Adela Greceanu, Radio România Cultural, 24 februarie 2024
Paula Erizanu a fost editor de cultură al The Calvert Journal între 2019-2022. Lucrările ei au apărut, de asemenea, în The Guardian, London Review of Books, CNN, Aeon, Dazed, The Architectural Review și alte publicații. Erizanu și-a luat licența în Istorie cu predare în limba engleză și Istoria artei la New College of the Humanities din Londra, iar masteratul în jurnalism de revistă la City University London. A publicat o carte despre protestele din 2009 din Moldova, ”Aceasta este Prima mea Revoluție. Furați-o” (Cartier, 2010, ediție trilingvă), o culegere de poezie, ”Ai Grijă de Tine” (Charmides, 2015, română), și a coordonat antologia în trei părți ”Un Secol de Poezie Românească Scrisă de Femei” (Cartier, 2019, 2020, română), împreună cu Alina Purcaru. În 2019, a fost nominalizată la premiul Words by Women ca jurnalistă de cultură a anului în Marea Britanie. Romanul ei de debut, ”Ard Pădurile”, o relatare istorică ficționalizată a vieților primelor feministe sovietice Alexandra Kollontai și Inessa Armand, a fost publicat în limba română în 2021. Cartea i-a adus lui Erizanu titlul de Tânărul scriitor al anului 2021 în cadrul Galei Tinerilor Scriitori din București. De asemenea, a fost preselectată la Premiul Sofia Nădejde din România și la Festival du Premier Roman din Chambery, Franța. O puteți urmări pe Twitter aici.
Transcierea/preluarea aceasta a fost realizată cu acordul doamnei Greceanu, iar titlul interviului a fost modificat de către Podul Prieteniei.
Adela Greceanu: Bine v-am găsit! Eu sunt Adela Greceanu și invitata mea este în această seară scriitoarea și jurnalista Paula Erizanu. Bine ai venit la Radio România Cultural.
Paula Erizanu: Bine te-am găsit, Adela!
Paula Erizanu a venit de la Chișinău pentru a participa la Festivalul Internațional de Literatură de la Odesa, care de doi ani, din cauza războiului, a devenit un proiect itinerant. Anul trecut s-a ținut la Batumi, în Georgia, iar anul acesta se desfășoară la București. Paula Erizanu a publicat până acum trei cărți, un volum de nonficțiune Aceasta e prima mea revoluție, Furați mi-o, la Editura Cartier, un jurnal al protestelor din Republica Moldova din 2009, un volum de poezie Ai Grijă de Tine, la Editura Charmides și romanul Ard Pădile, apărut la Cartier. A coordonat, împreună cu Alina Purcaru, antologia în trei volume Un Secol de Poezie Română scrisă de femei, apărută la Editura Cartier. A lucrat la Londra ca jurnalistă, a fost editor cultural pentru The Calvert Journal și a colaborat cu The Guardian, BBC, Financial Times, London Review of Books.
Paula Erizanu, am pomenit deja patru orașe din regiunea noastră Chișinău, Odesa, Batumi, București. De doi ani, de când a început invazia pe scară largă a Rusiei în Ucraina, am devenit mult mai atenți la ce se întâmplă aici, în Est, în zone care de fapt sunt mult mai aproape de noi și geografic, dar și cultural și geopolitic decât cele din Vestul la care ne tot raportăm de zeci de ani. Care crezi că vor fi efectele pe termen lung ale acestui interes pentru ce se întâmplă acum în Est?
Nu am venit aici în calitate de prezicătoare, dar mă bucură această schimbare, această apariție a interesului pentru zona noastră, inclusiv în zona noastră. De fapt, interesul României, de exemplu, pentru Ucraina, a început odată cu interesul Statelor Unite ale Americii pentru Ucraina. Deci, deși România și Ucraina au fost vecine de atâta timp, sunt vecine de atâta timp. Uite că a trebuit să înceapă să se cunoască reciproc în această criză în care nu mai putea fi ocolită această alăturare. Ororile care se întâmplă astăzi în Ucraina, în marea invazie a Rusiei, au și o parte. Au dat naștere și unor oportunități, și anume oportunitatea de a cunoaște cultura ucraineană, o cultură care nu prea a fost înțeleasă și cunoscută nici în interiorul Ucrainei din cauza dominației ruse asupra Ucrainei până în 2014. Era parte din identitatea ucraineană., dar în vestul Ucrainei, însă, în estul țării, în centrul, în sud, era o prezență mai puțin vizibilă. Îmi amintesc acum, de exemplu, despre poeta cu care am citit aseară, care scria înainte de război în limba rusă și odată cu războiul, a trecut la ucraineană. Faptul că ucrainenii au dezvoltat o identitate culturală și și-au recăutat, reconstruit, reînțeles istoria, dând la o parte imperialismul rus, care a contaminat o timp de secole la rând, a însemnat și faptul că restul lumii a putut să cunoască această cultură și să înțeleagă că nu există doar cultura rusă în estul Europei, ci sunt și multe alte culturi care merită cunoscute și înțelese.
Deci, iată cum reconstrucția unei identități naționale, care se face foarte mult prin cultură și prin literatură, deschide interesul și altor țări din regiune, din vecinătate, pentru acea națiune care își reconstruiește identitatea.
Da, exact. Jurnaliștii, de exemplu, care au urmărit Ucraina încă de la revoluția oranj sau de la protestele Maidan, spun că țara care este Ucraina astăzi este diferită de țara pe care au cunoscut o ei prima dată în 2014 sau înainte de anii 2000. La fel, atunci când se vorbește, de exemplu, despre ajutorul ucrainenilor pentru Rusia în războiul din Transnistria împotriva Chișinăului din 1992, când m-am născut eu, ucrainenii răspund noi eram o altă țară atunci, astăzi suntem altceva.
Și oare cum s a produs această schimbare? Ce a declanșat această schimbare? Faptul că s-a uitat mai mult spre lumea occidentală, spre lumea liberă și democrată?
Nu. Invazia rușilor, anexarea Crimeei, invazia estului Ucrainei și apoi a întregei Ucraină. În momentul în care ești anihilat fizic, nu mai poți accepta alte forme de anihilare, inclusiv culturală.
Paula Erizanu, am urmărit lectura ta de aseară, de la Festivalul Internațional de Literatură de la Odesa și m-a impresionat foarte tare emoția ta când ai citit poemul Frica de Război, despre care ai spus că l-ai scris la Londra, unde locuia chiar în primele zile ale invaziei pe scară largă a rușilor în Ucraina. Un poem care începe așa: ”Stai acolo unde nu depinzi de Odessa, care depinde la rândul ei de Nikolaev.” Și ai spus, după ce ai citit acest poem, că după ce l-ai scris, te ai întors de la Londra la Chișinău. Cum a fost să iei această hotărâre?
Am scris poemul acesta la invitația Mariei Șleahtițchi, directoarea Muzeului de Literatură de la Chișinău, care a revitalizat această instituție și care a organizat în primele săptămâni după invazie o lectură cu poeme despre război împotriva războiului. Respectiv, a fost un fel de poezie la comandă, dar m a bucurat invitația pentru că am putut să exorcizeze, să scap de anumite emoții, să le revărs afară din mine, pentru că în perioada aia, în primele săptămâni după 24 februarie 2022, nu prea puteam face nimic în afară de a citi știrile, de a plânge foarte mult și de a vorbi cu oameni dragi. Plus de a scrie articole, pentru că totuși asta mi e meseria.
Dar emoțiile au fost mari și am simțit și o oarecare alienare de Londra în acel moment, pentru că locuiam, de exemplu, cu două colege de apartament care sunt britanice și care îmi spuneau poate nu mai asculți atâta știrile, nu ți zâmbesc, nu ți face bine. Și ele au avut cele mai bune intenții. Însă sigur că criza asta nu ți permite să stai pasiv în momentul în care îți afectează familia, țara și regiunea.
De aceea am simțit că a trebuit să fac să fac ceva în calitate de jurnalistă. Voiam să contribui la a spune poveștile, a spune ce se întâmplă în Republica Moldova, povestea Republicii Moldova. Și nu o puteam face de la Londra, pentru că, până la urmă, un jurnalist trebuie să fie acolo unde este subiectul său și cumva s au unit rațiunile profesionale cu rațiunile emoționale, dorința de a fi alături de cei dragi într-o perioadă atât de tensionată cum erau acele prime luni de luni de război, când noi credeam că suntem următoarea victimă – Republica Moldova, și când frontul era foarte aproape de noi. Din fericire, în vara care a urmat, armata rusă s-a retras în urma rezistenței ucrainene în est și respectiv, frontul s-a depărtat de Republica Moldova, ceea ce ne asigură un grad mai mare de securitate.
Ca jurnalistă, ai scris o vreme despre Europa de Est zilnic în The Calvert Journal, încercând să atragi interesul publicului de limbă engleză către temele și problemele Europei de Est. Cum ți se pare că s-a schimbat acest interes după declanșarea invaziei ruse în Ucraina? Au devenit mai receptivi cititorii de limbă engleză?
Da, clar. Eu sunt o utilizatoare destul de mare de Twitter. Și mi amintesc că înainte de război, când scriam, de exemplu, despre deportările din perioada sovietică din Moldova sau despre foamete, aveam câteva reacții – de exemplu 6. După război, dacă scriam despre deportări, aveam 600 de reacții. De ce? Pentru că, brusc, acele povești cu care am crescut noi, care ne au fost povestite de către bunici, de către părinți, de către profesori și ni se păreau că aparțin domeniului trecutului și al manualelor de istorie, au redevenit realitate.
Îmi amintesc, înainte de a începe marea invazie, aveam o colegă la lucru, rusoaică, căsătorită cu un ucrainean și locuia în estul Ucrainei. Și ea zicea că socrii săi se pregăteau pentru Holodomor, își făceau rezerve de mâncare. Nouă ni s-a părut o exagerare în acea perioadă, dar iată că s a adeverit că acea înțelegere a Istoriei și a poveștilor care sunt parte din ADN-ul nostru, din experiența recentă și din experiența imperialismului rus pe propria piele și pe pielea străbunicilor și bunicilor noștri s-a adeverit că, uite, totuși, sunt povești care se pot repeta.
Holodomor fiind marea foamete forțată provocată în perioada sovietică în Ucraina…
Da, în anii 30, care a fost copiată și în Kazahstan de către sovietici și în Moldova Sovietică în 1946-47.
Paula Erizanu, cum gestionezi cele două forme de scris scrisul jurnalistic și scrisul literar?
Nu știu dacă o fac foarte bine, dar mie mi se pare că adesea ele se hrănesc una pe alta. Ceea ce fac acum, de exemplu, într-un proiect de proză la care lucrez este să folosesc interviul pentru cercetare și ca inspirație, după modelul Svetlana Alexievici sau al Larisei Turea, cu Cartea Foametei. Deci, aici, stilul jurnalistic și stilul literar sau metodele jurnalistice și cele literare se intersectează. În alte locuri, nu știu, pot să fie și în contradicție una cu cealaltă.
De ce crezi că este important ca pe timp de război scriitorii să continue să vorbească, să continue să participe la evenimente literare, să continue să cheme publicul spre literatură, să continue să-și vadă de treaba lor?
Pentru că asta e meseria noastră. Și dacă un scriitor simte că are nevoia de a vorbi, de a depune mărturie față de ceea ce se întâmplă, trebuie neapărat să o facă. Necesitatea publicului pentru poezie, pentru literatură în perioade de restriște este mai mare decât în perioade de confort. În Ucraina, de exemplu, sunt scriitori care au devenit rock staruri ca Serhii Jadan, de exemplu, la lansările căruia vin sute de oameni care urmează să își lanseze următorul volum în una dintre cele mai mare săli din Kiev, cu mii de oameni. Deci e clar că în perioade de criză avem nevoie să ne simțim conectați unul la altul. Și literatura este tocmai acea formă de intimitate care ne unește și care ne ajută să ne simțim mai puțin singuri și mai puțin vulnerabili. Dar e și o formă de întoarcere la viața normală de dinainte de criză.
Dar ce crezi că poate face literatura? Ce pot face scriitorii în timp de război? Ce aduc ei în fața publicului altfel decât aduc jurnaliștii, decât aduc știrile?
Probabil adesea știrile sunt mai formaliste, cumva sunt mai rigide, au o privire mai de sus asupra lucrurilor, în timp ce poemele sunt o privire dinăuntru de alături, o privire în spate, o privire în față. Dar, pe de altă parte, sunt diferite forme de jurnalism și diferite forme de literatură. Atunci când asculți, de exemplu, experiența unui om care trece prin război la radio, e și asta o formă de literatură. Poate e un eseu la persoana întâi, un jurnal. Deci, adesea formele astea se intersectează mai mult decât suntem gata să recunoaștem.
Forme de a spune povești, diferite forme de a spune povești…
Știm că se poate scrie la cald despre evenimente istorice copleșitoare, despre tragedii, cum e acest război. Se poate scrie și după ani buni de la evenimente istorice. Tu însăți ai scris și la cald, și la rece, ca să zic așa. Ai scris la cald. Mă gândesc la jurnalul care a devenit prima ta carte, o carte de nonficțiune, e adevărat, dar în care ai documentat acele zile din aprilie 2009 de la Chișinău. Și mă gândesc și la poemul acesta pe care l-am evocat mai devreme Frica de Război, scris în primele zile ale invaziei rusești. Așa e scris și de la distanță. Mă gândesc, desigur, la romanul tău, în care aduce în prim plan două dintre femeile care au făcut parte din guvernul lui Lenin. Cum este să scrii la cald și cum este să scrii la distanță de zeci de ani de evenimente istorice pentru care te-ai documentat? Firește, nu le ai trăit tu însăți.
Clar, nivelul de cunoștințe este diferit. Eu am avantajul celor 100 de ani care mă despart de Inessa Armand și de Alexandra Kollontai și știu cum a continuat Uniunea Sovietică, pe care au încercat ele s-o întemeieze împreună cu Lenin și alții. Dar, pe de altă parte, trebuie să-mi imaginez cum ar fi simțit ele la cald acele evenimente și acea epocă. Ori atunci când am scris jurnalul la cald, nu aveam toată informația vizavi de unde va vor duce acele proteste din aprilie 2009. Nu știam exact ce se întâmpla în culise, dacă cineva orchestra acele evenimente sau nu. E adevărat că nici acum nu știm prea multe despre evenimentele din aprilie 2009. Au mai fost niște investigații jurnalistice care au încercat să unească punctele și să facă niște supoziții, însă nu avem o variantă oficială finală care să demonstreze exact forțele care au încercat să influențeze acele proteste și care au și provocat violențele. Dar faptul că nu aveam acea informație a ceea ce urma să se întâmple nu însemna că nu aveam altă informație, și anume mărturia de pe loc. Toate detaliile astea pe care le observi când ești participant, că iată, vin niște oameni care nu seamănă cu restul protestatarilor, pentru că ei sunt toți rași pe cap și îmbrăcați în costume de sport. Și parcă nu ar fi de aici. Deci, atunci când scriam, mă gândeam că trebuie să scriu despre aceste proteste, pentru că voi uita și pentru că pe parcursul timpului tot felul de personaje politice vor încerca să manipuleze semnificațiile acelui eveniment și să-l reprezinte așa cum le ar conveni intereselor lor. De aceea am crezut că e esențial să vorbesc despre lucruri așa cum le am văzut eu atunci, din perspectiva de adolescentă. Și, într-adevăr, astăzi, când mai frunzăresc uneori cartea, mai găsesc detalii pe care le am uitat.
Erați intr-adevăr foarte tânără, aveați 17 ani, erați la fel de tânără ca și ceilalți protestatari. A fost revoluția Twitter. I s-a spus în Republica Moldova, dar aveați deja o conștiință civică foarte puternică la acea vârstă.
Cred că atunci s-a născut. Existau niște premize pentru acea conștiință civică, dar ea s-a și născut în acel timp, când ne-am adunat, ne am văzut unii pe alții. Atunci am simțit că sunt parte pentru prima dată dintr-o comunitate politică și de fapt, asta poate fi comparat cu ce s-a întâmplat în revoluția oranj în Ucraina sau cu protestele Maidan. Ele sunt niște momente care creează națiunea. Națiunea nu este doar un trecut, un mit al trecutului glorios sau o experiență din trecut, ci este și prezent și o viziune de viitor. Și aceste manifestări publice, de fapt coagulează o parte a societății în jurul unei viziuni asupra ce vrem să fie țara noastră mai departe, încotro vrem ca ea să meargă.
Paula Erizanu, cum vezi legăturile între scriitorii din Republica Moldova și cei din România? Ne cunoaștem unii pe alții suficient de bine?
Da, mie mi se pare că la nivel cultural există deja un soi de unire, în sensul în care autori români publică la edituri din Republica Moldova, autori din Republica Moldova, publică la edituri din România cărțile care apar în România sau în Republica Moldova circulă și într-o țară și în alta. Există sentimentul unei comunități. Spațiul online facilitează întreținerea acestor relații și acestor comunități. E adevărat că le mai și separă uneori, când mai apare vreun scandal și se imparte comunitatea în două sau mai multe bisericuțe.
Dar da, mie mi se pare că trăim un moment bun și care n-a fost posibil până până în anii 90, pentru că cărți românești nici nu existau pe teritoriul Moldovei sovietice. Generația părinților mei mergea la Odesa ca să-și cumpere cărți în română sau la Cernăuți. Nu le puteau găsi la Chișinău. Și literatura română, care era cunoscută în Republica Sovietică Socialistă Moldovenească, era foarte limitată. Mihai Eminescu, cel mai mare poet moldovan. Am citit eu într-un manual sovietic. Mai era predat Sadoveanu, mai erau câțiva Ion Creangă, în special scriitori din zona Moldovei, dar foarte mulți clasici și mai ales contemporani nu erau cunoscuți deloc acolo.
Ne aduce oare mai aproape acest război La regiunea Mării Negre, mă gândesc. Ne face să strângem rândurile?
Da. Uite, de exemplu, evenimentul de ieri sau evenimentele de azi în care vin scriitori ucraineni la București și există un interes adevărat pentru literatura lor (aici sala era plină), arată că s a intensificat acest schimb cultural și a apărut un deschidere mai mare de ambele părți față de produsele culturale din Ucraina sau din România sau din Republica Moldova. În același timp, Marea Neagră e mare, avem și Turcia, avem și Georgia, avem o grămadă de țări în jurul Mării Negre și nu pot să zic că acest război neapărat ne a apropiat, de exemplu, de Turcia. Deși Turcia iată că joacă un rol important în negocierile dintre ruși și ucraineni, ceea ce nu putea fi prevăzut înainte de război.
Cum vezi viitorul apropiat al Republicii Moldova?
Eu îmi fac griji, sunt un pic anxioasă, pentru că avem alegeri parlamentare anul viitor…
…și prezidențiale anul acesta?
Acesta, prezidențialele, anul acesta cred că la prezidențiale sunt mai multe șanse ca Maia Sandu să mai ia un mandat, însă la parlamentare anul viitor nu e clar dacă partidele pro-europene pot să ia o majoritate și asta mă înfioară un pic și încerc să văd care sunt pașii pe care îi pot întreprinde eu, ca jurnalistă, ca scriitoare, pentru a contribui la combaterea propagandei ruse, care este foarte puternică, s-a intensificat.
Institutul de Studii ale Războiului au spus și ei acum câteva săptămâni că Rusia pregătește o așa-zisă operație psihologică sau de propagandă nouă și mai mare în Republica Moldova, care să destabilizeze situația politică. Tot ei au spus că declarațiile asta vizavi de Transnistria, care s-au făcut în ultimele zile, ar fi parte din această strategie de a destabiliza Moldova din punct de vedere politic prin propagandă și că s-ar putea ca în zilele următoare, pe 28-29 februarie, să asistăm la un punct de turnură care să declanșeze o criză politică în urma congresului așa zișilor deputați din Transnistria și, respectiv, a discursului lui Putin din următoarea zi.
Dar deocamdată nu știm exact ce o să se întâmple. Eu îmi doresc foarte mult ca Moldova să devină europeană, ca parcursul european al Moldovei să se osifice sau să nu mai poată fi întors din drum. Și voi depune eforturi, în măsura în care pot eu cu lingurița, ca să îl citez pe Amos Oz și sper că cât mai mulți dintre concetățenii mei vor face la fel și la fel și România sau alți parteneri europeni, pentru că, de fapt, România ne ajută din foarte multe puncte de vedere, dar din alte puncte de vedere face niște pași ciudați. De exemplu, la momentul actual, PSD-ul îl susține pe Ceban, care pe 24 februarie 2022 era la Moscova și care a fost pro-rus și acum se dă drept pro-european. Ceea ce mi se pare un risc enorm. Eu nu aș avea încredere în el ca politician.
Paula Erizanu Îți mulțumesc tare mult că ai venit la Radio România Cultural. Festivalul Internațional de Literatură de la Odesa se ține anul acesta la București, la Institutul Goethe a început ieri și durează până duminică. Puteți asculta emisiunea Timpul Prezent și pe site-ul Radio România Cultural, punct ro, precum și pe platformele de podcast. Eu sunt Adela Greceanu. Cu bine, pe curând!
Foto: Paula Erizanu (sursă. YouTube)
Abonează-te la canalul blogului Podul Prieteniei de pe YouTube, unde sunt publicate mai multe interviuri video şi audio! Blogul mai poate fi urmărit pe Facebook şi Twitter. Canalul lui din Telegram este aici.
About Author
Descoperă mai multe la Podul Prieteniei
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.
