George Scutaru: Ambiguitatea Bulgariei nu împiedică România să găsească mai multe puncte de colaborare

Interviu cu expertul român în relații internaționale și securitate privind evoluțiile actuale din zona Mării Negre după începutul războiului din Ucraina

Vladimir Mitev

George Scutaru este unul dintre fondatorii și directorul general al New Strategy Center, un think tank românesc important care se ocupă de relații internaționale și securitate. Și-a început cariera profesională în jurnalism, ca redactor la o agenție de presă, apoi ca corespondent de presă la Moscova, înainte de a deveni director general al unei agenții de monitorizare și consultanță în domeniul presei. În perioada 2004 – 2014 a fost membru al Consiliului Național al Audiovizualului din România. A fost ales în Parlament, în Camera Deputaților. În această perioadă a ocupat succesiv funcțiile de secretar (2004-2008) și vicepreședinte (2008-2014) al Comisiei pentru apărare și Securitate Națională. În perioada 2014 – 2015 a fost consilier pe probleme de securitate națională al Președintelui României. 

George Scutaru a absolvit Facultatea de Istorie din cadrul Universității din București și deține  masterat în relații internaționale. De asemenea, a absolvit Colegiul Național de Apărare și Colegiul Național de Informații, precum a și participat la cursuri și programe de pregătire la Colegiul NATO din Roma, la Centrul European ,,G.C. Marshall’’ pentru Studii de Securitate și la Departamentul de Stat al SUA.

În primul rând, domnule Scutaru, doresc să vă întreb cum înțelege România pericolele în regiunea Mării Negre și Balcani de Vest? Cum războiul din Ucraina schimbă această înțelegere a pericolelor și riscurilor?

Războiul din Ucraina nu ne-a schimbat percepțiile asupra pericolului. Ce a făcut este doar să le întărească. România a fost una dintre țările care a atras foarte des atenția în ultimii ani și cu toate ocaziile și în toate formatele, fie la nivelul NATO, fie la nivelul UE, asupra a ceea ce înseamnă militarizare a regiunii Mării Negre, asupra pericolului care poate veni dinspre Federația Rusă. Din păcate, nici România, nici vocile altor țări, mai ales din zona baltică, nu au fost prea des ascultate. Din păcate, și îmi asum această afirmație, la nivelul regiunii Mării Negre să spunem că România a fost singura țară care a atras atenția în mod permanent asupra pericolului militarizării din partea Federației Ruse. Din păcate, nu am avut o atitudine similară nici din partea Bulgariei, nici din partea turcă. Din diferite considerente care pot fi discutate și care fie în ceea ce privește Bulgaria, fie ceea ce privește Turcia, sunt considerente diferite, dar a existat, evident, o altă abordare din partea acestor două țări în ceea ce privește Rusia.

România a făcut de multe ori efortul de a pune niște subiecte regionale pe scena europeană și occidentală. Oare nu este și o oportunitate faptul că acum Marea Neagră ajunge în centrul atenției NATO și Vestului?

Într-adevăr, este o oportunitate, fiindcă acum toată lumea este mai atentă la ceea ce se întâmplă în zona Mării Negre. Și Marea Neagră este în topul atenției. Ceea ce este de dorit este ca atenția pentru Marea Neagră să se manifeste și după ce acest război se va încheia, deci pe un termen mult mai lung. De aceea, o inițiativă precum cea a senatorilor americani Shaheen și Romney, care propun o lege dedicată securității în regiunea Mării Negre este foarte binevenită, fiindcă ar însemna pentru prima dată o politică predictibilă și pe termen lung a Statelor Unite față de Marea Neagră. Sunt și alte țări care încep să aibă asemenea documente strategice. Este vorba, de exemplu, de Franța. Și la nivelul Conceptului strategic al NATO există menționată Marea Neagră la fel, ca o zonă de interes important. Sper ca pe viitor și și alte țări importante, cum ar fi Germania sau Marea Britanie, să acorde o atenție mai mare a Mării Negre și regiunii Balcanilor.Din punctul meu de vedere, Marea Neagră ar putea influența foarte mult problemele de securitate din regiunea Balcanilor și invers. Marea Neagră are potențialul de a influența ce se întâmplă în zona Orientului Mijlociu, în zona Balcanilor. Este o punte de legătură între Europa și Asia Centrală de importanță strategică și a fost evident că Rusia a folosit Marea Neagră nu doar pentru a-și proiecta forța în regiunea noastră, ci și pentru a folosi Marea Neagră ca o platformă pentru interesele sale strategice către regiunea Orientului Mijlociu și a Nordului Africii. Toată prezența militară rusă din Siria beneficia de logistica Flotei Mării Negre. De asemenea, toată implicarea Rusiei în Libia sau în alte state africane beneficia și de susținere navelor Flotei Mării Negre, care devenea o rampă pentru promovarea intereselor Rusiei.

În ce măsură credeți că e posibil ca Statele Unite să-și îndrepte atenția mai mult spre Asia de Est, lăsând relațiile cu Rusia în sarcina Europei de Vest, care are interese economice tradiționale în Rusia, chiar dacă acest război le-a lovit? Este asta o posibilitate sau un pericol din percepția dumneavoastră?

În primul rând, Statele Unite nu ascund faptul că pentru ei competitorul principal și sursa de îngrijorare nu este Rusia. Rusia este o țară care nu are capacitatea pe termen lung de a susține o criză. PIB-ul Rusiei este sub PIB-ul Germaniei. Rusia nu reprezintă o forță economică. Este o forță în ceea ce privește armamentul nuclear, dar vedem foarte bine că în ceea ce privește capacitatea militară clasică, vedem cât le este de dificil, cât de greu se comportă într-un război clasic. Ucraina este ajutată din plin de către Occident. Rusia nu reprezintă un competitor pe termen mediu și lung pentru Statele Unite. Din acest punct de vedere, cred totuși că Statele Unite vor fi interesate să prevină o alianță între Rusia și China. Din această cauză, pe termen mediu nu putem să privim ca posibilă o retragere totală a Statelor Unite din afacerile europene. Eu nu cred că va exista o izolare așa cum a existat după Primul Război Mondial. Înseamnă asta că vom asista la o retragere totală? E adevărat, never say never. Un președinte ca Trump, în cazul în care ar reveni la Casa Albă o asemenea persoană, este posibil să continue asemenea politici de izolare, dar mă îndoiesc că Statele Unite se vor izola total de Europa. Iar ceea ce ați spus dumneavoastră despre dependență nu cred că pentru Vestul Europei decuplarea de sursa energetică rusească va fi un business ușor, din motive evidente. Si nu cred că, gata, dacă am avea un armistițiu, o formulă diplomatică, dintr-o dată va curge lapte și miere și relațiile dintre statele occidentale și Rusia vor fi la fel ca până pe 24 februarie, când a început războiul. Sunt niște lucruri grave care s-au întâmplat și care își vor pune amprenta asupra relațiilor între Berlin și Moscova, între Paris și Moscova și între Roma și Moscova, dacă e să discutăm despre trei din capitalele care aveau, să spunem, relații economice relativ cordiale cu Rusia. În cazul a două dintre ele, mă refer la Germania și Italia, era și o dependență consistentă de resursele energetice din Rusia.

Acest război, de asemenea, a întărit unele alinieri în regiune, cum ar fi între Polonia și Ucraina și Rusia și Turcia. Cum sunt percepute din România aceste alinieri? Sunt ceva bun sau un pericol sau cum trebuie să fie abordate? Trebuie reacționat la apariția lor?

De ce să fie un pericol apropierea între Ucraina și Polonia? Nu cred că Polonia percepe Bulgaria ca fiind periculoasă sau Bulgaria percepe ca periculoasă apropierea între România și Republica Moldova, menținând proporțiile dintre Ucraina și Republica Moldova. Polonia joacă un rol important în ceea ce înseamnă centrul și estul Europei și are ocazia să o facă. Nu putem să spunem că asta poate fi perceput ca un fel de amenințare sau într-o mod negativ în România. Iar la fel, apropierea dintre Rusia și Turcia nu este o surpriză. Moscova și Ankara nu s-au apropiat la 24 februarie sau după această dată, ci au avut o politică de apropiere dinainte. Părerea mea este că Turcia va fi un câștigător în ambele situații. Dacă Rusia învinge, atunci Turcia va avea un ascendent asupra lui Putin tocmai prin bunele oficii, prin canalele de negociere, prin sprijinul pe care l-a acordat Rusiei, prin faptul că Ankara nu marșează la acest embargo economic împotriva Rusiei. Dacă Rusia este înfrântă și va pierde acest război, de asemenea, va fi în câștigul Turciei, fiindcă Turcia va avea mână liberă în Libia, Rusia nemaiavând resursele necesare să se implice în diverse state africane sau să se implice în Siria. Vor fi chiar mari semne de întrebare dacă influența Rusiei va fi aceeași în Caucaz sau în Asia Centrală, inclusiv în zona republicilor de limbă turcică, unde Ankara este foarte activă în ultima perioadă. În ambele situații, pentru Turcia este win-win. În ambele situații, indiferent cine ar câștiga războiul, Turcia câștigă în bună măsură. Nu este nicio surpriză politica asta specială a Turciei față de Moscova.

Bine, dar această ascensiune a Turciei are loc în contextul unei ambiguități strategice care pentru un stat membru NATO nu e ceva care se întâmplă des. Ce provocări aduce această ambiguitate strategică Turciei pentru țările noastre?

Eu cred că și Bulgaria are o ambiguitate strategică, manifestată față de Rusia la un moment dat, iar Bulgaria prin politica sa față de Rusia n-a încurajat niște inițiative care puteau să aducă o amprentă mai mare a NATO în regiune. Deci nu numai Turcia a avut o astfel de atitudine, aceasta este o particularitate a regiunii Mării Negre mă refer la o lipsă de coeziune între statele NATO, care este evidentă, dacă facem o analiză cinstită, la modul în care cele trei țări, timp de mulți ani, au văzut deseori foarte diferit acest pericol al Rusiei. Una a fost percepția României, alta, în diferit, a Bulgariei sau a Turciei.

Bine. Când o țară puternică precum Turcia are o politică ambiguă, oare asta înseamnă că regiunea noastră va deveni și mai ambiguă? Sau, dimpotrivă, vă așteptați să ne fortificăm cumva împotriva ambiguității?

România nu se simte amenințată de Turcia. Nu știu care este percepția dacă dumneavoastră, în Bulgaria, vă simțiți amenințați de Turcia? Vedeți, această ambiguitate, așa cum o definiți dumneavoastră? Ceea ce mie nu mi se pare. Așa cum o definiți dumneavoastră, sună ca un pericol pentru interesele de securitate ale Bulgariei.

România mai are un parteneriat, are un format de cooperare trilaterală Polonia-România-Turcia. Avem această cooperare trilaterală și un format de consultări, avem și cu Turcia o relație bilaterală normală. E adevărat să spunem că relațiile Turciei sunt ambigue în ceea ce privește Rusia. Aș spune că am fi vrut, poate, ca Turcia sa fi fost mult mai angajată în ceea ce înseamnă implicarea NATO în problemele de la Marea Neagră și în modul în care NATO încerca să aplice aici politica sa de descurajare. Pe de altă parte, înțelegem că Turcia este un jucător regional. Are o anumită dinamică și anumite ambiții. Dar, repet, în plan bilateral, noi nu vedem și nu simțim Turcia ca pe o amenințare la adresa intereselor de securitate ale României.

Bine, vedem în relațiile româno-bulgare o dezghețare pe mai multe fronturi după ce a izbucnit războiul din Ucraina. Din perspectivă României, ce împiedică o dezvoltare mai profundă a acestor relații din diferitele domenii economice, infrastructură și politice și așa mai departe?

Nu le împiedică nimic. Pentru început, cred că ar trebui să avem un guvern la Sofia, o conducere cu o linie foarte clară, asumată în ceea ce înseamnă politică externă și de securitate. Să avem foarte clar o anumită formulă care să fie viabilă politic. Din păcate, pot să spun că a existat o instabilitate politică în Bulgaria în ultima perioadă și tocmai din cauza acestei instabilități politice poate relațiile bilaterale nu au fost atât de dinamice. Este o realitate pentru care nu e culpabilă Bulgaria, că asemenea instabilități politice au avut loc și în alte țări. Într-un proces democratic se poate ajunge și la lucrurile acestea, dar faptul că au fost atât de multe alegeri, s-au schimbat atâtea guverne, ei bine, asta a împiedicat Bulgaria să aibă o politică, să spunem predictibilă și coerentă pe termen lung.

Dacă această ambiguitate bulgară persistă, ce va însemna din perspectiva României pentru regiunea noastră? Cum apreciați această tendință a bulgarilor?

România poate să găsească puncte suficiente de cooperare cu Bulgaria. Nu este nicio competiție între români și bulgari. De ce să ne concurăm? Din contră, pot să existe mai multe subiecte comune. Unul din ele ar fi energia, iar Bulgaria este mult mai dependentă energetic de Rusia decât este România. Și chiar dacă acum, de când rușii au tăiat gazul Bulgariei sub pretextul neplății în ruble și se încearcă găsirea de soluții alternative, totuși rămâne o problemă cu industria bulgară. Avem resurse care sperăm să poată fi folosite până în 2027 și în România, dar și în țările vecine. Una din țările care ar putea să beneficieze de gazul românesc la Marea Neagră este Bulgaria. De asemenea, dumneavoastră aveți propriile resurse. Există un perimetru numit Asparuh Khan, care are, pe anumite previziuni, cantități importante de gaze. Acest perimetru Asparuh Khan, dacă țin bine minte, este gestionat de un consorțiu între o companie franceză și, mai nou, compania OMV Petrom, care a luat o participațiune importantă la acest consorțiu. Practic este o companie românească care va fi implicată în exploatarea gazului bulgăresc din Marea Neagră, așa cum va participa din 2027 la exploatarea gazului românesc din perimetrul Neptun, vecin cu Asparuh Khan, vecin cu Bulgaria. În acest fel, cum zona economică exclusivă a României este vecină cu zona economică exclusivă a Bulgaria, este foarte posibil ca această experiență să fie folosită și de bulgari. Va fi un motiv comun pentru marina română și marina bulgară să coopereze pentru protejarea în comun a zonei economice exclusive. Este un subiect de cooperare posibil și cu Turcia, pentru că și ei au descoperiri importante de gaze naturale în perimetrul Sakarya,  aflat lângă voi și lângă noi, care este apropiat și de perimetrul Asparuh Khan din Bulgaria și de perimetrul Neptun Deep din România. Astel cele trei flote pot să accentueze cooperarea mai mult pentru ceea ce înseamnă protecția zonei economice exclusive. Eu zic că putem găsi suficiente puncte de cooperare. Dunărea, care este un mijloc important de comunicare cu centrul Europeipentru ambele țări, poate fi un alt punct de colaborare. Putem lucra în comun pentru dragarea Dunării, mai ales că ne confruntăm vara cu o scădere a debitului ce pune probleme navigației pe Dunăre. Ambele țări au nevoie de mai multă conectivitate cu Occidentul iar Dunărea joacă un rol vital. . Apropo de numărul de poduri care există între noi și capacitatea de a comunica mai bine. Asta mă interesează. Bulgaria este importantă pentru România și din punctul de vedere al mobilității militare, de exemplu, nu doar din punct de vedere politic, economic. Dacă ar fi să primim ajutoare dinspre Grecia ele vor trece prin Bulgaria, așa cum alte trupe ar trece, să spunem, din Ungaria spre români. Suntem conștienți de importanța Bulgariei pentru România, indiferent de guvernele care s-au perindat, fie că a fost guvern liberal, social democrat, de stânga sau de dreapta. Nu am văzut o schimbare la București, o atitudine nefavorabilă sau o lipsă de deschidere în ceea ce îi privește atitudinea față de bulgari.

Să conchidem cu Uniunea Europeană din care ambele țări fac parte. La nivel european se discută de mult timp despre unele reforme și se fac niște pași sau se încearcă niște pași. De exemplu, Germania a spus că își dorește eliminarea dreptului de veto pentru țările membre, pentru a duce Uniune Europeană poate spre o mai mare centralizare sau federalizare. Pe de altă parte, Franța își dorește așa numita autonomie strategică a Uniunii Europene, precum se discută despre o armată european. Cum se încadrează interesele românești în aceste inițiative sau în ce măsură se încadrează în aceste inițiative?

Sunt chestiuni diferite. Asta cu modificarea votului și luarea deciziilor poate să aibă o justificare, la fel și autonomia strategică, care acum cred că este văzută într-o cu totul altă lumină după invadarea Ucrainei de către Rusia. Am să mă refer la autonomia strategic, la aspectele de securitate, mai aproape de profilul meu profesional. În România, niciodată n-am văzut autonomia strategică ca fiind considerată ceva concurențial cu NATO sau implicarea Statelor Unite pentru securitatea României. Noi  avem trei piloni majori: apartenența la NATO, la Uniunea Europeană și parteneriatul strategic cu Statele Unite, foarte important acesta din urmă pentru securitatea noastră. Vedem însă cum recent, după ce Rusia a atacat Ucraina, și alte state europene au înțeles să se implice mai mult pe zona aceasta, în sud-estul flancului NATO. Avem acest grup de luptă asumat de Franța. Există o implicare și din partea Olandei, din partea Belgiei, care au trimis soldați aici. Există soldați bulgari în Divizia Multinațională din România. Observăm o înțelegere mai bună din partea unor state vest-europene privind provocările de securitate de aici. Revenind la chestiunea autonomiei strategice, aceasta va fi o problemă de resurse, în primul rând. Degeaba treci pe hârtie niște concepte dacă nu ai avea resursele necesare pentru a le da viață. După încetarea războiului, va trebui să continuăm să lucrăm la proiectele privind Fondul European de Apărare, investițiile în capabilități comune, investițiile în ceea ce înseamnă cercetarea și dezvoltarea în domeniul industriei de apărare. Se înțelege că noi am susținut aceste lucruri. Repet, nu este o chestie concurențială cu NATO. Asta ar însemna o pierdere de resurse. Va fi foarte interesantă evoluția conceptului în timp. Aici îmi pot permite să spun că va fi interesant de văzut cum va evolua proiectul autonomiei strategice, în condițiile în care, peste 10 ani de zile vom avea o armată germană foarte puternică. Germania va investi o sută de miliarde în apărare. Germania nu va fi doar un motor economic, că până acum, când  lucrurile erau clar împărțite între francezi și germani. Franța acoperea chestiunea strategică, Germania acoperea chestiunile economice. Dar de data aceasta Germania și-a asumat să fie un jucător și o voce importantă în domeniul securității. Și în în următorii ani Germania va fi foarte ambițioasă în modernizarea forțelor sale armate. Va fi foarte interesant de văzut ce opinii va avea Germania atunci despre autonomia strategică a Europei, mai ales că atunci, să spunem peste 10 ani, cred că în acel moment va avea cea mai puternică armată. Cum va gândi problemele de securitate la acel moment? Este o întrebare la care va fi interesant să vedem cum evoluează în timp răspunsul Germaniei.

Foto: Președintele bulgar Rumen Radev este acuzat de unii de ambiguitate geopolitică în politica externă a Bulgariei, în timp ce alții îl văd ca pe un purtător al subiectivității autentice, bulgărești, în relațiile internaționale. În fotografie, se întâlnește cu președintele României, Klaus Iohannis, la București, în martie 2022 (sursa: YouTube)

Citește în limba engleză!

Citește în limba bulgară!

Abonează-te la canalul blogului Podul Prieteniei de pe YouTube, unde sunt publicate mai multe interviuri video şi audio! Blogul mai poate fi urmărit pe Facebook şi Twitter. Canalul lui din Telegram este aici.

About Author