Iubire și securitate, sex în comunism

Premiat pentru regie la secțiunea ,,Un certain regard’’ la Festivalul de la Cannes, ediția 2022, filmul Metronom reprezintă debutul lui Alexandru Belc în lumea acelor filme de peste o oră, mai numite și lung-metraje. Alexandru Belc spunea că a făcut filmul atât pentru tinerii născuți după 2000, numiți și zoomeri, cât și pentru cei care au trăit înainte de 1989 și au o perspectivă nostalgică privind tinerețea lor – iar filmul lui îi ,,scutură’’ și-i ,,zdruncină foarte puternic’’. Cum ar veni, un film care să contrazică modul cum era prezentată iubirea în cinematografia anterioară anului 1990, dar și să le arate celor din generațiile recente cum că, orice făceai în acele vremuri, chiar și dacă erai îndrăgostit(ă), erau șanse ca totul să fie oprit de securitatea comunistă. Cum de obicei se întâmplă atunci când avem de-a face cu epoci extinse din trecut, nu putem fi siguri dacă producțiile culturale pot schimba anumite viziuni asupra acelor epoci din trecut.

Trebuie să spun că trama filmului este atractivă prin simplitatea ei – colegi aflați în ultimul an de liceu se întâlnesc acasă la o colegă să asculte muzica difuzată la Europa Liberă, dar petrecerea lor este deranjată de securiști. Motivul? Unul dintre ei trimite o scrisoare la Europa Liberă, dar nu doar pentru dedicații muzicale, ci și pentru a face public faptul că este din ce în ce mai greu să găsești cărți și muzică în România socialistă, mai ales că propaganda ,,de partid și-a întins încet tentaculele peste viața noastră.’’ Lăsând la o parte discuțiile privind credibilitatea unor asemenea evenimente (adepții anti-anticomunismului ar putea arăta faptul că, în 1972, când este plasat filmul, ar putea spune că, în acel an, tezelor din iulie 1971 încă nu-și făceau simțite efectele din plin, ceea ce se va întâmpla în următoarea decadă), mi se pare evident că orice recuperare a trecutului se face din perspectiva prezentului. Din acest punct de vedere, este ironic că Alexandru Belc nu observă că și filmul lui este la fel de orientat ideologic precum Liceenii din anii ’80, despre care acesta spune că se baza pe repere ,,greșite’’ și avea mult ,,neadevăr’’. Exemplul grăitor este scena în care Ana, deși află că Sorin este cel care trimisese scrisoarea la Securitate, inițiază un contact sexual – ceea ce ar putea fi considerată categoria sex în comunism, una din ciudatele continuități senzaționaliste din filmele cu părtinire anticomunistă. Datorită cenzurii și conservatorismului societății pre-1989, cum se făcea sex în comunism a devenit o întrebare arzătoare pentru o serie de regizori care au încercat să prezinte perioada cu semn schimbat și din perspectiva sexualității diverselor categorii sociale. Regizori interesați de întrebarea arzătoare: cum făceau sex securiștii, studenții sau muncitorii, iar în Metronom putem afla cum făceau sex liceenii înainte de bacalaureat. Interes prezent și în literatură, a se vedea primul volum din Orbitor.

O recuperare parțială a figurii lui Cornel Chiriac și rolului său de promotor al muzicii occidentale în România socialistă de la finele anilor ’60, Metronom este un film despre posibilitatea supraviețuirii iubirii în contextul unei societăți închise. Forțat să se refugieze în occident, Cornel Chiriac a rămas drept cel care, prin emisiunea sa numită tot Metronom (de unde titlul filmului) a prezentat publicului autohton formații precum The Beatles sau The Doors, așa cum se vede în scena în care tinerii ascultă Light My Fire. Deosebirea dintre filmele de acest fel și lung-metrajul lui Alexandru Belc rezidă în estetica interiorului și putem vedea cum arăta o locuință tipică dintr-un mare oraș din acea perioadă (de fapt, cel mai mare, de îndată ce mare parte din cinematografia românească e plasată în București). Vedem cum era decorată o locuință din comunism, aranjarea mobile și a unor decorațiuni acum uitate ca bibelourile sau imensele biblioteci de apartament – alt element de apartament acum uitat. Dar și abajururi, șifoniere, radiouri greoaie și vechi, televizoare cu imaginea alb-negru. Să nu uit telefonul fix cu rotor, o tehnologie a secolului trecut, acum pe cale să devină obiect de muzeu. Am impresia că un bloc comunist apare într-o singură secvență din prima jumătate a filmului. Alexandru Belc s-ar putea să descopere că, deși el dorește să schimbe narațiunea privind viața în comunism, să scuture generațiile nostalgice, evoluția culturii noastre de masă și a mentalităților merge într-o altă direcție. Pe lângă nostalgia extinsă printre generațiile care au trăit cel mai mult în societatea anterioară și care este de înțeles, având în vedere dislocările sociale din tranziție, dacă aruncăm privire generală aruncată asupra unei culturi emergente a noilor generații de după 2000, putem observa un peisaj curios: apariția unor edituri de stânga precum Dezarticulat, o editură îndepărtată de elitismul specific discursului cultural de la noi, apar producții literare care adaptează imaginea industrializării comuniste pentru zoomeri (a se vedea Gioco di mano al lui Radu Demetriades) și aproape toți românii interesați cât de cât de cultură apreciază filmele anterioare anului 1990. Atât tineri, cât și persoane mai în vârstă se uită cu plăcere la seria Brigada diverse, precumși la toate comediile din acea perioadă filmate în mediul citadin, toată lumea spune că niciun actor comic sau actriță din prezent nu-i va egala pe cei din trecut. Filmele noi cu sensibilități anticomuniste nu par să avanseze prea mult în memoria populară, asta însemnând că sunt ușor uitate după apariția în cinemtografe. Poți întâlni oameni care să respingă în bloc cele patru decenii de socialism autoritar, dar să aprecieze programele de revelion filmate atunci la televiziunea publică, pe principiul că umorul din comunism nu avea vulgaritate. Cum ar veni, observăm realitatea unui anticomunism contradictoriu.

Cronica mea nu este doar critică și trebuie să spun că apreciez jocul Marei Bugarin, interpretarea ei reținută și potrivită ca o mănușă pentru minimalismul scenic al lui Alexandru Belc, în timp ce Mara Vicol este la partea opusă – expansivă și gata să combine studiul cu distracția, așa cum ar trebui să facă toți elevii din ultimul an de liceu. Roxana (personajul Marei Vicol) nu știe ce ar putea urma dacă introduci aluzii politice atunci când scrii pentru Europa Liberă, dilema Anei este dacă să semneze sau nu desolidarizarea la care o obligă securitatea, în special securistul interpretat de Vlad Ivanov. Iar Vlad Ivanov este probabil cel mai bun actor specializat în roluri negative de la Gheorghe Dinică încoace. Aici, combină într-un singur personaj securistul bun și securistul rău atunci când are de-a face cu tineri cred că ceaiurile dansante înseamnă și aluzii sociale. Metronom este primul film românesc critic la adresa regimului trecut prin intermediul unui minimalism al interiorului, camerele de apartament trădând emoții și întrebări morale ale personajului feminin. Dar un interior care poate fi și un loc al libertății.

Foto:‌ Afișul filmului Metronom (sursă:‌ IMDB)

Abonează-te la canalul blogului Podul Prieteniei de pe YouTube, unde sunt publicate mai multe interviuri video şi audio! Blogul mai poate fi urmărit pe Facebook şi Twitter. Canalul lui din Telegram este aici.

About Author