Malgorzata Kulbaczewska-Figat, Cross-border Talks
Prim-ministrul polonez Mateusz Morawiecki vorbește rareori despre alte țări și lideri străini cu atâta admirație cum a vorbit despre România și președintele său Klaus Iohannis pe 28 martie.
– Polonia și România sunt cei mai apropiați aliați ai Americii. Suntem pilonii Pactului Nord-Atlantic în această parte a Europei – a declarat el în cadrul conferinței de presă.
El a adăugat că Iohannis, ca puțini alți lideri europeni, înțelege foarte bine „riscurile din spatele frontierei estice”.
Gazda i-a răspuns reciproc, descriind Polonia ca fiind un aliat de încredere și un prieten de lungă durată al României.
Încă din primele zile ale invaziei rusești în Ucraina, Polonia a canalizat arme și ajutor umanitar către Kiev. Echipamente din alte țări occidentale au fost, de asemenea, trimise prin Polonia către apărătorii ucraineni. Polonia a primit cel mai mare număr de refugiați de război ucraineni și a simplificat procedurile pentru ca aceștia să se stabilească, să găsească locuri de muncă și să primească sprijin social.
Varșovia avea ambiția de a acționa ca principal avocat al aspirațiilor europene ale Ucrainei și ca specialist principal al Uniunii Europene în ceea ce privește Estul (post-sovietic). Astăzi, aceste ambiții merg chiar mai departe.
Polonia ar dori să modeleze politica europeană față de Rusia (tratând regimul lui Putin cu toată severitatea și nepermițând niciun compromis cu Moscova), precum și să co-definească forma și mărimea sprijinului pentru Ucraina. În plus, politica estică a Poloniei nu se rezumă doar la Ucraina, ci și la sprijinul sistematic pentru opoziția belarusă anti-Lukașenko, dublat de așteptarea ca, în cazul victoriei acesteia – greu, totuși, de imaginat în prezent – Polonia să co-creeze direcțiile de transformare economică și politică a Belarusului.
Aspirațiile poloneze combină elemente istorice și contemporane, iar aceste elemente nu se contrazic între ele.
Intenția Statelor Unite, de partea cărora Polonia – indiferent de partidul care se află în prezent la putere – se poziționează fără echivoc și fără rezerve, este de a-și consolida prezența în centrul geografic al Europei, de a bloca Rusia și de a împiedica conceptele (anterioare datei de 24 februarie 2022) de autonomie strategică a „vechii Europe” să devină efectiv o realitate.
Aceste obiective pot fi combinate în mod strălucit cu vechile concepte ale politicii estice a Poloniei – fie că este vorba de prometeism (sprijinirea mișcărilor naționale din cadrul Imperiului Rus pentru a determina slăbirea și, poate, dezintegrarea acestuia), fie că este vorba de doctrina Giedroyc, fie că este vorba de democratizarea Ucrainei și a Belarusului în alianță cu Polonia și împotriva Rusiei nedemocratice.
Cu tot tragismul acestei situații – la urma urmei, există un război real și victime reale în fundal – se poate recunoaște că, după 1989, nu a existat niciodată un moment mai bun pentru Polonia pentru a urmări o astfel de politică estică formulată. Niciodată până acum afirmațiile poloneze potrivit cărora orice acord cu Rusia este nerealizabil și nerealizabil și că Uniunea Europeană ar trebui să caute mai întâi un partener la Kiev nu au fost luate la fel de în serios de politicienii vest-europeni.
Polonia caută să își consolideze poziția mai puternică pe care a dobândit-o în aceste circumstanțe și este firesc ca în acest moment să se îndrepte către țări care par la fel de pro-americane, pro-ucrainene și hotărâte să lupte împotriva Rusiei indiferent de costuri.
Președintele Iohannis, la fel ca politicienii polonezi, dorește să fie unul dintre acei lideri care să co-creeze politica europeană privind Ucraina și să aibă un cuvânt important de spus în NATO. Consolidarea legăturilor cu România pare importantă din încă un punct de vedere. Politicile lui Viktor Orban față de război și față de Rusia înseamnă o rupere a cooperării tradiționale dintre cele două țări din Europa Centrală. ‘Polonezii, ungurii, doi buni prieteni’, care pledau pentru ‘valorile familiei’ și se susțineau reciproc în fața conflictului cu Bruxelles-ul pentru încălcarea statului de drept, nu mai există. Ar fi la fel de lipsit de sens ca Polonia să parieze pe contacte montate cu partidele de extremă dreapta din întreaga Europă înainte de 2022. În afară de Fratelli d’Italia din Italia, aceste formațiuni au puține șanse de a prelua puterea în țările lor în viitorul apropiat, iar unele dintre ele au adoptat poziții ambigue sau chiar deschis pro-ruse în ceea ce privește Ucraina.
Unde să-l căutăm atunci pe noul bun prieten? Privind dinspre Varșovia, Bucureștiul pare un candidat natural.
După cum a remarcat politologul român Ovidiu Vaida într-un interviu acordat Cross-Border Talks, țări precum Franța și Germania, chiar dacă până și elitele lor au recunoscut caracterul greșit al politicilor lor anterioare față de Moscova, nu vor renunța la influența lor în Europa Centrală și de Est după război. Pentru Polonia și alte țări pro-atlantice din regiune, singura șansă de a-și menține poziția pe care au dobândit-o după 24 februarie este de a acționa ca un bloc care, cu sprijinul SUA, ar putea fi o contrapondere la acestea.
– Vrem să fim puternici cu propriile noastre forțe, dar cooperarea noastră ne întărește în mod clar și consolidează această voce într-un mod foarte vizibil
– a declarat Morawiecki la București.
Faptul că cooperarea militară româno-poloneză în cadrul NATO va continua a fost prezentat în timpul vizitei ca ceva ce nu prezintă nici cea mai mică îndoială. Dacă în trecut se întâmpla ca Polonia și România să concureze pentru cine are contacte mai strânse și mai bune cu Washingtonul, acum premierul și președintele și-au demonstrat disponibilitatea de a se trata reciproc ca parteneri egali. Acest lucru se întâmplă, de altfel, fără a afecta prea mult ambițiile istorice și simbolice ale ambelor părți – conceptele poloneze de politică estică au fost întotdeauna preocupate de ținuturile slave estice și de bazinul Mării Baltice, mai degrabă decât de Moldova și de regiunea Mării Negre, unde sunt direcționate interesele românești.
Premierul polonez a apărut la București pentru deschiderea Forumului de afaceri româno-polonez, iar declarațiile făcute în timpul vizitei pe teme economice sună chiar mai ambițioase decât cele pe teme militare.
Klaus Iohannis a amintit că „Polonia este unul dintre cei mai mari parteneri comerciali ai României în regiune. În 2022, comerțul bilateral a atins un nivel record de aproape 11 miliarde de euro”.
Morawiecki a recunoscut anume că, după 25 de ani, Polonia și România au înțeles că „este mai bine să cooperezi decât să te lași jucat de cei mai puternici”.
Cuvinte similare au fost rostite apoi în timpul discuțiilor lui Morawiecki cu premierul Nicolae Ciuca.
Premierul polonez a recunoscut astfel că modelul de dezvoltare al întregii Europe de Est post-socialiste, bazat pe competiția cu costuri scăzute ale forței de muncă și pe atragerea de investitori străini, s-a dovedit a fi un drum spre nicăieri. Țările din regiune atrag investiții prin competiție între ele, iar regiunea în ansamblu nu poate ieși din capcana periferiei. Iar în cele din urmă – așa cum se întâmplă deja în Polonia – investitorii achiziționați pleacă oricum, atunci când veniturile primite nu mai corespund așteptărilor lor.
Dacă războiul din Ucraina se termină, iar autoritățile de la Kiev adoptă un curs neoliberal de reconstrucție (ceea ce pare total probabil în acest moment), exodul în masă al investitorilor din Europa Centrală și de Est către Nipru este o amenințare și mai reală. Declarațiile premierului polonez sună ca o invitație de a căuta împreună alte oportunități de dezvoltare în cadrul cooperării reciproce, ceea ce este demn de remarcat.
Cu toate acestea, care ar putea fi aceste oportunități rămâne o întrebare separată – cooperarea propusă de Morawiecki, bazată pe sprijinirea întreprinderilor mici și mijlocii (adică pe încurajarea creșterii capitalului național dispersat), este o alternativă moderat de captivantă. Scenariile urmărite cu mai mult elan – inclusiv investiții mari ale statului în sectoare cheie ale economiei – ar necesita, printre altele, ajustări ale sistemelor fiscale polonez și românesc, îndepărtându-se de credința în puterea miraculoasă a impozitelor scăzute. Aceasta ar fi o adevărată descoperire.
În mod cert, va fi mai ușor pentru Polonia și România să urmărească obiectivele de cooperare militară subliniate în timpul vizitei.
Pentru că, deși există cercuri și voci în ambele țări care nu agreează cursul euroatlantic, puternic pro-american și puternic pro-ucrainean, aceasta este încă o minoritate (în cazul Poloniei, o minoritate foarte mică) a opiniei publice. În România, existența unor prejudecăți antiucrainene (sau antislave) în societate nu a împiedicat adoptarea unui astfel de curs de politică externă, iar în Polonia, bagajul dificil al unei istorii comune cu ucrainenii nu zădărnicește nici el solidaritatea cu un vecin în dificultate. Dacă ambele țări ar decide să conteste serios, chiar și parțial, ipotezele politicii economice neoliberale și post-socialiste din regiune, s-ar confrunta cu o provocare mult mai mare.
Foto: Mateusz Morawiecki și Klaus Iohannis în timpul conferinței de presă comune/ foto: Biroul Primului Ministru polonez
Abonează-te la canalul blogului Podul Prieteniei de pe YouTube, unde sunt publicate mai multe interviuri video şi audio! Blogul mai poate fi urmărit pe Facebook şi Twitter. Canalul lui din Telegram este aici, iar aici este contul de la Substack.
About Author
Descoperă mai multe la Podul Prieteniei
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.
