Ivan Vasilchin: Noi, toții împreună și fiecare dintre noi, în Dudeștii Vechi avem datoria de a păstra sufletul bulgăresc

Pictorul bulgar din Banat povestește despre inițiativele sale din domeniul artei prin care construiește poduri între bulgarii din România și cei din Bulgaria, despre nevoia de a apăra bulgaritatea și despre nevoia de schimbare

Interviu realizat de Vladimir Mitev

Ivan Vasilchin este un pictor din Dudeștii Vechi. El s-a născut în familia bulgarului banatean și muralist Dimităr Vasilchin. În 1994 Ivan a absolvit liceul de artă ”Ștefan Luchian” din Botoșani. Între 1997 și 2002 studiază la Universitatea de Artă George Enescu din Iași, la Facultatea de Arte Vizuale, Decorative și Plastice, specializarea Pictură Murală. Începând cu 2002 se ocupă de artă, restaurare și murale bisericești. Din 2006 organizează expoziții și simpozioane de artă în Dudeștii Vechi, Bratislava, Viena, Kaiserslautern, Berlin, Vesprem (Ungaria) și satul Dolen (Bulgaria), creând posibilități de reuniune între bulgarii din colțurile diferite ale lumii și artiștii din Europa. Începând cu 2012 Vasilchin devine membru Uniunii Pictorilor din Bulgaria.

În septembrie 2017 după primele două evenimente – în Berlin și satul Dolen, la Dudeștii Vechi a avut loc a treia etapa a întâlnirii de la a zecea ediție a întâlnirii pictorilor, organizată de Vasilchin. La simpozionul de artă au fost prezenți pictori din Veliko Târnovo, Haskovo și Turda. Elevii din sat totodată au participat și au pictat împreună cu profesioniștii din România și Bulgaria.

Domnule Vasilchin, tocmai s-a încheiat ultima întâlnire cu pictorii bulgari  organizată de Dvs. Ce v-a motivat să alocați bani și timp pentru acest fel de evenimente în Dudeștii Vechi?

Peștele nu duce lipsa apei când este în râu. Dar când peștele părăsește apa, începe să-o caute și să-i lipsească. Iata de ce, probabil, oamenii care sunt departe de Bulgaria, au dor mai mare de ea.

Toți predecesorii tatăului meu sunt bulgari. Eu însumi nu am crescut în sat și timp de mulți ani n-am știut limba bulgară, dar după ce am absolvit facultatea, m-am întors în anul 2003 în sat și am învățat bulgara. N-am avut profesor. Mi-ar plăcea că sufletul bulgăresc să rămână trainic în satul nostru frumos și să nu ne pierdem identitatea. A fost timp când toți românii care se căsătoreau cu bulgari, învățau limba bulgară în familie. Acum acest lucru se întâmplă mai rar. Familiile se amestecă și din ce în ce mai mult se vorbește limba română.

Destinul meu este legat de arta. Am decis ca prin arta să ajut la dezvoltarea unor legături strânse între bulgarii în lume, între pauliceni (bulgarii din Banat sunt numiți totodată pauliceni, pentru că în Evul Mediu și înainte de a deveni catolici ei au fost membri sectei medievale a bogomililor/paulicenilor – nota editorului). Comunitatea trebuie păstrată, fapt care este imposibil fără legături cu Bulgaria. Aceste legături sunt importante pentru mine. Nu doar cunoștințele în sine, ci și contactele cu bulgarii de pretutindeni sunt importante pentru că permit realizarea unor evenimente interesante. Un loc ca al nostru are nevoie de cultură. Eu pot să fac ceva când vine vorba de artă. Poate că la anul voi putea organiza acest eveniment de două ori pe an.

Îmi place să fiu un pod între bulgarii de pretutindeni și din această cauză am numit evenimentul ”Patria la Răscruce”. Dar eu mă simt și ca un pod între bulgarii și românii. La tabăra de creație au participat pictori din ambele țări. Trăim în timpuri în care cadem în captivitatea unor companii internaționale, a cultului banilor și a sufletului războiului. Cred că arta ar trebuie să fie și o formă de rezistență, și de corecție celor ce se întâmplă în comunitățile noastre.

Acum are loc ediția a zecea a simpozionului Dvs. de artă. Ce s-a întâmplat la aceste evenimente până acum?

Ideea pentru acest eveniment și pentru asociația pe care am inființat-o cu câțiva adepți – ”Forumul Cultural Bulgar – Patria la Răscruce”, a fost să unesc autorii bulgari. În primul rând am vrut să-i adun pe bulgarii din Dudeștii Vechi, cei care au absolvit o academie de artă. În 2006, când am organizat prima tabără de creație, mi-am dat seama că sunt peste 10 sau chiar 20 de oameni, care au educație în domeniul artei. Am simțit că comunitatea noastră posedă ceva special, din timp ce creează atât de mulți pictori. Între acești oameni există un profesor de pictură, creatori ale căror hobi este arta plastică, un arhitect, un sculptor, un artist de arta contemporană, angajați la muzeul din Timișoara, șamd.

Primele trei ediții am fost doar pictori din Dudeștii Vechi și din satele apropriate. Apoi am făcut cunoștința cu un pictor bulgar – Volodia Kazakov. Și am decis să-le invit aici și pe artiștii din Bulgaria.

Am primit susținere de la Uniunea Bulgară din Banat pentru primele tabere de artă. Dar după 2014 în regiunea Dudeștii Vechi au apărut reprezentanții companilor Gazprom și NIS Petrol. Ei au început sondaje, pentru care oamenii avea îndoieli că sunt pentru gaz de șist. Am simțit că noi – locuitorii satului, trebuie să primim răspunsuri de la administrația locală și am devenit liderul unor proteste cu aceste cereri. Acest fapt a provocat și un conflict cu foștii politiceni locali.

Critica mea și nemulțumirile mele niciodată n-au fost pe bază personală. Am avut obiecții privind acțiuni politice concrete. Dorința mea a fost comunitatea bulgărească să se dezvolte prin polemică.  Am continuat să realizez tabăra de artă cu propriile mele mijloace și cu sprijinul altor organizații – precum Uniunea Pictorilor din Bulgaria, centrele culturale bulgărești din Bratislava, Viena și Berlin, Forumul Cultural Bulgar din Budapeșta (o organizație diferită de organizația mea, cu nume similar) și cu parteneri precum Kristian Guenter. Văd ca acest fel de evenimente le bucură pe copii și pe locuitori, leagă satul nostru cu Bulgaria și dă viața locurilor noastre. Iată de ce vreau să continui cu eforturile mele.

Ați menționat că ați fost liderul unor proteste. Ce rezultate ați obținut?

Am participat activ la proteste timp de doi ani și jumătate. Mi-am dat seama cât de greu este să se schimbe ceva prin ele, deoarece sistemul are mulți bani și timp la dispozițițe. El folosește punctele slabe în fiecare dintre noi. Oamenii nu trăiesc ușor și sunt dependenți de acest sistem. Când oamenii se confruntă cu diferite dificultăți, pas cu pas ei renunță la luptă.

După părerea mea cel mai bun fel de a opri aceste procese negative, împotriva cărora am organizat demonstrațiile, este să distrugem piața care duce la ele. În cazul acesta se sondează și extrage combustibil din pământ. Așa ca dacă dorim să schimbăm ceva, trebuie să facem așa că să trăim mai natural, să ne deplasăm cu biciclete, ci nu cu mașini, să consumăm mai responsabil. Dezvoltarea slabă a culturii și dependența de sistem, îi provoacă pe oameni să consume mai mult decât este necesar, să distrugă natura și propria sănătate.

În viața mea eu sunt motivat de cauze. În 2013 am protestat împotriva proiectului minier de aur ”Roșia Montana”, care a scos zeci de mii români la proteste împotrivă contractelor de umbră din jurul proiectului, tradării intereselor naționale de politicieni puternici și ”specialiști în securitate” și împotriva pagubelor pe care el le-ar putea aduce naturii. Am reușit să stopăm proiectul într-o oarecare măsură.

Apoi au început protestele împotriva sondajelor pentru gaz de șist în satul Pungești. Într-un moment dat am înțeles că în satul meu vin străini din Serbia, care vor să facă sondaje. N-a fost clar ce tehnologie va fi folosită de ei și ce vor să găsească în pământ. Instituțiile n-au colaborat cu noi, când am dorit să aflăm ce se întâmplă. Asta a provocat îndoieli în mulți locuitori locali.

Nu spun că sondajele care se fac acum sunt pentru gaz de șist. N-am dovezi. Când am fost intervievat de televiziuni, pur și simplu încercam să spun adevărul – ce se întâmplă de fapt și ce am aflat. Reprezentanții investitorilor susțineau că sondajele utilizează proceduri clasice.

Faptele pe care le-am descoperit n-au eliminat îndoielile noastre. De exemplu, la 10 km distanță ei extrageau petrol timp de 50 de ani. Într-un moment dat au început să-și oprească sondele, spunând că nu fac profit. Dar investorii noi susțineau că pentru ei este rentabil să muncească aici. Ei făceau sondaje pe terenurile oamenilor fără să obțină permise. Am aflat ca și în Serbia investitorii au folosit tehnologia fracking. Dacă ea este aplicată acolo, ne-am întrebat cine ne poate garanta că ea nu va fi aplicată și aici.

În sfârșit Dvs. sunteți dezamagit de proteste…

Da, și de starea întregii societăți din România. Aici lipsește o mișcare de protest națională. Grupurile nemulțumite diferite nu se înțeleg între ele. După atât de multe proteste nu văd rezultate concrete. Mai devreme am stopat proiectul ”Roșia Montana”, dar oamenii din regiunea satului acela se întreb: ”Ce vom lucra?”. Nu există inițiative care să ajute la crearea unor locuri de muncă pentru ei. La fel este și în Dudeștii Vechi. Când un investitor vine aici și tu începi să-le explici oamenilor că asta este o amenințare, ei cred că le iei pâinea.

Sunt motivat în continuare de cauze, dar înțeleg că e mai bine sa acționez prin artă. Arta este principala mea dorință și ocupație și prin ea pot ajuta la păstrarea spiritului bulgăresc în sat. În această privință le simt ca asociați pe toți oamenii din Dudeștii Vechi și afară de sat care susțin această cauză.

Tinerii trebuie să aibă viitor în sat. Din pacate ei nu găsesc muncă bine platită în Dudeștii Vechi și nu-i putem opri să nu plece. Eu sunt un pictor independent. Oriunde aș trăi, eu pot picta și expune picturile mele. Sunt și alți oameni mai tineri care au găsit un loc de muncă în funcția de profesori în școală, ca angajați la primărie, într-o firmă italiană care operează în sat sau în cele două uzine din Sânnicolau Mare. Dar aceste locuri de muncă sunt puține pentru toata comunitate. Nu putem cu toții să fim pictori, să lucrăm la școală sau la alte instituții locale. Alții lucrează la firme locale, dar dacă vor ceva mai mult pleacă în orașe mare sau în străinatate. Cei care rămân, trebuie să meargă în uzinele din Sânnicolau Mare și să lucreze în trei schimburi. Situația cu agricultura din sat este la fel că în Bulgaria – nu există nici o susținere pentru gospodariile mici…

Totuși, poate că în sat se întâmplă niște schimbări – începând cu anul 2016 Dudeștii Vechi își are un nou primar…

Oamenii au așteptat o anumită schimbare. Eu n-am protestat împotriva unei anumite persoane, ci împotriva unei politici. Nu am protestat pentru a ocupa o anumită poziție de conducere. De aceea am renunțat să devin consilier municipal. Nici nu voi candida pentru o altă funcție.

Clădiri diferite sunt construite sau renovate în sat. Aici există un muzeu al bulgarilor. Există grădiniță, liceu cu predare a limbii bulgare, casa culturală, casa bulgărească. Poate că asta e o bază bună pentru afirmarea sufletului bulgăresc?

Da, este adevărat că baza este bună, dar întotdeauna se poate să fie mai bine. Trebuie să găsim un mod de a păstra mai bine cultura bulgărească. Nu trebuie să pierdem sufletul bulgăresc.  Trebuie să pastrăm meseriile și prin ele sufletul. Meseriile vechi ale noastre trebuie salvate. Dacă se restaurează casa cea mai mare din sat, ea ar putea găzdui un adevărat muzeu cu atmosfera și sufletul de acest tip. Cred că această cladire este cumpărată de primărie. În cladire pot fi deschise ateliere, pot fi practicate meșteșuguri.

Iată de ce avem nevoie de mai multe evenimente culturale. Nu doar lucrurile materiale contează. Sufletul totodată este important. De exemplu, anul acesta la invitația Uniunii Bulgarilor din Banat a venit Gerasim Dișliev – un bulgar și mim, care locuiește în Paris. Eu susțin înțelegerea între bulgari. Noi avem nevoie de un sistem de conducere, care să nu fie nici ierarhial, nici piramidal. Trebuie să existe mai multă egalitate între oamenii din sat, nu centralizare. Noi toții împreună și fiecare separat avem datoria de a păstra sufletul bulgăresc.

La sfârșitul convorbirii noastre – cum vedeți viitorul Dvs. în satul acesta, în această comunitate, între oamenii și organizațiile locale – și în sens politic, și ca pictor?

Nu-mi place să mă ocup de politică și n-am timp pentru ea. Pentru mine ca pictor timpul este foarte important. Multe lucruri pot fi făcute. Vreau să mă concentrez mai mult asupra artei. Deja am un plan pentru simpozioane de artă aici și în satul Dolen din Bulgaria. Copiii au pictat cu fericire aceste zile și mă gândesc cum să fac un cenaclu de artă cu ei.

Doriți nu numai să-i învățați cum să picteze, ci și să creșteți cultura lor de a înțelegere arta?

Da, este important. Când ei au văzut ce fac pictorii profesionali, copiii au pictat și ei picturi foarte interesante. Copiii și-au eliberat gândirea în procesul de creație.

Am vizitat multe locuri în Bulgaria și în lume anul acesta. M-am întâlnit cu oameni diverși și am făcut legătură cu instituții diverse, care doresc construirea podurilor între sat și ei. Vreau să construim ceva valoros care să rămână și pentru viitor. Sper că arta poate uni.

Citește și în limba bulgară!

About Author