O carte frumos proiectată, publicată de Avangard Print, cu un peisaj metafizic al unuia dintre cei mai interesanți pictori bulgari – Nikolai Karagiov, întâlnește un mare scriitor mondial de la vecinul nostru de la nord
Prof. Dr. Erika Lazarova, Academia Ştiinţelor din Bulgaria – Sofia
Acest articol a fost publicat pentru prima dată în presa bulgară în 2011 și a fost acordat blogului „Podul prieteniei” de Ognian Stamboliev cu ocazia împlinirii a 85 de ani de la naștere și a 25 de ani de la moartea lui Marin Sorescu. Ognyan Stamboliev este traducătorul bulgar al cărții, pe care prof. Dr. Erika Lazarova de la Academia Ştiinţelor din Bulgaria o recenzează.
Marin Sorescu (1936-1996) este deja cunoscut publicului nostru cultural în principal din periodicele și traducerile lui Ognyan Stamboliev (n. 1947). Acum, proeminentul nostru traducător și cunoscător al literaturii române ne oferă peste 400 de pagini de poezie, dramă și eseuri ale acestui autor mondial şi original. Apărând în literatura vecinului nostru de la nord de Dunăre în anii ‘60 ai secolului al XX-lea, alături de ceilalţi faimoşi intelectuali din țara noastră: Nichita Stănescu, Ana Blandiana, Ioan Alexandru, el se numără printre poeții care au reînnoit poezia românească și au atins înălțimi reale.
Prima sa colecție, Singur printre poeți (1964), conținea parodii poetice ale colegilor săi scriitori, în care le exagera subtil și înțelept poezia lor. Cu următoarea sa carte „Poezii” din 1966, se prezintă ca un artist complet original, cu un stil complet. Și așa cum scrie traducătorul în prefața sa aprofundată: „Sorescu ar putea face o poezie din orice și din toate. De la un simplu obiect poetic sau imagine la o sinteză a filosoficului și a poeticului, ceea ce face mare și adevărată literatură”. În această poezie „săptămânală”, el începe de obicei de la ceva mic, nesemnificativ, banal, pentru a căuta un punct de vedere neașteptat și pentru a-l provoca pe cititor:
”Fiecare, călător, în tramvai,
Seamănă leit cu cel care a stat înaintea lui
Pe locul acela.
Fie că viteza e prea mare,
Fie că e pământul prea mic.
Fiecare are ceafa roasă
De ziarul care se citește în spatele lui.
Simt un ziar în ceafă,
Întorcându-se și tăindu-mi cu marginile
Venele.”
”Condamnare” (din Fântâni în mare (1982))
Nu mai puțin puternică și originală este drama acestui „scriitor total”, fără analog în literatura română și bulgară. Interesant este că unele dintre piesele sale de teatru se nasc din poeziile sale și devin „scheletul dramatic”, așa cum spune autorul însuși. (Geneza majorității remarcabilelor opusuri teatrale ale mai tânărului său compatriot Matei Vişniec, prezentată cu brio în bulgară de Ognean Stamboliev) este similară.
Colecția, care a adunat, de fapt, două volume – „Ieşire spre cer” (133 de poezii) și „Setea muntelui de sare” – include cinci piese și cinci eseuri despre teatru. Printre acestea se numără monodrama filosofică „Pescarul Iona” (jucată cu mare succes la New York), titlul poemului tragedie „Lono sau setea muntelui de sare”, (prezentat pe multe scene străine de Teatrul Națiunilor) și „Dracula sau a treia chemare” – un text original despre eroul legendar. Piesele sale au o viață lungă și sunt jucate în întreaga lume. Cred că va fi interesant pentru publicul nostru dacă regizorii noștri își depășesc prejudecățile lor față de drama românească (datorate ignoranței lor).
Trebuie să mulțumim traducătorului și criticului Ognean Stamboliev pentru această întâlnire cu acest mare autor. Traducerile sale despre Marin Sorescu, precum și cele din recent publicații Emile Michel Cioran, Mircea Eliade, Eugene Ionesco, Nichita Stănescu, Panait Istrati și Matei Vişniec, sunt foarte apreciate.
„Scara către cer”, poezie, „Setea muntelui de sare”, cinci piese, traducere: Ognean Stamboliev, ed. Avangard Print
Foto: Marin Sorescu (sursă: Wikipedia, Public domain)
Citeşte în limba bulgară!
Abonaţi-vă pentru canal-ul blogului Podul Prieteniei din YouTube! Blogul ma are un cont în Facebook şi Twitter.
About Author
Descoperă mai multe la Podul Prieteniei
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.
Marin Sorescu remains one of my favourite poets – he had the same humanism and wry sense of humour as the Scottish poet Norman MacCaig and were, I think, in touch…Here’s an English translation of „Asking too Much?” https://nomadron.blogspot.com/2011/09/words.html