Laurian Lungu: Politicile economice în următorii ani ar trebui să se axeze pe stimularea muncii și a investițiilor, această direcție necesitând reducerea semnificativă și rapidă a evaziunii fiscale excesive

Ancuța-Carolina Stanciu, Financial Intelligence (România), 28 februarie 2024

Laurian Lungu este co-fondator al think-tank-ului Consilium Policy Advisors Group. Anterior, Laurian Lungu a lucrat în mediul academic, făcând cercetări economice ample și predând cursuri de macroeconomie și metode matematice în Marea Britanie, la departamentul de economie al Universității Cardiff. Dl Lungu este autorul mai multor articole și analize publicate în reviste și cărți de specialitate de renume internațional în domenii legate de modelarea și prognoza macroeconomică, politica economică, finanțele internaționale și energia. Laurian Lungu deține un doctorat în economie de la Universitatea Cardiff, un master în economie de la Universitatea din Liverpool și o diplomă de MBA de la programul canadian de MBA din București.

Accente din interviul cu el:

• “Impozitul pe cifra de afaceri nu are fundament economic în filozofia actuală de impozitare. Face parte din categoria de inovații fiscale anti-economice, cum a fost unul din precursorii lui, faimoasa taxa pe stâlp. Creșterea concomitentă a nivelului de impozitare pentru tot mediul de afaceri, i.e. firme mari, IMM-uri, micro, adică tot ce înseamnă capacitate productivă, este o eroare, ce va influența condițiile de piață în economia României”.
• “Evaziunea fiscală a devenit o problemă de siguranță națională; Eforturile autorităţilor de a o controla au rezultate limitate din moment ce evaziunea are o tendinţă ascendentă, în special TVA-ul necolectat’’ .
• “Este foarte probabil că o parte din firmele mai mici să-și fi închis activitatea, multe fiind afectate de noile reglementări fiscale și de incertitudinea legislativă din jurul lor”.
• „Datoria publică, ca și raport în PIB, crește de aproape două decade ,chiar dacă am avut o creștere economică semnificativă în această perioadă”
•  “Şocul cel mai mare pentru cheltuielile bugetare este creșterea pensiilor; Va fi dificil să se aplice acel procent de creştere a pensiilor cu 40% în septembrie în condițiile actuale, pentru că vorbim de costuri enorme”.
•  “Nu cred că vom avea o naționalizare a fondurilor de pensii private. Dacă s-ar întâmpla acest lucru, ar fi o tragedie pentru economie”.
•  “În situații extreme mă aștept la o creștere a TVA – este soluția cea mai la îndemână”.
• “În 2007, noi aveam datoria publică în PIB la 12,7%, acum suntem la 59%”

Cum vezi situaţia economică în acest an electoral?

Influența electorală nu mai are un impact economic atât de mare precum avea acum 15-20 de ani. Atunci erau alte vremuri, bugetul nostru răspundea ciclului electoral mult mai puternic, erau cheltuieli antamate pentru a câștiga alegerile în teritoriu.

Acum spațiul este mai limitat, pentru că suntem și în procedură de deficit excesiv. Comisia Europeană se uită la deficitul bugetar şi atunci și posibilitatea de a avea cheltuieli discreționare pentru alegeri este mult mai redusă.

Per ansamblu, văd pozitivă situația economică a României, raportându-ne la alte state din Europa. Întotdeauna cred că trebuie să facem această comparație, chiar dacă economia noastră este preconizat să crească și anul acesta cu peste 2%.
Poate părea o cifră relativ mică, dar dacă ne uităm ce se întâmplă în zonă, vedem că practic avem una dintre cele mai creșteri economice din Europa, inclusiv din Europa de Est, unde țările de regulă cresc mai repede decât media UE. Din perspectiva aceasta, aș rămâne încă relativ optimist că avem potențial de creștere pe care trebuie să îl exploatăm, care vine, în principal, din fondurile europene.

Ministrul Boloş a spus, recent, la Bloomberg, că ne aşteaptă şapte ani de sărăcie şi că nu are cum să taie cheltuielile în an electoral, deşi a mărit taxele pentru mediul de afaceri.

Într-adevăr, avem o problemă legată de deficitul bugetar. Este o problemă de ani de zile și practic a devenit endemică. Ar fi trebuit făcute niște corecții pe partea de cheltuieli dacă vrem să ajungem să atingem ținta de deficit bugetar.

Știm bine că în 2023 a fost la fel deficitul bugetar, ca și în 2022, ca procent în PIB, adică aproximativ -5,7%. Guvernul vede pentru anul acesta un deficit de minus 5% din PIB echivalent.

În opinia mea, va fi destul de greu de atins, pentru că, așa cum spunea și ministrul de Finanțe, este dificil să tai cheltuieli în an electoral. Părerea mea este că, în această speţă, are şi înțelegerea, poate nu chiar totală, a Comisiei Europene. Autorităţile europene insistă pe o traiectorie descendentă a deficitului bugetar și să ajungem cu deficitul bugetar la minus 3% din PIB în 2026 cel târziu, va fi foarte greu. Pe de altă parte, date fiind aceste crize succesive care au lovit Europa, sigur politicienii se gândesc și la electorat, pun în balanță și partea de extremism. Dacă te apuci și tai cheltuieli bugetare, poți să te trezești cu anumite partide extremiste care câștigă mai multe locuri în Parlamentul European. Aceste calcule se fac în Europa în multe țări, nu numai la noi.

De aici apare şi această situaţie – avem un deficit bugetar mare, va rămâne ridicat și probabil în următorul orizont de timp, de un an- doi ani.

Anul acesta nu vor mai crește taxele – cel puțin față de ceea ce au crescut deja la 1 ianuarie. Şi atunci, dacă nu tai cheltuielile și nu mai crești taxe sau nu mai faci alte ajustări, este clar că deficitul bugetar va rămâne foarte ridicat.

Aşa că eu cred că anul acesta avem oarecum înțelegerea instituțiilor internaționale, cu condiția ca deficitul bugetar să nu scape de sub control, adică să rămână în continuare pe scădere. Nu ştiu de unde va veni această scădere, probabil din reducerea investițiilor, că așa se întâmplă mereu, de la an la an.

Dar şocul cel mai mare pentru cheltuielile bugetare este creșterea pensiilor. S-au făcut tot felul de estimări. În acest an, pensiile ar trebui să crească de două ori, au crescut în ianuarie cu 13,8% şi mai avem o creştere de 40% în septembrie. Cumulat, acest efect al creșterii pensiilor are un impact de 30 de miliarde de lei pe buget numai în 2024, deci este în plus față de ceea ce costă pensiile, adică echivalentul a aproape 2% din PIB.

Punând lucrul acesta în perspectivă, este greu pentru orice economist să vadă cum va aduce statul venituri în plus de 2% din PIB ca să poată să plătească pensiile și să mențină deficitul bugetar în jur de 5%. Este o întrebare la care poate vom afla răspunsul mai încolo.

Cum vezi anul 2025? Este posibil să vedem măsuri drastice gen creşterea TVA sau naţionalizarea fondurilor de pensii?

În 2025, problema este și mai complicată, pentru că impactul va fi mai puternic. Dacă anul acesta avem creșterea pensiilor cu 40%, din septembrie 2024, în 2025 vom avea această creştere pentru tot anul. Şi atunci vorbim de un efect de 3,2% din PIB echivalent. Adică atâta costă bugetul reforma pensiilor.

Eu unul nu văd cum să se aplice creşterea pensiilor în condițiile actuale, pentru că vorbim de costuri enorme. Probabil că această creştere a pensiilor va fi etapizată cumva, pe parcursul mai multor ani. Este foarte greu să ai un cost atât de mare și să găseşti de unde să îl recuperezi, mai ales că suntem cu un deficit bugetar foarte ridicat.

În situații extreme mă aștept la o creștere a TVA – este soluția cea mai la îndemână.

Noi deja suntem cu anumite taxe foarte ridicate – la impozitarea pe forța de muncă suntem în prima treime în Europa. Nu vorbesc numai de impozitul pe venit, ci contribuția de asigurări sociale, de sănătate etc. Cumulate, toate acestea plasează România la un nivel de impozitare în prima treime din Europa.

Și atunci ce îți mai rămâne să impozitezi?

Dacă ai impozitat forța de muncă atât de sus, te duci pe consum. Şi atunci sigur că văd opţiunea creşterii TVA temporară, pentru un an, doi, dacă se adâncește foarte mult deficitul bugetar, deși va fi în detrimentul economiei.

Nu cred că vom avea o naționalizare a fondurilor de pensii private. Dacă s-ar întâmpla acest lucru, ar fi o tragedie pentru economie, pentru principiile economice, pentru ce ne-am asumat noi ca țară, pentru direcția în care vrem să o luăm. Acesta ar fi un moment de cotitură pentru pentru politicile economice în România şi să sperăm că nu ajungem acolo.

Anul trecut, investiţiile străine directe (ISD) s-au prăbuşit la circa 6 miliarde de euro, de la 10 miliarde de euro anul precedent. Cum vezi evoluţia ISD, în condiţiile creşterii de taxe, a lipsei predictibilităţii pentru mediul de afaceri?

2021 și 2022 au fost niște ani speciali. Dacă ne uităm la o medie a investițiilor străine ca procent în PIB, între 2012 și 2019, media a fost de 2,2% din PIB. Anul trecut, a fost 2,1%. Practic, noi am revenit la media ultimului deceniu.

În 2020, ISD au căzut pentru că a fost anul pandemiei, după care a avut loc o revenire în 2021-2022 și a fost undeva între 3,5 și 3,8%, iar acum ne-am întors către 2,1%.

În principiu nu aș vedea situația ca fiind catastrofală, ci doar o revenire la trendul normal din ultimul deceniu. Dar e clar că avem nevoie de investiții străine, mă refer în special la cele pentru tranziția climatică.

S-au mărit taxele și impozitele pentru mediul de afaceri. Această majorare va aduce mai mulți bani la buget? Sau vom vedea creșterea economiei subterane?

Aceasta este, într-adevăr, marea nedumerire. Toți așteptăm rezultatele primului trimestru 2024.

Din punct de vedere economic, observ că sunt multe firme mici care și-au închis activitatea, multe fiind afectate de noile reglementări care nu sunt clare şi lasă loc de interpretări.

Oamenii spun că incertitudinea este mult prea mare, că oricum marja lor de câștig era relativ mică. Și atunci evident că, dacă ai această incertitudine foarte mare care te lovește și practic tu lucrezi pe o marjă mică, alegi să îți închizi firma.
Rămâne de văzut ce se va întâmpla în viitor, care va fi efectul în economie. În plus, nu numai firmele mici au fost lovite.

Pe de altă parte, plafonul la microîntreprinderi a trebuit redus, chiar și cel actual este unul ridicat. Conceptul de microîntreprindere înseamnă un ajutor când îţi deschizi o afacere, ai nişte avantaje fiscale când eşti relativ mic. Nu poți să ai la plafoane foarte mari de cifră de afaceri şi să rămâi micro. Aceasta era o problemă care a fost corectată şi chiar şi aşa plafonul la micro este mare astăzi.

Înţeleg că există în PNRR micşorarea în continuare a plafonului Ia microîntreprinderi, la 60.000 de euro cifră de afaceri.

Consider că 60.000 de euro este un plafon ok. Eu aș face o medie, care să ajungă la 40% din total cifră de afaceri.

Referitor la impozitul pe cifra de afaceri la companiile care au peste 50 de milioane de euro, la care se adaugă impozitul suplimentar pe cifra de afaceri la companiile care operează în sectorul de petrol și gaze, acestea sunt niște aberații pentru că nu au fundament economic și vor crea mari probleme pentru companiile mari din România. Vorbim de sectoare diferite care au marje de profit diferite şi nu pot fi tratate la grămadă. Nu există așa ceva în toată Europa. Aceasta este o politică bananieră și practic îți afectează foarte puternic capacitatea de producție a țării.

Autorităţile au greșit că au luat măsuri care au afectat atât sectorul de IMM, micro, dar care au influenţat puternic și firmele mari concomitent. Sigur, o mare parte din măsurile pentru IMM si micro trebuiau luate demult, însă cuvântul cheie aici este concomitent. Prin politicile care s- au luat, se afectează simultan, semnificativ, marjele de producţie pentru companiile de la toate nivelurile în ţară. Aceasta este o greșeală mare.

Când faci o reformă fiscală sau introduci un pachet fiscal, îl gândeşti în aşa fel încât să balanseze anumite lucruri. Or, aici nu s- a întâmplat așa ceva. Aici s- a lovit cu o intensitate ridicată în tot ce înseamnă marje de producție în România. O greșeală pentru România, care nu este fundamentată economic.

Impozit pe cifra de afaceri am avut în anii 1920 în Europa și s-a dovedit a fi un un sistem care nu a funcționat eventual. Principial, aceasta este o măsură pe care nu pot să o susțin ca economist, în contextul curent al filozofiei de impozitare, și cred că face rău economiei.

Care este opinia ta despre împrumuturile statului din ultimii ani?

În 2007, noi aveam datoria publică în PIB la 12,7%, acum suntem la 59%.

Am avut două salturi mari, unul după 2008, când a fost criza financiară și am ajuns în 2011 undeva la 40%. Am stat acolo, la 40% până în 2019, când am avut criza cu pandemia și au crescut costurile. Ne-am împrumutat și a sărit datoria publică ca procent din PIB către 56%. Şi acum suntem la 59% din PIB.

Problema de fond este că noi, în 2007, aproape acum două decade, am avut o datorie publică ca și procent în PIB în creștere, în condițiile în care am avut creștere economică.

În economie poţi să acumuleze datorii, dar atunci când ai creștere economică, datoria publică o reduci ca procent în PIB. Dar noi ne- am împrumutat în continuu. Asta este o problemă structurală majoră.

Noi, practic, nu putem să reducem datoria publică și acum vorbim de creșterea pensiilor și alte reforme, de investiții mari pe care statul o să le facă în economie – de unde vin toți banii aceştia? Ce faci? Te împrumuţi mai departe?

Dacă ne comparăm cu celelalte ţări, noi putem spune că suntem bine la 60% datorie din PIB, pentru că sunt alţii cu 80-90-100% datorie din PIB. Dar asta nu e o explicaţie. Economia României nu poate să susțină datorii publice de nivelul altor ţări, pentru că nu are capacitatea productivă. Aceasta într-adevăr este o problemă de fond.

Eu mă uit de 18 ani şi văd că nu am scăzut deloc datoria publică în PIB, chiar dacă am avut o creștere economică. Iar asta mie îmi pune un mare semn de întrebare. Am avut politici economice calibrate pentru așa ceva. În 2018 nu mai puteam crea deficit bugetar şi ne-am împrumutat pentru diverse chestii.

Nu aş lua în calcul pandemia pentru că acolo vorbim de un şoc global, toată lumea s-a împrumutat. Dar peste aceste şocuri globale, avem şocurile autohtone, care au creat aceste probleme.

Ar fi trebuit să fie făcute mult mai mult lucruri pentru a reduce datoria publică în PIB, nu pentru a o creşte.

Se pare că avem cea mai mare inflaţie în UE. Cum vezi inflaţia în viitor? Cum vor fi dobânzile? Dar cursul leu-euro?

Cursul leu-euro este relativ stabil de ani de zile. Dacă ne uităm la el, variațiile sunt foarte mici pe parcursul unui an. Mă aștept să rămână acolo, dacă nu se întâmplă ceva dramatic, vreo criză financiară mare pe pieţe. Așadar, în absența unui factor extern care să fie disruptiv, cred că va  rămâne acolo, mai ales că au crescut foarte mult rezervele străine ale BNR.

Referitor la inflaţie, avem încă o inflație mare la sfârșit de ianuarie, faţă de ianuarie 2023, pentru că am avut impactul fiscal cu creşterile de taxe. Dar dacă ne uităm la media pe 12 luni – pentru că asta e o valoare mai corectă – nu suntem chiar aşa de rău, rămânem undeva sus, dar tendinţa este de descreştere.

În general inflaţia a fost cauzată de factori externi și acum influența acelor factori externi s-a mai diminuat, mă refer la preţul energiei, al mărfurilor etc.

Previziunile sunt pentru o inflaţie către 5% spre sfârşitul anului, ceea ce este posibil.

Referitor la dobânzi, întrebarea este ce va face BNR.
Suntem undeva pe aproape de a avea dobânzi reale pozitive, dar probabil că BNR nu va lua încă o decizie de reducere a dobânzilor până când inflația nu va coborî o perioadă de timp. Aceasta este viziunea altor bănci centrale și contează foarte mult ce face și Banca Centrală Europeană, ce fac băncile din regiune.

Investitorii din SUA se uită la FED ca la Dumnezeu…

Au fost presiuni mediatice destul de mari pe FED să coboare dobânda, inclusiv pe BCE, dar au rezistat pentru că, practic, până când inflaţia nu scade şi stă jos o perioadă de timp, nu poţi să reduci dobânzile.

Autorităţile insistă să fie aşa, pentru că au învăţat din anii 70-începutul anilor 80, când am avut şocul prețului petrolului, inflaţia a crescut, băncile centrale, după un anumit timp, au redus dobânzile şi ulterior am avut al doilea puseu inflaţionist foarte mare.

Lecţia învăţată – nu reduce dobânzile până când inflaţia nu ajunge la un nivel scăzut şi să rămână acolo o perioadă de timp.

Care sunt cele mai mari riscuri la adresa economiei românești, în opinia ta? E posibil un acord cu FMI?

Cele mai mari riscuri sunt pe partea de neaccesare fonduri europene prin PNRR şi a celorlalte fonduri europene. Pentru că sunt bani mulţi, de care economia României are mare nevoie.

Acesta cred că ar fi riscul cel mai mare – neîndeplinirea obiectivelor, a jaloanelor din PNRR, astel încât aceste tranşe să nu fie încasate.
Sunt două tranșe anul acesta pe care le- am putea încasa teoretic și reprezintă procente importante din PIB. Să nu uităm să avem an electoral, se schimbă garda, se zăpăcesc documente, se întârzie procesul şi riscul este destul de mare să nu încasăm banii.

Un alt risc pe care l-am menţionat mai sus sunt pensiile. Nu știu ce se va decide în cazul lor.

Referitor la un acord cu FMI, la cum stau lucrurile în acest moment, văd  un risc scăzut să apelăm la FMI. Așa cum spuneam, rezervele internaționale ale BNR sunt foarte ridicate, deficitul bugetar sigur este mare, dar deficitul de cont curent a scăzut ca raport în PIB – suntem încă foarte sus, acum suntem 7% din PIB pe deficit de cont curent, dar te gândești că practic asta este și gândirea investitorilor străini. Atâta timp cât ai finanțare externă, că ai prin aceste fonduri PNRR, bani UE, ai și niște investiții străine de câteva miliarde, atunci practic îngrijorările legate de a intra în incapacitate de plată sunt foarte reduse.

Cum vezi impozitarea progresivă? E bună sau rea pentru România?

Este clar că avem nevoie de o reformă fiscală.
Impozitarea pe forţa de muncă este foarte mare în România.
Dacă adaugi la impozitul pe venit alte contribuţii precum contribuțiile de asigurări sociale, contribuția la sănătate, șomajul și așa mai departe, ajungi la niște sume foarte mari pe care statul ţi le ia din salariul brut. Cei care câștigă mai puțin sunt afectați mai mult că nu ai o anumită regresivitate pe sistemul de impozitare. Practic acesta este argumentul de bază pentru impozitarea progresivă.

Cei care câştigă puţin au şi multe taxe şi ar avea nevoie de o gură de oxigen, prin diverse artificii – le pui un plafon mai mic la impozitul pe venit, le acorzi nişte deduceri fiscale.

Dar nu cred că este o măsură atât de bună. De-asta zic, aș pune tema impozitului progresiv pe o reformă fiscală care să aibă sens.

Poate e nevoie să ne gândim la altă structură, contează foarte mult la ce cote te duci. Sunt foarte multe scenarii care pot fi făcute, eu am lucrat la asta.

Cred că trebuie analizat cu înțelepciune, pentru că în ziua de astăzi este foarte ușor să îți muți rezidența fiscală în Europa sau altundeva. Riscul este să ai efect de bumerang.

Noi știm state care au crescut foarte mult impozitul pe venit şi mulţi au plecat din ţară, mă refer la cei care câştigau mai bine.

Impozitarea progresivă trebuie făcută cu cap; politic poţi să te afişezi cu asemenea declaraţii pentru că vorbim de o masă mare de oameni, dar să nu uităm că România are nevoie de creștere de productivitate și asta vine de la oamenii care au competenţe plătite bine.

De ce autorităţile preferă să crească taxele când au probleme, dar gradul de colectare rămâne mic?

Am făcut un studiu prin anul 2008 cu Daniel Daianu și Ella Kalai și ne-am uitat la evoluția taxelor, practic tot ce s- a întâmplat din 1995. Și am făcut o analiză pe 15 ani, în condiţiile în care au fost multe schimbări fiscale de-a lungul anilor.

Potrivit rezultatelor studiului, contribuțiile din veniturile fiscale ca procent în PIB au rămas relativ neschimbate, asta făcând ajustarea după numărul de angajați. Ideea este că, orice s-a întâmplat, autorităţile nu au putut să crească semnificativ nivelul veniturilor ca procent în PIB.

Aici sunt două răspunsuri.

În primul rând ai efectul de balansare. Dacă, de exemplu, statul creşte impozitul pe venit, acesta calculează impactul contabil – cresc impozitul pe venit cu o cifră, eu voi încasa suma X la buget. Dar ideea este că ai efecte perverse. Dacă tu creşti impozitul pe venit, omul nu mai consumă atât de mult pentru că nu mai are bani şi atunci scad încasările din TVA.
Analizele trebuie făcute pe toate veniturile bugetului, nu le faci contabil, trebuie să le calculezi pe fiecare categorie de buget, trebuie să ţii cont de anumite elasticităţi.

Al doilea răspuns, care este de fapt substanţa, este că avem instituții slabe, avem evaziune fiscală mare și practic nu se merge pe calea eliminării evaziunii fiscale. De exemplu, de la TVA, ne lipsesc 9 miliarde.

Şi Consiliul Fiscal a scos un raport recent care spunea că evaziunea fiscală a devenit endemică. A devenit o problemă de siguranță națională, dacă îți lipsesc o treime din veniturile din TVA, pe care tu practic ar trebui să le încasezi şi care sunt cele mai mari venituri, banii aceia puteai să- i investeşti în școli, infrastructură, sănătate.

Lupta împotriva evaziunii fiscale, să fim serioși, noi o știm de ani de zile, nu e de ieri, de azi. Nu s- a făcut nimic, pentru că, dacă te uiţi la tendinţă, ea practic a crescut. Vorbim de evaziunea fiscală pe TVA, dar există și pe alte componente ale veniturilor fiscale.

Mie imi dă un singur răspuns: Instituțiile sunt slabe, nu merg pe fir ca să rezolve problema.

Sursă: București (sursă:‌ Pixabay, CC0)

Abonează-te la canalul blogului Podul Prieteniei de pe YouTube, unde sunt publicate mai multe interviuri video şi audio! Blogul mai poate fi urmărit pe Facebook şi Twitter. Canalul lui din Telegram este aici.

About Author