La 4 octombrie 2024, la Casa Canetti din Ruse, în cadrul festivalului de literatură, scriitoarea și jurnalista moldoveană Paula Erizanu și-a prezentat viitoarea carte, care adună poveștile umane ale moldovenilor din diferite grupuri etnice și sociale. Întâlnirea a fost unul dintre evenimentele principale ale tradiționalului festival literar, care se desfășoară anual. Evenimentul, care a atras atenția asupra experiențelor și trăirilor locuitorilor Republicii Moldova în secolul al XX-lea și a momentelor de cotitură din viața lor, precum și din dezvoltarea socială a țării, a fost susținut de Institutul Cultural Român. Redăm mai jos transcrierea acestuia.
Vladimir Mitev:
Bună ziua!
Vă mulțumesc că ați venit la această întâlnire cu scriitoarea și jurnalista moldoveancă Paula Erizanu. Cred că va fi o conversație interesantă.
Paula Erizanu s-a născut în 1992 și a avut succes atât în literatură, cât și în jurnalism. Are diplome legate de istoria artei, precum și de jurnalism, de la universități din Marea Britanie. În plus, articolele ei au apărut în media precum Financial Times, Guardian, New York Times, cele mai prestigioase media din lumea anglo-saxonă. Ea a scris, de asemenea, mai multe cărți.
În 2011, a fost publicată prima sa carte, ”Aceasta e prima mea revoluție. Furați-mi-o”, care este dedicată așa-numitei Revoluția Twitter în 2009 din Moldova. Poate că în Bulgaria acest moment istoric nu este foarte cunoscut, dar a fost un moment în care partidele pro-europene au venit la putere pentru prima dată în tranziția moldovenească. E vorbă de o revoluție sau proteste care sunt conduse de tinerii din Moldova și cred că Paula face parte din generația care consideră că această revoluție este a lor. Această carte a fost premiată de UNESCO-Germania la Leipzig în cadrul unui eveniment ulterior.
În plus, Paula Erizanu are o carte de poezie, dar există și o carte despre feministele sovietice din perioada de început a URSS, care a primit și un premiu literar în România.
Ne-am adunat aici pentru a vorbi despre o carte care nu este încă tipărită, este în curs de pregătire. Este o carte care va privi istoria și identitatea Republicii Moldova în secolul al XX-lea și se bazează pe povești umane, pe oameni și vicisitudinile lor, iar acești oameni cu care a vorbit sunt de obicei oameni din minorități și oameni care au un destin mai interesant, mai grăitor ca poveste. Unele dintre povești, de exemplu, dacă este vorba despre comunitatea evreiască, vorbesc despre momentele de suferință prin care au trecut acești oameni, fie că este vorba despre Primul Război Mondial, când au avut loc pogromuri, sau despre Al Doilea Război Mondial.
Dacă este vorba despre comunitatea germană, de exemplu, una dintre persoanele intervievate în această carte vorbește despre cum a încercat și a reușit să fugă din URSS și a reușit să ajungă în Austria. Există, de asemenea, o relatare a unei reprezentante a comunității rome, care este, de asemenea, interesantă, deoarece este vorba despre una dintre liderele comunității rome din Moldova de astăzi.
Nu spuneți totul.
Dacă avem emoții pentru Republica Moldova, presupun că ar trebui să se refere la toți locuitorii ei – nu doar la bulgarii din ea. Conform planului de conversație pe care l-am convenit cu Societatea Internațională Elias Canetti, după această prezentare o voi ruga pe Paula să citească un scurt fragment din carte în limba română, apoi Victor (colaboratorul Societății Canetti – nota traducătorului) va citi acest citat în limba bulgară, iar apoi vom avea ocazia să vorbim. Este posibil ca eu să pun câteva întrebări, dar și dumneavoastră din public puteți pune întrebări pe baza a ceea ce schițăm sau a ceea ce vă interesează despre identitatea și istoria poporului din Republica Moldova.
Paula, vreți să ne mai spuneți ceva înainte să citim fragmentul pregătit din carte?
Vă mulțumesc că m-ați primit. Sunt impresionată de memoria dumneavoastră – v-ați amintit o mulțime de lucruri despre mine.
Și eu sunt impresionat că Paula înțelege limba bulgară fără să o fi studiat. Aceasta este încă o dovadă că moldovenii sunt poligloți din naștere.
Este a doua oară când mă aflu în Ruse. Am fost aici acum vreo 12 ani pentru așa-numitul festival al ideilor. Mi-a plăcut foarte mult atunci și îmi place foarte mult și acum. Trăiți într-un mediu urban frumos. Vă mulțumesc că m-ați primit printre voi.
La început plănuiam să scriu a doua carte despre Alexandra Kolontay și Inessa Armand, feministele sovietice de care se ocupa cartea mea Ard Pădurile. Dar când Rusia a invadat Ucraina, mi-am dat seama că acest proiect poate aștepta un pic. Atunci am dat prioritate unei alte idei la care mă gândeam de câțiva ani – posibilitatea de a scrie o carte despre povestea mea de familie. Străbunica mea, Claudia, a trăit toată viața în același sat, dar s-a născut în Imperiul Rus, a studiat în România. După aceea, nu a vrut să se alăture kolhozului sovietic și o vreme a avut o fermă unipersonală – adică își cultiva singură pământul. Dar în cele din urmă a fost forțată să intre în kolhoz. Apoi a trăit ca pensionară în Republica Moldova independentă. Deci a trăit în patru țări, stând într-un singur sat.
După ce i-am spus povestea, m-am gândit la alți oameni care au trăit în sate similare și ce povești ar putea avea. Așa că am vorbit și am înregistrat poveștile unor oameni de diferite etnii – evrei, romi, bulgari, germani etc. Fiecare dintre ei avea o versiune diferită a vieții în Moldova. De exemplu, în ceea ce privește evreii și romii, evenimente precum pogromurile sau Holocaustul le-au schimbat radical viața. Pentru strămoșii mei, ocupația rusă și sovietică a Basarabiei a fost evenimentul care i-a zguduit.
Evenimentul a fost un punct de cotitură în care fiecare și-a putut recunoaște istoria, iar fiecare istorie este corectă pentru că persoana în cauză a trăit-o. Dar, în același timp, când pun împreună aceste povești, există o contradicție între ele. Așa este viața. Cu toții avem versiuni diferite ale vieții noastre și ale comunității noastre.
Părinții mei au studiat jurnalismul în Moldova în anii 1980, studiind în limba română, scrisă în chirilică, specializările lor respective. Dar, pe de altă parte, când au studiat istoria, au trebuit să o învețe în rusă. Asta era istoria oficială sovietică.
Eu m-am născut după schimbări, când Republica Moldova era o țară independentă. În Republica Moldova acum învățăm istoria în limba română. Și încerc să fac acest efort, pe de o parte să depășesc versiunea imperialistă a istoriei, pe de altă parte versiunea naționalistă a istoriei, și să ofer o viziune asupra istoriei țării mele care se bazează pe povești umane. Unele dintre temele abordate în carte vor avea de-a face cu deportările populației din Moldova sau cu marea foamete creată de Stalin. Dar voi spune și alte povești pe care oamenii mi le împărtășesc uneori din întâmplare, în timp ce călătorim cu trenul, de exemplu, sau în alt mod, despre alte subiecte. Vreau să readuc istoria orală și istoria povestită în literatură. Încerc să recuperez și să păstrez povești care nu au putut fi spuse înainte, din diverse motive.
Acum am să citesc doar două paragrafe dintr-o poveste pe care mi-a spus-o o femeie în trenul prieteniei dintre Chișinău și București. Acest tren a călătorit toată noaptea. Este un moment foarte bun pentru a asculta povești. Acest tren arată foarte sovietic. Părinții mei îl urăsc. Eu îl ador.
Dacă pot introduce ceva aici, există un cântec al trupei rock moldovenești Zdob și Zdub numit Trenulețul, care este dedicat acestui tren.
Da, acest cântec este în Eurovision.
Despre cartea mea, are o sută de versiuni diferite ale unui titlu. Nu am ales încă când va fi versiunea exactă. Să spunem că versiunea de lucru în acest moment este „Neuitările”
[Paula Erizanu citește câteva fraze din fragmentul cărții sale în limbă română]
[Victor Kirilov citește întregul fragment în bulgară:]
Măi, fetelor
Măi, fetelor, pe unde n-am fost eu. Eu am lucrat în comerț — în afară de doi ani în care am muncit cu plumbul, la fabrică, puneam matrițe la radare militare care erau folosite lângă Japonia, știu, că au fost băieții noștri acolo și ne-au zis, cam dezamăgiți, că ce facem noi e pus la fundul oceanului.
L-am născut pe fiu-meu când o căzut Uniunea Sovietică. Nu era nică atunci. Scuzați-mă că eu vorbesc așa, în dialectul nostru local. Cum o zis italianul la care am lucrat câteva luni — după ce o căzut Uniunea Sovietică, am fost col culo per terra. Cu fundul la pământ. Trăiam la soacră-mea la apartament, n-aveam păsări, animale. Pentru lapte trebuia să stai mult și bine la coadă. Eu cu copil mic… Salariile întârziau cu lunile. Noi am investit aiurea, am pierdut toate economiile. Se făceau scheme atunci cu privatizările. Și ce-i zic eu lu bărbatu-meu, ia să mă duc până la Piter, la Sankt Petersburg, să văd, poate cumpăr ceva de-acolo și vând acasă. Am făcut vreo mie de euro atunci. Da acolo, văd că produsele-s aduse din Istanbul și din Pekin. Beijing, da. Mă gândesc eu: dacă aduc ei produse de-acolo înseamnă că are un sens, o făcut ei niște calcule și le-o ieșit mai ieftin. Da de ce să nu mă duc eu direct la turci, fără ocol prin Piter?
Doamne, fetelor, vedeți ce murdar e covorul ăsta? Scuzați-mă, eu demult n-am călătorit cu trenul, da văd că nu s-o schimbat din anii 80. Covorul ăsta trebuie aruncat. Merg acuma să-mi fac buletinul românesc, că nu mai știi, cu războiu’ ista, poate o să am nevoie. Doamne, așa urât se purta funcționarul cela care mi-o primit pachetul de documente… În centrul vechi era biroul. Urât se purta cu toți. Poate acuma s-o mai schimbat, lucrează tineri. Eu i-am zis… Bunica mea e înmormântată la Râmnicu-Vâlcea.
Bunelu s-o dus înapoi acasă în 44 să mai ia niște lucruri după ce-o emigrat. Da rușii o închis hotarul. Unsprezece ani nu s-o văzut, nu și-o scris nimic, că nu se putea. Numai după ce o murit Stalin de-amu le-o dat voie să se viziteze. Scuzați-mă, iaca m-am emoționat. Bunelu de-amu trăia cu altă femeie, o avut un copil cu ea. O murit la un an după ce s-o întors bunica. Atac de cord. Șaizeci de ani avea, cât am și eu, iaca-amuș. Da eu nu-s gata să mor!
Cred că mi s-o mărit tensiunea. Că m-am emoționat. Așa se întâmplă, îmi crește tensiunea și îmi apar mucii de nicăieri.
Da ce spuneam, c-am uitat… A, de Istanbul. Mai întâi s-o dus bărbatu-meu, da el o venit cu niște prostii… Sutiene de proastă calitate, pomadă care puțea, nici n-o puteai pune pe buze. Și-am zis: lasă, că mă duc eu. Atuncea era la modă pielea. Și am început eu să cumpăr scurte de piele. Da turcii îți arătau o calitate în vitrină și îți puneau altceva în geantă după ce cumpărai. Numerele nu corespundeau… Mă uitam pe urmă… La spate era bombat… Eu le presam ca să le-ndrept. Da turcu-mi spunea, vezi că muncitorii lucrează noaptea și ei iau ce număr apucă, mai încurcă fața cu spatele, de nesomn. Ehehei, atuncea am zis: da ce moldovenii noștri-s mai proști? Dă să cumpăr piele și să cos eu. Eu un nasture numai știam să cos atuncea, da am învățat. La început, nu vroiam să cumpăr pielea cea mai scumpă. Da turcu’ mi-o zis că altfel n-are sens. O mers bine… Vindeam la piață. Până o ieșit pielea din modă.
Atuncea am început să mă duc în Pekin, să iau pufoaice de-acolo. Acolo pe strada centrală era frumos, cu flori, aranjat. Da cum mergeai pe străzile mai lăturalnice, era o putoare… Nu știu, n-aveau canalizare ca lumea sau ce era acolo… De-un lucru îmi pare rău, că n-am mers să văd… ăsta, cum se numește… Peretele… Zidul Chinezesc. Tot spuneam că o să merg data viitoare, de vreo șapte ori am fost în Pekin, da n-am mai ajuns… Trebuia să iau eu ceva într-un magazin, da n-am vrut să plătesc chirie… Pe urmă s-o-nceput problemele de sănătate și a trebuit să-nchid firma…
Fetelor, cu sistemul hormonal lucrezi, el te trezește și cu el te duci la culcare. Totul depinde de hormoni. Eu am avut niște probleme cu glanda tiroidă și n-am mai putut lucra. De-atunci am început să-l ascult pe doctorul Berg. El e american, da eu îl ascult în traducere în limba rusă. Cred că o să-l omoare cineva, cum le spune el de direct. El zice: carnea de vită trebuie să fie de vită care o văzut soarele, o zburdat pe-afară. Tare-i bună inima de vacă și ficatul. O dată pe săptămână trebuie mâncată. E plină de vitamine grase, de fier. Ce, gata, o trecut vama? Bine că nu mi-o verificat bagajul, că am ouă pentru soră-mea… A, mai avem o vamă? Credeam că gata, dacă o schimbat roțile. Numai să nu mi le ia, ea tare vroia ouă de la păsările mele, de curte, m-o sunat să mă roage să-i aduc..
Noi oușoare mâncăm în fiecare zi. Câte două. Pun în tigaie cu oleacă de slănină — că-i grăsime sănătoasă, nu ca margarina și grăsimile astea vegetale. Și pe urmă până la patru nu mănânc, că mă ține. Fructe cu măsură mâncăm. Da pâine, cartofi – deloc, cum recomandă doctorul Berg. Soțul meu are diabet de gradul doi și așa se ține. De la 120 de kilograme o slăbit la 90. Să-l ascultați și voi pe Berg, să-l căutați pe internet.
Am mai fost eu în Dubai, fetelor, și țin minte hotelul cela ca o corabie cu pânze, cum era totul de colorat, fiecare masă, fiecare scaun, fiecare perete îți aducea bucurie, nu ca aici, cu culorile astea prăfuite din tren. Țin minte că am văzut un camion plin, plin cu trandafiri roșii… Niciodată n-am văzut atâția trandafiri la un loc. Și nu înțelegeam eu pentru ce atâția trandafiri? Da am întrebat pe cineva și mi-o zis că se pun flori peste tot când se întâlnesc șeihii. Se fac compoziții. În Dubai, la nașterea unui băiat, se dau 50 000 de dolari. Vă imaginați, fetelor? Da numai cei născuți acolo primesc, o treime din populație. Două treimi sunt muncitori din alte țări, din India, care lucrează pentru cei de pe loc. O avut ei un șeih care s-o-mpărțit și cu populația. Am mai mers eu atunci și în safari. În Dubai mai mult în excursie am fost, în China și în Turcia cu lucrul. Am călătorit eu mult.
Fetelor, să plecați de unde nu vă simțiți bine. Eu am trăit atâta într-o casă în care nu mi-era bine și iaca, de când m-am mutat în casa asta nouă mă simt altfel, parcă tot timpul a trebuit să stau aici. Mi-am făcut și un etaj pentru atelier, da cine știe dacă o să mai lucrez eu. Cea mai importantă e izolarea. Căldura trebuie nu atât creată, cât menținută. Am și niște geamuri așa, mai întunecate, dar se face tare cald când e soare. Am panouri solare. Le-am adus singură din Taiwan. Că n-am vrut să mă conectez la Union Fenosa. Și geotermală vreau să-mi pun. Gaz nu folosesc. Noi casa încă o construim, dar și trăim în ea. Deamu de mulți ani.
Nu ca vecinii, care în doi ani și-o făcut casele, că ei pe bani furați, nu câștigați le-o făcut. Eu minciuni nu spun — am plătit toate impozitele, că n-am vrut probleme. Da vecinii… în doi ani și-o terminat casele, că trebuiau să aștepte să se usuce betonul, altfel le făceau într-o sutcă. Într-o zi adică. Unu o strâns bani pentru Plahotniuc, celălalt cred că l-o ajutat. Eu cinstit vă spun. S-o apucat ei de construit drumul, ne-o cerut și nouă bani, da eu de ce să dau bani pentru ceva ce trebuie să construiască primăria? După ce l-o construit, ne-o blocat calea acasă. O pus tractorul acolo. Măi, omule, îi zic, cum să merg acasă? Am chemat poliția, am chemat primăria, da ei ziceau că nu știau nimic, că nu este autorizație pentru drumul ăsta. Cum să nu fie autorizație? Că un pai nu poți să pui pe un drum public fără autorizație. Poate o luat mită cineva de la primărie și-o închis ochiul.
Am vrut să-mi pun apă, să mă conectez, știi cât mi-o luat? Nouă luni! Fiecare semnătură ia câte o lună. Și parcă îți face o pomană când ți-o dă. Acuma mi-o mai rămas să sap șapte metri până la canalizare. Da numai companiile cu autorizație pot săpa și fiu-meu s-o uitat că toate îs fondate de oameni de la minister, adică prin interpuși, rude, cum se făcea pe timpul lui Plahotniuc. Una mi-o cerut 3000 de euro să sape șapte metri, alta 20 000 de lei, alta 15 000 de lei. Pentru șapte metri! I-aș săpa eu, da tre să ai autorizație de la Apă Canal. Precis că e o schemă aici, ia să cercetezi, că tu ești jurnalistă. În Germania plătești 1 500 de euro și-ți trage imediat apă. Da eu de-amu am plătit 2 000 de euro. Și-ncă n-am apă. În România este o lege că de-amu nu mai plătești deloc conectarea, plătește statul.
Doamne, cum au bombardat rușii Ucraina zilele astea, de Crăciun, de Anul Nou…
Și cum își trimit ei soldații fără papuci cu numărul lor, cu mâncare expirată… Așa o tratat ei tot timpul omul. Când o venit în 44, o distrus tot. O furat.
Străbunelul meu o murit în război în Japonia. În 1905.
Când s-o-nceput războiul, am sunat la soră în România să zic să vin la dânsa în caz de ceva.
Și-am luat vreo sută de pufoaice mici care mi-o rămas în garaj, nepurtate, nou-nouțe, și le-am dat la refugiați. Că, Doamne, cum veneau unii pe frigul cela, numai cu-o pungă într-o mână și-un copil în cealaltă… Când veneau săracii, am în vedere, că la început o venit mai mult bogații.
Ei, ce, ai adormit? Mă culc și eu, da baba nu poate dormi pe saltea de asta și-n gălăgie…
Vladimir Mitev:
Mulțumesc Paulei și lui Victor pentru ceea ce au citit. Nu prea vorbim despre asemănările dintre societatea bulgară și cea moldovenească. Există asemănări diferite. De exemplu, acum 10 ani, nu doar în Bulgaria, ci și în Republica Moldova, din bănci au dispărut fonduri uriașe. În Republica Moldova, un miliard de dolari a dispărut din trei bănci și acest lucru a fost numit „furtul secolului”.
Un alt lucru asemănător, care reiese și din acest citat, este că Basarabia este întotdeauna la periferia unei țări mari sau a unui imperiu – Imperiul Rus, România, Uniunea Europeană, pentru că acum Republica Moldova încearcă să adere la Uniunea Europeană. Dacă vă gândiți bine, Bulgaria are și ea acest rol, că este întotdeauna cumva la granița unui imperiu sau altul. Și dacă nu vă supărați, voi începe cu o astfel de întrebare. Cum îi afectează pe locuitorii săi această particularitate că Moldova este întotdeauna cumva la periferia unui imperiu mare?
Cunosc pe cineva în Anglia care susținea că moldovenii sunt cosmopoliți pentru că, toți au trei pașapoarte diferite. Acest fenomen a existat pentru că până în 2014 noi călătoream cu vize în toate țările lumii. Acest lucru ne-a îngreunat situația, desigur. Când am fost în Marea Britanie, în 2009, am avut o bursă care mi-a acoperit toate cheltuielile de bază. Dar la prima mea încercare de a obține o viză, am fost refuzată pentru că nu am putut prezenta o sumă suficient de mare de bani în contul meu bancar.
Și nu numai. Suntem o țară mică și, prin urmare, învățăm o mulțime de limbi. De exemplu, în școala mea am învățat 4 limbi. Și mai este un lucru – astăzi i-am luat un interviu primarului din Comrat, capitala regiunii autonome Găgăuzia, unde trăiește o minoritate turcofonă. El a spus în acel interviu că s-a născut în centrul Europei. Și m-am gândit că depinde de unde puneți granițele Europei pentru a determina cine este în centrul ei.
Vă spuneam că pe vremea părinților mei era greu să găsești cărți în limba română în Chișinău pentru că guvernul sovietic nu voia ca noi să avem o identitate românească. În Chișinău existau doar cărți scrise în chirilică. Iar oamenii mergeau la Odesa sau Cernăuți pentru a cumpăra cărți în limba română cu litere latine.
Unii dintre prietenii mei care au studiat la Moscova spun atunci că viața la Moscova era mult mai liberă decât în Moldova, care era periferia Uniunii Sovietice. Dar mai este ceva – un scriitor pe nume Ion Druță a început în anii ’60 o campanie pentru revenirea la alfabetul latin. Și viața a devenit dificilă pentru el la Chișinău. Dar unde credeți că a emigrat? La Moscova.
Moldovenii vorbitori de limbă română – adică majoritatea moldovenilor – sunt foarte asemănători cu românii din regiunea istorică moldovenească a României, centrată pe Iași. Frontiera dintre cele două regiuni este una oarecum convențională. Dar experiența Republicii Moldova este diferită pentru că acolo a existat ocupația rusă și influența corespunzătoare care vine cu ea. Există, de asemenea, ucraineni, și există relații între Republica Moldova și Ucraina.
În zilele noastre totul este foarte global și identitățile sunt multiple. Vorbeam cu un scriitor bosniac acum ceva timp, Faruk Šehić, și îmi amintesc ce era identitatea pentru el. Mi-a spus că alți oameni îl forțează să aibă o singură identitate – să spună că este sârb, bosniac sau croat. Dar el spune că cineva poate fi toate cele trei lucruri în același timp. El spune – înlocuiți „sau” cu „și”. Și atunci nu mai trebuie să te lupți cu o singură identitate.
Eu spun despre mine că sunt moldovean, român, londonez, european, un pic britanic – pentru că am pașaport britanic și am trăit 12 ani în Marea Britanie.
Când am fost la Londra, am vizitat un magazin turcesc în estul Londrei, în zona hipster Dalston, și am fost uimită să găsesc acolo brânza pe care o face bunica mea. Asta a fost o mare surpriză pentru mine. Mi-am dat seama că, pe lângă toate astea, v-am ales pe voi, eram otomană.
Aș vrea să pun o întrebare care poate părea provocatoare, dar cred că oamenii care nu cunosc bine România și Republica Moldova sunt interesați să afle răspunsul. Ați spus că sunteți și moldoveană și română. Ce este comun și ce este diferit între români și moldoveni?
În poveștile dumneavoastră din carte, se simte că există legături între cele două spații. Sunt oameni din Republica Moldova cu rude în România, cu experiență în această țară. Cele două țări vorbesc aceeași limbă. Dar românii și moldovenii parcă diferă în atitudinea lor față de așa-numiții slavi, pentru că la nivelul statului se susține că românii sunt latini și nu au nimic de-a face cu slavii, în timp ce în Republica Moldova există o influență slavă integrată?
Da, dar în același timp mulți dintre acești români de care vorbiți se gândesc la sufletul rusesc și la marea cultură rusă. Cred că românii speculează acest mit al marii culturi rusești.
Eu cred că toate culturile sunt la fel de importante. Există scriitori buni și artiști buni în toate culturile. Singura diferență este că culturile bune sunt cele care pe de o parte își extind influența dincolo de granițe și pe de altă parte sunt capabile să integreze artiști și creatori din alte culturi.
Cu ceva timp în urmă am văzut o expoziție la Londra despre avangarda ucraineană de la începutul secolului al XX-lea. Mulți dintre acești artiști sunt considerați ruși înainte de războiul care a început în 2022. . Iar acum ucrainenii spun că sunt ucraineni.
În Republica Moldova nu folosim termenul „slavi”. Poate că această expresie este importantă pentru Bulgaria, care este o țară slavă. În Republica Moldova, ne gândim la perioada românească și la cea rusească din istoria țării noastre. În URSS, toate minoritățile au devenit vorbitoare de limbă rusă, iar rusa era limba oficială. Am menționat găgăuzii. Ei nu sunt etnic ruși, dar au devenit rusofoni. Mulți dintre ei nu-și cunosc propria limbă. Generațiile anterioare au trebuit să învețe rusa și de aceea le este mai ușor astăzi să vorbească, de exemplu, cu ucrainenii care vorbesc rusa și poate cu bulgarii, în măsura în care bulgara este apropiată de rusă.
Prof. Penka Anghelova, directoarea Societății Internaționale Elias Canetti:
Mi-a plăcut ce a spus Paula despre amestecul de naționalități și identități diferite. De exemplu, am fost la conferințe în care invitații din fostele republici iugoslave spuneau că sunt iugoslavi și nu se pot defini național.
Dar întrebarea ce cred românii și moldovenii despre „slavi” în general nu este pusă corect. Fiecare persoană gândește ceva diferit și nu se poate generaliza ce gândește un popor despre ceva.
Vladimir Mitev:
Dacă mai avem timp, aș vrea să mai pun o întrebare, pentru că Republica Moldova este pe drumul spre Uniunea Europeană și pe 20 octombrie 2024 va avea loc un referendum privind viitoarea aderare la Uniunea Europeană, precum și alegeri prezidențiale. Care credeți că vor fi rezultatele referendumului și ale alegerilor prezidențiale? Ce importanță vor avea acestea pentru țara dumneavoastră?
Este posibil ca președintele proeuropean Maia Sandu să câștige în turul al doilea al alegerilor. Așteptările mele de la referendum sunt că un număr mare de moldoveni vor spune că doresc să adere la Uniunea Europeană. Dar propaganda Rusiei este foarte puternică. Ieri, de exemplu, poliția a anunțat că 130 000 de persoane au fost mituite de un oligarh legat de Rusia pentru a vota împotriva aderării la UE în cadrul referendumului. Suntem într-un război hibrid cu Rusia. 65% dintre moldoveni doresc să adere la UE, dar doar 52% cred că moldovenii susțin aderarea la Uniunea Europeană. Ceea ce face propaganda rusă este să ne spună că noi, majoritatea, suntem de fapt în minoritate. Există mulți candidați pentru alegerile prezidențiale din Moldova care sunt, într-o formă sau alta, sprijiniți de Rusia. Dar principala bătălie va fi în alegerile parlamentare de peste un an, deoarece Moldova este o republică parlamentară. Deci lupta continuă.
Prof. Anghelova:
Vă mulțumesc. Și mult succes la alegeri!
Paula Erizanu:
Nu ne rămâne decât să sperăm.
Prof. Anghelova:
Și să acționăm.
Paula Erizanu:
De acord. Vă mulțumesc foarte mult. Vlad, Victor, profesor Angelova. Vă mulțumesc tuturor pentru prezență.
Foto: Paula Erizanu la Ruse (sursă: Momcil Mihailov Studio)
Abonează-te la canalul blogului Podul Prieteniei de pe YouTube, unde sunt publicate mai multe interviuri video şi audio! Blogul mai poate fi urmărit pe Facebook şi Twitter. Canalul lui din Telegram este aici. Iar aici este newsletter-ul lui de pe Substack în limba engleză.
About Author
Descoperă mai multe la Podul Prieteniei
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.
1 thought on “Paula Erizanu la Ruse: Se poate fi moldovean, român, londonez, european în același timp. Moldovenii sunt prin natura lor poligloți și cosmopoliți”