Vladimir Mitev
Autonomia strategică europeană este un concept de dezvoltare a UE ca entitate suverană care a fost provocat de administrația lui Donald Trump în SUA (2017-2021), explică Vesela Cerneva de la Consiliul European pentru Relații Externe – Sofia. Expertul observă cum autonomia strategică europeană s-a transformat deja dintr-un concept teoretic în pachete politice concrete. Dezvoltarea lor a fost catalizată de războiul din Ucraina, a adăugat Cerneva.
Ce înseamnă „nașterea Europei geopolitice”, o expresie folosită de șeful serviciului european de politică externă Josep Borrell? Această expresie arată că europenii caută un nou mod de a gândi despre ei înșiși – dezvoltându-și apărarea și punând accentul pe securitate în relațiile lor internaționale, nu doar promovând democrația și „valorile”. Ambițiile UE de acum încolo vor fi legate de securitatea energetică, de amenințarea noilor valuri de migrație etc., spune Cerneva.
Ea nu crede că diviziunea dintre vestul și estul UE este relevantă în condițiile actuale. Nici în ceea ce privește Rusia, nici în ceea ce privește securitatea energetică, nici în ceea ce privește politicile financiare nu există o diviziune între Est și Vest. Potrivit lui Cerneva, rezistența suveraniștilor din Europa de Vest este mai puternică decât cea a celor din Europa de Est, deci nici în această privință diviziunea Vest-Est nu este pură.
Citiți celelalte părți ale interviului cu Vesela Cerneva aici:
Vesela Cerneva: Bulgaria și România ar trebui să se modernizeze cu sprijin vest-european
Vesela Cerneva: Alăturarea Bulgariei și a României este o oportunitate, nu ceva inconvenient
Uniunea Europeană a dezvoltat un concept numit Autonomie Strategică Europeană. Înainte de războiul din Ucraina, acest concept se baza de fapt pe cooperarea cu Rusia în domeniul economic și al securității. Ce s-a schimbat în Uniunea Europeană în ultimul an, de când a început acest război?
Da. Autonomia strategică europeană este un concept la care și noi, cei de la Consiliul European pentru Relații Externe, am lucrat în ultimii ani. În primul rând, a fost vorba despre modul în care UE poate fi o entitate suverană care poate lua decizii privind securitatea sa în mod independent. Acest concept a fost lansat ca urmare a alegerii lui Trump în funcția de președinte, pentru că era clar că nici în NATO administrația Trump din SUA nu putea fi un partener, nici nu putea sau nu dorea să fie un partener în ceea ce privește comerțul cu Europa. A devenit clar că Europa trebuie să dispună de propriile mijloace, strategii și instrumente pentru a-și gestiona securitatea, inclusiv migrația, disputele comerciale și așa mai departe. Aceasta trebuie să își dezvolte propriul sistem de sancțiuni.
Poate că tocmai în acest domeniu al sancțiunilor vedem că UE a progresat foarte mult. Am văzut acum, în ceea ce privește Rusia, dar și în ceea ce privește alte țări, că acest instrument de, să spunem, soft power sau soft defence este din ce în ce mai mult folosit. În același timp, relațiile cu Statele Unite s-au îmbunătățit calitativ de la venirea lui Biden conducere. Dar pentru Europa, egalitatea comercială continuă să fie sarcina numărul unu. În acest moment, liderii europeni discută despre acest lucru la Washington, dar acesta este și unul dintre marile puncte forte ale președinției suedeze, care a început acum, și anume autonomia strategică europeană a fost transformată dintr-un concept mai degrabă teoretic în câteva pachete de politici care au o dimensiune foarte concretă. Dezvoltarea lor a fost în mare măsură catalizată, desigur, de războiul din Ucraina.
Josep Borrell, care este reprezentantul UE pentru politica externă și de securitate, a folosit în ultimul an expresia „nașterea unei Europe geopolitice”. Putem spune care este direcția sau care este strategia care va duce la „nașterea unei Europe geopolitice”? Cine sunt aliații Uniunii Europene în acest moment? Ce politici vor duce la această trezire sau la apariția unei „Europe geopolitice”, adică a unei puteri geopolitice în lume, la fel ca și celelalte?
Cred că această expresie are de fapt o semnificație și în ceea ce privește propria noastră viziune despre noi înșine. Adică, cum și în ce fel se vede Uniunea Europeană și în ce măsură se vede pe sine ca actor geopolitic. Timp de mulți ani la rând, Uniunea Europeană, și în special europenii centrali, germanii și alții, au crezut că este suficient ca Europa să fie un gigant economic, să fie o piață comună stabilă, puternică și o economie inovatoare, să aibă o mare influență în lume prin politicile sale economice, prin stabilirea de standarde economice și tehnologice, fără a fi nevoie să investească în securitate, folosind mai degrabă setul de instrumente euro-atlantice pentru a-și garanta securitatea. Și, de fapt, nașterea unei Europe geopolitice înseamnă, după părerea mea, că Europa începe din ce în ce mai mult să se considere și ea un actor în materie de securitate. Adică, aici vom vedea, cred, înarmarea armatelor europene, o mai mare coordonare cu NATO, o mai mare coordonare între statele membre, dar înseamnă, de asemenea, să privim relațiile noastre cu țările terțe tocmai prin prisma securității mai mult decât prin prisma, să zicem, drepturilor omului sau a eforturilor de democratizare a restului lumii. Cu alte cuvinte, Europa va încerca, desigur, să schimbe lumea din jurul ei, astfel încât să fie mai bine pentru ca Uniunea Europeană să prospere. Dar va face acest lucru mai întâi din punctul de vedere al propriei sale securități și apoi al tuturor celorlalți factori determinanți ai acesteia. Geopolitica și UE înseamnă inclusiv privirea extinderii UE prin prisma geopolitică. Acesta este motivul pentru care Bosniei și Herțegovinei i s-a acordat statutul de candidat în urmă cu câteva săptămâni, pentru a privi țările Parteneriatului estic prin prisma geopolitică. Acesta este motivul pentru care statutul de candidat a fost acordat Ucrainei și Republicii Moldova și așa mai departe. Trebuie să vedem de acum încolo care vor fi ambițiile Uniunii Europene în termeni geopolitici. Acestea sunt, bineînțeles, legate de securitatea energetică și de amenințările noilor valuri de migrație și așa mai departe. Cu toate acestea, cred că, mai presus de toate, asistăm cu adevărat la o schimbare în gândirea europenilor și a liderilor europeni.
Uniunea Europeană este marcată de o contradicție între partea vestică și partea estică a Uniunii Europene și am văzut de-a lungul anilor eforturile continue ale țărilor vest-europene de a schimba unele echilibre în partea estică a Uniunii Europene, de exemplu, prin lupta împotriva corupției sau prin pactul verde, și, prin urmare, rezistența forțelor locale din aceste țări, în special în Polonia și Ungaria. Dar, de fapt, există o astfel de rezistență și în România și Bulgaria. Ce credeți că se va întâmpla în această privință între vestul și estul Uniunii Europene în perioada care urmează în acest an?
Poate că ar trebui să discutăm despre ce diviziune anume vorbim, pentru că în termeni politici, de exemplu, sau în ceea ce privește Rusia, nu aș spune că diviziunea este Est-Vest. Există țări din Europa de Est care sunt mai puternic anti-rusești decât altele. De asemenea, și în Europa de Vest, în ceea ce privește energia și securitatea energetică, diviziunea nu este Est-Vest. În ceea ce privește, de exemplu, politicile fiscale și posibilitatea UE de a se împrumuta de pe piețele mondiale pentru a-și stimula propria creștere, de asemenea, diviziunea nu este Est-Vest. Poate îmi spuneți un pic la ce anume vă referiți.
Vreau să spun că există încercări de modernizare. Ele trec sub acest slogan în țările din partea noastră de lume din Europa, de exemplu, prin combaterea corupției, prin modernizarea sectorului energetic. Iar aceste încercări sunt oarecum încurajate de Comisia Europeană în special sau de Europa de Vest. Ele fac parte din proiectele europene și din programele de dezvoltare și, în același timp, vedem exact ceea ce spuneam, o rezistență suveranistă care urmează toate aceste linii și reprezintă tot o chestiune de contradicție între tehno-populism și suveraniști.
Da. Există suveraniști și în Europa de Vest. Iar rezistența lor la europenizarea diferitelor domenii și a diferitelor politici este chiar mai puternică decât în partea de est a Uniunii Europene. Vreau să spun că nu este vorba doar de o divizare în ceea ce privește modernizarea – Polonia și Republica Cehă vor înceta probabil să mai fie țări beneficiare în următorii doi-trei ani. Acestea vor deveni donatori neți ai Uniunii Europene, spre deosebire de țări precum Portugalia, Cipru și așa mai departe. Din nou, nu este vorba de o diviziune pură. Aș spune că, în afară de moștenirea noastră comună de acum 30 de ani, care este comparabilă, dar nu identică, acum putem vorbi foarte greu despre o diviziune est-vest în cadrul Uniunii Europene.
Foto: O mare parte din partea estică a UE (sursă: Pixabay, CC0)
Abonează-te la canalul blogului Podul Prieteniei de pe YouTube, unde sunt publicate mai multe interviuri video şi audio! Blogul mai poate fi urmărit pe Facebook şi Twitter. Canalul lui din Telegram este aici, iar aici este contul de la Substack.
About Author
Descoperă mai multe la Podul Prieteniei
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.
