4 decembrie, 2023
Articol la o revistă a Ligii Navale Române
Ruse, văzut de la Podul Prieteniei (sursă: YouTube)

Dr. Gabriel-Felician CROITORU

Acest articol a fost publicat inițial în “Marea Noastră”, revista Ligii Navale Române, serie nouă, anul XXXIII, nr. 2 (133), mai-iunie 2023, pp. 31-39 și este republicat cu acordul autorului.

În lucrarea sa “Propaganda comunistă în România (1948-1953)”, devenită un reper în istoriografia românească, istoricul Eugen Denize a subliniat că obiectivul general al propagandei comuniste în România a fost consolidarea puterii politice a noului regim. Și asta în condițiile în care acesta nu câștigase puterea nici prin referendum, nici prin alegeri democratice, ci prin instaurarea prin forță a unui guvern care, treptat, cu sprijinul sovietic, a preluat toate pârghiile de decizie, reușind să facă trecerea de la Regatul României la Republica Populară Română.

Același Eugen Denize a mai menționat că obiectivele specifice ale propagandei comuniste în România erau reprezentate de două concepte sovietice: revoluția culturală și formarea omului nou, scopul fiind acela de a obține adeziunea maselor la noul regim. Dar trebuie să recunoaștem că în unele cazuri, dincolo de exagerările colosale sau de forțarea interpretării unor situații, regimul comunist a știut să profite din plin de atuurile politice, sociale și economice ale fostului regim din România. Cum ar fi infrastructura, un domeniu în care reperele semnificative puteau fi numărate pe degete și în care, deși se făcuseră eforturi, acestea erau departe de a satisface nevoile. De altfel, în domeniul infrastructurii existau și unele realizări ale regimului cu care acesta se putea lăuda cu ușurință, atât din punct de vedere al valorii simbolice, cât și al utilității lor.Un foarte bun exemplu în acest sens este podul construit peste Dunăre între Giurgiu și Ruse, despre a cărui necesitate factorii de decizie români au început să vorbească încă din a doua jumătate a secolului al XIX-lea și care a rămas în acest stadiu, ca proiect, până în 1952. Este momentul în care noua putere de la București, împreună cu cea de la Sofia și cu sprijinul masiv al puterii suzerane, Uniunea Sovietică, a început construcția podului.Podul peste Dunăre cu tablier metalic între Giurgiu și Ruse – cel mai mare pod combinat (feroviar și rutier) din Europa la acea vreme – are o lungime totală de 2.223,52 metri, traversând brațul Smârda, insula Mocănașu, brațul Ara, insula Mocanu și fluviul Dunărea , fiind situat la kilometrul 488,7 al fluviului1.

Structura are o carosabil cu două benzi și trotuar pietonal la tablierul superior și o singură cale de rulare la tablierul inferior. Pentru navigația atunci când Dunărea se află la niveluri foarte ridicate sau pentru trecerea navelor mari pe sub pod, deschiderea centrală de 86 m – o punte mobilă – poate fi ridicată pentru a lăsa un spațiu liber de 24 m sub pod.Inaugurat la 20 iunie 1954 cu mare fast și supranumit Podul Prieteniei (deși denumirea oficială, inclusiv în documentele proiectului, era Podul Dunării), acesta a avut o perspectivă economică largă, nu numai pentru că lega două orașe foarte apropiate care se dezvoltaseră împreună și două regiuni care aveau multe în comun, ci și pentru că a facilitat legătura rutieră și feroviară între Europa Centrală și de Est și Balcani, spre Atena și Istanbul, iar de acolo spre Asia.

Așa cum era normal, Podul Prieteniei a fost unul dintre subiectele preferate ale propagandei românești, fiind important pentru valoarea sa simbolică, pentru evidențierea întăririi relațiilor dintre țările din lagărul comunist, în general, și a “înfrățirii popoarelor prietenești român și bulgar”, în special. Dar, mai ales, podul a început să fie promovat, începând cu 1954, în presa centrală românească, din diverse perspective, de la evenimente de regim și întâlniri politice, până la manifestări sportive, acțiuni economice, turistice și culturale.Imediat după inaugurare, factorul politic a fost principalul vector de prezentare a podului, care a avut mai multe elemente de susținere: proiectantul podului a fost un inginer sovietic, a fost construit într-un institut de proiectare din Moscova, cea mai mare parte a tehnologiei și a specialiștilor provenea din Uniunea Sovietică, beneficiarii direcți au fost România și Bulgaria, iar la construcția podului au contribuit mai multe țări din tabăra democrațiilor populare.Astfel, în presă au apărut o serie de reportaje despre acordarea de diplome și disticții celor care au contribuit la construirea podului.

La 13 august 1954, mai mulți ingineri, tehnicieni și muncitori români au fost distinși cu ordine ale Republicii Populare Bulgare la ambasada Bulgariei din București pentru “contribuția deosebită la construcția podului peste Dunăre între Giurgiu și Ruse”. Ordinele au fost înmânate de ambasadorul Bulgariei în România, Stoian Pavlov, în prezența membrilor ambasadei. La eveniment au mai participat Alexandru Samoilenco, viceministru al Căilor Ferate, Dionisie Ionescu, director de protocol în cadrul Ministerului Afacerilor Externe, I. Crișan, director ad-interim în cadrul Ministerului Afacerilor Externe etc., iar din partea celor decorați a vorbit mecanicul Ion Șoptăreanu2.

O activitate similară a avut loc la 16 august 1954, când ambasadorul României la Moscova, Ion Rab, a prezentat ordinele “Steaua Republicii Populare Române cls. I”, “Steaua Republicii Populare Române cls. II”, “Ordinul Muncii cls. I” și “Ordinul Muncii cls. II” unui grup de ingineri și tehnicieni sovietici, reprezentați de Alexei Grebovici Petrov, subliniind în discursurile lor că decorațiile au fost acordate în semn de recunoștință “pentru înalta apreciere a muncii lor” și că podul de la Giurgiu-Ruse reprezintă “o nouă dovadă a prieteniei de nezdruncinat dintre Uniunea Sovietică și țările de democrație populară “3. Ca o urmare firească, câteva zile mai târziu, la 25 august 1954, podul de la Giurgiu a fost vizitat de o delegație guvernamentală sovietică, condusă de N.M. Shvernik și G.I. Rudi, venită în România cu ocazia celei de-a zecea aniversări de la 23 august, la care au fost prezenți, din partea oficialităților române, Gheorghe Apostol și Alexandru Moghioroș4

Anul inaugurării podului a fost folosit de propaganda oficială pentru a promova podul prin descrierea uriașei concentrări de forțe care a dus la construirea acestuia. În două ample reportaje publicate în aceeași zi pe primele pagini ale organelor oficiale de presă ale Partidului Muncitoresc Român5 și ale Uniunii Tineretului Muncitoresc6, filmul construcției podului, efortul fantastic al celor care au luat parte la lucrări, calificarea la locul de muncă a sute de tineri veniți de la țară și perspectivele acestora de a contribui la dezvoltarea infrastructurii țării au fost prezentate într-un stil aparte. În aceeași ordine de idei, a fost descrisă dezvoltarea orașelor Giurgiu și Ruse, cu construcția de blocuri de locuințe, cămine, creșe, magazine, clinici, cluburi, terenuri de sport etc., subliniindu-se condițiile foarte bune de muncă și de viață ale muncitorilor de pe imensul șantier de pe malul Dunării, inclusiv din punct de vedere medical și cultural.

Din punct de vedere politic, cea mai concisă și cuprinzătoare prezentare a Podului Prieteniei a fost făcută de inginerul Alexandru Lungu7, fostul director general al construcției podului peste Dunăre, într-un articol publicat cu ocazia Zilei Naționale a R.P.R. Bulgare. El a încercat să descrie complexitatea lucrării, dar și să mulțumească puterii protectoare sovietice. În articol, el a spus: “În acest moment, nu există nici un fel de îndoială: “Încă din primele zile ale anului 1952, constructorii podului peste Dunăre au trebuit să înfrunte natura aspră – ploaie și zăpadă, apele înalte și repezi ale Dunării. Dar toate aceste greutăți au fost depășite cu bărbăție. O trăsătură caracteristică a construcției podului a fost mecanizarea, aplicată pentru prima dată în țara noastră la lucrări de acest gen într-o proporție atât de mare în toate domeniile de lucru. Acest lucru a fost posibil datorită ajutorului permanent primit din partea marii Uniuni Sovietice, care s-a concretizat prin livrări de utilaje de înaltă tehnicitate și prin îndrumarea și sprijinul zilnic primit la locul de muncă din partea specialiștilor sovietici (…) Toți acești factori au dus la construirea podului într-un timp record: 2 ani și 3 luni, cu 7 luni mai devreme decât era prevăzut “8.La 19 iunie 1955, în principalul ziar al Uniunii Tineretului Muncitoresc, cu acoperire națională și distribuție în străinătate, apărea articolul aniversar “Podul Prieteniei împlinește un an”, în care se spunea că “reprezintă o mare înlesnire pentru dezvoltarea schimburilor economice și culturale între P. Românești și P.R. P. și R. P. Bulgară, precum și a schimburilor cu alte țări “9. Materialul, redactat într-o formă aproape epică, evoca câteva momente cheie ale perioadei de construcție, insistând asupra determinării constructorilor și a dificultăților cu care s-au confruntat pe parcursul construirii “celui mai mare pod din Europa “10.

După aceste elemente mai mult sau mai puțin oficiale, propaganda de stat a început să promoveze Podul Prieteniei pe o linie pe care am putea-o numi “turism proletar”, în care actorii principali erau fie direct sovieticii (în cea mai mare parte), fie reprezentanți ai României sau ai țărilor socialiste, acțiunile lor fiind legate de o serie de evenimente oficiale cu o puternică încărcătură politică. Astfel, la 3 iulie 1955, Podul Prieteniei a fost martor la predarea ștafetei internaționale a celui de-al 5-lea Festival Mondial al Tineretului și Studenților, care urma să aibă loc la Varșovia, în Polonia. În prezența liderilor organizațiilor de tineret ale partidelor comuniste din cele două țări, delegația bulgară a predat ștafeta celei românești, iar “onoarea de a fi primul care a purtat ștafeta prieteniei pe pământ românesc i-a revenit tânărului Dumitru Cristea, absolvent al Liceului Tehnic de Mecanizare Agricolă din Giurgiu, un lider în domeniul educației și sportului “11.

Tot la începutul lunii iulie a aceluiași an, Podul Prieteniei s-a dovedit a fi locul perfect pentru întâlnirea delegațiilor de femei din România și Bulgaria, care urmau să participe la București la un mare miting de susținere a Congresului Mondial al Mamelor, organizat la Laussane, în Elveția. Delegația bulgară era formată din “34 de femei de frunte din domeniul producției, intelectuali, mame cu mai mulți copii, conduse de secretarul Comitetului Democratic al Femeilor, Țvetana Kiranova “12. Fiecare dintre aceste vizite a vizat, de asemenea, orașul Giurgiu, cele două delegații de femei întâlnindu-se cu locuitorii din Giurgiu și vizitând spitalul orașului.În august 1955, Podul Prieteniei a fost vizitat de două delegații străine, prezente în țară cu ocazia aniversării zilei de 23 august 1944: delegația guvernamentală a R.P. Albania, condusă de Rita Marko, secretar general al Comitetului Central al Partidului Muncitoresc Albanez și delegația guvernamentală a R.P. Albania, condusă de Rita Marko, secretar general al Comitetului Central al Partidului Muncitoresc Albanez, și delegația guvernamentală a R.P. Albania. P. Mongolia, condusă de Tegib, vicepreședintele Prezidiului Marelui Hural Popular, membrii celor două delegații fiind impresionați de realizările tehnice ale specialiștilor din țările de democrație populară, în primul rând din România și Bulgaria13.

La 11 septembrie 1955, specialiștii sovietici în agricultură S.S. Praksin, A.A. Berezovsky, F.I. Dubkovetsky și N.S. Korobkin, însoțiți de Virgil Gligor, ministrul adjunct al agriculturii, au vizitat orașul și portul Giurgiu și Podul Prieteniei14. Doar o săptămână mai târziu, la 17 septembrie, podul a fost vizitat de Andrè Langevin, vicepreședintele Asociației de prietenie Franța-România, aflat în țară la invitația Institutului Român pentru Relații Culturale cu Străinătatea15.

În același an, la 21 octombrie, în ultima zi a șederii lor în România, un grup de turiști sovietici format din muncitori, funcționari, ingineri și tehnicieni din mai multe unități economice ale Moscovei, precum și oameni de știință, artă și cultură, arhitecți și jurnaliști au făcut o excursie în orașele Giurgiu – unde au fost întâmpinați cu cântece și flori de către populația orașului – și Ruse, unde au vizitat și Podul Prieteniei, unde au făcut o serie de fotografii, iar apoi au făcut o “frumoasă plimbare cu barca pe Dunăre “16.La 2 mai 1956, Podul Prieteniei a fost vizitat de o delegație de cadre didactice din Uniunea Sovietică, condusă de A. N. Malysheva, ministru adjunct al învățământului din R.S.F.S. Rusă. Grupul de oaspeți străini a fost însoțit de Tudor Bugnariu și Constantin Dinculescu, miniștri adjuncți ai învățământului din România17.

Doar o lună mai târziu, la 4 iunie 1956, Podul Prieteniei a fost vizitat de A. I. Savoian, membru al Sovietului Suprem al URSS, care a fost însoțit de Alexandru Rogojinschi, deputat în Marea Adunare Națională. În același an, Otto Grotewohl, președintele Consiliului de Miniștri al Republicii Democrate Germane, și soția sa și-au petrecut vacanța în România, printre obiectivele pe care le-au vizitat numărându-se și Podul Prieteniei, la capătul unei călătorii pe Dunăre, între Galați și Giurgiu, pe nava “Nicolae Bălcescu “18.

Un eveniment oarecum neobișnuit a avut loc în contextul sărbătoririi zilei de 8 Martie în 1957, când două delegații de femei din Giurgiu și Ruse s-au întâlnit pe Podul Prieteniei. Mesajul delegației de femei din Giurgiu a fost adus pe Podul Prieteniei de un grup de peste 90 de motocicliști și motocicliști, care se aflau în oraș cu ocazia competiției de motociclism “Cupa 8 Martie” de la Giurgiu. Cu ocazia întâlnirii delegațiilor pe pod a avut loc un schimb de cadouri și au luat cuvântul Dumitra Gheorghe, din partea delegației din Giurgiu, și Radka Gheceva, din partea femeilor din orașul Ruse, locația fiind văzută ca “un simbol al prieteniei puternice dintre popoarele român și bulgar “19

Cu ocazia trecerii delegației guvernamentale românești peste Podul Prieteniei, în contextul unei vizite de stat la Sofia, la sfârșitul lunii martie 1957, în presa vremii se menționa că “la Podul Prieteniei de peste Dunăre, o gardă militară a poliției de frontieră a dat onorul. Pe marile coloane ale podului fluturau steaguri tricolore gemene românești și bulgare. Sub portretele tovarășilor Gheorghe Gheorghiu-Dej și Chivu Stoica, un banner mare scria în limba română: “Bine ați venit, dragi oaspeți!”20.

Cu același prilej, primarul orașului Ruse, Pencio Kubadinski, a ținut un discurs în care, în linia apropierii dintre popoarele român și bulgar, a amintit și marea realizare inginerească a Podului Prieteniei, dar dintr-o perspectivă politică: “Ca simbol al acestei prietenii, podul peste Dunăre a fost construit. Acest pod este simbolul dorinței popoarelor noastre de a înainta, cu succese tot mai mari, mână în mână, umăr la umăr, cu alte popoare iubitoare de pace, conduse de Marea Uniune Sovietică, pe drumul construirii socialismului!”21.În iulie 1957, cu ocazia celui de-al 6-lea Festival Mondial al Tineretului și Studenților care avea loc la Moscova, Podul Prieteniei a fost din nou gazda ceremoniei de preluare a ștafetei de la delegația bulgară de către cicliștii români: “Pe Podul Prieteniei, maestrul sportului Liubomir Zlatarski, purtătorul ștafetei, a parcurs ultimele câteva sute de metri pe teritoriul R.P. Bulgaria. Gheorghi Kolcev, prim-secretar al Comitetului regional rus al Uniunii Tineretului Popular Dmitrovițean, a predat ștafeta lui Ion Manciuc, prim-secretar al Comitetului regional București al U.T.M. “22

Ziua de 20 octombrie 1957 a fost un moment deosebit pentru locuitorii orașului Giurgiu, care a fost vizitat de N. V. Turbin, membru al Academiei RSFSB și director al Institutului de Biologie al RSFSB, vizita sa fiind făcută în contextul Festivalului RSFSB în România: “Duminică, încă de la primele ore ale dimineții, sute de cetățeni din Giurgiu s-au adunat pe străzile acestui frumos port dunărean. La sosirea oaspetelui, tovarășul Stancu Tudor, președintele Comitetului Executiv al Sfatului Popular al orașului Giurgiu, i-a urat bun venit în numele locuitorilor orașului “23. După o vizită la casa pionierilor din oraș și la sala de festivități a cartierului de blocuri, “oaspetele sovietic a făcut o plimbare până la Podul Prieteniei de peste Dunăre. Printre cei care l-au condus se aflau muncitori care au contribuit la construirea acestei structuri impunătoare. I-au cunoscut îndeaproape pe specialiștii sovietici care au lucrat împreună cu specialiștii români și bulgari la construcția acestui pod, s-au bucurat de contribuția mașinilor mari sovietice de aici “24.

După aceasta, N.V. Turbin a vizitat și Fabrica de zahăr din oraș, oprirea sa la Jurgenau încheindu-se cu o plimbare cu barca pe Dunăre.În 1965, în contextul celui de-al IX-lea Congres al Partidului Comunist Român, desfășurat în ultima decadă a lunii iulie, Podul Prieteniei a fost vizitat de o delegație a Partidului Comunist al Uniunii Sovietice.Podul a fost vizitat în mai 1972 și de către primul secretar al Comitetului Central al Partidului Comunist Cubanez, Fidel Castro Ruz, cu ocazia vizitei sale în R.P. Bulgară, venind din Rusia și fără a ajunge la Giurgiu.În același timp, odată cu începutul dezvoltării turismului intern, Dunărea și Delta Dunării au început să fie promovate din ce în ce mai mult, Podul Prieteniei devenind una dintre atracțiile turistice importante. Așa se face că, chiar în anul inaugurării sale, în descrierea unei călătorii turistice cu avionul de la Baia Mare la București, podul este menționat mai degrabă prin valoarea sa simbolică: “…și iată că în depărtarea albă apare Bucureștiul. Departe, la orizont, călătorul știe că peste Dunărea albastră a fost construit podul de oțel și beton al prieteniei, una dintre cele mai moderne realizări ale tehnicii mondiale de construcție a podurilor “25

În anul următor, într-un material de prezentare al ONT Carpați, se menționa că “în cadrul acordului cu INTURIST (organizația sovietică de turism), peste 200 de turiști sovietici au vizitat țara noastră până în prezent. Oaspeții de la Moscova, Leningrad, Kiev, Vilnius sau Chișinău au avut ocazia să viziteze capitala noastră, monumentele din București, instituțiile științifice, fabricile și alte realizări ale regimului de democrație populară, alături de pitorescul Valea Prahovei, Orașul lui Stalin, Podul Prieteniei din Giurgiu etc. “26. Nici cetățenii români nu au fost uitați, deoarece în vara anului 1957 se relata că “Muncitorii de la întreprinderile din Brăila, împreună cu familiile lor, au mers să petreacă o zi de odihnă în Deltă, iar un grup mare de cetățeni din București și Giurgiu au făcut o excursie pe Dunăre, vizitând Podul Prieteniei “27. De fapt, la unele unități economice din București, cum ar fi fabricile “Mao Tze Dun”, excursiile la Curtea de Argeș sau la Podul Prieteniei din Giurgiu erau mijloace săptămânale de recompensare a muncitorilor fruntași în producție.Ca o scurtă paranteză, merită menționat faptul că, în iulie 1957, Podul Prieteniei a fost promovat în diverse alte moduri: printr-un rebus publicat într-unul dintre ziarele centrale de circulație națională, intitulat sugestiv “Pe Dunăre “28, dar și prin diverse reportaje sau emisiuni radio și televiziune, inclusiv în limbile minorităților etnice. De exemplu, la 12 mai 1967, la studioul teritorial de radio din Târgu Mureș a fost difuzată în limba maghiară emisiunea Pe patrie – Podul Prieteniei. Încă din 1959, Podul Prieteniei își câștigase deja locul pe lista obiectivelor ONU. Carpați, în cadrul unor circuite de 7 zile, pe anumite rute cu mai multe ramificații, dintre care una lega orașul Giurgiu de Capitală: “Din București, autocarele vor pleca spre Giurgiu, cu vizitarea Podului Prieteniei Româno-Bulgare”, scopul organizației turistice de atunci fiind acela de a “desfășura o amplă acțiune educativă și instructivă în rândul tineretului, prin crearea de prilejuri de cunoaștere a frumuseților patriei noastre, a locurilor de importanță istorică, a monumentelor de arhitectură și naturale “29

Pe această linie au fost vizați elevii și studenții, astfel că în toamna anului 1959 se menționa că 500 de elevi din București au vizitat Muzeul Doftanei și Podul Prieteniei, prin intermediul ONT Carpați30. În 1962, o excursie școlară la Giurgiu a fost descrisă în detaliu într-un raport: “…Gara Progresul din București. Trenul care pleacă în această dimineață spre Giurgiu are niște pasageri neobișnuiți. Aici se îmbarcă în mai multe vagoane împodobite cu ghirlande de copaci și flori. Acești pasageri sunt elevi de la școala secundară nr. 39. Sunt 109 elevi, însoțiți de profesorii lor. Drumul până la Giurgiu a fost unul lung. Acum prietenii noștri sunt oaspeți ai portului. Îmbarcarea pe nava “Retezat” se face rapid, dar nu fără emoții, și începe mult așteptata plimbare pe Dunărea limpede. Căpitanul vasului pare să cunoască dinainte dorințele oaspeților săi. El aduce vasul din ce în ce mai aproape de malul bulgăresc al fluviului, astfel încât, trecând prin portul Ruse, pasagerii să poată privi mai de aproape. Iată că acum schimbă saluturi prietenești cu cei din port. După plimbarea pe Dunăre, am vizitat Podul Prieteniei și orașul Giurgiu. Profesorii au profitat de ocazie pentru a le reaminti elevilor, de data aceasta la fața locului, o serie de lucruri pe care le-au învățat la școală despre Dunăre, orașul Giurgiu și Podul Prieteniei, și despre această parte a țării în general “31.

În mod similar, în 1966, elevii înscriși la Centrul Cultural și Sportiv al Casei de Cultură a Tineretului din cartierul “Nicolae Bălcescu” au făcut “o minunată excursie la Giurgiu, unde au vizitat Podul Prieteniei, orașul și s-au plimbat cu barca pe Dunăre “32.De fapt, excursiile școlare au devenit o constantă până în anii 1980, elevii venind la Giurgiu din toate regiunile țării pentru a vizita podul, portul și pentru a face excursii pe Dunăre, traseul fiind în amonte de portul orașului, iar în aval sensul giratoriu fiind chiar sub Podul Prieteniei. Acestea au fost scurtate și apoi întrerupte la mijlocul anilor 1980, pe fondul unor reduceri bugetare drastice pentru a plăti datoria externă a României.În anul următor, un articol de fond din ziarul Uniunii Tineretului Comunist a făcut apel la cei responsabili pentru dezvoltarea turismului pe Dunăre, indiferent de sezon, dar mai ales între lunile mai și octombrie-noiembrie. Autorul materialului susținea că, având în vedere exigențele populației României, în special a tinerilor, Dunărea nu este exploatată în mod justificat din punct de vedere turistic și chiar sublinia deficiențele flotei turistice și de pasageri din România: “Există cerere! Sunt multe! Nu sunt nave! 11 nave clasice (unele dintre ele centenare), 9 hidrofoare și două nave rapide cu aripi portante. Iată flota de pasageri! Până în 1975, primele vor fi dezmembrate. Hidrofoarele, din cauza defecțiunilor motoarelor, nu pot fi folosite decât pe distanțe scurte, ca să nu mai vorbim de designul după care au fost construite, obligând turiștii să călătorească în hale închise.

În 1966, flota de pasageri era neprofitabilă pentru NAVROM. Nesatisfăcătoare pentru turiști: între Gruia și Cernavofă, o porțiune de peste 500 km, nu exista niciun mijloc de transport pe apă pentru un singur turist în plin sezon estival “33. În același articol, au fost făcute mai multe propuneri pentru stimularea turismului pe Dunăre, Giurgiu și Podul Prieteniei ocupând un loc aparte: “Oltenița și Giurgiu, orașe situate la o distanță de… 60 km de capitală, pot deveni oaze de recreere, odihnă și agrement pentru mulți cetățeni ai Bucureștiului. O noapte pe vapor, o plimbare pe sub Podul Prieteniei, o zi de scăldat în Dunăre, un prânz de pește cu vin de Greaca, pot concura cu răcoarea și ozonarea munților. Numai că inițiativa unei gospodine, eforturile de ingeniozitate, pricepere și îndemânare pot și trebuie să pună în valoare una dintre cele mai mândre frumuseți ale patriei noastre: Dunărea “34.

La rândul său, sportul, încurajat și susținut de autoritățile regimului comunist la nivel de bază, a fost un alt vector de prezentare a Podului Prieteniei în contextul activităților de gen.În iunie 1955, echipele de gimnastică ale Bucureștiului au fost prezente în Bulgaria, iar călătoria de întoarcere acasă a fost relatată sub forma unui jurnal în care a fost menționat și Podul Prieteniei: “23 iunie – Reluăm drumul spre casă de la Ruse, traversând Dunărea pe podul inaugurat acum un an. Impresionanta construcție din beton și oțel sugerează durabilitatea prieteniei dintre popoarele român și bulgar “35.

Doar un an mai târziu, în iunie 1956, Podul Prieteniei a făcut parte din etapa de concurs a celei de-a II-a ediții a “Cursei Prieteniei Româno-Bulgare” la ciclism, care urma să se desfășoare pe traseul Ruse-Giurgiu-București36.Podul peste Dunăre dintre Giurgiu și Ruse a fost martorul unui eveniment foarte important în lumea sportului, și anume intrarea în România a flăcării olimpice, aprinsă, conform tradiției, la Olimpia, în Grecia, în drumul său spre Moscova, gazda Jocurilor Olimpice de vară din 1980. Astfel, la 1 iulie, “la ora 10.00, la Giurgiu, pe Podul Prieteniei, în cadrul unei frumoase ceremonii sportive, ștafeta torței olimpice a fost predată de Iordanka Hristova, purtătoarea ultimului schimb pe teritoriul Bulgariei vecine și prietenă a lui Dumitru Pârvulescu, maestru emerit al sportului, campion olimpic la Roma, în drum spre Moscova, dar după o escală la București “37.

O acțiune similară avusese loc și la 13 august 1972, când flacăra olimpică sosită la Munchen a traversat și ea Podul Prieteniei, venind de la sud de Dunăre38. Înainte de a primi ștafeta olimpică, grupuri de pionieri români și bulgari au aprins pe pod torțele prieteniei româno-bulgare39. La 25 aprilie 1985, Podul Prieteniei a găzduit sosirea în România a participanților la raliul automobilistic internațional “Victoria 40”, organizat cu ocazia împlinirii a 40 de ani de la sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial, la care au participat reprezentanți ai mai multor țări europene și asiatice, majoritatea din lagărul socialist40.

Din 1954, anul inaugurării sale, Podul Prieteniei a fost un simbol puternic al regimului politic din România și a fost promovat cu asiduitate prin diverse mijloace, modalități și contexte. Ca simbol al posibilităților tehnice românești, podul a avut și are în continuare o reală importanță economică și strategică, dar propaganda oficială l-a exploatat în aproape toate modurile, de la știri politice la sport și turism.Vizitele muncitorilor, elevilor și studenților, precum și ale numeroaselor delegații oficiale străine și ale turiștilor străini, au avut ca scop demonstrarea stabilității regimului politic din România și a puterii acestuia de a transforma și moderniza țara, precum și obținerea sprijinului maselor pentru regim.Pe măsură ce anii au trecut și obiectivele simbolice similare s-au înmulțit, Podul Prieteniei și-a pierdut treptat valoarea propagandistică, fără a dispărea însă. Importanța sa a rămas și astăzi, la fel ca la momentul inaugurării, reprezentând una dintre cele mai importante legături între Europa Centrală și de Est și Peninsula Balcanică și Asia, dar mai ales între România și Bulgaria și popoarele acestor țări.Abonat

1 Nicolae Ilinca, Dan Căpățînă, Giurgiu – mic îndreptar turistic, Editura Sport-Turism, București, 1986, p. 91.

2 Muncitori, tehnicieni și ingineri români, distinși cu ordine ale R.P. Bulgaria, în “Scînteia tineretului”, anul X, seria II, nr. 1.649, sîmbătă, 14 august 1954, p. 1.

3 Predarea comenzilor R.P.R. către un grup de ingineri și tehnicieni sovietici, în “Scînteia Tineretului”, anul X, seria II, nr. 1.652, miercuri, 18 august 1954, p. 4.

4 Vizitele delegației sovietice, în “Scînteia Tineretului”, anul X, seria II, nr. 1.658, joi, 26 august 1954, p. 1.

5 V. Negru, I. Maricoiu, Constructorii Podului Mare, în “Scînteia”, an XXIII, nr. 3.006, miercuri, 23 iunie 1954, p. 2.

6. L. Livadariu, M. Ionescu, Magistrala de oțel, în “Scînteia tineretului”, an X, seria II, nr. 1.604, miercuri, 23 iunie 1954, p. 1.

7 S-a stins din viață în aprilie 1972, la București, la două decenii de la începerea construcției podului.

8 Alexandru Lungu, Podul prieteniei, în “Scînteia”, anul XXIII, nr. 3.073, joi, 9 septembrie 1954, p. 2.

9. M. Zonis, Podul Prieteniei împlinește un an, în “Scînteia Tineretului”, an XI, seria II, nr. 1.909, duminică, 19 iunie 1955, p. 1.

10 Ibidem

11 Ștafeta internațională a Festivalului a ajuns în țara noastră, în “Scînteia”, anul XXIV, nr. 3.327, marți, 5 iulie 1955, p. 1.

12 Întâlnirea delegațiilor de femei din R.P. Bulgaria și R.P. R., în “Scînteia”, an XXIV, nr. 3.325, sâmbătă, 2 iulie 1955, p. 1.

13 Vizitele delegațiilor guvernamentale, în “Munca”, an XI, nr. 2.440, joi, 25 august 1955, p. 6.

14 Vizita delegației sovietice, în “Scînteia tineretului”, anul XI, seria II, nr. 1.980, marți, 13 septembrie 1955, p. 2.

15 Vizite ale oaspeților străini în R. P. R. R., în “Munca”, an XI, nr. 2.461, duminică, 18 septembrie 1955, p. 3.

16. Turiști sovietici la Podul Prieteniei, în “Parfumul tinereții”, an XI, seria II, nr. 2.014, sâmbătă, 22 octombrie 1955, p. 3.

17 Oaspeți sovietici la Podul Prieteniei, în “Parfumul tinereții”, anul XII, seria II, nr. 2.178, vineri, 4 mai 1956, p. 3.

18. Vizita tovarășului Otto Grotewohl în R. P. R. R., în “Scînteia tineretului”, anul XII, seria II, nr. 2.266, miercuri, 15 august 1956, p. 1.

19 Întâlnire amicală între delegațiile femeilor din Giurgiu și Ruse, în “Scînteia”, anul XXVI, nr. 3.846, marți, 5 martie 1957, p. 4.

20 Populația rusă i-a primit cu căldură pe oaspeții români, în “Scînteia”, anul XXVI, nr. 3.867, vineri, 29 martie 1957, p. 4.

21 Ibidem.

22 Ștafeta Festivalului, în “Scînteia”, an XXVI, nr. 3.953, marți, 9 iulie 1957, p. 3.

23Festivalul S. S. F. F. R. din Belarus, în “Scînteia Tineretului”, anul XII, seria II, nr. 2.629, marți, 22 octombrie 1957, p. 1. 

24 Ibidem, p. 2.

25 Ing. Gheorghe Ursu, Călătorind prin patria noastră, în “Știință și tehnică”, anul VI, seria II, nr. 3, august, 1954, p. 23.

26 Din activitatea O.N.T. Carpați, în “Sportul popular”, an XII, nr. 2.759, marți, 24 ianuarie 1956, p. 3.

27 Pe Dunăre, la Porțile de Fier, în Deltă, în “Scînteia”, anul XXVI, nr. 3.929, marți, 11 iunie 1957, p. 3.

28 Concurs de joc – rebus, în “Scînteia tineretului”, an XII, serie II, nr. 2.536, miercuri, 3 iulie 1957, p. 3.

29 E. Pitulescu, “Începe sezonul excursiilor…”, în “Scînteia Tineretului”, anul XV, seria II, nr. 3.082, vineri, 10 aprilie 1959, p. 3. 

30 Excursii pentru studenți, în “Scînteia tineretului”, anul XV, seria II, nr. 3.354, vineri, 30 octombrie 1959, p. 1. 

31 Gheorghe Șovu, Frumoasă, bogată ești, patria mea. Jurnal de vacanță, în “Scînteia tineretului”, anul XVIII, seria II, nr. 4.087, joi, 5 iulie 1962, p. 1.

32 Pagini lipsă dintr-o carte atrăgătoare, în “Scînteia Tineretului”, anul XXII, seria II, nr. 5.344, duminică, 24 iulie 1966, p. 2.

33 Viorica Diaconescu, Dunărea, o capodoperă turistică, în “Scînteia tineretului”, anul XXIII, seria II, nr. 5.781, vineri, 22 decembrie 1967, p. 1.

34 Ibidem, p. 2.

35 Echipele de gimnastică bucureștene în R. P. Bulgariei (II), în “Sportul popular”, an XI, nr. 2.645, marți, 28 iunie 1955, p. 3.

36 Trecând podul peste Dunăre, 40 de cicliști bulgari și români se vor întrece într-o cursă care devine o tradiție, în “Scînteia tineretului”, anul XII, seria II, nr. 2.187, marți, 15 mai 1956, p. 4.

37 Flacăra olimpică în România!”, în “Scînteia Tineretului”, anul XXVI, seria II, nr. 9.674, miercuri, 2 iulie 1980, p. 3.

38 A fost stabilit traseul flăcării olimpice pe teritoriul României, în “Sportul popular”, an XXVIII, nr. 7.084, marți, 13 iunie 1972, p. 1.

39 Podul Prieteniei, poarta de intrare a flăcării olimpice, în “Sportul popular”, an XXVIII, nr. 7.144, sâmbătă, 12 august 1972, p. 1.

40 Raliul automobilistic internațional “Victoria 40”, în “Scînteia tineretului”, an XLI, seria II, nr. 11.168, vineri, 26 aprilie 1985, p. 3.

Abonează-te la canalul blogului Podul Prieteniei de pe YouTube, unde sunt publicate mai multe interviuri video şi audio! Blogul mai poate fi urmărit pe Facebook şi TwitterCanalul lui din Telegram este aici

About Author

Leave a Reply

%d blogeri au apreciat: