Vladimir Mitev, Malgorzata Kulbaczewska-Figat
Stephanie Roth – strategul din spatele campaniei împotriva proiectului de exploatare a aurului de la Roșia Montană din România – este invitată în acest episod al emisiunii Cross-border Talks. Ea vorbește despre propria istorie în lupta pentru protejarea naturii și a oamenilor de la Roșia Montană, despre strategia mișcării de protejare a acesteia, despre ce s-a realizat și ce urmează. Stephanie Roth are dublă cetățenie, elvețiană și franceză, și este jurnalistă și activistă pe probleme sociale și de mediu de zeci de ani.
Roșia Montană este un proiect minier de exploatare a aurului și argintului. Proiectul este situat în județul Alba din România și a fost demarat în 1995. Acesta este controlat de Roșia Montană Gold Corporation (RMGC). 80,69% din companie este deținută de compania canadiană Gabriel Resources, ai cărei acționari sunt miliardari americani. 19,31% din RMGC este deținută de statul român prin intermediul companiei de stat Minvest. Gabriel Resources controlează RMGC prin intermediul unei rețele de subcompaniile din jurisdicții offshore – Barbados, Jersey, Olanda. Gabriel Resources are sediul central în Canada, pentru că are cele mai bune legi pentru companiile miniere internaționale, după cum a dezvăluit jurnalistul Mihai Goțiu în cartea sa „Afacerea Roșia Montană” (2013). În carte se explică faptul că taxele din Barbados sunt foarte mici. Pe insula Jersey, nu există taxe pe tranzacții. Potrivit lui Goțiu, Olanda are cele mai bune legi pentru investitorii în licitațiile corporative.
Investitorii de la „Roșia Montană” au vrut să folosească cianură pentru a extrage aurul. Potrivit susținătorilor proiectului, ar fi fost create 3.600 de locuri de muncă. După semnarea contractului cu investitorii, statul român urma să primească 6% din valoarea aurului și argintului extras – în numerar sau în natură. Susținătorii proiectului au estimat că, dacă aurul ar fi costat 1.200 de dolari pe uncia troy, statul român ar fi primit 2,3 miliarde de dolari pe durata de viață a minei.
Proiectul a fost cunoscut pentru contractele de stat obscure, la nivel înalt, a provocat nemulțumirea ecologiștilor din cauza tehnologiei cu cianură folosită, iar naționaliștii erau, de asemenea, nemulțumiți de faptul că bogăția națională era vândută ieftin străinilor. Și alte grupuri sociale au luat parte la lupta pentru diverse interese în legătură cu „Roșia Montană”. Mii de români au protestat ani de zile împotriva proiectului. Punctul culminant al protestelor a fost în toamna anului 2013, după care dezvoltarea proiectului a fost oprită. La începutul anului 2015, mulți dintre angajații RMGC au fost concediați. În iulie 2015, investitorul a lansat un proces de arbitraj internațional la Washington, după ce a declarat că nu a ajuns la un acord cu statul român.
La începutul lunii martie 2024, s-a încheiat arbitrajul internațional și s-a decis că statul român nu trebuie să plătească despăgubiri pentru oprirea proiectului de exploatare a aurului. Un factor important în această decizie a fost opoziția populară față de proiectul de exploatare a aurului. Stephanie Roth a fost strategul din spatele campaniei care a salvat zona Roșia Montană de la distrugerea inevitabilă.
Vladimir Mitev: Bine ați venit la o altă discuție transfrontalieră, în care ne vom concentra pe un caz foarte curios al unui proiect de mină de aur din România care a stârnit multă pasiune de-a lungul anilor. La un moment dat, protestul împotriva acestui proiect de mină de aur a fost numit protestul unei generații sau a dus la proiectul politic al unei generații. Mă refer la proiectul minei de aur de la Roșia Montană. În martie 2024, o curte de arbitraj din SUA a decis că statul român nu trebuie să plătească despăgubiri pentru faptul că, practic, a oprit implementarea concesiunii pentru exploatarea aurului de la Roșia Montană.
Astăzi vom sta de vorbă cu o persoană care este foarte admirată de toți activiștii protestelor de la Roșia Montană. Este vorba despre Stephanie Roth, o jurnalistă și activistă de mediu elvețiano-franceză, care este implicată în mișcarea de la Roșia Montană încă din 2002. Ea a fost implicată în strategia și tactica mișcării. Stephanie, ne bucurăm să te avem aici. Îi voi da acum cuvântul colegului meu care va adresa prima întrebare.
Malgorzata Kulbaczewska-Figat: Da. Înainte de prima întrebare, aș dori să îi mulțumesc din nou lui Stephanie pentru că este alături de noi. Și aș dori să vă întreb despre prima dumneavoastră reacție, o primă reacție foarte spontană, atunci când ați auzit că instanța de arbitraj a decis că nu există nicio despăgubire de plătit de către România. Cum v-ați simțit? La ce v-ați gândit?
Stephanie Roth: Bună ziua tuturor și vă mulțumesc că m-ați primit astăzi aici.
Ei bine, în momentul în care am primit rezultatele, a fost o mare ușurare. O ușurare incredibilă. Vreau să spun, era atât de greu ceea ce era pe umerii noștri. Cu doar câteva zile, câteva ore înainte de anunțarea verdictului, mass-media românească și statul român au continuat o campanie de propagandă pe care au început-o la 1 februarie 2024, spunând că România va pierde procesul și că România ar putea fi nevoită să plătească 6,7 milioane de dolari ca despăgubiri. Și a fost o campanie foarte agresivă organizată de statul român, care intră în campanie electorală. Și ne-au arătat cu degetul spre noi, bineînțeles, spunând că activiștii sunt vinovați și că activiștii ar trebui să plătească. Au arătat cu degetul spre momentul în care Roșia Montană a fost nominalizată ca sit al Patrimoniului Mondial UNESCO și au spus că politicienii care au susținut acest lucru sunt corupți și răi. Și asta ca să înțelegeți contextul din săptămânile sau orele de după premiere. Așa că a fost o ușurare uriașă.
Este o decizie dulce-amară pentru noi. Ne-am luptat timp de opt ani în instanțe, în curțile de arbitraj. Am depus trei memorii la curtea de arbitraj, în calitate de amicus curiae. Am depus trei dintre ele. Iar procesul în instanță a durat opt ani. Instanțele românești anulaseră deja mina de aur și procedura de licențiere. Și acum, timp de opt ani, suferința oamenilor din Roșia Montană a continuat până când curtea privată de arbitraj a luat o decizie. Așa că, desigur, suntem încântați că România nu va trebui să plătească despăgubiri. Dar este o decizie dulce-amară, pentru că, cu siguranță, Roșia Montană nu ar fi trebuit să aștepte opt ani pentru a începe să ducă o viață normală și demnă. A fost o ușurare și un sentiment dulce-amărui.
Dacă am putea să ne întoarcem la începutul acestei povești, care era miza? Cum arăta proiectul minier atunci când a fost prezentat pentru prima dată și de ce era atât de important să fie oprit?
În aprilie 2002, am vizitat pentru prima dată Roșia Montană. Pe atunci eram jurnalist. Am vizitat locul și am vorbit cu localnicii și cu inginerii. Cu toții lucraseră într-o mină din apropiere, erau experți în minerit și mi-au arătat mina. Era proiectată pentru a aduce profit maxim pentru companie. Iar proiectul minier propunea utilizarea unor cantități uriașe de cianură toxică pentru a separa aurul din minereu.
Dacă vă amintiți, în anul 2000 a avut loc un accident uriaș în România, la Baia Mare, unde cianura s-a scurs în mediul înconjurător. Acesta a ucis tone de pești și a decimat mijloacele de trai ale pescarilor. A poluat Dunărea până în Ungaria și în țările învecinate. Acest lucru se întâmplase în România cu doar câțiva ani mai devreme. Compania care administra Baia Mare a dat faliment și a plecat peste noapte.
Compania Roșia Montană a existat doar pentru mina de aur de la Roșia Montană. Nu mai făcuseră niciodată o mină înainte și nu aveau nicio experiență în minerit în altă parte în lume. Au vrut să construiască cea mai mare mină de aur în aer liber din Europa la Roșia Montană fără nicio experiență. Și au vrut să folosească cantități uriașe de cianură.
Din punct de vedere tehnic, pentru a dezvolta mina, a trebuit să relocheze populația locală care trăiește acolo. Aceștia sunt fermieri. Ei obțin un venit mult mai stabil de pe urma pământului lor decât dacă ar lucra pentru o companie. Ei au vrut să rămână și să își lucreze pământul. Nu au vrut să plece. Guvernul i-a abandonat și a vrut să îi exproprieze. Și cred că acesta a fost un preț foarte mare de plătit. De asemenea, pentru a construi mina, ar fi trebuit să taie toți copacii. Sunt multe păduri în jurul Roșiei Montane. Ar fi trebuit să taie toate pădurile. Au vrut să devieze două râuri, ceea ce contravine Directivei-cadru privind apa a UE.
De asemenea, la Roșia Montană se extrage aur încă de pe vremea romanilor. Acestea au lăsat o mulțime de moșteniri arheologice. Acesta este unic în lume. Avem kilometri de tuneluri în munți care datează din epoca romană. Avem, de asemenea, temple și cimitire din perioada romană. Ei ar fi distrus toate acestea, deoarece aurul era exact acolo unde trăiesc oamenii, unde aveți artefactele arheologice, unde aveți râul și natura. Ar fi trebuit să ia toate acestea pentru a crea cratere uriașe, cu o lățime și o adâncime de câțiva kilometri.
Aceștia doreau să excaveze 13 milioane de tone de rocă pe an. Este o cantitate uriașă, 13 milioane de tone. Nu știu câți elefanți ar însemna asta. Nu știu, milioane de elefanți. Au vrut să folosească cianură în fiecare zi. Au vrut să folosească cantități uriașe de cianură. Este foarte riscant. Așa că mi s-a părut un preț foarte mare de plătit. De aceea a fost atât de important să oprim proiectul în numele oamenilor, al naturii și al patrimoniului. Și împotriva lăcomiei.
Ați spus „împotriva lăcomiei”. Și știm că proiectul a fost oprit din cauza protestelor în masă care au avut loc. Dacă au existat proteste, înseamnă că proiectul a avut de fapt susținători în rândul elitelor politice românești de la acea vreme. Așadar, dacă întregul proiect minier era atât de dăunător pentru natură și, de asemenea, pentru patrimoniul istoric al României, de ce ar fi dorit cineva să îl susțină?
Ei bine, în primul rând, știți, România este cunoscută pentru corupție. Aș spune că așa a fost și la Roșia Montană. De exemplu, în 2010, Ministerul Culturii a semnat un contract cu Gabriel Resources. Și au vrut 70 de milioane de dolari de la Gabriel Resources, iar în schimbul celor 70 de milioane de dolari, le-ar fi dat toate autorizațiile pentru Roșia Montană pe care altfel nu le-ar fi putut obține conform legii. Bine, deci ăsta este primul lucru.
Al doilea lucru este că la Roșia Montană am avut o companie numită Roșia Montană Gold Corporation, care este un joint venture între statul român, care deține puțin sub 20%, și Gabriel Resources, care deține restul. Și astfel, ceea ce se întâmplă deseori este că atunci când companiile miniere vin într-o țară și vor să construiască un proiect mare și știu că probabil vor fi niște rahaturi. Ceea ce au tendința de a face este să facă o asociere în participațiune cu un guvern, pentru că astfel guvernul obține toate permisele pentru ei și toate lucrurile și speră că pot ține totul sub tăcere, astfel încât oamenii să nu audă de mină. Încearcă să facă totul rapid, pe sub masă, între stat și companie. Și apoi, și numai atunci, când mina are undă verde, spun oamenilor adevărul. Dar până atunci este prea târziu. Așa a fost cazul la Roșia Montană. A fost multă corupție. Și a existat această societate mixtă. Asta însemna că guvernul român a declarat Gabriel Resources partener strategic. Și de aceea fiecare autoritate își pune automat ștampila pe fiecare autorizație, fără să se gândească. Asta s-a întâmplat.
Ceea ce ați făcut dumneavoastră și echipa dumneavoastră, sau colaboratorii dumneavoastră, a fost o campanie majoră. Aș dori să ne spuneți mai multe despre tacticile și strategia campaniei, cu cine v-ați consultat și în ce fel a avut succes. Care au fost succesele sau marile realizări ale acestei campanii?
Vă mulțumesc pentru întrebare. Ei bine, campania pentru salvarea Roșia Montană a fost cea mai mare campanie socială din România începând cu anul 2002. Roșia Montană a fost revoluția timpului nostru și a inspirat o mulțime de tineri și bătrâni din România. Iar acum au tendința de a ieși în stradă și de a începe demonstrații mult mai des. Dar nu era așa înainte de Roșia Montană. Și astfel, Roșia Montană a organizat multe acțiuni și multe demonstrații între 2002 și 2013, iar acestea au fost întotdeauna cele mai mari din vremea lor.
Deci, cum a început totul? Foarte simplu. M-am mutat la Roșia Montană în 2002 pentru că fermierii locali m-au rugat să vin să îi ajut în campania lor. Erau ocupați cu îngrijirea terenurilor lor și nu puteau să stea în fața unui calculator, să verifice prețul acțiunilor și să facă strategii. Așa că m-am mutat la Roșia Montană în 2002 și am fost foarte norocos pentru că am întâlnit o fată minunată pe nume Ștefania. Era o studentă din Cluj și a vrut și ea să vină să mă ajute. Și așa ne-am mutat amândoi într-o casă în Roșia Montană și am început să facem strategii.
La început, nu a existat nimic în afară de opoziția locală – cel mai important ingredient. Și astfel a trebuit să ne construim, ca să spunem așa, parteneriatul nostru, raza noastră de acțiune strategică. Și astfel a trebuit să găsim parteneri strategici. Așadar, problemele proiectului Global Resources erau de mediu, cianura și distrugerea pădurilor, a terenurilor, a râurilor: ecosistemele. Au fost sociale, din cauza relocării forțate a oamenilor. Au fost economice, pentru că costul real al minei este o pierdere pentru România și nu un câștig.Au fost culturale, din cauza distrugerii patrimoniului cultural unic de la Roșia Montană.
Acestea au fost marile probleme. Așa că am început să construim parteneriate cu experți în toate aceste domenii. Astfel, în ceea ce privește mediul înconjurător, am abordat Greenpeace Europa Centrală și de Est. Și astfel Greenpeace Europa Centrală și de Est a venit la Roșia Montană în 2002. Și au devenit unul dintre cei mai apropiați prieteni și prieteni ai noștri. De asemenea, ei sunt acum partenerii noștri în cazul de la Tribunalul de la Washington. Deci asta a fost partea de mediu.
Apoi ne-am uitat la partea arheologică sau culturală. Așa că am mers în Ungaria, unde există ICOMOS. ICOMOS România nu era atât de puternică la acea vreme sau nu îi cunoșteam. Așa că ne-am dus la ICOMOS Ungaria. Dar, din fericire, în orașul Cluj existau și arheologi extraordinari și profesori ca profesorul Piso și alții și, ăăă, și ei erau împotriva proiectului. Și astfel ne-au ajutat și ei. S-au alăturat campaniei noastre.
Și apoi, pentru argumentul economic, am mers la București. Am lucrat cu ASE (Academia de Științe Economice), care este foarte puternică în domeniul economic. Și apoi au făcut evaluări ale costului real al minei. Astfel, am construit argumentele și am construit cazul pentru Montana, astfel încât cetățenii obișnuiți să poată înțelege diferitele aspecte.
În calitate de cetățeni, nu gândim într-un singur fel. Avem multe lucruri care ne interesează în același timp. Am vrut cu adevărat să construim argumente pe care toată lumea să le înțeleagă. Fie că ești interesat de mediu, fie că ești interesat de cultură și toate acestea împreună. Și atunci am creat un site, iar apoi am început să facem cereri de acces la informații la primăria locală din Roșia Montană.
Am vrut să avem acces la toate documentele referitoare la contract. La tot ceea ce s-a întâmplat, pentru a putea înțelege mai bine cazul. Iar în acele vremuri, României nu-i plăcea să-ți dea acces la documente. Așa că de multe ori a trebuit să mergem în instanță pentru a avea acces la acele documente, dar am fost incredibil de norocoși. Și asta a fost doamna care se mutase cu mine, Ștefania Simion, care este un geniu juridic. Nu există nimeni la fel de inteligent ca ea. Și astfel, Ștefania a înființat departamentul nostru juridic. Ea a fost cea care s-a ocupat de… să se ocupe de toate aceste aspecte juridice. Și ceea ce s-a întâmplat a fost că am început să protestăm pe străzile din București și așa mai departe, iar după un timp ne-am dat seama că guvernul ne bătea pe spate și ne spunea: „Vă mulțumesc foarte mult că ați venit, dar de fapt, la revedere”. Am văzut că nu era nicio schimbare.
Am văzut că trebuie să facem alte lucruri. Guvernul român a vrut să dezvolte cea mai mare mină de aur din Europa. Așa că vă puteți imagina că aveți nevoie de o mulțime de autorizații, nu doar de autorizații de mediu, ci și de autorizații arheologice, de autorizații de electricitate, de autorizații de apă, de toate autorizațiile din lume. Și când autoritățile, care erau la fel de corupte ca și Gabriel Resources, au ștampilat toate permisele, prietena mea Ștefania i-a dat în judecată și i-a dat în judecată. A fost foarte bună și a anulat toate permisele. Și asta a fost cea mai mare problemă pentru Gabriel Resources, pentru că ei au vrut să înceapă exploatarea aurului în 2003, iar în 2004, 2005, 2006, 2007, nu s-a săpat nici un nenorocit de aur. Asta pentru că noi i-am oprit în instanță. Prietena mea Ștefania a făcut toată treaba. A avut mult succes și a reușit să oprească Gabriel Resources Gold Corporation în instanță.
În același timp, am continuat să protestăm. Ne-am dus la ambasada Canadei, deoarece era o companie minieră canadiană cea care făcea toate aceste lucruri. A existat o mare presiune politică, deoarece aceasta urma să fie cea mai mare mină din Europa. Erau mulți bani implicați. Gabriel Resources făcea presiuni asupra guvernului. Ambasadorul canadian făcea presiuni asupra guvernului, intra și ieșea din ședințele de guvern, strigând și spunând că, dacă nu obținem mina în România, investitorii canadieni vor părăsi România, amenințând cu scandaluri diplomatice.
Și astfel, în 2010-2011, în timp ce se desfășura evaluarea impactului asupra mediului, Gabriel Resources s-a dus la guvernul român și a spus: „Bine, vrem nenorocita de mină și trebuie să vă mișcați fundul. Iar guvernul român a spus: „Ei bine, ne pare rău, nu vă putem da autorizația pentru mină, deoarece proiectul dumneavoastră încalcă Directiva-cadru privind apa a UE și, de asemenea, încalcă mai multe legi românești privind patrimoniul”. Și nu putem expropria oameni pentru un proiect comercial.” Așa că au decis să declare că proiectul era de interes național prioritar. Pentru că, dacă declarați că ceva este de interes național superior, cum ar fi autostrăzile, atunci nu mai aveți nevoie de niciun permis de mediu. Poți pur și simplu să o faci.
Iar în 2013, Victor Ponta, premierul de atunci, a prezentat un proiect de lege prin care Roșia Montană era declarată de interes național. Și astfel puteam să-i expropriem pe localnici. Puteau să distrugă patrimoniul arheologic și puteau să ocolească Directiva-cadru a UE privind apa. Așa că oamenii au ieșit în stradă, pentru că era o lege făcută pentru o singură companie – Gabriel Resources – și legile se fac fie pentru toată lumea, fie pentru nimeni. Oamenii erau foarte furioși. Și au ieșit în stradă. Mulți dintre ei veniseră la Roșia Montană pentru Festivalul FânFest.
Acești zece ani au trecut foarte repede pentru că în fiecare an, începând cu 2004, organizam la Roșia Montană un mare festival de muzică și un eveniment numit Fân Fest pentru ca tinerii să vină la Roșia Montană și să vadă acest loc frumos. Și astfel sute și mii de oameni au venit și au văzut acest loc frumos și s-au îndrăgostit de el. Și când în 2013, când s-a propus legea specială, au ieșit în stradă și au ieșit să își apere prietenii din Roșia Montană și să apere locul pe care îl iubeau atât de mult venind aici vara.
A fost cu adevărat uimitor când, în 2013, tipuri foarte diferite de oameni s-au adunat pentru a protesta în numele Roșia Montană. Ați avut oameni de tipul ONG-urilor. I-ați avut pe ecologiști. Îndrăznesc să spun că ați avut chiar și patrioți, naționaliști români, care erau cumva sceptici față de capitalul străin. Și chiar au fost protestele unei generații, cum se spune. Cred că este corect să spunem că partidul care a apărut mai târziu, numit Uniunea Salvați România, s-a născut ca un fel de continuare a acelor proteste, pentru că în timpul acelor proteste oamenii se adunau și discutau și căutau o anumită schimbare, să spunem. Așadar, aș vrea să vă întreb și despre asta – cum apreciați moștenirea protestelor de la Roșia Montană din ultimii zece ani? Care este această moștenire? Ce au schimbat protestele de la Roșia Montană pentru România?
Ei bine, mă simt foarte inconfortabil să răspund la această întrebare pentru că nu sunt româncă. Cred că numai un român poate să vă spună cât de importante au fost protestele pentru ei. Dar pot să vă spun, ca luptătoare și ca femeie și ca persoană care a trăit la Roșia Montană timp de zece ani, într-o perioadă în care realitatea era că se purta un război, pentru că trebuie să vă imaginați că firma încerca să îi facă pe toți să plece și îi punea pe frate contra frate și pe soră contra soră pentru a-și lua pământul. A fost un adevărat război atunci când am trăit la Roșia Montană. Nu e nicio exagerare.
Ca femeie, ca militant și ca persoană care a trăit alături de localnicii din Montana, solidaritatea, perseverența și încăpățânarea oamenilor din atât de multe sectoare ale României de a veni în ajutor sau de a sprijini lupta localnicilor sunt unele dintre cele mai frumoase momente din viața mea. Acești oameni sunt o mare sursă de inspirație pentru mine. Dacă am reușit să lupt sau să continui după atâta timp, până la verdictul de vinerea trecută, este pentru că încă mai văd în fața mea toate acele chipuri frumoase care au crezut în Roșia Montană, care s-au încăpățânat și și-au asumat riscuri și au ieșit în stradă, s-au unit și au salvat Roșia Montană.
Ați menționat că au fost momente foarte emoționante pentru dumneavoastră. Aș dori să încheiem episodul nostru despre povestea Roșia Montană întrebându-vă ce urmează în viața dumneavoastră de militant, de activist, de luptător pentru schimbare. Te-ai implicat nu doar în Roșia Montană, ci și în alte proiecte sau lupte din România. Și ai fost și un protestatar care a coordonat lupta împotriva TTIP, acest acord de liber schimb, chiar la nivel european. Am senzația că aveți în sânge instinctul de a lupta pentru problemele sociale. Ce urmează pentru tine, acum că Roșia Montană pare să fi rămas în urmă?
Este o întrebare foarte, foarte frumoasă. Pe plan personal: când eram tânăr, îmi doream să mă mut la Roșia și să îmbătrânesc acolo. Vreau ca toți prietenii mei să își găsească un cămin acolo. Vreau ca toți prietenii mei și toți cei care au ajutat vreodată Roșia Montană, dacă au nevoie de o casă, să aibă și ei o casă acolo. Așa că asta am de gând să fac acum. O să găsesc o casă în Roșia Montană, pentru că sper că vor fi multe case de vânzare acum că proiectul a fost abandonat, și o să cumpăr o casă și poate încă una lângă ea. O voi deschide activiștilor și prietenilor care au nevoie de momente de odihnă, de prieteni buni sau de adăpost. Vreau să locuiesc la Roșia Montană până la sfârșitul zilelor mele, care sper să fie mulți ani. Iar între timp, vreau să ajut la reconstrucția Roșia Montană, pentru că Gabriel Resources a depopulat zona. Au cumpărat o mulțime de case, care sunt monumente, dar le-au lăsat să se dărâme. Așa că acum vrem să refacem Roșia Montană și să facem locul accesibil pentru foarte mulți turiști. Roșia Montană este acum inclusă în Patrimoniul Mondial UNESCO. Așa că sperăm că acest lucru va aduce o mulțime de oaspeți. Și cred că patrimoniul, oamenii și natura sunt adevăratul aur al Roșiei Montane. Și sper că mulți oameni, inclusiv dumneavoastră, vor veni să ne viziteze. Și dacă veți aștepta până când voi avea o casă, veți avea un pat, veți avea o masă. Veți avea mâncare. Și vom trăi și vom sărbători viața. Și dacă între timp vor exista bătălii care merită să fie duse și dacă mai am energie în mine, atunci voi încerca să sprijin orice alte bătălii care au nevoie de ajutor. Așa văd eu lucrurile. Aceasta este viziunea mea.
Este un mesaj frumos de solidaritate și de laudă a vieții și mă bucur foarte mult că vom avea aceste cuvinte în cadrul podcastului Cross-Border Talks. Chiar vă doresc mulți ani la Roșia Montană, în România. Vă doresc să vedeți că Roșia Montană înflorește din nou. Vă doresc să vedeți tot ce este frumos și care a fost distrus, să fie restaurat și să fie văzut de oameni din toată lumea. Și sunt sigur că într-o zi printre acești vizitatori ne vom număra și pe mine și pe Vladimir.
Vă mulțumim că sunteți alături de noi astăzi. Mulțumesc tuturor celor care au ascultat această discuție transfrontalieră. Vreau doar să vă reamintesc că puteți viziona și asculta discuțiile transfrontaliere pe YouTube, SoundCloud, Spotify și alte platforme sociale și, de asemenea, vă puteți abona direct pe site-ul nostru, astfel încât să nu pierdeți niciodată noile versiuni. Stephanie Roth, o activistă care a ajutat la salvarea Roșia Montană și a organizat unul dintre cele mai mari exemple de solidaritate din România și din Balcani din ultimele decenii, este invitata noastră de astăzi. Vă mulțumim și ne revedem.
Foto: (sursă: Cross-border Talks)
Abonează-te la canalul blogului Podul Prieteniei de pe YouTube, unde sunt publicate mai multe interviuri video şi audio! Blogul mai poate fi urmărit pe Facebook şi Twitter. Canalul lui din Telegram este aici.
About Author
Descoperă mai multe la Podul Prieteniei
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.
