De 1 Mai 2023, 20 de organizații din Coaliția Europeană de Acțiune pentru Dreptul la Locuință și Dreptul la Oraș se reunesc la Cluj-Napoca

Vladimir Mitev 20 mai, 2023 13 min read

Interviu cu profesorul universitar și activistul pentru dreptul la locuire din Cluj-Napoca

Discuții transfrontaliere, 30 aprilie 2023

Enikő Vincze lucrează în prezent la Departamentul de Studii Europene, Universitatea Babeș-Bolyai, Cluj-Napoca, România. Interesul ei de cercetare s-a axat pe naționalism, rasism, feminism și intersecționalitate, marginalizare și excludere socio-spațială, dezvoltare inegală, dezvoltare urbană, locuințe, dezvoltare imobiliară. Enikő este o activistă politică în domeniul justiției în domeniul locuințelor, implicată în mișcarea locală Căși sociale ACUM!/ Social housing NOW și în coaliția națională Blocul pentru Locuire.

Acest interviu a fost acordat inițial postului național de radio bulgar. Puteți urmări discuția, activând subtitrările automatice în limba română mai jos:

Doamnă Vincze, cum s-a schimbat semnificația zilei muncii în România în ultimii 30 de ani și care este semnificația ei astăzi?

Vă mulțumim pentru interesul dumneavoastră de a afla despre România din acest punct de vedere. Atunci când ne gândim la ziua de 1 Mai, care este Ziua Internațională a Muncii, într-adevăr, trebuie să ne amintim de schimbările semnificației acesteia.

La sfârșitul secolului al XIX-lea, ziua de 1 Mai era cu totul alta. Pe plan internațional, în vremuri de capitalism industrial, știm că originea Zilei Internaționale a Muncii este legată de revoltele și grevele muncitorești pentru zile de lucru de opt ore la sfârșitul secolului al XIX-lea. Evident, în timpul socialismului de stat din România, care a fost marcat și el de o industrializare uriașă, a avut alte semnificații și s-a manifestat prin diferite evenimente. Deci, creșterea numărului și nu doar a puterii economice, ci și politice a muncitorilor a fost importantă în acele vremuri. Cu toate acestea, în perioada socialistă, evenimentele organizate cu ocazia zilei de 1 Mai nu au fost manifestări pentru drepturile muncitorilor sau pentru salarii mai mari. Erau mai degrabă parade care reflectau devotamentul muncitorilor față de, la stat și față de politica de partid. Aceasta trebuia să susțină interesele muncitorilor. Îmi amintesc că, atunci când eram copil, am făcut drumul împreună cu părinții mei. Era un fel de obligație, cred că dacă erai angajat undeva la o fabrică sau în altă parte trebuia să participi la aceste marșuri. Erau, de asemenea, un fel de parade militare. Deci, într-un mod ciudat sau nu, aceste manifestări de 1 Mai combinau paradele militare cu cele muncitorești. Cred că era vorba de a arăta și puterea militară a țărilor socialiste de stat. Trebuie să vă amintiți că aceasta a fost perioada Războiului Rece. Așa că trebuie să fi avut această semnificație și în toate fostele țări socialiste de stat din Europa Centrală și de Est. Adică, este foarte ușor de concluzionat în continuare că sfârșitul capitalismului industrial și al socialismului industrial de stat a schimbat nu numai condiția muncitorilor, ducând la pierderea locurilor de muncă, ci și la slăbirea puterii economice și politice a muncitorilor și a organizațiilor lor, slăbind puterea sindicatelor, care ar fi trebuit totuși să reprezinte interesele muncitorilor. Așadar, toate aceste mari schimbări în domeniul muncii, din nou sub egida industrializării, au dus, în mod evident, la organizarea de evenimente diferite cu ocazia Zilei Internaționale a Muncii.

Cu toate acestea, ziua a rămas totuși o sărbătoare publică națională în mai multe țări. De asemenea, a rămas sărbătoare publică și în România. Dar da, este important și asta, să spunem că această zi și-a pierdut total semnificația în ceea ce privește lupta pentru drepturile muncitorilor. Totuși, acesta ar fi momentul, de fapt, în care muncitorii ar trebui să-și exprime problemele legate de precaritatea muncii, de vulnerabilitatea la locurile de muncă, de salariile mici, de costul ridicat al vieții. Cu toate acestea, nu vedem lucrători care să manifeste în jurul acestor probleme, nici măcar cu ocazia faptului că ziua de 1 Mai este o sărbătoare publică. Oamenii o consideră ca fiind un timp liber într-un weekend continuu și, de obicei, se pare că a rămas dominantă această dimensiune de picnic sau de ieșire și petrecere a timpului undeva în natură.

Ceea ce putem vedea în paralel nu atât în România, dar foarte mult în câteva țări europene importante, cum ar fi Franța, Germania și Marea Britanie, unde există greve în diferite sectoare economice și proteste de stradă în ceea ce privește politica de pensionare în Franța. Așadar, asistăm la o întărire a expresiei de revoltă a muncitorilor împotriva politicii statului, care susține mai ales capitalul, patronii și antreprenorii și mai puțin interesele angajaților muncitorilor. Așa cum am spus, în România, nu prea vedem manifestări similare. Poate că putem vorbi mai mult despre motivul pentru care se întâmplă acest lucru.

Am vrut să vă întreb despre relația organizației dumneavoastră, care este organizația pentru dreptul la oraș și dreptul la locuință, cu 1 Mai. Faceți un marș de 1 Mai și poate că aveți o teorie, dar și o practică care leagă cumva această zi de problema principală a locuinței și a dreptului la oraș.

Da, într-adevăr. Mișcarea noastră locală, care se numește acum locuințe sociale, are o istorie lungă. A apărut în urmă cu 10-12 ani. Dar sub acest nume, “Locuințe sociale acum!”, existăm doar din 2016. Dar, oricum, da, accentul nostru s-a pus pe politicile de locuire în jurul cererilor politice privind necesitatea de a crește stocul de locuințe publice pentru a avea mai multe locuințe care să nu fie create și distribuite în conformitate cu regulile pieței. Ci se presupune că acestea ar trebui să fie produse și distribuite pentru a răspunde nevoilor de locuințe sociale ale oamenilor. Cu toate acestea, odată cu această concentrare asupra mișcării noastre, ne-am dat seama în timp că nu putem purta o luptă doar în jurul drepturilor și justiției în materie de locuințe. Ar trebui să abordăm criza locuințelor ca parte a unor aspecte critice mai largi ale capitalismului actual și, și să o legăm, printre altele, de problemele legate de muncă. Mesajul în jurul acestui aspect este destul de simplu, și anume că, pentru a crea condiții pentru o viață decentă pentru toată lumea, oamenii au nevoie de salarii decente care să poată acoperi costurile de trai. Și, de asemenea, au nevoie de costuri mai mici pentru locuințe. Așadar, cele două sunt, de fapt, factori gemeni în crearea, așa cum am spus, a unor condiții materiale și de locuit mai bune pentru toată lumea.

Așadar, mesajul este destul de simplu, chiar dacă este foarte dificil, de exemplu, să stabilim contacte și să colaborăm cu sindicatele care se concentrează pe drepturile lucrătorilor și care solicită, pe bună dreptate, creșterea salariilor angajaților. Așadar, cred că este nevoie de mult timp pentru ca diferite mișcări să găsească interese similare și să vadă cum încălcarea drepturilor de muncă este legată de încălcarea drepturilor la locuință și viceversa.

Așa că, pentru a scurta povestea, cu ocazia zilei de 1 Mai la Cluj, am inițiat un eveniment public, care are un caracter specific în acest an. De ce? Pentru că în preajma zilei de 1 mai, de fapt înainte de 1 mai și chiar de 1 mai, am găzduit în orașul nostru peste 20 de grupuri de activiști, parte a Coaliției Europene de Acțiune pentru Dreptul la Locuință și Dreptul la Oraș. Și cu această ocazie vom avea o serie de evenimente publice în care vom vorbi despre diferite aspecte ale crizei locuințelor din diferite țări. Iar acest lucru va fi foarte util pentru publicul local pentru a afla despre acest lucru și despre punctele forte ale luptei comune între țări. Dar, de asemenea, am avut acest eveniment public pe 1 mai, care a fost dedicat în mod explicit, pentru a crește gradul de conștientizare cu privire la legăturile și dependențele dintre muncă și drepturile la locuință și muncă. Foarte important pentru noi în acest moment este, din nou, să abordăm în mod critic situația critică a multor lucrători care se confruntă cu consecințele inflației actuale. Creșterea costurilor de trai, toate la un loc, își are rădăcinile în creșterea prețurilor la energie din ultimul an. Așadar, vom încerca din nou, știți, să vorbim despre această criză a costului vieții, alături de criza imobiliară. Ce înseamnă dacă majorarea prețurilor la alimente, la tot ceea ce se găsește pe piață, se adaugă la criza imobiliară deja existentă, care, în cele din urmă, este o criză a accesibilității locuințelor. Deci, în orașe precum Clujul, aceasta este o problemă uriașă, care, ei bine, din ce în ce mai mulți oameni sunt forțați să părăsească orașul și să se mute în altă parte pentru că nu își permit să plătească mai mult pentru costurile locuințelor, fie că este vorba de costurile de închiriere sau de prețul de pe piață. Așa că prezența acestor grupuri de activiști din Franța, Germania, Anglia, Olanda, Italia, Spania, Portugalia, Ungaria, Serbia, ca să numesc doar câteva.

Este important ca, în această zi, să putem arăta necesitatea de a avea lupte internaționale. Locuințele nu sunt o problemă locală. Este foarte mult afectată de ceea ce se întâmplă în Europa și în lume, în general, în ceea ce privește financiarizarea locuințelor. Acest internaționalism este important în aceste lupte și, dar în plus, în zilele noastre ne confruntăm cu războiul din Ucraina, care pare să escaladeze spre o conflagrație globală. Indiferent de subiectele specifice ale mișcărilor noastre locale. Trebuie să luăm parte la eforturi mai mari pentru a opri acest război și pentru a aduce părțile participante la masa negocierilor. Așadar, în fața noastră se află o mulțime de provocări la care încercăm să reacționăm, de exemplu, prin acest mic eveniment pe care îl vom organiza pe 1 mai.

Bine. Cluj-Napoca este cunoscut în România ca un fel de mare succes al, să spunem, capitalismului, sau are o mulțime de industrii IT foarte puternice, investiții străine, industrie imobiliară, etcetera. Cum reacționează organizația dvs. și cum corectează, eventual, utilizarea acestui model de dezvoltare care se aplică în Cluj-Napoca?

Da. Avem diferite tipuri de activități pe care încercăm să le facem împreună. Facem multă cercetare militantă, ceea ce înseamnă că facem investigații cu privire, așa cum ați spus, la dezvoltarea imobiliară din oraș, la modul în care aceasta este informată de interesele capitalului imobiliar local și străin, la modul în care Primăria facilitează acest tip de dezvoltare urbană, care se înscrie foarte mult în logica profitului. Așadar, în ultimii șase ani, am făcut câteva investigații în jurul acestui aspect. Și da, de asemenea, publicăm rezultatele noastre în diferite formate, cum ar fi în cărți mici, broșuri și în revista noastră locală numită The Brick. Ceea ce ne dă oarecum forță este faptul că această problemă a dezvoltării urbane orientate spre profit devine din ce în ce mai mult o preocupare a unor categorii mai largi de oameni. Așadar, toată lumea are unele plângeri în legătură cu acest aspect, nu neapărat împotriva procesului de obținere a profitului ca proces capitalist ca atare, dar știți, diferite tipuri de plângeri și nemulțumiri care fac viața locuitorilor cu venituri mici din oraș atât de dificilă sub presiunea acestui paradis imobiliar creat în orașul nostru și a programelor de regenerare urbană, care, în cele din urmă, contribuie la creșterea continuă a sectorului imobiliar rezidențial.

Facem aceste cercetări, apoi desfășurăm mici acțiuni și, evident, suntem conștienți că nu dispunem de instrumente puternice împotriva acestor mari coaliții, coaliții de creștere urbană compuse din sectorul imobiliar, investitori și primăria, după cum am spus, care le sprijină puternic. Nu dispunem de instrumente puternice împotriva acestei coaliții. Micile noastre acțiuni sunt de sensibilizare. Facem tururi ale orașului și spunem poveștile câtorva sau mai multor investiții imobiliare, ce se află în spatele lor și așa mai departe și așa mai departe. Deci da, în principiu, asta este ceea ce am putut face până acum – sensibilizarea și crearea sau contribuția la crearea unei solidarități politice în jurul acestei provocări. Cine știe, poate că acest lucru va face diferența uneori. Poate că, în timpul următoarelor alegeri locale, acest model de dezvoltare urbană va fi o problemă centrală. Dacă acest lucru se va întâmpla, cred că acest lucru se datorează și acțiunilor noastre de sensibilizare. Continuăm să revendicăm revendicările din jurul sectorului locuințelor publice.

Avem foarte puține locuințe sociale în oraș, în jur de 1% din stocul total de locuințe. Și totuși, în legislația românească, locuințele sociale nu ar trebui să fie dedicate doar celor foarte săraci, ci tuturor celor care nu au o proprietate și nu au avut una după 1990 și nu au vândut-o, care au un salariu sub venitul mediu național. Așadar, mulți oameni ar putea fi îndreptățiți și eligibili, ca să spunem așa, pentru locuințe sociale. Cu toate acestea, atât în România, cât și în Bulgaria, precum și în alte foste țări socialiste, există o puternică stigmatizare a locuințelor sociale, considerând că este ceva sub demnitatea oamenilor și că doar cei foarte săraci cer locuințe sociale și că locuințele sociale nu ar trebui să fie la un standard de bună calitate. Toate acestea sunt un fel de mituri și povești negative. întreținute de un discurs și de o practică de guvernare care dorește să mențină stocul de locuințe sociale la un nivel scăzut și să legitimeze regimul de locuințe dominat de piață. Așa că facem proteste.

Avem, de asemenea, procese împotriva primăriei, care se referă la problema locuințelor sociale și a criteriilor de alocare. Atacăm subiectul din diferite perspective și prin diferite instrumente. Iar în grupul nostru de bază, care de fapt inițiază organizarea unei acțiuni sau alta, suntem împreună – români, maghiari și romi de diferite medii socioeconomice. Eu sunt profesor universitar, iar în grup sunt mai mulți cercetători. Alături de ei sunt angajați în companii de salubritate, oameni care trăiesc în situația foarte dificilă din zona Cluj-Napoca, în condiții de locuire foarte precare, în apropierea gropii de gunoi a orașului. Iar atunci când organizăm evenimente, cum ar fi demonstrații în decembrie, facem asta pentru a comemora o mare evacuare care a avut loc în oraș în 2010.

Întotdeauna încercăm să ne extindem mesajele pentru a face apel la solidaritate între persoanele evacuate și chiriași, de exemplu, pentru a-i face pe oameni să conștientizeze faptul că lipsa de acces la locuințe nu este doar o problemă a celor foarte săraci. În condițiile actuale, ratele dobânzilor la creditele ipotecare au crescut foarte mult. Astfel, chiar și persoanele din clasa de mijloc care au, de exemplu, credite ipotecare pot simți presiunea acestor probleme și a nesiguranței prin care trec în prezent multe categorii sociale din cauza acestor prețuri ridicate, a ratelor dobânzilor și a chiriilor pe o piață privată. Cu toate acestea, nu putem spune că avem foarte mulți adepți și că manifestațiile noastre, suntem cel mult 100 de persoane, ceea ce este un număr mic într-un oraș ca și Cluj.

Dar știți, noi simțim această problemă tocmai pentru că Clujul este considerat un oraș bogat și un oraș al celor care reușesc să plătească costurile de trai în oraș. Pentru mulți oameni este o rușine, știți, să meargă împreună cu muncitorii cu venituri mai mici sau cu romii săraci și să fie împreună în stradă la o demonstrație. Este o rușine pentru multe categorii sociale. Așadar, mai este încă mult de lucru în ceea ce privește modul în care se pot reconstrui solidarități politice reale între categoriile sociale care aparțin unor grupuri de statut diferite și diferitelor segmente ale clasei muncitoare, deoarece lucrătorii IT sunt și ei angajați. De asemenea, ei fac parte, până la urmă, dintr-o clasă de muncitori, care este mult mai bine plătită. Aceștia își pot permite mai mult în ceea ce privește cheltuielile. Ei pot avea un stil de viață mai mult sau mai puțin bun și condiții de trai bune, dar totuși pot fi și ei acolo chiar la, la la la la locurile lor de muncă ar putea fi ar putea fi încălcate. Ei nu prea au organizații care să le susțină interesele.

Și, mai ales de când cu COVID și de când mulți lucrători lucrează de acasă, de fapt, este și mai dificil pentru ei să se organizeze și chiar să-și cunoască colegii, ca să nu mai vorbim de a se gândi la modul în care s-ar putea organiza împreună. Așa că toată lumea este ocupată cu ei înșiși și sunt fericiți dacă își pot păstra locurile de muncă și privilegiile relative în raport cu celelalte clase muncitoare.

Abonează-te la canalul blogului Podul Prieteniei de pe YouTube, unde sunt publicate mai multe interviuri video şi audio! Blogul mai poate fi urmărit pe Facebook şi Twitter. Canalul lui din Telegram Este Aici.