Vasile Ernu în dialog cu Victoria Stoiciu despre noua iobăgie şi venitul minim garantat (VMG): ”La noi lupta împotriva sărăciei s-a transformat în luptă împotriva săracilor”
Vasile Ernu
Acest articol a fost publicat pe 25 iunie 2018 pe site-ul Baricada.
Spun de ceva vreme: nimeni în Parlamentul României nu mai reprezintă interesul saracilor, cei peste 50% din cetăţenii acestei ţări. Ei sint abandonaţi.
Luptăm nu cu sărăcia, cel mai crunt flagel şi cea mai mare problemă a acestei ţări, ci cu săracii. Lupta împotriva săracilor uneşte PSD&ALDE, cu PNL & UDMR, şi cu USR&co. Poftim. Un pas important spre noua iobagie.
„Deputaţii au adoptat miercuri un proiect de lege prin care dreptul la VMG încetează în cazul refuzului unui loc de muncă oferit. Decizia a fost luată cu 274 de voturi ”pentru”, 4 ”împotrivă” şi 2 abţineri, transmite Agerpres.”
Am discutat zilele acestea cu Victoria Stoiciu, o bună cunoscătoare a acestui domeniu. Ea este coordonator de programe la Fundaţia Friedrich Ebert România. Este doctorand la Universitatea Babeș-Bolyai și corespondent național Eurofound.
Înainte de a vorbi despre această lege hai să vorbim puţin despre ce este „protecţia socială”, cine are dreptul la ea şi cum stăm la acest capitol? Cît se cheltuieşte în România pe acest domaneiu?
Deși se spune altceva, că suntem un stat social exacerbat, adevărul e că România cheltuie doar 15% din PIB, în medie, pe protecția socială, față de media UE de 28%. Protecţia socială are două componente: asigurările sociale şi asistenţa socială. Schemele de asigurări sociale (Sozialversicherung în germană) funcţionează în baza principiului contributivităţii şi asigură cotizantul împotriva situaţiilor de risc (bătrâneţe, boală, şomaj). Asistenţa socială în schimb se adresează tuturor categoriilor considerate vulnerabile şi nu ţine seamă de contribuţie (Sozialhilfe).
În prima categorie intră pensiile, îndemnizaţiile de şomaj, asigurările de sănătate, indemnizaţiile pentru creşterea copilului etc., într-a doua – beneficiile de asistenţă socială (adică ajutoare în bani printre care şi venitul minim garantat) şi serviciile sociale. Legea cu pricina se referă la beneficiarii de ajutor social – cei numiți, într-un limbaj denigrator, «asistați sociali ». România cheltuie doar 0,2% din PIB pentru combaterea excluziunii sociale (dintre care mare parte din cheltuieli sunt pentru plata ajutoarelor sociale), față de 0,8% media în UE-28. Ca procent din total cheltuieli bugetare, asta înseamnă 0,4%, față de 1,8% media europeană.
Cea mai cunsoscută formă de ajutor social – dar și cea mai blamată – este venitul minim garantat (VMG). Acesta reprezintă o sumă primită de persoanele foarte sărace, ale căror venituri se situează sub un anumit prag – pragul acesta e de 142 de lei pentru o persoană singură. Să spunem că o persoană are zero lei venituri proprii – ea va primi 142 de lei de la stat. Dacă o persoană are, să zicem, 50 de lei din venituri proprii pentru că i-a primit cadou sau i-a castigat muncind, ea va primi 92 de lei sub formă de VMG – adică diferența de la 50 la 142 de lei, care e pragul stabilit prin lege. Aceste prag crește la 255 de lei pentru o familie formată din 2 persoane și ajunge la 527 de lei pentru 5 persoane, oferindu-se apoi 36,5 lei pentru fiecare persoană în plus. Vorbim de sume modice, așadar, ca să nu zic de mizerie. În principiu, orice persoană care a ajuns la sapă de lemn are dreptul să solicite ajutor social, dar acesta se acordă doar după ce se face o anchetă socială care constată că într-adevăr ai ajuns la sapă de lemn. În plus, ajutorul se acordă doar în anumite condiții – să fii înscris la registrul de evidență al șomajului, să cauți un loc de muncă, să prestezi muncă în folosul comunității.
De unde crezi că vine această încărcătură negativă cu toată noua terminologie de „asistaţi sociali” şi o adevărată ură împotriva săracilor?
La noi lupta împotriva sărăciei s-a transformat în luptă împotriva săracilor. În loc să încercăm să reducem sărăcia, se încearcă prin toate mijloacele anihiliarea săracilor, pornind de la falsa idee că dacă înăsprim condițiile de acordare a ajutoarelor sociale săracii or să dispară și problema se va rezolva de la sine. Startul luptei a fost dat în era lui Traian Băsescu, atunci a fost inventat și un nou vocabular, precum asistați sociali, nemuncă, etc, iar scopul era de a găsi, sub presiunea austerității, un țap ispășitor.
Criza a trecut, austeritatea s-a încheiat, dar ura împotriva săracilor a rămas, laolaltă cu falsa idee că că sunt foarte mulți asistați sociali în România. Ori, nu e deloc așa – datele ne arată că în martie anul curent aveam 216.000 de beneficiari (gospodării și persoane singure), adică aproape 500.000 de persoane în total. Dintre aceștia, doar 325.000 erau apte de muncă, restul fiind copiii, bătrâni, persoane bolnave. Și atunci de ce ne împiedicăm de acești oameni, din moment ce nu sunt nici mulți, nici nu cheltuim o avere cu ei?
Mizele luptei împotriva săracilor sunt în primul rând ideologice, fiind înrădăcinate în ideea neoliberală a statului ultra-minimal, care nu e dator să asigure nimănui nimic în materie de drepturi sociale. Apoi, o altă miză, atât ideologică, cât și practică, este proletarizarea resursei umane, în sensul transformării acesteia cu orice preț în forță de muncă disponibilă –și nu orice forță de muncă, ci forță de muncă ieftină. În momentul de față, România se confruntă în mod real cu un deficit de forță de muncă – din cauza salariilor mici, necompetitive în raport cu cele din UE, angajatorii nu mai găsesc oameni. Și atunci se încearcă aducerea forțată pe piața forței de muncă, la prețuri cât mai mici, a rezervelor de resurse umane existente.
Există un mit cum că sărăcia este cauzată de nemuncă sau simplu spus lene. Care sînt cauzele principale ale sărăciei?
Cuvântul nemuncă nu există în vocabularul limbii române, e o nou vorbă inventată pentru a servi retorica orweliană a puterii îndreptată împotriva statului social. Da, e un mit foarte răspândit, acela că oamenii sunt săraci pentru că nu muncesc și mai ales pentru că leneși fiind, refuză să muncească. Aici sunt două observații de făcut – prima ar fi că România are cea mai mare rată din UE a persoanelor care muncesc și se află în sărăcie (19% working poor), o dovadă clară că munca nu e unica soluție împotriva sărăciei. A doua observație este aceea că de regulă acolo unde avem cei mai mulți beneficiari de VMG, acolo avem și cele mai puține locuri de muncă și, în general, cele mai puține oportunități economice. De cele mai multe ori, oamenii nu muncesc pentru că nu au unde munci, nu pentru că sunt leneși, cum se spune. De exemplu, în București, unde sunt multe locuri de muncă, avem doar 200 de beneficiari de VMG. Lucrurile stau complet invers în județe sărace ca Vaslui, Teleorman, Mehedinți, unde sunt foarte puține locuri de muncă.
Mai există un alt mit folosit la greu de mainstream-ul mediatic, care cumva vine să legitimeze această nouă lege, cum că „asistaţii” nu vor să muncească. Vedem reportaje întregi cum „patroni” care caută de lucru, îi roagă pe „asistaţi” să vină să muncească şi ei refuză. Care e cauza acestui „refuz”? A propos din cei care primesc VMG doar 0,7% au refuzat să se angajeze. Despre ce refuz vorbim?
Sigur, e foarte răspândită în media povestea cu angajatorul care vine în satul nu știu care și nimeni nu acceptă să muncească. Ce nu ni se spune niciodată e ce salarii și ce condiții de muncă oferă acest angajator. Cât costă transportul și hrana până la locul de muncă și cu câți bani rămâne potențialul angajat la finele lunii. În grija cui lasă copiii mici, dacă e sau nu grădiniță în sat și ce costuri implică. E foarte ușor să strigi ”Huoo, leneșul”, ignorând complexitățile situației. Dar asta e propaganda, se bazează pe simplificare cruntă.
Mi se pare firesc să nu accepți să muncești pentru oricât și oricum. Dreptul la muncă decentă e un drept câștigat cu mult sânge. În plus, rezistența în fața angajatorilor este benefică pentru România și pentru dezvoltarea ei, punând presiune pe angajatori să crească salariile la un nivel decent. Din punctul meu de vedere, acești oameni, care refuză să muncească ca niște sclavi pentru un salariu de mizerie ne fac un serviciu nouă, tuturor celor care ne câştigăm existența muncind!
Recent aţi prezentat nişte date despre evoluţia raporului dintre venitul minim garantat şi salarul minim. Ce ne spune această evoluţie?
Foarte pe scurt, ne spune că beneficiarii de ajutor social o duc din ce în ce mai prost și sumele pe care le primesc sunt tot mai mici.
În anul 1995, când a fost introdus prima dată prin lege ajutorul social, pragul acestuia era de 81.000 Lei vechi pentru o familie de 2 persoane, iar salariul minim brut – 75.000 lei vechi. Ajutorul social reprezenta, așadar, 108% din salariul minim brut pe țară! În anul 2001, când legea ajutorului social a fost modificată, venitul minim garantat pentru o gospodărie de două persoane era de 1.134.000 lei vechi, iar salariul minim brut era de 1.000.000 lei vechi, raportul dintre VMG și salariul minim fiind de 113%. În anul 2018, acest raport a scăzut la doar 13%, actualmente valoarea venitului minim garantat pentru două persoane fiind de 255 Ron, iar valoarea salariului minim brut – 1900 RON.
O evoluție similară a înregistrat-o înregistrează raportul salariu mediu net/ajutor social(venit minim garantat). În anul 1995, ajutorul social pentru două persoane reprezenta 35% din salariul mediu net; în anul 2001- 36%, iar în 2018 a ajuns la 10%. Asta înseamnă că ajutorul social nu ține pas cu creșterile salariale, cu creșterea economică, cu inflația. E o sumă din ce în ce mai ridicolă.
Bun. Acum să revenim la acestă lege: care este conţinutul acestei legi? Care este miza ei?
Miza legii este foarte clară – să îi împingă cu orice preț pe beneficiarii de ajutor social pe piața muncii și să îi transforme în forță de muncă ieftină, flexibilă și captivă. Sunt mai multe modificări, dar 2 sunt cele mai grave. Prima e aceea că dreptul la ajutor social încetează dacă beneficiarul de ajutor social refuză un singur loc de muncă. Unul singur! Până la această lege, putea refuza trei locuri de muncă. De acum înainte, nu contează dacă îți convine salariul, distanța, programul de muncă – accepți sau crapi. A doua prevedere, și mai gravă după mine, este obligația ca beneficiarii de ajutor social să presteze muncă zilieră.
Concret, lucrurile se vor desfășura, conform legii, în felul următor – va veni firma prietenului primarului, va veni vecinul înstărit al primarului, vărul, angajatorul din localitatea vecină și îi vor spune primarului ”Avem nevoie de oameni care să sape, oameni la ridicat saci, oameni la săpat șanțuri”. Primarul va scoate lista cu beneficiarii de ajutor social apți de muncă, îi va chema și le va zice ”Mergeți să munciți cu ziua sau vă tai ajutorul, așa zice legea”. Dacă până acum se ofereau 50-100 de lei pe ziua de muncă, după intrarea în vigoare a legii, anticipez că tarifele vor scădea dramatic, pentru că oamenii nu vor avea nici o putere de negociere. Legea spune că ei pot negocia liber plata, dar cum să negociezi când nu ai de ales și nu poți refuza ? Nu îți convin cei 20 de lei ? Nici o problemă, pleacă acasă, dar primarul îți va tăia ajutorul.
Ce efecte poate produce o astfel de lege?
Pe lângă faptul că va transforma câteva sute de mii de oameni, beneficiari de ajutor social, în șerbi, în iobagi, efectul va fi și acela că va trage în jos salariile. Vom rămâne în continuare o țară europeană cu salarii africane, un fel de Bangladesh al Europei.
Apoi, mai anticipez un efect foarte pervers al acestei legi, despre care nu am văzut să fi vorbit nimeni. Legea spune foarte clar – pragul de venit pentru VMG pentru o persoană singură e 142 de lei. Dacă tu reușești din alte surse să câștigi 145 – cu 3 lei mai mult – atunci nu te mai califici pentru VMG. Să ne imaginîm că nea Ion primește VMG , iar primarul îl trimite să muncească cu ziua la un sătean. Și nea Ion câștigă astfel într-o săptămână, să presupunem, 200 de lei. Automat, înseamnă că el nu se mai califică pentru a primi venit minim! Cu alte cuvinte, și dacă acceptă, și dacă nu acceptă să facă muncă zilieră, nea Ion tot sfârșește fără ajutor social la finalul zilei. Păi, 200 de lei e mai bine decât 142 veți spune. Așa e. Doar că nu există nici o garanție că nea Ion va câștiga mereu 200 de lei, pentru că muncile ziliere sunt sezoniere. În plus, munca zilieră nu îți oferă și asigurare de sănătate. Când pierde dreptul la VMG, nea Ion pierde și dreptul la asigurarea de sănătate inclusă în acesta. Sigur, și-o poate plăti – costă 190 de lei pe lună. Așa câ în cel din urmă, nea Ion mai rămâne cu 10 lei pentru mîncare și trai din cei 200 câștigați prin muncă.
De ce crezi că o astfel de lege a fost votată unanim de toate partidele (cu excepţia a 4 deputaţi)? Cine mai reprezintă în Parlament astăzi interselele săracilor, a celor peste 50 % a populaţiei acestei ţări?
Nu există diferențe între partide când vine vorba de cruciada împotriva săracilor. Toate partidele, fără nici o diferență, sunt aservite Capitalului și angajatorilor. Iar dacă Capitalul are nevoie de forță de muncă ieftină, statul se execută și ia măsuri – adoptă, iată, această lege, adoptă totodată legea internship-ului, care va permite angajatorilor să folosească forță de muncă plătită cu 50% din salariul minim, anunță că va subvenționa cu câte 500 de euro pe lună angajatorii care vor angaja șomeri sau asistați sociali. Adevăratul asistat social în România este capitalul, nu bieții beneficiari de ajutoare sociale. Nici un partid nu îi reprezintă azi pe cei 40% români care trăiesc în sărăcie. De altfel, studiile ne arată că oamenii săraci votează din ce în ce mai puțin, cu fiecare ciclu electoral numărul oamenilor săraci care ies la vot scade. Asta ne demonstrează încă o dată că inteligența politică nu e apanajul celor cu doctorate sau studii superioare.
Citeşte în limba engleză!
Citeşte în limba bulgară!
About Author
Descoperă mai multe la Podul Prieteniei
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.
Pãi parlamentul Rmãniei si România, si dupã 1989, este comndusã de fosti membri de partid, fosti securisti, militieni, fosti utecisti si azi odraslele partidului lui Ceausescu! Ei fac sãrãcie pentru cã poporul sã spunã cã pe timpul comunismului era mai bine, de fapt deja majoritatea romãnilor o spun si regreta comunismul, iar Ceausescu a devenit „nationalist”! „Nationalist” comunista e un oximoron!!!!