Între 27 și 30 octombrie 2022, în orașele gemene Frankfurt an der Oder (Germania) și Slubice (Polonia) a avut loc un eveniment dedicat orașelor gemene din UE, despărțite de o graniță. Acesta a reunit persoane din Slovenia, Italia, Cipru, Estonia, Portugalia, Germania, Polonia, Ungaria, Slovacia, Bulgaria și România. Evenimentul a avut ca scop crearea unei rețele de astfel de orașe gemene și promovarea înființării și afirmării comunităților transfrontaliere în UE.
La acest eveniment de networking au participat Vladimir Mitev (Ruse) de la Podul Prieteniei și actorul român Cosmin Crețu (Giurgiu), care au făcut o prezentare orală despre orașele sale în ansamblu. Prezentarea lor este disponibilă sub formă de videoclip cu subtitrări în limba română, prin amabilitatea organizatorilor evenimentului din cadrul Laboratorului Transfrontalier.
Proiectul european privind orașele gemene a fost finanțat de Fundația Culturală Europeană pentru anul 2022 și vor încerca să își continue activitatea și în 2023. Printre activitățile planificate se numără schimburile și cunoașterea reciprocă între orașele înfrățite, un mare festival anual de networking, diverse inițiative culturale itinerante sau crearea de expertiză privind angajamentul transfrontalier și intercultural.
Mai jos puteți viziona prezentarea video sau puteți citi transcrierea acesteia. Mai mult despre abordarea numită ”pod al prieteniei” în relațiile româno-bulgare poate fi citit aici:
Cosmin Crețu, Giurgiu: După cum probabil știți, România și Bulgaria se află în Balcani. Suntem foarte generoși. Așa că încercăm să rezolvăm problema tehnică. Avem o singură imagine. Dar dați-mi voie să vă explic. Aici este Ruse. Aici este podul. Pentru dumneavoastră, vă rog, de acum încolo, Giurgiu va fi „ei” sau celălalt. Ruse este „noi”. Bine? Încă o problemă rezolvată.
Așadar, dați-mi voie să dezvolt istoria orașului Giurgiu. Giurgiu apare pentru prima dată în documente în secolul al XIV-lea. Iar numele este interesant, numele etimologic Giurgiu – nimeni nu știe de unde a apărut. Poate că a venit de la venețienii – de la San Giorgio. Este doar o idee.
Numele meu este Cosmin Crețu în limba română. Înseamnă creț. Toată viața mea am avut de înfruntat gluma „Creț? Dar tu nu ești creț”. Oh, da. Știri de ultimă oră. Eu nu eram creț, dar când am spus că sunt din Giurgiu, toată lumea mi-a spus, a, Giurgiu, unde e câinele? Pentru că în România, cel mai mare dramaturg al nostru, Caragiale, avea un citat: ”Te bat până auzi câinii din Giurgiu”, pentru că în Giurgiu era cel mai important punct unde băieții de la București duceau câinii pe care voiau să-i omoare. Ăsta e cel mai important punct de vedere, istoric, despre Giurgiu.
Dar acum partea cea mai interesantă din istoria orașului Giurgiu este partea mea. Mi-am pus ochelarii de lectură în engleză. Deci cred că pentru a explica cel mai bine părerea mea cu privire la apropierea dintre locuitorii orașului vecin Ruse și cei din orașul meu, Giurgiu, despărțit, după cum vedeți, de Dunăre, cel mai bine ar fi să mă refer la propriile mele experiențe. De exemplu, când eram tânăr, îmi plăcea să mă plimb cu prietena mea prin locuri ascunse de ochii celorlalți. Motivul era unul internațional. Sunt sigur că îl înțelegeți. Uneori, în timpul plimbărilor noastre, mergeam chiar în afara orașului.
Într-una din acele zile am mers până la gara Giurgiu Nord. O vorbă dușmănoasă. Este o gară aflată la aproximativ cinci kilometri de oraș. Acolo am văzut o frescă uriașă pe perete cu soldați îmbrăcați cât se poate de tradițional. Iar dedesubt era scris „Imperiul româno-bulgar”. Am fost extrem de surprins, pentru că nu învățasem nimic despre așa ceva la școală, la ora de istorie. În acea zi, am aflat primul lucru cu adevărat important despre vecinii noștri de peste Dunăre, pe care nu îi vizitasem niciodată.
Până atunci tot ce știam era legat de emisiunile TV bulgare referitoare la desene animate sau fotbal, ambele inexistente sau la postul național de televiziune din România. Am făcut această introducere pentru ca să înțelegeți că apropierea noastră a fost înainte de revoluția din 1989 una strict geografică. Nu eram interesați unul de celălalt în mod real, iar asta este o realitate pe care nu o putem schimba rapid. Iar 30 de ani într-un context istoric înseamnă mult. Din păcate, administrația noastră nu a propus nimic coerent în afară de intenții în discursuri. Vă voi da doar un singur exemplu. În ultimii 30 de ani, toți președinții de consilii județene de la noi au promis că vor face demersuri pentru eliminarea taxei de pod dintre Giurgiu și Ruse pentru locuitorii celor două orașe. Dar nu s-au ținut de promisiune. Astăzi, avem în sfârșit un președinte care nu a promis acest lucru și care s-a ținut de cuvânt. Taxa este încă aici.
Bineînțeles, am considerat întotdeauna că, dacă ceva mă nemulțumește, cel mai bine este să fac eu însumi ceva. Așa că, în calitate de manager al teatrului din Giurgiu, funcție pe care am deținut-o timp de șapte ani, în două perioade, am decis să fac ceva concret. În primul rând, am făcut un schimb de spectacole cu Teatrul din Ruse, pentru că am considerat că nu era suficient să jucăm doar în oraș, dorința mea fiind legată de demersul locuitorilor orașelor. Am jucat gratuit, fără pretenții financiare din partea Teatrului bulgăresc din Ruse, singura noastră dorință fiind ca publicul român să aibă acces gratuit în sală, și două rânduri rezervate. Un an mai târziu am propus spectatorilor un spectacol nonverbal în aer liber, în parcul din fața Teatrului din Ruse, coloana sonoră fiind alcătuită din cântece tradiționale din România. Anul următor am făcut o propunere publicului bulgar de a ne vizita în cadrul Festivalului Internațional, prietenul meu Vladimir ajutându-mă în diseminarea informației în presă. Am cumpărat spectacole ale Teatrului și Operei din Ruse să ne viziteze la Giurgiu. Cele două instituții au în continuare spectacole în acești ani. Îl las pe Vladimir să vă vorbească despre rezultatele acestor eforturi și în ce măsură au fost un succes.
Eu nu sunt om de afaceri, dar o să vă vorbesc despre afaceri. Sau, mai exact, afacerea mea este cultura, și cred că spiritualitatea și cultura ar trebui să fie printre cele mai eficiente instrumente de apropiere a locuitorilor orașelor noastre. Pentru aceasta, însă, trebuie să realizăm importanța acestei abordări la care oamenii încă nu răspund așa cum se așteaptă. Va fi o muncă grea care trebuie făcută, luând exemplu de la traficanții de droguri care știu cum să facă din marfa lor mai întâi dorință și apoi indispensabilă. Pentru că în lume ne dorim ca vecinii să formeze comunități puternice. Și știți, am un vis, am visul ca într-o zi una dintre fetele din Ruse și unul dintre băieții din Giurgiu să găsească aceeași cale pe care am găsit-o eu în acea zi, pentru aceleași scopuri. Vă mulțumesc.
Vladimir Mitev: Am prea multe lucruri de spus atât despre ceea ce a explicat Cosmin, cât și despre alte lucruri. Dar lăsați-mă să încep mai întâi cu asta. Cosmin a spus că nu a studiat în liceu despre legăturile istorice bulgaro-românești. Aș vrea să ofer o perspectivă bulgară asupra orașului comun. Cred că mulți oameni din Ruse sunt convinși că Giurgiu și Ruse au fost un singur oraș în perioada medievală. Și îmi amintesc că profesorul meu de istorie de la liceul din Ruse susținea că au avut chiar același nume. Unul era Iorgovo Mare, care este o variantă a numelui Sfântului Gheorghe. Iar Iorgovo Mare era Ruse și Iorgovo Mic era Giurgiu. În ochii mei, perspectiva mea față de aceste relații este cea a cuiva care a trăit în Ruse chiar și în anii de liceu și a dezvoltat o mare curiozitate față de ceea ce se întâmplă de cealaltă parte a râului. Vedeți aici, pe hartă, podul de prietenie dintre Ruse și Giurgiu. Iar acolo, până sus, este Giurgiu. Și nu știu dacă vă imaginați că un pic mai la stânga și dincolo în poză este parcul din Ruse, unde era prezent liceul meu și blocurile de lângă liceu. De la etajele de sus, chiar se vedea ce se întâmplă în portul Giurgiu. Este foarte aproape, chiar dacă pare a fi la mare distanță. Dar, de fapt, ai o senzație foarte deosebită. Știi că te afli într-un anumit spațiu, să zicem, și chiar dincolo de râu este altceva. Și am avut această curiozitate, ce se întâmplă acolo?
Până la urmă lucrurile s-au întâmplat în felul acesta în viața mea, că am devenit jurnalist și am învățat și limba română după ce am devenit jurnalist. Așa că eu în momentul în care am început să călătoresc, am început să fac reportaje, să cunosc intelectuali, și s-au întâmplat multe lucruri după aceea, inclusiv faptul că l-am cunoscut pe domnul Cosmin Crețu, inclusiv că am vizitat Teatrul din Giurgiu ca un fel de turist teatral.
Revenind acum la chestiunea Ruse și Giurgiu, acesta este cuplul de orașe gemene de la granița dintre Bulgaria și România care au cele mai dezvoltate legături. Există o euroregiune numită Danubius, care este precedată de o persoană în care se pare că are încredere atât statul bulgar, cât și cel român. Și practic tot ceea ce se întâmplă între municipalitățile celor două orașe se face cumva prin intermediul acestei euroregiuni. Dar având identitatea mea bulgară, nu pot să nu fiu nemulțumit și să nu mă plâng de anumite lucruri. Cred că ceea ce a observat și Cosmin Crețu în încercările sale de a implica publicul din Ruse și mai ales instituțiile culturale, este că pare să existe o anumită închidere sau o lipsă de interes suficient. De exemplu, domnul Crețu le-a oferit bulgarilor posibilitatea să viziteze gratuit teatrul, să fie spectatori în teatrul din Giurgiu. Și, din câte știu, au fost foarte puțini bulgari care au venit în oraș. Din punctul meu de vedere, există acest pod al prieteniei, care este minunat, dar legăturile de transport între cele două orașe sunt slabe. De fapt, Ruse este mai bine conectat la București prin diverse linii, dar aceste linii trec cumva doar pe la Giurgiu și nu există destul de multă presă sau unele inițiative cu efect multiplicator care să aducă oamenii din Ruse și Giurgiu împreună. Instituțiile se cunosc și se poate vedea că ele colaborează în măsura în care au interese.
Dar mă întreb dacă ar putea exista o mișcare a oamenilor, o împuternicire a oamenilor prin granițe cum este cea pe care o observăm aici la Slubfurt? Și cred că asta poate fi o provocare pe care oamenii din Ruse și Giurgiu trebuie să o vadă în viitorul apropiat și să acționeze în acest sens. Și poate acest proiect, la care participăm acum, este și unul care poate oferi inspirație pentru asta.
Și pentru a încheia această prezentare, am ajuns în momentul în care încep să mă gândesc că Podul Prieteniei ar putea fi, așa cum am spus și în prima parte a zilei, un fel de metodă de abordare a unor zone specifice de la periferia, să spunem, lumii, în zone în care oamenii nu se cunosc și nu au suficientă încredere unii în alții. Nu sunt foarte interesați să se implice unii pe alții, dar poate că, de asemenea, își dau seama încet-încet că au nevoie de o anumită dinamică între ei. Au nevoie să genereze un anumit schimb, o anumită viață dincolo de graniță. Pentru că, fără asta, zona devine pur și simplu depopulată. Cei din Giurgiu pleacă la București, cei din Ruse pleacă la Sofia sau în străinătate. Dinamismul și vitalitatea acestui loc scade și implicarea transfrontalieră ar putea fi o modalitate de a continua să creăm un sentiment de viață în această zonă.
Iar pentru mine, Podul Prieteniei este exact o astfel de abordare, în care există poate niște oameni, sperăm că la fel precum cei doi care ne aflăm aici, niște oameni în care ambele părți pot avea încredere sau care văd sensul implicării celeilalte părți, care sunt curioși să vorbească sau să facă proiecte cu ceilalți oameni. Iar acești oameni pot crea cu adevărat un anumit dinamism în condițiile în care fiecare rămâne pe țărmul său, ceea ce cred că este adevărat. Bulgaria și România au media național centrice, iar oamenii au învățat și interiorizat asta – ”suntem bulgari”, ”suntem români”. Iar eu personal cred că am o identitate puțin dinamică. Cred că am amestecat un pic cele două aspecte de bulgar și român și sunt curios să practic asta. Și eu numesc acest lucru punte de prietenie.
Foto: Podul Prieteniei la Ruse-Giurgiu (sursă: Iavor Micev)
Abonează-te la canalul blogului Podul Prieteniei de pe YouTube, unde sunt publicate mai multe interviuri video şi audio! Blogul mai poate fi urmărit pe Facebook şi Twitter. Canalul lui din Telegram este aici, iar aici este contul de la Substack.
About Author
Descoperă mai multe la Podul Prieteniei
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.
