A fost acesta un imperiu vlah la sud de Dunăre?

tsarevets-700 — Dealul ”Țareveț” în Veliko Târnovo (foto: Sorin Ionița)

Acest articol a fost publicat la 8 octombrie 2016 pe blogul personal politologului Sorin Ionița – consultant pe reforma instituțională și descentralizare în Europa de Est și Balcani. El e partener fondator think tank-ul independent Expert Forum, profesor de teorii ale dezvoltare și sectorului public și se autodetermină că liberal ”din soiul cel vechi”.

Ionița nu se consideră ”istoric profesionist”, dar abordează teme istorice ca hobby și tot după cercetări. În textul de mai jos el a pus ”cap la cap” surse bizantine și occidentale și după părerea lui rezultatul provocativ ”poate diferi serios de manualele românești și bulgare de istorie, care au tratat mereu tendențios diverse episoade istorice”. Blogul ”Podul prieteniei” republicează articolul cu schimbări minimale și cu niște note traducătorului carui scop este să dea clarificări unor detalii.

Sorin Ionița

Weekendul trecut Veliko Târnovo a fost invadat de români, ajungând aproape bilingv. Ei au profitat de vremea splendidă ca să dea o fugă la 180km sud de Bucureşti şi să vadă oraşul spectaculos de pe cele trei dealuri-fortăreaţă dintre meandrele Yantrei, care acum 800 de ani era al doilea Constantinopole din Balcani: centru de cultură, sediul de Patriarhie autonomă şi capitala celui de-al doilea imperiu bulgar.

Sau româno-bulgar?

Cu alte cuvinte, locul s-a umplut iar de vlahi, aşa cum arăta probabil la anul 1185 când fraţii Teodor şi Asen, nobili locali, au pornit revolta anti-bizantină de mare succes ce a dus la încoronarea primului ca Ţar – sub numele Petăr I (de fapt Petăr IV, fiind că Petăr I a trăit în secolul X în timpurile Sfântului Ioan de Rila – nota traducătorului) al unui imperiu pe care istoria naţionalistă de la Bucureşti îl numeşte Ţaratul româno-bulgar (!), pe când istoricii bulgari şi majoritatea celor occidentali în numesc doar Al Doilea Ţarat Bulgar.

Deci cum e? Au fost cei trei fraţi Asăneşti – pentru că Petăr a fost succedat la tron de fratele lor mai mic Ioan / Ivan / Kaloian (adică Ioan cel frumos în greacă), botezat de români oarecum absurd şi slavizant Ioniţă – de fapt vlahi sud-dunăreni? A fost marele stat pe care l-au creat după 1185 unul proto-românesc?

Chestiunea e foarte sensibilă pentru bulgari şi pentru noi. Nu de alta, dar pentru că acest stat a avut mare succes şi a înglobat la un moment dat nu doar Macedonia în sud, dar şi Dobrogea şi Muntenia nord-dunăreană, plus părţi din Moldova. Atunci s-au fondat probabil vechile oraşe munteneşti (cu nume slave) Târgovişte şi Krajuva (Craiova). Iar Ţaratul a dat dus lupte aspre cu regatul Ungariei pentru a apăra posesiunile sale din judeţele Mehedinţi, Dolj şi Gorj.

Pentru cauza bulgărească ar pleda faptul că Asăneştii nu sunt nicăieri identificaţi drept vlahi şi nu se spune că ar fi vorbit o limbă romanică. De la bun început ei s-au auto-denumit conducători ai statului bulgar şi au revendicat moştenirea politică a Primului Ţarat, cel al lui Boris creştinătorul şi Simeon cel Mare, continuând în tradiţia cultural-religioasă a primei capitale, Preslav, de limbă slavonă şi scriere chirilică (de care povesteam aici). Aşa a funcţionat mai departe toată administraţia şi politica celui de-al Doilea Ţarat. E absurd să impui unor oameni o identitate pe care ei înşişi nu şi-au asumat-o.

Pentru cauza vlahă ar pleda documentele bizantine ale vremii, care în mod sistematic îşi etichetează adversarul ca stat vlaho-bulgar (sau uneori chiar vlah). La fel o fac unele cronici maghiare. In plus, Niketas Chtoniates, contemporan cu evenimentele, ne relatează cum la începutul revoltei, poporul fiind cam temător, Asăneştii au adus în cetatea Târnovo “şamani vlahi” din împrejurimi care au profeţit în limba lor succesul întreprinderii, şi aşa au avut şi celalţi curaj să meargă mai departe.

Istoria serioasă şi obiectivă (vezi John Fine) consideră că probabil avem de-a face cu o populaţie amestecată între Dunăre şi Munţii Hemus (Balcani), cu slavi agricultori în câmpie şi vlahi păstori pe văi şi munţi, ambele etnii având nuclee nobiliare integrate în sistemul social bizantin. In plus, în revoltă au fost atraşi şi cumanii de la nord de Dunăre (zona Bucureştiului de azi), unde la un moment dat Asăneştii chiar s-au refugiat cu armata. (Cumanii fiind necreştini, animişti, şi vorbind o limbă turcică dispărută).

Deci a fost probabil o revoltă bulgaro-vlaho-cumană care a dat naştere unui stat ce s-a numit bulgar, s-a revendicat de la primul ţarat bulgar şi a avut slavona ca limbă de cultură şi religie. Iar diplomaţia bizantină, versată în propagandă, a continuat să-l numească “vlah” în încercarea de decredibilizare (pentru că în Balcani până astăzi vlah e uneori sinonim pentru păstor, indiferent de etnie, cum vă spuneam aici): cum ar veni, ce să zic, imperiul ciobanilor, ha, ha.

campaigns_of_ivan_assen_ii_700 — Al Doilea Țarat Bulgar în timpurile lui țar Ivan Asen II (sursă: Wikipedia)

Până la urmă, cum bine zice acelaşi John Fine, e aberant să judecăm realităţi sociale de sec XII cu categorii moderne, care ne spun mai multe despre sensibilităţile politice ale statelor naţionale din sec XIX-XX. Cel mai probabil Asăneştilor şi contemporanilor lor nu le păsa o iotă de etnia în care se născuseră, pe care n-o vom afla cu precizie niciodată, ci de statutul social, controlul teritoriului şi sistemul de putere, asigurate prin recunoaştere externă şi ierarhie religioasă proprie, independentă de Constantinopole.

Aşa că mergeţi să vedeţi Veliko Târnovo, supendat ameţitor pe cele trei coline abrupte: Ţareveţ (cu cetatea regală şi sediul patriarhului); Trapeziţa (cu mânăstirile, unde urcaţi cu un funicular terminat de curând cu fonduri UE şi – o donaţie de la nevasta dictatorului azer Aliev); şi Sveta Gora. Un oraş care a fost mai bine de două secole, până a fost strivit de otomani, capitala unui ţarat ce s-a numit bulgar, cu populaţie amestecată şi energică, care i-a bătut în repetate rânduri pe bizantini, i-a învins pe cruciaţii occidentali şi l-a luat prizonier în 1205 pe Balduin de Flandra, împărat latin al Constantinopolului, care a stat închis într-un turn a cetăţii de pe Ţareveţ – ce îi poartă azi numele, până a murit un an mai târziu, spre disperarea gardienilor săi, lăsând o mare gaură în bugetul local (vlaho-)bulgar, deoarece ţarul tocmai negocia cu papa răscumpărarea lui pe o sumă exorbitantă, după obiceiul vremii (Balduin a fost prozonier, dar n-are dovadă sigură ca a trait în turnul numit după el, totodată se crede ca el a fost ucis sub ordine lui țar Kaloian și timpul vieții lui Balduin de pe Țareveț a creat multe legendi și mituri – nota traducătorului).

Avem puternice rădăcini culturale sud-dunărene şi o istorie comună şi neîntreruptă de mai bine de o mie de ani cu vecinii bulgari, cu bunele şi relele ei, ca toate naţiile europene. O istorie trecută oarecum sub tăcere în manualele romantice care încă domină programa şcolară. Insă dacă intri în orice biserică valahă mai veche de un secol – şi avem puţine alte monumente păstrate în afară de biserici şi mânăstiri – acestă istorie comună şi profund balcanică te izbeşte drept în faţă. Poate e momentul să scăpăm de inhibiţii şi să ne bucurăm de ea.

Sursă: Ionița`s – Blogul lui Sorin Ionița

Citește și în limba bulgară!