Raport privind dezbaterea din 15 septembrie 2026 a clubului „Titu Maiorescu” la Parlamentul României
Ancuța-Carolina Stanciu
Ancuţa-Carolina Stanciu, membru fondator și redactor șef al publicaţiei Financial Intelligence, are 23 de ani experiență în jurnalism economic.
Ancuţa Stanciu a participat la numeroase conferinţe şi dezbateri pe teme economice, atât în ţară, cât şi în străinătate. A fost contributor la volumul “Transporturi şi infrastructură”, din cadrul seriei de “Caiete documentare-Club România”. În trecut, a fost redactor şef al cotidianului financiar “Bursa”.
Este coordonator şi organizator a numeroase conferinţe, dedicate unor domenii de interes public.
După absolvirea Şcolii Superioare de Jurnalism, Ancuţa Stanciu a finalizat programul Reuters Foundation “Economic and Political Reporting from Southeast Europe” (Londra), în 2005, iar în 2007 a absolvit masterul “Managementul proiectelor” la SNSPA. În anul 2009, Ancuţa Stanciu a urmat cursurile Colegiului Naţional de Apărare.