Codru Vrabie: În Republica Moldova există o oarecare schimbare, în pofida polarizării societății

Vladimir Mitev

Codru Vrabie este un activist al societății civile, formator și consultant în domeniul bunei guvernări, transparenței, responsabilității și integrității în sectorul public. El a contribuit la numeroase măsuri de reformă a justiției și a administrației publice. Vrabie este licențiat în științe juridice și politice (România, Bulgaria, SUA) și are un master în administrație publică, alături de un master în afaceri europene (România, Olanda, Spania). Din 1998, a lucrat pentru diverse organizații ale societății civile din România. În 2010, Vrabie a început să lucreze în cadrul programului Lideri pentru Justiție din România, care a fost replicat în Republica Moldova începând din 2017.

Vezi conținutul celei de-a treia părți a podcastului cu Codru Vrabie:

00:00 Cât de reușită este reforma judiciară din Republica Moldova, care include verificarea magistraților?

08:27 Republica Moldova ca o țară fără un centru clar, dar cu o polarizare puternică în schimb. Cum se poate face schimbarea într-o societate atât de polarizată, inclusiv din punct de vedere geopolitic?

09:53 Importanța Poloniei în Republica Moldova a scăzut în ultimii ani

12:38 Schimbarea în Republica Moldova și identitatea moldovenească

14:32 Schimbările care au avut loc în Republica Moldova și care au fost resimțite de poporul moldovean

20:36 Aceste schimbări au fost legate și de campania electorală a Maiei Sandu, care a făcut o campanie incluzivă, cu mesaje către vorbitorii de limbă rusă, vorbitori de bulgară, vorbitori de găgăuză

23:20 Ce ar însemna pentru schimbarea Maiei Sandu un președinte republican la Casa Albă după alegerile prezidențiale din 2024?

Bine, ai multă experiență cu Republica Moldova. Având în vedere că pregătești de ani de zile tinerii lideri în justiție de acolo, iar guvernul și președintele Republicii Moldova promovează de ceva timp reformele judiciare în țară, legate și de un fel de verificare a judecătorilor și a membrilor magistraturii (vetting), mă întrebam: care este perspectiva ta despre rezultatele acestor reforme și despre implicarea tinerei generații de juriști din țară?

Hmm. Nu am o părere bună despre ce se întâmplă cu reforma justiției din Moldova. Dar cred că trebuie să ne retragem puțin și să ne gândim în felul următor. Ceea ce propune Maia Sandu, președinta Republicii Moldova, și fosta prim-ministră Gavriliță și, acum, prim-ministrul Recean, este o reformă judiciară care este de fapt un proxy pentru alte două obiective politice, iar acestea sunt cele două obiective politice sunt de fapt așa-numita de-oligarhizare a țării și așa-numita de-rusificare a țării. Dă-mi voie să explic puțin acest lucru.

Maia Sandu și partidul ei au venit la putere acum aproximativ trei ani. Acest lucru s-a făcut în etape, dar nu intru în detalii. Ceea ce și-au propus ei, în esență, a fost ca Moldova să scape de influența oligarhică a unor oameni ca Plahotniuc și Platon și o pleiadă de alte nume (cum ar fi Ilan Șor și Renato Usatîi) și, de asemenea, să scape de influența rusească care ilustrată prin Dodon (și Voronin ori Ceban). Electoratul din Moldova a cumpărat această idee. Acum, cum operaționalizezi, dacă ești Maia Sandu și ceilalți oameni din jurul ei în acest partid politic și câștigi alegerile, cum operaționalizezi cele două concepte?

Ei bine, propui o reformă a justiției, care aparent va ajuta crearea unui sistem judiciar independent în Moldova, cu toate resursele de care are nevoie pentru a emite hotărâri care să scoată de fapt toți acei oligarhi și toți acei agenți ai Rusiei din sfera publică. Poate chiar să-i bage în închisoare. Dar ideea este de a-i scoate din sfera publică. Aceasta este o idee interesantă. Un lucru pe care îl putem aplauda. Sună ca un obiectiv legitim și valid.

Acum, modul în care și-au propus să facă acest lucru a fost să creeze un sistem de verificare a integrității judecătorilor și procurorilor (vetting) care este inspirat din ceea ce s-a întâmplat în Albania și Ucraina. Și l-au pus în aplicare. Și suntem acum doi ani mai târziu. Și nu vedem niciun rezultat concret.

Inițial, procesul de verificare a fost conceput în așa fel încât să țină cont de faptul că Agenția de Integritate din Moldova (ANI) era foarte slabă și nu avea capacitatea de a verifica integritatea judecătorilor și procurorilor și, de asemenea, că fiscul din Moldova era foarte slab și nu avea capacitatea de a verifica averile. Mai ales averile nejustificate ale unor judecători și procurori din Moldova. Așa că au creat acest instrument excepțional numit Comisia Vetting. Există, de asemenea, un comitet de pre-vetting, dar nu intru în toate detaliile. Și această comisie ar trebui să verifice integritatea și averea acumulată de judecători și procurori.

Doi ani mai târziu, nu au reușit să verifice mai mult de, nu știu, vreo 50 de persoane. Cei care au decis să candideze pentru Consiliul Suprem al Magistraturii și Consiliul Suprem al Procurorilor. (În curând, vor începe verificările pentru Curtea Supremă de Justiție.)

Iar între timp, nu au transferat niciuna dintre bunele practici nici către agenția de integritate, nici către autoritatea fiscală. Așadar, cred că din această perspectivă ne uităm la ani în care reforma judiciară din Moldova a reușit să deruteze multă lume, dar nu a produs cu adevărat rezultate concrete. Și, probabil, acesta este motivul pentru care, atunci când te uiți la ceea ce se întâmplă astăzi în sistemul de justiție din Moldova, vezi că există multă agitație, multă tensiune, mult conflict. Și, bineînțeles, acest lucru este foarte util pentru politicienii din opoziție pentru a capitaliza și a susține că Maia Sandu a eșuat în reforma sa, dar și pentru a le oferi unor persoane din sistemul judiciar suficientă muniție, ca să spunem așa, pentru a susține că aceasta este o reformă eșuată și că lucrurile ar trebui să se întoarcă de unde au plecat. Oare are sens? Tot acest tablou, tot acest peisaj pentru Moldova.

Are sens. Dar am sentimentul că Moldova este un caz foarte dificil atunci când cineva vrea să facă o schimbare. Și am vrut să te întreb și despre asta. Poate că în Uniunea Europeană, cumva, există un fel de centru, un centru mai bine stabilit în societate. Și ori de câte ori interacționez cu moldovenii sau citesc despre Moldova, am sentimentul că există această polarizare foarte puternică între Vest și Est, limba română și limba rusă, tehnocrați și populiști sau oligarhi. Mi-e greu să găsesc centrul în Moldova, și am sentimentul că în Bulgaria și România este cumva mai ușor, mai posibil să stabilești unde este centrul. Așa că am o întrebare în acest sens. În primul rând, întrebarea generală, cum se face schimbarea într-o societate atât de polarizată, inclusiv din punct de vedere geopolitic? Și, pe de altă parte, sunt curios și pentru că, dacă-ți amintești, am vorbit despre Moldova undeva prin 2017 sau 2018 într-un alt interviu al nostru. Și ai menționat atunci că Polonia făcuse pași mult mai îndrăzneți decât România la acel moment față de Republica Moldova. Și vroiam să te întreb și eu, care este importanța Poloniei și a României acum pentru reformele din Republica Moldova?

Într-adevăr. Cu câțiva ani în urmă, acum aproape zece ani, Polonia era mult mai influentă la Chișinău, pentru că Polonia  un fel de cap de pod pentru interesele poloneze în Ucraina, trecând prin Moldova. Iar pentru Polonia, a scăpa de influența rusă în Moldova era la fel de important ca și a scăpa de influența rusă în Ucraina. În ultimii cinci ani sau cam așa ceva, Polonia nu mai este atât de vizibilă în Moldova din două motive specifice. În primul rând, pentru că Polonia a trebuit să își apere unele dintre reformele sale judiciare în raport cu Bruxelles (Uniunea Europeană) și, în special, cu Curtea Europeană de la Luxemburg. Și în al doilea rând, pentru că în Moldova au apărut mult mai mulți actori internaționali care au o agendă pentru a se asigura că Moldova rămâne atașată perspectivei europene și nu cade în mâinile Rusiei.

Așa că acum, la Chișinău, avem o prezență foarte puternică din partea unor instituții precum Banca Mondială și OCDE și OSCE și PNUD și tot felul de fonduri și fundații internaționale. Toate acestea converg în interese cu actualul guvern și cu actualul președinte al Republicii Moldova în încercarea de a menține Moldova ca parte a Occidentului european. Așadar, cam asta a fost istoria despre influența poloneză.

Dar să revin la întrebarea: cum face Moldova față schimbărilor? Corect, societatea moldovenească este mult mai polarizată și, de asemenea, pare să nu existe un centru. Este important să ne gândim la ceea ce este identitatea moldovenească în raport cu statul care se numește Republica Moldova, de aproximativ 30 de ani, de la colapsul Uniunii Sovietice. Când Maia Sandu și guvernul ei au venit la Chișinău, nu cred că cineva din Moldova avea un plan pe 20 de ani pentru viitorul lor. Asta pur și simplu pentru că în Moldova oamenii nu se simțeau cu adevărat siguri că Republica Moldova, statul, va fi acolo în următorii 20 de ani. Este o chestiune de identitate legată de statalitate.

Acum, ceea ce s-a schimbat în ultimii doi-trei ani este că, dintr-o dată, Moldova are o agendă care se referă la aderarea la Uniunea Europeană. Și această agendă este foarte clar articulată. Nu doar foarte clar articulată, ci și predicată pe o serie de schimbări pe care le simte poporul moldovean. Ca să spunem așa, cu propriile lor simțuri, pe propria lor piele. Și am să dau o serie de exemple. Refugiații ucraineni de anul trecut și, de asemenea, anul acesta. Dar, în principal, cel mai important moment în timp este anul trecut. Cred că aproximativ un milion și jumătate de refugiați au trecut prin Moldova. Pentru ca mai târziu să treacă prin România, Bulgaria și așa mai departe spre vest. Poporul moldovean s-a trezit dintr-o dată în această situație în care nu numai că i s-a cerut să ajute, dar și-a dat seama că, din punct de vedere economic, chiar poate ajuta. Acest lucru le-a sporit sentimentul de respect de sine. Pentru că, dintr-o dată, și-au dat seama că nu mai sunt doar cea mai săracă țară din Europa. Ci că sunt cea mai săracă țară din Europa care își permite totuși să ajute un milion de refugiați.

Aceasta este o schimbare foarte importantă în percepția publică a valorii de sine pentru poporul moldovean. Înainte de asta a fost pandemia. Modul în care Moldova a reușit să gestioneze pandemia, cu efortul de vaccinare, a dat, în special elitei moldovenești și mai ales în marile orașe moldovenești, cum ar fi Chișinău sau Bălți sau Ungheni sau nu știu Tiraspol – le-a dat sentimentul că, dintr-o dată, acel stat pe care îl credeau slab și incapabil să facă ceva este capabil să gestioneze o campanie de vaccinare. Acest lucru le-a sporit foarte mult sentimentele în ceea ce privește încrederea în instituțiile publice. Și, dacă ne întoarcem și mai mult în trecut, înainte de pandemie, Moldova a reușit în doar aproximativ un an și jumătate, poate doi ani, să reziste șocului economic legat de sancțiunile economice împotriva Rusiei. Mă refer la boicotul care a fost dictat într-un fel împotriva Rusiei, după invazia lor în Crimeea, când Moldova a fost nevoită să întrerupă toate legăturile economice cu Federația Rusă și să reorienteze toate exporturile sale, în primul rând legume și fructe și vin și, nu știu, mobilă lucrată manual, dinspre Rusia înspre Uniunea Europeană. Și au reușit să facă acest lucru într-o perioadă foarte scurtă de timp, aproximativ un an și jumătate sau doi ani.

Așadar, atunci când punem toate aceste evenimente unul lângă altul pe linia timpului, vedem că poporul moldovean din ultimii 5 sau 7 ani a reușit să-și restructureze economia atunci când s-a confruntat cu sancțiunile economice împotriva Rusiei. Apoi au gestionat pandemia, campania de vaccinare (nu foarte reușită, dar mai reușită decât ar fi prezis oricine în Moldova) și apoi au gestionat fluxul de refugiați ucraineni. Aceste trei evenimente puse împreună sunt cu adevărat transformatoare pentru ideea de statalitate pentru Republica Moldova și pentru națiunea moldovenească.

Iar acest lucru se leagă într-un fel de modul în care Maia Sandu și partidul său au condus campaniile electorale. Pentru prima dată, mesajele electorale transmise către minoritatea rusofonă și de minoritatea vorbitoare de ucraineană și de minoritatea vorbitoare de bulgară și de minoritatea vorbitoare de gagauză, dintr-o dată au fost incluzive. Și după această campanie electorală incluzivă, au avut vaccinarea incluzivă, în care oamenii nu au simțit discriminarea. Apoi, fluxul de refugiați – și, din nou, oamenii nu au simțit discriminare, ci, dimpotrivă, au simțit multă solidaritate. În ceea ce îi privește pe ucrainenii care nu vorbeau limba română, era ușor pentru un moldovean vorbitor de rusă să traducă, iar apoi pentru un moldovean vorbitor de română să însoțească refugiații ucraineni în România și să îi ajute cu actele. Deci cred că este un moment spectaculos în timp.

Ca să revin la întrebare, polarizarea inițială, care este încă prezentă în societatea moldovenească, a primit și ea un debușeu către solidaritate, iar oamenii se unesc acum într-o direcție politică foarte clară, canalizată, care este aderarea la Uniunea Europeană. Și simt că există o majoritate foarte clară în societatea moldovenească în sprijinul acestui proiect specific. Dar va trebui să vedem ce se va întâmpla la următoarele alegeri. Și ei vor avea alegerile locale pe 5 noiembrie, dacă nu mă înșel.

Bine, este minunat că Moldova trece prin schimbări, dar suntem într-o regiune în care suntem foarte cinici dacă schimbarea este cu adevărat posibilă. Și vreau să te întreb sau să te provoc în felul acesta, ce se întâmplă cu schimbarea sau încercarea de schimbare a Maiei Sandu, dacă după alegerile din 2024 vine la Casa Albă un președinte republican?

u știu. Nu sunt sigur că Statele Unite sunt așa influente în ceea ce privește politica moldovenească. Înțeleg că au un interes să controleze mișcările Armatei a XIV-a rusă, care staționează în Transnistria. Înțeleg că americanii au un interes să țină oligarhii și agenții Rusiei cât mai departe de guvernul moldovean. Dar nu cred că democrații și republicanii din Statele Unite au o agendă diferită când vine vorba de Moldova. Cred că ei converg destul de mult spre aceleași obiective politice. Chiar dacă ne-am putea imagina că un președinte republican poate fi o marionetă în mâinile lui Putin. Nu-i văd pe americani retrăgându-se din Moldova pentru a favoriza Rusia, întrucât Bruxelles, Uniunea Europeană și, de asemenea, Banca Mondială sunt, de asemenea, imersate în această țară. Americanii nu s-ar putea retrage decât dacă ar vrea să antagonizeze atât Uniunea Europeană, cât și Banca Mondială. Și nu cred că economia americană este în situația de a-și permite așa ceva.

Așadar, pe scurt, răspunsul meu ar fi că nu știu. Dar răspunsul mai lung este că nu știu dacă Statele Unite ar vrea să joace această carte în Moldova.

Foto:‌ (sursă:‌ Podul Prieteniei)

Abonează-te la canalul blogului Podul Prieteniei de pe YouTube, unde sunt publicate mai multe interviuri video şi audio! Blogul mai poate fi urmărit pe Facebook şi Twitter. Canalul lui din Telegram este aici.

About Author