Ambele state îşi contestă reciproc ultimul loc în clasamentele UE, fiecare visând la o mai mare dezvoltare și bunăstare
Vladimir Mitev
Acest articol a fost publicat pe 28 octombrie 2018 pe secţia românească a site-ului Baricada.
Încă înainte de a intra în UE, în Bulgaria şi România a fost o tradiţie mediatică de a se compara progresul ambelor state în drumul lor comun spre Europa. Aceste comparaţii deranjau pe unii cetăţeni din părți nu numai prin prisma rezultatelor anunţate, ci şi în ideea că în profunzime ambele state sunt similare, lipsite de specificități. Nu lipseau nici opiniile conform cărora nici România, nici Bulgaria nu vor deveni vreodată Germania, dar dacă doresc să urmeze o axă coordonatoare pentru poziţia lor pe tabloul mondial, acesta nu ar putea veni decât din vecinătatea imediată, ambele țări fiind oricum plasate de Bruxelles în aceeaşi barcă.
După intrarea în UE a devenit o modă ca românii să fie daţi ca exemplu în Bulgaria – pentru lupta împotriva corupţiei, care este redefinită în ultimii doi ani (prin propria lor voinţă electorală); pentru investiţiile străine atrase prin slăbirea puterii de negociere a angajatului român şi a sindicatelor; pentru creşterea economică mare, care nu se simte însă și la marea parte a populaţiei (47% dintre contractele de muncă în 2018 sunt pentru salariu minim pe economie).
La rândul său Bulgaria a fost prezentată în România ca fiind ”ţara de nota zece” atunci când venea vorba de construcția autostrăzilor, la construcția cărora, totuși, se ştie că participă companii ce au provocat valuri de nemulţumire din cauza muncii ineficiente, la care se adaugă dubiile privind abuzurile în ceea ce privește abosorbţia fondurilor europene. Unii români cred că bulgarii îşi apară mai bine interesele naţionale (chiar dacă tot ca în România ambasadele occidentale au mai mare influenţă decât ”cele estice”) sau că statul social este mai puternic la noi (care însă nu sună prea convingator pentru cetăţeanul de rând, chiar dacă îi sunt arătate date statistice care susţin această teză). Românii laudă turismul şi serviciile din Bulgaria, iar bulgarii din generaţia mai veche sunt convinşi că România şi-a conservat mai bine industria pe perioada tranziţiei. Ultima teza, la rândul ei, nu arată prea convingătoare vecinilor de la nord, unde, spre deosebire de Bulgaria, există un discurs împotriva corporaţiilor străine, care ar fi cucerit resursele economice ale românilor.
Ultimul episod din seria comparaţiilor s-a desfâşurat pe parcursul ultimul an. În această vară, în timp ce preşedintele român Klaus Iohannis se lepăda de ”icoana” anticorupţiei Laura Koveşi (şefa DNA), guvernul bulgar a pornit pe calea introducerii monedei comune europene. Sofia a promis că va adera la uniunea bancară şi, nu mai curând decât în 2019, aşteaptă să intre în mecanismul ERM II, cunoscut ca fiind ”sala de aşteptare” a eurozonei. Încă de la sfârşitul anului 2017, eurocomisarul pentru euro şi dialog social, Valdis Dombrovskis, a anunţat că, referitor la criteriile de convergenţă, Bulgaria este ”substanţial în faţa României, inclusiv din cauza evoluţiilor fiscale din România”. Comisia Europeană a prognozat că în acest an şi în anul următor ţara va avea un deficit bugetar de peste 3%, deficit care reprezintă o încalcare a regulilor Pactului pentru Stabilitate şi Creştere.
În spiritul competiţiei, eurodeputatul bulgar Emil Radev a lansat o campanie pentru desprinderea Sofiei de Bucureşti în mecanismul pentru cooperare şi verificare (MCV), unul responsabil cu supravegherea stării statului de drept şi a luptei anticorupţie din ambele ţări (iar în Bulgaria şi crima organizată). Este de o ironie amară că tocmai reprezentantul Partidului Poporului European şi GERB în parlamentul european şi-a exprimat îngrijorarea cum că România devine un exemplu din ce în ce rău în înfaptuirea luptei anticorupţie. Chipurile, modul de evoluție al României ar împiedica Bulgaria pe drumul ei către aderarea la structurile integraționiste europene.
De fapt, progresul Sofiei în lupta din cadrul mecanismului pentru cooperare şi verificare este unul din criteriile adăugate pentru aderare la eurozonă, chiar dacă nu este pusă o condiţie implicită conform căreia să înceteze mecanismul de verificare pentru a putea fi introdusă moneda comună. Se aşteaptă ca la mijlocul lui noiembrie să fie anunţat raportul succesiv în cadrul acestui mecanism. Se vorbeşte de ceva vreme că MCV-ul ar putea fi îmbunătăţit şi înlocuit cu o supraveghere mai amplă pentru toate ţările din UE. În structura lui actuală el este croit, la pachet, pentru România şi Bulgaria. În loc de a încerca capitalizarea slabiciunilor vecinului său, ambele ţări ar putea poate să câştige dacă găsesc căi de colaborarea mai eficiente. Semnale pentru astfel de colaborări există cu privire la aderarea în spaţiul Schengen.
Aderarea la eurozonă este o problemă mai complexă. Acolo, cum însuşi Dombrovskis spune, nu există ”pachete de ţări” care se mişcă împreună. Guvernatorul Băncii Naţionale Bulgare, Dimităr Radev, a declarat, într-un articol în limba engleză (octombrie 2018), că Sofia a promis să realizeze o serie de reforme care să garanteze aderarea ei simultan la ERM II şi la uniunea bancară. Între ele sunt schimbări legislative care să garanteze o mai mare independenţă a băncii centrale şi un control întărit asupra sectorului financiar nebancar.
După ce Bulgaria a pornit oficial pe drumul către eurozonă, în media au fost publicate multe analize ale unor experți. Conform acestora, în acest moment ţara este (de facto) parte din spaţiul monedei comune și asta pentru că este în consiliu monetar, chiar dacă de jure nu se află în eurozonă. Asta înseamnă că Sofia resimte latura negativă derivată din apartenența la eurozonă, dar nu poate folosi și partea pozitivă – precum accesul înlesnit la capital. Se aşteaptă ca drumul către eurozonă şi intrarea în circulaţie a euro-ului să contribuie la modernizare, la mai multe investiţii străine şi la evitarea marginalizării statului într-o viitoare UE cu mai multe viteze.
În Bulgaria aproape că lipseşte o critică expertă cu privire la direcţia de mişcare către eurozonă. Numai partidul neparlamentar ”Renaşterea” se opune aderării, dar acesta nu se laudă cu o expertiză economică, mai degrabă rezistă din considerente patriotice şi alte aspecte de acest fel.
Se aud relativ rar în media bulgăreşti opinii experte dinspre ţările din Europa Centrală, pentru care aderarea la eurozonă nu este o prioritate. În acest context opinia lui Daniel Dăianu – economist şi membru al Consiliului Administrativ al Băncii Naţionale Române, ar trebui să stârnească interes în Bulgaria. Într-o serie de articole ale sale din ultimii ani, publicate în volumul ”Băncile centrale, criza şi postcriza”, el prezintă argumentat de ce România nu se grăbeşte să adere la eurozonă, eurozonă ce va fi, evident, reformată în următori ani.
În primul rând, Bulgaria are un consiliu monetar ce o plăsează în grupul ţărilor baltice – acestea au aderat deja la eurozonă. În acelaşi timp, România şi-a menţinut independenţa monetară şi asta o pune în tabara cu Polonia, Cehia şi Ungaria. Pentru liderii economci români este important ca ţara lor nu doar să îndeplinească criteriile formale de la Maastricht, dar şi să aibă o economie şi venituri în stare să-i permită supravieţuirea într-o uniune valutară cu ţările din Europa de Vest. Iată de ce românii trebuie să depăşescă nivelul PIB-ului pe cap locuitorul după paritatea puterii de cumpărare de 70% din cel european. În anul 2016 acest nivel a fost 58% pentru România şi 49% pentru Bulgaria.
Unele state baltice au aşteptat aproape 10 ani pentru a adera la eurozonă. Trebuie avut în vedere faptul că intrând în ”sala de aşeptare” ele aveau niveluri ale PIB-ului pe cap de locuitor similare cu cele ale Bulgariei de acum. Pentru Bulgaria prognoza spune că nu va adera rapid la eurozonă, iar termenul sugerat, anul 2022, este mai degrabă un bun deziderat.
În România se discută ca un termen posibil de aderare anul 2024, data ”mutată” în viitor deja de câteva ori. Dăianu avertizează că UE joacă un rol enorm pentru economia românească în ultimele decenii, dar UE nu trebuie mitologizată. Instituţiile europene au și greşit în relația cu România, în opinia lui. Expertul vorbeşte despre dezvoltare bazată pe capitalul naţional și asta pentru nevoia de menţinere a posibilității pentru alegere politică şi libertate în politicile economice. El subliniază că eurozona creează dezechilibre – de exemplu între Nord şi Sud. Iată de ce contează dacă România nu doar simplu aderă la eurozonă, ci când & cum şi în ce eurozonă va adera.
E nevoie ca Bulgaria să înveţe ceva din raţionamentul românesc cu privire la eurozonă sau mai degrabă România să pornească pe drumul ”bulgarilor”? Poziţia ambelor state şi traseul urmărit nu sunt la fel, că să fie comparate uşor. O publicaţie în Buletinul Institutului Polonez de Relaţii Internaţionale (din septembrie 2018) afirmă că, o dată cu intrarea în eurozonă, Bulgaria şi-ar economisi cheltuieli tranzacţionale de 450 milioane de euro pe an. O astfel de aderare va limita posibilităţile Poloniei ”să construiască coaliţia, care să apere interesele ţărilor din afara eurozonei” şi va influenţa nefavorabil dorinţa Varşoviei ” să limiteze divizarea UE pe viteze diferite de integrare”. Prognoza autorului Jacub Pienkowski este ca Bulgaria să intre în ERM II anul următor, ceea ce-i va da o stabilitate economică adiţională.
De fapt, în Bulgaria există deja de mai mult timp o stabilitate macroeconomică şi politică, una plătită cu sărăcie de către o mare parte a populaţiei. Chiar dacă în România nu există consiliu monetar, problemele sociale tot rămân serioase acolo. În loc de competiţie cine să fie penultimul în clasamentele socio-economice europene, românii şi bulgarii au nevoie de mai mult spirit de colaborare.
Citeşte în limba engleză!
Citeşte în limba bulgară!
About Author
Descoperă mai multe la Podul Prieteniei
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.
