Vladimir Mitev
Ioana Constantin-Bercean este o profesionistă în afaceri internaționale. În anul 2022 ea a absolvit doctorat de Relații Internaționale la UBB – Cluj-Napoca, cu teza despre negocierile nucleare cu Iran. De asemenea, ea finalizează în prezent a doua teză de doctorat, în Sociologie, la Universitatea din București, despre influența religiei și a naționalismului persan asupra politicii externe iraniene. Este beneficiara unei burse postdoctorale, cu un proiect despre politica externă a Turciei în era Erdogan și este autoarea a numeroase articole în publicații de specialitate care tratează subiecte legate de Orientul Mijlociu, și despre Republica Islamică Iran în special, dar și despre neproliferarea nucleară. A studiat sau a colaborat la diverse proiecte în calitate de cercetător asociat la diverse instituții occidentale: International Institute for Peace (Viena, Austria), Diplomatische Akademie Wien (Austria), Vienna Center for Disarmament and Non-Proliferation (Austria) și Hudson Institute, Washington, D.C. (SUA). Vorbește fluent engleza, franceza și spaniola și vorbește farsi, arabă și italiană la nivel conversațional.
Interviul a fost realizat la 2 februarie 2023, înainte de decizia de la sfârșitul lunii martie a parlamentului turc de a aproba aderarea Finlandei la NATO.
Doamnă Bercean, discutăm în contextul unui volum apărut recent despre Turcia, scris de experți români. Ce e nou în acest volum? Ce oferă cartea asta? Dumneavoastră sunteți coeditor, așa că puteți poate descrie și subiectele și poate unele dintre tezele experților români când vine vorba de Turcia ca un subiect al relațiilor internaționale sau politică.
Bună ziua și mulțumesc pentru invitație. Da, într-adevăr, ieri am lansat volumul ”Turcia la Centenar. Quo Vadis” pe care am avut plăcerea și onoarea să-l coordonez alături de colegul Matei Blănaru. Și este primul volum de acest fel în România dedicat împlinirii unui centenar de Republică Turcă.
Cred că volumul este foarte binevenit, în contextul în care România și Republica Turcă au relații diplomatice, economice, un palier foarte larg de comunicare între cele două țări. De foarte mulți ani, de fapt de la înființarea Republicii Turce între România și guvernul de la Ankara, dar și în mediul de afaceri, au fost legături care au accentuat necesitatea de colaborare în regiune.
Volumul reunește 17 experți foarte buni în domeniile lor și avem analize, eseuri sau pur și simplu relatări ale unor evenimente diplomatice. Avem articole despre problema feminismului în Turcia, despre emergența religiei în Turcia condusă de Recep Tayyip Erdoğan și de partidul acesteia din 2002 încoace. Avem articole care descriu anumite evenimente diplomatice. Avem câteva studii foarte bune privind poziționarea Turciei în contextul războiului din Ucraina. De asemenea, o analiză care descrie relația dintre Turcia și Siria, în contextul relațiilor mai puțin cordiale dintre Damasc și Ankara, precum și în contextul în care avem un număr foarte mare de refugiați.
Pe scurt, este un volum foarte binevenit, este adresat atât persoanelor din mediul universitar și cred că va fi un material foarte bun de studiu atât pentru studenți, cât și masteranzi și doctoranzi, dar și populației largi, care dorește să înțeleagă ce înseamnă Turcia la 100 de ani de republică, ce a însemnat tranziția de la imperiu spre republică, ce anume a însemnat Mustafa Kemal Atatürk, fondatorul Turciei moderne și ce înseamnă momentul acesta al Centenarului în care Turcia este condusă de Recep Tayyip Erdoğan. Eu îl recomand cu mare căldură tuturor celor interesați să-și facă o anumită imagine prin prisma unor relatări foarte educate și informate. Aș îndrăzni să spun, poate ale unora dintre cei mai buni experți în domeniu.
La lansarea acestei cărti la Casa Oamenilor de Știință din București, pe întâi martie 2023 a fost spus, cred câteva ori că această carte scrisă astfel că demonstrează interesele naționale românești. Care este cheia prin care România privește Turcia în contextul acestor cercetării sau acestui volum? Cum pot fi rezumate interesele naționale românești cu privire la Turcia?
Într-adevăr, în timpul acelei dezbateri, vorbitorii au făcut trimiteri la ceea ce numim generic interesul național al României. Dar înainte să vă răspund la întrebare, aș vrea să subliniez faptul că acest proiect a fost inițiat în urmă cu aproximativ un an și cartea a intrat în procesul final de editare și tipărire cu câteva săptămâni înainte de cutremurele care au adus atâtea dezastre și pierderi de vieți omenești în Turcia. Astfel încât, împreună cu colegul meu și directorul Institutului de Științe Politice și Relații Internaționale, profesorul universitar Dan Dungaciu, am hotărât să dedicăm această carte victimelor cutremurului din Turcia. Deci este o carte dedicată poporului turc și îi dorim Turciei o recuperare grabnică și sănătoasă.
În ceea ce privește legătura dintre România și Turcia, primul lucru la care ne putem gândi este regiunea Mării Negre. Vorbim aici despre două state riverane la Marea Neagră, iar cum bine observăm, mai ales în contextul invaziei Rusiei din Ucraina, această regiune devine un punct foarte important pe harta politică, nu doar a Europei, ci a întregii lumi. Devine un punct strategic, Marea Neagră a devenit un punct geopolitic despre care toată lumea vorbește.
Avem și o propunere legislativă în Congresul american, prin care factorilor decizionali americani își doresc o implicare mai intensă, mai vizibilă în regiunea Mării Negre. Or, după cum foarte bine știm, Marea Neagră stă sub umbrela Convenției de la Montreal, iar acolo Turcia are câteva avantaje și aproape că decide tot ce se întâmplă în acest spațiu.
România are un interes strategic de securitate. E foarte important să colaboreze cât mai bine cu Turcia în acest domeniu atât din punct de vedere securitar, cât și din punct de vedere economic. Din punct de vedere securitar, desigur, vorbim despre o prezență mai avansată din punct de vedere militar în Marea Neagră, iar acest lucru nu se poate întâmpla fără acordul guvernului de la Ankara, prin prisma a ceea ce menționat mai devreme, Convenția de la Montreal. Iar din punct de vedere economic, Marea Neagră reprezintă până la urmă și un canal, o modalitate de transport pentru diverse produse. Și atunci, desigur că este interesul ca între București și Ankara să existe un dialog, să existe puncte comune și să găsim, dacă vreți, în toată această zonă gri a relațiilor internaționale, cea mai bună poziție.
Din perspectiva românească este important ca aceste canale de comunicare să rămână deschise, deoarece orice neînțelegere între statele riverane ale Mării Negre nu face decât să vulnerabilizeze regiunea. Și atunci când noi avem deja un război la graniță, cred că acest lucru trebuie să fie gestionat diplomatic, înțelept, cu răbdare și în cel mai bun sens pentru toate statele riverane, nu doar pentru Turcia și România, pentru că aici vorbim și despre Bulgaria. Dar, repet, ceea ce face și ceea ce își propune Ankara ca strategie la Marea Neagră trebuie analizat foarte bine și de factorii decizionali de la București și trebuie găsite într-adevăr cele mai oportune și cele mai bune soluții de cooperare în ideea de a construi poduri și nu ziduri, în ideea de a găsi cele mai adecvate soluții de care să beneficieze atât Turcia, cât și România și, desigur, Bulgaria.
Ați menționat dezastrul acestor cutremure din Turcia. Ce schimbă aceste cutremure când vine vorba de politica internațională care vizează Turcia?
A fost foarte interesant să urmărim în această perioadă un fenomen pe care eu îl numesc diplomația dezastrelor. Este un concept destul de nou. De fapt, a fost folosit pentru prima oară în 2012 de către analistul, politologul și scriitorul Ilan Kelman, care a și scris atunci o carte, Disaster Diplomacy: How Disaster Affects Peace and Conflict. Adică în ce fel această diplomația dezastrelor afectează procesul de pace sau poate agrava anumite conflicte deja existente.
Desigur că diplomația dezastrelor nu se referă exclusiv la cutremure. Nu vorbim și de alte fenomene naturale. Autorul se referă inclusiv la schimbările climatice, dar și la alte dezastre, nu erupții vulcanice, poate chiar incidente, nu neaparat naturale, incidente nucleare, cum au fost cel din Japonia sau cum a fost cel de la Cernobîl, dar atunci nu exista acest concept. Este interesant de urmărit acest proces, întrucât, dacă ne uităm înspre conceptul acesta, diplomația dezastrelor, vedem că el alătură doi termeni care în mod obișnuit am spune că sunt în antiteză. Diplomația este procesul de negociere, de bună înțelegere, bunăvoința reciprocă, pe când nu dezastrul este definit chiar de Dicționarul Oxford ca fiind un accident brusc sau catastrofă naturală ce provoacă pagube și pierderi de vieți omenești.
Însă dacă ne uităm puțin în urmă, de exemplu, în 1999, când a avut loc acel cutremur din regiunea Izmir, când s-au pierdut peste 17 000 de vieți, Grecia era o țară care, dacă vreți, putem spune că se află într un anume soi de ”război rece”, regional, un mic război rece cu Turcia. A fost una dintre primele țări care au oferit asistență umanitară și ajutor financiar Turciei, trimițând inclusiv echipe de salvare și de căutare a victimelor de sub dărâmăturile și ruinele care au apărut în urma cutremurului. Au mai fost asemenea exemple de diplomație a dezastrului, inclusiv între SUA și Iran, în care iarăși nu au o relație bună. Apropo, relația este chiar foarte dificilă, iar după cutremurul din 6 februarie anul acesta, am ajuns la un număr de victime de peste 50 000.
Desigur, în cazul cutremurelor Turcia și Siria vorbim și despre Siria, care este la fel de afectată, iar acolo problemele sunt și mai grave, pentru că avem și un război civil, iar zona asta de nord a Siriei nu este controlată de rebeli, iar accesul trupelor umanitare este puțin mai complicat în cazul Turciei. Și iarași că am observat din nou chiar state precum Grecia, care din nou, la fel ca în 1999, au venit imediat în ajutorul Turciei. Dar și mai interesant și atent de urmărit a fost exemplul ajutorului acordat de Armenia. Cunoaștem cu toții istoria nu foarte blând și destul de complicată, dacă ne referim la trecutul acestei, de exemplu la genocidul armean. Dar din toate aceste state și, desigur, și statele occidentale au venit ajutoare. Au venit și din partea lumii arabe. A venit ajutor inclusiv din Iran către Turcia și către Siria, din Israel. Israelul cred că a fost unul dintre primele state care au trimis ajutor, inclusiv în Siria.
Și atunci putem vorbi despre un fenomen care, după ce lucrurile se vor fi liniștit și oamenii vor începe să intre oarecum într-un proces de reluare a normalității, poate constitui baza reluării unui dialog, a unor discuții și poate duce chiar la ameliorarea unui anumit soi de relații care acum par a fi mai tensionate. Dar, desigur, este un proces lung, însă este foarte bine că acest lucru se întâmplă, dacă vreți, într-un mod foarte cinic și foarte dureros, natura ne arată că și în urma unui dezastru, dacă suntem suficient de înțelepți și tratăm lucrurile cu răbdare și atenție, putem să scoatem și ceva bun din asta dacă se va întâmpla. Dar, desigur, este un proces îndelung și nu este garantat succesul.
Țările din Europa de Sud, despre cum România și Bulgaria au relații economice puternice cu Turcia, inclusiv comerț și investiții turcești. Dar, pe de altă parte, facem parte din NATO și Uniunea Europeană, care înseamnă o anumită loialitate către niște valori democratice pe care Turcia este criticată că nu le respectă în ultima perioada. Cum arată această dilemă când vine vorba de România? Cât de probabilă este o situația în care România va trebui să lege între valorile sau apartenența la spațiul vestic și relațiile mai prietenoase, economice și omenești cu Turcia?
Acum, dacă vorbim la nivel politic, la nivel diplomatic, România are relații foarte bune cu Turcia. Întrebarea dumneavoastră, înțeleg, se referă poate la conducerea Turciei care pentru unii cercetători și pentru o parte a populației, pentru mișcarea feministă, desigur, ridică anumite semne de întrebare și putem să analizăm și să discutăm despre asta foarte mult. Însă, repet, la nivel diplomatic internațional, Turcia are relații nu doar cu România, ci și cu marile puteri occidentale, cu Statele Unite, cu Franța, cu Germania, cu Marea Britanie.
Din păcate, lumea aceasta a relațiilor internaționale și a politicii externe nu poate fi desenată în alb și negru. Dacă pe plan moral, umanitate, sigur că ne poziționăm într-un anume fel de tot ceea ce înseamnă drepturile omului și aici includem drepturile minorităților, drepturile femeilor, drepturile comunității LGBTI și așa mai departe, desigur că abordarea este într-un anume fel. Dacă vorbim însă de nivel la nivel diplomatic și la nivel politic, observăm că relațiile dintre Ankara și toate capitalele occidentale este în continuare pe agendă și nu se poate discuta despre sau nu se pune încă problema unui anume soi de alegeri pe care România sau orice alt stat occidental ar trebui să-le facă.
Turcia este foarte importantă din punct de vedere geostrategic, inclusiv pentru Statele Unite. Și să nu uităm că Turcia este al doilea contributor din punct de vedere militar la ceea ce înseamnă capabilitate în cadrul Alianței Nord-Atlantice, adică este un membru foarte important al NATO? Chiar dacă da, în ultima vreme am observat nu o anume reținere sau un anume soi de retorică puțin mai contondentă atunci când a venit vorba de integrarea celor două state nordice. Vorbim despre Finlanda și Suedia, dar dacă ne uităm puțin în urmă, Turcia niciodată nu s-a opus așa, pe termen lungă, nici unui proiect sau niciunei strategii de extindere a NATO, chiar dacă în anumite momente să spunem că a avut o voce contradictorie, să spunem așa. Până la urmă, în urma negocierilor și în urma discuțiilor care au avut loc atât bilateral, cât și multilateral, Turcia și Parlamentul Turciei a votat tot ceea ce a venit ca propunere dinspre NATO. Nu cred că suntem încă în acel moment în care Bucureștiul va trebui să decidă în ceea ce privește Turcia și valorile occidentale.
Turcia este un stat, hai să spunem așa, complicat. Nu a fost niciodată o democrație în sensul perceput de noi occidentali. A fost și este în continuare un stat musulman care are atât apartenență europeană, nu valori occidentale, dar și orientală. Deci este un mix care, desigur, trebuie gestionat exact așa cum este. Și, desigur, chiar și atunci când există momente în care poate nu suntem de acord cu deciziile guvernului de la Ankara, diplomatic, repet, va trebui să ne poziționăm astfel încât să ne urmărim și propriile interese ale noastre ca țară.
Desigur, atunci când sunt derapaje constituționale sau în ceea ce privește drepturile omului, când sunt derapaje grave, ele trebuie menționate și sancționate, cel puțin la nivel retoric, pentru că altfel nu ai cum. Iar în cercetare există, desigur, această libertate de a aborda orice temă și acolo, da, Într-adevăr, inclusiv în volumul pe care noi l-am lansat ieri acolo sunt câteva articole foarte critice la adresa guvernului de la Ankara, adică în cercetare. Ai această libertate nu de a aborda o temă fără constrângeri, dacă vreți, de nivel sau de natură politică sau diplomatică.
Ori aici depinde de factorul decizional ce dorește să extragă din aceste analize și să găsească, desigur, cea mai bună cale de a se poziționa astfel încât să nu scape din vedere nici încălcările drepturilor omului, dar nici să altereze relația dintre București și Ankara. Este un proces destul de complicat. Diplomația și politica externă nu sunt domenii foarte simple, iar cei care practică sau au această meserie în aceste domenii, desigur că zi de zi au o misiune destul de complicată în a gestiona, în a administra, dacă vreți, nu toate aceste probleme despre care noi am vorbit aici.
Bine, foarte pe scurt, să încheiem cu o mică întrebare. Matei Blănaru, coeditorul cărții, a spus că ISPRI va edita mai multe volume despre vecinii României. În ce măsură asta înseamnă că va fi și un volum despre Bulgaria și ce se știe la această etapă despre o astfel de efort?
Într-adevăr, colegul Matei Blănaru a venit cu o propunere despre care chiar nu știam. Nu aveam nici o idee, dar domnia sa este un cercetător foarte inspirat și creativ, iar în contextul în care, da, s-a discutat despre interesul României, despre problemele regionale. Colegul Matei a venit cu această propunere de a scrie într-adevăr câte un volum dedicat fiecărui vecin al României și, desigur, dacă acest proiect va fi dus mai departe și va prinde viață, cu siguranță va exista și un volum care să se adreseze relațiilor dintre România și Bulgaria. Și, la fel ca domnul Blănaru, cred că un astfel de volum este foarte binevenit, pentru că, iată, dacă ne uităm nu foarte mult în urmă, doar cu câteva luni, când a fost această întreagă discuție în ceea ce privește aderarea la spațiul Schengen, au fost acolo implicate România și Bulgaria.
Din păcate, încă nu am reușit să facem acest pas și observăm că relațiile regionale sunt la fel de importante precum cele parteneriatele transatlantice. Desigur, vorbim despre ceea ce ne preocupă pe noi aici imediat, pentru că până să ajungem a ne propune agenda noastră pe masa Uniunii Europene sau Alianței Nord Atlantice, noi înșine trebuie să ne creăm propriul sistem de securitate, propriul sistem de apărare, propriile relații economice, astfel încât atunci când mergem mai departe să avem o voce comună și să dăm dovadă că suntem două state. Vorbesc despre România și Bulgaria, nu care vorbesc pe o voce unitară și care, împotriva anumitor dificultăți sau poate a unor mici neînțelegeri temporare, știu să meargă înainte și știu să și construiască chiar o agendă proprie. Iar noi, românii, avem o vorbă unde-s mulți, puterea crește.
Deci cred că asta poate fi aplicată și în cadrul relației România-Bulgaria, care de altfel este o relație foarte bună și mi-a plăcut foarte mult să văd, inclusiv în procesul acesta de aderare la spațiul Schengen, că nici Bucureștiul, nici Sofia nu s-au dezis una de alta, chiar dacă au existat anumite vocea de, să spunem, pe parte aceea a segmentului politic populist, care poate a sugerat o anumită decuplare la nivel decizional instituțional, deci la nivelul cel mai înalt. Nici nu s-a făcut vorbire despre așa ceva. Ba chiar s-a insistat că România și Bulgaria trebuie să meargă mai departe împreună și să lucreze, desigur, tot împreună, pentru asigurarea condițiilor necesare sau pentru implementarea unor strategii care să pună atât România, cât și Bulgaria într-o poziție în care din partea anumitor state europene să nu mai poată veni niciun fel de critică. Iar aderarea noastră la Schengen să nu mai fie pusă sub semnul întrebării.
Foto: Președintele român Klaus Iohannis și omologul său turc Recep Tayyip Erdogan (sursă: screenshot, YouTube)
Abonează-te la canalul blogului Podul Prieteniei de pe YouTube, unde sunt publicate mai multe interviuri video şi audio! Blogul mai poate fi urmărit pe Facebook şi Twitter. Canalul lui din Telegram este aici, iar aici este contul de la Substack.
About Author
Descoperă mai multe la Podul Prieteniei
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.
