O radiografie a stării problemei locuirii în Bulgaria – cu statistici, date despre proiecte europene, locuințe sociale, servicii sociale pentru persoanele fără adăpost și organizații ale societății civile care sprijină persoanele fără adăpost – a fost realizată de asociația „Doctorii Lumii” cu raportul „Casă pentru toți: Misiune (im)posibilă?”
Vladimir Mitev
Acest articol a fost publicat pe 26 martie 2022 pe secția bulgărească a site–ului Baricada.
Bulgaria este singura țară din UE care nu are dreptul la locuință și dreptul la oraș. Totuși, acest lucru nu înseamnă că problema locuințelor pentru bulgari este rezolvată. Cel puțin 2,5 milioane de cetățeni bulgari trăiesc în condiții precare de locuit și în condiții de supraaglomerare. Printre aceștia se numără reprezentanți ai tuturor grupurilor etnice din Bulgaria: 65% dintre romi, 45% dintre turci și 30% dintre bulgari – care locuiesc în locuințe cu mai puțin de 15 metri pătrați pe locuitor. Acestea sunt o parte din datele din raportul „O casă pentru toți: misiune (im)posibilă?”, care a fost prezentat în cadrul unei conferințe de presă la BTA (echivalentul bulgar al lui Agerpres) vineri, 25 martie.
Raportul este o publicație a asociației Doctorii Lumii (Médecins du Monde), finanțată de fundația Abbé Pierre. Este remarcabilă prin prezentarea faptică aprofundată a principalelor „politici de locuire” (sau mai degrabă a lipsei acestora) din ultimii 30 de ani, prin cunoașterea organizațiilor societății civile care se ocupă de problemele de locuire și prin drama persoanelor defavorizate care au ieșit din cursa publică după ce și-au pierdut locuința.
Există o problemă de locuințe
Autorii raportului, Stefan Krastev și Rosița Kratunkova, trec mai întâi în revistă statisticile de bază privind locuințele din Bulgaria. Aceștia afirmă că problema locuințelor din Bulgaria este larg răspândită – afectează toate grupurile etnice și nu se limitează doar la locuințele pentru romi. În 2019, 41,1% dintre cetățenii bulgari locuiau în locuințe supraaglomerate – una dintre cele mai ridicate rate din UE. 32,1% dintre bulgari erau expuși riscului de excluziune socială în 2020 (22% media UE). 44,8% dintre bulgarii care trăiesc în locuințe închiriate sunt împovărați de costurile excesive ale locuinței, în timp ce pentru proprietarii de locuințe, indiferent dacă au sau nu un credit ipotecar, acest procent este de 25,3%. În 2019, 30,1% dintre bulgari au avut probleme cu încălzirea locuinței, față de o medie europeană de 6,9%.
Aceștia sunt doar câțiva dintre numeroșii parametri care dezvăluie problema locuințelor din Bulgaria. În multe țări din Europa de Vest, locuințele sociale reprezintă un element important al politicii sociale și de locuințe, însă în Bulgaria, tendința este inversă, se arată în raport:
„În 2015, existau doar 92.560 de locuințe sociale (2,4%), dintre care 83.429 erau concentrate aproape în totalitate în marile orașe. Mai mult de jumătate dintre aceste locuințe sunt destinate angajaților municipali sau sunt deținute de stat și nu au o funcție socială. În plus, acest stoc este în continuă scădere (în 2001 existau 109 853 de astfel de locuințe) și nu există o sursă garantată de finanțare pentru construcții noi. Ministerul Dezvoltării Regionale și Lucrărilor Publice nu dispune de date privind numărul total de locuințe municipale din Bulgaria. Potrivit datelor citate într-un raport al Băncii Mondiale, 33% dintre municipalitățile bulgare (adică 87 din 256) nu întrețin locuințe municipale.”
Politica de stat
În calitate de membră a UE, Bulgaria poate utiliza fondurile UE pentru a dezvolta politica socială. Țara a anunțat intenții similare, de exemplu în ceea ce privește programul Europa 2020, care are și indicatori sociali. Cu toate acestea, rezultatele unui număr de programe au fost nesatisfăcătoare. Raportul constată că strategia națională pentru locuințe (2004-2017) „transferă rolul activ în politica de locuințe către municipalități și face o diferențiere între nevoile populației rome și cele ale populației non-rome, etnicizând astfel problema locuințelor și stigmatizând și mai mult romii”. În ceea ce privește Programul național pentru îmbunătățirea condițiilor de locuire a romilor din Republica Bulgaria (2005-2015), raportul notează că „punerea în aplicare a programului a fost întreruptă brusc în 2009, când guvernul a stabilit noi politici în domeniul locuințelor, nu atât pentru a aborda problemele identificate până atunci, cât pentru a răspunde priorităților UE”.
De la aderarea la UE, țara s-a bazat în mare măsură pe fondurile UE pentru a finanța politica imobiliară, în principal pentru construcția de locuințe sociale. Fondurile alocate nu numai că sunt insuficiente, dar nu reprezintă o prioritate pentru autoritățile locale responsabile de implementarea proiectelor.
Stigmatizarea celor săraci și etnicizarea problemei locuințelor
De asemenea, apar și alte probleme. Raportul amintește că, în Burgas, încercările de a construi locuințe pentru cetățenii defavorizați social au dus la rezistența organizațiilor naționaliste, care au afirmat că „ghetourile romilor” sunt construite cu „bani europeni”. Astfel, activitatea din Burgas este abandonată, dar când municipalitatea din Varna este invitată să înlocuiască Burgasul, același lucru se întâmplă și acolo.
Merită să facem o paralelă cu mișcarea românească pentru dreptul la oraș, care nu se ferește să apere drepturile romilor. În Cluj Napoca, de exemplu, mișcarea a luat naștere după o evacuare forțată care a trimis familiile de romi să locuiască lângă groapa de gunoi a orașului. Activiștii locali au deja o experiență considerabilă în ceea ce privește protestele, petițiile, procesele și utilizarea oportunităților oferite de consiliul municipal. De asemenea, sunt implicați în redactarea unor documente despre politica de locuire din România care ajung pe site-urile organizațiilor ONU sau ale fundațiilor occidentale.
În orașe precum Cluj Napoca și Timișoara, chiriile sunt mari de ani de zile, ceea ce a dus la o cerere care pare fantastică în termeni bulgari – pentru controlul chiriilor și plafonarea prețurilor. Raportul „O locuință pentru toți: misiune (im)posibilă?” se referă, de asemenea, la chirii și ridică problema prețurilor proprietăților și a costurilor excesive ale locuințelor. Cu toate acestea, principala problemă în Bulgaria este lipsa de date.
Politica de locuințe
Studiul prezintă o imagine a mecanismelor politicii de locuințe din Bulgaria, și anume situația locuințelor sociale și a centrelor de cazare temporară. Ambele pârghii sunt gestionate de municipalități, pentru care acest lucru reprezintă mai degrabă un cost decât o preocupare pentru nevoile oamenilor. Locuințele municipale moștenite de la socialism sunt în declin accentuat, deoarece sunt vândute mai degrabă decât renovate. Statul nu sprijină financiar în niciun fel autoritățile locale. La rândul său, lipsa de locuințe transformă centrele de cazare temporară în centre de ședere de lungă durată, unde oamenii stau mult peste cele 3 luni prevăzute inițial. Există doar 13 astfel de centre în întreaga țară și nu există date exacte privind persoanele care se află pe străzi sau care au nevoie de locuințe.
Raportul constată:
„Realitatea arată că municipalitățile nu dispun adesea de capacitatea și de resursele financiare necesare pentru a studia în mod cuprinzător nevoile populației lor și pentru a colecta informații și date pe care să își bazeze politicile. În cele mai multe cazuri, municipalitățile și-au asumat un rol pasiv și, ca urmare, au făcut puține cereri de noi servicii în ultimii ani. Între 2004 și 2021, în țară a fost deschis un singur centru nou de cazare temporară.”
Politica în domeniul locuințelor ar trebui să includă mecanisme care să ajute nu numai persoanele fără adăpost, ci și pe cei care închiriază, sau cumpără proprietăți pe piața liberă. Din 2015, prețul locuințelor din Bulgaria a crescut cu un procent impresionant de 50%, transformându-le într-un produs de lux și nu într-o necesitate. Chiar și în una dintre cele mai ieftine zone din Sofia, cum ar fi Lyulin, locuitorii sunt nevoiți să pună deoparte peste 60% din venitul lor pentru nevoile de locuință, cu mult peste pragul de 40% la care, potrivit Eurostat, o gospodărie se confruntă cu costuri excesive ale locuinței.
În același timp, numărul de locuințe sociale din capitală este în scădere drastică: de la 120.000 în 1993 la mai puțin de 9.000 în 2021. Pe listele de așteptare pentru locuințe sociale se află peste 10.287 de persoane pentru care nu există apartamente disponibile.
Cu toate acestea, există câteva organizații ale societății civile din Bulgaria care își manifestă angajamentul față de problemele persoanelor vulnerabile: Centrul de îngrijire de zi Casa Roz, Habitat Bulgaria, Comitetul Helsinki din Bulgaria, Caritas Grijă Mobilă pentru Oameni fără Adpost, Food Not War, Fourth World Together for a Life of Dignity.
Iată ce are de împărtășit Casa Roz:
„Unul dintre beneficiari este un băiat care locuiește într-o mașină. El a contractat HIV de la un ac murdar și urmează un tratament cu metadonă. Suferă de depresie și are nevoie de îngrijiri psihiatrice foarte serioase. O cunoștință îi dă cheia mașinii sale abandonate și îl lasă să locuiască în ea. Nu are unde să se ducă în altă parte.”
Unii dintre beneficiarii Casei Roz comit chiar și infracțiuni minore pentru a intra în închisoare și a avea un loc sigur unde să stea pe timpul iernii.
„Cu siguranţă, nimeni nu vrea să meargă la închisoare. Cu toate acestea, cunosc oameni care comit infracțiuni pentru a le obține. Cunosc 2-3 persoane care o fac în mod organizat. Este ușor: spargi un geam sau furi un radio de mașină, ești arestat pentru furt, apoi faci o înțelegere rapidă cu procurorul. Aceștia petrec 6 luni în închisoare și apoi iese un adevărat iad.”
Situația în celălalt caz examinat în raport, cel al orașului Sliven, este similară. În ultimii 10 ani, municipalitatea a vândut peste 168 de locuințe și a construit doar 9. Doar 92 de persoane au fost înregistrate din cauza procedurii complicate și a lipsei de locuințe disponibile. Peste 85% din locuințele din oraș au fost construite înainte de 1990. De asemenea, nu există nici un centru de cazare temporară, iar unul va fi deschis în cele din urmă în 2023. De asemenea, nu există locuințe supravegheate pentru persoanele de peste 18 ani în centrele de tip familial. Direcția de Asistență Socială spune că unui băiat i s-a oferit cazare într-un cămin din Bratsigovo, la 176 km de Sliven, pe care l-a refuzat și a început să doarmă în intrările blocurilor din oraș.
Ce trebuie făcut?
Raportul se încheie cu un apel la o nouă strategie națională privind locuințele care ar trebuie:
- să plaseze dreptul la locuință și la o dezvoltare urbană adecvată în centrul politicilor publice, acordând o atenție specială sănătății fizice și mentale;
- să creeze unui fond național pentru locuințe care să finanțeze consiliile pentru a construi locuințe sociale și pentru a ajuta proprietarii de locuințe să-și renoveze casele și să le facă mai eficiente din punct de vedere energetic;
- să se asigure că un procent din ce în ce mai mare de locuințe sociale este folosit numai în scopuri sociale și nu poate fi vândut;
- să se asigure că dreptul de a folosi locuințele sociale pe o perioadă nelimitată de timp este un obiectiv strategic în dezvoltarea politicilor de locuințe sociale (cercetările arată clar că, contrar celor afirmate de reglementările actuale, stabilirea unor limite de timp restrictive nu duce la o mai mare motivație pentru utilizatori de a „lua problema în propriile mâini”, ci îi expune la o nesiguranță și mai mare);
- să se asigure că sistemul de locuințe sociale este deschis tuturor persoanelor aflate în nevoie din cadrul municipalității și că nu face discriminări pe bază de adresă sau origine;
- să creeze o instituție de monitorizare care să colecteze și să analizeze datele privind situația activelor și a nevoilor de locuințe;
Povestea lui Vasil
Vasil, în vârstă de 48 de ani, a rămas fără adăpost timp de cinci ani, după ce tatăl său a fost victima unei fraude imobiliare comise de rude. Vasil nu are niciun venit, dar înainte de asta a lucrat mereu ca muncitor în construcții și chiar și în cinematografie ca figurant. Din 2019 are psoriazis și o hernie, care acum este foarte dureroasă. Nu are asigurare de sănătate și nu poate fi operat. Nu a solicitat o locuință socială pentru că are multe hârtii de întocmit, nu are niciun venit și nu își permite să plătească facturile, mai ales dacă este vorba de încălzirea centrală.
„Am început să dorm în intrările blocurilor, în subsoluri, pe șantiere, pe bănci. Iar iarna a fost o groază. în 2016 au fost -20 de grade. Am dormit într-o unitate de 24 de ore. Oamenilor de acolo le-a fost milă de mine și mi-au dat 2-3 leva. Și eu ce făceam, luam alcool și ceva de mâncare. Timp de doi ani am mâncat doar cârnați simpli și pâine, nu știam ce este supa, gătită, ca să nu mai vorbim de legume, fructe. Nu aveam nici măcar sare.
Acum nu mai beau, dar înainte mă îmbătam foarte tare. Când bei, cel puțin nu simți că îngheți. Crezi că te încălzești, dar de fapt îngheți. Folosesc toalete publice chimice și, în primul an, obișnuiam să merg la un prieten pentru a face un duș o dată pe săptămână.
Am cerut sprijinul serviciilor sociale. Trebuia să se întâmple ceva tragic pentru ca ei să-mi dea o suma unică. 2019 în cele din urmă mi-au dat 200 de leva.
Nu am petrecut prea mult timp în centre de criză sau de respiro. Oamenii de acolo sunt ca niște sclavi, unii sunt bătuți, îți fură bunurile. Puterea decide. Odată mi-au furat pantofii și au încercat să mi-i vândă cu 20 de leva. Mi-au furat o mulțime de telefoane. Cred că am pierdut aproximativ 40-50 din ele. Am adormit în tramvai și cineva m-a pipăit. Iarna, ca să nu îngheți, mergi pe jos toată noaptea, iar când vezi primul autobuz, te urci și adormi. Iar la cap de linie, șoferul strigă: „Ultima staţie, haideți, ridicați-vă, s-a terminat hotelul!”.
În cele mai multe nopți mergi fără nicio direcție. Știi ce înseamnă fără direcție? Anul trecut, când a avut loc prima închidere din cauza COVID-19, au încetat să mai distribuie alimente. Nu mai mancasem de 20 de zile, era doar apă și zahăr. Nu era nimeni pe străzi, nu era nimeni oriunde te uitai. M-am dus la o biserică, se dădea mâncare, cineva un leu. Ei au făcut legătura cu Food Not War.
În acel moment dormeam pe niște scări de la subsol, în frig. Din 13 ianuarie 2021, locuiesc în acest adăpost neoficial. Trebuie să-l las în aprilie. Eu am carte de identitate, asta e a șasea, mi le fură pur și simplu. Cea actuală a fost spartă de un polițist în tramvai când a fost un control. Nu aveam niciun ban și mi-a spus: „Haide, pleacă de aici și repară cartea de identitate”.
Vreau să pot face mai ușor acest lucru. Nu să mi se dea pomană, ci să mi se spună că dacă fac 100 de pași voi obține ceva mai bun, că voi avea ocazia să mă dezvolt, să merg mai departe. Dar fără o locuință la ce eşti bun?”
Persoanele fără adăpost și precare sunt o pradă ușoară. Tâlharii i-au plătit lui Vasil 200 de leva pentru a înregistra o firmă pe numele său și a comite o fraudă de TVA de mii de leva. Vasil a încercat să se ascundă într-o mănăstire pentru a evita crearea unei semnături electronice care le-ar fi permis bătăușilor să facă mult mai mult. În cele din urmă l-au găsit și l-au răpit pentru câteva zile. Astăzi, Agenția Națională de Venituri caută să își recupereze creanțele și îl vânează pe Vasil, care crede că bătăușii vor să îl omoare și acoperă toate pistele.
Foto: Multe locuințe la țară din Bulgaria au fost construite înainte de 1990 (sursă: Pixabay, CC0)
Citește în limba engleză!
Citește în limba bulgară!
Abonează-te la canalul blogului Podul Prieteniei de pe YouTube, unde sunt publicate mai multe interviuri video şi audio! Blogul mai poate fi urmărit pe Facebook şi Twitter.
About Author
Descoperă mai multe la Podul Prieteniei
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.
