Femeile invizibile care trăiesc pe străzile din București: „Dacă nu ești rea în stradă, nu poți să supraviețuiești” 

de Andrada Lăutaru, Libertatea, 15 februarie 2022

Eli Driu (foto) 

Frigul. Violența bărbaților. Agresiunile fizice și sexuale. Durerile menstruale. Orele de somn. Sunt câteva dintre pericolele prin care trec zilnic femeile fără adăpost. Viața lor în stradă înseamnă un labirint presărat cu primejdii. Despre asta vorbesc astăzi femeile fără adăpost din București, în al doilea episod dintr-o serie jurnalistică realizată de Libertatea.

Pentru unele femei fără adăpost, abuzurile încep de acasă 

„Am plecat cu ce-am avut pe mine, atât. Pentru că n-aveam unde să le țin”, povestește o doamnă în vârstă de 50 de ani. E înaltă și slabă. Vorbește cu ochii ațintiți spre bocancii negri cu care e încălțată. A rămas pe drumuri la finalul anului trecut, când soțul ei a dat-o afară din casa pentru care împărțeau chiria. Înainte de asta a bătut-o de două ori, povestește femeia. Pentru că în aceeași perioadă a rămas și fără serviciu, a fost nevoită să plece împreună cu fiica ei adolescentă. Acum dorm în Gara de Nord.

„Nu știu ce-o să facem. Acolo sunt fel și fel de oameni. Și nu vreau să am de-a face cu ei. Nu pentru mine, mai mult pentru fată. Că e tânără și…”, face o pauză să alunge gândurile negre. „Știți câte să întâmplă. Sper să nu avem probleme d-astea, asta ne mai trebuie”, spune ea cu lacrimi în ochi.  E o parte din povestea Anei, așa cum preferă să o numim. Cum va continua, nici ea nu știe. Iar în momentele astea, speranța pare un lux pe care nu și-l permite.  

25 de femei au rămas fără adăpost în București în perioada 2020-2021, de când a început pandemia. „Acest lucru conduce la concluzia că numărul persoanelor care își vor pierde locuința sau capacitatea de a-și asigura un adăpost în urma crizei economice din cauza COVID-19 va crește în următoarea perioadă”, notează un raport al Direcției Generale de Asistență Socială a Municipiului București (DGASMB). 

Aceste cifre se referă însă doar la persoanele care au accesat serviciile sociale oferite de instituție. Iar viața multora dintre femeile fără adăpost se desfășoară departe de aceste statistici.  

Portretul femeii fără adăpost, în ochii autorităților 

Cele mai multe dintre femeile fără adăpost sunt trecute de 49 de ani, arată raportul DGASMB.  Cristina Oprea, din echipa Asociației Carusel, face un doctorat despre oamenii fără adăpost, din perspectiva de gen. În ultimii ani, a realizat mai multe interviuri cu femei care locuiesc pe stradă. Majoritatea dintre ele sunt trecute de 50 de ani. Ceea ce înseamnă că și nevoie lor sunt specifice. 

„Au nevoie, mai degrabă, de cazare într-un centru rezidențial, care să presupună cazare/găzduire pe termen mai lung, să nu fie doar adăpost de noapte. Dacă ar fi să vorbim de un proces de reintegrare socială pentru aceste femei care au o vârstă de peste 50 de ani, pentru majoritatea e, cu siguranță, mai dificil. Vor avea dificultăți în a-și găsi, să zicem, un loc de muncă. Ele au nevoie de sprijin de lungă durată pe partea asta de locuire, ceea ce lipsește”, arată doctoranda Cristina Oprea.  

Printre cele mai frecvente motive pentru care unele femei rămân fără un acoperiș sunt faptul că familia de origine nu le mai poate susține, ies din sistemul de protecție socială (orfelinate) și nu au unde să se ducă, suferă de diferite boli sau tulburări psihice care le împiedică să mențină un stil de viață constant, nu mai au un loc de muncă și nu-și mai pot permite o locuință, explică pentru Libertatea, psihologul Amalia Trandafir, coordonatoarea Adăpostului temporar pentru femei, Filaret.  

Coordonatoarea centrului a întâlnit și femei care preferă să vină în adăpost, ca să nu fie o povară pentru familia lor. Asta se întâmplă în cazul celor care au copii care, la rândul lor, se descurcă greu și nu-și pot ajuta mamele. Iar viața nu se oprește când dai de greu. Din contră.  

Singurul centru de stat exclusiv pentru femei 

Deschis la finalul anului 2020 și aflat în administrarea DGASMB, centrul este singurul adăpost gestionat de autorități, care oferă cazare exclusiv femeilor din București. În prezent, are 32 de locuri, dintre care 12 sunt ocupate de femei care stau acolo încă de la începutul iernii. Pe tot parcursul anului 2021 au fost 77 beneficiare unice la centrul Filaret. Iar fiecare poveste ascunde dureri și realități personale. Dintre femeile care pleacă din centru, unele se întorc pe stradă, dar există și situații mai luminoase. „O fată mai tânără, așa, spre 40 de ani a plecat făcându-și o relație, o altă doamnă a plecat cu chirie, o fată mai tânără, tot așa, în altă chirie”, enumeră Trandafir. 

Psiholog Amalia Trandafir: Femei sunt de 10 ori mai puține decât bărbați, așa – statistic, că oricum cifrele în legătură cu oamenii străzii sunt foarte dinamice. De la o lună la alta, poți să descoperi, pe raza municipiului București acum 1.300, după – 1.500, după iar migrează în mediul rural, adică nu poți niciodată să ai o cifră reală. 

În afară de serviciile oferite femeilor care rămân și peste noapte la centru, acesta mai are și un serviciu de duș social. Acest duș social funcționează alături de celelalte patru, dedicate rezidentelor centrului. Libertatea a scris despre acesta, imediat după ce s-a deschis. Există însă și femei pentru care traiul pe străzi devine singurul mod de viață pe care și-l permit. „Vulnerabilitatea este mai mare la femei. Femeia, din punct de vedere fizic, în stradă face față mult mai greu, este mai sensibilă la frig, este mai predispusă la a fi agresată fizic, și nu numai în sensul de a fi bătută, ci și agresată sexual”, explică Trandafir.  

Frigul. Un deceniu fără un acoperiș 

Jeni a rămas fără un adăpost în 2012, după ce i-au murit rudele apropiate, „de atunci mă chinui așa”, oftează ea pe scările unde se adăpostește într-o noapte din decembrie. Femeia are 46 de ani și răspunde resemnată, „asta este”, când îi urez mulți înainte. E înfofolită cu o geacă groasă. Sub ea, silueta ei ar putea cântări doar câteva zeci de kilograme. Tot ce are acum se reduce la câteva haine de schimb și buletinul.  

Jeni este una dintre puținele femei fără adăpost cu buletin. Cele mai multe nu mai au acte fiindcă le-au pierdut, le-au fost furate sau le-au expirat. Iar obținerea unui nou buletin implică resurse pe care ele nu le au.  

„Mă las și eu la mâna lui Dumnezeu, unde m-o duce el, acolo mă duc”, spune Jeni într-o noapte din iarna asta, printre cele cu temperaturi cu minus. Rămâne pe scările pe care s-a adăpostit și soarbe cu grijă dintr-un ceai fierbinte.  

Abuzurile. Două decenii fără un acoperiș  

Monica are 43 de ani și trăiește pe unde apucă de 20 de ani. A ajuns în situația asta după ce mama ei a murit și tatăl a vândut apartamentul familiei. „E normal că stăm pe stradă. Dacă n-ai unde să stai, nu stai pe stradă?”, tranșează Monica. „Am întâlnit multe pericole pe stradă”, continuă ea.  

Se ridică de sub plapumă care e singurul lucru dintre ea și pământul rece, se sprijină într-un cot și povestește cum de-a lungul timpului a fost nevoită să se bată cu bărbați, pentru a rămâne în viață: Viața străzii m-a făcut uneori să fiu și rea, și bună. Dacă nu ești rea în stradă, nu poți să supraviețuiești. 

Trebuie uneori să iei măsuri, să te bați cu bărbații. Sunt și pericole care uneori pândesc din interiorul corpului. Au trecut atât de mulți ani de când Monica și-a făcut ultima dată niște analize medicale încât nici nu-și mai amintește câți.   

„Ar trebui să ni se facă și nouă analize. Nici noi nu știm dacă purtăm o boală sau ceva și putem să o ducem mai departe. Și pe urmă se miră de ce sunt oamenii bolnavi.” 

Monica este dintre femeile care și-au găsit un partener cu care să împartă pericolele și greutățile vieții. La finalul anului trecut, cei doi s-au logodit. În orice fel de viață, uneori e mai ușor când nu ești singur. 

Menstruația: cârpe, șervețele și haine vechi în loc de absorbante 

Dintre femeile fără adăpost mai tinere, menstruația devine și ea o problemă lunară. Sunt femei care din cauza condițiilor în care trăiesc, fie nu au menstruație regulată, fie din contră, au menstruații care durează multe zile și le provoacă dureri crunte.  

„Am identificat o lipsă acută a serviciilor medicale de ginecologie pe care aceste femei le-ar putea accesa în mod gratuit. Sunt femei care au dureri foarte mari și ciclu foarte abundent și ar avea nevoie de undeva unde să se odihnească. Ceea ce nu au”, spune Cristina Oprea.  

„Iau apă din parcuri, ceea ce a fost o foarte mare problemă în lockdown, când s-a închis accesul în parcuri, pentru că ele și-au pierdut accesul la apă potabilă. Își iau apă din parcuri, o încălzesc cum pot, dacă pot și, cât de cât, își fac o igienă minimă în casele acelea improvizate”, explică Irina Vasilescu, președinta Asociației Pe Stop.  

Pe Stop și-a propus în urmă cu patru ani să le ofere un strop de demnitate femeilor pentru care produsele de igienă intimă sunt o necesitate pe care nu și-o permit. De atunci merg lunar în București și mai multe zone rurale și distribuie pachete. În prezent, ajung la aproximativ 400 de femei, lunar.  

„Noi includem și șervețele intime, care pentru o persoană obișnuită nu sunt cel mai genial mod de a-ți gestiona menstruația, dar în momentul în care nu ai apă curentă, e mai mult decât nimic, te ajută să simți un oarecare confort”, mai spune Vasilescu. În lipsa produselor adecvate, femeile fără adăpost apelează la cârpe, haine vechi sau alte produse absorbante care nu costă bani. Și accesul la toaletă este dificil, WC-urile din Gara de Nord costă. Un leu, doi lei, o sumă deseori imposibilă pentru femeile fără adăpost. Iar în multe altele, cele gratuite din centrele comerciale, de pildă, accesul acestor femei este extrem de limitat, mai ales în ultimul an, de când au nevoie de un certificat verde pentru a intra.  

În prezent, se află la Camera Deputaților un Proiect de Lege privind facilitarea accesului la educaţie a tinerelor din medii defavorizate şi sprijinirea unor persoane fără adăpost prin acordarea unui stimulent financiar pentru procurarea de produse de igienă. Este vorba de PL-x nr. 372/2021, inițiat de deputata USR Oana Țoiu.  Strategiile personale, când nu există strategii naționale  În lipsa accesului la servicii de sănătate și sociale, rămân strategiile fiecăruia de supraviețuire. În mare parte, resursele și strategiile pe care femeile fără adăpost reușesc să le găsească țin doar de ele și de ONG-urile care le susțin, în timp ce rămân invizibile pentru strategiile naționale.  

De exemplu, în Strategia Națională de Sănătate 2014-2020 nu se specifică nimic despre femeile fără adăpost. „Se vorbea despre femei vulnerabile în general. Se specifica că serviciile de planificare familială sunt insuficiente, mai ales pentru femeile vulnerabile. Deci inclusiv statul recunoștea carențele din această zonă”, subliniază Cristina Oprea. În ceea ce privește Strategia Națională pe Locuire, aceasta nu există. Momentan, este încă un draft, mai explică Oprea. Libertatea a solicitat un răspuns de la Ministerului Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene, dar până la data publicării acestui material nu l-am primit.  

Soluții  

„Pentru a evalua nevoia de servicii sociale destinate femeilor fără adăpost și care să fie incluse în proiectul viitoarei Strategii de dezvoltare a serviciilor sociale și de reducere a sărăciei în Municipiul București, pentru perioada 2022-2026, am rugat și reprezentanții organizațiilor neguvernamentale din domeniu să ne împărtășească viziunea lor, fiind clar faptul că, fără un parteneriat public – privat viabil, dezideratul reducerii numărului de femei care locuiesc pe stradă pare foarte îndepărtat”, arată raportul din octombrie 2021 al DGASMB. 

Astfel, continuă raportul, o posibilă listă de servicii necesare adresate categoriei de persoane adulte fără adăpost femei sunt: 

• Crearea unui sistem unitar de identificare și clasificare a femeilor fără adăpost; 
• Crearea de servicii de zi în fiecare sector al Capitalei, cu posibilități de igienizare corporală și produse de igienă specifice femeilor; 
• Intervenție socială stradală adaptată pentru supraviețuire și individualizată; 
• Dezvoltarea de adăposturi cu un număr suficient de locuri în fiecare sector al Capitalei; 
• Crearea de centre rezidențiale specifice, cu o importantă componentă medicalizată pentru persoanele care trăiesc pe stradă și suferă de boli cronice, mai ales boli psihice; 
• Acces sporit la servicii medicale, în special ginecologice și de planificare familială; 
• Crearea de mecanisme locale pentru obținerea calității de asigurat în sistemul asigurărlor de sănătate; 
• Uniformizarea practicilor pentru obținerea actelor de identitate; 
• Crearea de centre de asistență juridică gratuită; 
• Serviciu specializat pentru identificarea și prevenirea prostituției și traficului de ființe umane; 
• Acces facil în programele de educație de tip „a doua șansă”. 

Între timp, rămâne realitatea trăită în spațiul dintre case, străzi și strategii. „Vă spun sincer, poate și din gunoi mai mănânc. Îmi cer scuze că spun asta, dar ăsta e adevărul”, povestește una dintre femeile care trăiesc pe străzile din București. 

*Femeile fără adăpost care au nevoie de sprijin, pot merge și la Centrului Comunitar Grivița-Cișmigiu, aflat pe Strada Sfântul Constantin nr. 8 sau la Centrul de zi Filaret, din strada Mitropolitul Filaret nr. 41-41 A. 

*Un material realizat în colaborare cu Centrul de Resurse pentru Participare Publică și Asociația Carusel, în cadrul proiectului „Vocea cetățenilor fără adăpost”. Ziarul Libertatea va publica o serie de articole, însoțite de podcast-uri, despre universul oamenilor fără adăpost, dar și despre cum se raportează autoritățile române la ei.  

Abonează-te la canalul blogului Podul Prieteniei de pe YouTube, unde sunt publicate mai multe interviuri video şi audio! Blogul mai poate fi urmărit pe Facebook şi Twitter. Canalul lui din Telegram este aici.

About Author