De ce o modelieră, care coase pentru buticuri, a plecat să refacă haine în Irlanda şi cum un manager promiţător a preferat să felieze carne în capătul celălalt al Europei? Ascultaţi povestea lui Svetla şi a fiului ei Petăr şi după aceea, dacă vreţi, mai credeţi în explicaţiile premierului Borisov, vicepremierului Simeonov, şefului Patronatului, Velev, şi omului de afaceri, Domusciev
Kalin Parvanov
Acest articol a fost publicat pe 26 august 2018 pe site-ul Baricada.
Încă o familie i-a spus ”Rămas bun!” lui Boiko Borisov şi stabilităţii lui economice, ţării bugetelor echilibrate, impozitelor reduse sau neexistente, politicii sociale fictive – exemplului de urmat pentru întregii Balcani de Vest!
Svetla Georgieva – o femeie, în vârstă de 45 de ani, şi fiul ei, de 18 de ani – Petăr, speră că au spus ”Rămas bun!” şi permanentei cârpeli a situaţiei lor, privatizatorilor, care au devenit rentieri, cămătarilor în treningi şi tâlharilor în halate albe. La începutul lunii iunie ei au făcut cu mâna pentru ultimă dată celor puţini, care i-au condus la aeroportul din Sofia. Au luat drumul spre capătul celălalt al continentului pentru a-şi începe viaţa din nou.
Svetla este croitoreasa şi modelieră. A lucrat în atelierele de unde buticurile şi magazinele online se aprovizionează cu marfa. Nu ştie ce e munca sigură, contract de muncă, concediu, vacanţă, mare…
Petăr a absolvit cu nota excelentă un liceu din Sofia. Cadru promiţător într-un lanţ de fast food, fiind pregătit pentru poziţia de manager. În loc de asta el va felia carne în Irlanda.
Dacă oameni ca Petăr ar fi mult mai tentaţi să –şi asume riscuri datorita tinereţii, la vârsta lui Svetla, o astfel de decizie se ia foarte greu.
Omul trebuie să fie foarte indignat sau disperat.
În cazul de faţă, decizia nu e una spontană, ci este bine gândită şi conştientizată. Câteva împrejurări concrete au contribuit semnificativ pentru această evacuare de pe Insula stabilităţii, iar vorbind la modul general, cauzele îşi au originea în lipsa de perspectivă în Bulgaria pentru oameni ca Svetla. Dacă am folosi limbajul sec al experţilor, decizia se datorează politicii veniturilor, transformării sănătăţii în comerţ, lipsei politicii locuinţelor şi lipsei sprijinului statului pentru mamele singure.
Într-o perioadă scurtă veniturile femeii se reduc pe jumătate; ea este forţată să plătească în numerar o mare sumă pentru o operaţie medicală urgentă; încep probleme cu proprietarul locuinţei din oraşelul Buhovo, din apropierea fostul combinat metalurgic Kremikovţi, unde locuieşte cu amândoii fiii săi. Clădirea veche, cu tencuiala cojită, în care se află apartamentul a făcut parte dintr- un complex de locuinţe care cândva au aparţinut combinatului ”Metale rare”, dar mai târziu locuinţele au devenit parte din capitalul unor firme offshore din Cipru şi Insulele Virgine, în spatele cărora se întrevăd umbrele unor politicieni din perioada de tranziţie (dar despre toate acestea – mai jos în text).
Să dăm cuvântul lui Svetla, pentru că nu poate fi spus totul mai clar decât cum zice ea: ”Sunt obişnuită să lupt, dar plec, pentru că am obosit să trăiesc în nesiguranţă. Întreaga mea viaţă a trecut în acest cadru. Şi luptă, luptă, luptă…”
Republica Irlanda, unde a decis să caute mai multă siguranţă, nici ea nu se numără printre ţările europene bogate şi este una dintre cele mai grav lovite ţări de ultima criză financiară mondială. Presaţi de situaţia din Bulgaria, unii oameni ca Svetla, sunt tentaţi să-şi caute locul sub soare chiar acolo unde soarele se arată mai rar, clima este destul de diferită, există barieră de limbă şi de cultură…
Dar dacă va fi insulă, să fie o insulă adevărată, şi nu vreuna inventată – cea ”a stabilităţii şi a prosperităţii”! (după ce Boiko Borisov a devenit prim-ministru în 2009, sistemul politic s-a aşezat şi liniştit, devenind mai previzibil. Reprezentanţii lui GERB – partiul lui Borisov, au articulat ”stabilitatea” şi nu, de exemplu, ”dezvoltarea” ca marea sa prioritate. În acelaşi timp încercările de a schimba consensul neoliberal sunt marginale şi în termeni politici, sociali sau economici în ţară nu se întâmplă nimic. Astfel se conturează noţiunea ca Bulgaria ar fi ”o insulă a stabilităţii” – nota traducătorului)
În anii coabitării în comun, relaţiile lui Svetla cu statul bulgar au fost întotdeauna reci şi pragmatice, ca să nu spunem aproape neexistente. Nici statul n-a observat-o pe Svetla, nici Svetla – statul. Croitoreasa întotdeauna s-a bazat pe cele două mâini ale sale. N-a folosit compensări pentru şomaj, ajutoare socale, concedii medicale sau îndemnizaţii pentru copii, chiar şi atunci cînd avea dreptul la ele. Respectiv, n-a plătit impozite şi asigurări sociale şi de sănătate. De mult a renunţat şi să voteze.
”Nu pot fi loială faţă de o astfel de ţară”, spune emigranta. Respectiv, şi statul cu întreaga sa politică sugerează oamenilor precum Svetla: ”Nu am nevoie de voi, descurcaţi-vă, dacă nu vă puteţi descurca, plecaţi din faţa ochilor mei!” Şi ei foarte bine îşi dau seama despre acest semnal.
Indiferent de toate, Svetla tot timpul glumeşte, chiar şi cu situaţia sa. Ea spune că
întodeauna a fost în ”ilegalitate”,
având în vedere că a făcut parte din economia gri. A fost ”ilegală”, dar şi nimeni n-a căutat-o (astfel de expresie anecdotică există referitor la liderul socialist bulgar Todor Jivcov – se spune că în timpurile înainte de anul 1944 el a fost în ilegalitate, întreagă opoziţia antifascistă din Bulgaria fiind declarată în ilegalitate, dar nimeni nu l-a căutat, ceea ce înseamnă şi că el nu a fost o problemă pentru Regatul Bulgaria – nota traducătorului).
Pentru un timp scurt, ea chiar a avut un atelier propriu cu tabliţă în apropierea centrului Sofiei. ”Niciodată n-am avut bani suficienţi pentru a legaliza atelierul”, spune croitoreasa. Dar, oare el a fost chiar atât de invizibil pentru autorităţile fiscale? Svetla din nou este sinceră: ”Vine funcţionara de la fisc, îi cos două rochii şi s-a rezolvat!”
Unul dintre cele mai dramatice episoade din viaţa ei este legat de acest atelier. El coincide cu probleme în viaţa ei personală.Da, bineînţeles, Svetla a avut propriile sale eşecuri de viaţă şi de familie şi a făcut greşeli. Dar cine nu le–a avut? Aproape tot timpul ea singura a avut grijă de cei doi fii ai săi.
Dar să revenim la atelier. De acolo a dispărut o haină scumpă de marcă, pe care croitreasa trebuia să o refacă.
Cum să cheme poliţia pentru a cerceta furtul, când atelierul este ilegal?
Iar proprietara hainei a cerut despăgubire – 3000 de leva (1534 de euro). Nici mai mult nici mai puţin. Şi Svetla începe să lucreze numai pentru despăgubirea. Până când se afundă. Într-un timp aproape reuşeşte să strângă banii, dar nu îi ajung încă 300 de leva (153,4 de euro). Le ia de la un cămătar. În termenul de 15 zile nu reuşeşte să-i întoarcă cele 600 leva datorate (306,8 de euro), el îi aplică o dobândă punitivă pentru fiecare zi de întârzere şi… la un moment dat datoria se ridică la 12 000 de leva (6112 de euro).
”M-am distrus de muncă, nopţi întregi nu dormeam”, povesteşte femeia. Îşi pierde locuinţa, copiii încep să doarmă noaptea în atelier, încă puţin şi rămâneu pe stradă. Temporar locuiesc într-un apartament din cartierul ”Liulin”, unde chiria este plătită de cunoştinţe. Apoi rămân acolo, pentru că Svetla este salvată de o comandă neaşteptată. În Bulgaria se face un film despre gladiatori, sunt necesare armuri şi coifuri. Svetla reuşeşte să le coase din tulpini de cânepa. Apoi pune „armurile” în măşina de spălat, toarna peste ele vopsea gri ca să devenă ca din ”metal”. De la preparatele chimice face o erupţie şi ramâne alegrică până în ziua de astăzi. Ceea ce contează este că reuşeşte să facă 8 seturi de ”armuri antice” în 15 zile, şi primeşte 4000 de leva (1945 de euro). Astfel din nou stă pe picioarele sale.
Găseşte de lucru în atelierele din centrul Sofiei. Însă, din cauza nerespectării, ca de obicei, a scadenţelor de plată a datoriilor către bănci şi firme de creditare, Svetla nu intră în relaţii oficiale de muncă, preferă să muncească pe bază de contracte civile sau să-i se plătească la mână, ca să nu i se blocheze salariul. În lunile bune face câte 1500 de leva (767 de euro), uneori şi până la 2500 de leva (1278 de euro), muncind acasă, iar în lunile cele mai bune chiar şi mai mult, lucrând însă câte 20 de ore pe zi. Indiferent dacă momentul e bun sau nu pentru ea, are un obicei – în fiecare an coase şi daruieşte câte un costum unor absolvenţi de liceu, care nu-şi pot permite o astfel de cheltuială.
Cealalta lovitură care a destabilizat-o grav a venit în februarie anul acesta. După ce a acumulat mult stres în anii anteriori, Svetla a făcut o criză biliară. Organul trebuia scos, dar înainte de asta femeia trebuia să-şi plătească asigurarile de sănătate. ”Bine, că Petăr a avut bani. Economisise 2000 de leva (1022 de euro) pentru măşină”, poveşteşte mama lui. Peste 800 de leva (409 de euro) au fost plătite pentru asigurări, apoi i-au cerut încă 950 de leva (486 de euro), în numerar, pentru operaţie. ”Volkswagen-ul Golf” al fiului ei s-a dus definitiv…
Svetla a fost operată în spitalul, pe care locuitorii Sofiei obişnuiesc să-l numească ISUL, dar în momentul de faţa este o societate comercială pe numele unei regine sau sfinte (probabil aţi observat că cu cât sunt mai avansate reformele de piaţa in domeniul sănătăţii, cu atât mai sfinte nume încep să poarte firmele pentru servicii de spitalizare la noi). Da, Svetla este mulţumită de operaţia fără sânge, dar nu a primit niciun document oficial pentru internarea în spital şi pentru tratament.
Asta înseamnă un singur lucru – că
a fost tratată ”la negru”, deşi este asigurată medical
(editura deţine numele medicului care a tratat-o pe Svetla).
Probabil că deja simţiţi ceva putred în povestea aceasta – cum se face că femeia abia îşi acoperă cheltuielile de viaţă, iar fiul ei se pregăteşte să-şi cumpere măşină? Aici am să deschid o paranteză. Când vine vorba de sărăcie şi inegalitate, neoliberalii bulgari se scarpină în barbă profund îngânduraţi, şi răspund cu clişeul: ”Da, asta e o problemă, dar cheia stă în educaţie. Acolo trebuie să ne concentrăm eforturile, şi nu în ajutoarele sociale sau în alte lucruri de genul acesta.” Exact asta a făcut şi Svetla, dar se pare că nu e suficient pentru un trăi demn pentru ea şi pentru fiii ei în Bulgaria.
În ciuda greutăţilor vieţii, croitoreasa a reuşit să aibă grijă de educaţia fiilor săi. Le-a dat tot ce e mai bun din ce a putut să le asigure, chiar şi mai mult. În anumit sens este ciudat, că a reuşit să facă asta, pentru că însuşi sistemul nostru de educaţie produce inegalităţile, în loc să le elimine. Şcolile bune deseori resping copii din familii mai sărace, cum veţi vedea şi în povestea aceasta.
Amândoi fii ai lui Svetla sunt elevi de nota zece. Fiul mai mare – Petăr, a fost acceptat în şcoala numărul 33, cunoscută sub denumirea de Al treilea liceu cu predare în limba engleză. Încă în primele săptămâni el primeşte acolo
o lecţie de neuitat, dar nu de materie didactică, ci de viaţă.
Manualele de limbă engleză sunt scumpe. Mama lui reuşeşte să plătească imediat primul manual. Dar întarzie cu cele 30 de leva (15,3 de euro) pentru cel de al doilea manual. Diriginta pretinde că arată înţelegere până în momentul în care Petăr întreabă ceva, iar profesoara declară în faţa tuturor: ”Pepi (diminutivul numelui Petăr), tu de ce mai vorbeşti, din moment ce mama ta încă nici macar nu ţi-a cumpărat un manual?”. În ziua următoare băiatul se duce la şcoală cu nedorinţă şi cu o durere de cap puternică, se mai străduieşte încă câteva zile., şi o roagă pe mama lui să-l transfere la o altă şcoală.
Aşa Petăr se întoarce la şcoala generală numărul 29, într-o clasă specializată în managementul economiei. Este şcoala lui veche, unde în clasa a şasea a câştigat un concurs naţional pentru desen sub patronajul lui UNICEF. Premiul de 2000 de euro rămâne pentru şcoala, iar Petăr primeşte o diplomă şi o valiză cu articole de pictură.
La vârsta de 16 ani, el îşi întrerupe antrenamentele de fotbal şi celelalte ocupaţii extraşcolare, pentru că merge la şcoală dimineaţa, iar după-amiaza lucrează la un lanţ de fast food. Acolo sunt atât de impresionaţi de aptitudinile lui, că nici nu-l mai trimit la bucătărie să prăjească cartofi. În luna a patra, elevul deja face muncă de manager, apoi devine manager adjunct de restaurant. Pune în ordine contabilitatea fimei, aşa cum nimeni înaintea lui nu reuşise să o facă. Cu o plată de 4,80 leva (2,45 euro) pe oră, el ajunge lunar la 800-900 de leva (409-460 de euro), iar o dată ajunge şi la 1200 de leva (614 de euro).
Preţul acestor bani, cu care Pepi ajută serios bugetul familiei, este, că pentru el nu există nici sămbătă, nici duminică, nici viaţa de om tânăr. Îl pregătesc să devină manager imediat după ce va termina liceul. Îl aşteaptă o tabliţă aurită pe care va fi scris numele lui. Fiind un cadru valoros pentru firmă, chiar îi trimit taxi să-l ia din Buhovo. Deci, iată de unde sunt banii lui Petăr, cu care el avea de gând să-şi cumpere un Golf, dar cu care a plătit operaţia mamei sale.
În perioada respectivă Svetla are greutăţi cu plata chiriilor şi a dobânzilor asupra lor. Primeşte şi o înştiinţare că trebuie urgent să cumpere apartamentul din Buhovo, în care locuiesc, în caz contrar va trebui sa-l elibereze.
Când a închiriat locuinţa cu o chirie de 200 de leva lunar, Svelta a găsit-o fără utilităţi elementare, cu tencuiala care cădea, cu curentul electric oprit şi cu instalaţia electrică stricată, şi aproape fără alimentare cu apă. Fără chiuvetă și toaletă, doar cu o conductă de apă în întregul apartament. Iată în ce condiţii, cu câţva ani în urmă intră să locuiască familia unei mame singure cu doi elevi. Lui Svetla nici prin gând nu-i trecea că ar putea să candideze pentru o locuinţă municipală. Ştia că nu există astfel de locuinţe, iar dacă încă se mai găsesc – ele nu vor fi pentru familia ei.
Când scotea câte vreo levă în plus, o investestea imediat în repararea apartamentului. Şi cum banii niciodată nu ajung, apelează şi la credite rapide. Treptat îmbunătăţeşte apartamentul pe contul său, investind peste 15 000 de leva (7669 de euro). În acel moment vine înştiinţarea că trebuie să-l părăsească. Svetla este deja convinsă că trebuie
să părăsească nu apartamentul, ci statul.
Fiul ei mai mare îi spune că pleacă cu ea. De la cunoştinţe află că în Irlanda se caută lucratori în industria de prelucrare a cărnii. Merg la un interviu prin intermediul unei firme bulgăreşti, dar numai băiatul este acceptat. După ce aud povestea mamei lui, irlandezii spun că ea este ”bravehearth” (o inimă curajoasă)! Dar operaţia suferită o face inaptă pentru munca oferită. ”Visul meu irlandez s-a sfărâmat” povesteşte Svetla, dar fiindcă în perioada aceea începusem deja să ”să trăiesc” într-un site de cautare de locuri de muncă, într-o dimineaţă m-am trezit şi am văzut pe telefonul meu cuvintele: ”Croitoreasă, Dublin, Irlandă”.
După două zile de interviuri prin skype munca este stabilită. Va lucra pentru 9,55 euro pe ora. E adevărat, va locui într-un alt oraş, şi în fiecare zi va face naveta, va face cheltuieli de transport, va plăti chirie… Dar, nu cumva în Bulgaria e mai diferit pentru ea?
Aici rămâne fiul ei mic – Todor, care are 15 ani. El urmează drumul fratelui mai mare. Se descurcă bine la şcoală. Lucrează în acelaşi lanţ de fast food. Doreşte să termine o şcoală militară şi să devină ofiţer sau poliţist, ca să se simtă necesar. Mama lui, care la începutul convorbirii noastre spune vorbe grele, dar drepte, despre ţara noastră, îl susţine pe Todor: ”Să aperi Patria, sau, pe cei mai slabi decât tine, este un lucru demn!”
La mai puţin de o lună după ce Svetla este deja stabilită în Irlanda, găsesc în reţelele sociale o postarea nostalgică, legată de locul Bulgariei în inima ei: ”Indiferent cât de puternic eşti, câte eforturi depui să priveşti lucrurile pozitiv, nostalgia există…” spune ea la telefon, fără ca să sune pesimist. A început lucrul, nu e nici un fel de înşelătorie, nici nu-ţi vine să crezi – condiţiile sunt acelea care au fost negociate. În Irlanda a întâlnit chiar o colegă, cu care au lucrat împreună acum 25 de ani în Sofia.
Pentru prima dată după mulţi ani Svetla este legală, are contract de muncă, plăteşte impozite şi asigurări. Singura cauza să nu-şi ia primul salariu complet, este faptul că impozitele se reţin în avans. A primit propunere pentru munca de croitoreasă şi în oraşul unde locuieşte, dar munca va fi per bucată – în firmele unor esteuropeni. Ea a preferat siguranţa la patronul irlandez.
Calculele prealabile n-au ieşit corecte numai referitor la locuinţa, pe care Svetla şi Petăr planuiau să-o împartă cu nişte cunoştinţe. Au fost înştiinţaţi că irlandezii au cerinţe eri stricte cu privire la condiţiile de locuit şi de suprafaţa care revine pe persoană. A trebuit să închirieze o locuinţă sepărată. Iar Petăr, pentru prima dată, de mult timp încoace, a avut timp liber şi a început să joace fotbal din nou.
Comenzile de bază către Svetla sunt să refacă haine vechi. Pentru o modelieră cu experienţă, cum este ea, asta e foarte uşor. Irlandezii nu sunt ca bulgarii, şi nu au manie pentru hainele sale, spune croitoreasa. Atitudinea către ea în atelier este normală, dacă excludem o altă emigrantă din Europa de Est, care este senioră. Emigranţii sunt deseori cruzi unii faţă de alţii, pentru că sunt obişnuiţi să se concureze între ei pentru orice.
În fiecare dimineaţă, patronul o salută pe Svetla, şi schimbă câteva vorbe cu ea. Numele ei este dificil de pronunţat pentru irlandezi. Iată de ce o cheamă, fie Suzan, fie CJ. Hrana e mai ieftină decât în Bulgaria. Restaurantele şi cafenelele sunt scumpe. Ceea ce a impresionat-o însă este lipsa tensiunii pe stradă, la locurile de muncă, în transport.
”Spre deosebire de cum e la noi, aici chiar şi câinii sunt calmi”,
spune între altele Svetla. Nu şi-a pierdut calitatea de a glumi cu orice…
Asta e istoria unor emigranţi bulgari, pe care am predat-o în unele locuri cu mai multe detalii, la altele cu mai puţine. Probabil, unora ea li s-ar pare extraordinară şi chiar nerealistă. Ne vor acuză că prezentăm lucrurile prea intunecat, pentru că nu cunosc astfel de oameni în jurul său. Alţii, poate că nu vor descoperi ceva extraordinar, şi se vor întreba de ce acordăm acestei poveşti atât de mult spaţiu – nu cumva am trăit într-o altă lume până acum şi acum, dintr-odată am descoperit apa caldă.
Probabil sunt mai multe poveşti similare. Plec oameni şi familii la vârsta maturităţii, chiar şi atunci când au locuinţe proprii, şi o munca cât de cât stabilă, despre care nu ne-am aşteptat că vor pleca vreodată. Ei formează un nou val emigrant, care sigur că va ieşi la iveală în cadrul recensamântul următor. Psihologii îl explică cu ajungerea la punctul de cotitură – momentul, când îţi dai seamă că ceea ce a părut temporar, a devenit trăinic şi nu sunt semne că se va schimbă ceva în curând.
Desigur, oricând vă puteţi adresa către domnul premier, Boiko Borisov, către vicepremierul, Valeri Simeonov, către şeful patronatului, Vasil Velev, către omul de afaceri, Kiril Domusciev. Ne-ar putea da un răspuns competent de ce în Bulgaria nu este mână de lucru şi ce trebuie făcut pentru rezolvarea crizei demografice.
Ia blocurile din elemente prefabricate şi trabant-ul…
Buhovo este un oraşel, care are un aspect uşor de nălucă. Se află la 25 de kilometri la nord-est de centrul Sofiei. Administrativ aparţine de municipalitatea Sofia.
La sud de Buhovo se află rămâşiţele combinatului metalurgic ”Kremikovţi”, iar spre nord, imediat după ultimele clădiri, încep versanţii muntelui Stara planina. Acolo undeva sunt şi fostele mine de uraniu, sigilate în prezent, în jurul cărora, în anii 50 localitatea creşte şi atrage muncitori din toată ţara. Cea mai mare parte din clădirile publice şi rezidenţiale sunt din perioada aceea, şi poartă stilul ei caracteristic, însă astăzi arată neglijate până la disperare.
O parte din foştii lucratori au reuşit să cumpere locuineţele, însă alţi au preferat să rămână chiriaşi, profitând de chiriile reduse de pe timpul socialismului. Astfel apartamentele au rămas în activele companiei de stat ”Metale rare”. Spre sfârşitul anilor 90 ea intră în lichidare, proces care continuă şi în prezent. După vânzarea activelor, staţiile de odihnă ale companiei ”Metale rare” şi o parte din locuinţele de serviciu, devin proprietate a firmei private ”Complex de odihnă – RM” Srl.
Cu asta perioada chiriilor simbolice se încheie, şi ele cresc de zece ori. Rămân totuşi ceva mai mici decât în Sofia, şi aşa atrag şi oameni care lucrează în capitală, dar le este greu să se aşeze acolo. Noii proprietari nu investesc nimic în clădirile şi apartamentele, doar strâng renta. Ştiind că chiriaşii lor sunt într-o stare dificilă, pun în contractele de închiriere clauze pentru dobândă, dacă chiria nu se plăteşte la termenul stabilit.
Exact într-un astfel de apartament a intrat acum câţiva ani Svetla cu fii săi. Poteca spre vârful Murgaş începe chiar de lângă blocul unde locuiesc. De aici trec iubitorii de turism, de bicicletismul de munte şi de offroad-ul cu motociclete, jeep-uri şi ATV-uri. Pentru oamenii ca Svetla şi Petăr, care lucrează toata ziua, şi în weekend, frumuseţile năturii rămân îndepartate.
Chir dacă Svetla nu a încetat să muncească, invitaţia proprietarilor să cumpere apartamentul o găseşte pe croitoreasă fără bani economisiţi. Ca răspuns al unei întrebări jurnalistice ale Baricadei, un reprezentant al ”Complexului de odihnă RM” Srl. A spus că nu a fost exercitată vreo presiune asupra nimănui dintre chiriaşi şi ne-a sfătuit să vorbm cu ei. Convorbirea cu oamenii însă a arătat că există probleme, chiar dacă oamenilor le este frică şi să nu vor să fie citate cu numele lor.
De la infiinţarea societăţii ”Complex de odihnea – RM” Srl. până anului 2004, ea aparţine firmei din Plovdiv ”Nivia Trading”, care apaţine firmei offshore din Cipru ”Nivia Limited”. Apoi ”Nivia Trading” este achiziţionată de ”P.I.L. Capital” Srl, a cărei proprietar este ”Golovin Continental SA” din Insulele Virgine Britanice. Abia în ultimii ani în registrele firmelor încep să iasă numele unor persoane fizice bulgare, care sunt apropiate omului de afaceri defunct, Mladen Mutafciiski.
În momentul de faţă aşa-numitului ”Complex de odihnă” aparţine lui Ilian Şotlekov, fost deputat din Uniunea Forţelor Democratice (partidul mare de dreaptă din anii 90 – nota traducătorului) şi a societăţii ”P.I.L. Capital”, firmă, reprezentată de Stanislav Karadanov – apropiat de fostul vicepremier, Asen Micikovski.
La începutul anilor 90 oamenii aceştia cântau ”Ia blocurile din elemente prefabricate, trabant-ul, dar, aerul să mi-l laşi ”. Astăzi, s-a dovedit ca s-a întâmplat exact invers – au luat ceea ce au putut, inclusiv blocurile din elemente prefabricate, iar aerul l-au lăsat pentru oameni precum Svetla.
Citeşte în limba bulgară!
About Author
Descoperă mai multe la Podul Prieteniei
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.
Foarte interesant si documentat articol. Si, mai ales, trist de adevărat! Nu numai pentru Bulgaria, pentru toată Europa de Est care își dezrădăcinează oameni buni si adevărați, in care corupția nu a fost niciodată eradicată. Sau poate face parte chiar din mentalul individual și colectiv…Păcat! Mihaela (www.notadeculoare.com)