Vladimir Mitev, de la Cross-border Talks, a luat cuvântul la evenimentul Further EU Enlargement: The View from Southeastern Europe (Continuarea extinderii UE: punctul de vedere din Europa de Sud-Est), care a avut loc la Universitatea Maynooth. În discursul său, intitulat ,,Viziune orientată spre practică asupra ambițiilor geopolitice / regionale ale României și Bulgariei”, Vladimir a vorbit despre necesitatea unei europenizării realizată de oamenii în Europa de Sud-Est, care este diferită de europenizarea provenită din partea elitelor. El a demonstrat cum relațiile româno-bulgare au nevoie de un element grassroots și cum incapacitatea de a avea un dialog de succes între națiunile din regiune sau în interiorul națiunilor duce la polarizare, ceea ce împiedică țările să se îndrepte spre nucleul central al UE. Mijloacele de comunicare transfrontaliere ar putea fi o modalitate prin care oamenii din regiune să fie mai sincronizați și să se afirme în condițiile în care luptele pentru putere îi lasă pe oameni fără speranță.
John O’Brennan: Ne întoarcem acum la ultimul vorbitor al zilei.
Miruna Troncota-Butnaru: Eroul.
John O’Brennan: A așteptat în mod eroic tot acest timp pentru a vorbi. Suntem încântați să îl avem pe Vladimir Mitev, care este bulgar și este, cred, puternic investit nu doar în România, ci și în relațiile bulgaro-române. Și este fondatorul unui blog foarte cunoscut, numit Podul Prieteniei – blog bulgaro-român. Este, de asemenea, un expert în cultura și istoria persană și are un alt blog care reunește elemente bulgare, românești și persane. Este corespondent al Radio România pentru Bulgaria și lucrează pentru presa națională bulgară.
Cred că Vladimir are o sensibilitate unică cu privire la ceea ce înseamnă și ar putea însemna cooperarea transregională, deoarece locuiește în orașul Ruse, orașul de pe Dunăre și Giurgiu, care este mai aproape, cred, de București decât de multe orașe bulgare. Așadar, bine ai venit, Vladimir. Iar tema discuției de astăzi a lui Vladimir este activitatea orientată spre practică privind Bulgaria și România, probleme geopolitice și regionale. Așadar, vă mulțumim foarte mult.
Vladimir Mitev: Și eu sunt recunoscător pentru invitație și trebuie să spun că îmi place foarte mult această idee, care a venit din partea organizatorilor, de a vorbi despre o viziune orientată spre practică. Într-adevăr, este o prezentare finală. Are sens să fie o prezentare mai puțin expertă și poate mai mult legată de experiență. Iar experiența are loc, de obicei, atunci când ești fără armură. Pot să spun că de mult timp, în eforturile mele de a călători în România pentru a face ceva, am avut acest sentiment și acum îl am chiar și în Bulgaria. Așa că, într-adevăr, îmi place titlul autobiografiei lui Alan Sillitoe – Viața fără armură. Deci cred că această idee de a merge fără armură ar putea fi utilă în regiunea noastră, dacă cineva este suficient de rezilient. Poate că voi putea explica mai târziu ce vreau să spun.
Există o altă parte a titlului discursului meu, care se referă la ambițiile geopolitice și regionale sau la relațiile dintre cele două țări. Și trebuie să încep și aici cu o introducere, pentru că mulți experți, cu care am discutat de-a lungul anilor sunt de părere că agendele lor externe nu sunt stabulite de cele două țări, ci sunt luate de la partneri. Unii chiar susțin că nu există o politică externă a acestor țări.
Miruna Troncota-Butnaru: Bine că au plecat diplomații.
Vladimir Mitev: Da. Mă gândeam să spun asta.
Chestia este că, aparent, politica externă este în desfășurare și este legată de UE. Acum suntem în situația în care atât ministrul de externe al Bulgariei, cât și cel al României au legături puternice cu instituțiile europene, ceea ce ar putea însemna că atunci când UE își reia impulsul pentru extindere în Balcanii de Vest și în cele trei țări din Parteneriatul Estic care au înclinații europene, Bulgaria și România vor juca un rol. Care este acest rol?
În ultimul timp, am luat câteva interviuri, încercând să aud ceva mai concret. Cineva din România care cunoaște Balcanii de Vest mi-a spus că poate Bulgaria și România ar putea fi importante pentru a ține Serbia departe de Rusia și China, așa cum au discutat aici și alți vorbitori. O opinie pe care am primit-o din Bulgaria a fost că Bulgaria joacă chiar și acum un rol important în încercarea de a depăși aceste contradicții sau conflicte care apar în mod constant în Balcanii de Vest. Dar, ca să fiu sincer, majoritatea răspunsurilor pe care le primesc, le interpretez mai degrabă în sensul că se așteaptă ca Bulgaria și România să fie doar un sprijin, ceea ce se traduce prin a nu crea obstacole.
Și acum, acesta este un lucru pe care cred că toți cei care se ocupă de regiune îl știu. Ați vorbit, de asemenea, despre faptul că unele părți ale societății bulgare au această problemă cu ideologia macedoneană, dacă îmi permiteți să spun așa, pentru că așa este formulată în Bulgaria, sunt și unii bulgari care o văd ca fiind antibulgară. Dar ei sunt este doar o parte a societății. Și, de asemenea, în cazul României, chiar recent, a existat această demonstrație deschisă de negare a statului Kosovo de către suveraniștii români la un meci de fotbal.
Încă o dată, ceea ce am spus este un fel de context pentru ceea ce voi spune acum, deoarece politica din țările noastre, la fel ca și în alte țări europene, pare să fie în ultima vreme mai clar divizată între tendința tehnocrată și cea suverană. Iar în cazul Bulgariei, cred că este foarte evident că avem un guvern care are o politică externă strâns legată de Comisia Europeană. Vedem acest lucru într-o serie de decizii, inclusiv în ceea ce privește Ucraina. Dintr-o dată, Bulgaria se dovedește a fi mai pro-ucraineană decât Polonia, dacă îmi permiteți să simplific, bineînțeles. Asta pentru că Bulgaria a ridicat în mod voluntar interdicția asupra importurilor agricole ucrainene, în timp ce alte țări din regiune au ales chiar să mențină această interdicție în mod continuu. Iar Bulgaria furnizează de asemenea arme Ucrainei în unele decizii recente. Deși am înțeles că Polonia, de exemplu, a ales să nu furnizeze noi arme. Aceasta este informația mea.
Prin urmare, aceasta este o linie a politicii bulgare. Cealaltă este tendința suveranistă, care are diferiți actori sau diferiți oameni care încearcă să apeleze la ea. De obicei, președintele este citat ca făcând parte din această tendință. Există, de asemenea, unele partide mai mici care încearcă să apeleze la această tendință. Și în cazul României există ceva similar, dar nu chiar la fel. Desigur, România are aceste elite care sunt puternic aliniate la instituțiile euro-atlantice. Dar acum toți cei pe care îi întâlnesc la București când merg acolo discută despre cum alegerile din 2024 ar aduce o prezență mai mare în politică a tendinței suverane. Data trecută, când am citit sau am discutat, era vorba de 25+% din votanții români. Asta înseamnă tendința suveranistă în România în ansamblu, nu un partid. Dar asta e ceea ce am primit ca informație. Poate că vorbitorii mei de limba română mă pot corecta dacă mă înșel în privința asta.
E adevărat.
John O’Brennan: Și acum, în Bulgaria, este un pic mai puțin?
Este mai puțin, da. Pentru că, de obicei, partidul nostru Renaștere reprezintă acest tip de partid, în timp ce alte partide sunt încă „ambigue”.
Mai ambigue în tot felul de moduri?
Da. Așadar, am remarcat că suveraniștii din Bulgaria, în acest moment, cel puțin din punctul meu de vedere, sunt mai mult ocupați cu respingerea oricărei încercări de reformă venite din partea guvernului. Deci, orice încercare de a face o politică care poate schimba unele interese cunoscute este respinsă de tendința suveranistă și întotdeauna există proteste, apoi negocieri, apoi o ameliorare a politicilor guvernamentale. Suveraniștii sunt, de asemenea, de obicei împotriva viziunii pro-europene din Bulgaria privind viitorul Macedoniei de Nord.
Iar în cazul României, curentul suveranist este anti-ucrainean și anti-Maia Sandu în Republica Moldova. De fapt, din câte știu eu, încă o dată, îi pot ruga pe colegii mei români să mă corecteze dacă greșesc, dar acest partid AUR, care este cel mai reprezentativ pentru tendința suveranistă, are și câțiva membri din Republica Moldova care au devenit cetățeni ai României și, de fapt, ei concurează pe teren moldovenesc cu Maia Sandu.
Încă o dată, tot ceea ce am spus până acum este un fel de context, pentru că încerc să ajung treptat la chestiunea schimbării, care este legată, din punctul meu de vedere, de a avea ambiții în politica externă. Și cred că trebuie să încep cu ceea ce sunt poate cel mai familiarizat – relațiile româno-bulgare. Am știut că aceste țări aparțin acelorași cercuri integraționiste din Occident – NATO, Uniunea Europeană, poate și altele. Dar, în ciuda acestui fapt, sentimentul meu este că există o reticență tradițională atât pentru populația lor, cât și pentru aliații lor, de a interacționa unii cu alții, în ciuda tuturor turiștilor care călătoresc și a altor lucruri pozitive. Dar, cumva, există sentimentul că schimbarea se produce încet în aceste relații. Mă refer la schimbarea în bine, ceea ce înseamnă dinamizarea acestor relații.
Avem o cifră de afaceri comercială de aproximativ 8 miliarde de euro între cele două țări, ceea ce este semnificativ. Dar cea mai mare parte a acestui comerț este realizată de corporațiile străine care sunt prezente în cele două țări și care fie fac comerț între ele, fie fac comerț cu partenerii lor din cealaltă țară. Dimensiunea reală a comerțului româno-bulgar, dacă o privim prin intermediul firmelor cu capital bulgar sau cele cu capital românesc – cele care sunt deținute de cetățeni sau entități din cele două țări este mult mai mică. Acesta este un exemplu că sursele străine de dinamism sunt mai mari în interacțiunea dintre Bulgaria și România decât cele locale.
Un alt exemplu ar putea fi văzut în faptul că, în martie 2023, președinții ambelor țări au semnat o declarație de parteneriat strategic, ceea ce a fost un semn bun, desigur. Totuși, această declarație nu este urmată până acum de acțiuni care să fie încadrate de ea sau să fie în marginile ei. Și unii oameni cu care am discutat în România și Bulgaria au opinia că partenerii noștri străini au cerut această declarație liderilor noștri și s-a făcut. Dar la nivelul inferior, să spunem, la nivelul administrației sau al birocrației sau la nivelul mediu al liderilor, oamenii care fac cu adevărat lucrurile nu și-au asumat-o ca politică.
Și cred că aici vine un fel de propunere sau soluție. Chiar argumentez acest lucru într-un studiu pe care l-am realizat pentru Institutul Diplomatic Bulgar și care va fi prezentat public în curând. Este nevoie de o dimensiune a acestor relații bazată pe oameni. Încerc chiar să o numesc populism, populism bulgaro-român, ceea ce știu că sună groaznic, mai ales în cercurile de experți. Dar, uneori, provocarea este necesară.
Adică, este nevoie, să spunem, de mai mulți oameni obișnuiți, nu de acești oameni care sunt diplomați, politicieni, nu de acești oameni care sunt plasați în anumite ierarhii și care se țin prea mult de interesele naționale, este nevoie ca oamenii obișnuiți să acționeze. Și cred că acțiunea unor astfel de oameni ar putea aduce profunzime relațiilor și ar putea crește potențialul acestora. Și cred că acest lucru este deficitar, pentru că atunci când nu-ți cunoști vecinul, ai un sentiment de neîncredere. Ori ești prea prudent cu el, ori poate apar niște șocuri, se întâmplă ceva neașteptat sau se întâmplă niște abuzuri. Și de aceea încerc să promovez sau să încurajez implicarea la nivelul oamenilor. Și cred că schimbarea va veni mai degrabă de acolo decât de la elite. Cred că, în general, elitele se țin prea mult de proceduri și poate că, în cazul Bulgariei, procedurile sunt uneori prea stricte.
De asemenea, la periferia UE există această obsesie a unei interpretări stricte a interesului național. Pot să dau un exemplu, de pildă, ultima dată când Bulgaria și România au căzut de acord asupra frontierei lor dunărene a fost în 1908. Acordul prevedea ca la fiecare zece ani guvernele lor să se întâlnească și să renegocieze granița, pentru că știți că, în urma activității Dunării, apar sau dispar insule sau se duc în alt loc, iar granița trebuie reînnoită la fiecare zece ani. Dar după 1908 nu a existat niciodată un acord. Veneau la întâlniri, discutau fără succes. Și, de fapt, acordul înseamnă de multe ori să ai un fel de compromis, să îl lași pe celălalt să ia ceva, iar tu să pierzi ceva. Iar atunci când elitele sunt prea mult obsedate de un fel de hegemonie sau de a nu pierde, de a nu face compromisuri, nu se ajunge la un acord.
Exemple ca acesta mă fac să am mai multă încredere în oamenii obișnuiți, care poate nu sunt atât de mult investiți în noțiuni sau concepte, dar care au o mai mare versatilitate, cred eu. Așadar, acesta este un lucru pe care îl sugerez și pe care voi încerca acum să îl dezvolt.
Vorbeam despre Bulgaria și România. Dar aici suntem preocupați de Balcanii de Vest. Și chiar dacă nu am avut o mare experiență cu Balcanii de Vest, pot să-mi imaginez Balcanii prin dimensiunea lor europeană, Bulgaria și România. De obicei, în Balcani, atunci când te întâlnești pentru prima dată cu cineva într-un context nemijlocit, ceea ce înseamnă că nu există o autoritate care să negocieze cumva relațiile sau să ofere garanții pentru ele, prea des există abuzuri la prima întâlnire. Așa sunt Balcanii, bineînțeles.
Și, de obicei, acesta este chiar un fel de prim pas pentru a forma o prietenie. Trebuie să treci peste abuzuri. Și dacă nu ești prea supărat sau dezamăgit, poate că după aceea încep niște relații adevărate. Știu că este un pic amuzant, dar cred că este, de asemenea, foarte real. Și cred că toți cei care au avut de-a face cu Balcanii au avut astfel de experiențe.
Și de ce contează această idee de interacțiune umană sau de relații umane în regiunea noastră? Pentru că eu cred că abordarea clasică a UE are limite și poate că factorii de decizie din UE sunt, de asemenea, conștienți de acest lucru. Există o critică potrivit căreia corporațiile UE apar acolo unde există resurse și preiau resursele. Asta este bine. Adică, avem investiții. Dar problema este că investițiile, fie în resurse, fie în producție, merg adesea în locuri unde există deja un anumit capital social sau resurse. Se duc în orașele mari. Și, ca urmare, se produce o super-concentrare a capitalului și a banilor în aceste orașe mari, care sunt foarte puține în Bulgaria. Mari părți din Bulgaria, de exemplu, devin nepopulate. Satele mor.
Orașele se descurcă foarte bine, ca și Sofia.
Sofia se descurcă foarte bine. Dar alte orașe, chiar și cele cu o populație de 100.000 de locuitori, cum ar fi multe orașe din nordul Bulgariei, sunt în declin. De aceea, în studiul meu, la care am făcut referire, am avansat această idee a relațiilor cu vecinul, deoarece cred că acestea pot genera un anumit sentiment de viață și un anumit dinamism în nordul Bulgariei. Din câte îmi amintesc, de la recensământul din 2011 până la cel din 2021, multe orașe au pierdut 20% din populație. Mă refer la județele orașelor.
Așadar, aceasta este o problemă pe care factorii de decizie bulgari nu prea o discută și nici nu oferă soluții. Sudul Bulgariei este bine dezvoltat, iar multe dintre investițiile europene, inclusiv în noi căi ferate, se îndreaptă către sudul Bulgariei. Nordul Bulgariei rămâne cumva nedezvoltat. Rămâne ca el să se stingă.
John O’Brennan: Așadar, vă întreb doar, unul dintre lucrurile care mi se pare curios este că nu a existat suficientă cooperare transfrontalieră în ceea ce privește dezvoltarea infrastructurii. Mai există încă doar trei poduri peste Dunăre sau două de fapt?
Doi.
Iar guvernele nu au fost capabile să colaboreze pentru a realiza proiecte comune care ar putea contribui la dezvoltarea economică de-a lungul Dunării.
Da, nu sunt sigur că am un răspuns exact în această privință, pentru că bulgarii au sentimentul că românii întârzie lucrurile, iar românii susțin că bulgarii întârzie lucrurile. Așa că, uneori, în unele interviuri pe care le-am avut, oficialii susțin că la nivel politic există un acord, dar și experții trebuie să fie de acord. Iar acordurile experților necesită mult timp. Așa că se anunță multe lucruri.
De exemplu, anul trecut, în timpul verii, a trebuit să fie deschis un feribot între Ruse și Giurgiu. Și nici acum nu este deschis. Și la fel și cu noul pod de la Ruse-Giurgiu. S-a discutat că acordul pentru acesta va fi semnat în toamna anului trecut, iar acum, după un an, nu este semnat. S-a anunțat doar că se fac niște studii de fezabilitate.
Nu știu care este motivul, dar tind să cred că, din câte știu eu din comunicarea cu funcționari de stat din Bulgaria sau poate chiar din România, poate că există un pic de psihologie în toate acestea. În sensul că există o oarecare neîncredere, sau o lipsă de capacitate de a comunica corect. Poate că nu văd eu bine, dar sunt conștient de o abordare puternic național-centrică a unor elite de stat din regiunea noastră. Și cred că asta creează tensiuni atunci când vă întâlniți unii cu alții.
Poate că acum mă pot întoarce la discursul meu standard. Mulți oameni ar spune că putem avea o federație balcanică. Au existat astfel de fantezii și mulți oameni pun pe masă, de exemplu, în unele locuri că suntem cu toții „balcanici”, că ne place muzica balcanică, că ne plac băuturile balcanice, etc. Dar, din punctul meu de vedere, o problemă a acestor relații, inclusiv cu Bulgaria, România sau altele, este că mulți oameni intră în ele cu un anumit bagaj. Există o acumulare a unei anumite puteri asupra ființei (un termen heideggerian). Oamenii se frustrează ușor sau își imaginează niște fantezii că celălalt este foarte rău, sunt suspicioși față de celălalt, etcetera.
Cred că pentru a construi astfel de relații umane și pentru a căuta un astfel de dinamism la nivel uman, trebuie să existe un anumit proces de dezînvățare. Poate că persoanele care se ocupă de științele sociale cunosc acest termen. Germanul Hanno Burmeister promovează acest termen de dez-învățare. Trebuie să existe o anumită dez-învățare a ceea ce am învățat greșit în perioada de tranziție, astfel încât să se poată integra noi lecții și noi experiențe. Iar această incapacitate de a avea un dialog normal între oameni în grupuri, în opinia mea, nu numai că afectează relațiile din regiune, dar duce și la polarizare, ceea ce observăm acum în mai multe țări din regiune, din Polonia până în Bulgaria. Și aceasta se datorează faptului că oamenii par a fi incapabili să ducă un dialog unii cu alții. Ei intră în dialog cu bagajele lor. Așa că ei cam știu dinainte că celălalt greșește sau este rău. Sunt susținute prea des aceste noțiuni, au loc insulte sau acuze.
Atât în relațiile dintre țările noastre, cât și în relațiile din regiune, avem această provocare de a găsi cumva o modalitate de a gândi sau de a vorbi într-un mod care să nu încurajeze polarizarea. Și cred că mass-media joacă un anumit rol în acest sens. Mă îndrept încet spre punctul meu de vedere. Știu că este nevoie de timp.
Cred că problema polarizării este că, de prea multe ori, alegerea unei tabere nu este întotdeauna cea mai bună soluție. Iar din punctul meu de vedere, este mai interesant să fii cumva pe margine și, dacă este posibil, să transformi cumva conflictul sau contradicția, sau să reușești cumva să o ridici la un nivel mai mare de complexitate. Știu că sună prea abstract, dar am sentimentul că în fiecare țară din Europa există această diviziune, într-un fel, între tehnocrați și suveraniști. Dar vedeți că unele țări se află în nucleul Uniunii Europene, iar alte țări sunt chiar în afara Uniunii Europene.
Uneori doar visez. Nu putem să oprim contradicția pentru o vreme? Pentru că eu cred că aceste conflicte, această polarizare ne mențin la același nivel. Noi creștem în pace. Nu creștem în război. Și aș vrea doar să ne oprim cumva pentru o vreme, să creștem, să dobândim experiența care ne integrează sau ne conduce către regulile și standardele Uniunii Europene. Și apoi, dacă dorim, dacă cineva dorește atât de mult să aibă contradicție, să pornim din nou contradicția, dar într-un context diferit.
Cred că mass-media transfrontalieră ar putea juca un anumit rol într-o astfel de redefinire a contradicțiilor pe care le avem sau privindu-le din exterior. Pentru că Media transfrontalieră este cumva, prin definiție, cu un picior în afara a ceea ce afectează atât de mult elitele naționale. Media transfrontalieră este, de asemenea, capabilă, dacă este bine făcută, să facă legătura între experiența unei țări și experiența unei alte țări.
Și vă mulțumesc pentru prezentarea activităților mele mediatice. Într-adevăr, am început blogul meu bulgar, Podul Prieteniei, în 2015. Și vă puteți imagina, desigur, că eram mai tânăr decât acum și a fost nevoie de o oarecare depășire a suspiciunilor, neîncrederii și provocărilor, deoarece, din punctul meu de vedere, mă mișcam în ape necunoscute. Dar, pe măsură ce mă afirmam, diverse persoane din cele două țări și din afara lor au început să vadă sens în mesajele unei mass-media care pare să depășească abordarea național-centrică a relațiilor bilaterale și regionale. Iar acest lucru a dus la stabilirea a ceea ce eu numesc identitate dinamică. Adică o identitate care nu are o graniță între spațiile bulgărești și cele românești, o identitate în care elementele nu joacă un joc de dominație, ci mai degrabă se potențează reciproc într-un fel și sunt într-un dialog unul cu celălalt.
În acest studiu, pe care vi l-am menționat, care urmează să fie publicat de Institutul Diplomatic Bulgar, susțin că stabilirea unei identități dinamice bulgare, române sau regionale și activitatea unor persoane și organizații care se bucură de cunoașterea anumitor realități din ambele zone (pe acești oameni îi numesc punți de prietenie) este calea de urmat în regiunea noastră, în sud-estul Europei.
Odată cu înființarea Cross-border Talks, care a avut loc în 2021, se formează o identitate și mai curajoasă și mai dinamică, fiind un site cu sediul în Polonia, unde eu, împreună cu o jurnalistă poloneză și o jurnalistă cehă scriu în engleză, poloneză, cehă, română și bulgară despre relații internaționale și probleme sociale. Așadar, avem un interes față de realitățile transfrontaliere. De exemplu, am scris despre cazurile în care există orașe gemene divizate de granița UE și există chiar o organizație care unește astfel de orașe. Și, de asemenea, invităm experți de marcă din regiune și nu numai, pentru a comenta politica internațională dintr-o perspectivă umană și progresistă. Și ne ocupăm și de unele chestiuni controversate, cum ar fi tranziția ecologică, migrația, feminismul, drepturile lucrătorilor.
În acest moment, colegii mei își finalizează proiectul de studiu al cazului de tranziție ecologică de la mina Turow – o mină aflată la granița dintre Polonia și Republica Cehă. Și cred că este foarte interesant. Este un proiect sprijinit de Journalism Fund și vor urma mai multe astfel de investigații sau lucrări.
În final, înțeleg că prezentarea mea a dus un pic în mai multe direcții, dar m-am întrebat cum ar arăta acțiunea deliberată din sud-estul Europei? Și având în vedere că am pornit de la afirmația unora că Bulgaria și România nu au o politică externă, sunt un pic tentat să mă întreb dacă ipoteza privind politica externă este adevărată, dacă un fel de acțiune deliberată a acestor țări n-ar fi cumva legată de oameni? Să fie nu atât instituțională sau hegemonică, nici măcar tehnocrată sau suveranistă, căci aceștia sunt polii obișnuiți… Poate că dacă cineva este capabil să reziste acestei contradicții și să o depășească cumva, poate că atunci începe o viață reală.
Și sunt interesat să studiez această acțiune deliberată. Am făcut un podcast cu unul dintre cei mai importanți experți români din sectorul ONG-urilor, Codru Vrabie, despre acțiunea deliberată din Europa de Sud-Est. Și mă interesează dacă o UE cu adevărat transformatoare și angajată cu regiunea nu ar trebui să fie interesată nu doar să preia puterea și să domine stagnarea și eșecul din regiunea noastră, ci să creeze condiții în care acțiunea deliberată locală și regională ar putea să apară și să se consolideze. Știu că este o formulare puțin cam complexă, dar sunt cumva interesat, să spunem, de viață, nu doar de putere. Și închei cu un citat dintr-un film celebru. Este începutul acestui film. Ar fi trebuit să-l pot spune cu accent scoțian sau irlandez, pentru că este vorba de celebrul film Trainspotting, dar nu-l pot spune decât cu accent est-european.
John O’Brennan: Fă-o cu accent scoțian!
Așa că închei cu mesajul, care odată cu filmul începe: „Alege viața, alege-ți viitorul”
John O’Brennan: Știam că va fi o persoană care va încheia într-o notă pozitivă chiar la sfârșitul zilei. Așa că Vladimir a făcut absolut acest lucru. Mă gândeam, în timp ce vorbeați, ca să vă spun în privat despre asta, despre Irlanda și Irlanda de Nord. Abia ne cunoaștem, chiar și după 25 de ani de pace. Și avem un centru cu sediul în Armagh, numit Centrul pentru Studii Transfrontaliere. Și face o mulțime de lucruri despre care vorbiți dumneavoastră. Avem acum o rețea universitară insulară comună. Deci, pentru prima dată, cooperăm în mod real pe domenii specifice de cercetare. Și este foarte mult de lucru acolo, la fel ca în cazul Bulgariei și României.
Doresc să încheiem dezbaterile cu scuze în legătură cu întrebările, pur și simplu din cauza timpului. Va trebui să părăsim clădirea, altfel…
În primul rând, vreau să mulțumesc unei serii de persoane, dar în special Mirunei, care a fost cea mai bună colegă pentru a coopera la acest proiect și care nu ar fi fost posibil fără ea. Așadar, vă mulțumesc foarte mult pentru că i-ați adus la bord pe toți prietenii și colegii noștri români. A fost cu adevărat fantastic. Vreau să le mulțumesc, de asemenea, colegilor mei de aici din Institut și lui Hamilton, virtuozul nostru tehnic, care a făcut toate acestea posibile.
Încă de la începutul pandemiei Covid, am reușit să desfășurăm o mulțime de activități tocmai pentru că Ham a fost extraordinar de bun în organizarea, crearea și gestionarea evenimentelor online complexe și apoi a evenimentelor hibride de atunci. Așadar, mulțumim foarte mult, într-adevăr, colegului nostru și colegei noastre Orla Dong, care este managerul de logistică al institutului de aici. Mulțumesc, de asemenea, lui Shamsoddin – doctorandul meu și asistentul meu extraordinar. Ultima conferință pe care am ținut-o a fost una foarte, foarte mare, în luna mai, și chiar înainte de a-i menționa numele, întreaga audiență a început să aplaude, spunând că le-a câștigat pe toate.
Vreau să le mulțumesc, evident, tuturor vorbitorilor noștri, în special celor care au venit din Bulgaria, România, Macedonia de Nord și Ucraina și, într-un caz, și din Anglia. A fost o conversație foarte bogată, pe care o vom continua. Și vorbitoarei noastre principale, Antoaneta Dimitrova, care nu a putut fi aici cu noi, dar care a dat tonul, cred, pentru această zi, încadrând problemele într-un mod atât de inteligent.
Mulțumesc, de asemenea, ambasadorilor noștri, ar trebui să spun că acesta este ultimul eveniment sau penultimul eveniment din cadrul proiectului Centrului de excelență Jean Monnet. Adrian, ai menționat despre proiectul tău, și voi fi foarte interesat să discut cu tine mai multe despre el. Ne apropiem de finalul perioadei de trei ani pe care am petrecut-o aici și a fost extraordinar de util pentru noi. Așadar, mulțumim unității Jean Monnet din Bruxelles pentru ajutorul și sprijinul acordat, iar cea mai bună parte a acestui proiect este, bineînțeles, de a aduce întotdeauna împreună oameni care își împărtășesc experiențele exact în modul în care ați descris amândoi în sesiunea finală. Așadar, vă mulțumim din nou tuturor.
Și vom încheia cu o băutură binemeritată și mai mult în această seară la un local și în alte locuri. Așa că îmi voi lua rămas bun și le mulțumesc tuturor celor care au participat la concentrarea noastră studențească.
Abonează-te la canalul blogului Podul Prieteniei de pe YouTube, unde sunt publicate mai multe interviuri video şi audio! Blogul mai poate fi urmărit pe Facebook şi Twitter. Canalul lui din Telegram este aici.
About Author
Descoperă mai multe la Podul Prieteniei
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.
