Vladimir Mitev: Jurnaliștii români își apără numele prin munca lor

Nikoleta Atanasova, Radioul Național Bulgar, 20 octombrie 2023

Jurnalistul Vladimir Mitev, de la secția română a Radioului Național Bulgar, a comentat la emisiunea pentru jurnalism și media Rețeaua, în cadrul programul cultural Hristo Botev al Radioului Național Bulgar, ce se aseamănă și ce se deosebește între mass-media românească și bulgară, precum și ce s-a întâmplat cu redactorul-șef al Gazetei Sporturilor Cătălin Țepelin

Vă mulțumim că ați acceptat să comentați despre mass-media din România și modul în care funcționează în general, în ce fel se aseamănă și în ce fel nu se aseamănă cu cea din Bulgaria. Dar, înainte de a intra în această parte a conversației noastre, vă rog să oferiți mai mult context despre cazul specific care a provocat conversația noastră.

Da. Contextul ar trebui să fie în direcții diferite.

În primul rând, este posibil ca unii dintre ascultătorii noștri să fi avut ocazia să vadă filmul Colectiv. Acesta a fost nominalizat la Oscar și este un documentar care arată, printre altele, succesele jurnalismului de investigație românesc. În acest film, organul de presă care face dezvăluiri majore despre încălcări legate de spitale, dezinfectanți, care au dus la decese, este Gazeta Sporturilor. Același ziar este acum în centrul atenției noastre.

Spun acest lucru pentru că colegii mei de la Libertatea și Gazeta Sporturilor, care se află în aceeași clădire, în același grup media, au încrederea în sine că fac cu adevărat jurnalism, au echipe de investigație. Libertatea este ziarul cu cel mai mare tiraj din România. Și acești oameni au sentimentul că nu pot compromite ceea ce fac ca muncă.

Pe de altă parte, în România, ca și în țara noastră, vin companiile de jocuri de noroc. Ele sunt un mare advertiser. Și, pe lângă asta, se vehiculează cazul în sine că fostul acum redactor-șef Cătălin Țepelin a fost rugată să furnizeze articole legate de afacerile cu jocuri de noroc conducerii, care, în cazul Gazeta Sporturilor, este elvețiano-bulgară, pentru că și firma bulgară Sportal este legată de Gazeta Sporturilor. El a refuzat să furnizeze aceste informații deoarece se pare că a crezut că acestea vor ajunge cumva poate la companiile de jocuri de noroc sau vor fi modificate și pe această bază a apărut acest conflict. Conducerea însăși spune că acuzațiile redacției și ale jurnaliștilor sunt false. La rândul lor, jurnaliștii, redacția și fostul redactor-șef susțin că a existat o tentativă de a interveni în activitățile lor.

Ei bine, asta este pe scurt. Ringier, compania mamă, a declarat că separarea activităților comerciale și editoriale reprezintă o problemă pentru ei înșiși. Nu știu exact ce au pus în asta. Dar, ca jurnalist, credeți că este o problemă faptul că articolele sunt solicitate înainte de a putea fi publicate? Adică, au reacționat corect colegii noștri de acolo, refuzând să furnizeze materialul în avans?

Tind să le iau poziția pe baza a ceea ce știu. Bineînțeles, nu am toate informațiile, dar mi se pare că jurnaliștii știu ce fac, iar într-un organ de presă este normal ca jurnaliștii să aibă un control important asupra politicii editoriale. Probabil că știau ce se va întâmpla dacă vor permite ca unele dintre publicațiile lor să fie verificate, ca să zic așa, de către conducere. Poate că sunt unele lucruri care s-au acumulat de-a lungul anilor. De altfel, chiar directorul editorial al Libertatea, Cătălina Tolontan, a menționat că au mai existat astfel de cazuri în activitatea lor. Deci sunt multe detalii și multe contexte de care trebuie să ținem cont atunci când evaluăm aceste decizii. Dar cred că jurnaliștii știu ce fac. O fac în fiecare zi și sunt conștienți de lucruri.

A fost bine să aud acum câteva momente de la Iulia Roșu că există presiune asupra jurnaliștilor acolo, precum și în Bulgaria. Este clar că există constrângeri economice, politice și tot felul de constrângeri care, la rândul lor, se reflectă asupra modului în care își desfășoară activitatea. Din acest punct de vedere, este evident că sunt similare cu mass-media bulgară. Și în ce fel diferă?

Da, există într-adevăr probleme comune. Inclusiv presa românească însăși semnalează marea problemă că finanțarea partidelor, subvențiile partidelor ajung la presă, adică influența se cumpără. În acest fel, multe instituții media încetează și ele să mai fie critice față de partidele care le finanțează sub o formă sau alta. Dar există, cred eu, unele diferențe.

De exemplu, în România există un jurnalism de investigație mai dezvoltat. Se face doar impresia că pare să existe o cerere și o dorință în societatea însăși de a sprijini jurnaliștii și mass-media care dezvoltă un astfel de jurnalism. Un exemplu este Recorder. Acesta este un mediu pe care poate în viitor l-am putea analiza chiar mai în detaliu cu ascultătorii dumneavoastră. Acest mijloc de informare face investigații destul de serioase. Nu pare să existe nimeni care să aibă protecție pentru aceasta. Și, în același timp, este finanțată de către cititorii săi înșiși, ceea ce îi asigură, probabil, o mai mare independență.

Este interesant. Amintiți-vă ce vreți să spuneți. Nu mă pot abține să nu intervin aici. Au existat și în Bulgaria încercări de jurnalism de investigație, mai mult de una sau două, dar niciunul dintre acești jurnaliști nu are în prezent o difuzare națională, să spunem așa. Cu toții au fost puși la colț. Iar acest lucru nu este în mod clar cazul României. Societatea îi susține. Cum vor face față presiunii? Pentru că niciunui politician nu-i place să fie anchetat. Asta e clar, nu-i așa? Întrebarea este: cine îi protejează pe jurnaliști acolo?

Sentimentul meu este că, într-adevăr, există mai mult sprijin public. Jurnalismul nu este văzut ca o profesie atât de ofensatoare, așa cum mi se pare că este adesea în această țară. Și nu pare să existe atât de multă divizare în această țară, unde mi se pare că mass-media este foarte divizată și polarizată. În linii mari, cine este cu Soros, cine este cu Rusia. Noi înșine, jurnaliștii, ne punem astfel de etichete unii pe alții și ne uităm unii la alții cu cuțitul labe.

Mi se pare că în România sunt mai mulți oameni ca în presă care sunt cumva universal acceptați și respectați. Ei depășesc granițele unui grup sau altul și poate că asta dă și încredere în sine. Cred că atunci când lucrezi ca profesionist și vezi că faci lucrurile într-un mod bun și vezi sprijinul public pentru munca ta, cred că nu ai cum să nu ai mai multă încredere în tine și să îți dorești și mai mult.

Cu puțin timp în urmă, vorbeam cu Nikolai Tuleciki în studio despre diferitele uși ascunse prin care se strecoară încercările, adesea reușite, de a avea o societate divizată în Bulgaria prin tot felul de opinii, inclusiv prin promovarea celor mai evidente prostii. Acest fenomen face obiectul studiului realizat de Nikolai Tuleciki și Ralița Kovaceva, care numesc bullshit zăngănitul de prostii și pe teme serioase, cum ar fi războaiele la care asistăm în prezent. Mă refer la cel din Ucraina și la cel din Gaza. Cum credeți că ar trebui să își apere jurnaliștii, știind că există forțe, hai să le spunem așa în general, deși sună mai degrabă conspirativ, care sunt dispuse să divizeze societatea, cum credeți că ar trebui să își apere jurnaliștii numele, astfel încât această societate să îi respecte și să aibă încredere în ei?

Cred că munca asiduă este primul lucru. Trebuie să fie cât mai exactă și, poate, cât mai onestă posibil. Cred că dacă jurnaliștii sunt sinceri cu cititorii lor, dacă sunt clari cu privire la limitele cunoștințelor lor și, în același timp, au curajul de a pune întrebări incomode sau de a aborda subiecte dificile, asta nu poate decât să câștige încredere și mi se pare că încrederea este principala problemă pentru mulți jurnaliști din regiunea noastră.

Înțeleg că în acest moment intrăm într-un fel de alunecare speculativă. Dar, oricum, există jurnaliști în Bulgaria care au pus în mod cinstit întrebări incomode și ale căror voci nu se aud aproape nicăieri în acest moment. Și acesta este paradoxul și în societate. Comunitatea jurnalistică din Bulgaria nu le-a luat partea. Dar vedem ceva cu totul diferit în România, în ciuda cazurilor SLAPP, care îi forțează pe jurnaliști să se autocenzureze și să se simtă încolțiți și așa mai departe. Știm cum l-au alungat cu aplauze pe redactorul-șef al acelei publicații românești. Întregul consiliu editorial a ieșit și l-a susținut. Asta nu se întâmplă aici. Aceasta este paralela despre care încerc să vorbesc.

Da, mi se pare că în România contează foarte mult doar presa, cel puțin cea care este cumva general acceptată și respectată. Uneori fac corespondențe pentru Radio România. Am cazuri în care o persoană, o cunoștință de-a mea din România, aude ceea ce spun și mă sună ca o formă de reacție, o dorință de a comunica. Și am impresia că într-adevăr mass-media din România are o influență foarte mare asupra societății. Ei au doar o audiență. Nu știu în ce măsură media noastră are o audiență atât de implicată, de angajată, de loială. Cred că societatea noastră, oamenii înșiși, utilizatorii de media, sunt de multe ori stresați, de multe ori au puțin timp, puțină energie pentru a face tot ceea ce au în față ca sarcini. Și acesta este, de asemenea, un fel de element al întregului lucru. Cumva mi se pare că cetățenii români se simt poate mai siguri și mai capabili să aleagă.

Asta a fost interesant. Vom continua cu dumneavoastră și mai departe discuțiile mele despre presa românească. Deocamdată, vă mulțumesc foarte mult. Vladimir Mitev, invitatul și colegul nostru de la secția română a Radioului Național Bulgar. Vă mulțumesc din nou!

Foto:‌ Vladimir Mitev (sursă: Radioul Național Bulgar)

Abonează-te la canalul blogului Podul Prieteniei de pe YouTube, unde sunt publicate mai multe interviuri video şi audio! Blogul mai poate fi urmărit pe Facebook şi Twitter. Canalul lui din Telegram este aici.

About Author