda: Das Rosenland. Bulgarische Gestalter und Gestalten. După prima ediție de la Leipzig din 1918, cartea a fost republicată abia în 1996 de către editura PIK din Veliko Târnovo.. Abia în ultimele decenii au apărut traduceri mai mult sau mai puțin reușite din literatura bulgară mai recentă, care să creeze o imagine a literaturii bulgare dincolo de basme și legende. Deoarece Occidentul vede Balcanii ca fiind străini și înapoiați, iar popoarele balcanice însele își idealizează trecutul, viziunea istorică asupra acestei regiuni este destul de inadecvată. Despre Balcani se vorbește mult mai mult în termeni politici și ei rămân, ca să spunem așa, în “curtea din spate” a Europei.
Din câte știu eu, Canetti a fost primul scriitor din literatura de limbă germană care a creat toposul unei patrii pentru Bulgaria, care nu a scris despre Bulgaria ca despre o țară străină, diferită, exotică și necunoscută, care poate fi descoperită doar prin dorința de călătorie și aventură:
Rusciuc, în cursul inferior al Dunării, unde m-am născut, era un oraș minunat pentru un copil, iar dacă spun că era în Bulgaria, nu dau o idee completă despre el, pentru că acolo trăiau oameni de diferite origini și se puteau auzi șapte sau opt limbi într-o singură zi. În afară de bulgari, care veneau mai mult de la sate, erau mulți turci, iar aceștia locuiau într-un cartier al lor, alăturat celui al spaniolilor, al nostru. Mai erau și greci, albanezi, armeni, țigani. Erau și români care veneau de peste Dunăre, mama mea vitregă, care nu-mi amintesc, era româncă. (CE,22)
În această Patrie, Canetti se trăiește și se percepe pe sine însuși și alteritatea, temerile și certitudinile care însoțesc orice copilărie; el nu face nicio distincție sau opoziție între Est și Sud, Nord și Vest, nu există nicio coliziune culturală. El nu descrie experiența ca fiind exotică, nici ca patrie înstrăinată, ci din perspectiva copilului care trăiește, cu mintea scriitorului-narator experimentat de limbă germană. În studiul său asupra autobiografiei lui Canetti, Emilia Staiche observă “fuziunea culturală și istorică a hetero- și autoimaginii”. Pe de o parte, Elias Canetti a trăit Bulgaria ca pe patria copilăriei sale, dar, pe de altă parte, a introdus-o într-un text literar de limbă germană cu atitudinea narativă a unui autor ne-bulgar.”Staitscheva, Emilia: “Rosen aus dem Garten von Rustschuk”. În: Autobiographie zwischen Fiktion und Wirklichkeit. Internationales Symposium Russe, Oktober 1992. Compozitor. Angelova, Penka/Staitscheva, Emilia, Röhrig Universitätsverlag St. Ingbert. 1997. С. 120.. În contextul imaginii de sine a bulgarilor apare și punctul de vedere geografic absurd:
Acolo, restul lumii se numea Europa, iar când cineva urca pe Dunăre spre Viena, se spunea că merge în Europa. Europa începea acolo unde odată se încheia Imperiul Turcesc. ” (CE,23)
Acest punct de vedere este prezentat fără comentarii, iar naratorul nu se obosește să reflecteze asupra discursului în curs de desfășurare privind europenizarea Bulgariei, care a căpătat interpretări diferite în diferite epoci politice. În secolul al XIX-lea, în calitate de capitală a Tuna Vilayet (regiunea Dunării) în Imperiul Otoman multietnic, Ruschuk era cel mai mare oraș din teritoriile bulgare. După eliberarea de sub dominația otomană, s-au consolidat alte centre – Sofia, Varna și Plovdiv. În jurul anului 1900, orașul avea 32 712 locuitori, iar în jurul anului 1910 – 36 255.
În secolul al XIX-lea, cea mai sigură rută comercială din Europa Centrală către Orient era pe Dunăre (Viena – Rusciuc), apoi cu trenul până la Varna și apoi cu vaporul până la Istanbul. Orașul a devenit rapid un centru comercial. Au fost înființate primele fabrici: 2 mori cu aburi, o fabrică de bere, o tăbăcărie, un atelier de reparații navale, o linie de cale ferată etc. În același timp, la Ruse a fost deschisă o sucursală a Băncii Otomane. Mulți străini au venit aici și au deschis agenții comerciale, ceea ce a fost facilitat de oficiul poștal, stația de telegraf, calea ferată și traficul fluvial regulat care lega orașul atât de Viena, cât și de Istanbul. Austria-Ungaria, Rusia, Marea Britanie, Franța și Italia au deschis în curând consulate la Ruse. Prusia, Belgia, Țările de Jos, Spania și Grecia au deschis consulate onorifice. Boom-ul economic și prosperitatea din Ruse, legăturile sale cu țările din Europa Centrală, Rusia și România, imigrația străinilor și accesul la ideile burgheze din Europa au avut un impact direct asupra vieții intelectuale.Cf. Gantschev, Rumyan: Rousse – kulturhistorischer Überblick. În: Bulgarisch-Rumänisches Interuniversitäres Europazentrum Rousse 2002. 2003. С. 100.
În narațiunea lui Canetti, există o congruență între sinele narator și cel care trăiește, în care sinele narator acceptă și are încredere în cel care trăiește, reproduce impresiile și, ocazional, le completează cu o confirmare ulterioară, de exemplu atunci când admiră frumusețea mătușii sale:
“În amintirea mea este așa cum era atunci, în floarea vârstei. Mai târziu am redescoperit-o, ca și pe “Belle” a lui Tițian și “Venus” a lui Urbino. Și imaginea ei nu se mai poate schimba în mintea mea” (CE,135).
În acest fel, naratorul, îmbogățit de cunoștințele dobândite ulterior, lărgește impresiile inițiale ale copilului. Această trăsătură suplimentară devine și mai clară în anticiparea sfârșitului lumii în experiența eclipsei:
“A trecut mult timp, nimeni nu se simțea obosit, oamenii continuau să stea aproape unul de altul. Nu-i pot distinge printre ei pe mama sau pe tata, nu-i pot vedea pe niciunul dintre cei care au contat în viața mea. Îi văd împreună și, dacă nu aș folosi acest cuvânt atât de des mai târziu, aș spune că îi văd ca pe o “masă”, o masă care se estompează în așteptare” (CE, 43).
Acest apendice marchează, de asemenea, una dintre experiențele cheie care au devenit decisive pentru viața sa ulterioară și pentru scrierile sale. Prima frază despre Rusciuc, citată mai sus, dezvăluie una dintre aceste experiențe majore – multiculturalismul care i-a modelat întreaga viață. Cea mai dificilă întrebare la care enciclopediile și mass-media trebuie să răspundă este tocmai cea referitoare la naționalitatea lui Canetti. Când a părăsit Austria, avea și el un pașaport turcesc, subscria la tradiția literaturii austriece, se considera un scriitor germanofon de origine evreiască și locuia de câțiva ani la Zurich. Orașul natal al lui Canetti este înscris pe scaunul din Sala Laureaților Nobel, acolo unde alții menționează țara de origine. El are un loc de naștere, dar nicio afiliere:
să nu aparții nimănui, să crești în fiecare; să iubești pe cei mai buni, să îmblânzești pe cei mai răi” (Zap1,101)
În Ruse, el experimentează pentru prima dată masa – masa țiganilor care îi vizitează casa în fiecare vineri, “masa care moare în așteptarea” (CE, 43) sfârșitului lumii în fața cometei Halley, aici mâna unui copil mic scormonește prin sacii de mei, orz și orez din magazinul bunicului și pipăie boabele, le prinde pentru a le descrie mult mai târziu în teoria masei. Aici, la Ruse, focul și apa devin principalele sale experiențe – aici simte puterea elementară a elementelor care vor face mai târziu obiectul cercetărilor sale. Aceste experiențe de bază se extind, se construiesc și se adâncesc în toate celelalte orașe ale vieții sale. Doar în Ruse se formează această rețea unică de imagini care mai târziu devin cunoaștere. Naratorul completează imaginea focului cu contemplarea sa:
Acest punct de vedere, care mi s-a imprimat pentru totdeauna în minte, a ieșit la suprafață mai târziu și s-a contopit cu pictura unui artist, astfel încât nu am mai putut spune ce era de fapt primar și ce a fost adăugat de acesta. Aveam nouăsprezece ani când am stat în fața tablourilor lui Bruegel la Viena. Am recunoscut imediat în numeroșii omuleți acel focar al copilăriei mele. Tablourile erau atât de aproape de mine, de parcă m-aș fi mișcat mereu între ele.” (CE,48).
Descrierile lui Canetti despre experiențele trăite la Rusciuc se caracterizează printr-o distribuție uniformă a principalelor motive ale vieții și operei sale; sunt primele amintiri din copilărie care devin apoi intuiții. Fiecare dintre aceste experiențe poate fi urmărit în desfășurarea sa în alte evenimente și observații în alte orașe și regiuni din Europa: toposul patriei
Capitolele din prima autobiografie, “Limba salvată”, oferă o imagine de ansamblu a topografiei acestor Rodin: Rusciuc 1905-1911, Manchester 1911-1913, Viena 1913-1916, Zurich-Schweierstrasse 1916-1919, Zurich-Tiefenbrunnen 1919-1921. Torța în ureche urmează, de asemenea, ordinea topo-cronologică a locațiilor individuale, în care topografia este, de asemenea, legată de anumite experiențe-cheie: Inflația și Neputința. Frankfurt 1921-1924, Furtună și violență – Viena 1924-1925, Școala de ascultare – Viena 1926-1928, Un mănunchi de nume, Berlin 1928 și Fructe de foc, Viena 1929-1931.
Această topografie este legată de motivul călătoriei, caracteristic așa-numitului roman german de educație din secolul al XIX-lea, un roman de promovare a dezvoltării personale, reprezentând calea spre scriere creativă.
Două trăsături ale motivului călătoriei ca drum al educației joacă un rol crucial în autobiografiile lui Canetti și în concepția sa despre construcția personalității:
– În primul rând, este vorba de transformarea motivului călătoriei – de la “explorarea țărilor străine” la “descoperirea de noi patrii”, de noi locuri în care autorul se simte “acasă”, în care se creează și se construiește personalitatea sa.
– motivul compunerii personalității în procesul educațional, al construirii acesteia din diverse modele și exemple de negare. Foarte des, naratorul subliniază măsura în care nu poate distinge între “ceea ce sunt” și ceea ce tatăl, Karl Kraus, doctorul Zohn, Robert Musil și alte modele de imitație și distincție i-au dat și continuă să trăiască în el.
Autobiografia în trei volume poate fi citită ca o descriere psihologică detaliată a construcției personalității prin reîncarnare și încarnare și a desfășurării conceptului de patrie ca educație și tradiție.
Bibliografie
Zap1: Elias Canetti. Note 1942-1985. Ed. Elias Canetti 2015
Zap2: Elias Canetti. Note 1954-1993. Ed. Elias Canetti 2016
MB: Elias Canetti: Masa și puterea. Ed. Lege Artis 2009. Traducere.
CE: Elias Canetti. Limba salvată. Ed. Elyse Kuzmanova
Foto: Ruse din 1920 (sursă: Public domain)
Abonează-te la canalul blogului Podul Prieteniei de pe YouTube, unde sunt publicate mai multe interviuri video şi audio! Blogul mai poate fi urmărit pe Facebook şi Twitter. Canalul lui din Telegram este aici, iar aici este contul de la Substack.
